Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Filozofia si arta in Grecia

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Victoria
Regatul Spaniei
Arhitectura moderna si contemporana in orasele rom. Sec XVII-XVIII
Austria. Prietenia dintre Rudolph Johannes Joseph Rainier si Ludwig van Beethoven
Arhitectura in Grecia. Templul
DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA R
ANTROPOLOGIA SI ISTORIA
TEHNICI DE DECORARE CERAMICA
Amza Pellea - O afacere Olteneasca
EVOLUTII CULTURALE SI SPIRITUALE IN SECOLUL XX




REFERAT LA ISTORIA EUROPEI

Filozofia si arta in Grecia

Numeroase popoare si-au dat concursul la miscarea filosofica din lumea antica.Contributia cea mai de seama insa apartine poporului grec.Infaptuirea acestui mic popor,pe terenul artei , al stiintei si al filosofiei , au fost admirate de-a lungul tuturor vremurilor , vorbindu-se uneori despre aparitia si stralucirea lor ca despre un adevarat “miracol”.Fara greci, spun unii admiratori , nu am fi avut nici matematici , nici logica, nici gramatica, nici medicina, nici arta gramaticala: “grecii au gandit tot ceea ce se poate gandi”.

Termenul de filosofie a fost creat de antichitatea greaca.Autorul ar fi fost , dupa unii , Pitagora, dupa altii , Herodot, prin imbinarea cuvintelor: filia = intelepciune si sofia=a iubi .Explicatia etimologica insa nu ne poate oferi decat o idee extreme de vaga despre ceea ce este si despre ceea ce a fost filosofia : afirmand ca filosofia consta in cautarea sau iubirea de intelepciune, nu inseamna a da un raspuns precis la aceasta intrebare.

Conceptul de filosofie s-a constituit istoriceste ca expresie a efortului depus de mintea omeneasca pentru a raspunde de problemele cele mai generale ale existentei.Filosofia poate fi privita ca un ansamblu de solutii la marile probleme ridicate de existenta si in primul rand, la aceea a relatiei dintre constiinta si realitatea inconjuratoare.

Numeroase premise ale culturii noastre au fost schitate, chiar daca intr-o forma naiva sau nebuloasa, de geniul elen.Filosofia elena s-a dezvoltat intr-un timp relative scurt, de aproximativ sase secole, incepand din secolul al VI-lea pana la inceputul erei noastre, perioada de inflorire maxima, durand aproximativ trei seole, intre 550 si 250 inaintea erei noastre.

Filosofia greaca nu s-a dezvoltat intr-o tara unitara din punct de vedere geografic.Inceputurile ei au avut loc in Asia Mica, in coloniile comerciale de pe coasta, apartinand regiunii ioniene.Ea va evolua, de asemenea, in Italia meridionala si Sicilia-Grecia Mare.Intre secolele V si III inaintea erei noastre sediul principal al gandirii filozofice grecesti va fi Atena.Dar curand puterea politica a Atenei, care contribuise la starlucirea filozofiei , va inceta, detronata de Imperiul macedonean.Din acel moment cultura greceasca, centrul culturii ei se deplaseaza in Egipt si in regatul efemer al Pergamului.

Din punct de vedere al conditiilor sociale, filosofia greaca s-a dezvoltat intr-o societate de tip sclavagist: “fara sclavagism nu ar fi existat statul elen, nu ar fi existat arta si stiinta”.

Filosofia ioniana isi va face aparitia in secolul VI inaintea erei noastre.Au existat insa, in creatia culturala anterioara acestei perioade, anumite contributii care desi nu apartin prin substanta lor proprie domeniului strict al filosofiei, nu erau lipsite de anumite elemente filosofice.Este cazul legendelor mitologice care si-au facut aparitia cu cateva secole inaintea filosofiei ioniene.Este vorba despe niste productii culturale care intr-o privinta erau legate de religie, fara a putea fi integrate totusi religiei propriu-zse si care, pe de alta parte, fara a se confunda cu produsele gandirii filosofice, nu erau lipsite de semnificatii de acest ordin.

Filosofia ioniana a constituit prima manifestare a gandirii filosofice propriu-zise, o gandire care-si cauta punctul de sprijin in ea insasi si nu in apelul la forte sau principii care o depasesc.In miezul ei sta preocuparea de a determina principiul primordial al lumii, incercand sa explice diversitatea fenomenelor naturii, natura in intregimea manifestarilor ei, pornind de le un anumit agent material primordial.

Cei mai de seama dintre “naturalistii” ionieni au fost: Thales din Milet , Anaximandru din Milet, Anaximenes din Milet si Heraclit din Efes.

“Majoritatea primilor filosofi –ne spune Aristotel in “Metafizica” -au crezut ca principiile tuturor lucrurilor sunt de forma materiala.Ei cred ca nimic nu se naste si nimic nu piere, intrucat aceeasi natura se pastreaza mereu…Caci trebuie sa existe o substanta, fie unica, fie multipla, din care iau nastere celelate lucruri, in timp ce ea insasi se conserva”.

Thales din Milet (640-546 i.e.n) a fost initiatorul acestei directii de cugetare filosofica.Se pare ca ar fi fost descendentul unei familii asiatice stabilita in Asia Mica si elenizata.Comerciant si navigator neobosit, Thales si-a insusit in calatoriile sale multe cunostinte de geometrie si astronomie si se bucura de reputatia de a fi un mare invatat.Se stie, de asemenea, ca Thales era preocupat de problemele politice, iar in negustorie era foarte iscusit.Aristotel aminteste cum Thales, prevazand la un moment dat o buna recolta de masline pentru anul urmator, a cumapart din timpul iernii cateva mori de ulei, ceea ce i-a adus apoi un mare castig.



Punandu-si problema originii, a naturii esentiale a lucrurilor, Thales a avut ideea unei materii primordiale din care deriva totul.Apa este, Dupa Thales, agentul primordial “fie ca se consolideaza in gheata sau pamant, fie ca se rarefiaza in aer sau foc”.Apa reprezinta totodata principiul vietii, caci fenomenele vitale care dagaja caldura au nevoie de umiditate.Apa este acel lucru care genereaza tot ceea ce exista si la care totul revine, acea substanta nepieritoare care persista sub diversitatea nesfarsita a transformarilor pa care le sufera.Impartasind un mit vechi, prezent si in cultura Egiptului, Thales crede ca toate fiintele au iesit din valurile marii.

Astfel, Thales, ca si ceilalti filozofi ionieni dealtfel, a cautat sa scoata in relief ideea unui substrat permanent si dinamic al tuturor fenomenelor schimbatoare.Toti acestia au considerat natura ca o materie in continua miscare si transformare, presupunand ca ea ar fi ceva viu, insufletit (grec. hilizoism=materie insufletita).

Anaximandru (611-545 i.e.n.).Spre deosebire de Thales, Anaximandru identifica agentul primordial spre care ravneau toti filozofii ionieni cu un principiu material infinit si nedeterminat.Infinit in timp, “nemuritor si indestructibil”, in continua miscare, acest principiu indeterminat, denumit apeiron reprezinta principiul generator al lumii si al miscarii care o guverneaza.Ceea ce l-a facut pe Anaximandru sa-i atribuie un caracter infinit si nedeterminat, a fost credinta ca numai o materie infinita si nedeterminata ar putea fi capabila de creatie continua, fara a putea fi amenintata cu perspective distrugerii, a disparitiei la un moment dat.

Apeironul lui Anaximandru reprezinta astfel o materie infinita, fara limite exterioare sau interioare, caci numai o substanta infinita si nedeterminata ar putea fi, dupa filozoful ionian, sursa inepuizabila a multiplicitatii lucrurilor, ca si a eternei deveniri.

Ca si ceilalti filozofi, prin conceptia sa despre lume, Anaximandru s-a ridicat impotriva acelora care cautau explicarea universului prin actiunea vreunei fiinite sau forte supranaturale.Prin intermediul conceptiei despre apeiron, Anaximandru nu a urmarit altceva decat sa explice natura prin ea insasi, printr-un principiu material, perfect autonom in dezvoltarea sa.

Pe Anaximandru nu l-a interesat insa numai problema naturii si originii universului material, ci si problema originii vietii, modul in care si-au facut aparitia pe pamant animalele superioare si, in primul rand, omul.In aceasta privinta el formuleaza o ipoteza originala consemnata ca fiind una din primele incercari ale explicatiei evolutioniste: toate animalele, inclusive omul, ar fi avut la inceput forma de pesti care, trecand la un moment dat pe uscat, si-ar fi lepadat solzii.”Anaximandru crede ca primele animele s-au nascut in apa, fiind invaluite in scoarte spinoase.Inaintand in varsta, ele au iesit pe uscat si crapandu-se scoarta, dupa putina vreme si-au schimbat felul de viata”(Aetios) .

Anaximenes (585-525 i.e.n.).Ca si ceilalti ionieni, Anaximenes si-a manifestat convingerea despre unitatea materiala a universului natural.Spre deosebire de ceilalti ionieni insa, si-a intrupat aceasta convingere in teza dupa care aerul ar fi elementul prim, material din care ar fi derivate toate lucrurile existente, pentru ca aerul i s-a impus ca element indispensabil vietii si, in acelasi timp, prin trasaturile sale de mobilitate si fluiditate, ar fi fost cel mai indicat sa explice infinita diversitate ca si miscarea fenomenelor si a lucrurilor din natura.

Ceea ce l-a determinat pe Anaximenes sa recurga la ipoteza aerului ca substanta prima a lumii, a fost tocmai credinta lui ferma in realitatea miscarii si transformarilor din lume.Aerul este un element mobil, cel mai mobil la care se putea referi imaginatia naiva a anticilor, si tocmai acest lucru l-a determinat pe Anaximenes sa considere aerul si miscarea lui vesnica drept fundament explivativ al prefacerii si mobilitatii permanente a lucrurilor.

Heraclit (540-474 i.e.n.).Cu Heraclit se incheie epoca vechilor “fizicieni”.Contemporan cu eleatii care negau realitatea materiei si miscarii, Heraclit a afirmat, impotriva acestora, legatura indisolubila dintre materia primordiala, identificata cu un foc cosmic, si miscarea ei ca atribut essential.El a respins acel punct de vedere dupa care roata istoriei ar fi putut fi intoarsa inapoi; a manifestat o atitudine de dispret fata de marii poeti ai trecutului (Homer si Hesiod) , a dispretuit indeosebi pe pitagoreici, in a caror conceptie asupra lumii nu a vazut decat o stiinta uscata si absurda.

Realism si fantezie, observare profunda a lucrurilor, asociata cu o mare forta constructiva, tinzand sa cuprinda intelesurile cele mai adanci si obscure ale existentei, acestea sunt trasaturile care au caracterizat gandirea si opera acestui filozof profound si original.



Heraclit a elogiat ratiunea si a manifestat incredere in capacitatea ei de patrundere a realitatii, fara a neglija rolul observatiei, existenta si necesitatea unui aport intuitiv, sensorial, in desfasurarea activitatii de cunoastere.

In perioada clasica civilizatia si cultura elina au atins o maxima inflorire, o capacitate creatoare care s-a impus admiratiei tuturor vremurilor.In aceasta perioada Atena a jucat un rol predominant, atat in viata politica, cat si in viata culturala a intregii Grecii.Atena a fost locul de intalnire al unora dintre cele mai mari spirite din istoria omenirii, focarul privilegiat al unor creatii care au lasat urme adanci si rodnice nu numai asupra culturii din antichitate, ci si asupra perioadelor care au urmat. Dezvoltarea filosofiei in aceasta perioada s-a produs in stransa legatura cu succesele obtinute in domeniul stiintelor pozitive.

Reprezentantii de seama ai gandirii din aceasta perioada au avut de suferit de suferit de pe urma faptului ca se manifestau ca liber-cugetatori: Socrate, Anaxagora, Protagora si chiar Aristotel..

Arta, literatura si filozofia au cunoscut in acest timp conditiile cele mai bune pe care le putea ingadui o democratie sclavagista, un remarcabil avant.Este epoca in care s-au afirmat numele unor mari scriitori si artisti: Eschil, Sofocle, Euripide, Phidias, care au impodobit literatura si artele plastice cu opere nemuritoare.

Unul din cele mai vestite centre ale culturii elenistice timpurii, unde poezia capata de la bun inceput un loc de cinste este Alexandria.Regele Ptolomeu I, care isi ia cognomenul de “Soter” (“Salvatorul”), pentru a pune in evidenta rolul sau benefic fata de grecitate, era el insusi un om de litere.Ideea infiintari unei Academii a artelor si a stiintelor, un lacas inchinat Muzelor, Mouseion,era de sorginte peripatetica.Ptolomeu, adept al acestei scoli, a sprijinit initiativa.Odata cu sosirea in Egipt a lui Demetrios din Phaleron, care s-a ocupat personal de constituirea unui prim fond de manuscrise destinat infiintarii unei mari biblioteci, ideea prinde contur, dar inceputul acestui celebru asezamant de cultura din antichitate se petrece abia pe vremea lui Ptolomeu al II-lea Filadelful, devenit rege al Egiptului in 285.Specia literara cea mai agreata la Alexandria pe vremea lui Ptolomeu era elegia, cultivata indeosebi de Philetas din Cos, intemeietor al unui cenaclu literar in insula si sef de scoala.

Tendinta de a inalta cladiri de mari dimensiuni in perioada elenismului timpuriu, impresionante prin proportii si prin grija asupra perspectivei din care puteau fi vazute are la baza o influenta directa a artei orientale, incurajata de nazuinta fiecarui diadoh in parte de a arata intregii lumi cine este el, indeosebi atunci cand a intervenit componenta orientala a conceptului despre regele-zeu.

Cuvantul grec colossos prin care se desemna un monument, o constructie inalta, fusese folosit inca de Herodot .Originea sa nu este greaca.Adevarat este ca statuile de zei din Grecia arhaica si templele masive in stil doric preluasera ceva din dimensiunile si rigiditatea figurilor si constructiilor din vechea arta egipteana.Dar la sfarsitul secolului al IV-lea si la inceputul celui de-al treilea se impun altfel de constructii, constructii inalte, de tipul colosului din Rhodos, reprezentare a Zeului Soare, care presupun o inalta tehnicitate si o imensa desfasurare de forte umane.

In deplina epoca clasica s-au construit in Grecia ansambluri arhitectonice de anvergura, complexul de pe Acropolea ateniana, de pilda, impodobit cu statuia Atenei Promachos, opera a lui Fidias, destinata sa preamareasca Gloria orasului.

In paralel cu aceste tendinte de a insufla sentimentul grandorii, pornite din calculele specifice jocului de interese, artele plastice, dimpotriva, se orienteaza in general in alta directie.Problemele majore care puneau in cumpana viata fiecarui individ au contribuit ca mari creatori de arta, coboratori din scolile lui Scopas si Praxiteles, sa fie neintrecuti maestrii in portretistica expresiva.Studiile lui Teofrast despre caracterele umane, ideile umanitare promovate in teatrul lui Menandru, cu o incarcatura emotionala nemaintalnita pana atunci, creatia lirica a unor reprezentanti de seama ai epigramei elenistice, cum ar fi poeta Anyte din Tegeea sau Perses din Teba au gasit o aplicare directa in artele plastice ale vremii.Stilul difera, de la cel charismatic incarcat cu farmec al lui Praxitele, adoptat de elevii maestrului, la cel dramatic, promovat de Leochares sau la cel plin de realism al lui Lysippos din Sicyon.Se raspandeste si moda portretelor de artisti, poeti, dramaturgi, create dupa model.

O idee asupra calitatii artelor plastice post-praxiteliene poate prinde contur din studiul terracotelor ateniene de la sfarsitul secolului al IV-lea, devenite modele pentru scoala din Tanagra, care a facut epoca.



In secolul al III-lea inaintea erei noastre, monarhiile elenistice, cea a Antigonizilor inclusive, au pus mare pret pe dezvoltarea vietii culturale, incurajand cercetarea stiintifica, creatia artistica, literatura, dezvoltarea invatamantului in limba greaca la toate nivelele, educatia tinerilor, in general.In aceasta competitie Egiptul ramane in frunte.Museionul, devenit cel mai insemnat centru cultural din intreaga lume elenistica atrage spre Egipt oameni de stiinta, de arta, poeti, ganditori etc.Ideea acestei institutii de cultura, devenita cea mai celebra universitate din lumea veche, era de filiatie pitagorica.In sudul Italiei, cu doua secole mai inainte, Pitagora infiintase un asezamant similar, inchinat Muzelor, deci un Museion, urmat pe aceasta linie de Aristotel si de Teofrast, intemeietorii scolii peripatetice, si de discipolul lor, Demetrios din Phaleron, initiatorul Museionului din Alexandria.

Dar Alexandria nu era singurul loc unde se desfasurau asemenea activitati.Atena,desi supusa vexatiilor razboaielor si stapanirii macedonene, ramane in continuare principalul focar de raspandire a curentelor filosofice conturate in secolul al IV-lea inaintea erai noastre.

Poezia si proza care apare si se difuzeaza rapid in secolul al III-lea i. Chr. nu mai pot avea acelasi continut,aceeasi sursa de inspiratie si aceeasi forma literara ca operele din secolele precedente.Dar asta nu inseamna ca operele literare din aceasta perioada nu ating cote foarte inalte ca valoare, promovand idei noi, adesea strabatute de un profund umanism si de intelegere pentru soarta celor dezradacinati si napastuiti.Tot acum, ca un reflex al invataturilor din scoala peripatetica, se ivesc tot mai multe eseuri de teorie si estetica literara, de literatura comparata, promovand teze prezentate in opozitie.

Noile asezari orasenesti din lumea elenistica a secolului al III-lea sunt, in general, ctitorite dupa modelul planurilor urbanistice concepute de celebrul architect grec Hippodamos din Milet, creatorul orasului Pireu pe vremea lui Pericle, si anume cu strazi care se intretaiau in unghiuri drepte, formand cvartale de locuinte, piete largi, lasand locuri libere pentru cladiri oficiale si temple de proportii impresionante, cat si pentru parcuri savant amenajate.

Alexandria, construita dupa planurile arhitectului Deinocrates din Rhodos si unita de insula Pharos printr-un dig lung de sapte stadii, orasul unde se acumulau bogatiile Egiptului Ptolemaic si unde se faceau mari tranzactii comerciale, ajunge sa depaseasca Atena, Preul, precum si Rhodosul.

Din informatiile scrise ale celor care au vazut si admirat orasele elenistice se poate trage concluzia ca urbanistica create in elenism nu a ramas straina de gustul pentru grandios si monumentalitate, specific Orientului.Dimensiunile generos croite, spatiile largi, preferate de arhitectii vremii in proiectele lor de lucru sunt doar una din trasaturile dominante ale urbanisticii elenistice.

BIBLIOGRAFIE:

Piatkowski Adelina- Istoria epocii elenistice, Editura Albatros, Bucuresti, 1996

Stere Ernest- Istoria filozofiei antice si contemporane, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976



Aristotel , Metafizica A , 3

Aetios, V, 19, 4, citat in Primii materialisti greci, Editura de stat, 1950, p. 39.

Herodot, Istorii, II, p. 130-131

Mihai Gramatopol, Civilizatia elenistica, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1974, p. 228-232






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1260
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site