Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Regatul Spaniei

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



Regatul Spaniei

Deviza regala: “PLUS ULTRA

 “INCA MAI DEPARTE”

(Vechiul blazon)




      (Noua stema)

Organizarea politica: Spania este o monarhie constitutionala (incepand din 1978) cu un parlament bicameral - Cortes sau Ansamblul National. Succesiunea este ereditara, iar coroana spaniola se transmite in descendenta regelui Juan-Carlos I, in ordinea primogeniturii, prioritate avand descendentii de sex masculin sau, cand descendentii au acelasi sex, cel mai in varsta. In cazul in care nu exista mostenitori, deciziile privitoare la succesiunea coroanei vor fi luate de catre Cortes.

Puterea executiva consista din Consiliul de Ministri, prezidat de Presedintele Guvernului (asemanator unui prim ministru), care este propus de monarh si ales de catre Ansamblul National dupa alegerile legislative.

Puterea legislativa este formata din: Congresul Deputatilor (Congreso de los Diputados ) cu 350 de membrii, alesi prin vot popular pe liste-bloc, destinati sa serveasca timp de patru ani; si un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din alesi directi pe baza votului popular si ceilalti 51 trimisi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Phillipe al Frantei, duce de Anjou, fiul lui Louise – le Grant Dauphin si nepotul lui Louise XIV – rege al Frantei si al Navarrei, devine rege al Spaniei si al Indiei, sub numele de Felipe V, la 2 octombrie 1700. El este fondatorul Casei de Bourbon Anjou, dinastie care domneste si astazi in Spania.

Carlos II (1661 -1700), ultimul suveran al Spaniei apartinand Casei de Hapsburg, predecesorul lui Felipe, l-a desemnat pe acesta ca succesor, din lipsa de mostenitori. Astfel ca istoria Bourbonilor in Spania incepe atunci cand se sfarseste cea a Hapsburgilor.

Venirea Bourbonilor la conducere a declansat, insa, furia Angliei si a Austriei, avand drept urmare declansarea Razboiului de Succesiune. Razboiul se sfarseste cu incheierea Tratatului de la Utrecht (1713), prin care Felipe este recunoscut ca rege, cu conditia sa renunte definitiv la tronul Frantei, atat pentru el cat si pentru succesorii sai. La 10 mai, in acelasi an, Felipe adopta legea salica, prin care femeile sunt excluse de la domnie, putand accede numai in cazul in care nu exista nici un descendent masculin, direct sau colateral.

Felipe abdica in anul 1724 in favoarea fiului sau, Ludovic I, care moare, insa, in acelasi an, fapt ce conduce la revenirea pe tron a tatalui.

Cel de-al doilea fiu al lui Felipe, Fernando VI, cel care preia ulterior conducerea Spaniei, se stinge si el, in urma unui acces de nebunie. Dupa domnia acestuia, tronul este preluat de Carlos III, nascut din a doua casatorie a lui Felipe cu Elisabeth Farnese.

Ii urmeaza la tron fiul sau, Carlos IV.  Preocuparile acestuia nu privesc aproape deloc soarta tarii, regele preferand vanatoarea si orologeria, puterii. Toate indatoririle sunt preluate de primului sau ministru, Manuel Godoy, care il inlocuieste pana si in pat, devenind amantul reginei – Marie Louise de Parma.

Familia regala decade tot mai mult. Vlaguirea si mediocritatea acesteia sunt surprinse genial de catre Goya pe panzele sale. Nu surprinde pe nimeni faptul ca in 1808 Napoleon il instaleaza pe tron pe fratele sau, Joseph, proclamand declinul Bourbonilor.

In urma Razboiului de Independenta, puterea este preluata de catre Fernando VII, fiul lui Carlos IV, iar Bourbonii revin la domnia Spaniei. Dupa trei casatorii esuate, din care nu i se naste nici un mostenitor, regele se recasatoreste a patra oara cu Maria Cristina de Bourbon, printesa Celor Doua Sicilii, care ramane insarcinata imediat dupa casatorie. Chiar inainte de nasterea copilului, regele, inspirat, abroga legea salica si restabileste dreptul ereditar traditional al Castiliei. La scurt timp se naste prima sa fiica, Isabel. Pentru a intari succesiunea fiicei sale, Fernando VII, convoaca la 23 iunie 1833, Cortes-urile, iar deputatii depun juramant in fata micutei Isabel, in biserica San Jeronimo. 

Isabel II, nascuta la 10 octombrie 1830, are numai trei ani cand tatal ei, regele Fernondo VII moare. Regenta este asigurata de mama sa, Maria Cristina. Intre timp in Spania se declanseaza razboiul civil, intre carlisti si cristinieni, razboi ce se sfarseste dupa 7 ani de atrocitati, prin semnarea tratatului de la Vergara (1839) si victoria provizorie a cristienilor. In anul 1840, insa, puterea este preluata de catre Espartero – general si om politic influent, care detine regenta intre 1841 si 1843. Desconsiderata in urma legaturii cu garda sa de corp, „regina care guverneaza” abdica pe 12 octombrie 1840 si pleaca in exil in Franta. Dupa trei ani, in urma loviturii date de generalul Narvarez, care-l alunga de la putere pe Espartero, Maria Cristina revine in Spania.

            Isabel, in varsta de 13 ani, este  declarata majora la 8 noiembrie 1843 si urca pe tron, purtand numele de Isabel II. Purtand semnele unei obezitati inevitabile, lipsita de educatie si capricioasa, regina nu detine nici o urma de putere, avand numai un rol simbolic. Spania va fi condusa in continuare de Maria Cristina, de data aceasta din umbra.

            In anul 1846 Isabel, in varsta de 16 ani, se casatoreste, impotriva vointei sale, cu varul ei – Francisco de Assisi. Indragostita de generalul Serrano, dezamagita de alegerea facuta de familia ei si de oamenii politici ai vremii, Isabel se va supune totusi vointei acestora. Indignata, va refuza sa-i pronunte numele viitorului sau sot, pe care-l porecleste Paquita. Dupa noaptea nuntii, tanara regina declara ca: „nici o alta femeie nu a fost mai inselata in casatoria ei”. Pe tot parcursul casniciei, insa,  nici un alt rege nu va fi fost mai inselat de sotia lui, decat Assisi.

            Lacoma si nimfomana, Isabel adora balurile si practica excesele: mananca mult (un apropiat al curtii povesteste ca era capabila sa inghita “bucati de carne fiarta, mari cat o dala de trotuar”); are o multime de amanti, pe care ii schimba izbitor de des; este foarte bigota, sub influenta unei calugarite mistice.



Regina este de o generozitate remarcabila: daruieste bijureriile sale cersatorilor, nu refuza niciodata sa dea de pomana si este foarte apropiata de popor.

La 2 februarie 1852, dupa prima nastere, regina, aflata la slujba de lauzie in biserica Arocha din Madrid, este agresata de un preot fanatic, care ii infige un pumnal in piept. Din fericire, Isabel purta un corset solid, genul de corset pe care-l purta de obicei pentru a-si masca rotunjimile si care o salveaza de la moarte, pumnalul alunecand pe balene si cauzandu-i numai o rana usoara.

Numarul excesiv de amanti pe care i-a avut de-a lungul timpului i-au adus reputatia de nimfomana. S-a spus despre aceasta „boala” a reginei ca ar fi fost cauzata de un herpes, de care ar fi suferit toata viata. Oricare ar fi fost motivul, cert este ca regina si-a inceput „maratonul” imediat dupa casatorie, printre preferintele sale numarandu-se cu precadere militarii si cantaretii de opera. La varsta de 18 ani, la numai doi ani dupa ce se marita, Isabel colectioneaza un manunchi de cinci amanti: generalul Serrano, cantaretul Mirral, artistul liric Valdemosa, urmat de Solera si de marchizul de Bedmar.

Niciodata regina nu va renunta la acesta pasiune a ei, nascuta probabil din dorinta de a-si umili sotul anemic si efeminat, ajungand sa-si calmeze inflacararea cu ofiterii din propria garda. Se povesteste ca unul dintre acestia, iesit din dormitorul Isabelei, este intrebat in gluma daca „a iesit ca Iosif” (aluzie la personajul biblic[1]). Sleit de puteri, ofiterul raspunde: „Nu…ca Iona!”

In anul 1854, in urma unei lovituri de palat, Espartero revine la putere. Drept urmare, Maria Cristina paraseste Spania definitiv, iar Isabel isi incepe domnia personala. - o domnie zduncinata de evenimente nefavorabile. In Spania izbucneste cel de-al doilea razboi carlist, puterea regala decade, iar pe plan politic au loc numeroase framantari. Regina semneaza in cele din urma abdicarea, la 25 iuie 1870, in favoarea fiului sau, Alfonso si se retrage la Paris, unde este rugata sa ramana definitiv. Acolo isi va gasi sfarsitul (1904), in palatul Avenue Kleber, in urma unei raceli.

Din cei zece copii pe care i-a nascut, doar cinci ajung la maturitate (Isabel, Alfonso, Maria de la Paz, Eulalia), iar majoritatea istoricilor sunt de parere ca nici unul dintre acestia nu este facut cu regele consort.

Francisco de Assisi moare la 17 aprilie 1902, petrecandu-si ultimii ani din viata departe de familie si avand ca principala ocupatie aceea de a-si plimba pe aleile din Bois de Boulogne haita de canisi, avand fiecare numele fostilor amanti ai nevestei lui.

Cei care au detronat-o pe Isabel, in frunte cu generalul Prim, adopta o noua Constitutie si proclama monarhia parlamentara de tip englezesc. Pentru ca nu-si doresc ca Spania sa ajunga republica si nici nu vor sa mai auda de Bourboni, pucistii formeaza un guvern provizoriu, insarcinat sa gaseasca un rege, pe care sa-l poata alege.

Tronul este oferit, in cele din urma, lui Amedeo de Savoia, fiul mezin al lui Victtorio Emmanuele II.  Insa, dupa o scurta perioada de domnie (3 aprilie 1871 – 11 mai 1873), regele Amedeo I abdica. Spania este proclamata, pentru prima oara in istoria sa, Republica. Pentru foarte putin timp.

In decembrie 1874 generalul Martinez Campos organizeaza o lovitura de stat, preia puterea si cere armatei sa se alature fiului Isabelei II, Alfonso XII.

Alfonso s-a nascut la 28 noiembrie 1857 si, asa cum era de asteptat, nu este fiul lui Assisi, decat in mod legitim. Datorita asemanarii izbitoare, istoricii i-au atribuit drept tata natural pe ofiterul Antonio Puig Molto, iar poporul l-a botezat „Puigmoltejo”. La opt ani pleaca in exil impreuna cu mama sa si traieste, alaturi de aceasta, in Franta. Merge apoi in Anglia, unde este inscris la scoala militara Sandhust, ca elev ofiter. Vestea ca va deveni rege o primeste in timp ce se afla la Paris si se pregatea sa mearga la teatru.

La 14 ianuarie 1875 soseste la Madrid, unde populatia il intampina cu un entuziasm greu de imaginat, tinand cont de faptul ca tot populatia fusese aceea care strigase cu numai cativa ani in urma „Jos Bourbonii!”

Nefiind pregatit pentru a prelua o responsabilitate atat de mare, Alfonso XII face fata cu brio indatoririlor de rege, reusind sa impiedice izbucnirea celui de-al treile razboi carlist si adoptand o constitutie dupa modelul celei britanice – alternanta la putere a doua partide politice.

Moare la 28 de ani, la 25 noiembrie 1885, in urma unei hemoragii declansate in timp ce se afla la vanatoare de caprioare, hemoragie cauzata de tuberculoza.

A fost casatorit de doua ori: din dragoste, cu Maria de las Mercedes de Orleans si de Bourbon, care moare in urma unui avort spontan, la numai 18 ani si din datorie, cu Marie Cristine de Austria, care-i daruieste trei copii: Maria de las Mercedes, Maria Teresa si Alfonso.

In timpul casniciei cu cea de-a doua sotie, regele are o legatura amoroasa cu Elena Sanz, cantareata supranumita „La Biondina cu trupul perfect”. Legatura devine publica, fapt pentru care Marie Cristine, indragostita de sotul ei si ranita in orgoliu, intentioneaza sa se intoarca in Austria. N-o face, insa, si devine regenta lui Alfonso XII, dupa moartea acestuia, domnind timp de 16 ani si prezidand cu seriozitate si abnegatie 24 de guverne succesive.

Din legatura cu Elena Sanz s-au nascut doi copii nelegitimi: Alfonso Sanz y Martinez de Arrizala si Fernoando Sanz y Martinez de Arrizala.  Primul dintre ei intenteaza proces familiei regale, pentru recunoasterea filiatiei sale. Se ajunge la un compromis, fara a fi recunoscut oficial. Alfonso emigreaza in Mexic, devenind directorul firmei de automobile Peugeot.

Alfonso XIII, apare pe lume la sase luni dupa moartea tatalui sau si este proclamat rege chiar in ziua in care se naste, la 17 mai 1886 (fapt unic in istorie). La varsta de 7 ani isi incepe educatia, sub indrumarea catorva ofiteri, care-i organizeaza timpul intre studii si sport. Treptat isi dezvolta interesul pentru tot ce inseamna armata si ajunge sa colectioneze uniforme militare, asemenea Kaiserului sau a printului de Wales.



Desi nu exceleaza prin frumusete, fiind mai degraba un barbat urat, aproape deformat din cauza faimoaselor maxialre proieminente ale Hapsburgilor, regele dispune de mult farmec si de o eleganta de dandy, devenind foarte popular in randul supusilor sai. Acest fapt nu a exclus ca Alfonso XIII sa fie tinta mai multor atentate. Primul are loc la 31 mai 1905, in timpul unei vizite oficiale la Paris, cand, dupa ce iese de la Opera, sub caleasca in care se afla, explodeaza o bomba. In anul imediat urmator, la 31 mai 1906 – ziua casatoriei sale – se produce un nou atentat, din care reuseste din nou sa scape teafar. De la balconul unui etaj este aruncat un buchet mare de flori inspre caleasca mirilor, buchet care declanseaza o explozie colosala in cadere. Astfel ca evenimentul, care ar fi trebuit sa fie unul fericit, s-a transformat intr-unul sangeros, soldat cu 28 de morti si 100 de raniti.

Pe plan politic, Alfonso esueaza lamentabil. Dupa primului razboi mondial, in timpul caruia Spania ramane neutra (desi regele este suspectat de germanofilie), grevele se succed, preturile cresc, au loc atentate teroriste si esecuri militare in Maroc. In anul 1921, in urma bataliei de la Mellila, pier 12.000 de soldati si alti 1.500 sunt luati prizonieri Regele refuza sa-i rascumpere si, pentru a fi in deplin neprincipial, pleaca la Deauville, unde este invitat de directorul cazinoului. Popularitatea lui devine din ce in ce mai scazuta.

La 13 septembrie 1923 Alfonso aproba lovitura de stat a generalului Primo de Rivera, dizolva Cortes-urile, incalcandu-si astfel juramantul facut in 1902 de a respecta istitutiile statului. La 14 aprilie 1931 este proclamata Republica, pentru a doua oara in istoria Spaniei. Guvernul provizoriu este prezidat de Alcala Zamora, iar regele este nevoit sa-si paraseasca tara, fara a abdica sau a renunta la tron. Se retrage la Paris, iar in anul 1940 sufera un atac de anghina pectorala. Urmareste de departe cursul evenimentelor politice care au loc in Spania: alegerile din 1936, care aduc in fruntea tarii Frontul Popular, asasinatul monarhistului Calvo Sotelo, rascoala militara a lui Franco, desfasurarea razboiului civil care se sfarseste in anul 1939, prin instaurarea dictaturii lui Franco.

Constient ca nu mai are mult de trait, el transmite drepturile dinastice celui de-al treilea fiu al sau, Juan, dandu-i legitimitate regala. Se stinge din viata la 28 februarie 1941, ultimele sale cuvinte fiind adresate viitorului rege: „Majestate, Spania inainte de toate!

Juan, conte de Barcelona, fiul regelui Alfonso XIII si al reginei Victoria Eugenia de Battenberg, este singurul baiat normal din familie. Creste alaturi de cei doi frati hemofili si de al treilea surdo mut si este al cincilea dintre cei sase copii ai cuplului regal: Alfonso, conte de Covadonga - hemofil; Jaime, duce de Segovia – surdo mut; Beatriz; Maria Cristina; Juan; Gonzalo – hemofil.

In anul 1930 se inscrie la Scoala Navala de la San Fernando de Cadix, iar in timpul exilului isi continua studiile la Scoala Navala Dartmouth. Juan traieste in Anglia pana in anul 1932, revenind in secret in Spania in timpul razboiului civil.

             In anul 1936, dupa moartea ultimului pretendent carlist, Alfonso Carlos, al carui mostenitor legitim era Alfonso XIII, Juan primeste dubla mostenire (in 1941 tatal sau ii cedeaza drepturile dinastice) si devine unicul sef al Casei Bourbonilor din Spania.

            In anul 1945 isi exprima deschis dezacordul fata de franchism (regimul instaurat de Franco) in manifestul sau de la Lausanne, semnandu-si astfel condamnarea la moartea politica. Prin legea din martie 1947 Juan este indepartat de la succcesiunea lui Franco.

In anul 1948 cei doi rivali se intalnesc la bordul iahtului lui Franco, Azor, iar Juan accepta sa-i incredinteze educatia fiului sau – Juan Carlos. In anul 1969 acesta este desemnat ca succesor al lui Franco, decizie care il nemultumeste pe contele de Barcelona, intrucat contravine dreptului dinastic. In anul 1977 Don Juan renunta la drepturile dinastice in favoarea fiului sau, desi intre cei doi au existat dintotdeuna tensiuni, generate mai ales de raportul celor doi fata de Franco.

Impreuna cu Maria de las Mercedes de Bourbon si Orleans, cu care se casatoreste la 12 octombrie 1935, are patru copii: Maria del Pilar, Juan Carlos, Margarita si Alfonso (care moare in urma unui accident, in timp ce se juca cu o arma de foc impreuna cu fratele sau).

Juan Carlos I  s-a nascut la 5 ianuarie 1938 in Roma, unde familia regala se refugiase in acea perioada, nevoita fiind sa paraseasca Spania dupa proclamarea Republicii (1931).

La cererea expresa a tatalui sau, Juan Carlos isi incepe educatia pe teritoriul Spaniei, pe care o viziteaza pentru prima oara la varsta de 10 ani. In 1954 isi completeaza studiile cu Bacalaureatul, obtinut la scoala San Isidro din Madrid, pentru ca in anul 1955 sa inceapa studiile la Academiile militare ale celor trei arme. Urmeaza doi ani la Academia din Zaragoza, un an la Scoala Navala din Marin in Galicia, timp in care sta mai mult pe mare, la bordul vasului Juan Sebastian Elcano, si un an la Scoala de aviatie din San Javier. Este inscris apoi la Universitatea din Madrid, unde studiaza dreptul, istoria, sociologia, economia, literatura si filosofia, avandu-l ca mentor pe Turcoato Fernandez Miranda (avocat si politician spaniol, care a jucat un rol important in ambele regimuri: pe timpul dictaturii lui  Franco si in perioada de tranzitie spre democratie).

 La 3 mai 1962 ii este atribuita prima responsabilitate, aceea de a prezida Asociatia cavalerilor Ordinului de Malta, o functie fara prea mare importanta, menita sa-l obisnuiasca cu ideea de a conduce. La 22 noiembrie 1975, la doua zile dupa moartea lui Francisco Franco, Juan Carlos este numit rege, in acord cu legea succesorala promulgata de acesta. Juan Carlos nu-i urmeaza, asa cum era firesc, tatalui si nici bunicului sau, el urmeaza regimului lui Franco, al carui succesor cu titlul de rege este.



I s-a prevestit o domnie scurta, fiind poreclit „Juanito el Breve” sau „Juan Carlos the Brief” (porecla atribuita de liderul comunist Santiago Carrillo). Venirea lui la conducerea Spaniei a nemultumit pe toti, fie ca au fost republicani, franchisti sau monarhisti, regele fiind considerat prea liberal. Poporul il vedea ca pe „un lungan teapan si timid, putin tonto (prostut), care apare din cand in cand in presa, datorita performantelor lui sportive in domeniul nautic sau de judoka sau al talentelor de operator radio amator.”[2]

Nu este intotdeauna atat de usor sa faci pe idiotul”[3]  va declara regele mai tarziu, confirmand astfel ca imaginea pe care si-a creat-o a fost numai o masca, menita sa-i deruteze pe adversari. Juan Carlos se dovedeste a fi un bun diplomat si un iscusit strateg. Venind la putere el nu-si exercita autoritatea decat cand este sigur ca a castigat de partea sa opinia publica si o parte din politicieni. Il pastreaza initial in fruntea guvernului pe ultimul prim-ministru al lui Franco: Carlos Arias Navarro, pe care-l demite ulterior, inlocuindu-l cu un adversar feroce al franchismului: Adolfo Suarez. Astfel incepe sfarsitul institutiilor franchiste si introducerea unei guvernari de tip democratic. Cu timpul imaginea regelui se modifica radical, iar in Spania se instaureaza pe deplin monarhia de tip democratic.

In anul 1962, Juan Carlos se casatoreste cu printesa Sophia de Grecia si Danemarca, fiica cea mare a regelui Paul I si a reginei Frederika, cu care are trei copii: Elena, Cristina si Felipe .

Felipe, print al Asturiilor s-a nascut la 30 ianuarie 1968 in Madrid si este mostenitorul tronului Spaniei.

Incepand din octombrie 1995, Felipe efectueaza o serie de vizite oficiale in comunitatile autonome spaniole cu scopul de a intelege mai bine problemele cu care se confrunta poporul sau si de a intra in contact cu oamenii. De asemenea, organizeaza periodic intalniri cu membrii forurilor constitutionale si cu cei ai principalelor institutii ale statului pentru a fi la curent cu activitatile acestora.

In ceea ce priveste viata privata, chiar daca surorile lui s-au maritat cu oameni de rand,a gasi o sotie pentru Felipe s-a dovedit a fi mult mai dificil, pentru ca printul nu ducea lipsa de pretendente gata sa acceada la titlul de Printesa de Asturia. Din nefericire pentru Felipe toata lumea se astepta ca el sa se casatoreasca cu cineva de vita nobila.

A avut patru relatii importante: cu o baroana germana, o aristocrata spaniola, o mostenitoare americana si cu frumoasa Eva Sannum - model norvegian, care, pentru a-si inlesni drumul spre tronul Spaniei, s-a convertit la religia catolica. Din pacate nu a obtinut rezultatul dorit. Modelul putea obtine nimic peste vointa parintilor printului, in special a Reginei Sofia. Relatia lui Felipe cu Eva a durat totusi 5 ani si poate ca ar mai fi continuat daca nu ar fi aparut presiunile tot mai evidente din exterior.

Totusi, in aceste timpuri ale marilor uniuni ale oamenilor de rand cu cei de vita regala, cum sunt: cea a Regelui Carl Gustav al Suediei sau cea a Regelui Harald cu Regina Sonja din Norvegia, ce ar fi putut deranja pe Regele si pe regina Spaniei atat de mult? Raspunsul se afla desigur in fragila legatura dintre spanioli si monarhia lor.

Se spune ca in Spania exista mai multi juancarlisti, decat monarhisti. Poporul are o istorie traita in a fi descurajat si inselat de monarhii sai si nu exista nici o garantie ca admiratia poporului fata de actualii conducatori se va perpetua si fata de generatia urmatoare, cand Felipe si Letizia vor urca pe tron. Regele Carlos si regina Sofia nu pot fi decat constienti de aceasta si de aici importanta pe care o acorda in a gasi o printesa de Asturia cat mai populara.

Cum era de asteptat, pintul Felipe a fost  nostalgic ceva vreme dupa sfarsitul relatiei sale cu modelul Eva. El le-a dat un ultimatum parintilor sai, spunandu-le ca se va casatori din dragoste, in ciuda pozitiei de care se bucura. Sincer vorbind, printul nu era atat de naiv incat sa nu isi aleaga pe cineva care sa nu faca fata sarcinilor pe care ar fi trebuit sa le indeplineasca intr-o buna zi.

Din fericire pentru Felipe el s-a indragostit, iar de data aceasta viitoarea lui sotie avea sa fie cunoscuta de intreaga Spanie. Surpriza consta in faptul ca populatia nu a conceput ca Felipe s-ar mai putea indragosti vreodata. Anuntul logodnei cu Letizia Ortiz a uimit intreaga tara. Una din cele mai cunoscute tinere perezentatoare de televiziune a pus stapanire pe inima printului fara ca nimeni sa banuiasca.

Intr-adevar febra cununiei a lovit Spania cum nu a mai facut-o niciodata pana atunci. Oamenii erau nerabdatori sa vada reactia regelui si a reginei in fata acestei uniuni, care s-a bucurat de aprobare si un comportament cald fata de Letizia, care divortase in urma unei casatorii ce a durat 1 an.

Mariajul Letiziei cu Felipe a fost cel mai grandioasa ceremonie in ultimele decenii si a beneficiat de minunatele catedrale si palate din Madrid.

La 8 mai 2005 curtea regala anunta evenimentul mult-asteptat: cuplul va avea un copil. Infanta Leonor a Spaniei se naste la 31 octombrie 2005. La 2 ani dupa nasterea primei fiice, vine pe lume si cea de-a doua – infanta Sophia, nascuta la 29 aprilie 2007.

[1] Iosif, vandut de catre fratii sai, ajunge sclavul lui Potiphar in Egipt. Aici sotia acestuia incearca sa-l seduca, acuzandu-l ulterior de viol.

[2] BRICARD, Isabelle. Dinastiile domnitoare ale Europei. Bucuresti: Editura Vivaldi, 2004, p. 470

[3] NOURRY, Philippe. Juan Carlos, un rege pentru republicani. Cenurionul, 1986. Apud: BRICARD, Isabelle. Dinastiile domnitoare ale Europei. Bucuresti: Editura Vivaldi, 2004, p. 473






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1062
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site