Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


ANTROPOLOGIA SI ISTORIA

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
De la ceramica la portelan
SALVADOR DALI SI METAMORFOZA LUI NARCIS
DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA V
Casa secolului XX
Casa Imperiala a Austriei si Regala a Ungariei(HABSBURG)
CONCEPTUL DE INDUSTRIE CULTURALA SI NOILE PROBLEME ALE COMUNICARII ARTISTICE
Casele Preistoriei
11 fotografii care au schimbat istoria
Educatie plastica PORTOFOLIU
DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA S


ANTROPOLOGIA SI ISTORIA

Conform unei diviziuni devenite traditie, istoria si antropologie se disting intre ele, atat prin obiectul de cercetare care le caracterizeaza, cat si prin ansamblul de metode pe care il utilizeaza fiecare. Disjunctia dintre cele doua discipline are, in realitate o origine venerabila, care poate fi trasata fara riscul de a gresi in Epoca Luminilor.




Intr-adevar, in veacul al XVIII-lea, delimitarea celor doua domenii de studiu al societatii se realizeaza cu cea mai mare claritate: istoria, gen literat recunoscut ca atare in Europa, era disciplina care se ocupa cu studiul trecutului lumii civilizate, accesibil prin intermediul surselor scrise. In consecinta, studiul popoarelor “salbatice”, ulterior “primitive” nu putea reveni acestei discipline, cu standarde de informare si metodologice bine stabilite, ci unei alte forme de cunoastere, care avea sa devina, in timp antropologia. Altfel spus, gandirea europeana postula existenta a doua tipuri de umanitate, carora trebuia, in mod necesar, sa le corespunda doua tipuri diferite de cunoastere.

Aceasta diviziune filozofica nu era, insa, conceptualizata cu claritate in veacul iluminist. Ea va capata consistenta pe parcursul secolului al XIX-lea, pe masura ce idealul pozitivist, pe care fiecare tendinta alege sa-l urmareasca separat, transfera problema diferentei intre civilizati si primitivi in campul epistemologiei. Cel mai bine se reflecta noua autoritate a diviziunii mostenite in distinctia pe care pozitivismul o face intre cauzalitatea istorica si cea functionala. Prima forma de explicatie cauzala caracteriza, in viziune pozitivista, istoria: ea facea legatura dintre vointe individuale si actiuni singulare si presupunea o logica a succesiune si o inteligibilitate din perspectiva genezei si filiatiei. Stiintele sociale, printre ele la loc de cinste se afla sociologia in ascensiune, considerau ca adevarata explicatie a faptelor sociale era cea “stiintifica”, adica cea care tinde sa evidentieze relatiilor stabile si regulate (legile) care unesc fenomene de acelasi ordin si, mai ales contemporane. Aceasta dihotomie este integral exprimata de distinctia pe care o facea È. Durkheim intre praeterita, ansamblul de stari anterioare unui fenomen si circumfusa, ansamblul elementelor ce constituie ambientul sau social. Dupa Durkheim, orice proces social realizat continea, in sine, elementele pentru explicarea sa stiintifica. Erau puse, astfel, bazele epistemologice pentru ceea ce avea sa devina antropologia functionalista si erau accentuate diferentele intre istorie si stiintele sociale, intre care avea sa se numere curand si antropologia.

Opozitia epistemologica dintre cauzalitatea functionala si cea istorica avea sa genereze si orientari diferite in programele stiintifice. Astfel, istoria, care considera ca singurii agenti reali ai devenirii sunt indivizii, era tentata sa evidentieze tot ce tinea de arbitrarul acestora si sa se consacre evenimentelor in unicitatea lor. Antropologia, in schimb, postuland sa socialul nu poate fi redus la individual, incerca sa scoata in evidenta mai degraba formele importante si constrangatoare ale vietii colective: munca, familia si rudenia, credintele religioase promiteau degajarea unor legi de structura si evolutie ale intregii umanitati. Asadar, spre deosebire de istorie, pierduta in noianul de fapte diverse al experientelor unice, antropologia putea aspira la statutul unei discipline comparative si generalizate, dupa modelul stiintelor naturii. Aceasta tendinta este intarita de tenacitatea cu care se manifesta anumite supozitii evolutioniste, cum era, de exemplu, ideea ca societatile simple reflecta cu mai mare fidelitate legile vietii sociale; prin urmare, antropologie era avantajata si de obiectul sau.

Curand, metodele vin sa amplifice diferentele, odata cu proliferarea minutioaselor anchete etnografice de teren, dupa 1930. Devine evident ca accesul la experientele umane traite se realizeaza pe cai foarte diferite: istoria, pe seama izvoarelor scrise, se distinge de antropologie, care recurge la ancheta orala si observatia directa.

In deceniile care a urmat, insa, marea impartire care a divizat campul stiintelor sociale tinde sa se estompeze. Mai multe ratiuni stau la baza acestui fenomen. In primul rand se afla renovarile profunde pe care le-a suferit gandirea istorica. Progresele scolii de la Annalles exprima pe deplin rigorile noii istoriografii, care denunta acum cadrele stramte ale istoriei pozitiviste si renunta, prin urmare, la cei trei idoli ai vechii istoriografii: cronologia, individualitatea si politicul. Vremea istoriografiei “regi/tratate/batalii” a apus de mult: obiectul istoriei se largeste prin inglobarea structurilor economice si sociale, dar si marilor structuri de gandire, cum sunt mentalitatilor. Domenii altadata proprii antropologiei sau sociologiei (structurile de rudenie, demografia etc.) au intrat de cateva decenii printre temele de cercetare acceptate ca firesti de catre istorici. Mai mult, o adevarata antropologie istorica ia nastere acum, ai carei principali promotori sunt in majoritate istorici. Acestia se preocupa tot mai mult de conceptualizarea mai riguroasa a obiectelor lor de analiza, dupa modelul propus de antropologi. Istoricii se preocupa cu mai multa ingrijire de sincronie si de structuri, fara a nega, desigur, interesul lor pentru istoricitatea si dinamica diacronica a acestora; unele monografii istorice sunt utilizate dupa modelul celor antropologice, permitand extrapolarea catre un nivel superior de generalitate a unor trasaturi particulare evidentiate prin analiza riguroasa.



La randul sau, antropologia a cunoscut prefaceri succesive, de natura sa estompeze ele insele diferentele dintre cele doua discipline. In primul rand, ea a ajuns sa nege disjunctia traditionala dintre societatile primitive si cele civilizate si a ajuns, pe aceasta cale, sa studieze societati considerate candva ca fiind obiectul istoriei. Renuntand la vechea clasificare a societatilor, Europa statelor-natiuni se vede deschisa cercetarilor de natura antropologica, iar omenirea exotica se deschide cercetarilor cu caracter istoric. In momentul de fata, opozitiile care inca se mai realizeaza intre societatile literate si cele care nu cunosc scrisul, respectiv intre cele care cunosc sau nu statul, ca si diferentele statuate intre modul de raportare a individului la complexul social din care face parte nu mai au valoare tipologica traditionala, ci joaca un rol pur euristic. Antropologia, fara a renunta la studiul structurilor si logicilor sociale, incepe treptat sa descopere istoricitatea, individul si evenimentul. Se intaresc astfel, tendintele spre individualizarea unei discipline ca etnoistoria. Aceasta disciplina, care nu era, initial, decat istoria societatilor “fara istorie”, sau, mai precis, “fara scris”, a ajuns astazi sa capete conotatii cu totul noi. Etnoistoria, care incearca sa acopere golul lasat de absenta izvoarelor scrise - dar si golul in care anumite societati au fost abandonate istoriografiei traditionala a statelor civilizate - se bazeaza in primul rand pe valorificarea “arhivelor” orale. Este o misiune dificila, mai ales din pricina frecventei absente a unui cod cronologic utilizabil. Intr-adevar, traditiile orale se exprima rar in limbajul cronologic utilizabil de oamenii occidentali, mai ales in societatile fara stat, unde absenta unui principiu dinastic aproape ca exclude orice jalon cronologic precis. In aceste conditii, singura solutie care le ramane etnoistoricilor este adunarea tuturor formelor de informatie (arheologie, lingvistica, scrierile si observatiile misionarilor si calatorilor) care pot suplini relatarile orale. De un deosebit succes s-a bucurat aceasta activitate in cazul populatiilor precolumbiene, caz in care s-au putut folosi si texte indigene din perioada precoloniala, alaturi de arhivele coloniale si descoperirile arheologice. Astfel, se poate afirma ca etnoistoria a devenit disciplina pe care M. Bloch o definea drept istorie regresiva: ea pleaca de la fapte trecute, dar care sunt inca vii in societatile prezentului, pentru a se adanci in trecut si a reconstitui traseul devenirii lor.

O importanta mutatie are loc in privinta materialului documentar utilizat de cele doua discipline. Intr-adevar, aspectele metodologice pareau inainte vreme mai importate decat orientarea generala a perspectivelor celor doua discipline. Istoria, care privilegia documentul scris, se cantona, dupa cum observa Cl. Lévi-Strauss, in manifestarile constiente si explicite ale vietii sociale, in timp ce antropologia, privilegiind materialele orale si vizuale isi focaliza cercetarile catre bazele inconstiente ale acestor manifestari. Insa, in paralel cu provocatoarele indoieli ale unor filozofi ca J. Derrida - conform caruia nu exista nici o discontinuitate radicala intre societatile care cunosc scrierea si cele aliterate -, antropologia incepe sa sesizeze dificultatile pe care le ridica redactarea textului etnografic si care il apropie pe acesta de relatarea istorica.

Aceasta constanta apropiere dintre cele doua discipline nu poate, insa, camufla marile diferente care le despart in continuare. Chiar daca antropologia a renuntat la a mai clama virtutile sale de stiinta bazata pe modelul naturalist si a imbratisat o perspectiva mai coerent istorica, ea isi pastreaza respectul profund pentru teorie si interesul sau pentru perspectivele comparative si generalizante. Ele raman active si in cazul asa-numitei antropologii “interpretative” promovate de C. Geertz. Spre deosebire de istorie, care se rezuma la naratiune, chiar daca aceasta sa face sub stindardul istoriei-problema, antropologia continua sa aspire la o cunoastere unica si integrala a umanitatii ca intreg.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 799
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site