IMAGINATIA SI INCORPORAREA IMAGINATIEI

IMAGINATIA SI INCORPORAREA IMAGINATIEI

E seara. Dupa o zi lunga, dupa multa munca si multe impresii, trairi, actiuni si cuvinte, iti lasi nervii obositi sa se odihneasca. Stai linistit cu ochii inchisi. Dar ce apare oare din intuneric, in fata ochilor mitii tale? Revezi fetele oamenilor pe care i-ai intalnit in timpul zilei, auzi vocile lor, le vezi miscarile, trasaturile caracteristice sau umoristice. Grabesti din nou de-a lungul strazilor, treci pe langa case cunoscute, citesti firmele. In mod pasiv urmaresti imaginile pestrite ale memoriei tale. Pe neobservate, mergi inapoi, dincolo de hotarele zilei de azi si in imaginatia ta se ivesc treptat imagini din viata ta trecuta. Dorintele, visurile, telurile de viata, succesele si esecurile pe jumatate uitate, apar ca niste tablouri in fata ta. E drept ca ele nu sunt atat de fidele faptelor reale ca amintirile zilei care abia a trecut. Acum, in retrospectiva, ele sunt usor schimbate. Dar le recunosti inca. Le urmaresti acum cu ochii mintii, cu mare interes, cu o atentie mai treaza deoarece sunt schimbate si contin urme ale imaginatiei.

Dar se intampla uneori mai mult. Pe langa viziunile trecutului apar fulgerator, ici si colo, imagini care-ti sunt total necunoscute. Ele sunt produse ale imaginatiei creatoare. Aceste imagini apar, dispar, vin din nou, aducand cu ele altele straine. Iata-le ca intra in relatii unele cu altele, incep sa "joace", sa se "produca" in fata privirii tale fascinate. Incepi sa le urmaresti vietile pana acum necunoscute. Esti absorbit, atras de stari de spirit, in ambiante ciudate, in dragostea, ura, fericirea si nefericirea acestor oaspeti imaginari. Mintea iti este acum treaza si activa. Propriile tale reminiscente devin tot mai palide, noile imagini sunt mai puternice ca ele. Esti amuzat de faptul ca aceste noi imagini poseda propriile lor vieti, independente; esti uimit ca ele apar fara sa le chemi. In cele din urma, acesti noi veniti te silesc sa-i observi cu mai multa ascutime decat simplele tablouri ale memoriei tale de fiecare zi; acesti oaspeti fascinanti care si-au facut aparitia de nicaieri, care isi traiesc propria lor viata plina de emotii, trezesc in tine o anumita receptivitate. Aceasta te face sa razi si sa plangi cu ei. Ca niste magicieni, ei iti trezesc dorinta neasteptata sa fii unul dintre ei. Intri in conversatie cu ei, te vezi in mijlocul lor, vrei sa actionezi si o faci intr-adevar. Dintr-o stare pasiva a mintii imaginative, te-au transpus intr-o stare creatoare. Aceasta este puterea imaginatiei.

Actorii si regizorii, ca toti artistii creatori, cunosc bine aceasta putere. "Sunt intotdeauna inconjurat de imagini", spunea Max Reinhardt. Dickens scria ca sedea toata dimineata in camera sa asteptand sa apara Oliver Twist. Goethe observa ca imaginile inspiratoare apar in fata noastra din propria lor initiativa, exclamand: "Aici sunteti?!" Rafael a vazut o imagine trecandu-i prin fata, in camera sa, si aceasta a fost Madona Sixtina. Michelangelo exclama cu disperare ca imaginile il urmaresc si il silesc sa le sculpteze chipul in piatra.

Dar, desi imaginile creatoare sunt independente si schimbatoare in esenta lor, desi sunt pline de emotii si dorinte, nu trebuie sa credeti, in timp ce lucrati asupra rolurilor voastre, ca vor veni toate complet dezvoltate si finite. Nu este asa. Ce trebuie sa faceti pentru a le desavarsi? Trebuie sa le puneti intrebari acestor imagini, asa cum ati pune intrebari unui prieten. Uneori, trebuie sa le dati ordie stricte. Schimbandu-le si completandu-le sub influenta intrebarilor si ordinelor voastre, ele va dau raspunsuri vizibile pentru privirea voastra launtrica.

Sa luam un exemplu: Sa presupunem ca trebuie sa-l jucati pe Malvolio din A douasprezecea noapte. Sa presupunem ca vreti sa studiati momentul cand Malvolio se apropie de Olivia, in gradina, dupa ce a primit misterioasa scrisoare pe care o "crede" de la ea. Aici incepeti sa puneti intrebari ca: "Spune-mi, Malvolio, cum intri pe poarta gradinii si cum pornesti cu un suras catre iubita ta?" Intrebarea il incita imediat pe Malvolio sa actioneze. Il vedeti de la distanta. El ascunde in graba scrisoarea sub manta ca sa o arate mai tarziu in triumf. Cu gatul intins, cu o figura foarte serioasa, o cauta pe Olivia. Iat-o! Nu-i scrisese ea oare? Zambetele il fac frumos? Dar ochii lui sclipesc? Zambesc? Nu! Ei sunt nelinistiti, tematori, banuitori. Din fata, ei par sa faca masca unui nebun. Paseste cu grija, mersul ii este frumos. Ciorapii lui galbeni cu jartiere incrucisate il fac plin de seductie si fascinatie. Dar ce-i asta? Doamne, aceasta creatura inoportuna, aceasta lepra este si ea aici, pandindu-l cu priviri piezise si rele. Zambetul dispare de pe fata lui. Picioarele si genunchii i de inmoaie usor, involuntar, si intreaga-i infatisare il tradeaza pe omul "care nu mai este tanar". Ura ii fulgera acum in privire. Dar timpul este scurt. "Iubita" lui il asteapta. Semne de dragoste, de dor, trebuie sa-i apara fara intarziere! Isi infasoara mantaua mai strans, paseste mai repede, mai aproape de ea. Incet, tainic, seducator, apare un colt al scrisorii "ei" de sub manta Oare nu o vede? Nu! Ea se uita la el. Zambetul acela a fost uitat! Iar acum revine la sine cand ea il saluta:

"Buna ziua, Malvolio!"

"Frumoasa doamna, ho, ho!"

"Zambesti?"

Ce a fost acest mic "spectacol" pe care vi l-a oferit Malvolio? A fost primul sau raspuns la intrebarea voastra. Dar poate sa nu va simtiti satisfacuti. Vi se pare ca "nu e bine". Spectacolul v-a lasat indiferenti. Atunci puneti alte intrebari: Malvolio n-ar trebui, oare, in acest moment, sa fie mai demn? "Spectacolul" nu arata prea mult a caricatura? Nu era el prea batran? N-ar trebui sa vezi aici mai patetic? Sau, in acel moment, cand crede ca a atins scopul intregii sale vieti, ajunge la punctul cand mintea ii este zguduita si cade prada nebuniei? Poate ar trebui sa semene mai mult cu un clown? Poate ca ar trebui sa fie mai batran si mai nedemn. N-ar trebui, oare, ca dorintele sale desfranate sa fie si mai accentuate? Sau poate ca aparitia lui va fi si mai puternica daca ar produce o impresie mai curand comica? Ce ar fi daca ar arata ca un copil naiv si inocent? Este complet dominat de pasiune sau mai e in stare sa-si controleze sentimentele?

Multe intrebari asemanatoare se pot ivi in mintea voastra in timp ce lucrati asupra unui rol. Aici incepe colaborarea voastra cu imaginatia. Va ghidati si va construti personajul punandu-i voi intrebari, cerandu-i sa va arate diferitele variante posibile de interpretare, potrivit gustului vostru (sau conceptiei regizorale a personajului). Imaginatia se schimba sub privirea voastra intrebatoare, se transforma din nou pana cand (sau spontan) sunteti satisfacuti de ea. Dupa aceasta veti simti ca emotiile voastre s-au trezit si se naste in voi dorinta de actiune. Lucrand in felul acesta, veti fi in stare sa studiati si sa va creati personajul mai aprofundat (si mai rapid), nu va veti baza numai pe gandirea obisnuita, in loc sa vedeti aceste mici "spectacole". Rationamentul rece ucide imaginatia. Cu cat incercati mai mult cu mintea voastra analitica, cu atat mai tacute devin simtamintele voastre, mai slaba vointa si mai reduse sansele de inspiratie. Nu exista nicio intrebare la care sa nu se raspunda in acest mod. Este adevarat ca nu la toate intrebarile raspunsul va fi imediat. Unele sunt mai complicate decat altele. Daca intrebati, de pilda, care sunt relatiile dintre personajul vostru si celelalte din piesa, raspunsul nu vine totdeauna imediat. Uneori este nevoie de ore, chiar de zile, ca sa vedeti personajul in aceste relatii diverse. Cu cat lucrati mai mult cu imaginatia, antrenand-o cu ajutorul exercitiilor, cu atat se va naste in voi acea senzatie care poate fi descrisa oricand: "imaginile pe care le vad cu ochii mintii au propria lor psihologie, ca si oamenii care ne inconjoara in viata de toate zilele. Totusi, si aici exista o deosebire: in viata de toate zilele, vazandu-i pe oameni numai prin manifestarile lor, gesturile exterioare, fara a vedea totodata expresia fetei lor, miscarile, gesturile, vocile si intonatiile, s-ar putea sa inteleg gresit vietile lor interioare. Dar lucrurile nu stau chiar asa cu imaginile creatoare, sentimentele, pasiunile, gandurile, telurile si dorintele lor cele mai ascunse imi sunt dezvaluite. Prin manifestarile exterioare ale imaginii mele, adica asupra personajului asupra caruia lucrez eu cu ajutorul imaginii mele, adica ale personajului meu, vad viata lui interioara. Cu cat priviti mai des si mai intens inauntrul imaginii voastre, cu atat va trezi ea simtaminte, emotii si impulsuri voluntare, care va sunt atat de necesare pentru intruchiparea personajului. Aceasta "cautare" si "privire" nu este decat o repetitie cu ajutorul imaginatiei voastre bine dezvoltate si flexibile. Creandu-l pe al sau Moise, Michelangelo nu numai ca avea "muschii", ondulatiile barbii, faldurile vestmantului, ci a vazut, fara indoiala, si acea forta launtrica a lui Moise care a creat acesti muschi, vene, barba, falduri de vestmant si intreaga compozitie armonioasa. Leonardo da Vinci a fost chinuit de mistuitoarea viata launtrica a chipurilor pe care le "vedea". Aceasta este una din functiile cele mai valoroase si mai importante ale imaginatiei, cu conditia sa aveti grija sa dezvoltati pana la un grad cat mai inalt. Veti incepe sa pretuiti acest lucru de indata ce veti invata sa "vedeti" psihologia: viata interioara a imaginilor voastre, de indata ce veti intelege ca nu trebuie sa "stoarceti" simtamintele voastre afara din voi, ci ele vor izvori din voi de la sine si cu usurinta.

Si la fel cum Michelangelo a "vazut" forta launtrica ce a creat chipul exterior al lui Moise, tot astfel faptul de "a vedea" si a trai viata interioara a personajului vostru va va sugera totdeauna mijloace noi, mai originale, mai corecte si mai potrivite pentru expresivitatea exterioara pe scena. Cu cat vi se dezvolta mai mult imaginatia prin exercitii sistematice, cu atat mai flexibila si mai mobila devine. Imaginile se vor succeda cu o repeziciune crescanda: se vor forma si vor disparea repede. Aceasta poate duce la pierderea lor inainte de a fi trezit sentimentele. Trebuie sa aveti multa putere de vointa, mai mult decat exercitati in mod normal in activitatile zilnice, ca sa le tineti in fata ochilor mintii destul timp, pentru ca ele sa miste si sa trezeasca propriile voastre sentimente.

Dar ce este aceasta putere aditionala? Este puterea de concentrare. Banuiesc ca veti intreba: De ce trebuie sa-mi dau atata silinta in cazul unor piese moderne naturaliste, daca toate personajele sunt atat de evidente si de usor de inteles, daca textul, situatiile si actiunea prevazuta de autor au grija de toate? Daca aceasta va e intrebarea, permiteti-mi sa raspund urmatoarele: ceea ce autorul v-a dat sub forma unei piese scrise este creatia lui, nu a voastra; el si-a aplicat aici talentul sau. Dar care este contributia voastra la opera scriitorului? Dupa conceptia mea, aceasta este, sau trebuie sa fie, dezvaluirea profunzimilor psihologice ale personajelor date in piesa respectiva. Nu exista fiinta care sa fie evidenta si lesne de inteles. Adevaratul actor nu va aluneca la suprafata personajelor pe care le joaca, nici nu le va impune manierismul sau personal, neschimbat. Stiu prea bine ca acesta este un obicei larg recunoscut si practicat astazi in profesiunea noastra. Dar oricare ar fi impresia pe care acesta o poate face asupra noastra, lasati-ma sa-mi iau libertatea de a ma exprima fara constrangere despre aceasta chestiune. Este o crima de a-l incatusa si a-l inchide pe actor in limitele asa numitei "personalitati", facand din el un sclav, nu un artist. Unde este libertatea lui? Cum isi poate folosi propria sa capacitatesi originalitate? De ce trebuie sa apara intotdeauna in fata publicului o marioneta silita sa faca aceleasi miscari cand sunt trase sforile? Faptul ca scriitorii, spectatorii, criticii moderni si chiar actorii insisi s-au obisnuit cu aceasta degradare a actorului-artist nu face acuzatia mai putin adevarata si raul mai putin execrabil. Unul din rezultatele cele mai dezamagitoare care recurg din aceasta tratare, devenita obisnuinta actorului, este acela ca el devine o fiinta umana, mai putin interesanta pe scena decat in viata sa particulara. (Ar fi bine pentru teatru daca ar predomina o situatie inversa.) Creatiile lui nu sunt demne de el. Folosind numai manierismele sale, actorul devine neimaginativ. Toate personajele sale sunt la fel pentru el.

A crea, in sensul adevarat, inseamna a descoperi si a arata lucruri noi. Dar ce noutate exista in manierismul si cliseele cocotate pe catalige ale unui actor incatusat? Dorinta secreta, si astazi aproape uitata, a fiecarui actor este de a se exprima pe sine, de a-si afirma eul prin intermediul rolurilor sale. Dar cum poate sa o faca daca este incurajat si, adesea, invatat sa nu recurga la manierele sale in locul imaginatiei creatoare? El o poate face din cauza ca imaginatia sa creatoare este una din caile principale prin care artistul din el gaseste modalitatea de a-si exprima propria sa interpretare individuala (si de aceea unica) a personajelor care trebuie portretizate. Dar cum urmeaza el sa-si exprime individualitatea daca nu patrunde (sau nu poate sa patrunda) in adancul vietii interioare a personajului cu ajutorul imaginatiei creatoare?

Sunt pregatit sa am unele discutii in legatura cu aceste pareri. Este semn ca actorul acorda, totusi, o oarecare atentie acestei probleme. Totusi, de dragul argumentului, sa-l gasim pe cel mai bun arbitru. In acest caz recomand insasi puterea imaginatiei. Incepeti sa faceti exercitiile de mai jos si va veti schimba parerea vazand cata forta de patrundere dezvoltati in timp ce lucrati supra rolurilor voastre; cat de interesante si de complexe vi se vor parea personajele voastre, in timp ce, inainte, va apareau atat de banale, de plate si de simple. Cat de multe trasaturi psihologice noi, umane si neasteptate vor dezvalui ele si cum, ca urmare, jocul vostru va deveni tot mai putin monoton.

EXERCITIUL X

Incepeti exercitiul prin a va aminti evenimentele simple, impersonale (nu emotiile sau trairile voastre proprii in legatura cu viata reala). Cautati sa va amintiti cat mai multe detalii. Concentrati-va aupra acestor amintiri fara a intrerupe dansul concentrarii. Simultan cu acest exercitiu incepeti sa va antrenati in a retine chiar cea dintai imagine in fata ochilor mintii. Procedati astfel: luati o carte, deschide-ti-o la intamplare, cititi un cuvant si vedeti ce imagine va evoca. Aceasta va va ajuta sa va imaginati lucrurile, in loc sa va marginti la actiunile lor abstracte, fara viata. Abstractiunile sunt de prea putin folos pentru un artist-creator. Dupa putina practica veti observa ca fiecare cuvant, chiar si cuvinte ca "dar", "daca", "deoarece" si altele va vor evoca anumite imagini, unele dintre ele poate chiar ciudate si fantastice. Fixati-va atentia asupra acestor imagini pentru un moment, apoi continuati-va exercitiul in acelasi fel, cu cuvinte noi. Peste putina vreme treceti la etapa urmatoare a exercitiului: prinzand o imagine, priviti-o si asteptati pana cand incepe sa se miste, sa se schimbe, sa "vorbeasca" si sa "actioneze de la sine". Observati ca fiecare imagine isi are propria sa viata, independenta. Nu interveniti in aceasta viata, ci urmariti-o cateva minute.

Etapa urmatoare: creati din nou o imagine si lasati-o sa-si dezvolte viata ei independenta. Apoi, peste putina vreme, incepeti sa interveniti punand intrebari sau dand ordine. "Vrei sa-mi arati cum stai jos? Cum te ridici? Cum mergi? Cum urci sau cobori o scara? Cum intalnesti alti oameni?" si asa mai departe Daca viata independenta a imaginii devine prea energica, iar imaginea devine tenace (asa se intampla adesea), transformati intrebarile in ordine. Incepeti cu intrebarile si ordinele de o natura mai psihologica: "Cum apari si dispari? Fa-ti o aparitie buna! Ureaza un bun venit cordial unui prieten! Intalneste-ti dusmanul! Devino banuitor, ganditor! Razi! Plangi!" si multe alte intrebari si ordine similare. Puneti aceeasi intrebare de cate ori este nevoie pana ce imaginea voastra va arata ce vreti sa "vedeti". Repetati exercitiul folosind acelasi procedeu. In timp ce interveniti in viata independenta a imaginii voastre, o puteti pune de asemenea in diferite situatii: sa-i ordonati sa-si schimbe infatisarea exterioara sau sa-i dati alte sarcini. Alteori, alternati momentele in care ii dati deplina libertate cu altele in care ii impuneti o multime de cerinte.

Alegeti o piesa scurta, cu putine personaje. Jucati scena cu toate personajele ei de cateva ori, in imaginatie. Puneti apoi in fata personajelor o serie de probleme si dati-le unele sugestii. "Cum ati juca daca atmosfera piesei ar fi alta?" si indicati-le mai multe atmosfere diferite. Observati reactiile lor, apoi ordonati-le: "Acum schimbati ritmul piesei sau al scenei." Dati-le sugestia sa joace scena cu cat mai multa rezerva sau cu mai multa influenta. Cereti-le sa accentueze anumite sentimente, iar pe altele sa le atenueze sau invers. Intercalati unele pauze noi sau eliminandu-le pe cele vechi. Schimbati mizanscena, actiunea sau orice alta interpretare.

In felul acesta veti invata sa colaborati cu imaginea pe care ati creat-o in timp ce v-ati insusit rolul. Pe de o parte, va veti deprinde sa acceptati sugestiile pe care vi le da personajul (ca imagine), iar, pe de alta parte, prin intermediul intrebarilor si ordinelor voastre, veti elabora rolul si il veti duce la perfectiune in conformitate cu gustul si dorinta voastra proprie si a regizorului.

Si acum, ca etapa urmatoare a exercitiului nostru, incercati sa va obisnuiti sa patrundeti prin manifestarile exterioare ale imaginii in viata ei interioara.

In viata noastra zilnica putem descoperi si observa indeaproape si cu multa atentie oamenii din jurul nostru si chiar sa fim in stare sa patrundem destul de adanc in vietile lor interioare. Anumite domenii ale psihologiei lor ne vor fi intotdeauna obscure. Vor exista intotdeauna anumite secrete pe care nu le vom putea descoperi. Dar lucrurile nu stau la fel si cu imaginile voastre. Ele nu pot avea niciun fel de secrete fata de voi. De ce? Pentru ca oricat de noi si de neasteptate ar fi acestea, imaginile sunt in ultima analiza propriile voastre creatii. Trairile lor launtrice sunt proprile voastre trairi. Este drept ca aceste imagini va dezvaluie sentimente, adesea emotii si dorinte de care nu erati constient inainte de a incepe sa recurgeti la imaginatia voastra creatoare. Dar, oricare ar fi adancimea subconstientului din care au rasarit, ele nu sunt mai putin ale voastre. De aceea, obisnuiti-va sa urmariti imaginile atat timp cat este necesar, pentru a fi miscati de emotiile, dorintele, sentmentele lor si de orice altceva ce va pot ele oferi. Adica, pana cand voi insiva incepeti sa simtiti si sa doriti ceea ce simte si doreste imaginea pe care ati creat-o. Aceasta este una din modalitatile de a trezi si de a aprinde sentimentele voastre fara "stoarcerea" lor laborioasa si chinuita din voi insiva. La inceput alegeti momente psihologice simple. Apoi treceti la exercitii pentru dezvoltarea flexibilitatii imaginatiei. Luati o imagine si studiati-o amanuntit. Apoi, faceti-o sa se transforme cu incetul intr-o alta imagine. De exemplu: un tanar devine treptat batran si viceversa. O mladita tanara a unei plante se dezvolta incet intr-un copac mare si armonios. Un peisaj de iarna se dezvolta incet, lin, intr-unul de primavara, vara, toamna.

Executati aceleasi exercitii cu imagini de fantezie. Faceti ca un castel fermecat sa se transforme intr-un bordei sarac si viceversa. Vrajitoarea batrana sa devina o printesa tanara si frumoasa. Un lup sa se transforme intr-un print fermecator.

Apoi incepeti sa lucrati cu imagini in miscare. De pilda, un turnir de nobili, un incendiu in padure care se intinde, o multime de oameni care se misca nelinistiti, o sala de bal cu cupluri ce danseaza sau o intreprindere ce lucreaza activ. Cautati sa auziti vorbele si sunetele imaginilor voastre. Nu permiteti atentiei voastre sa se abata sau sa sara de la o scena la alta, omitand scenele tranzitorii. Transformarea imaginilor trebuie sa fie un proces lin, continuu, ca intr-un film.

Mai departe, creati un personaj numai prin voi insiva. Incepeti sa-l dezvoltati amanuntit, lucrati asupra lui timp de cateva zile sau saptamani, punand intrebari si primind raspunsuri vizibile. Puneti-l in diferite situatii, diferite ambiante, si observati reactiile. Dezvoltati-i trasaturile si particularitatile caracteristice. Apoi puneti-l sa vorbeasca si urmariti-i emotiile, dorintele si sentimentele, gandurile, deschideti-va in fata lui in asa fel incat viata lui interioara sa o influenteze pe a voastra. Cooperati cu el, receptandu-i "sugestiile", daca va convin. Creati atat personaje dramatice, cat si comice.

Lucrand in felul acesta poate veni oricand clipa cand imaginea pe care ati creat-o poate deveni atat de puternica incat nu veti rezista dorintei de a o incorpora, de a o juca, chiar daca este un fragment dintr-o scena scurta. Cand se naste in voi o astfel de dorinta, nu trebuie sa-i rezistati, ci sa jucati liber, atat timp cat doriti. Aceasta dorinta sanatoasa de a va incorpora imaginea creata poate fi sistematic cultivata cu ajutorul unui exercitiu special care sa va dea tehnica incorporarii.

EXERCITIUL XI

Imaginati-va la inceput ca faceti o miscare oarecare, ridicati bratul, sculati-va in picioare, stati jos, sau luati un obiect. Studiati aceasta miscare a voastra in imaginatie si apoi executati-o efectiv. Imitati-o asa cum era, cat mai fidel cu putinta. Daca executand-o observati ca miscarea voastra reala nu este identica cu cea pe care ati vazut-o in imaginatie, studiati-o din nou in imaginatie si incercati iarasi pana cand veti fi satisfacuti ca ati copiat-o fidel. Repetati acest exercitiu pana veti fi siguri ca corpul vostru se supune si la cel mai mic amanunt, detali, pe care l-ati elaborat cand v-ati imaginat miscarea. Continuati exercitiul cu actiuni si miscari din ce in ce mai complicate. Aplicati acelasi exercitiu, imaginati-va un personaj dintr-o piesa sau dintr-un roman, incepand cu miscari, actiuni sau continut psihologic simplu. Lasati imaginea creata de voi sa rosteasca cateva cuvinte. Studiati cu cea mai mare meticulozitate personajul, pana in cele mai mici amanunte, pana cand sentimentele personajului trezesc propriile voastre sentimente. Apoi incercati sa incorporati noua voastra viziune cat ma precis cu putinta. In timpul incorporarii puteti observa ca la un moment dat deviati de la ce ati conceput si ati studiat in amanunt. Daca aceasta deviere este rezultatul unei inspiratii subite in cursul incorporarii, acceptati-o ca pe un fapt pozitiv si de dorit.

Acest exercitiu va stabili treptat relatiile atat de necesare pentru legarea imaginatiei active de corpul, vocea, psihologia voastra; mijloacele voastre e expresie vor deveni astfel flexibile si supuse comenzilor pe care le veti da. Daca in timp ce veti lucra in felul acesta cu personajul trebuie sa jucati pe scena, puteti, pentru inceput, sa alegeti numai o singura trasatura din toate cele care fac parte din viziunea voastra launtrica. Procedand asa, veti evita socul (pe care actorii il cunosc prea bine) care provine de la incercarea de a incorpora intreaga imagine dintr-o data, dintr-o singura ighititura lacoma. Este acel soc strangulator care va face sa abandonati, adesea, eforturile imaginative si sa cadeti in sabloane si deprinderi teatrale perimate. Stiti bine ca vocea, corpul si intregul vostru aparat psihic nu sunt totdeauna in stare sa ajusteze intr-un timp scurt viziunea pe care ati creat-o. Inaintand in viziunea voastra pas cu pas evitati aceasta dificultate, le permiteti astfel mijloacelor voastre de expresie sa treaca lin prin transformarea necesara si sa fie gata sa faca fata sarcinilor pe care le au de indeplinit. Veti putea sa asimilati mai bine intregul personaj pe care il elaborati, daca o faceti treptat. Uneori se intampla ca, chiar dupa cateva incercari de a-i incorpora trasaturile separate, personajul sa se iveasca deodata in fata voastra si sa se incorporeze ca un tot unitar. In timp ce asimilati astfel personajul, fie exersand, fie in timpul muncii profesionale, adaugati imaginatiei voastre toate elementele pe care nu le-ati prevazut si pe care le-ati intalnit acum numai in realitate - actiuni noi, modul de joc al partenerului, ritmul indicat de regizor si alte asemenea lucruri. Cu aceste adaosuri noi "repetati" in imaginatie scena pe care o studiati. Aceste exercitii pentru antrenarea capacitatii de a incorpora imaginile se vor dovedi curand a fi mijloacele cele mai eficiente si pentru dezvoltarea corpului vostru. Caci in procesul de incorporare a unor imagini puternice, bine elaborate, va modelati corpul din interior, imbibandu-l cu sentimente, emotii si impulsuri voluntare artistice. In felul acesta, corpul devine tot mai mult acea "membrana sensibila" pe care am descris-o mai inainte.

Cu cat cheltuiti mai mult timp si efort pentru munca constienta de dezvoltare a puterii de imaginatie si pentru tehnica de incorporare a imaginilor create de voi, cu atat mai curand imaginatia voastra va va servi subconstient fara ca macar sa va dati seama. De aceasta, in timpul lucrurlui, personajele voastre vor fi create si se vor dezvolta de la sine, in timp ce aparent nici nu va ganditi la ele. Veti observa, deasemenea, ca scanteile inspiratiei vor aparea tot mai frecvent si cu o tot mai mare regularitate.

Sa rezumam exercitiile de imaginatie:

Fixati prima imagine;

invatati sa-i urmariti viata independenta;

colaborati cu ea, punand intrebari si dand ordine;

patrundeti in viata interioara a imaginii

dezvoltati-va flexibilitatea imaginatiei

incercati sa creati personaje in mod complet independent

studiati tehnica incorporarii imaginilor.