Cultura romana dupa instaurarea comunismului

Cultura romana dupa instaurarea comunismului

Instalarea regimului comunist in Romania a insemnat interventia si controlul politicului asupra tuturor compartimentelor vietii. Partidul Comunist, ca "forta conducatoare in Stat', ca putere absoluta, a dezvoltat o actiune sustinuta de legitimare a intereselor sale, recurgand la diferite tipuri de constrangeri. Cultura si literatura au jucat un rol important in arsenalul de dominatie, fiind politizate si subordonate puterii.

Cercetarile intreprinse asupra regimurilor dictatoriale au dovedit ca cetatenii raspund cu forme diferite de rezistenta unei politici interventioniste, ceea ce le poate da iluzia ca isi pastreaza si protejeaza anumite drepturi, dar, in acelasi timp, poate genera duplicitate si complicitate.

Atitudinea puterii fata de scriitori, de creatori, in general, a fost una de continuu control, in acest scop fiind organizate servicii sau subservicii speciale si specializate: de cenzura si de securitate. La acestea se adauga "indrumarea' literaturii de catre partid si activistii I sai culturali. Literatura si presa, discursul scris tiparit erau supuse unei lecturi de verificare a continutului, dupa alte criterii decat cele estetice sau jurnalistice.

In cele patru decenii de comunism, raporturile literaturii cu politicul, respectiv cu puterea, au trecut prin mai multe etape, dinamismul lor fiind in stransa legatura cu pozitionarea pe plan national si international a regimului.

in perioada comunismului, in literatura romana s-a manifestat constant, dar in forme si cu intensitati diferite, un fenomen de subordonare a literarului fata de comenzile politicului, de aservire fata de ideologia si programul Partidului Comunist, corelat cu o atitudine umana, de slujire si de aplicare a politicii comuniste in domeniul literaturii, adeseori in schimbul unor beneficii de diferite tipuri.

De aceea se poate vorbi despre o literatura aservita ideologiei comuniste, chiar daca termenul de "literatura' in acest caz este golit j de intelesul sau de baza. Acest tip de literatura, in afara literarului propriu-zis, s-a caracterizat prin:

. "indrumarea' literaturii de catre Partid si cadrele sale;

. utilizarea unor genuri si specii literare pentru slujirea ideologiei comuniste;

. impunerea unor scriitori si critici literari, fideli regimului, si criticarea, sanctionarea si eliminarea celor care se abateau de la "linia' trasata de Partid.

In Romania, peisajul literar din timpul comunismului poate fi prezentat in cateva etape, in functie de dinamica regimului politic, determinata, la randul ei, de modelul si controlul sovietic. Aceste etape au fost descrise de critici si cercetatori contemporani in diferite moduri, fiind convenite cel putin trei repere:

I. Etapa stalinista (1948-1964);

II. Etapa relativei liberalizari (1964-1971);

III. Etapa comunismului nationalist (1971-1989).

Specificul primei etape este determinat de regimul politic de tip fundamentalist si de sovietizarea impuse de Stalin in Romania si in celelalte tari din lagarul socialist. Literatura are, in acest timp, o singura dimensiune: "de propaganda si de agitatie', fiind investita cu misiunea istorica de a exprima, de a transmite si de a impune ideologia de partid. incadrata intr-o conceptie unica despre arta, dictata si hotarata la Moscova, aceasta literatura trebuia sa creeze suportul mental si afectiv necesar inregimentarii populatiei in slujba idealului comunist.

Pentru a denumi acest tip de literatura au fost preluate doua formule din Uniunea Sovietica: proletcultism si realism socialist.

Proletcultismul este un termen aplicat literaturii romane ideologizate din perioada stalinista, in comentariile si analizele ulterioare acestui interval de timp. La origine, termenul se refera la organizatia Proletcult ("cultura proletara'), organizatie "muncitoreasca cultural-educativa cu caracter de masa', infiintata in Rusia in 1917, cu putin timp inainte de Revolutia din Octombrie. Proletcult isi declara autonomia fata de ideologia leninista, in numele unei arte "noi', fara traditie, fara mostenire, fara continuitate, avand caracter mai mult avangardist. Cu un numar din ce in ce mai mare de filiale, organizatia devine incomoda si Lenin manevreaza subordonarea ei fata de partid. Proletcultul este lichidat in 1932.

Realismul socialist desemneaza conceptia despre arta de tip doctrinar, oficial, transformata in directive, impusa in 1932 de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, odata cu lichidarea Proletcultului. Realismul socialist impune alta relatie cu trecutul: "preluarea critica si creatoare a celor mai valoroase cuceriri', in folosul societatii si al culturii socialiste, si eliminarea elementelor retrograde ale vechii societati, cea burgheza, pe baza unui spirit critic ascutit. Odata cu infiintarea Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietica, in 1934, in statutul acestei organizatii, articolul 1, se decide ca realismul socialist este metoda fundamentala de creatie pentru literatura si critica literara sovietica. Aceasta metoda impune artistului "o reprezentare istorica adevarata a realitatii concrete in dezvoltarea ei revolutionara', precum si datoria educarii si transformarii ideologice a muncitorilor in spiritul socialismului. Stalin il defineste pe scriitor ca "inginer al sufletelor'. Realismul socialist este arma ideologica a muncitorilor si inseamna arta in slujba revolutiei.

Continutul acestei arte se prezinta sub doua fatete: pe de c parte, este o critica a trecutului, adica a tarelor mostenite de k societatea burgheza, pe de alta parte, este o sustinere a noului care se naste din dezvoltarea socialista.

Promotorii ei sustin ca, spre deosebire de arta burgheza, care copiaza realitatea, realismul socialist da artei valoare de sinteza si capacitate de proiectie in viitor.

Etapa stalinista inseamna pentru literatura romana aplicare: teoriei celor doua culturi, lansate de Lenin: in societatea impartita ii clase antagonice, exista o cultura inaintata, legata de viata si d lupta poporului, si una retrograda, decadenta, emanata de clasei dominante in descompunere. Aceasta ideologizare a determine actiuni de "evaluare' a mostenirii literare:

blamarea unui mare numar de scriitori a caror opera a fost interzisa, fiind trecuta in asa-zisele fonduri secrete ale bibliotecilor

. reeditarea selectiva;

. deformarea sensului operei prin interpretare dogmatica. Astfel, in 1946 apare catalogul Publicatii scoase din circulatie cu 1863 de titluri dintre care 762 in limba romana, iar in 1948, ui catalog de 10000 de titluri, de 522 de pagini, cu un supliment de 11 de pagini, la care se adauga toate manualele scolare de dinainte de 1947. Alti autori au fost scosi din circulatie prin interdictia tacita de a nu mai fi publicati (Maiorescu, Calinescu). S-au intreprins actiuni de epurare a bibliotecilor particulare cu arderea sau confiscarea cartilor, asa cum s-a intamplat cu biblioteca lui E. Lovinescu.

Scena literara a timpului este coplesita de subliteratura, un rol important in asigurarea alinierii ideologice avandu-1 critica literara, care devine un fel de jandarm al Partidului.

Dar exceptiile nu lipsesc, in acesta perioada aparand cateva romane importante pentru literatura romana: Bietul Ioanide de G Calinescu (in 1953), Morometii, volumul I, de Marin Preda (in 1955) Cronica de familie de Petru Dumitriu (in 1956), Groapa de Eugen Barbu (in 1957).

Poezia, careia i se trasase misiunea de a insufleti, prin mesajul ei, crezul inalt al partidului, era una de tip agitatoric, cu un mesaj accesibil, care sa poata ajunge la "oamenii muncii', fara a fac concesii artei imperialiste, formale si cosmopolite, sau artei decadente, burghezo-mosieresti, evazioniste si intimiste. Temele era prosovietice sau antiimperialiste, legate de viata "noua de la orase si sate', de omul "nou' si izbanzile sale, de partid si binefaceri sale. Prezentul luminos, in contrast cu trecutul intunecat, comunist - erou civilizator, victoriile de pe marile santiere, colectivizari agriculturii reprezinta realitati marete, demne de inspiratia poetica. Formula consacrata este cea a poemelor narative, scrise intr-o liml "pe inteles', in care adeseori erau imitate structuri poetice cunoscute de tipul baladei populare, al versului eminescian, cosbucian etc.

Proza era destinata misiunii de a reflecta "marile transformi din industrie si agricultura, munca frematatoare de pe santiere' rolul partidului, lupta cu trecutul retrograd, cu clasele exploatatoare "lupta de clasa', frumusetea si maretia eroului comunist, fie muncitor sau taran. Formula unei antiteze stridente, tiparul infruntarii binelui cu raul, schema familiara din literatura populara, linierea pe doua coloane a personajelor in functie de apartenenta de lasa reprezentau repere obligatorii pentru cei care voiau sa isi vada opera tiparita. Erau respinse si condamnate de critica vremii atitudinile ambigue, sovaitoare, viata intima a personajelor, scenele considerate "atipice', in conditiile in care tiparele realitatii erau iute si transmise "de sus'. Speciile in proza ale vremii indica o predilectie pentru pamflet si reportaj.

Fenomenul unei literaturi aservite ideologiei si politicii comu-iste nu a incetat dupa depasirea stalinismului in Romania.

Etapa relativei liberalizari se caracterizeaza in primul rand in diminuarea controlului ideologic asupra teritoriului liric, care este confiscat si folosit ca instrument de propaganda in perioada stalinista. Temele impuse - partidul glorios, cuceririle socialismului, eroul conducator - nu mai sunt unice si obligatorii. In proza insa un numar insemnat de scrieri contribuie la sustinerea politicii de partid, abordand doua teme de predilectie: lupta dintre nou si vechi (cu o schema epica simpla: inginerul tanar si capabil, angajat intr-o intreprindere de stat intra in conflict cu vechea garda si cu profitorii regimului comunist) si istoria nationala, prin luarea cultului eroilor. In etapa comunismului nationalist cele doua arii tematice ale prozei sunt continuate cu intentia transparenta de a justifica politica ceausista si noul tip de revolutionar, de a legitima regimul politic comunist. "Proza cu activisti' (Eugen Negrici), prin care acest personaj apare fie ca victima, fie ca fiinta profunda, capabila sa analizeze trecutul "obiectiv', si proza de inspiratie istorica (Vlad Tepes, Mihai Viteazul sau stramosii daci) asigura politizarea literarului.

Fenomenul descris mai sus si proportiile lui au fost considerabile, dar, in acelasi timp, nu trebuie confundat cu literatura romana din aceasta perioada, din perioada postbelica, cum nu trebuie exclusa si influenta lui asupra acestei literaturi. Proza, poezia, dramaturgia au continuat insa, in acest interval politic, sa inregistreze contributii valoroase, care au asigurat continuitatea literaturii romane. Unii comentatori au facut distinctie intre literatura aservita regimului (care este obiectul prezentului studiu de caz) si literatura tolerata de regim (literatura propriu-zisa, care se supune normei etice), pentru a puncta raporturile scrierilor din aceasta perioada ! politicul. Dar atribuirea denumirii de "literatura' scrierilor de circumstanta, comandate, controlate sau impuse de "Partid', trebuie studiata cu precautii si studiata ca fenomen al istoriei sociale si culturale.