Jan Van Eyck

Jan Van Eyck

Jan Van Eyck a fost cel mai faimos pictor al epocii sale si intemeietor al Scolii olandeze. Cel mai probabil, s-a pregatit pentru a deveni miniaturist, dar a adoptat in curand uleiurile pentru lucrarile sale pe panouri de lemn. Picturile sale combina observatia atenta a naturii cu un simbolism complex.

Intemeietor al scolii olandeze, Van Eyck a elaborat un stil extrem de minutios, care a fost doar rareori egalat de alti pictori. Desi nu mai este considerat inventatorul picturii in ulei, modul genial in care a folosit acest tip de culori i-a permis sa infatiseze lumea naturala cu infinite detalii. Surprinzand transparenta lumii si stralucirea culorilor, atat a portretelor, cat si lucrarile sale religioase (inchinate in mare parte Fecioarei Maria si Pruncului Isus) au fost vazute ca o expresie a maretiei si intelepciunii lui Dumnezeu in pictura.Naturalismul sau selectiv a inlocuit formele stilizate, asociate cu goticul tarziu, si s-a dezvoltat in paralel cu ideile Renasterii italiene. Van Eyck avea o inteligenta vie, lucru demonstrat de simbolismul complex prezent in operele sale.

Ca si in cazul multora dintre confratii sai, despre viata lui Van Eyck se cunosc putine detalii. Evenimentele despre care se stie ceva se refera mai ales la activitatile sale in calitate de pictor al curtii si valet de camera al lui Ioan de Bavaria, conte de Olanda si, mai tarziu, al lui Filip cel Bun, ducele Burgundiei. Aceste insarcinari il duc la Haga, Lille, si, in culmea carierei sale, la Bruges. Ca sfatuitor al lui Filip cel Bun, a indeplinit si misiuni diplomatice, care i-au permis sa calatoreasca in Spania, Portugalia si in Tara Sfanta, trecand prin Italia la sfarsitul anilor 1420. Un portret al sotiei sale Margarethe, ne dezvaluie faptul ca pictorul era casatorit. Portretul sotiei sale Margarethe dateaza din 1439. Conform unei inscriptii descoperite pe rama tabloului, sotia artistului avea, pe vremea realizarii portretului, circa 35 de ani. Dupa moartea sa vaduva si fratele care i-a supravietuit, Lambert Van Eyck au inchis atelierul.

Van Eyck a experimentat portretul reprezentand jumatate din inaltimea omului sau cel reprezentand doar capul si umerii intr-un spatiu, tehnic folosita din nou, intr-o pictura a elevului sau Petrus Christus. Lectia despre portretul flamand a fost citita mai complet de artistii mai cerebrali, si fara modelele flamand nu ne putem imagina nici structura meditativa a Monei Lisa si nici portretul instantaneu asa cum a evoluat in lucrarea lui Rafael, Tommaso Inghirami.

Numele lui Van Eyk a fost, multa vreme, sinonim cu folosirea culorilor pe baza de ulei. Desi biograful Italian Giorgio Vasari l-a identificat in mod gresit pe Van Dyck drept inventatorul uleiurilor, cu siguranta acesta a fost unul dintre primii pictori care le-au exploatat potentialul si, totodata cel mai talentat practicant al acestei tehnici. Pentru pictura in ulei, artistul foloseste pigmenti sub forma de pulberi intr-un mediu de ulei precum uleiul de in sau uleiul de nuca. Aceasta tehnica are numeroase avantaje, printre care si modul in care culoarea este aplicata pe suprafetele pregatite in prealabil.

Maiestria lui Van Eyck in folosirea uleiurilor si iconografia lucrarilor sale au ramas fara egal in timpul vietii sale. A manifestat acelasi atasament fata de aceasta tehnica in toate capodoperele sale. In fata lucrarilor sale de mari dimensiuni precum Madonna Van der Paele, 1436 (Musee Cummunal des Beaux Arts, Bruges) si Portretul Sotilor Arnolfini, 1434 ( Alte Meister Gallerie, Dresda), privitorii contempla o tehnica fara cusur, atinsa cel mai probabil prin folosirea unor pensule facute din par de hermina.

Sotii Arnolfini este cel mai cunoscut tablou al pictorului flamand Jan van Eyck si cea mai importanta creatie a sa, aflata acum la National Gallery din Londra.Aceasta picture este unul dintre cele mai importante si imaginative exemple ale portretisticii. Explorand potentialul uleiurilor datorita pregatirii sale de miniaturist, van Eyck isi intoarce spiritual sau patrunzator de observatie de la naratiunea religioasa spre o tema laica, in portretul acestui negustor italian si al tinerei sale sotii.

Lipsindu-i cunoasterea stiintifica a perspectivei liniare, Eyck aproape ca reuseste sa obtina acelasi efect prin intermediul observarii intuitive a incaperii. Cu toate acestea, in mod tipic pentru aceasta abordare, spatial se ingusteaza prea repede, pe masura ce privirea se indreapta spre fundal.

Van Eyck a fost unul dintre primii artisti care au exploatat potentialul culorii in ulei, pentru a obtine culori vii, efecte luminoase si detalii precise. Capacitatea sa de a stapani aceasta tehnica se observa din bordura de blana a robei lui Arnolfini si in detaliile candelabrului si ale oglinzii din fundal.

Ca in multe dintre picturile lui Van Eyck, in aceasta scena este prezenta o structura complexa de simboluri ascunse, legate in acest caz de taina casatoriei. Specialistii sustin mai multe teorii legate de acest tablou. Unii sustin ca tabloul ar fi semnat de catre artist ca martor al evenimentului, si nu in calitate de artist, panza servind drept certificate de casatorie, altii spun ca ar reprezenta un gest de comemorare a casatoriei lui Arnolfini, tabloul fiind realizat dupa decesul sotiei acestuia. Remarcabile sunt simbolurile fidelitatii, reprezentate de caine si de faptul ca cei doi si-au scos pantofii ca sa calce pe pamant sfant, binecuvantat de Dumnezeu. Forma artistului ti o alta silueta se reflecta in oglinda convexa de pe peretele din spate.

Mediul de ulei folosit de Van Eyck permitea reveniri in gandirea picturala, dand posibilitatea picturii de a fi modificata pe masura ce lucrul la ea avansa. Din fotografiile facute cu raze infrarosii, de exemplu, se poate vedea ca portretul de nunta al lui Arnolfini a suferit o serie de schimbari, prin care a castigat in expresivitate. Mana dreapta a lui Arnolfini era initial plasata mai departe spre spate, cu palma intoarsa spre spectator si nu spre sotia lui, iar mana stanga tinea strans, initial, mainile ei.

Capodopera lui Van Eyck, portretul sotilor Arnolfini demonstreaza maiestria inegalabila a artistului de a reda, pentru prima oara, detaliile, textura si lumina cu ajutorul uleiurilor.