Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


MODERNITATEA CENTRAL EUROPENA SI KITSCH-UL

Arta cultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



MODERNITATEA CENTRAL EUROPENA SI KITSCH-UL

1. ETOSUL CENTRAL-EUROPEAN SI KITSCH-UL.



REZUMAT: Interpretari nietzscheene ale culturii moderne la creatorii central-europeni. Kitsch-ul ca tema central-europeana. Hermann Broch si definirea kitsch-ului drept      "raul in sistemul de valori al artei". Convergenta Broch-Nietzsche in interpretarea dinamicii culturii occidentale: Reforma - romantism - kitsch. Traditie aristocratica (estetica) si traditie burgheza (etica). Kitsch-ul, confundare a terestrului si a celestului. Obsesia omului kitsch (la romancierii R. Musil si W. Gombrowicz). Etosul modern central-european (cu origini iluministe si romantice): arta si emancipare.

Reflectiile care vor urma s-au nascut dintr-o nota de lectura, dintr-o observatie minora pe care am facut-o parcurgind cartea lui Matei Calinescu, Cinci fete ale modernitatii: marii romancieri si eseisti centrali-europeni - Broch, Musil, Kundera - nu sint preocupati aproape de loc de conceptele de modernitate sau avangarda dar sint foarte interesati de kitsch. Mi-am dat seama ca pentru ei aceasta "fata" a modernitatii le inghitise pe toate celelalte chiar inainte ca acestea sa se formeze si ca, de aici, viziunea lor romanesca (dar si teoretica) asupra lumii moderne avea sa fie una radical critica, ironica si cinica. Textele lor prezinta kitsch-ul ca pe un adevarat Weltanschauung, ca pe o maladie generala a modernitatii acestui spatiu cultural. "Nu vorbesc intr-adevar despre arta ci despre o atitudine de viata determinata" scria Hermann Broch in 1951 intr-un eseu dedicat acestui fenomen . Dar chiar si in reflectia estetica si axiologica a lui Broch kitsch-ul reprezinta "raul in sistemul de valori al artei ". Spiritul ce bintuie Viena si Kakania lui Musil din Omul fara insusiri si care umfla aici piepturile unor personaje memorabile este spiritul kitsch. Un intreg capitol din romanul lui Kundera Insuportabila usuratate a fiintei este un eseu romanesc pe tema kitsch-ului. Si nimeni nu a fost un adversar mai tenace al spiritului kitsch-ului national, al identitatii nationale, locale decit Gombrowicz.

Printr-o lectura simultana, "muzicala" a acestor scriitori voi incerca sa circumscriu in primul rind tipologic dar si istoric identitatea acestei realitati culturale.

Reflectiile lui Hermann Broch asupra inceputurilor timpurilor moderne sunt, intr-o anumita masura, indatorate celebrei teze a lui Max Weber. Broch aduce completari si nuantari extrem de semnificative legate de sfera sensibiltatii estetice ce mediaza perceptia realitatii in aceasta epoca, moment cultural care, dupa parerea lui, nu s-a epuizat inca (textul este scris in 1951). Kitsch-ul nu se naste din etica protestanta, dar se nasste din romantism, iar acesta iti are originile in Reforma. Reforma transfera Revelatia in fiecare suflet individual in parte. Fiecare suflet poate de acum sa traiasca revelatia si credinta pe cont propriu, ne-mediat. Apare acum o ardoare nemasurata in fata capacitatii sale de a contine infinitul dumnezeirii dar si, insotind aceasta ardoare, angoasa ca nu va putea duce pina la capat aceast mare responsabilitate . Acest nou orizont nelimitat deschis omului in care "coexista" in tensiune ardoarea, beatitudinea venind din accesul direct si total la transcendent si angoasa venind din evidenta limitelor proprii constituie premisele (transparente) ale romantismului (nascut, sa nu uitam nici acest aspect, in tarile Reformei). Iesirea din care intrase sufletul individual "reformat" a fost gasita in prescriptia rigorii comportamentului social ascetic. Odata cu industrializarea, cu urbanizarea, cu schimbarea fetei concrete a lumii europene, odata cu nasterea aglomerarilor de oameni resorturile acestui ascetism slabesc si interdictia exuberantei dispare pentru burghez. Traditia aristocratica era estetizanta si estetica iar in practica istorica se traducea printr-un libertinaj senzual si spiritual. Traditia burgheza era ascetica, puritana, etica dar ea incepe sa recupereze o parte din traditia aristocratica (careia ii este , bineinteles, straina). Puritanismul cerea monogamia cea mai stricta pe care, din acest moment de criza, se straduieste sa o sustina intr-un mod care sa dea si o lovitura libertinajului. Aceasta o va face chiar prin exuberanta pe care ascetismul o interzisese.

"Frigiditatea puritana" cum o numeste Broch, e transpusa in domeniul pasiunii si astfel "toate acuplarile intimplatoare din cursul vietii cotidiene sunt ridicate pina in sfere instelate, sunt exaltate pina in absolut sau, mai corect, pina in pseudo- absolut, sunt transformate intr-o uniune eterna si irevocabila à la Tristan si Isolda"[3]

Romantismul instaureaza corespondenta si comuniunea organica dintre limitat si nelimitat, dintre material si spiritual, terestru si celest ,microcosm si macrocosm.

Acest mecanism este constitutiv kitsch-ului si, pentru Broch, romantismul ( literar si arhitectural) se confunda adesea cu acestea. Kitsch-ul nu recunoaste ca frumusetea si adevarul sunt date omului ca fenomene particulare de frumusete si adevar. Kitsch-ul adora Zeita Frumusetii, egala cu sine si absoluta. Asa cum il vede Broch, kitsch-ul este deci ridicarea terestrului la rangul lucrurilor eterne si intronarea Frumusetii ( deci a categoriei estetice) drept valoarea absoluta. Nu binele este cautat ci frumosul ( care, in plus, emotioneaza).

Cu ironia sa caracteristica, Musil descrie in Omul fara insusiri relatia dintre Diotima si Arnheim, acesti sublimi exponenti ai fiintei numite Kitschmensch, in aceasi parametrii ai estetizarii si ai dereglarii ( exacerbarii) relatii dintre terestru si celest ( sublinierile imi apartin):

". traiau spaima de a nu face o miscare lipsita de frumusete, o spaima

fireasca pentru fiinte omenesti care iti simt norii sub picioare.

Astfel ca spiritul lor, si al unuia si al celuilat nu lasase nimic neincercat

din tot ceea ce viata le descarcase magnific si frumos la picioare, dar in exaltarea

aceasta cea mai sublima traira senzatia unei intreruperi ciudate. Dorintele si vanitatile

care le umplusera pina atunci existenta erau acum sub ei, asemenea unor casute

si cuburi de jucarii in fundul unei vai, cu zvonurile orataniilor, latratul ciinilor

si intreaga agitatie inghitite parca de liniste. Ce ramasese erau tacerea, vidul si profunzimea.

-Sa fim oare cu adevarat noi niste alesi ? se gindea Diotima, privind in jur de la aceasta inaltime sublima a sentimentelor."[4].

Am lasat acest pasaj sa se desfasoare si sa culmineze pentru ca aici se afla tot spiritul kitsch si filiatia sa cu romantismul. Umorul temperat dar devastator al lui Musil reveleaza alte aspecte ale kitsch-ului. Comparatia ce transforma lumea intr-o gramada de cuburi de jucarie contamineaza personajele si ele apar drept ceea ce sint: un fel de copii inocenti. A fi cu norii sub picioare este aici acelasi lucru cu a fi cu capul in nori, a nu avea nici o legatura cu realitatea; nu doar cu realitatea fizica, sociala etc., dar nici cu vreo realitate spirituala, transcedenta: "Ce ramasese erau tacerea, vidul si profunzimea". Cinica sinonimie.

Acest kitsch, mod de a fi funciamente modern, este una dintre cele mai mari forme de inocenta (se poate citi chiar prostie) ale modernitatii. Cel mai sincer om, omul-kitsch, este astfel si pentru ca el nu intelege, nu are nici o priza la realitate, el joaca un joc (de societate, in sensul literal) ale carui reguli si conventii tin de cea mai pura irealitate. Actorii "Actiunii Paralele" din marele roman musilian sint preocupati de crearea unei miscari frumoase, deci marete si nu isi dau seama ca razboiul da peste ei. Nu inteleg nimic din realitatea - aici politica si sociala - care-i inconjoara. Intreaga Kakanie si intreaga cultura austro-ungara este pusa de Musil sub aspectul acestei irealitati, acestei iluzii comune - o forma de romantism degradat si, deci, de kitsch:

"Si daca, din 1867, nici unul dintre cei poeste 50 de milioane de locuitori nu a ridicat in slavi cultura austro-ungara moderna din aceleasi convingeri, atunci mitul culturii noastre poate fi considerat ceea ce este cu adevarat: pur romantism".[5]

In termenii lui Witold Gombrowicz atitudinea kitsch explorata de Broch si Musil s-ar traduce drept inautenticitate inocenta. Pentru omul lui Gombrowicz autenticitatea este imposibila, omul acesta fiind intotdeauna creat din exterior de privirea formatoare sau deformatoare a celuilalt sau a celorlalti, fiind, deci, in esena sa neautentic. "Un vesnic actor, dar un actor natural, deoarece caracterul artificial iI este inascut, constituie o trasatura a umanitatii sale - a fi om inseamna a fi actor - a fi om inseamna a te preface ca esti om - a fi om inseamna sa te comporti ca un om, fara sa fii el in strafundul tau - a fi om inseamna a recita umanitatea." Ceea ce poate evita totusi omul este inautenticitatea inocenta sau "mutra", kitsch-ul. Singura sinceritate prin care s-ar putea sustrage mecanismului acestora consta in recunoasterea faptului ca sinceritatea nu iI este accesibila. Ii ramine vointa autenticitatii dar care nu este, in acest moment al modernitatii tirzii decit "revolta tragica si deznadajduita impotriva deformarii". Este o atitudine identica, din punct de vedere structural, cu cea a eroilor lui Kundera, asa cum vedea.

Ceea ce il obsedeaza pe Gombrowicz, sub acelasi spectru al inautenticitatii este cultul (religios) consacrat "marii" arte, "marii" culturi, cult ce inghite rapid si formele de revolta estetica. Radacinile istorice ale acestui mecanism cultural par a se gasi tot in spatiul cultural al Europei Centrale in secolele XVIII si XIX. Etosul central-european se naste la confluenta dintre rationalismul iluminist si comunitarismul si organicismul romantice. In viziunea unui mare comparatist contemporan acest etos postuleaza echivalenta dintre progresul individual sau de grup si accesul la informatie, stiinta si valorile umaniste.

Asimilarea valorii culturale adevarate va propulsa - se credea - individul la un nivel mai inalt de umanitate, va largi orizontul, va cistiga. Acest etos al instruirii este in parte, ceea ce Lyotard numea meta-naratiune de emancipare, este proiectul Aufklrung-ului dar caruia i se adauga tendinta estetizanta, dereglarea relatiei material-spiritual, inferior-superior din romantismul lui Biedermeier, din exuberanta burgheza. Adevarul, frumusetea pot fi ale oricui prin instruire. Nu doar barierele de clasa (aristocratia insasi incepe acum sa se supuna meriocritatii, apare figura frizind adesea ridicolul a aristocratului functionar, birocrat: contele Leinsdorf al lui Musil) dar si de sex puteau fi depasite prin instruire (este cazul deja amintitei Diotima). Cultura devenind valoare suprema, artele sint sanctifitate, proiectate neconditionat in sfere eterice dar, in acelasi timp, vazute si ca factor central intr-o emancipare care-si pierde orice determinare a finalitatii sale. Odata cu avansarea in modernitate etosul central-european al instruirii, devine tot mai pregnant etosul kitsch si falimenteaza. Plaseaza centrul de inters intr-o dimensiune de grad secund, iluzorie si vidata de continut prin metadiscursul care o sufoca aduc cu sine grave deficente ale raportarii la realitate. Pentru Gombrowicz "marea arta", pictura, muzica ajunge, in urma acestui proces in imposibilitatea de a mai fi receptata datorita asentimentului pietatii cu care ea trebuie intimpinata. Este o naivitate convingerea ca admiratia noastra fata de opera de arta (fie si de avangarda) provine din noi insine, ea ia nastere intre oameni si "se intimpla de parca ne-am sili reciproc sa admiram (desi nimeni <<personal>> nu este cuprins de admiratie)".

O forma jalnica de inocenta (naivitate, prostie) acesta arta pierzind orice contact cu lumea vie, cu realitatea, ridicindu-se, ca un balon umplut cu aer cald scapat din mina. Adulatia acestei arte nu are argumente (ca orice mistica) si e lipsita de orice aparare in afara jocului pe care-l instituie. Nefericitul profesor din Ferdydurke poreclit galbejeala, in fata razvratirii unui elev, isi pierde ingrozit orice replica:

"Galkiewicz, eu am sotie si copil! Cel putin fie-ti mila de copil!

Galkiewicz, nu incape nici o indoiala ca marea poezie ar trebui sa se incinte.

Marea poezie, fiind mare si fiind poezie, nu poate sa nu ne incinte, prin urmare incinta."[10]

Tot aici, imperativul instruirii se trasforma in cea mai oarba prostie, prostie care transforma orice tinar si, la limita orice om, intr-un elev, il infantilizeaza si sufoca orice initiativa, orice inovatie particulara cu referinte generale, sterilizante si irelevante, tocite. Este ceea ce Gombrowicz numeste "maruntirea" si "motototlirea" gindirii originale, gindirii ce a reusit sa se smulga din fagasul sapat, in degradarea lui, de acest etos. Este prostia, adesea erudita (in acceptiunea pe care am dat-o prostiei moderne acesta nu este un paradox), viguroasa si in stricta noastra contemporaneitate, care in mod sincer (cu "buna credinta") "seminarizeaza" pe toti din jur, le anuleaza vocea, le neaga capacitatea de a produce un mesaj individual.

SPIRIT CONSERVATOR SI MODERNITATE

IN ROMANUL CENTRAL EUROPEAN

REZUMAT: Atitudinea conservatoare si defensiva a romancierilor central-europeni: Musil, Broch, Gombrowicz, Kundera. Definitia particulara a acestui conservatorism. Scepticism: "intelepciunea incertitudinii'(Broch). Critica modernitatii contemporane reprezentata drept kitsch generalizat. Elogiul originilor intelectuale a le modernitatii si al romanului ca specie a reprezentarii libertatii individuale.

Toti romancierii pe care am incercat sa-i "citesc" aici si despre care am aratat ca sint spirite profund inrudite, sint niste conservatori. Musil s-a opus prostiei modernitatii cu mijloacele unei rationalitati delegitimatoare, care a desfacut, ajutata de ironie, mecanismele de sustinere si justificare ale multor idei si proiecte ale secolului XX. Kundera este, in mod clar in eseurile sale, un nostalgic si un conservator. Regreta, idealizind, Timpurile Moderne (sau modernitatea timpurie) axfixiate de excesele unui prezent ce apare drept un lamentabil sfirsit de lume. E mereu de partea individului, a omului "concret" si impotriva cancerului nestavilit ce devasteaza si uniformizeaza lumea contemporana. Chiar si Gombrowicz, care a aparut multa vreme drept un prozator de avangarda si mereu un autor inaintea timpului sau, "modernist", marturisea ca ataca "orice Forma care inceteaza de a mai fi costumul confortabil pentru om pentru a se transforma intr-o carapace grea si rigida. Atac tot ceea ce se forteaza pe sine insusi, contra noastra, pentru a ne depasi." Iar critica facuta modernitatii in Ferdydurke este simptomatica.

Lentoarea kunderiana, spiritul aminarii, ascunderii securizante contrazic o modernitate definita ca schimbare, ca ritm accelerat, vortex al devenirii si refuz al stabilitatii. Chiar imperativul originalitatii, ca etos modern, este discreditat, el nefiind (pentru Gombrowicz, de pilda) decit produsul unei gindiri sau priviri colective interiorizate si care hartuieste individul. Retragerea din fata acestei priviri e retragerea hedonista sau indragostita.

Numind aceste atitudini "conservatorism", dau cuvintului o semnificatie partiala si particulara. Nu este o intoarcere "inapoi", ci un refuz de a merge "inainte" in directia catastrofala si inocent-tiumfala. Cuvintul pe care confesiunile de romancier ale lui Kundera il repeta adesea este "explorare". Explorarea prin aceste romane e una critica, lucida si care nu-si refuza, nu-si poate permite sa refuze privirea inapoi, spre lucrurile pe linga care prostia moderna a trecut in goana, abandonindu-le intacte sau, dimpotriva, mutilindu-le. Aceasta goana conformindu-se sensului celui mai respingator al modernitatii, reprezentat de dorinta de a fi "la zi", de a fi "in rind".

Ca romancier, Kundera continua traditia marilor romancieri europeni amintiti: Kafka, Musil, Broch, Gombrowicz. Romanul, dupa Kundera, nu si-a pierdut functia pe care a exercitat-o de la nasterea sa, nastere ce coincide cu cea a Europei moderne. El este "paradisul imaginar al indivizilor" . Europa moderna se naste odata cu individul si individualismul, odata cu diferenta. Aceasta diferenta si recunoasterea individualitatii este astazi, in opinia romancierului, mai amenintata ca oricand. Amenintata de uniformizarea propagata cu atata vitalitate de catre mass-media, de catre sistemele totalitare, de catre surasul uniform, promovand mereu aceleasi tipare, al publicitatii.

Romanul se naste impotriva acestor tendinte; pentru ca spiritul lui este spiritul libertatii, al ironiei. Intr-o conferinta tinuta la Ierusalim, intitulata Romanul si Europa, Kundera, amintind un mic proverb semit ("omul gandeste, Dumnezeu rade"), spune ca romanul se naste ca ecou al acestui ras al lui Dumnezeu. Tuturor acelor spirite "progresiste", intransigente si teoretice, care vorbesc despre emanciparea omului, despre esenta lui, vrand sa ajunga de la aceasta (presupusa) esenta la adevar, tuturor acelora care reduc mereu orice cunoastere la adevarurile preformulate sau actuale ale omului, sau care mitologizeaza fara a demistifica, care uita ca omul e cel care gandeste, de aici, de pe pamant, dar si tuturor radicalilor apocaliptici care proclama morti in toate domenile, tuturor retorilor thanatici sau profeti ineversunati ai relativismului, Kundera le opune aceasta arta a romanului nascuta din rasul lui Dumnezeu, adica arta umorului, reveland neinsemnatatea si relativitatea gandurilor si dramelor omului. "Umorul: fulgerul divin ce descopera lumea in ambiguitatea sa morala si omul in profunda sa incompetenta de a-i judeca pe altii"3. Romancierul isi exprima dezgustul fata de o epoca tot mai captivata de idei si indiferenta la opere. O epoca in care, spune Kundera, "kafkologii l-au omorat pe Kafka" .

Posibilitatile genului romanesc nu sunt deloc epuizate. Kundera este un mostenitor care inmulteste talantul primit. Maestrii marelui roman modern au deschis nenumarate cai explorarii romanesti. Romancierul contemporan, poate cu instrumente perfectionate, va porni pe aceste cai: eseurile romanesti, ironice, demistificatoare ale lui Musil sunt o inventie extraordinara insa ingreuneaza contactul cu cititorul, fiind prea numeroase, facand romanul (Omul fara insusiri) prea stufos, depasind astfel limitele antropologice ale perceperii lui ca un intreg; arta contrapunctului romanesc a lui Broch va fi si ea perfectionata in romanele kunderiene; demitizarea radicala a tuturor tabu-urilor epocii noastre (modernitate, popor, fraternitate, umanism, adolescenta, sexualitate) intalnita la Kundera o continua pe cea a lui Gombrowicz.

In sistemul de referinta al universului romanului modern acest "conservatorism" critic radical al lui Kundera "inainteaza" cel mai departe cu explorarea ingenioasa si profunda a erotismului si a corporalitatii, dincolo de tabu-urile cele mai fortificate: excrement, menstre etc.

Cind prostia se travesteste in vigilenta "progresista", Kitsch-ul este mindria prezentului, cind radicalismul criticii noi apare drept incrincenarea unor copii si retorica lui tradeaza o infailibilitate pe care doar inocenta o poate conferi, atunci un astfel de conservatorism sceptic ramine una din putinele moduri de a fi modern. Impotriva prostiei, impotriva noului Kitschmensch pornit sa instaureze comunicarea generalizata, sa distruga singuratatea si separarea in fraternizarea zgomotoasa si in efuziunea inimilor, romanul central-european continua explorarea lumii in spiritul complexitatii, al incertitudinii. Poate ca astazi o face in mod defensiv, protejind acesta inventie a Timpurilor Moderne: individul, omul concret si liber.



Quelques remarrques a propos de l'art tape-a-l'oeil in Cration littraire et conaisance, Paris, Gallinard, 1985. Art tape-a-l'oeil este traducerea franceza, profund improprie si reductiva - fapt detestat si de Kundera - a germanului kitsch

v. Le mal dans le systeme des valeurs de l'art in op. cit. p. 355 si urm.

Hermann Broch, Creation litteraire et connaissance, Paris, Gallinard, 1985, p.317

Robert Musil, Omul fara insusiri, Bucuresti, Univers, 1995, vol. 2, pp. 250, 251

Robert Musil, Essais, Paris, Senil, 1984, p.241

Witold Gombrowicz, Jurnal, Bucuresti, Univers, 1997, p. 241

Ibid, p. 242

Virgil Nemoianu, Cazul etosului cetral-european, in Adriana Babeti, Cornel Ungureanu, Europa Centrala. Nevroze, dileme, utopii, Iasi, Polirom, 1997

Witold Gombrowicz, Jurnal, Bucuresti, Univers, 1997, p. 216

Idem, Ferdydurke, Bucuresti, Univers, 1996, p. 42

Witold Gombrowicz, Contre les poetes, Bruxelles, Editions Complexe, 1988, p. 73

L'art du roman, p. 183

Milan Kundera,      Cind Panurge nu va mai stirni risul, in "ARC - Litere, arte & mestesuguri", Nr. 3-4/1996, p. 181

L'art du roman, p. 157



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2380
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved