Caracteristicile comunicarii de masa

Caracteristicile comunicarii de masa

Cel mai simplu mod de sesizare a notelor specifice acestui tip de comunicare este contrapunerea lui cu cea mai familiara forma de comunicare, aceea interpersonala. Pornind de la modelul elementar al acesteia - cineva transmite un mesaj, prin intermediul unui canal, pentru a fi receptat de unul sau mai multi beneficiari - putem individualiza comunicarea de masa prin sublinierea caracteristicilor emitatorului (creatorul mesajului), canalului de difuzare, receptorului (publicul) si continutului transmis.

Comunicatorii. Sprijinindu-se pe mass-media, comunicarea de masa presupune "comunicatori" profesionisti, specializati in transmiterea mesajelor prin diferite medii, precum si un sistem de control a comunicarii. Dupa cum s-a remarcat, cea mai cunoscuta schema de analiza a comunicarii de masa este cea propusa de Harold D. Lasswell (The Structure and Function of Communication in Society, 1948), prin care sunt stabilite cinci directii de analiza, concentrate in cinci intrebari privind procesul comunicational: a) Cine;

b) Ce spune?

c) Prin ce canal?

d) Cui?

e) Cu ce efect?

Prima intrebare vizeaza "conditionarea" mesajelor si sistemul normativ al institutiei furnizoare de informatii. Cea de a doua intrebare are in vedere analiza continutului manifest al comunicarii, interpretarea acestuia. Cea de-a treia se refera la eficienta raporturilor dintre diferite tipuri de medii, la caracteristicile comunicationale ale fiecarui tip in parte, la factorii de bruiaj etc. Intrebarile a patra si a cincea se refera la analiza audientei si a efectelor mesajelor mass-media.

In mass-media, mesajele sunt create si distribuite de "un ansamblu de indivizi, in care fiecare indeplineste sarcini specifice' . Altfel spus, mesajele sunt produse de echipe de oameni specializati in cautarea si procesarea informatiei, pe de o parte, si conceperea si fabricarea divertismentului, pe de alta parte; acesti specialisti lucreaza in structuri organizationale complexe, bazate pe o diviziune accentuata a muncii, pe ierarhii clare, pe norme si proceduri de lucru standardizate. Ei sunt grupati in institutii ramificate, in care productia urmeaza aceleasi reguli ca in marile unitati industriale: ea se desfasoara pe principiul "bandei rulante', vizeaza rentabilitatea si eficienta, (care asigura) obtinerea profitului, si este marcata de competitia cu institutiile similare. Productia de mesaje mass-media este deosebit de costisitoare: solicita concentrari importante de resurse tehnice si umane (in ultima decada a secolului trecut, capitalul marelui concern Time-Wamer era egal cu suma PNB a urmatoarelor state: Albania, Bolivia, Laos, Liberia, Mali) si consuma cantitati impresionante de materie prima (un mare ziar ca Los Angeles Times inghite anual 450.000 de tone de hartie), de energie electrica, substante chimice, pelicula cinematografica, benzi magnetice etc.

Numarul si varietatea specialistilor care contribuie la finalizarea unui produs mass-media sunt, de asemenea, semnificative. Spre exemplu, la realizarea unei singure pagini de ziar contribuie mai multi reporteri, fotoreporteri si editori, un grafician, un secretar de redactie (plus, eventual, un tehnoredactor), un comentator sau editorialist, numerosi tehnicieni (culegatori pe calculator sau dactilografi, tipografi, corectori), alaturi de care intervin reprezentantii serviciilor de management (care asigura aprovizionarea cu materie prima si organizarea muncii) si de marketing (care se ocupa de obtinerea de mesaje publicitare si de promovarea ziarului). in ciuda aparentelor (i.e. a mitologiei cu care se inconjoara activitatea jurnalistica), cei care lucreaza intr-o institutie mass-media sunt condamnati la o activitate cel mai adesea de rutina si la un cvasi-anonimat. Evenimentele deosebite nu apar in fiecare zi; marea majoritate a materialelor pe care jurnalistii le pregatesc se refera la intamplari in general comune, cu o structura deja standard; munca in echipe, conform unor proceduri de mult impamantenite, reluate zi de zi, anuleaza frecvent elanurile artistice; cu exceptia catorva vedete, majoritatea jurnalistilor nu se bucura de renume si de recunoastere publica; ei sunt perceputi global de catre publicul lor (cati dintre cititorii unui ziar tin minte numele tuturor autorilor de stiri, note, relatari ?, cati dintre privitorii jurnalelor de actualitati pot numi cu exactitate membrii echipelor jurnalistice care au alcatuit materialele respective?).

Pe de alta parte, jurnalistii nu au cum sa stie ce gandeste, ce crede sau ce reactie are fiecare dintre cei care citesc, aud sau privesc materialele realizate de ei. Chiar daca sondajele si analizele de audienta ofera unele date despre structura socio-demografica a publicului sau despre valorile si reprezentarile globale ale acestuia, jurnalistii nu stiu (si nu vor sti niciodata) ce gandeste sau simte fiecare cititor/ascultator/telespectator in momentul in care le recepteaza mesajele, ce ar dori el sa intrebe sau sa discute, ce nu ii place etc. in activitatea lor profesionala de zi cu zi, reprezentantii mass-media nu interactioneaza cu persoane reale si nu se afla in relatii de comunicare interpersonala concreta; ei se raporteaza la un public global, la o imagine pe care si-au construit-o despre audienta lor si care se bazeaza mai putin pe date stiintifice si mai mult pe o anume intuitie - nu o data destul de departe de adevar.

Canalul. Mesajele create de industriile mass-media sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii controlate de numeroase institutii specializate, aferente lor. Acest sistem permite ameliorarea calitatii comunicarii, cresterea ariei de difuzare si a vitezei cu care circula mesajele respective. O veste transmisa prin viu grai, din om in om, este supusa vicisitudinilor legate de conditiile concrete ale fiecarui act de comunicare; in plus, informatia circula o data cu suportul ei fizic (omul care o poarta), cu viteza specifica deplasarii acestuia. De indata ce informatia se desprinde de suportul uman si se fixeaza pe alt suport material (tablita de lut, papirus, hartie), poate fi manipulata cu mai multa usurinta si nu mai este afectata de accidentele inerente actelor de comunicare directa (uitare, reconstructie, metaforizare etc.); ea circula pe zone geografice infinit mai mari si rezista nealterata trecerii de la o generatie la alta sau de la o epoca la alta. Plasarea informatiei pe unde hertziene sau pe fluxuri electromagnetice permite desprinderea ei de suportul material si difuzarea datelor cu viteze enorme; comunicarea se realizeaza acum la distante uriase, in conditii de instantaneitate - transmiterea "in direct' a unui eveniment face ca diferenta dintre timpul producerii informatiei si momentul receptarii ei sa fie practic nula.

Dupa F. Balle, exista trei mari tipuri de "media' :

a)      media autonome in aceste cazuri suportul de transmitere poarta in el mesajul. O parte dintre aceste media nu implica instalatii tehnice de deco-dare: mesajele cuprinse in carti, ziare sau afise sunt accesibile in mod direct (cu conditia stapanirii codului de acces, adica a regulilor de lectura), fara medierea unor aparate speciale. Celelalte media, de tip electronic, solicita existenta unui "decodor' (precum radioul, televizorul, lectorul de discuri, casete sau CD-uri), prin care mesajul este modificat, din forma in care a circulat pana la receptor, in forme accesibile simturilor umane;

b)      media de difuzare suportul are doar functia de a transmite mesajele: releele, cablul, satelitul;

c)      media de comunicare acestea permit instaurarea dialogului la distanta (intre indivizi sau intre grupuri): telefonul, posta traditionala sau cea electronica.

Toate media traduc mesajul din forma sa initiala intr-o forma marcata de caracteristicile ei tehnice: cuvantul vorbit devine suma de semne conventionale (scrise de mana sau tipografice) sau unda electrica; imaginea reala devine suma de puncte (albe, negre, colorate) sau unda electronica. Aceste operatii de translare modifica structura si (chiar) semnificatia initiala a mesajului, imprimandu-i o seama de trasaturi noi, independente de intentiile originare ale comunicatorilor. Din aceasta cauza, specialistii in comunicarea de masa sunt obligati, pentru a obtine efectul comunicational scontat, sa-si adecveze structura si continutul mesajelor la caracteristicile canalului de transmitere. Pe de alta parte, modul in care publicul percepe mesajele transmise este profund afectat de caracteristicile diferitelor media: suportul tiparit (carti, ziare, reviste) permite un contact prelungit cu informatiile date, contact care poate fi intrerupt sau reluat dupa dorinta receptorului; acesta este activ, poate selecta si ordona mesajele in succesiunea pe care o considera necesara. Suportul electronic (audiovizualul) ofera mesaje evanescente, care apar si dispar cu mare rapiditate; pe suportul lor initial, ele nu pot fi stocate (succesul unor aparate de "inregistrat' precum magnetofonul, casetofonul, videorecorderul se datoreaza in primul rand dorintei receptorilor de a pastra pe alte suporturi mesajele fugitive specifice acestor media) si nu pot fi ordonate de catre cei care primesc respectivele mesaje; receptorul nu poate opri, incetini sau grabi circuitul acestor informatii, nu poate reveni asupra unui material deja transmis, nu poate crea un "program' propriu, diferit de cel al fluxului originar (vezi pe larg pp. 151-154).

Publicul. In 1985, in scopul de a strange fonduri pentru victimele foametei din Etiopia, mai multe vedete ale muzicii au organizat un urias concert "Live Aid', desfasurat simultan pe stadioanele Wembley din Londra si J.F.K. din Philadelphia. Zecilor de mii de spectatori li s-a alaturat un numar urias de participanti indirecti - peste 1,5 miliarde de telespectatori din 105 tari ale planetei. Astfel, datorita posibilitatilor oferite de tehnologiile moderne de transmitere a mesajelor, numarul celor care au acces la anumite evenimente, mesaje si valori culturale poate atinge cifre de-a dreptul impresionante (statisticile arata ca, in SUA, o piesa de teatru ar trebui jucata neintrerupt timp de 30 de ani pentru a ajunge la audienta medie de 15 milioane de privitori pe care o are transmiterea ei la televizor).

Cei ce recepteaza anumite mesaje mass-media nu traiesc in aceeasi zona, nu se cunosc unii pe altii si adeseori nu au valori, credinte sau convingeri politice comune. Singurul lucru care ii leaga este participarea la receptarea unor produse mass-media identice. In comunicarea de masa, audienta este constituita dintr-o multitudine de oameni, risipiti in plan geografic, eterogeni din punct de vedere socio-cultural, aflati in imposibilitatea de a comunica intre ei sau cu persoanele care au produs mesajele respective. Acesti oameni consuma un produs mass-media in urma unei decizii liber asumate: in timpul lor liber ei ar putea, la fel de bine, sa se plimbe, sa discute cu cineva, sa mearga la cumparaturi, sa se dedice unui hobby, sa viziteze un obiectiv oarecare etc. Deoarece publicul are la dispozitia sa numeroase alte optiuni pentru relaxare, comunicatorii din mass-media sunt in permanenta preocupati de trezirea si mentinerea interesului acestor grupuri eterogene de oameni, deosebit de numeroase si de diferite din punct de vedere economic, social, cultural, religios si chiar lingvistic. De aceea, mesajele transmise prin sistemele comunicarii de masa sunt accesibile (putin specializate), atragatoare, intime, mereu inedite. Termenul "masificat', folosit frecvent pentru a denumi aceste tipuri de audiente, nu se refera atat la amploarea maselor care primesc produsele mass-media, cat la diversitatea nedefinita a acestora; ele reprezinta "un agregat de spectatori, cititori, ascultatori si privitori', caracterizat prin "dispersie, anonimat, lipsa de organizare sociala, inconsistenta in compozitia sociala'.

In ultimele decenii, dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare a condus la o anume "demasificare' a acestor audiente; astfel, transmisiile de televiziune prin satelit sau cablu au multiplicat oferta de programe si au permis fragmentarea "masei' in numeroase publicuri specializate: pentru filme (chiar pe genuri: desene animate, aventura, de dragoste, pentru adolescenti), sport (diversificat pe ramuri sportive), moda, istorie, stiintele naturii, informatii, muzica (cu variatii de gen: pop, rock, country, clasica). Acelasi lucru s-a petrecut si in radio, unde perfectionarea sistemelor AM si FM a dus la o crestere spectaculoasa a numarului canalelor specializate. Chiar si in presa scrisa, unde conditiile de productie pareau a nu permite demasificarea, generalizarea lucrului pe calculator si a tipografiilor "la rece' a oferit posibilitatea crearii a numeroase tipuri de reviste, de o mare varietate tematica si grafica, adecvate diverselor categorii si subcategorii de public. Totusi, aceasta specializare a audientelor nu anuleaza dimensiunea eterogena a publicului din mass-media: cei care asculta un post de muzica rock, urmaresc un program TV de sport sau citesc o revista consacrata afacerilor imobiliare nu au in comun, in afara interesului pentru acel domeniu, prea multe valori socio-culturale, nu traiesc in aceeasi zona, nu apartin acelorasi organizatii si institutii sociale etc.

In comunicarea de masa nu se pot realiza doua procese de interactiune specifice formelor de comunicare interpersonala: aceea dintre emitator si receptor si aceea dintre receptori intre ei. Comunicarea este unidirectionata, emitatorul (organizatiile mass-media) dominand si chiar monopolizand actul de transmitere a mesajelor; raspunsul receptorilor este slab, tardiv (in raport cu momentul difuzarii materialelor), fara puterea de a schimba traseul ori continutul comunicarii. In sistemul mass-media, doua forme de non-comunicare afecteaza comportamentul receptorilor:

a)      Receptorii nu pot comunica direct cu emitatorii: cititorul unui ziar nu are cum sa influenteze scrierea articolelor si nici nu poate da o replica imediata jurnalistilor care le-au produs; in aceeasi situatie se afla si ascultatorul unei emisiuni de radio sau privitorul unui program de televiziune. Desigur, receptorul poate suspenda actul de comunicare, oprind aparatul sau inchizand ziarul; dar el nu poate sa fie in dialog permanent si continuu cu producatorii de mesaje mass-media. in radio si televiziune, o anumita dimensiune interactiva se poate realiza (numai in unele tipuri de programe) prin deschiderea unor ferestre de comunicare: telefoanele din timpul talk-show-urilor, publicul din studio care participa la anumite dezbateri, jocuri si concursuri, transmisia simultana din studio si de pe strada sau din alte locuri publice. in presa scrisa, anumite pagini sau rubrici gazduiesc scrisorile sau articolele trimise de reprezentanti ai publicului. Aceste forme de interactiune sunt extrem de selective (redactia alege scrisorile, vocile sau persoanele care vor aparea in produsul mass-media), fara mare putere de influenta (exceptand cazurile cu impact juridic, semnalele si opiniile publicului nu genereaza schimbari importante ale structurii produsului mass-media), lente (in presa scrisa indeosebi, distanta dintre momentul reactiei cititorului si momentul aparitiei textului in ziar sau revista este destul de mare).

b)      Receptorii mesajelor mass-media nu sunt legati intre ei printr-un sistem de comunicare complex: la nivelul unor audiente de mii, chiar sute de mii de oameni, este evident ca posibilitatile de interactiune sunt cvasi-nule. La scara unor micro-grupuri (familie, prieteni, vecinatate, cluburi) pot exista, in cazul unui consum comunitar, forme de dialog prin care continuturile receptate sunt comentate, interpretate, asumate sau negate. La fel de adevarat este insa ca, in numeroase alte cazuri, consumul de mass-media conduce la izolare, membrii familiei sau ai micii comunitati inchizandu-se in cochilia lecturii, ascultatului sau privitului in intimitate a unor mesaje mass-media.

Continutul. Cea mai importanta caracteristica a continuturilor vehiculate de sistemul mass-media este data de faptul ca aceste produse sunt distribuite ca bunuri de consum: "Un produs mass-media este o marfa sau un serviciu vandut unor consumatori potentiali, in concurenta cu alte produse mass-media'. Pentru ca urmareste atragerea unui numar cat mai mare de clienti, comunicarea de masa ofera o mare varietate de continuturi, atractive si accesibile, mereu innoite si permanent promovate prin diferite campanii de publicitate. La modul general, oferta mass-media cuprinde urmatoarele mari categorii de bunuri culturale:

a)      Informatii - acestea pot aparea sub forma unor date brute, neprelucrate (cotatii bursiere, rezultate sportive, statistici, adrese utile, programe ale unor institutii etc.) sau sub forma unor date prelucrate si "ambalate' in formate, genuri si stiluri jurnalistice precise. Dupa J. Ryan si W.M. Wentworth, mass-media ofera "meta-informatii', adica "informatii care depasesc aria de cunostinte locale, particulare, referitoare la viata de zi cu zi a unui individ. intalnirile directe cu alti oameni ne permit sa aflam ce fac si cine sunt ei in calitate de persoane particulare. in schimb, mass-media distribuie informatii ce creeaza curente de opinie, mode, miscari sociale, precum si statistici care definesc populatii intregi'. Informatiile pot fi combinate cu alte tipuri de continuturi (chiar daca acest fapt este condamnat de unii exponenti ai profesiei, de cercetatori si de cadrele didactice): uneori ele sunt impregnate cu elemente de opinie, iar alteori cu note de divertisment (in formate precum "docudrama' sau in stilul numit "infotainment').

b)      Idei si opinii - prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt parerile unor semeni de-ai lor, fie ei specialisti in diverse domenii sau editorialisti de prestigiu. Publicul manifesta o atractie constanta pentru genurile de opinie (de la comentariu pana la dezbatere), deoarece, cu ajutorul acestora, poate plasa anumite informatii intr-un context mai larg, poate obtine puncte de vedere alternative sau congruente fata de propriile sale atitudini, se poate confrunta cu intreaga paleta de interpretari generate de un eveniment complex sau de o situatie tensionata.

c)      Divertisment - la ora actuala, mass-media sunt cele mai importante surse de divertisment, in ceea ce priveste atat cantitatea, cat si varietatea formelor respective. Programele din audiovizual sunt dominate de produsele care au ca scop relaxarea: filme artistice, seriale, jocuri, sport, muzica, umor, talk-show-uri etc.; in presa scrisa, divertismentul este dominant in genurile de interes uman, in jocuri, sport, horoscop, in materialele despre diversele intamplari din viata personalitatilor etc.

d)      Mesaje cu continut educational - desi acestea au avut un rol esential in perioada de inceput a presei, epoca moderna a dus la o scadere a ponderii lor in continuturile mass-media. In presa generalista, emisiunile si paginile consacrate educarii sunt din ce in ce mai rare si ocupa pozitii marginale (emisiunile de tip telescoala se difuzeaza la ore de mica audienta, grupajele, paginile si suplimentele tematice pe aceste teme abia daca mai apar). in schimb, dimensiunea educativa este predominanta in reviste sau in canalele de televiziune specializate - evident, in combinatie cu elemente de divertisment, pentru a fi mai atractiva.

Eterogenitatea audientelor ii obliga pe creatorii de mesaje mass-media sa uniformizeze si sa simplifice continuturile transmise. Ei aplica frecvent asa-numitul "principiu al numerelor mari', in virtutea caruia mesajele mass-media trebuie sa fie accesibile cat mai multor oameni, deci trebuie sa fie eliberate de elementele de stricta specialitate sau de notele excesiv intelectualiste. In secolul trecut, astronomul belgian Adolphe Qutelet a lansat o formula memorabila: "Omul mediu este, pentru o natiune, ceea ce este centrul gravitational pentru un corp; aprecierea tuturor miscarilor sau a echilibrului unei natiuni trebuie sa se raporteze la el'. Acelasi "om mediu' constituie si centrul gravitational in jurul caruia se invart mesajele sistemului mass-media: continuturile, modalitatile de ambalare, stilul, structura produselor, toate se raporteaza la mentalitatea, atitudinile, nivelul cultural, interesele si aspiratiile unui public format din oameni obisnuiti. Din aceasta cauza, continuturile vehiculate de comunicarea de masa se vor caracteriza prin simplitate, claritate, afectivitate, trasaturi ce ofera uriaselor mase de oameni care consuma aceste produse culturale un acces direct, simplu, rapid la intelegerea mesajelor purtate de ele.