DISCURSUL

DISCURSUL

Vorbirea constituie mijlocul prin care selectam si ne organizam experientele si modul prin care invatam cum sa ne comportam, cum sa reactionam, ce sa credem. Mai mult decat atat, asupra vorbirii nu exercitam un control individual : ea ne este furnizata ca o unealta deja construita de altii. Chiar din clipa in care incepem sa folosim limbajul, patrundem in labirintul relatiilor sociale. Limbajul este un proces generativ continuu. Astfel, toate enunturile reprezinta momente sau pauze in acel du-te-vino dialogic dintre vorbitori, grupuri sau clase.

Pe masura ce trece timpul, stapanim limbajul din ce in ce mai bine. Ne identificam cu anumite sisteme de limbaj si cautam sa ne descriem in termenii lor. Cel mai adesea putem comunica destul de eficient utilizand resursele unui limbaj fara sa avem in mod necesar experienta directa a activitatilor asociate lui.

In ultimul timp, termenul "discurs" a capatat intrebuintari dintre cele mai diferite. Termenul de "discurs" are nenumarate acceptii : conversatie, dialog, intrevedere, exercitiu oratoric in fata unor persoane, alocutiune, conferinta, expozeu, proclamatie, speech, apologie, elogiu, panegiric, rechizitoriu, tratat, orice enunt lingvistic observabil. Prin urmare, toate sinonimele discursului definesc o trasatura esentiala : emisie verbala adresata unei persoane sau unei multimi concrete. Tocmai acest lucru ii indreptateste pe unii teoreticieni sa considere ca orice discurs este argumentativ, de vreme ce este capabil sa modifice opinia, starea de spirit, valorile interlocutorului. Avand un emitator si un receptor, plus un mesaj concret si lizibil, bazat pe un cod nemetaforic, J. M Adam sustine ca "discursul este un eveniment, pentru ca e produs de un anume subiect, intr-un loc anume si un moment anume, adresandu-se unui destinatar precis" .

In consecinta, fiecare dintre noi suntem prinsi intr-o actiune discursiva : povestim, descriem, portretizam, invatam pe altii, trimitem scrisori, acuzam, ne cerem drepturile, ne exprimam opiniile politice etc. Ziaristii trebuie sa fie niste asi ai discursului, dar si niste asi in ascultarea discursurilor.

Un bun exemplu sunt conferintele de presa, unde exista un intervievat si mai multi intervievatori. Conferintele de presa sunt un caz aparte de intervievare. Nu este un interviu fata in fata si presupune putin timp la dispozitia jurnalistului. Multi dintre cei ce organizeaza conferinte de presa par sa-si imagineze ca in cadrul acestui eveniment pot manevra un grup de stenografi docili. Niciun reporter nu trebuie sa permita ca aceasta idee sa prinda radacini. Jurnalistul decide ce anume intra in ziar si care este subiectul care, selectat din cadrul conferintei, constituie stirea.

Reporterul poate pastra anumite intrebari pentru a le formula dupa conferinta de presa. Discutiile cu reporterii prezenti sunt deasemenea importante. Majoritatea dintre ei nu pot rezista tentatiei de a se lauda cu ceea ce stiu si pe cine cunosc si astfel, se pot obtine niste indicii utile. In cadrul discursurilor, cateva ponturi ar fi urmatoarele : aflarea cat mai multor informatii despre persoana care tine discursul; imaginarea unor puncte care ar putea fi atinse (verificarea atingerii acestora de catre vorbitor); intrarea in posesia unui exemplar scris al discursului pentru a vedea ce puncte au fost atinse etc.

Discursul consta, in fapt, in felul in care se organizeaza circulatia cuvintelor intr-o comunicare sociala, producand sens. In consecinta, informatia este o problema de discurs.