Intre didahie si demers cultural

FACULTATEA DE JURNALISTICA "LUCIAN BLAGA"

SPECIALIZAREA CRP

Intre didahie si demers cultural

Cultura noastra a cunoscut un fenomen de integrare in literatura noastra a unor straini impamanteniti sau care au locuit si au scris o vreme la noi: Matei al Mirelor, Gavriil Protul, Stavrinos..

Se vorbeste  despre o universalitate a unei Ortodoxii supra-nationale si de o cultura comunitara ortodoxa. Daca nu am fost integrati in sistemul de valori culturale occidentale, nu inseamna ca nu am existat, ca si cultura si spiritualitate.

Cultura si mentalitatea crestina si ortodox-bizantina nu pot sa accepte literatura ca produs al imaginatiei si fanteziei mintii[1]. Toata literatura patristica (si din Rasarit si din Apus) considera imaginatia un pacat. Fericitul Augustin deplangea faptul ca a dat crezare unei carti ca Eneida, considerand ca a facut un pacat sa creada in aventurile eroului.

Conceptul de literatura in Evul Mediu bizantin este cu totul altul decat cel din Apus. La fel si cel de stiinta si cel de filosofie.  Criticii modernisti aplica acum ratiuni scolastice unei gandiri si unei mentalitati cu totul diferite si desfinteaza ceea ce gandirea secularista nu poate intelege.

Incepand cu sfarsitul secolului 18 si inceputul secolului 19, elita culturala a Principatelor Romane, a studiat in Paris si franceza a devenit (si a ramas asa pana in regimul comunist) o limba foarte comuna. Rolul de modelator al culturii franceze (in special in domeniul idealului politic, administratie si legislatie) a fost paralel, incepand cu mijlocul secolului 19 pana in timpul primului razboi mondial, cu cultura germana, in particular in Moldova, unde erau multi intelectuali care au studiat la Berlin. In Transilvania si Banat, domnia habsburgica si prezenta sasilor si a svabilor in comunitatile locale a avut un rol important si constant in relatia cu lumea germana si nu numai la nivel cultural - principalele centre de educatie a elitei transilvanene erau Viena si Roma - dar si in viata de toate zilele. Influenta spatiului german s-a simtit in special in stiintele umane (poezie, filozofie, logica, filologie) si tehnice.

Dupa definitivarea unirii romanilor din 1918, intre cultura romana si cultura europeana se creaza un process de sincronizare si asimilare a culturii occidentale      capitalizarea traditiilor locale dovedindu-se a fi foarte benefica. Rezultatul a fost aparitia in literatura romana a celor mai mari clasici: Mihai Eminescu (1850-1889), Ion Luca Caragiale (1852-1912) si Ion Creanga (1837-1889). In perioada interbelica, cel mai graitor exemplu in acest sens este Constantin Brancusi (1876-1957), inovator al cuvantului sculptura prin imersiune in sursele primordiale ale creatiei folclorice. Viata culturala interbelica a fost plina de efervescenta. Personalitatea covarsitoare a istoricului Nicolae Iorga (1871-1940) a adus in dezbatere europeana atat istoriografia romana cat si istoria romanilor. Definind identitatea colectiva prin relatia dintre traditional si curentele vest europene a fost un subiect fierbinte. Dezbaterile si polemicile au fost insotite de nume de renume ca Nae Ionescu (1890-1940), Mircea Vulcanescu (1904-1952) si Lucian Blaga (1895-1961) care a insistat pe componenta traditionala, si altii, ca Eugen Lovinescu (1881-1943) care a militat pentru abordarea europeana.

Specific dominatiei comuniste in Romania a fost permanenta repudiere a membrilor diasporei, etichetati ca tradatori de tara. Astfel nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu sau Emil Cioran, a caror lucrari s-au publicat in tara numai sporadic dupa 1960, nu si-au mai vazut locurile de nastere. Numai dupa 1989, procesul de recastigare a valorilor diasporei si de reintegrare a personalitatilor acestei in cultura tarii a putut fi inceput, un proces marcat la randul lui de tensiuni si neintelegeri. Caderea comunismului in 1989 a stimulat lumea culturala, dar trecerea la economia de piata si rigorile perioadei de tranzitie o pun fata in fata cu experiente grele.

Ruptura dintre cultura oficiala si ce adevarata s-a marit in timpul dominatiei comuniste. Pe de o parte, impotriva intentiilor autoritatilor, au fost realizate lucrari de valoare ca un domeniu al adevarurilor morale si a adevaratul om de cultura a format obiectul culturii adevarate

O alta consecinta a atitudinii comuniste fata de elite, in general, a fost aparitia, pentru prima data in istoria Romaniei, a unei diaspore adevarate incluzand mari personalitati a vietii stiintifice si culturale: George Emil Palade, premiul nobel in biologie; filozoful Stefan Lupascu; Mircea Eliade (1907-1986), renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg al absurdului; Emil Cioran (1911-1996), 'cel mai mare maestru al stilului in scrisul francez dupa Pascal'; Vintila Horia (1915-1992), un romancier care a pastrat spatiul romanesc a o constanta in lucrarile sale.

Pe de o parte, eliminarea controlului politic al statului a adus mult visata libertate de creatie, dar odata cu aceasta cultura a incetat a fi subventionata si relatia cu societatea este guvernata de economia de piata, toate acestea stingerind o activitate culturala adecvata. Pe de alta parte, cultura, si in primul rand, literatura romana, trebuie sa faca fata competitiei izvorate din valul de cultura importata si cu o mutare a interesului populatiei catre alte zone ale discursului public (presa, televiziune). Cautarea de noi politici culturale pare a prevala acum, dincolo de tensiunea implicata de chiar problemele creatiei insasi.

Antim Ivireanul (1660-1716), originar din Iviria, din Gruzia, este un erudit in spiritul grecesc, stapanind laolalta mestesuguri diferite, sculptura, pictura, tipariturile, dar si broderia. in 1705, Ivireanu este episcop de Ramnic; in aceasta perioada el tipareste un 'Antologhion, adeca floarea cuvintelor' (1705), un 'Evologhion' si un 'Octoih' (1706).

Didahiile', opera sa principala, sunt scrieri ecleziastice de o valoare deosebita, cele treizeci si cinci de discursuri fiind redactate intre 1709 si 1716 in stilul oratoriei bizantine, cu o acribie exemplara, si rostite la slujbele bisericesti de la Bucuresti si Targoviste. Scrisul lui Antim este retoric, persuasiv, cu multe repetitii, interogatii, ornamente stilistice in stil baroc, sensurile existentei umane fiind exprimate metaforic, ca o expresie a sortii schimbatoare, alunecoase dincolo de care se simte imperativul moral al unei vieti cucernice: 'Unde ti-ai ingropat partea cea mai aleasa a sinelui tau, zidirea cea mai iscusita a dumnezeiestei puteri, sotia cea iubita a ingerilor? Unde este frumusetea aceea a inchipuirii cei dumnezeiesti? Unde este podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde este slava, unde sunt frumusetile lui cele minunate, carele se arata mai minunat decat soarele?'.
Intr-o secventa extrem de concentrata din manual, lumea este comparata, in stilul legendelor despre Facere care vorbesc de broasca testoasa sustinatoare a pamantului, cu 'o mare ce se turbura, intre care niciodata n-au oamenii odihna, nici liniste corabiile, intre valuri sunt imparatiile, craiile, domniile si orasele, multimea norodului, politiile, supusii, bogatii si saracii, cei mari si cei mici'. Imensa miscare browniana a lumii nestatornice determina o continua curgere, o instabilitate evenimentiala in care fiinta umana este predestinata supunerii sortii schimbatoare. Zbuciumul vietii e reprezentat in plan metaforic de 'vanturile cele mari ce umfla marea', intr-o imagine hiperbolizata a lumii, cu enumeratii si repetitii care aglomereaza sufocant spatiul narativ: 'valurile ce lupta cu corabia sunt nenorocirile care se intampla in toate zilele; norii ce negresc vazduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetele ce infricoseaza toata inima viteaza sunt intamplarile cele de multe feliuri, neasteptate pagube, infricoserile vrajmasilor, supararile, necazurile ce ne vin de la cei din afara'. Asupra omului se abate o serie de nenorociri: 'necazurile ce ne vin de la cei din afara, jafurile, robiile, darile cele grele si nesuferite', o adevarata cutie a Pandorei dezlantuita.

In stiinta, cultura are mai curand un sens descriptiv si mai putin estimativ.Cultura exprima in aceeasi masura opera literara, opera de arta si lanul de grau.Cultura este si o forma de a fi a omului,omul dintr-o anumita societate.Demersul cultural iata isi gaseste izvoarele in fiinta umana,in tot ceea ce inteprinde ea pentru a deveni culta si totodata depinde se curentul cultural al societatii prin care omul paseste. Vorbim astfel de un determinism complex intre om,cultura si societate.

BIBLIOGRAFIE:

Mihai Merfea- Cultura si Civilizatie la Romani- Editura Didactica si Pedagogica, r.a. Bucuresti 1998, pag 8-12

N.