Zvonurile

Zvonurile

Propaganda si cei care apeleaza la aceasta metoda, folosesc zvonurile sau creeaza ei insisi altele pentru a-si atinge scopul. De cele mai multe ori ele sunt utilizate pentru denigrare sau pentru a raspandi indoiala.

Cea mai cunoscuta definitie a zvonului prin dinamica sa i se datoreaza sociologului american T.Shibutani: "Zvonurile sunt stiri improvizate, rezultand in urma unui proces de deliberare colectiva". (Kapferer, Jean-Noel, 1993, p. 32).

"In arsenalul razboiului politic, zvonul se bucura de numeroase avantaje. In primul rand, zvonul evita dezvaluirea identitatii: altii vorbesc in locul nostru, facandu-se purtatorii voluntari sau involuntari ai zvonului. Sursa nu poate fi identificata, ramane invaluita in mister. Nimeni nu-si asuma responsabilitatea, dar toti sunt la curent." (Kapferer, Jean-Noel, 1993, p. 233).

Poate cel mai mare avantaj al zvonului este ca nu deconspira identitatea celor care l-au lansat. Este imposibil de verificat daca o persoana anume a declansat acest proces, si chiar daca el este identificat se va apara invocand tocmai caracterul de zvon al presupusei sale implicari. Observam ca nu exista efectul de bumerang care se intampla in cazul unor declaratii mai putin joviale la adresa adversarilor.

Un alt avantaj este ca nu costa nimic. Campaniile de presa si propagandele electorale costa bani multi care si ei, la randul lor, trebuie obtinuti de undeva. Este de ajuns ca un cotidian sau un post radio sau tv sa preia un zvon ca pe o stire veridica si sa il lanseze in eter. Efectele sale nu pot fi pre-determinate, atat ca intensitate, cat si ca perioada de influenta in timp.

Caracteristic pentru zvonuri este faptul ca ele nu aduc niciodata concluzii clare la ceea ce a fost lansat. A trage o concluzie sau a-ti forma o ipoteza este lasata intotdeauna la latitudinea publicului. Nu de putine ori, jurnalistii romani au preluat anumite zvonuri, servind perfect scopurilor manipulatorului, si le-au difuzat ca fiind stiri veridice. Impactul lor depindea in cea mai mare masura de cat de importanta pentru cititor era aceasta "stire" sau daca aria de difuzare a ziarului respectiv sau aria de acoperire a postului radio sau tv era la nivel local, regional sau national.

Poate parea neobisnuit, dar zvonurile sunt considerate informatie ba, mai mult, stire. O informatie care nu poate deveni stire nici nu poate da nastere unui zvon. Ori de cate ori e prea saraca, informatia da nastere la zvonuri. "Zvonul determina mobilizarea atentiei grupului: in timpul schimburilor succesive grupul incearca sa reconstituie puzzle-ul alcatuit din crampeiele de informatie relatate. Cu cat lipsesc mai multe piese, cu atat inconstientul colectiv va atarna mai mult in interpretare". (Kapferer, Jean-Noel, 1993, p. 51).

Potrivit lui Sonia Cristina Stan pentru ca un zvon sa apara este necesar sa existe anumite conditii necesare: sa fie o informatie asteptata (indiferent daca raspunde temerilor, sperantelor sau presentimentelor oamenilor), sa fie imprevizibila, sa poata avea consecinte imediate si importante asupra grupului.

In credinta populara exista o zicala potrivit careia "nu iese fum fara foc", adica exista macar un sambure de adevar in ceea ce se spune. Nimic mai fals atunci cand ne referim la zvonuri. Ele nu au nevoie de adevar (desi pot sa-l contina) pentru a circula.

Relatia mass-media cu zvonurile este una speciala: pe de o parte presa este investita cu incredere ca un veritabil contracarator de zvonuri, iar pe de alta parte presa cade si ea in capcana zvonurilor, supunandu-se legilor sale de circulatie si existenta. Toate marile ziare ale lumii au cazut la un moment dat in aceasta capcana de a publica informatii neverificate.

In 1920, un ziar francez relata cu lux de amanunte vizita facuta de presedintele tarii, Paul Deschanel, in localitatea Moulins. Relatarea era un fals, presedintele, suferind de grave afectiuni psihice, n-a mai ajuns la Moulins pentru ca trenul cu care circula s-a oprit la un moment dat, iar el a sarit pe geam, mergand ore intregi pe camp (isprava pentru care a si ramas in istoria Frantei ca "presedintele Pijama", fiindca atunci cand a fost gasit era intr-adevar in pijama, localnicii care l-au gasit crezandu-l pe cuvant ca este presedintele Frantei dupa ce i-au pipait textura pijamalei: era din matase). (Sonia Cristina Stan)

In 1934, tot in Franta, publicatia Dernière Heure relata victoria ciclistului Jef Scherens pe velodromul din Anvers in prezenta Regelui Albert I. Ca si in cazul precedent, regele n-a mai ajuns sa-l vada pe ciclist castigand pentru ca murise exact in aceeasi dupa-amiaza intr-un accident la Marche-les-Dames. (Sonia Cristina Stan)

Intr-un articol din New York Times, publicat in 1935, se mentiona ca sistemul de canalizare din Manhattan ar fi invadat de aligatori. Peste 60 de astfel de articole aparute ulterior in presa sustineau aceeasi poveste: o familie care isi petrecuse vacanta in Florida      adusese la intoarcere niste pui de crocodil, de care, ulterior plictisanu-se, s-au lipsit aruncandu-i in canal. Acestia nu numai ca au supravietuit, hranindu-se cu deseuri si sobolani, dar s-au si inmultit. Desi serviciile de canalizare au dezmintit zvonul, anuntand ca nici un aligator nu a fost gasit, multi newyorkezi erau convinsi ca subsolurile orasului erau invadate de salbaticele animale. (Jean Noel Kapferer)

Inca de la inceputurile ei, presa a fost acuzata ca induce in eroare, deturneaza adevarul, exagereaza sau incearca sa insele. Mai mult, tot presa estre responsabila de crearea unor isterii colective de proportii. Bogdan Ficeac aminteste de ceea ce mai tarziu va fi consemnata in tratatele de psihologie drept Epidemia ciupiturilor de parbrize din Seattle. Despre ce este vorba? In 1954, in ziarele din Seattle au inceput sa apara tot mai multe informatii despre avarierea parbrizelor de automobile din pricina unor ciupituri foarte fine si a unor mici bule aparute in sticla. Pana atunci nimeni nu remarcase fenomenul si viata decurgea in liniste. Dupa ce au citit respectivele relatari, oamenii au descoperit ca, intr-adevar, parbrizele le erau ciupite si presarate ici-colo de bule minuscule, ca stricaciunile erau provocate de niste bande de vandali care terorizau orasul, ba chiar ca ciupiturile ar fi produse de un praf meteoric sau de caderile radioactive ale unei testari a bombei cu hidrogen efectuate cu putin timp in urma. Panica instalata a cuprins tot orasul. Oamenii au inceput sa-si acopere parbrizele cu ziare sau cuverturi, sau sa le tina numai in garaje. Politia a scapat situatia de sub control, mai ales ca nu a reusit sa prinda nici un bandit, astfel ca s-a cerut ajutorul guvernatorului statului Washington (a carui capitala este Seattle), si chiar a presedintelui Statelor Unite, Dwight D.Eisenhower, pentru luarea de masuri urgente. Cateva saptamani mai tarziu, tot ziarele au fost cele care au aratat ca ceea ce se intampla in Seattle nu era decat o isterie colectiva, provocata de faptul ca, pentru prima data, oamenii au fost determinati sa se uite cu atentie la parbrizele masinilor (intotdeauna ciupite si cu bule minuscule), in loc sa priveasca prin ele, asa cum fac de obicei.

Cand se apropie alegerile, orice mijloc e bun pentru destabilizarea viitorilor candidati care fac parte din aceeasi tabara. Jean-Noel Kapferer este de parere ca, de cele mai multe ori, zvonurile au ca tinta mai degraba aliati decat dusmani.

Unele din temele favorite pe care un zvon le poate contine sunt banii, sanatatea si sexul. Ar alege populatia un presedinte care ar suferi de o boala incurabila sau care nu va putea sa-si exercite prerogativele din cauza ca sanatatea nu i-o pemite? Evident ca nu. In tarile care au scapat de sub jugul comunist, iar Romania face parte din aceasta categorie, vor trebui sa treaca multi ani pentru ca in fruntea tarii sa fie ales un om a carui avere este impresionanta, ca de exemplu cea a lui Silvio Berlusconi in Italia. Viziunea romanului despre presedintele pe care il aleg este mai degraba a unui om modest, care face parte din categoria de mijloc a societatii si cu care majoritatea romanilor pot sa se identifice in ceea ce priveste statutul social.

Sexul este cu siguranta tema favorita a unui zvon lansat de un manipulator. O orgie sexuala sau o aluzie despre un comportament sexual deviant pot oricand narui sperantele unui candidat. Tot ceea ce trebuie conferit zvonului este un pic de autenticitate si un pic de "substanta": un detaliu despre un anume loc sau persoana care sa existe si in realitate. Ceea ce la inceput a parut a fi doar un zvon menit sa mai agite un pic lucrurile la Casa Alba, scandalurile Paula Jones si Monica Lewinsky au rabufnit cu putere fiind instrumentate de opozitia republicana al lui Bill Clinton.

Ceva asemanator s-a incercat si in Romania cu presedintele Emil Constantinescu si actrita care si-a facut un oarece nume pe plaiuri frantuzesti, Rona Hartner. Relatia extraconjugala de care presedintele era acuzat nu a fost niciodata dovedita, din nou a iesit la rampa C.V. Tudor, iar liderul de la Cotroceni a scazut vertiginos in sondajele de opinie privind popularitatea sa printre romani, care oricum nu era prea grozava.