Modalitati de comunicare nonverbala in televiziune

modalitati de comunicare nonverbala in televiziune

In procesul comunicarii televizate semnele nonverbale coreleaza strins cu cele verbale. In timp ce codul verbal este utilizat pentru a comunica un anumit continut avind o valoare informationala, codul nonverbal, ar contribui la mentinerea relatiilor interumane. Discordanta celor doua semne provoaca receptorilor tulburari emotionale, neplacere si bruiaza semnificatia mesajului.

Informatia nonverbala ofera mai multe referinte despre jurnalistul de televiziune decit ofera cuvintul. Mimica este cartea de vizita" nescrisa a personalitatii acestuia. Gesturile, de asemenea, joaca un rol important in modul uman de a comunica. Astfel, cei mai buni prezentatori de emisiuni televizate sint acei care si-au dezvoltat capacitatea subconstienta de a citi microgesturile interlocutorilor sai, cit si ale publicului in general. Deci, comunicarea nonverbala este o comunicare pe baza de imagine. In spatele ei se afla toata fiinta noastra psihologica cu manierele ei de exprimare voluntara sau involuntara, care imprima comunicarii o nuanta de proces direct, spontan, autentic.

Asadar, comunicarea eficienta prin intermediul televiziunuii, fie ea intrapersonala sau interpersonala, nu presupune doar exprimarea cu ajutorul cuvintului rostit: un amplu volum de informatie este transmis telespectatorului printr-o privire (de exemplu, privirea moderatorului intr-o emisiune TV este un tezaur de mesaje), o ridicare din sprincene, un zimbet, sau o grimasa. Nu o singura data, exprimarile nonverbale dau de gol minciuna, anuleaza spusele sau pretentiile imbracate in haina cuvintului rostit Cf.: 3, p. 21 . S-a constatat ca pina la 90% din informatia captata de catre interlocutori se realizeaza prin intermediul nonverbalului.

Pentru telespectator, ceea ce se intimpla "la televizor" decurge din perspectiva vietii, a relatiilor, a conexiunilor in general, a umanitatii dezvaluite, intr-un moment dat si dintr-un punct de vedere, caracterizat prin spatiu si timp. Telespectatorul, in mod constient sau intuitiv, identifica, aduce in lumea senzatiilor sale ceea ce prezinta imaginile televizate.

Actul creatiei jurnalistice in televiziune implica corelatia elaborarii interioare cu expresivitatea comunicarii (verbale si nonverbale). Astfel, arta jurnalistului de televiziune este in strinsa legatura cu emotivitatea, expresivitatea, gestul.

Din punct de vedere arhitectonic, mesajul nonverbal (intr-un talk-show TV, de exemplu) se dezvaluie spontan si include nu doar moderatorul si invitatii in studiou ci si publicul. In esenta, talk-show-ul, astazi, are ca scop, mai ales, in emisiunile cu obiectiv politic, dezvaluiri senzationale si polemici active, care duc la manifestarea intregului caleidoscop emotional. In una din scrierile sale, cunoscutul jurnalist roman Marius Tuca mentiona privind la televizor, oamenii pot intelege dintr-un gest, dintr-un rictus al cuiva, de ce li se intimpla, de fapt, ce li se intimpla Rezulta deci: cunoscind limbajul nonverbal putem afla mai multe decit o persoana ar vrea sa se stie despre ea.

Datele psihologice, dupa P. Fresse, concorda cu cele mai bune experiente, pentru a demonstra ca expresia fetei sau, mai bine zis, expresia emotionala se combina cu un joc de reactii spontane si de mimici intentionate care alcatuiesc un veritabil limbaj. In opinia lui G. Dumas, expresia emotionala contine toate reactiile motorii si secretorii, toate variatiile de culoare, temperatura, toate manifestarile naturale prin care emotiile se dezvaluie in afara. Expresivitatea in comunicarea televizata se sprijina pe un inalt grad de plasticitate si armonie a mijloacelor de expresie (proportionalitatea, pozitia, culoarea propriilor ochi, gurii etc.). Elementele de expresie ale fetei sunt: fruntea, sprincenele, ochii, nasul, gura, falcile. La acestea se pot adauga uneori urechile, daca ele se pot misca vizibil si cu usurinta.

In cadrul comunicarii nonverbale, mimica este puterea de redare a starii sufletesti prin expresia fetei. Ea este, pe drept cuvint, cea mai grea dintre cerintele televiziunii, cit si a teatrului, si prea putini jurnalisti - actori stiu s-o foloseasca dupa rostul ei intreg. Miscarile fruntii sint aproape toate poruncite de sprincene. Exceptie face doar inseninarea aparuta pe frunte. Nasul are doar pilpiirea narilor, ca miscari autonome, acestea pot trada poftele ascunse ale omului. Falcile, in schimb, n-au decit o simpla tresarire de muschi, o inclestare de piatra, care marturiseste pornire dirza, indaratnicie, ura. Ochii privesc drept cind sint senini, netulburati de nici o framintare. Se uita piezis atunci cind exprima ura. Gura cere miscarile cele mai limpezi. Tot ce-i ridica in sus colturile si o largeste este spre inseninare si veselie. Tot ce se lasa si o stringe e intristator si arata incordare sufleteasca.

Mimica deci grupeaza exprimarile nonverbale de la nivelul fetei. Pentru o comunicare deplina in televiziune, mimica trebuie sa treaca peste observarea a doua reguli fundamentele

mimica urmareste starea de nervi si de incordare a omului. Cel linistit la suflet este linistit si la chip, dupa cum este linistit si la gest

Proportia adecvata a expresiei in cadrul mesajului verbal. Mimica nu are voie sa fie intrebata decit acolo unde este strict necesar si numai cit este necesar. Exagerarile, incarcatura, abuzul de mimica trebuie sa fie excluse in activitatea jurnalistilui de la TV.

Alte modalitati de exprimare nonverbala, de mare importanta pe micul ecran, sint gestica, postura, si proxemica. Gestica grupeaza miscarile trunchiului, ale extremitatilor, ale capului Cf.: 3, p. 22 Postura grupeaza acele manifestari ale atitudinii care ii apropie pe oameni de statui. Este un fel de gestica incremenita, un numar de pozitii ale corpului care tradeaza trasaturile unei personalitati. Se pot exprima, astfel, atitudinile de superioritate (printr-o privire "de sus", cu sira spinarii hiperdreapta, capul dat pe spate) sau complexele de inferioritate (privire in pamint, umerii adunati, sira spinarii usor incovoiata), atitudinile lingusitoare, denigratoare, oportuniste. Proxemica grupeaza exprimarile nonverbale care au in vedere "jocul distantelor", stiinta folosirii spatiului ca "spatiu de joc" in relatiile interumane. Se vorbeste despre unii oameni ca sint " apropiati", despre altii ca "ii tin la distanta pe cei din jur" Cf.: 3, p. 23

In viata de zi cu zi, culorile joaca un rol deosebit de important: influenteaza si reprezinta; depun marturie in legatura cu felul de a fi al omului, exprima sensuri. Pe ecran, culorile nu apar pur si suimplu. Ele impodobesc lucruri, fiinte, apar in decor, in imbracaminte, in buchete de flori. Culorile au o influenta mare asupra psihicului uman, influenteaza nu doar dispozitia actorului de televiziune, ci si spectatorul, care, la rindul sau, isi creeaza imaginar modelele de a iesi in public. Atit in televiziune cit si in viata de toate zilele este necesara armonizarea culorilor, a gesturilor si a obiceiurilor.

Comunicarea nonverbala implica, deci, utilizarea unei varietati de indicii pentru a transmite informatii. S-a constatat ca exista anumite caracteristici ale diferitelor emotii si ca maniera de a vorbi ar putea fi clasificata in raport cu anumiti factori, precum intensitatea, inaltimea sunetului, frecventei, ritmul, inflexiunile. Crainicii de televiziune, moderatorii diferitelor emisiuni, de cele mai multe ori, utilizeaza gesturile deliberat, pentru a sprijini si evidentia ceea ce spun. Insa uneori gesturile pe care le utilizeaza sint inconstiente, facute fara nici o intentie din partea lor, care "ii tradeaza". Semnele, precum bataia nervoasa din picior sau miinile neastimparate, ii comunica telespectatorului starea protagonistilor emisiunilor tv, fara ca acestia sa-si dea seama.

Vorbind despre relatia imagine - cuvint, primul impuls este de a afirma primatul absolut al imaginii. Totusi, oricit de multa imagine de la fata locului ar contine un subiect de actualitati, este greu de renuntat la cuvintul sincron care precizeaza locul, data, natura, sensul, durata evenimentelor filmate, contextul economico-politico-social in care se desfasoara ele, antecedentele si urmarile. S-ar cuveni de mentionat aici existenta prejudecatii raspindite ca "imaginea " inseamna doar ilustrarea cu film a textului rostit de un vorbitor, "film" care ascunde chipul vorbitorului prin imagine in miscare. De fapt, omul care vorbeste sub privirea iscoditoare a camerei, gindul care se naste sub privirile telespectatorului, uneori cu efort, alteori cu usurinta si stralucire, gindul care ajunge viu, interesant, original, curajos, emis de un om a carui fata concentrata o vede telespectatorul in prim-plan sau in gros-plan, reprezinta imagine, si inca una extrem de interesanta si importanta.

Filmul mut a reusit sa structureze un limbaj al imaginii. Ca arta a filmului, imaginea s - a putut dispensa de sunet ajutata de montaj si de efecte speciale, ea afirma, neaga, povesteste, sugereaza, induce stari.

Televiziunea, chiar daca nu este presa filmata si vorbita, ci un mod de comunicare mult mai complex, demonstreaza ca cuvintul s-a dovedit a fi un factor de prima importanta pentru mesaj; el precizeaza, dezvolta, nuanteaza sau detaliaza sensurile imaginii, adaugindu-i nu numai valoare informationala, ci si propria sa putere de sugestie si persuasiune. Deci, ca parte componenta a comunicarii de masa, imaginea cere sunet, mai ales, voce umana.

Respectiv, comunicarea nonverbala televizata inseamna un act de dezvaluire, un contact cu sine insusi, o confruntare externa, precisa si totala; totodata - o intilnire ce telespectatorul.

Comunicarea nonverbala se exprima 80-90 % vizibil, prin intermediul televiziunii.

Mesajul telvizat a fost intotdeauna o oglinda a realitatii, iar realitatea este necesar sa fie studiata la orisice ora a zilei.

Importanta imensa a comunicarii nonverbale televizate deriva din faptul ca reprezinta o institutie, o ' uzina" de produs imagini. Odata formate, imaginile joaca multiple functii psihologice si actionale.

Imaginea telvizata nonverbala "construieste", ea corespunde sau nu corespunde chipului adevarat al celui ce doreste sa-si transmita imaginea "unui public mai mult sau mai putin antrenat in a deosebi adevarul de fals".

Mesajul nonverbal de telviziune este credibil: " am vazut cu ochii mei"- constituie un argument pentru majoritatea telespectatorilor.

Puterea si eficacitatea mesajului nonverbal televizat vine din faptul ca acesta ramine independent de auditoriu si pretinde transmiterea unor mesaje importante in timp ce se vorbeste.

Interactiunea mesajului verbal cu cel nonverbal formeaza o imagine completa, deseori spectaculoasa.

Decodificarea mesajului nonverbal telvizat, cit si a celui verbal, este o problema de inteligenta.

Mesajele nonverbale televizate, in interactiune cu mesajele verbale TV, informeaza, formeaza si delecteaza, manipuleaza. Se stie, televiziunea utilizeaza uneori culorile pentru a manipula. De ce unele studiouri de stiri sint decorate in albastru sau de ce multi politicieni poarta camasi bleu? Deoarece albastrul da senzatia de liniste, calm, reverie, stimuleaza concentrarea, seriozitatea, tendinta spre evocare, ingaduinta, nostalgie, distanta, infinit si meditatii; se caracterizeaza prin profunzimea trairilor si sentimentelor etc.

Descifrarea secretelor limbajului imaginii a devenit astazi un mod de adoptare a omului la cerintele societatii moderne, o cale de acces catre cunoastere si un instrument de lucru din ce in ce mai necesar.

Referinte

Ion Bucheru. Fenomenul teteleviziune. - Bucuresti, 1997.

Cristina Coman. Relatiile publice si mass-media. - Iasi: Polirom, 2000.

Mihai Dragomirescu. Ritm si culoare. - Timisoara, 1990.

Eugenia Grosu-Popescu. Jurnalism TV: specificul telegenic. -Bucuresti, 1998.

Allan Pease, Alan Garner. Limbajul vorbirii. Arta conversatiei. - Bucuresti, 1994.

Allan Pease. Limbajul trupului. - Bucuresti, 1989.

Stefan Pruteanu. Comunicare si negociere in afaceri. - Iasi: Polirom, 1998.