"Carta" editoriala

"Carta" editoriala

"Carta" editoriala se bazeaza pe "filozofia" editoriala a publicatiei. Filozofia unei publicatii poate avea ca puncte forte urmatoarele idei: separarea laturii editoriale de cea financiara, implicarea in problemele cetatenesti si tratarea informatiilor din perspectiva interesului public (nu doar ca oferta de produs sau serviciu public), independenta editoriala (eliminarea influentelor politice, financiare in judecarea stirilor).

Titlul ziarului In urma analizei pietei presei, a conceptului editorial, a punctelor forte ale "cartei" editoriale si grafice sau conform traditiei se stabileste numele, titlul publicatiei. Pare rezonabil sa consideram ca definitie acceptabila afirmatia lui Umberto Eco care considera titlul, o unitate culturala intr-un univers de discurs bine determinat. Titlul poate constitui o cheie pentru descifrarea continutului, o informatie privind una din componentele analizei de piata, continutul, publicul, periodicitatea, etc

De exemplu: titluri asumate prin traditie: Adevarul, Cuvantul, Curentul, Romania libera, Ziua, titluri care contureaza continutul general al publicatiei: Ziarul Financiar, Capital, care fac referire la segmentul de public tintit: Femeia, Elle, Ioana, Olivia, Lumea femeilor in lumea barbatilor, Star, la periodicitate: Cotidianul, Azi, Evenimentul zilei, la sfera de interes: Evenimentul zilei, la atitudinea fata de realitate: Adevarul, Cuget liber, The Independent, Libertatea, Romania libera, la relatia care se creeaza intre continut si receptor: Avantaje, la modalitatea privilegiata de tratare a informatiilor: Story, Anuntul.

Titlurile de ziar sunt concise (se limiteaza la cel mult doua cuvinte), au semnificatie in universul de discurs al publicului, facand trimitere la una sau mai multe valori etice, profesionale, comportamentale. Aceste valori se regasesc printre prioritatile "cartei" editoriale a publicatiei, sunt reluate in unele articole sau cu prilejul unor evenimente promotionale, reprezentand centrul vital, locul de recunoastere a publicatiei.

Analiza si selectia domeniilor de interes In conformitate cu insusirile publicatiei si interesul publicului sunt alese domeniile semnificative pentru pozitia publicatiei pe piata.

Astfel, pentru o publicatie cu periodicitate cotidiana, selectia evenimentelor este guvernata de criteriul actualitatii: evenimentele de actualitate, cu ritmicitate cotidiana constituie domeniul larg al stirilor de interes. Pentru cotidiane este important ce s-a intamplat ieri, aici, aproape de cititori. Principiul proximitatii (nu numai cel al proximitatii temporale) functioneaza prioritar in procesul de selectie a domeniilor de interes pentru publicul cotidianelor.

In cazul publicatiilor de informare economico-financiara tematica informatiei este prioritara, iar actualitatea/proeminenta in cazul cotidianelor si semnificatia in cazul saptamanalelor sau lunarelor functioneaza ca (si) criterii secundare.

Publicatiile care au drept tinta publicul feminin isi aleg tematica in functie de profilul publicului si de strategiile editopriale ale presei concurente. Domeniile informative prioritare ale presei feminine se incadreaza in sfera ingrijirii frumusetii, a eternului feminin, a maternitatii, a grijii pentru copii, iubirii, a rolului femeii ca stapana a case, a rolului social al femeii, a excelentei profesionale. In functie de stereotipul feminin vehiculat de publicatie sunt preferate unele teme in defavoarea altora.

Ierarhizarea domeniilor in interiorul publicatiei Profilul publicului, caracteristicile publicatiei (piata mass-media) si contextul socio-politic constituie criterii in relatie cu care se stabileste ponderea unor domenii in raport cu altele. Ponderea se concretizeaza in strategia editoriala prin alocarea spatiului editorial: pagina, numarul de semne, locul, pagina tematica, supliment, supliment tematic. Astfel, amplasarea informatiei pe pagina I (pagina I si ultima pagina sunt pagini semnificative pentru ponderea informatiei in strategia publicatiei) demonstreaza ca in ierarhizarea de ansamblu, informatia ocupa un loc prioritar. Pe de alta parte, daca pe baza informatiei se realizeaza o pagina tematica, beneficiind de semnal in pagina I cu trimitere in interior, aceasta inseamna ca amploarea / semnificatia informatiei este mai mare decat in primul caz.

Tratamentul informatiei Aspectele privind selectia si ierarhizarea informatiilor, privind perspectivele de abordare (unghiurile) si mesajele prioritare ocupa un loc important in stabilirea "cartei" editoriale, a politicii editoriale, cum se mai spune. In absenta acestor precizari activitatea angajatilor unei redactii ar fi haotica, iar continuturile, inconsistente. Astfel, criteriile privilegiate in selectia informatiilor constituie criterii importante in personalizarea publicatiei pe piata, in segmentarea si atragerea publicului-tinta. Astfel, o publicatie precum Libertatea privilegiaza in selectia sa acele informatii care raspund interesului uman si proeminentei persoanelor implicate. Alte publicatii privilegiaza informatia cu semnificatie economico-financiara (Capital), informatia cu semnificatie economico-financiara de actualitate (Ziarul financiar), informatia cu semnificatie social-politica (Adevarul), informatia cu semnificatie larg culturala (Cotidianul).

O tema poate fi studiata facand apel la diverse criterii care constituie tot atatea unghiuri de acces care incearca sa clarifice mizele / controversele evenimentului. Comparatia cu perspectivele oferite de camera de luat vederi sau de aparatul de fotografiat este revelator. Este nevoie de un unghi de abordare deoarece nu exista timp, spatiu, cunostinte, capacitate de receptare pentru ansamblul fenomenelor. Prezentarea faptelor dintr-o perspectiva unica usureaza intelegerea faptelor si a contextului care le-a produs.

In ceea ce priveste unghiurile de abordare, fiecare publicatie isi stabileste un sistem de reguli prin care unele unghiuri sunt preferate altora. Astfel pot fi privilegiate abordari precum: punctele de vedere ale participantilor (fabricanti / utilizatori, individ / societate, producatori / consumatori, institutii publice / cetateni), perspectiva explicativa (cauze-fapte-consecinte), perspectiva analitica (evidentierea componentelor, subdiviziunilor, categoriilor), rationamentul comparativ, abordarea cantitativa, etc

Modalitatile specifice de tratare a informatiei se constituie din perspective si mesajele transmise prin intermediul textelor. Astfel, utilizand acelasi unghi de abordare putem trannsmite mesaje diferite, ceea ce inseamna un alt tratament al informatiei. In cazul unei greve, se poate utiliza acelasi unghi: perspectiva institutionala, iar mesajele sa fie diferite. De exemplu: 1. Trebuie sa se modifice strategia manageriala a conducerii fabricii, de aceea gestul muncitorilor este legitim; 2. Muncitorii trebuie sa inteleaga ca greva aduce mari prejudicii fabricii, tarii si, in mod implicit, lor; deci gestul lor nu este legitim.

Tot ceea ce tine de selectarea, punerea in forma, strategii de transformare a acestora in evenimente mediatice (criterii de selectie, unghiuri de abordare, mesaje, limbaj) constituie elemente ce se regasesc in procesele de tratare a informatiei (Rosca, 2001, vol. II, p. 15 - 26).

Raportul opinie - informatie In practica jurnalistica, termenii informare si opinie denumesc categorii pe care se fundamenteaza strategia publicistica a oricarei institutii de presa. In construirea strategiilor publicistice un rol important il are gestiunea informatiei: tratamentul informatiei in functie de prioritatile ideologice ale institutiei, ponderea textelor de informare si a textelor de opinie, plasarea acestora in pagina sau in sectiuni ale publicatiei.

Distinctia cel mai des intalnita in literatura de specialitate dintre "genurile" de informare si cele de opinie priveste in special finalitatea textului si capteaza importante aspecte ale procesului de "productie" a textelor. Opozitia informare / opinie reprezinta temeiul teoretic care permite clasificarea textelor jurnalistice in: texte de informare (stirea, relatarea, reportajul, ancheta) si texte de opinie (editorialul, analiza, comentariul, tableta). Experienta de receptare a informatiilor oferite de mass - media face parte din acel set de experiente din care cititorii invata ca o publicatie are propriul sau "cod" de lectura legat de categoriile informare / opinie. Acest "cod" inseamna rubrici fixe, ca ilustrare a unor genuri cu semnificatie pentru publicatie (editorial, reportaj, ancheta), pagini speciale de informare (cu periodicitate usor de identificat de receptori), rubrici de informare.

De exemplu, in presa americana, este curent utilizat procedeul introducerii unor pagini speciale de opinie (engl. editorial page) cu urmatoarea structura: "unul sau mai multe editoriale nesemnate, abordand tot atatea subiecte, caricaturi, scrisori catre editorialist" (Popescu si Balbaie, 1998, p. 47). Pagina opusa contine texte de opinie, pe teme politice, semnate de autori cunoscuti (engl. columnists, liber profesionisti sau angajati ai unui ziar care constituie o grupare profesionala aparte, denumita syndicate columnists), scrisori ale cititorilor catre editor care trateaza si ele subiecte politice, caricaturi, desene. De obicei, aceste pagini sunt "pagini fata in fata" si au rolul de a separa in interiorul ziarului textele de informare de cele de opinie, oferind cititorilor posibilitatea de a distinge intre informatie si opinie si de a compara opiniile redactiei, cu opiniile altor comentatori, ai unor cititori si cu propriile lor opinii. Explicit, acest mod de a proceda poate fi inteles ca o strategie a jurnalistilor de a-si dovedi transparenta fata de cititori; implicit, acesta poate reprezenta o modalitate de a capta bunavointa si increderea publicului, un important mijloc de seductie.

O alta exigenta a procesului de redactare a textelor, pe care jurnalistii o cunosc si o accepta este legata de practicile si tehnicile de colectare si de evaluare a informatiilor, inscrise in "codul" profesional. Ele sunt considerate de catre practicieni norme, iar incalcarea lor poate atrage dupa sine sanctionarea jurnalistului de catre "superiori" sau o sanctiune morala, din partea breslei sau a publicului.

Practicile privind colectarea si evaluarea informatiilor se refera la faptul ca, pentru a deveni publica, o informatie trebuie verificata prin coroborarea informatiilor din cel putin trei surse si acest lucru este inscris in textul jurnalistic, pentru a fi cunoscut publicului. Mentionarea numelui agentiei de presa, atunci cand aceasta este sursa primara, insertia citatelor, referinta la documente oficiale sau neoficiale, enuntarea detaliilor de la fata locului pentru a marca calitatea de martor sunt doar cateva modalitati prin care jurnalistul probeaza in fata cititorilor autenticitatea informatiei. In felul acesta actul jurnalistic se legitimeaza prin calitatea sa de a fi credibil pentru auditoriul caruia i se adreseaza.

O practica frecvent enuntata si adesea resimtita ca un criteriu de valoare de catre profesionistii mass - media o reprezinta tratarea informatiei si constructia textului, in asa fel incat informatia sa fie accesibila unui public cat mai larg. Acest deziderat se refera la faptul ca orice act de comunicare jurnalistica trebuie sa raspunda asteptarilor publicului. Pentru aceasta jurnalistii, ca parte a sistemului mass-media, se afla in situatia de a contura sistemul de referinte al publicului, nevoile de informare si obisnuintele de lectura ale acestuia la un moment dat. Aceasta are, in campul profesional, calitatea de norma, jurnalistii aducand-o adesea ca argument, ori de cate ori polemizeaza cu reprezentantii unor institutii ale statului sau ai societatii civile.

Daca sunt acuzati ca limbajul utilizat in articole agreseaza cetateanul si sfideaza bunul simt, jurnalistii aduc argumentul celor 100 000 de cititori ai ziarului, care nu sunt contrariati de un astfel de limbaj. De altfel, strategia redactionala pe care o adopta o institutie de presa pe termen scurt, mediu sau lung este determinata si de modul in care aceasta identifica si evalueaza sistemul de referinte ale publicului sau.

In acest sens, procesul de elaborare a reprezentarilor asteptarilor publicului constituie o parte importanta a practicii jurnalistice, avand doua componente: cea dintai tine de imaginarul jurnalistilor privind intrebarile posibile la care publicul asteapta raspuns; cea de-a doua contureaza asteptarile publicului in functie de criterii functionale: timp, conditii si comportament de lectura, nevoi sociale si economice, stare civila, etc Proiectia cititorului in imaginarul jurnalistilor este si rezultatul contractului de lectura dintre cititor si jurnalist, avand la baza principii etice si ideologice. Conturarea prototipului destinatarului ("tinta ideala" in formularea lui Charaudeau) mesajului jurnalistic este rezultatul unui proces complex desfasurat in cadrul departamentului de marketing al institutiei de presa moderne.

Cercetarile in domeniul marketingului au drept scop sa identifice piata cititorilor printre potentialii cumparatori ai produselor si serviciilor carora li se face reclama in paginile publicatiei (postului de radio sau de televiziune). Specialistii din acest domeniu considera ca receptorul mesajelor oferite de mass-media are aceleasi insusiri cu consumatorii de bunuri de consum, de aceea, perspectiva pe care acestia o propun in legatura cu "produsele" jurnalistice este aceea de produse destinate consumului de masa.

Odata stabilita strategia redactionala, ea impune jurnalistilor o serie de restrictii legate de tratamentul genurilor redactionale. Astfel, in conformitate cu profilul cititorului strategia publicistica poate privilegia "genurile" de informare si, printre acestea, stirea.

De exemplu, cotidianul american USA Today a fost conceput tinand seama de profilul cititorului mediu: esentialmente pragmatic, mai putin dominat de referinte ideologice, sensibil la indicatori care sa-l mobilizeze pentru a lua decizii rationale, obisnuit cu informatia scurta si rapida (ca urmare a obisnuintelor dobandite ca receptor al productiilor din sfera audiovizualului). Aceasta viziune a dus la elaborarea unei strategii publicistice care privilegiaza genul informativ scurt, stirea, in detrimentul textelor care interpreteaza realitatea. In acest fel, demersul "integrator" (care inscrie realitatea intr-un complex de relatii temporale si logice) a fost inlocuit cu "oferta unui enciclopedism actualizat", prin exploatarea stirilor bogat ilustrate (Lochard, 1996). Un astfel de demers publicistic isi gaseste justificarea in argumentul ca presa este responsabila de prezenta, in comunicarea sociala, a evenimentului de actualitate, nevoia consumului de informatie de actualitate fiind identificata ca prioritara in sistemul de referinte al receptorului modern.

Strategiile publicistice pot privilegia si alte genuri cum ar fi: ancheta, reportajul sau interviul, genuri "puternice" cu forta informativa si de impact. Fiecare tip detext in parte configureaza anumite asteptari ale publicului. Reportajul se adreseaza nevoii de comuniune cu ceilalati membri ai comunitatii, ancheta raspunde exigentei civice a publicului, iar interviul, interesului cunoasterea omului de langa tine. Accentul pus pe unul sau altul din genurile publicistice "tari" corespunde intentiei explicite sau implicite a strategiei editoriale de a privilegia o latura sau alta a comunicarii in spatiul public. Alegerea genurilor tratate in interiorul publicatiei tine atat de calitatea si de consistenta strategiei editoriale a publicatiei, cat si de analiza de piata si de calitatea competitorilor identificati pe piata informatiei.

Asa cum exista demersuri publicistice care favorizeaza strategic "genurile" de informare (stirea, de exemplu) tot asa se evidentiaza si strategii redactionale care privilegiaza "genurile" de opinie. Acestea se bazeaza pe nevoile / interesele unor segmente de cititori de a se adapta la realitate, de a avea nu numai date cat mai complete despre evenimente, ci si sugestii de interpretare, care sa le permita reflectia asupra realitatii. Acest gen de publicatii sunt considerate, in general, "serioase", sunt publicatii care conteaza mai mult decat altele in procesul de formare a unor reprezentari considerate de opinia publica adecvate la context, sunt acele publicatii luate in seama de establishment. Strategiile unor astfel de publicatii favorizeaza ceea ce am numit mai sus "genurile de opinie": analiza, comentariul, tableta, iar ca infografie: caricatura, graficele, tabelele explicative. O publicatie de acest gen este cotidianul francez Le Monde.

Dezbaterea. "Evenimentul provocat"sau raportarea la sfera publica

Activitatea mass - media participa la constituirea, deconstituirea si transformarea spatiului public, ca forma de publicizare a evenimentelor, informatiilor diverse, discursurilor. In acest sens, o societate nu poate functiona in absenta dezbaterii publice, ca forma de comunicare sociala care implica factori institutionali, organizatii civice, oameni politici, mass - media. Din aceasta perspectiva, o publicatie se poate individualiza pe piata mass-media prin provocarea dezbaterii, ca raportare permanenta la sfera publica.

Ca parte a procesului democratic, mass-media reprezinta cel mai important suport pentru vizibilitatea "actorilor" sociali, contribuind la "cresterea si descresterea" notorietatii acestora. Mass - media constituie si un factor activ in promovarea valorilor democratiei, prin valorizarea confruntarii de idei in sfera publica. In sisteme politice autoritariste dezbaterile au rolul de a populariza ideile, actiunile puterii (partid unic, grup militarizat) cu scopul de a convinge publicul de justetea acestora, iar initiativa organizarii lor se plaseaza intotdeauna la nivelul cel mai inalt al deciziei in stat. In aceste conditii, participantii la dezbatere se comporta asemenea unor actori cu rolurile bine invatate, care exprima doar pareri autorizate de formele de cenzura existente, iar schimbul de idei este regizat, scopul fiind acela de a simula existenta unei comunicari sociale reglate prin negociere, in care evolutiile ideologice sunt rezultatul confruntarii de idei. In astfel de societati, si experienta comunista a aratat-o din plin, procedurile democratice sunt "mimate" si dintre acestea, cel mai bine au fost simulate dezbaterea publica si autonomia functionarii presei.

Dezbaterea publica nu apare in mod spontan nici in sistemele democratice, spatiul public (sfera publica) fiind spatiul de manevra a institutiilor publice, a organizatiilor de tot felul, a institutiilor private, a persoanelor cu notorietate (oameni politici, oameni de stiinta, artisti, experti, etc), a mass - media. Toate aceste instante isi asuma, rand pe rand, rolul de organizator al dezbaterilor, in interes public. Daca in sistemele politice centralizate, sfera publica este doar apanajul puterii politice, care controleaza si regizeaza confruntarea de idei, in sistemele democratice confruntarea de idei, dezbaterea poate fi si rezultatul deciziei unui individ sau a unui grup cu interese comune, a unei institutii private sau a unui grup de presiune financiara. De altfel, intre sistemul mass-media si spatiul public se stabileste o relatie de complementaritate: sociologii afirma ca opinia publica este rezultatul cautarii adevarului mediu, iar jurnalistii considera si afirma ca scopul activitatii lor este cautarea si aflarea adevarului pentru a-l transmite marelui public. In felul acesta, confruntarea de idei are un grad de autenticitate mai mare, iar cetatenii au posibilitatea sa se responsabilizeze, in mod real.

In societatea moderna, mijloacele de comunicare in masa isi asuma un rol din ce in ce mai important in organizarea dezbaterii publice, cu atat mai mult cu cat ele dispun si de modalitatile tehnice necesare difuzarii dezbaterilor la nivel de masa. Producerea de catre mass-media a unor evenimente de interes public are efecte asupra functionarii mijloacelor de comunicare in masa, dar si asupra evolutiei comunicarii sociale si politice in societate. Rolul dominant al mass-media in provocarea confruntarii publice antreneaza o serie de efecte, cum ar fi efectul de vedetism mediatic, fenomene, ca cel de marketing social, de marketing politic sau de interrelationare a functiilor presei cu cele ale puterii politice.

Dezbaterea se organizeaza periodic (cu ritmicitatea rubricii) sau ocazional (in functie de presiunea evenimentelor publice). Cand are o periodicitate cunoscuta, dezbaterea are un rol important in fidelizarea receptorilor si personalizarea publicatiei / postului de radio sau de televiziune. Realizata ocazional, ea poate avea scop promotionalsau poate fi rezultatul presiunii actualitatii. Astfel, dezbaterea poate fi descrisa ca un tip de activitate editoriala, cu periodicitate fixa sau ocazionala, organizata si produsa de instanta de enuntare din mass-media, cu ajutorul unor invitati din afara institutiei: oameni politici, experti, oameni de cultura, cu scopul declarat de a elucida probleme semnificative ale actualitatii, care afecteaza segmente importante de public sau chiar soarta tarii.

Confruntarea de idei (dezbaterea, tribuna) este pusa in valoare prin modalitati si tehnici distincte, in presa scrisa si in audio-vizual.

Rubrica de comentariu, cu un titlu consacrat, destinata publicarii opiniilor unei personalitati din afara sistemului mass-media este varianta cel mai des intalnita a evenimentului provocat, in presa scrisa. Prezenta numelor de notorietate printre semnaturile dintr-o publicatie, este un procedeu ce are rolul de a insera vocea publicatiei, printre alte voci ce populeaza sfera publica, conferind in felul acesta credibilitate politicii editoriale propuse de organul de presa. Daca persoana cu notorietate care isi exprima opiniile in rubrica de comentariu este mereu aceeasi, o perioada mai lunga de timp, acesta poate constitui un element de personalizare a publicatiei. In acelasi timp, si imaginea persoanei de notorietate (din exterior) suporta influente din partea publicatiei: unii receptori o percep ca disimuland anumite interese politice sau economice (de exemplu: cazul fostului consilier prezidential, d-na Zoe Petre, un timp comentator la cotidianul Ziua, 2000-2001). Exista o interdependenta intre imaginea publica a persoanei care sustine o rubrica de comentariu intr-un organ de presa, intre ce crede, ce stie publicul despre acel jurnal (orientare politica, interese economice, strategie editoriala, istoric) si intre strategia reala a publicatiei (finalitati in concordanta cu interesele patronului publicatiei si sistemul de asteptari ale publicului).

Inserarea in rubrici speciale a comentariilor unor personalitati din afara publicatiei pare si o modalitate de interpelare a opiniei publice, iar distinctia intre comentariile semnate de catre jurnalisti angajati si cele semnate de personalitati din afara publicatiei constituie un mod de integrare a sferei publice in paginile presei. Acestea fac parte dintre strategiile de consolidare a credibilitatii si de legitimare a actului jurnalistic.

O alta tehnica de reliefare a confruntarii, in presa actuala, este provocarea de catre conducerea redactionala a unei publicatii a unor dezbateri in legatura cu un eveniment semnificativ, actual, interesant pentru public, promovarea evenimentului-dezbatere prin mijloace specifice (spoturi publicitare, afise, pliante, etc), producerea dezbaterii intr-un spatiu public sau in redactie, inregistrarea discutiilor si reproducerea lor in paginile publicatiei sub forma de stenograma sau extrase comentate. Procedeul a fost utilizat de catre redactia cotidianului Adevarul (1996-2000). Pe langa efectele amintite in paragraful anterior, acest mod de a promova dezbaterea produce si efectul de veridicitate, de autenticitate.

In acest caz, efectul de autenticitate este o consecinta a modului in care este redata dezbaterea in paginile ziarului, si anume, prin transcrierea inregistrarii comunicarilor. Astfel transmisa receptorilor, dezbaterea se prezinta ca un fel de proba a adevarului, asemenea proceselor verbale, transcrieri fidele ale dialogurilor dintre autoritati si inculpati, prezentate ca probe, in justitie. Aceasta tehnica poate fi asemanata cu transcrierea stenogramelor sedintelor parlamentare din presa interbelica, despre care afirmam ca a reprezentat un exercitiu al dialogului public, anticipand aparitia interviului ca gen publicistic. Mai mult decat atat, ea a reprezentat un exercitiu al dezbaterii, definitoriu pentru formalizarea conceptelor-cheie ale democratiei: public, opinie publica, societate civila, atitudine cetateneasca.

Instanta care promoveaza astfel de proceduri si de texte jurnalistice calculeaza o serie de costuri (financiare si de efort managerial), de riscuri (ca unii invitati sa nu onoreze invitatia, dezbaterea sa nu aiba elemente noi, incitante, sa dezamageasca publicul), dar si castiguri (in imagine, notorietate si promovarea publicatiei, toate acestea insemnand, in ultima instanta, castiguri financiare).

Un mod mai discret de ilustrare (in presa scrisa) a dezbaterii este inscrierea in strategia editoriala a publicatiei, a unor pagini de opinii, cu periodicitate fixa, in care apar comentarii apartinand indeobste unor personalitati, reprezentand sfera publica. Tema comentariilor poate fi enuntata de un jurnalist, de obicei jurnalistul responsabil de conceperea si editarea paginii, cel care "orchestreaza vocile" care fac "sa rezoneze" sfera publica in mass-media. In presa actuala, unele publicatii si-au manifestat intentia de a trata cu seriozitate acest mod de a raspunde expectatiilor marelui public, care doreste sa gaseasca in paginile ziarului si alte opinii, decat cele promovate de jurnalisti si care sa exprime pozitia a ceea ce, in mod curent, oamenii inteleg prin opinia publica. Intentia de seriozitate a unei publicatii se manifesta prin stabilirea unei periodicitati asumate de catre publicatie si anuntate receptorilor, prin afirmarea scopului initierii procedurii publicistice si informarea cititorilor privind criteriile de selectie a personalitatilor, ale caror opinii vor fi publicate in paginile organului de informare.

O publicatie care a promovat aceasta modalitate de a evidentia judecati, evaluari, opinii ale unor experti, politicieni, oameni de cultura, reprezentanti ai mediului academic, in pagini cu periodicitate fixa, a caror aparitie era anuntata si asteptata de receptori, a fost cotidianul Curentul (24 octombrie 1997, CURENTUL de opinie).

Astfel de proceduri jurnalistice solicita din partea mass-media profesionalism, resurse financiare, o notorietate sustinuta de marca publicatiei, de tiraj, de numarul si profilul receptorilor. Aceste aspecte sunt destul de restrictive, de aceea in Romania sunt putine publicatiile care si-au propus si au reusit sa finalizeze asemenea strategii. In presa din tarile Europei de Vest si SUA, paginile de opinii, cu colaboratori din afara mass-media, este o strategie cu care publicul s-a obisnuit si pe care o asteapta.

Desi caracterizeaza presa liberala din societatile democratice, aceste tehnici au fost exploatate si de presa de propaganda din regimurile totalitare. Fenomenul se inscrie in procesul de simulare a tehnicilor si procedurilor de informare, pe care l-a promovat presa de propaganda comunista. Simularea de catre presa comunista a unora dintre procedurile comunicarii publice din sisteme liberale, ar putea fi si consecinta unei conditionari a functionarii mass - media de existenta unui spatiu public. De altfel, n-ar fi o ipoteza extrem de hazardata, daca tinem seama de faptul ca presa a aparut, daca nu in sisteme democratice, in sensul contemporan al termenului, in societati in care se manifesta respect fata de proprietatea privata si in care exista o ierarhie a sistemelor de valori, pe care indivizii le recunosteau si le asumau, indiferent de pozitia si de rolul lor in societate.

"Evenimentul provocat", dezbaterea constituie punctul final al parcurgerii unor etape, dintre care cea dintai este identificarea problemelor de interes pentru comunitatea careia i se adreseaza si evaluarea acestora: ce efecte au asupra grupului in care actioneaza? ce consecinte? cum sunt percepute? cand au aparut pentru prima oara? care sunt cauzele aparitiei acestor probleme? sunt ele probleme reale ale comunitatii sau exista interese care incearca sa problematizeze fenomene care, de fapt, nu exista? Institutia de presa face, totodata, si o evaluare a efectelor pe care evenimentul provocat le are asupra propriei sale imagini, a strategiilor editoriale, a costurilor sau a sponsorilor pe care ii poate atrage un eveniment sau altul.

Mass - media nu ar "produce" evenimente daca acest fapt ar aduce prejudicii financiare sau de imagine institutiei de presa. Dimpotriva, ceea ce justifica investitia in mass-media pentru producerea de evenimente publice este logica profitului: profit de imagine, profit in consolidarea pozitiei pe piata presei si profit financiar (prin atragerea sponsorilor, prin pretul reclamelor publicitare). Discursul mijloacelor de comunicare in masa nu se refera niciodata in mod explicit la presiunile financiare (desi acestea sunt, uneori, determinante), iar justificarile privind producerea de evenimente invoca sintagme si termeni din sfera "actelor de binefacere", o intreaga simbolica democratica asumata: interesul public, binele public, progresul institutiilor democratice, promovarea civismului in societate, educatia in spirit umanitar.

Paginile tematice Strategia editoriala trebuie sa stabileasca oportunitatea editarii paginii / paginilor tematice, frecventa, tematica si unghiul de abordare. O pagina tematica inseamna o tema, cu o idee/ un mesaj clare, tratate in toata complexitatea, prin modalitati jurnalistice diverse. Tematica acestor pagini poate fi de actualitate sau din categoria informatiilor perene: somajul, copiii strazii, prostitutia, ecologia, etc Paginile tematice nu sunt foarte numeroase in presa romana, deoarece sunt costisitoare (implica alocarea suplimentara de resurse umane si costurile aferente), necesita profesionalism si implica exercitiul muncii in echipa.

Se spune curent "pagina de interviu / reportaj / ancheta", "tematizarea" facandu-se dupa genul jurnalistic abordat: reportaj, ancheta, interviu. Faptul ca un reportaj sau oricare din genurile "grele" ale jurnalismului (ancheta, interviu) ocupa una sau mai multe pagini nu inseamna ca vorbim despre pagina tematica, pagina tematica insemnand o diversitate de genuri jurnalistice in slujba unei idei, cu un mesaj clar. Alegerea perspectivelor (unghiurilor de abordare) are scopul de a crea o imagine complexa si de a oferi un "pachet" informational complet in legatura cu un eveniment, fenomen, persoana publica. "Formele" textuale care "imbraca" informatia unei pagini tematice sunt: stirea, rubrica de stiri (flash-uri tematice), sapoul paginii, interviul sau interviurile in oglinda, portretul, biografia, reportajul, tabele cu rezultatele sondajelor de opinie, statistici, interpretari ale cifrelor, comentarii, comentariul paginii, ilustratii, portret / e.

Unghiul de abordare poate fi unic pentru toate textele cuprinse in pagina tematica, situatie in care perspectiva oferita de pagina tematica este aceeasi cu unghiul de abordare al fiecarui text, ceea ce confera paginii o unitate discursiva si o coerenta tematica, venind in sprijinul receptorului cu o comunicare eficienta. Selectia strategiei in care perspectiva de ansamblu a paginii tematice este un rezultat al incrucisarii mai multor unghiuri de abordare cu o idee si / sau un mesaj unic / e are drept rezultat tratarea completa si complexa a unui fenomen, solicitand mai mult decat in situatia anterioara calitatile receptorului de presa.

O sarcina dificila in seria de selectii operate in campul tematic, discursiv, textual, al limbajului, in selectia resurselor umane, in stabilirea termenelor de predare a materialelor, o are coordonatorul paginii tematice care planifica si ia decizii.

De exemplu: O pagina tematica cu tema 1 Decembrie poate fi tratata dintr-o perspectiva unica: cea istorica sau din perspectiva semnificatia evenimentului, care sa integreze o suma de unghiuri de abordare (semnificatia istorica, politica, sociala, umana, culturala, actuala).

Selectia ideilor, ierarhizarea informatiilor, alegerea unghiurilor, a tipurilor de texte, a anvergurii tratarii se realizeaza si in functie de eveniment, politica editoriala, moment, personalitatea (cultura) editorului coordonator si a echipei cu care colaboreaza.

Suplimentul Strategiile redactionale privind rolul, oportunitatea si functiile suplimentelor sunt diferite in functie de momentul strategic ales. Astfel, daca vorbim de supliment / e odata cu lansarea publicatiei pe piata atunci integram strategia editoriala a suplimentului in strategia de lansare a publicatiei. Luand in considerare piata suplimentelor si strategia editoriala a publicatiei se stabilesc: frecventa de editare, domeniul / domeniile tratate cu precadere, segmentul de public tintit, interesul pietei presei in general fata de supliment, castigul potential adus de investitia in editatre suplimentului. Printre "castigurile" strategice ale unei publicatii prin promovarea suplimentelor se numara: atragerea unui segment de public nou (fata de publicatia-mama), promovarea marcii pe piata mass-media, castig de imagine a institutiei, prin promovarea unor valori cum ar fi: seriozitatea, credibilitatea, implicarea in problemele comunitatii, onestitatea, castigarea increderii publicului printr-o oferta informationala completa.

Suplimentele se pot lansa si dupa impunerea publicatiei pe piata. In acest caz, functiile suplimentului sunt: fixeaza interesul publicului deja atras de publicatia-mama, poate atrage segmente noi de public, fidelizeaza publicul fluctuant al publicatiei, poate evidentia, intari identitatea publicatiei. Exemple de suplimente aparute dupa lansarea publicatiei: Adevarul literar si artistic, Adevarul economic, Aldine, L&AI (supliment care a disparut).

Decizia de a impune pe piata, odata cu marca, si suplimente ale publicatiei- mama este o rezultanta a unui sir de decizii manageriale care iau in calcul: costurile de productie, alocarea de resurse materiale si umane si costurile aferente, posibilele castiguri financiare prin atragerea de sponsori sau de firme care ar fi interesate de spatiu publicitar sau numai castigurile de imagine. Toate acestea guverneaza selectiile la nivelul numarului de pagini, formatului, a colectivului redactional si chiar a periodicitatii. Perceptia comuna este aceea ca suplimentele dau greutate unei publicatii si garantia soliditatii financiare si a credibilitatii in plan profesional.

Strategiile redactionale ale suplimentelor pot fi convergente cu strategia de ansamblu a publicatiei, completandu-se in felul acesta configuratia informationala a publicatiei (cazul suplimentelor Adevarul) sau pot fi autonome din punctul de vedere al continutului (tematica) si al cartei grafice, imbogatindu-se in acest fel continuturile si modalitatile de tratare a acestora. In cazul acesta s-ar afla un supliment (ipotetic) dedicat iubitorilor teatrului (picturii moderne) avand ca publicatie-mama Cotidianul. Aceasta ar presupune o campanie de promovare a suplimentului, un prilej de redefinire a conceptului editorial si de relansare, de fapt, a publicatiei-mama, cu precizarea ca se vor diversifica tintele (segmentele de public).

Strategiile editoriale ale suplimentelor tin cont de conceptul editorial al publicatiei-mama, de ziua, de frecventa aparitiei, de piata presei, de piata suplimentelor, de relatia cu publicitatea. De obicei, continutul suplimentelor se alege din sfera tematicilor mai putin abordate in paginile ziarului-mama sau din sfera larga a divertismentului. Disparitia suplimentelor din ratiuni financiare sau larg ideologice creeaza o stare de frustrare cititorilor fideli ai ziarului-mama sau numai ai suplimentului. Asa cum suplimentul poate fi utilizat ca arma pentru crearea imaginii si consolidarea pozitiei pe piata, el poate fi si un instrument prin care se poate deteriora imaginea unei marci pe piata.

De aceea, nu este indicat ca un supliment sa dispara pur si simplu de pe taraba sau din continutul ziarului. Eliminarea sa din strategia editoriala trebuie pregatita cu grija prin campanii publicitare cu rolul de a atenua socul si de a explica atat cititorilor, cat si concurentilor cauzele acestei decizii editoriale. Decizia de renuntare poate fi anuntata din timp in paginile suplimentului, explicata prin interviuri sau texte de opinie, la aceasta adaugandu-se si alte modalitati de realizarea a campaniei: contactarea altor mass-media si promovarea cu titlu de publicitate a informatiilor dorite, exploatarea publicitatii audio-vizuale si chiar a panourilor stradale.

Suplimentul ca si pagina tematica, ca forme editoriale specifice sunt rezultatul unor decizii manageriale care iau in calcul problematica ampla a resurselor unei institutii mass-media, cu impact, pe termen mediu, in pozitia pe piata a marcii si pe termen lung, in consolidarea pozitiei pe piata si in cresterea / diminuarea profitului institutiei de presa.

Cine decide privind procesul de concepere si de elaborare a suplimentului unei publicatii? Avand in vedere cele de mai sus raspunsul nu poate fi decat ca este o decizie comuna la nivelul top managemet-ului, care stabileste cuantumuri financiare, principii, responsabilitati concrete si efecte scontate. Conceperea paginii tematice este decisa la nivelul top managemet-ului, dar amanuntele concrete privind elaborarea acestei sunt delegate managementului de mijloc (middle management), care dispune de alocarea resurselor umane in functie de specificul si de aspectele concrete ale institutiei de presa.