Modelul "hegemonic'

Modelul "hegemonic'

Lucrarile referitoare la puterea "hegemonica' a presei isi trag radacinile din gandirea marxista, evitand insa reductionismul marxismului de culoare leninista. Schitata de Gramsci si amplificata de reprezentantii Scolii de la Frankfurt, nuantata apoi de creatorii neomarxismului francez, teoria hegemonica este, in prezent, deosebit de influenta datorita lucrarilor cercetatorilor englezi grupati in jurul Scolii de la Birmingham si ale multor reprezentanti ai curentului "studiilor culturale' ("cultural studies') - S. Hall, J. Fiske, J. Hartley, P. Schelessinger, P. Morely, J. Lull, R. Silverstone etc.). Ecouri ale teoriei hegemonice apar si in textele unor cercetatori americani precum D.L. Paletz si R.N. Entman, D. Nimmo, J. Combs, L. Altheide si P. Snow, W. Lance-Bennett, H. Gans, T. Gitlin, G. Tuchman etc. Conform acestor teorii, clasele dominante isi exprima puterea, in momentele de stabilitate economica si sociala, nu atat prin masuri represive, cat prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Astfel, folosindu-se de sistemul educativ si de canalele de informare in masa, ele isi impun ideologia (i.e. imaginea lor despre lume, imagine in concordanta cu interesele lor de clasa) in forma unor adevaruri generale, neutre, universal valabile. Supuse unui asemenea bombardament, prin institutii care sunt "producatoare de semnificatii, cunostinte si valori', clasele dominate asimileaza aceasta reprezentare, partinitoare si in ultima instanta defavorabila lor, ca si cum ar fi una "naturala, inevitabila, etema si indiscutabila'. Astfel, devenind elementele de baza (adevarurile de "bun-simt') ale culturii de masa, valorile capitaliste sunt naturalizate, legitimate si reproduse la infinit. La randul lor, deoarece servesc la impunerea unei ideologii si la promovarea unor interese de clasa, mass-media se transforma in instrumentul unor tendinte hegemonice, promovate de detinatorii puterii.

Reuniti in jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane, creat de Richard Hoggart in 1964 in cadrul Universitatii din Birmingham, cercetatorii englezi      s-au consacrat indeosebi studierii formelor prin care diferite subgrupuri (tineri, muncitori, devianti, femei etc.) receptioneaza mesajele presei, incercand sa descopere tehnicile prin care mass-media (indeosebi televiziunea) contribuie la impunerea de semnificatii culturale, ideologic orientate. Deoarece au considerat cultura ca "locul' unde se duc luptele pentru hegemonie (impunerea si naturalizarea unei ideologii), sociologii si-au definit cercetarile prin formula "studii culturale'. In prezent, sub aceasta titulatura sunt circumscrise numeroase domenii de investigare, precum si variate metode de cercetare, care depasesc cu mult intentiile si sfera tematica initiate de reprezentantii Scolii din Birmingham.

Modelul hegemonic, mai speculativ, utilizand atat metode empirice de cercetare in teren, cat si tehnici de analiza a discursului inspirate din stilistica, retorica, semantica si antropologia structurala, ramane totusi tributar premisei ca mass-media pot influenta in chip direct si putemic publicul receptor. In ultima instanta, puterea hegemonica nu este altceva decat reversul pasivitatii audientei - un public activ si critic nu ar asimila imediat valorile "picurate' de presa si nu ar deveni atat de usor prizonierul unei ideologii straine de propriile sale interese si valori. Modelul hegemonic, extins la scara planetara, a fost invocat si in timpul marilor confruntari ale deceniilor sase si sapte in jurul ideii "imperialismului cultural' si al necesitatii unei "noi ordini mondiale a informatiei'. Daca oamenii depind de anumite canale de presa pentru a gasi divertismentul si informatiile necesare, atunci si tarile se afla in aceeasi postura structurala ca si indivizii: in acest fel ele ajung sa depinda de anumite surse producatoare de informatii si bunuri culturale, localizate in zonele puternic dezvoltate. "Astfel, tarile in curs de dezvoltare se vad controlate de tarile puternice din punct de vedere economic, cu sisteme mass-media foarte dezvoltate, care coplesesc si anuleaza eforturile autohtone de a produce asemenea mesaje. Incapabile sa intre in competitie cu aceasta cultura de import, sistemele de comunicare de masa din tarile in curs de dezvoltare distribuie produsele ieftine de import pe piata interna. Din aceasta cauza, ele incep sa se teama ca propria lor cultura va fi alterata si, pe aceasta baza, lanseaza acuzatiile de imperialism cultural'.