Conceperea si elaborarea ziarului

Tema 1: Produse informative tiparite; Conceptul redactional si grafic

Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C1; C2) in care se vor studia si dezbate urmatoarele aspecte teoretice:

Definirea categoriei produselor informative tiparite

Inventarierea categoriilor de produse informative tiparite

Studierea si dezbaterea caracteristicilor produselor informative tiparite

Dezbatere asupra principalelor particularitati, avantaje si dezavantaje, ale produselor informative tiparite

Continut

Este identificat locul produselor informative intre celelalte produse mediatice

Sunt puse in discutie discuta functiile comunicarii pe care le satisface productia de publicatii

Obiective

Intelegerea caracterului specific al tipariturilor in cadrul productiei mediatice si a necesitatii conceptului redactional si grafic

Intelegerea utilitatii si necesitatii productie publicistice din perspectiva satisfacerii functiilor comunicarii

Resurse:

Cuilenburg, van J.J. & Scholten, O. & Noomen, G.W. - Stiinta comunicarii, trad. Olteanu, Tudor, ed. Humanitas, Bucuresti, 1998

Fiske, John - Introducere in stiintele comunicarii, trad. Monica Mitarca, ed. Polirom, Iasi, 2003

McQuail, Denis; Windahl, Sven - Modele ale comunicarii pentru studiul comunicarii de masa, trad. Alina Bargaoanu; Paul Dobrescu, ed. SNAPA, Bucuresti, 2001

Breton, Philippe - L'utopie de la communication: le mythe du village plantaire, ed. La Dcouverte/Poche, Paris, 1997

Produse informative tiparite

Aparitia ziarelor si revistelor se inscrie intr‑un proces mai complex de productie tipografica, care prezinta caracteristici mediatice si culturale specifice. Tipariturile sunt produsul activitatii de imprimare a unor texte sau imagini pe un suport material. Specificul activitatii de tiparire este conferit de posibilitatea de a repeta in mod identic imprimarea textelor sau imaginilor respective pe suportul material, rezultand astfel mai multe exemplare identice. Pentru imprimare pot fi folosite diverse sporturi materiale: hartie, panza, piele, lemn, metal, piatra, fresca, ceramica, plastic etc. Dar suportul care a consacrat activitatea de tiparire, care este cel mai raspandit si caruia ii este asociata ideea de imprimare este hartia. Aceasta reprezinta modul de prezentare a celor mai multe tiparituri pe care le intalnim in viata de zi cu zi: carti, ziare, reviste, brosuri, pliante, afise, formulare administrative etc. Tinand cont de aceasta diversitate, incercarea de a stabili o tipologie a acestora va urmari sa claseze si sa delimiteze intre multele forme de prezentare si continuturi pe care le prezinta tipariturile si sa stabileasca cat mai clar care este locul pe care‑l ocupa ziarele si revistele in cadrul acestei activitati.

Datorita faptului ca presa scrisa (tiparita) reprezinta unul dintre cele patru canale ale comunicarii mediatice (alaturi de radio, televiziune si internet) ziarele si revistele se prezinta ca un autentic produs mediatic. Aceasta calitate este conferita de faptul ca produsele tiparite prezinta urmatoarele caracteristici:

a)      identitate intre exemplarele aceleiasi serii: fiind rezultatul unui proces de imprimare a unei matrice originare pe un suport destinat acestei operatii, toate exemplarele produse astfel vor fi identice si vor forma o unica aparitie;

b)      unitate de continut in interiorul aceleiasi aparitii: produsul originar este astfel conceput incat sa reprezinte fie o unitate de timp, fie una tematica, fie una de subiect, fie una spatiala;

c)      independenta in raport cu sursa productiva: fiecare exemplar tiparit este independent fata de matricea originara pe care o reproduce, nemaiavand nevoie de nici o legatura cu aceasta pentru a putea vehicula informatiile pe care le contine (spre deosebire de produsele mediatice in flux - radioul si televiziunea -, care presupun cu necesitate o conexiune continua cu sursa productiva;

d)      mobilitate si integritate dependente de suportul de prezentare: orice produs tiparit subzista atat cat rezista suportul sau material (integritatea continutului informativ este dependenta de mentinerea integritatii suportului material) si poate fi deplasat impreuna cu acesta.

In calitate de produs mediatic, presa scrisa reprezinta productia mediatica informativa prin excelenta. Aceasta distinctie este necesara deoarece productiile educative, publicitare, administrative sau ocazionale sunt la randul lor productii mediatice, dar nu caracteristica informativa este cea dominanta in cazul lor. Aceasta caracteristica este conferita de faptul ca presa scrisa mediaza in principal continuturi informative, activitatea de informare constituind si rolul ei principal. Continuturile specifice presei scrise sunt modelate de criteriile specifice informatiei: proximitate temporala, spatiala si de interese in raport cu publicul caruia i se adreseaza. In cazul produselor educative tiparite, de exemplu, proximitatea temporala si cea spatiala devin indiferente in raport cu publicul, importanta fiind proximitatea culturala - dar nici acesta intotdeauna.

Conceptul redactional si grafic

Orice produs al presei scrise porneste de la un concept redactional si grafic care reprezinta totalitatea principiilor etice, estetice, utilitare si normative ale continuturilor informative adoptate in scopul asigurarii aparitiei unei publicatii. Fiecare categorie a principiilor editoriale enuntate sunt concretizate si aplicate de o maniera specifica prin intermediul elementelor tipografice.

Principiile etice reprezinta angajamentul moral si de responsabilitate al echipei de conducere si a celei redactionale      in raporturile pe care le stabileste cu publicul in procesul de informare. Etica publicistica pe care o adopta un grup de presa, o redactie, poate fi regasita intr‑o codificare generica, sub numele unui cod deontologic profesional, care insa de cele mai multe ori enunta un numar de idealuri dezirabile pentru activitatea de presa in general, idealuri care sunt mai mult sau mai putin respectate. Principiile etice ale unui concept editorial sunt totusi mai precise si specifice echipei redactionale in cauza. Normelor deontologice asumate le sunt asociat un discurs publicistic propriu si o serie de reguli de ordin tipografic care sustin tipul de discurs adoptat. De exemplu, unui discurs publicistic sobru si serios i se asociaza un anumit gen de titluri directe, clare, o anumita coloristica sobra si ea, precum si imagini cu un pronuntat caracter oficial; cu totul altfel va arata coloristica, titlurile sau imaginile intr‑o publicatie care adopta un tip de discurs ironic sau intr‑una cu un angajament etic indoielnic.

Principiile estetice pe care le presupune un concept editorial vizeaza doua aspecte: asigurarea individualitatii si identitatii publicatiei respective in totalitatea productiei mediatice. Pentru realizarea lor sunt avute in vedere calitatea hartiei, dimensiunile paginilor si a elementelor de paginare, gama coloristica a publicatiei, calitatea imprimarii si a lizbilitatii textului si a imaginilor, toate acestea contribuind la realizarea individualitatii si identitatii publicatiei.

Principiile de utilitate cauta sa satisfaca in cea mai mare masura asteptarile si nevoile publicului caruia ii este destinata publicatia. Aceasta exigenta este satisfacuta sub doua aspecte: a continuturilor informative propriu‑zise oferite publicului si a modului in care sunt structurate aceste continuturi pe pagini si in interiorul paginilor, astfel incat cel care cauta sau urmareste o anumita informatie sa o pata face cu multa usurinta.

Oricat de mult s‑ar diferentia intre ele, publicatiile de presa respecta totusi niste principii dictate de norma genului caruia ii apartin. Ziarele si revistele, buletinele sau alte publicatii periodice respecta anumite elemente editoriale consacrate - marimea paginii, numarul de pagini, elementele de paginatie, periodicitatea de aparitie etc. Principiile de normative inscriu publicatia intr‑un gen anume si o asociaza categoriei de presa din care face parte, dand astfel indicii despre continutul informativ pe care‑l ofera publicului. Potrivit acestor principii, publicatiile mediatice informative pot fi impartite in ziare, tabloide reviste si buletine (sau anale).

Tema 2: Formatul ziarelor si revistelor

Tema cuprinde patru prelegeri si patru dezbateri (C2; C3; C4; C5) in care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

Definirea dimensiunilor tipografice si a paginilor de ziar si de reviste

Modalitati de paginare a ziarelor si revistelor

Impartirea in coloane si alte unitati de suprafata specifice paginii de ziar si de revista; modalitati de punere in pagina a ziarelor si revistelor

Dezbatere asupra principalelor particularitati, avantaje si dezavantaje ale lecturii jurnalistice generate de diferite modalitati de paginare a tipariturilor

Continut

Se prezinta dimensiunile standard ale paginii publicatiilor si modalitatile de variere a dimensiunilor acesteia

Se analizeaza diferite modalitati de paginare a ziarelor si revistelor, de punere in pagina a materialului jurnalistic

Se analizeaza particularitatile presupuse de diverse formate de tipar si de punere in pagina

Obiective

Insusirea principalelor standarde ale formatelor de pagina specifice ziarelor si revistelor

Insusirea si recunoasterea diferitelor modalitati de paginare si de punere in pagina a ziarelor si revistelor

Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o au dimensiunile formatelor de pagina si modalitatile de punere in pagina in procesul de elaborare a conceptului redactional si grafic

Resurse:

Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard - Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed. Polirom, Iasi, 1999

Coman, Mihai - Mass-media in Romania post comunista, ed. Polirom, Iasi, 2003

Coman, Mihai - Introducere in sistemul mass-media, ed. Polirom, Iasi, 1999

Gury, Louis - Le secrtariat de rdaction, d. CFPJ, Paris, 1995

Formatul ziarelor

Ziarul reprezinta produsul mediatic informativ editat de un grup de presa a carui frecventa de aparitie este zilnica (cu exceptia zilelor de sarbatoare) sau care are cel putin patru aparitii pe saptamana. Rolul ziarului este sa furnizeze publicului informatii de actualitate, despre evenimentele zilei anterioare (de unde ii vine si numele: cronica a zilei) sau ale celei in curs si sa anunte evenimente ce urmeaza sa se intample intr‑un interval de timp nu mai mare de cateva zile. Prin urmare, si publicul pe care il au ziarele este unul general, fara sa prezinte particularitati care sa‑l diferentieze de alte categorii, este orientat spre consumul informatiilor care descriu sau se refera la subiectele de actualitate.

In alegerea formatului de pagina al ziarelor se tine cont de aceste caracteristici ale publicului, deoarece ele determina in buna masura obisnuintele de consum: cititorul trebuie sa poata parcurge paginile ziarului usor, informatia sa fie organizata bine si recognoscibil. Pe de alta parte, orientarea publicatiei in ceea ce priveste tratarea si selectia informatiilor despre actualitate determina alegerea dimensiunilor paginii. Cel mai adesea, publicatiile orientate spre prestigiu aleg formate mari de pagina, pe cand publicatiile orientate spre profit aleg formatele mici.

Paginarea ziarelor

Suportul material pe care il foloseste o astfel de publicatie este hartia. In mod curent, hartia de ziar are o densitate de 60mg/cm², o culoare alb-galbuie (desi uneori poate fi alb-roz). Densitatea hartiei trebuie sa asigure doua conditii: exemplarul unui ziar sa fie destul de usor, iar hartia sa fie destul de rezistenta si opaca, pentru a nu permite transparenta textului sau a imaginilor de pe verso. Ziarele sunt structurate pe pagini, intotdeauna in numar par, iar paginile pot forma fascicule tematice in cuprinsul ziarului/tabloidului. Paginile ziarelor nu sunt brosate, nici chiar daca formeaza fascicole. Uneori ziarul este insotit de unul sau mai multe suplimente de aceleasi dimensiuni ca si pagina de baza sau de dimensiuni diferite, de regula mai mici. Suplimentele pot fi brosate, mai ales daca au mai multe pagini si format de pagina mult mai mic decat cel al paginii de ziar.

Dimensiunile paginilor publicatiilor se raporteaza la dimensiunile standardelor in vigoare. Aceste standarde descriu o suprafata dreptunghiulara, cu arie variabila, dar apropiata de cea de 1m². Forma si dimensiunea acestei suprafete este stabilita, probabil, pornind de la valorile naturale date de dimensionarea colii de pergament. In prezent sunt trei standarde la care se face referinta. Ele sunt notate conventional A, B si C, prezentand urmatoarele valori:

Aceste serii de dimensiuni rezulta ca urmare a injumatatirii prin pliere a foii initiale. Foaia nepliata se numeste in plano (A0, B0, C0); pliata o data, in folio (A1, B1,C1); pliata a doua oara, in quatro (A2, B2, C2); pliata de trei ori, in octavo (A3, B3, C3); iar pliata de patru ori in 16 (A4, B4,C4).

Formatele paginii de ziar nu reproduc aceste standarde, ci doar le folosesc ca dimensiuni de referinta. Pentru spatiul european, standardul de referinta este A.

Formatele clasice ale marimii paginii de ziar, impuse de practica jurnalistica si editoriala, sunt: formatul mare; formatul mediu; formatul mic. Ele folosesc pagini apropiate dimensiunilor A2. Nu exista insa dimensiuni standard pentru marimea paginilor de ziar. Cum nu exista dimensiuni standard pentru aceste formate, diferentele intre ele fiind date de variatii in latimea paginii (de regula, de o coloana) sau lungimea acesteia (de regula, egala cu latimea unei coloane), in diferite zone ele pot purta nume specifice: in spatiul mass-media germane ele se numesc format nordic, format renan, format berlinez. Ziarele au drept trasatura comuna si distinctiva faptul ca pentru a ajunge la o dimensiune apropiata de A4 trebuie sa fie impaturite in patru. Tabloidele sunt publicatii care folosesc si ele trei formate: mare, mediu si mic, dar variind in jurul dimensiunii standard A3 a paginii. Trasatura comuna si distinctiva a tabloidelor consta in faptul ca ele sunt indoite o singura data, in doua, pentru a ajunge la dimensiunea A4. Reducerea paginii ziarelor si tabloidelor la dimensiunea A4 exprima obisnuinta cititorilor de a citi informatii tiparite pe aceasta suprafata, dar si faptul ca este suprafata maxima care poate fi urmarita eficient si cu privirea. Motiv pentru care, o serie de reguli de asezare in pagina vor tine cont de aceasta reductie dictata de practica lecturii.

Coloana paginii de ziar

Coloana reprezinta modul standard de structurare a informatiilor in paginile ziarelor sau a tabloidelor, indiferent daca sunt prezentate in forma de text dau in forma grafica. Informatiile transpuse in pagina publicatiilor nu sunt tiparite pe intreaga latime a oglinzii acesteia, deoarece randul rezultat astfel ar fi mult prea lung si ar crea dificultati la citire atat in ceea ce priveste urmarirea continuitatii dintre randuri, cat si in ce priveste miscarea capului pe care trebuie sa o faca cititorul pentru a urmari textul. Pentru inlaturarea acestor neajunsuri, pagina este impartita in coloane, a caror latime permite citirea unui rand fara miscarea capului si urmarirea rapida a continuitatii textului. Ziarele si tabloidele isi structureaza oglinda paginii intr‑un numar standard de 6 sau de 7 coloane, dar latimea acestora este diferita: intre 5,5cm si 3,5cm.

Latimea coloanei determina in buna masura viteza de lectura a textului si stilistica acestuia. O coloana lata (de exemplu, de 5,5cm) impune un ritm de lectura mai scazut, dar permite folosirea unei sintaxe mai elaborate si a unui lexic mai bogat, cu unitati lexicale mai lungi. In cazul unei coloane inguste (de exemplu, de 3cm) viteza de lectura creste foarte mult, dar aceasta reusita se face in detrimentul stilului textului, deoarece latimea mica a coloanei impune folosirea unor unitati lexicale scurte si a unei sintaxe relativ simple.

Numarul de 6 sau de 7 coloane reprezinta unitatea de suprafata cu care se opereaza in organizarea oglinzii paginii. Pornind de la acest numar standard, in functie de tipul de punere in pagina, coloanele pot fi unificate (de cele mai multe ori in coloana dubla) sau reimpartite (trei coloane standard se unifica, dupa care se impart in doua coloane mai late)

Distanta dintre coloane poate fi alba (netiparita) sau poate fi marcata printr‑o linie trasata la mijlocul acesteia. In cazul delimitarii prin linii a coloanelor, latimea distantei standard dintre coloane nu se modifica. Linia de despartire dintre coloane functioneaza ca un element grafic asociat articolului tiparit in coloanele respective. Ea va delimita toate coloanele pe care le ocupa textul respectiv.

Textele din coloane pot fi incadrate prin linii grafice. In acest caz, textul va fi distantat fata de linia de cadru la o distanta egala cu jumatate din distanta dintre randuri, iar cadrul textului va avea aceea latime pe care o are coloana paginii. Distanta dintre o coloana incadrata si o coloana neincadrata este egala cu distanta standard dintre colone.

Imaginile, pozele, graficele, caricaturile etc., ocupa, de regula, o suprafata a carei latime este data de latimea coloanelor. In conditiile tehnoredactarii computerizate, suprafetele imaginilor nu mai sunt atat de dependente de latimea coloanelor, deoarece acestea se pot adapta mai usor la dimensiunile imaginii. In felul acesta imaginile nu mai pierd din informatiile pe care le transmit, dar se creeaza discontinuitati suparatoare in lectura textului si in armonia paginii.

Aceste reguli de distantare a coloanelor sunt necesare pentru a permite o cat mai coerenta punere in pagina a informatiilor, in principal sub raport tipografic.

Punerea in pagina

Punerea in pagina desemneaza modul de folosire a coloanelor de text si a imaginilor in aranjarea grafica a informatiilor in oglinda paginii. Aceasta tehnica are rolul de a ordona, de a grupa si de a clarifica informatiile furnizate cititorului. In acelasi timp, asigura si o reprezentare grafica placuta a paginii si mentine viu interesul cititorului pentru articolele si materialele prezentate. Tinand cont de faptul ca impartirea paginii in coloane ramane unitatea de baza cu care se opereaza in aranjarea informatiilor in pagina, pot fi identificate patru modalitati de paginare: in scara, in rama, in bloc, in module.

Paginarea in scara

Reprezinta cea mai simpla modalitate de aranjare a textului in pagina. Isi are originea in modalitatea de aranjare pe doua coloane in pagina a textului in primele carti, care aveau un format apropiat de A4. Si in prezent, unele carti, mai ales cele religioase, sunt tiparite inca in doua coloane. Dar si alte genuri de lucrari, mai ales dictionarele, au pastrat aceasta modalitate de punere in pagina.

Caracteristica specifica acestei paginari consta in faptul ca textul umple coloanele paginii in ordinea fireasca a lecturii. Informatiile sunt prezentate incepand din prima coloana din stanga spre ultima de la dreapta si din partea superioara a coloanei spre partea inferioara. Acestui mod de paginare nu ii sunt specifice imaginile, deoarece ele ar trebui sa fie foarte mici, de latimea coloanei. Titlurile materialelor de presa ocupa doar latimea coloanei. Avantajul metodei de paginare consta in simplitatea sa. Dezavantajele sunt insa mai multe. In primul rand, ordinea in care sunt plasate materialele nu reflecta neaparat si ordine importantei lor, ci doar pe aceea a asezarii in pagina. Fiind dificil de ilustrat cu imagini, materialele de presa sunt prea putin atractive. Modalitatea de lectura devine totusi plictisitoare, chiar daca este suficient de coerenta. Cu toate acestea, paginarea in scara este inca folosita. In cotidiene adeseori o coloana de pe pagina este rezervata paginarii in scara, aici fiind grupate informatii pe diferite criterii: stiri de ultima ora, informatii tematice, informatii suplimentare pentru o pagina tematica etc. Pentru publicatiile publicitare sau pentru paginile de publicitate - in special pentru anunturile de mica publicitate - din publicatiile informative, paginarea in scara reprezinta modalitatea predilecta de paginare, datorita tipului de informatii ce se publica aici si datorita simplitatii si eficientei acestei metode. Spatiul dintre coloane este de cele mai multe ori un spatiu alb.

Paginarea in rama

Particularitatea acestei metode de paginare consta in faptul ca titlului articolelor li se confera nu numai o functie informativa - prin titrare, ci si una tipografica - prin delimitarea pe care o fac intre texte. Titlurile ocupa intotdeauna un numar de coloane egal cu coloanele pe care este distribuit textul articolului, care este prins astfel intre titluri. In acest fel, articolele pot ocupa una, doua, trei sau chiar patru coloane de lungimi diferite.

Avantajele acestui mod de paginare constau in aceea ca titlurile pot fi mai lungi, articolelor li se pot atasa supra‑titluri sau sub‑titluri, chiar sapouri. Mai mult, prim marimea caracterului titlurilor date materialelor este semnalata importanta textului respectiv, avand in vedere ca textul este tiparit cu acelasi caracter. Principiul de baza al paginarii in rama pretinde ca pagina sa nu fie fracturata nici longitudinal, nici transversal. Reiese astfel ca pe orice coloana trebuie sa existe un element de intrerupere. Prin paginarea in rama se evita pozitionarea articolelor si titlurilor acestora la aceeasi inaltime (chiar si pentru cele care incepe pe partea de sus a paginii, deoarece se pot folosi caractere de marimi diferite pentru titluri, precum si supra‑titluri etc.). In acest fel articolele se imbina si se intrepatrund, creand o repartitie armonioasa a textului si mentinand treaza atentia cititorului. In general, daca textele nu sunt insotite de imagini, delimitarea lor cu ajutorul titlurilor se face fara dificultate. Dar o pagina de ziar fara nici o imagine este prea putin probabila. Plasarea imaginilor intr‑o paginare in rama se face cu o oarecare dificultate si produce unele dezavantaje, deoarece nu se va putea sesiza intotdeauna unde se termina textul ce o insoteste sau daca nu cumva imaginea apartine unui material alaturat, fapt ce va ingreuna lectura pentru cititor. Iar daca imaginea nu este plasata exclusiv sub titlul caruia ii apartine, confuzia este asigurata pe deplin. Pentru a elimina astfel de neclaritati, se recomanda ca imaginile sa fie inconjurate din toate partile de textul pe care‑l insotesc sau sa fie plasate imediat dupa titlu. Avand in vedere aceste dificultati, paginarea in rama reprezinta o modalitate pe care conceptele editoriale o ocolesc.

Paginarea in bloc

Specificul paginarii in bloc consta in faptul ca textul articolelor este distribuit pe coloane de lungimi egale, formand dreptunghiuri in oglinda paginii, iar imaginile care insotesc textul se gasesc langa acesta (stanga sau dreapta) deasupra lui sau dedesubt. Materialele nu se mai imbina, ci sunt aliniate unul dupa/langa altul. Avantajul acestei metode este acela ca reuneste de o maniera foarte clara titlul materialului cu textul. Dar dezavantajul major il reprezinta imprecizia atribuirii imaginilor care insotesc textul, la care se adauga faptul ca pot aparea fracturi longitudinale si transversale pe suprafata paginii foarte des. Chiar daca se recurge la evidentierea titlurilor prin diferite metode, alaturarea a doua evidentieri creeaza un efect pervers, de diminuare reciproca a importantei.

Paginarea in module

Acest tip de paginare cauta sa exploateze avantajele paginarii in rama, eliminand totodata neajunsul creat de imprecizia plasarii imaginilor la paginarea in bloc. Conform acestui procedeu, imaginile sunt integrate in interiorul masei de text, chiar daca fractureaza lectura continua a acestuia. Conforma acestei tehnici de paginare, daca materialul tipografic ocupa mai multe coloane, cel putin una dintre ele va avea lungime diferita. Prin urmare, pentru a nu crea dificultati la lectura, se recurge si la modalitati de delimitare grafica a spatiilor de separare dintre diferite materiale jurnalistice. La cele trei tipuri de paginari prezentate, delimitarea intre articole este facuta doar de catre titluri, care joaca dublu rol. Tinand cont de nevoia de organizare si claritate a plasarii articolelor pe pagina, de diversitatea modurilor in care poate fi oferita informatia cititorilor (nu doar sub forma de text, ci si sub forma de imagini), devine evident ca doar separarea materialelor prin intermediul titlurilor nu este suficienta. Motiv pentru care s‑a recurs la paginarea in module.

Particularitatea acestei modalitati de paginare consta in faptul ca materialele pot fi delimitate si cu ajutorul unor linii, fie al liniilor de despartire dintre coloane, fie al liniilor care sectioneaza transversal coloanele pe care este plasat materialul informativ. Aceste linii au lungimi egale cu suprafata pe care o ocupa materialele respective. In rest sunt respectare regulile impuse de paginarea in rama, dar separarea intre materiale este mult mai clara, orientarea cititorului pe pagina facandu-se mult mai usor. Cititorul recunoaste de la bun inceput toate elementele care tin de un material.

Tehnicile contemporane de redactare si paginare favorizeaza in mod predilect aceasta modalitate de paginare, mai ales prin faptul ca ea permite recurgerea la accentuari diverse ale titlurilor, la plasarea unor texte in casete, la accentuarea prin culoare etc.

Oricare ar fi modalitatea de punere in pagina, ea va tine intotdeauna cont de impartirea in coloane a paginii, care reprezinta unitatea textuala de baza de la care se pleaca in elaborarea si realizarea unei pagini.

Distributia pe verticala si distributia pe orizontala

Asezarea materialelor jurnalistice in pagina tine cont si de modul in care sunt distribuite elementele acestora. Blocurile sau modulele pot fi distribuite pe verticala sau pe orizontala. La distributia pe verticala se vor obtine suprafete jurnalistice care au intotdeauna dimensiunea bazei mai mica decat dimensiunea inaltimii, ceea ce confera paginii impresia de suplete, dinamism, eleganta. Este o modalitate de paginare mai dificila si pretentioasa, deoarece impune termini scurti in titrare si alegerea unor ilustratii care sa respecte aceeasi distributie.

In cazul distributie pe orizontala a oglinzii paginii, dimensiunea bazei modulelor sau a blocurilor este mai mare decat dimensiunea inaltimii. Aceasta distributie permite folosirea unor titluri mai expresive, cu termeni multi si/sau lungi, folosirea unor ilustratii distribuite si ele pe orizontala. Procedeul induce impresia de fermitate, siguranta, chiar gravitate.

Formatul revistelor si al buletinelor

Revistele reprezinta o subcategorie a publicatiilor mediatice informative al caror specific consta in aria tematica pe care o abordeaza, care e intotdeauna mai restransa decat cea a cotidienelor (fie ele ziare sau tabloide). Revistele sunt publicatii specializate in anumite domenii: cultura, politica, moda, divertisment, tehnica, stiinta, arta, teatru etc. Tot in categoria revistelor intra si acele publicatii a caror tematica este actualitatea, dar in care predomina analizele si comentariile celor mai importante evenimente din intervalul dintre aparitii. Foarte adesea, revistele tin sa marcheze foarte pregnant tematica pe care o abordeaza, producand asa‑zisele "dosare tematice" pentru fiecare aparitie. Mai frecvent decat in cazul ziarelor si tabloidelor, revistele de format mare sunt structurare pe fascicole tematice, in functie de domeniul sau de specializarea publicatiei respective. Frecventa de aparitie a revistelor este saptamanala, lunara, trimestriala etc.

Aspectul grafic al revistelor este strans legat de nivelul de dezvoltare al tehnologiei tipografice si a celei de prelucrare a imaginii, deoarece revistele (in special cele de format A4) sunt rezultatul unei anumite nevoi de consum imaginal al receptorilor. Conceptul editorial al revistelor combina anumite tendinte de prelucrare a imaginilor cu tendinte sociale si de culturale. Revistele realizeaza un echilibru si o armonie intre limbajul textuale si limbajul imagistic.

Buletinele sunt publicatii mediatice informative al specific este dat de evenimentul sau ocazia cu care apar, de regula este fie aniversativ, fie stiintific au de alta natura. Frecventa buletinelor este aleatoare, cu exceptia analelor, care au o frecventa de aparitie anuala.

Paginarea revistelor

In ceea ce priveste dimensiunile paginilor revistelor si buletinelor, acestea variaza in jurul marimilor standard A3, A4 si A5. Dimensiunea A3 este specifica numai revistelor, iar dimensiunea A5 este mai degraba specifica buletinelor si suplimentelor revistelor sau ziarelor. Hartia care se foloseste pentru tiparirea acestor publicatii este diferita: pentru cele in format A3 se poate folosi hartie de ziar, dar si hartie cu densitate mai mare, peste 80g/cm² , sau chiar hartie lucioasa; iar pentru revistele in format A4 cel mai adesea este folosita hartia lucioasa.

Ca si ziarele, revistele se pagineaza in numar par de pagini, dar specificul lor este ca prima pagina (si ultima uneori) joaca rolul de coperta. Revistele in format A4 si buletinele au chiar coperte si sunt brosate. Tehnica brosarii este prezenta, dar foarte rar, si la revistele care au pagina mai mare.

Coloana paginii de revista

Principiul impartirii pe coloane ramane valabil, din aceleasi ratiuni, si in cazul revistelor si buletinelor. Specific acestor publicatii e faptul ca au un numar mai redus de coloane decat paginile de ziar. In cazul revistelor de dimensiunea tabloidelor (A3), paginile acestora sunt structurate pe 3-4 coloane - 8cm-5,5cm (in mod exceptional, unele reviste in format tabloid pot avea paginatia structurata chiar pe 6 coloane - 4cm). Revistele de dimensiuni A4 si buletinele au paginile structurate pe 2-3 coloane - 6,5cm-4cm. Spatiile intre coloane sunt de 0,5cm. Suplimentele revistelor sau ziarelor urmeaza, in functie de dimensiunea paginilor, aceeasi impartire pe coloane in paginare.

Reducerea numarului de coloane, chiar si in cazul revistelor in format mare (tabloid) este posibila deoarece tematica revistelor este mai restransa decat a ziarelor si nu pretind      lectura rapida din partea cititorilor. Paginarea in coloane mai late este necesara si pentru a permite exprimarea in termeni sau formule de specialitate, care uneori sunt mai lungi si necesita un spatiu tipografic mai extins pentru a putea exprima unitati sintactice mai mari.

Celelalte procedee jurnalistice, titrarea, ilustrarea etc., se executa tinand cont tot de latimea coloanelor de pe pagina. Titlurile vor fi dimensionate la latimea coloanelor, la fel si imaginile. Totusi, in cazul imaginilor, apare si posibilitatea ca acestea sa ocupe chiar pagini intregi in cuprinsul unui articol.

Punerea in pagina a revistelor

Procedeele de paginare a revistelor si buletinelor nu difera mult de cea a ziarelor. Paginilor A3 li se aplica cel mai adesea procedeul de paginare in modul sau in rama, ambele functionand foarte bine, mai ales pentru faptul ca numarul materialelor de pe o pagina este mult mai redus decat in cazul ziarelor. Pentru revistele in format mic (A4, A5) procedeul paginarii in scara este foarte potrivit, dar fiind faptul ca articolele si materialele jurnalistice publicate in acestea se intind pe mai multe pagini.

Se vorbeste totusi si de o paginare specifica revistelor[1]. Ea este determinata de necesitatea de a grada distributia continutul jurnalistic al acestora, avand in vedere faptul ca revistele acopera o arie tematica mai restransa decat cotidienele.

Paginarea caleidoscopica

Acest model al paginarii este unul foarte simplu, in care toate materialele tipografice sunt tratate ca avand aceeasi importanta in raport cu domeniul sau tematica pe care o acopera revista. Nu exista articole de importanta pentru aparitia respectiva sau materiale care trebuie sa fie scoase in evidenta. Prin urmare, toate paginile vor fi distribuite relativ egal cu materiale jurnalistice de aceeasi importanta. Astfel de publicatii sunt magazinele multitematice, dar fara pretentii sau fara posibilitatea de a trata izolat si ritmic subiecte sau teme de interes pentru cititori. In aceste conditii ele se prezinta ca niste colectii aproape neordonate de informatii, sub forma articolelor, a caror plasare pe pagina nu are prea mare importanta, fie din cauza timpului ca informatiile sunt perimate, sau foarte generale. Astfel de publicatii nu prezinta un interes deosebit si nici nu sunt apreciat prea mult de catre cititori.

Ideea egalitatii de tratamentului jurnalistic poate totusi sa se invecineze cu cea a tratamentului democratic si al egalitatii de sansa acordata unor continuturi publicate. Asa se face ca, nu de putine ori, unele buletine stiintifice sau reviste de stricta specialitate sunt editate dupa un astfel de concept editorial, pentru a trata identic toate materialele si pentru a lasa cititorii sa le judece importanta.

Paginarea dupa curba interesului maxim

Potrivita acestui model de paginare, numit si convex, distributia continutului se face gradat, astfel incat cele mai importante materiale jurnalistice sa se gaseasca la mijlocul publicatiei, iar la inceputul si la sfarsitul acesteia sa isi gaseasca locul materialele mai putin importante. Modelul este potrivit pentru revistele care grupeaza materialele importante pe o anumita tematica si constituie cu acestea un dosar pentru fiecare aparitie. Tema centrala a aparitiei o va reprezenta tema dosarului si in jurul ei se vor grupa si se vor selecta si celelalte materiale jurnalistice. Publicatiile care adopta acest concept editorial, se deschid cu o sectiune initiala, urmata de o sectiune generala (care poate cuprinde rubrici permanente sau alternative), dupa care sunt paginile rezervate dosarului tematic, iar partea finala va cuprinde o sectiune speciala (care poate fi structurata pe diverse rubrici)si se incheie cu o sectiune finala, sectiune care poate constitui o contrapondere a temei centrale.

Modelul este folosit atat de revistele paginate in format A3 cit si de revistele paginate in format A4. Structura aceasta nu este conditionata decat de existenta unui program tematic pentru dosarul fiecarui numar. Ea permite plasarea si gasirea rapida a informatiilor si analizelor curente, precum si folosirea dosarului tematic ca o sectiune de studiu. In acest fel se realizeaza si un echilibru intre exigentele jurnalistice si cele ale genului cultural, stiintific sau de alt domeniu ale publicatiei.

Paginarea in fascicole

Paginarea in fascicole permite gruparea informatiilor din domeniile diferite de interes pe care le abordeaza revista, in sectiuni separate si independente. Revistele care abordeaza o astfel de paginare se arata interesate de un numar relativ redus de domenii (cinci, sase, sapte) in comparatie cu revistele de tip magazin, amintite la paginarea caleidoscopica. Fiecare sectiune este tratata separat, ca prezentand o unitate jurnalistica distincta, ceea ce le uneste fiind conceptul grafic, care nu difera decat in anumite nuantari fata de conceptul editorial de baza. Acest tip de paginare ofera simultan si claritate si varietate. Fiecare sectiune va avea un articol de fond specific (un minidosar chiar), un numar par de pagini, dar nu este obligatoriu sa aiba si un numar egal de pagini intre sectiuni.

Modelul este intalnit la publicatiile cu pretentii medii, multitematice, care cauta sa satisfaca la un nivel destul de ridicat interesele unei game mai largi de cititori.

Tema 3: Procedee de accentuare a punerii in pagina

Tema cuprinde trei prelegeri si trei dezbateri (C6; C7; C8) in care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

Accentuarea prin utilizarea caracterelor tipografice

Accentuarea prin pozitionarea elementelor materialului jurnalistic

Accentuarea prin folosirea imaginilor si culorilor

Continut

Se prezinta si se exemplifica diferite tipuri de familii de caractere tipografice

Se analizeaza efectele pe care le produc utilizarea diferitelor caractere tipografice, diferite elemente ale materialelor jurnalistice, folosirea imaginilor si alternarea culorilor

Obiective

Cunoasterea, recunoasterea principalelor familii de caractere tipografice

Insusirea si exersarea accentuarii punerii in pagina prin folosirea diferitelor caractere, a imaginilor si culorilor

Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o au diferitele caractere tipografice, imaginile si culorile in procesul de elaborare a conceptului redactional si grafic

Resurse:

Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard - Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed. Polirom, Iasi, 1999

Funeriu, I. - Principii si norme de tehnoredactare computerizata, ed. Amarcord, Timisoara, 1998

Gury, Louis - Le secrtariat de rdaction, d. CFPJ, Paris, 1995

Ichim, Mircea - Secretariatul de redactie, ed. Minerva, Bucuresti, 1978

Procedee de accentuare a punerii in pagina

In cautarea si gasirea informatiilor, cititorii trebuie sa fie condusi, dirijati, atrasi, indemnati. O data cu elaborarea conceptului editorial si cu asezarea in materialelor jurnalistice in pagina, sunt concepute si puse in practica si procedee de accentuare a anumitor informatii, procedee care au drept scop tocmai semnalizarea distinctiilor si diferentelor dintre anumite informatii. Cel mai frecvent, accentuarea se realizeaza prin utilizarea caracterelor, prin pozitionarea elementelor materialelor jurnalistice, prin folosirea imaginilor, prin alternarea culorilor. Aceste accentuari pot fi folosite separat sau chiar toate deodata, in functie de conceptul editorial stabilit, de intentia de a semnaliza importanta sau specificul unor articole sau de nevoia de a sparge monotonia paginarii.

Accentuarea prin utilizarea caracterelor

Informatiile pe care le reda textual un articol jurnalistic sunt redate, de regula, prin caractere diferite sau prin caractere de marimi diferite.

Masurile tipografice

Pana in preajma anului 1737 fiecare tipografie avea propriile seturi de caractere. Pentru a asigura compatibilitatea intre procedeele tipografice s‑a realizat prima standardizare a marimii caracterelor sub sistemul Didot. Unitatea de masura a acestui sistem este punctul tipografic cu o dimensiune de 0,3759mm, iar marimea de referinta a acestui sistem, este cea de 12 puncte tipografice (echivalentul a 4,51mm), denumit si "cicero" (lucrarea Epistola ad familiares a lui Cicero a fost tiparita in 1558 folosindu‑se caractere de aceasta dimensiune). Marime a fost aleasa datorita faptului ca asigura o buna lizibilitate a textului si o buna umplere a spatiului tipografic. Alt sistem de standardizare este Pica, care se bazeaza pe un punct tipografic egal cu 0,351mm, iar marimea de referinta este tot cea ce 12 puncte tipografice (echivalentul a 4,21mm), denumit "pica".

Caracterele tipografice

Caracterul tipografic se refera la aspectul constant pe care il are forma literelor folosite pentru transpunerea informatiilor in pagina. Fiecare familie de caractere tipografice prezinta patru stiluri si patru aspecte de caractere.

Stilurile caracterelor tipografice sunt date de inclinarea literelor fata de axa verticala sau de grosimea liniilor acestora. In mod curent stilul literelor fara nici o modificare se numeste drept sau roman [drept; ROMAN]. Cand literele prezinta o anumita inclinare fata de axa verticala (inclinare care este intotdeauna spre partea dreapta, in sensul lecturii) stilul literelor se numeste cursiv sau italic [cursiv; ITALIC].      Daca este modificata grosimea literelor, prin cresterea acesteia, stilul literelor se numeste aldin sau negru [aldin; NEGRU]. Aldinele pot prezenta la randul or o variatie in ceea ce priveste grosimea literelor: subtiri (light), semi-aldine (bold), aldine (extra-bold), extra-aldine (heavy), negre (black) si foarte negre (extra-black).

In privinta aspectelor pe care le prezinta caracterele, exista cel putin doua criterii de clasificare. Primul dintre ele se refera la spatiul liniar pe care il ocupa caracterul, altfel spus, dezvoltarea orizontala a desenului acestuia. In functie de spatiul alb rezervat interiorului literelor, spatiu care poate fi variat, se obtin caractere extra-condensate, caractere condensate, semi-largi si largi. Al doilea criteriu se refera la prezenta sau absenta serifelor. Serifele reprezinta reminiscentele grafice ale trecerii de la scrierea de mana la cea standardizata prin tiparire. Literele scrise de mana cu penita (sau mai precis, cu pana retezata) prezinta grosimi diferite si rotunjite la capatul liniilor care le compun. Aceste variatii de grosime se numesc "serife" si caracterizeaza prima mare clasa tipografica: caracterele cu serife [CARACTER CU SERIFE; caracter cu serife]. Caracterele cu serife favorizeaza procesul de citire, producand iluzia optica a inlantuirii literelor, ceea ce conduce la o viteza de citire mai mare cu un efort relativ redus. Daca sunt eliminate serifele cu care se termina caracterele, de care scrierea tipografica nu mai avea nevoie, iar literele au liniile de aceeasi grosime, se obtine a doua mare clasa tipografica: caracterele fara serife (sans serife) [CARACTER FARA SERIFE; caracter fara serife

Combinand aspectele pe care le pot produce cele doua clase de caractere, sub raportul aspectului, se obtin familiile de caractere. Aceste sunt foarte variate si poarta, fiecare familie, nume diferite. Numele familiei de caractere este dat, cel mai adesea, dupa numele unuia dintre desenatorii, gravorii, fondatorii, tipografii care le‑au inventat si le‑au folosit, sau dupa numele unei persoane carora le‑au fost dedicate. In felul acesta, de-a lungul timpului au aparut foarte multe tipuri de caractere. Pentru a realiza o ordonare si o standardizare a lor, au aparut si primele clasificari. Dupa cum vom arata, nici clasificarile nu sunt universale, ele fiind dependente de sistemul tipografic in care s‑au produs. O prima clasificare a familiilor de caractere este facuta de Francis Thibaudeau, in 1921. Thibaudeau a observat ca familiile de caractere difereau intre ele prin forma talpii literelor (de fapt forma serifelor) si a adoptat aceasta variatie drept criteriu de clasificare. Clasificarea sa imparte familiile de caractere in cinci clase: antique, elzvir, didot, egiptyenne si fantaisie. Familia caracterelor antique sunt semne fara serife, motiv pentru care se mai numesc si "baston". Aceste caractere sunt foarte vechi, dupa cum le arata chiar numele, si reprezinta cele mai folosite tipuri de caractere deoarece sunt foarte simple si mai ales pentru faptul ca pot fi asociate in acelasi text cu alte familii de caractere, fara sa produca discordante grafice. Familia caracterelor elzvir au serife triunghiulare, cu baza pe linia de scriere. Caracterele din aceasta clasa sunt potrivite pentru a facilita, prin eleganta, lectura. Familia caracterelor didot au serife filiforme, adica o linie orizontala care marcheaza piciorul literei, mai subtiri decat linia principala a desenului literei. Folosirea caracterelor didot este recomandata pentru textele care reclama o anumita rigoare, sobrietate, chiar solemnitate. Desenul literelor didot se diferentiaza de cel al literelor elzvir doar prin forma serifelor. Familia de caractere egyptienne prezinta serife rectangulare, de aceeasi grosime cu linia literei, linie care este de grosime fixa. Aceste caractere difera de cele antique prin faptul ca primesc aceste serife rectangulare, care le fac mai evidente. Din aceasta cauza sunt si recomandate pentru continuturi textuale tehnice si pentru texte publicitare. Familia caracterelor fantaisie imita scrierea de mana, cu terminatii rotunjite in forma de volute si subtiate spre capat. Textele scrise cu aceste caractere sunt totusi destul de dificile pentru lectura, motiv pentru care sunt folosite doar pentru texte scurte si pentru titluri. In ciuda faptului ca realizeaza pentru prima data o clasificare dupa un criteriu coerent, tipologia Thibaudeau lasa in afara sa o serie de alte tipuri de caractere.

In 1953, Maximilien Vox face o noua clasificare, in care tine cont nu doar de criteriul serifelor, ci si de ansamblul elementelor care constituie un caracter, precum si de momentul istoric al aparitiei lor. Potrivit acestor noi criterii, Vox imparte, de exemplu, caracterele elzvir in trei noi familii: human, garald, real, iar pe cele fantaisie in doua: script si manuaire. Pe de alta parte, situatia clasificarii familiilor de caractere se complica si datorita faptului ca in arii culturale diferite, aceeasi familie de caractere a primit nume diferite. In tabelul urmator sunt date echivalarile denumirilor unor familii de caractere in franceza, engleza si germana:

In ciuda eforturilor de sistematizare a tipurilor de caractere, desenatorii, gravorii, tipografii si, mai nou, producatorii de programe de editare au generat si genereaza continuu noi si noi familii de caractere, cu aspecte grafice deosebite, caligrafice, artistice, fanteziste. Multe dintre aceste caractere au o folosire restransa, doar in scopul pentru care au fost create. In activitatea tipografica si publicistica, familiile clasice de caractere isi mentin inca actualitatea datorita trasaturilor grafice care contribuie semnificativ la facilitarea lecturii.

O alta variatie in modul de aparitie al caracterelor este data de marimea acestora. Ea este exprimata in puncte si este specifica tuturor variantelor caracteriale: [10 puncte], [12 puncte] [16 puncte], [20 de puncte], [24 de puncte], [36 De Puncte]

Alte tipuri de caractere sunt cele artistice, concepute special pentru a titra un anumit articol, in consonanta cu subiectul pe care il trateaza, sau caractere modificate de o maniera artistica, dupa anumite linii sau volume. Acestea se folosesc totusi cu o anumita retinere, pentru a nu isi pierde efectul prin folosirea intensa.

In accentuarea prin utilizarea caracterelor se recurge la folosirea unor caractere de marimi, de stiluri sau de aspect diferit intre titluri si corpul de text. Diferenta de marime a caracterelor intre text si titlul este data de tipul de caracter folosit, de importanta informatiei din text, de pagina in care apare si de pozitia textului in pagina, de numarul de coloane pe care il ocupa titlul si de suprafata pe care o ocupa textul si ilustratiile acestuia. Regula care se urmareste este proportia si armonia. Proportionarea se refera la raportul dintre marimea caracterului si marimea corpului de text, dar si a importantei informatiei; iar armonia se refera la raporturile care se stabilesc intre titlurile de pe aceeasi pagina si titlurile de pe pagini apropiate, care nu trebuie sa fie disproportionate.

Accentuarea prin pozitionarea elementelor materialului jurnalistic

Pozitionarea pe pagina

Suprafata paginii tipografice este conceputa intotdeauna ca un spatiu in care se stabileste o ierarhie a elementelor care o ocupa. Aceasta ierarhie este ordinata dupa cele doua axe verticala si orizontala. Pozitia cu valoare ierarhica superioara e reprezentata de spatiul care ocupa partea superioara si partea din stanga paginii. Altfel spus, cea mai buna pozitie pentru un material este cea din coltul din stanga-sus al paginii. Importanta pozitiei scade catre materialele plasate in coltul din dreapta-jos al paginii, astfel incat se poate spune ca ierarhia materialelor jurnalistice este data de plasarea lor pe diagonala stanga-sus-dreapta-jos a paginii.

Prin urmare, in orice pagina de ziar (tabloid), cel mai important articol va fi gasit la inceputul paginii. Pozitionarea atrage dupa sine si alte exigente. Astfel, titlul celui mai important material va fi titrat cu litere de dimensiuni mai mari decat celelalte, a caror dimensiune va scadea pe masura ce sunt plasate spre partea de dreapta-jos a paginii.

Pentru a nu crea un dezechilibru in divizarea suprafetei paginii -, plecand de la premisa ca cel mai important articol ocupa si suprafata cea mai mare, iar articolele mai putin importante ocupa suprafete mai mici - se procedeaza la o contrabalansare a paginii, astfel incat la baza paginii sa fie plasat un articol mai putin important, cu o dezvoltare mai ampla, care sa aiba legatura cu materialul principal.

Rolul si importanta paginilor in cadrul conceptului editorial

Un alt aspect al accentuarii importantei temei sau informatiei prin pozitionare se refera la alegerea paginii pe care este amplasat materialul respectiv, pentru ca nu toate paginile din cuprinsul unui ziar au aceeasi importanta jurnalistica.

Prima pagina, sau pagina de titlu, este cea mai importanta dintre toate. Ea va contine titlul publicatiei respective, plasat de cele mai multe ori in partea superioara a paginii, astfel incat sa ocupe intreaga latime a ei, sau cel putin in partea superioara pe partea dreapta. Pe prima pagina vor fi plasate cele mai importante articole si cele mai proaspete informatii. Tot aici poate fi plasat editorialul publicatiei. Unele concepte editoriale plaseaza in prima pagina inceputul a cat mai multor articole, cu trimiteri la paginile unde sunt dezvoltate, marind astfel numarul subiectelor considerate de interes. Uneori pe prima pagina se face un sumar titlurilor diferitelor domenii de interes.

In continuare, ierarhia importantei paginilor este stabilita pe perechi astfel: paginile 3-2, 5-4 si tot asa pana la ante-penultima-penultima pagina, si este data de ordinea preferintei de lectura a cititorilor. De regula, fiecare astfel de pagina este o pagina tematica, iar ierarhia tematica este exprimate de pagina pe care o ocupa. Uneori, pagina a 3‑a sau a 2‑a pot gazdui editorialul publicatiei. In situatia in care conceptul editorial presupune fascicule tematice, ierarhia paginilor in cadrul fascicolului urmeaza acelasi principiu.

Ultima pagina are un statut distinct: ea nu este ultima in ordinea importantei, dar nici nu are o valoare egala cu prima pagina, in ciuda faptului ca, in ordinea lecturii, ocupa locul al doilea, dupa prima pagina. In functie de conceptul editorial, rolul ultimei pagini poate fi diferit: fie e rezervat stirilor si informatiilor de ultima ora, fie e rezervat actualitatii internationale, fie chiar plasarii editorialului sau a unui editorial alternativ. Oricare ar fi rolul conferit, acesta va tine cont de faptul ca ultima pagina este, cel mai adesea, pagina care ocupa locul doi in ordinea lecturii.

In cazul revistelor, de format mare sau mic, prima pagina functioneaza in cele mai multe dintre cazuri ca o coperta, exceptiile fiind foarte rare. Pe coperta este semnalata intotdeauna tema dominanta a aparitiei respective sau dosarul tematic in jurul caruia se construieste numarul respectiv in forma unei imagini care acopera total pagina, mai putin spatiul rezervat numelui revistei. Acest articol, sau aceasta tematica, poarta numele de "cover-story". Buletinele au prima coperta mai putin variabila si mult mai sobra, continand numai numele si eventual o vigneta sau o figura foarte simpla. Ultima pagina a revistelor mari numai functioneaza ca o coperta, fiind paginata ca orice alta pagina de interior, dar revistele in format mic si buletinele sfarsesc tot cu o coperta. De altfel, copertele propriu‑zise se pagineaza distinct.

Accentuarea prin folosirea imaginilor

Accentuare prin folosirea imaginilor se face in virtutea concluziei practica ca un articol sustinut de o imagine (o fotografie, un grafic, un desen, chiar o caricatura etc.) este mai important decat unul fara imagine. Aceasta constatare este valida, deoarece, o imagine contine o cantitate de informatii mult mai mare pe unitatea de suprafata decat textul care ar descrie aceste informatii. Imaginile constituie o sursa de informatii pe care fiecare cititor o poate interpreta liber. De aceea, pentru a confirma importanta materialului plasat in pozitie superioara pe pagina de ziar, aceasta va fi insotit obligatoriu si de o imagine.

Repartizarea imaginilor in pagina este dependenta de articolele pe care le insotesc, dar si de numarul lor. De aceea, pentru distributia imaginilor in oglinda paginii se face tinand cont mai mult relatiile dintre acestea. Regula distributiei imaginilor este urmatoarea: cele mai mari imagini vor fi plasate intotdeauna in partea de sus si nu vor produce niciodata o axa paralela cu axa verticala sau orizontala a paginii. Este de dorit ca imaginile sa aiba dimensiuni diferite, dar comparabile ca ordin de marime cu cele ale coloanelor. Daca pe pagina este plasata o singura imagine, ea va ocupa centrul acesteia, fiind de dorit sa aiba dimensiune relativ mari. Daca sunt plasate doua imagini, ele vor determina o axa oblica, fiind de dorit sa aiba dimensiuni diferite, chiar raporturi diferite intre inaltime si latime. Daca sunt plasate mai multe imagini, regulile raman aceleasi: formate si dimensiuni diferite, axe oblice. Nu exista o restrictie in privinta numarului de imagini amplasate pe pagina, dar daca suprafata pe care o ocupa este mai mare decat cea a textului paginii, e necesar sa fie amplasate astfel incat sa se schimbe ordinea lecturii informatiilor: imaginile devin purtatoarele informatiilor principale, iar textul al celor secundare. In astfel de cazuri, va fi urmarit si raportul dintre imaginile care surprind detalii si cele care surprind situatii generale.

In functie de sugestivitatea imaginii, aceasta poate fi folosita drept fundal pentru titlul articolului pe care‑l insoteste. Pentru a semnala importanta anumitor materiale de presa, dar mai ales pentru a marca tema principalului material din editia respectiva, ziarele si tabloidele folosesc adesea o imagine de dimensiuni considerabile pe prima pagina, careia ii ataseaza un titlu si uneori chiar si text, cu trimitere la pagina in care subiectul va fi tratat mai amplu. Devine evident ca acel subiect este tema centrala a editie. In cazul revistelor, imaginile sunt folosite foarte frecvent ca fundal pe care se imprima textul, pentru a spori cantitatea de informatii, dar si pentru a obtine efecte estetice deosebite. Buletinele si analele folosesc cu multa parcimonie imaginile.

Accentuarea prin alternarea culorilor

Alternarea culorilor reprezinta o alta modalitate de accentuare in prezentarea informatiilor. De regula, culorile care sunt folosite in paginile ziarului, reprezinta un element foarte important al conceptului editorial. Daca publicatia foloseste doar culoarea neagra, folosind contrastul cu albul hartiei, jocul alternarii se produce doar intre zonele albe si cele tiparite. Cele mai multe publicatii recurg insa si la alte culori, cea mai des folosita fiind rosu, datorita specificului ei de a se distinge foarte bine pe aproape orice fundal, urmata de albastru, o alta culoare puternica, dar cu intensitate mai redusa. Si celelalte culori pot face obiectul conceptului editorial, in functie de specificul publicatiei si de celelalte elemente grafice ale conceptului editorial. In folosirea diferitelor culori se mizeaza pe semnificatii diferite ale simbolismului culorilor, cum ar fi: asociere cu diferite stari, producerea unor efecte diverse, sugerarea unor caracteristici, semnalizarea unor inclinatii si orientari. Maurice Dribr (La couleur, 1968) a stabilit urmatoarele relatii intre efectele psihologice si simbolismul culorilor.

Pentru a semnala importanta unor materiale de presa, acestea pot sa fie titrate cu litere in culorile de baza ale publicatiei, sau cu litere a caror culoare se armonizeaza cu subiectul articolului respectiv. De asemenea, in cazul caracterelor artistice, special create pentru anumite subiecte, pot fi folosite in titrare caractere colorate. Alternarea culorilor poate fi folosita si intre elementele unui material de presa: de exemplu, supra‑titlul sau sub‑titlul unui articol poate fi redat intr‑o anumita culoare. Dar in corpul textului nu este recomandata folosirea de caractere colorate, deoarece nu faciliteaza procesul de lectura.

O modalitate de accentuare prin culoare o reprezinta tiparirea in cliseu negativ (care poate fi de culori diferite) - TITLU IN CLISEU NEGATIV - sau pe fundalul unei ilustratii.

In situatiile in care publicatia are mai multe fascicule tematice, fiecare fascicul va avea elementele de particularizare proprii, iar unul dintre cele mai des intalnite este culoarea.

Revistele in format mare folosesc mai rar culorile, in cazul lor aplicandu-se regulile pentru ziare. Pentru revistele format mic, folosirea culorilor este regula, asa ca in cazul lor accentuarea prin alternarea culorilor este mai putin vizibila tocmai pentru ca este foarte prezenta. Ca si in cazul imaginilor, culorile se vor bucura de o prezenta redusa in paginarea buletinelor si analelor.

Tema 4: Elemente de particularizare ale conceptului redactional si grafic

Tema cuprinde doua prelegeri si doua dezbateri (C9; C10) in care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

Titrarea publicatiei, a paginilor si a fascicolelor

Semnatura articolelor

Vignete, casete, ornamente etc.

Continut

Se prezinta si se analizeaza diferite modalitati de a particulariza un produs jurnalistic prin titrarea publicatiei, a paginilor si fasciculelor

Se prezinta si se analizeaza diferite modalitati de particularizare a publicatiei prin folosirea semnaturilor, a vignetelor, a casetelor, ornamentelor etc.

Obiective

Intelegerea importantei functiei titrarii pentru o publicatie jurnalistica

Recunoasterea elementelor decorative si de ornamentare a unei publicatii tiparite

Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o are titrarea si folosirea unor elemente decorative in procesul de elaborare a conceptului redactional si grafic

Resurse:

Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard - Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed. Polirom, Iasi, 1999

Coman, Mihai (coordonator) - Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed. Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Donay, Bernadette - Mise en page et typographie, Editions PSI, Paris

Gury, Louis - Le secrtariat de rdaction, d. CFPJ, Paris, 1995

Ichim, Mircea - Secretariatul de redactie, ed. Minerva, Bucuresti, 1978

Elemente de particularizare ale conceptului editorial

Fiecare concept editorial urmareste sa creeze o imagine specifica pentru publicatia respectiva. In afara de numarul de coloane, de tipul de paginare, de formatul adoptat pentru pagini, si alte elemente concureaza la stabilirea unui profil editorial specific si individual pentru o publicatie.

Titrarea publicatiei

Numele publicatiei apare intotdeauna pe prima pagina sau pe prima coperta si ocupa, de regula, a 8‑a parte din oglinda paginii. Daca numele publicatiei implica si alte elemente grafice, cu care acesta face corp comun intr‑o imagine, si aceasta forma grafica va ocupa aceeasi suprafata din oglinda paginii. Aceasta suprafata poate acoperi toate coloanele paginii, numai coloanele centrale sau poate fi plasata excentric. Caracterul literelor numelui publicatiei este acelasi pentru fiecare editie, fiind un element fix al conceptului redactional si grafic. El poate fi tiparit cu un caracter de litera diferit de restul caracterelor folosite in publicatie, mai ales atunci cand reproduce caracterul traditional, pe care l‑a avut la prima aparitie publicatia, daca e vorba despre o publicatie de traditie. Culoarea in care este tiparit este foarte importanta, deoarece aceasta va fi culoarea dominanta si specifica a publicatiei. Ea se va regasi in celelalte elemente grafice care compun conceptul redactional si grafic.

Daca se specifica in conceptul redactional si grafic, se poate admite o modificare a pozitiei numelui publicatiei de la o aparitie la alta, dar fara ca acesta sa coboare mai jos de patrimea superioara a paginii, astfel incat la plierea in patru sau la plierea in doua a ziarului, respectiv a tabloidului, acesta sa fie plasat pe partea ramasa vizibila. Aceasta variatie este permisa atunci cand deasupra numelui publicatiei se rezerva spatiu pentru cele mai importante informatii ale zilei si cand spatiul astfel rezervat ar fi insuficient pentru redarea lor. Variatia in pozitie a numelui publicatiei trebuie sa fie redusa, pentru ca el este primul element de identitate si recunoastere pe care il cauta cititorul inainte de a cumpara sau de a citi publicatia.

Titrarea paginilor si fascicolelor

In structura unei publicatii cotidiene vor fi incluse intotdeauna pagini de actualitate, de politica, de invatamant, sociale, de sanatate, de sport, economice, de sport sau fascicule pe aceste domenii sau pe domeniile tematice distincte pe care le abordeaza o revista de specialitate. Titlurile de pagina sunt plasate in colon titlu si redau tematica cuprinsa in pagina sau fascicola respectiva. Pentru domeniile respective pot fi concepute si tiparite vignete care sa sugereze, o data in plus, continutul paginii sau fascicolului. In cazul fascicolelor, se recurge si la amprentarea paginilor acestora cu o linie de colontitlu de culoare distincta pentru fiecare fascicul in parte. Daca este vorba doar de pagini distincte, aceste nu se marcheaza prin alternare coloristica, ci pastreaza macheta coloristica a paginii.

Semnatura articolelor

Semnatura articolelor reprezinta un alt element fix al conceptului redactional si grafic. Toate articolele din paginile publicatiilor, cu exceptia celor publicitare, trebuie sa fie semnate. Semnatura jurnalistica este reprezentata prin redarea numelui autorului sau prin redarea initialelor acestuia. Numele intreg insoteste articolele de mai mare intindere, asumate nemijlocit de catre autor, iar initialele apar in cazul semnarii unor materiale jurnalistice de mai mica intindere sau in situatia in care jurnalistul a prelucrat doar informatii de presa primite pe alte filiere. Semnatura poate fi insotita si de alte semne grafice sau de mici vignete. Locul amplasarii ei este fie la sfarsitul corpului de text, fie la inceputul acestuia. In cazul editorialelor sau al rubricilor de mare succes, numele poate fi plasat chiar inaintea titlului.

Culoarea dominanta si alte culori

Culoarea dominanta este data, de regula, de culoarea in care este tiparit titlul publicatiei, sau cliseul negativ al acestuia. Ea se va regasi in culorile ce se aplica liniilor de delimitare a marinii superioare si/sau inferioare a oglinzii pagini, in culorile liniilor casetelor de text sau a cliseelor negative folosite in interiorul paginilor.

Culorile suplimentare, care reprezinta nuante sau variatii de intensitate in raport cu culoarea dominanta. Acesta au rolul de a sugera o anumita ierarhie a importantei sau a relatiilor de dependenta dintre elementele jurnalistice pe care le marcheaza. Culorile complementare, care reprezinta culori diferite si distincte de culoarea dominanta, au rolul de a marca fie subiecte cu specific aparte, pe care astfel le accentueaza si le pun in evidenta, fie de a marca tematica unui fascicul din structura publicatiei, fie paginile care compun un dosar, daca e vorba despre o revista.

Rubricile permanente pot fi si ele semnalate prin marcarea cu o anumita culoare, fie a titlului, fie a chenarului, fie a cliseului negativ ala titlului, fie al fundalului corpului de text.

Vignete, casete, ornamente

Astfel de elemente grafice sunt folosite adesea pentru a individualiza publicatiile. Ele decurg din principiile estetice angajate si din cele de utilitate. Sunt astfel concepute incat sa aiba putere mare de sugestie, sa fie in armonie cu textele pe care le insotesc si cu stilul adoptat de publicatie. Pot fi specifice pentru fiecare pagina sau rubrica, ori pentru intreaga publicatie.

Conceptia grafica a copertelor reprezinta un proces specific revistelor, prin care ele se individualizeaza si sunt identificate de catre cititori.

Totalitatea elementelor editoriale si tipografice care structureaza conceptul unei publicatii sunt doar elementele de referinta in realizarea unei publicatii. Dar pentru machetarea unei aparitii e nevoie de combinarea lor, de asigurarea relatiilor de armonia si de respectarea unor reguli determinate in mod practic si nu in ultimul rand de inventivitate si imaginatie.

Tema 5: Conceperea si elaborarea redactionala a produselor jurnalistice

Tema cuprinde trei prelegeri si trei dezbateri (C11; C12; C13) in care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

Conceperea si elaborarea redactionala a ziarelor si revistelor

Organizarea redactionala si atributiile diferitelor functii redactionale

Activitatea redactionala de concepere si elaborare a materialelor jurnalistice

Continut

Se prezinta si se exemplifica diferite modalitati de organizare redactionala si atributiile specifice pentru aceste functii

Se analizeaza modalitatile de elaborare redactionala a conceptului editorial si a materialelor jurnalistice

Obiective

Cunoasterea si insusirea diferitelor moduri de organizare redactionala si a atributiilor specifice pentru functiile dintr‑o redactie

Insusirea si exersarea procedurilor de concepere si elaborare a conceptului editorial al unei publicatii si a sedintelor de planificare redactionala

Resurse:

Coman, Mihai (coordonator) - Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed. Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Gaillard, Philippe - Tehnica jurnalismului, trad. Alex. Ilies Campeanu, ed. Stiintifica, Bucuresti, 2000

Moulliaud, Maurice & Ttu, Jean Franois - Presa cotidiana, trad. Valentina Pricopie, ed. Tritonic, Bucuresti, 2003

Randall, David - Jurnalistul universal, trad. Alexandru-Bradut Ulmanu, ed. Polirom, Iasi, 1998

Tema 5: Elaborarea unui concept redactional si grafic

Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C14) in care se vor urmari urmatoarele aspecte:

Exercitiu de elaborare a unui concept redactional si grafic

Continut

Studentii vor elabora, pe grupe, conceptul editorial al unui ziar, al unei reviste, al unui buletin, a unei publicatii on-line

Obiective

Exersarea si aplicarea cunostintelor referitoare la elaborarea conceptului redactional si grafic al publicatiilor

Organizarea pe redactii, in scopul exersarii diferitelor functii si pentru pregatirea activitatii de producere si elaborare a unui produs jurnalistic

Resurse:

Coman, Mihai (coordonator) - Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed. Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Coman, Mihai - Mass-media in Romania post comunista, ed. Polirom, Iasi, 2003

Gaillard, Philippe - Tehnica jurnalismului, trad. Alex. Ilies Campeanu, ed. Stiintifica, Bucuresti, 2000

Moulliaud, Maurice & Ttu, Jean Franois - Presa cotidiana, trad. Valentina Pricopie, ed. Tritonic, Bucuresti, 2003

Randall, David - Jurnalistul universal, trad. Alexandru-Bradut Ulmanu, ed. Polirom, Iasi, 1998