Tipologia institutiilor de presa

Tipologia institutiilor de presa

Institutiile din sistemul mass-media pot fi clasificate dupa criterii extrem de diverse. In functie de scopul activitatii, exista institutii orientate catre obtinerea profitului (comerciale) si institutii non-profit (cele de serviciu public); primele nu depind (in general) de o sursa externa de finantare, fapt care le asigura o mai mare independenta in ceea ce priveste pozitia politica si alegerea continuturilor ce vor fi difuzate. Termenul "independenta' trebuie inteles in mod relativ: o intreprindere de presa profitabila, care se autosustine financiar, nu depinde de autoritatile statale sau de anumite grupari politice pentru a-si desfasura activitatea obisnuita; ea depinde insa de reactiile si capriciile publicului, care poate impune promovarea unor atitudini politice sau a unei anumite ideologii, a unor anumite continuturi si stiluri de abordare, a unor jurnalisti-vedeta etc. Influenta publicului se exercita in mod direct (prin cresterea sau scaderea vanzarilor unui produs) sau indirect (prin cresterea sau scaderea ofertelor de publicitate, a caror valoare este nemijlocit legata de marimea audientelor). Institutiile de presa comerciale pot fi autonome sau pot fi integrate in grupuri economice mai mari (consacrate productiei de mass--media sau productiei unor bunuri diferite de cele specifice comunicarii de masa) (vezi pe larg pp. 43-51).

Institutiile de presa non-profit sunt subventionate din diverse surse, cu motivatii foarte variate: de partide (pentru promovarea unei cauze politice), de structuri guvernamentale (pentru informarea publicului, pentru promovarea unor activitati sau politici guvernamentale, pentru asigurarea serviciului public), de organisme de tip filantropic (pentru sprijinirea unor valori culturale), de organizatii ale societatii civile (pentru asigurarea bunei functionari a spatiului public), de organizatii economice sau de administratie (pentru ameliorarea comunicarii interne) etc. In sistemul de serviciu public, o serie de reglementari speciale limiteaza interventia factorilor politici in structura si stilul materialelor distribuite; abaterile de la aceste principii sunt sanctionate (intr-un stat de drept) fie prin diverse forme de protest al opiniei publice, fie prin declansarea unor proceduri juridice bine definite.

Din punctul de vedere al pozitiei politice, institutiile de presa pot fi neutre sau partizane: cele care nu adera in mod explicit la o anumita doctrina si grupare politica sunt mai echilibrate si echidistante, in timp ce acelea care promoveaza in mod evident anumite valori, partide sau persoane au o atitudine militanta si un ton mai degraba propagandistic.

Cel mai adesea, institutiile de presa sunt clasificate dupa tipul de "media' (suportul) pe care si prin care isi difuzeaza mesajele. Aceasta perspectiva a impus impartirea lor in doua mari categorii: presa scrisa si audiovizualul. In fiecare din aceste doua mari familii, diferiti alti factori intervin pentru a crea subclase specifice.

Presa scrisa. Un criteriu tipologic important este timpul de productie: acesta este legat de timpul necesar culegerii si prelucrarii informatiilor, pregatirii materialelor pentru tiparit, tiparirii propriu-zise, transportului si difuzarii (factor ce trebuie corelat si cu ritmurile vietii in marile aglomerari urbane). Din aceasta cauza, periodicitatea de aparitie devine un criteriu major de clasificare a intreprinderilor din presa scrisa: in functie de ea, exista publicatii cotidiene, saptamanale, lunare, trimestriale si anuale. Uneori apar si formule hibride, precum publicatiile bisaptamanale, cele bilunare sau cele cu trei sau doua aparitii pe an. Periodicitatea este adeseori corelata cu anumite caracteristici ale publicului: in general, cu cat publicul este mai specializat si mai limitat numeric, cu atat mai rare sunt aparitiile publicatiei respective; cu cat publicul este mai eterogen, mai numeros si mai nedefinit din punct de vedere social, cu atat frecventa de aparitie este mai mare (de obicei in regim de cotidian).

Sub denumirea de "cotidiane' convietuiesc doua tipuri de publicatii: cele cu 6 aparitii pe saptamana si cele care au editii de duminica, deci apar in toate zilele saptamanii. In tarile anglofone, unde acest tip de aparitie este generalizat, numarul de duminica este considerat o editie speciala, cu numeroase suplimente (sport, cultura, finante, divertisment, sfaturi practice pentru viata casnica, anunturi si multe, foarte multe reclame), pregatite cu mult timp inainte.

Un alt criteriu de clasificare este dat de tiraje, adica de numarul de exemplare tiparite pentru fiecare editie. Amploarea tirajelor nu poate fi judecata decat in maniera relativa, in functie de dimensiunile populatiei unei tari, de suprafata acesteia, de gradul de alfabetizare, de dezvoltarea celorlalte forme de mass-media etc. La modul absolut, cel mai mare tiraj din lume ii revine cotidianului japonez Yomuri Shimbun, cu un total de 14,5 milioane de exemplare pe zi (sursa: Quid, 1997). Un indicator mult mai interesant este insa acela al numarului de ziare vandute la 1.000 de locuitori, adica al gradului de lectura; intr-un asemenea clasament conduce Norvegia cu 610 exemplare, urmata de Elvetia (592), Japonia (575), Suedia (472), Finlanda (471), SUA (226), Franta (156) etc. (idem).

Publicatiile pot fi diferentiate si dupa formatul in care sunt tiparite: ele pot avea formatul de ziar (pagina mare), de saptamanal (asa-numitul "tabloid', cu o marime intermediara), de revista (format A4) sau chiar mai mic. Aceste dimensiuni, derivate initial din exigentele tipografice, au devenit acum marci ale anumitor formate-tip de presa scrisa: cotidianele au, de obicei, format mare, revistele - format "tabloid', magazinele lunare - format mic; exceptiile de la formatele standard marcheaza dorinta de a se gasi o identitate vizuala aparte, in masura sa promoveze mai usor un anume produs mass-media: formatul tabloid pentru un cotidian ca Libration sau cel mic pentru un cotidian precum Neue Kronen Zeitung.

Dupa aria de difuzare, pot exista publicatii cu circulatie locala (cele din marile aglomeratii urbane sunt numite "metropolitane'), regionala, nationala si internationala. Putine publicatii (USA Today, Herald Tribune) produc editii internationale: timpul necesar distribuirii la mari distante poate face adeseori ca informatiile si comentariile respective sa devina depasite; cel mai adesea, un ziar sau o revista de prestigiu circula in afara granitelor nationale, in aceeasi forma si cu acelasi continut ca si editia pentru publicul intern. Din perspectiva prestigiului, a traditiei sau a importantei politice, titlurile cele mai reprezentative pentru o tara sunt cele care au circulatie nationala; din perspectiva economica (tiraje si venituri), adesea titlurile cu circulatie regionala sunt mult mai importante. Astfel, in Germania piata este dominata de titluri regionale ca Westdeutsche Allgemeine (621.000), Hanoversche Allgemeine (562.000), Freie Presse (496.000) eto., cu tiraje mai mari decat ziarele cu circulatie nationala: Frankfurter Allgemeine Zeitung (355.000), Die Welt (205.000) etc.; in Franta, Ouest-France (790.000), La Voix du Nord (371.000) sau Sud-Ouest (364.000) depasesc sau sunt egale in tiraje cu cotidiane nationale de prestigiu precum Le Figaro (402.000), Le Monde (368.000), France Soir (219.000), Liberation (174.000) etc.; in Italia, cotidianele metropolitane controleaza piata presei scrise: Corrierre della Sera (Milano, 850.000), La Repubblica (Roma, 741.000), La Stampa (Torino, 400.000) etc.; la fel se intampla si in SUA, unde marile ziare metropolitane tin locul ziarelor nationale: New York Times (1.494.000), Los Angeles Times (1.089.000), Washington Post (813.000), Chicago Tribune (690.000).

Dupa continut, publicatiile pot fi generaliste sau specializate. Majoritatea cotidianelor sunt generaliste (pentru a raspunde multiplelor interese si asteptari ale publicului lor numeros si eterogen); exista insa si exceptii semnificative, cotidiane specializate, de mare circulatie: cele sportive (La Gazzetta dello Sport - 366.000, L'Equipe - 360.000), economice (Financial Times - 297.000, IlSole-24- 340.000, Handelsblatt - 148.000, Wall Street Journal - 1.818.000), confesionale (La Croix - 100.000, Christian Science Monitor - 800.000). Un alt mod de clasificare, aplicat indeosebi in presa anglo-saxona, separa publicatiile "de calitate' de cele "populare' : primele abordeaza subiecte cu impact social major (evenimente politice ale vietii nationale sau internationale, situatii economice si sociale) si mentin un ton neutru, echilibrat; celelalte abordeaza indeosebi subiecte de tip senzational (intamplari legate de viata personala a vedetelor sau a oamenilor politici) si promoveaza un stil afectiv, bazat pe naratiuni cu unghi de abordare de tip senzational, exagerari, aluzii, afirmatii nedemonstrate etc. in Anglia, unde aceasta opozitie este evidenta, in prima clasa intra cotidiane precum Daily Telegraph (1.008.000), The Times (485.000), The Guardian (403.000), The Independent (281.000), in timp ce in a doua se integreaza titluri ca The Sun (4.071.000), Daily Mirror (3.230.000), Daily Mail (1.794.000) sau Daily Express (1.367.000).

Publicatiile saptamanale si lunare sunt, in zdrobitoarea lor majoritate, specializate. Intr-o tipologie sintetica, ele s-ar imparti in reviste de interes general, reviste economice si reviste de intreprindere. Dupa Roland Cayrol (1991), peisajul deosebit de variat al acestor produse poate fi structurat in urmatoarele categorii:

a)      publicatii de informare politica si generala: din aceasta familie fac parte cele mai prestigioase reviste si magazine: The Observer (501.000 - cel mai vechi titlu din Europa, cu aparitie neintrerupta din 1791), News ofthe World (4.774.000), Gente (1.000.000), L'Espresso (400.000), Stern (1.240.000). Der Spiegel (1.003.000), Die Zeit (477.000), Paris-Match (845.000). Figaro Magazine (584.000), L'Express (578.000), Nouvel Observateur (423.000), U.S. Newsand World Reports (2.228.000), Newsweek (3.171.000), Time (4.188.000);

b)      publicatii economice: in aceasta categorie pot intra titluri consacrate vietii      economice in ansamblul ei (The Economist, L'Expansion, Capitat) sau unor domenii foarte strict delimitate (finante, bursa, turism, afaceri imobiliare, diverse ramuri ale industriei etc.);

c)      presa feminina - deoarece acest tip de public este extrem de divers si are preocupari multiple, in respectiva categorie intra mai multe subclase:

presa de informare si divertisment (Elle, Prima, Femme actuelle, Oggi, Bild der Frau, Woman's Day),

presa casei si a familiei (Das Haus, Good Housekeeping, BetterHomes and Gardens, Family Circle),

presa sentimentala (Nous deux, Bonheur, Brigitte, Famiglia Cristiana, Modern Maturity) si

publicatiile de moda (Marie-Claire, Modes et travaux, Burdd) etc.;

d)      presa pentru copii si adolescenti: in aceasta categorie intra revistele ilustrate sau de benzi desenate si revistele cu tematica muzicala, sportiva, cinematografica, ce se adreseaza indeosebi adolescentilor;

e)      presa confesionala: aceste publicatii abordeaza, din perspectiva religioasa, subiecte legate de viata spirituala sau de alte aspecte ale existentei cotidiene;

f)        presa de divertisment - in aceasta clasa globala se incadreaza publicatiile consacrate diferitelor sfere de interes sau informarii in legatura cu variatele moduri de petrecere a timpului liber:

presa sportiva (generala sau specializata),

presa de popularizare stiintifica (cu titluri celebre, ca National Geographic sau Science et vie),

presa de hobby (de la cea de filatelie la cea de pescuit si vanatoare, de la cea consacrata unor tehnologii la cea erotica),

presa de arta, presa de informare in legatura cu noutatile cinematografice, de radio si de televiziune. Demn de mentionat este faptul ca titlurile din aceasta ultima subclasa realizeaza cele mai mari tiraje pentru presa necotidiana in fiecare din tarile respective: AufEinem Blick - 2.706.000, Hor Zu - 2.563.000, TV-Movie - 2.347.000 (Germania), What's on TV - 1.625.000, Radio Times - 1.441.000, TVTimes -998.000 (Anglia), TV Sorrisi e Canzoni -2.276.000, Telesette - 775.000 (Italia), Tele 7 Jours - 2.984.000, TeleZ -2.117.000, TeleStar - 1.850.000 (Franta), TV Guide - 16.900.000 (SUA).

Un ultim criteriu de clasificare, din ce in ce mai putin relevant in epoca moderna, este momentul aparitiei: din acest punct de vedere pot exista publicatii de dimineata, de pranz si de seara. Acest ritm de difuzare (a unor ziare diferite sau a unor "editii' diferite ale aceluiasi ziar) era justificat de monopolul pe care, timp de trei secole, presa scrisa l-a exercitat asupra distributiei informatiilor; multiplele aparitii zilnice, corelate cu diversele ritmuri ale vietii urbane (legate de fluxurile de oameni care plecau la serviciu, se intorceau de la serviciu sau ieseau in oras la cumparaturi sau ca sa se relaxeze) si cu posibilitatile de transport aflate la dispozitia redactiilor au facut ca "editiile" diferite sa fie un fenomen strict metropolitan. Aparitia audiovizualului a pus la dispozitia audientelor un mijloc rapid si personalizat de obtinere a informatiilor, la orice ora din zi si din noapte; in aceste conditii, "editiile' de pranz si seara au devenit inutile, deoarece oamenii nu mai simteau nevoia sa cumpere o noua versiune a ziarului de dimineata numai pentru a regasi acolo ceea ce deja aflasera de la radio sau televizor. in plus, privatizarea consumului cultural (indeosebi datorita televiziunii) a redus drastic numarul celor care ies dupa-amiaza in oras; ziarele de pranz si de seara, ale caror sanse de a fi cumparate la chioscuri au fost mult diminuate, si-au schimbat momentul de aparitie si au devenit ziare de dimineata. Acest moment de difuzare pare a fi cel mai potrivit pentru presa scrisa cotidiana, deoarece permite organizarea optima a productiei. Astfel:

a)       pregatirea materialelor si machetarea se fac in partea a doua a zilei, cand fluxul evenimentelor scade;

b)       tiparirea si transportul au loc in timpul noptii, cand presiunea timpului este mai mica;

c)       lansarea ziarului pe piata survine in momentul cand oamenii sunt curiosi sa confirme sau sa aprofundeze informatiile succinte obtinute de la televiziune (cu o seara inainte) si de la radio (dis-de-dimineata).

Audiovizualul O parte dintre criteriile folosite pentru a clasifica diversele tipuri de publicatii (presa scrisa) se aplica si in cazul audiovizualului. Astfel, dupa aria de difuzare, posturile pot fi locale, regionale si nationale. Facilitatile tehnologice fac insa ca tot mai multe posturi sa devina si internationale. Difuzarea programelor prin satelit, corelata cu utilizarea antenelor parabolice si mai ales cu raspandirea cablului, a permis institutiilor din audiovizual sa acopere teritorii tot mai vaste. In televiziune, in special, posturile locale si nationale sunt concurate de un adevarat "fluviu' de imagini oferite de institutii aflate in locuri indepartate ale planetei. In radio insa, datorita miniaturizarii care caracterizeaza echipamentele moderne, se impun tot mai mult posturile locale. Acestea, profitand de faptul ca mesajele radio pot fi urmarite si in timpul desfasurarii activitatilor cotidiene (pe durata toaletei matinale, a deplasarii la locul de munca sau in alte locuri, a treburilor casnice), distribuie constant informatii utilitare si programe relaxante, dominate indeosebi de muzica. Succesul unor asemenea programe depinde, in cazul informatiilor, de actualitatea si de imediatetea lor, iar in acela al muzicii - de calitatea sonora a auditiei; in ambele cazuri este privilegiata proximitatea, deoarece numai posturile locale pot avea informatii de interes practic imediat si numai pe o arie locala se poate difuza in benzile ultrascurte, cele care asigura receptarea muzicii in regim stereofonic de calitate. Este evident deci ca reprezentantul biroului de presa trebuie sa acorde o atentie aparte jurnalistilor care lucreaza in aceste institutii, indeosebi atunci cand informatia pe ce doreste sa o distribuie vizeaza un public--tinta circumscris intr-o anumita arie geografica.

Din punctul de vedere al continuturilor, posturile pot fi generaliste sau specializate. Si unele, si altele pot avea difuzare nationala ori internationala: posturi de televiziune generaliste din tarile dezvoltate, precum BBC, France-1, ARD, RAI, ABC sau TVE, sunt receptate in numeroase tari ale lumii, ca si unele posturi foarte specializate - HBO si TNT (fllme), Euronews si CNN (stiri), Eurosport si C-SPAN (sport), Discovery si Animal Planet (stiinta) sau MTV si MCM (muzica).

In mod traditional, marile posturi de serviciu public, precum si cele comerciale au promovat un continut generalist, in masura sa corespunda asteptarilor si gusturilor variate ale uriaselor lor audiente. Astfel, posturile de radio si televiziune ca BBC, RAI, ARD si, in radio, Deutschland Funk, France si, respectiv, France Inter sau ABC, CBS, NBC ofera un amestec de programe de stiri, dezbateri, filme artistice, sport, seriale, muzica de toate genurile, jocuri si concursuri. Echilibrul intre toate aceste categorii si intre acestea la un loc si intervalele scurte, de maxima audienta (prime time), este greu de pastrat: de aici schimbarile ciclice ale grilei de programe, numeroasele studii pentru determinarea gradului de audienta al fiecarei emisiuni, campaniile de promovare etc. Resursele oferite de transmisia pe unde scurte si, mai tarziu, prin satelit sau prin cablu au condus la o inmultire spectaculoasa a posturilor din audiovizual; acestea si-au diversificat continutul, incercand sa atraga publicuri specifice, mult mai bine definite si mult mai usor de satisfacut prin programe omogene. Astfel, posturile de radio AM si FM pot fi clasificate, dupa tipul de muzica pe care o difuzeaza, in mai multe categorii, variabile de la o tara la alta.

La randul lor, posturile de televiziune au inceput sa se specializeze in distributia de stiri (CNN, BBC International, EuroNews), de filme artistice (HBO, Cinemax, Showtime, TNT, Disney Channel, Canal +, Pro7), de sport (Eurosport, Fox Sport, CSPAN), de muzica (MTV, MCM, VIVA, Arts), de stiinta (Discovery, History, Animal Planet), de programe pentru copii (Cartoon Network, Fox Kids) sau chiar de informatii financiare, de stare a vremii, de moda, de retete culinare etc.

Cel mai important criteriu de clasificare in audiovizual este cel bazat pe corelarea a doua axe: modul de finantare si rolul asumat. Din aceasta perspectiva, distingem posturi de serviciu public si posturi comerciale. Primele sunt finantate indeosebi din bugetul statului, celelalte - din veniturile publicitare. Primele isi declara o vocatie in primul rand cultural-educativa, celelalte isi propun sa raspunda nevoii de relaxare si ofera mai ales programe de divertisment.

Posturile de serviciu public au dominat multa vreme peisajul audio-vizual, in special in Europa. Ele sunt finantate din fonduri provenite atat din taxele platite de persoanele care poseda radiouri sau televizoare, cat si din bugetul statului. Un asemenea mod de finantare nu exclude "retetele publicitare', adica sumele obtinute din reclamele difuzate pe aceste posturi, si nici sponsorizarile, adica sumele oferite de diverse institutii (publice sau private) sau de diverse persoane pentru realizarea anumitor emisiuni. Aceste posturi au, in general, o vocatie generalista; chiar daca o anumita specializare se realizeaza prin aparitia mai multor canale (cum ar fi, la Radio Romania, canalele de Actualitati, de Cultura, de Tineret sau, in televiziune, asa-numitele "programe' TVR 1 si TVR 2 sau RAI Uno, RAI Due, RAI Tre), ele cuprind o mare varietate de teme, formate, genuri, pentru a raspunde intereselor unui public numeros si divers, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru a face fata misiunii lor, pentru a asigura educarea si culturalizarea audientei in cele mai diverse sfere ale cunoasterii si creatiei.

Posturile comerciale de radio sau de televiziune au inceput indeosebi ca posturi "de proximitate', dedicate unui public definit fie prin vecinatatea geografica, fie prin preocupari sau interese comune. Bazandu-se pe o audienta sigura, ele au putut vinde, la preturi convenabile, timpi de antena diferitelor firme care doreau sa faca reclama pentru produsele lor. Posturile locale au o dimensiune generalista: ele difuzeaza stiri, reportaje tematice, dezbateri, emisiuni culturale, muzica, sport; in unele zone, cum ar fi continentul nord-american, numeroase posturi locale functioneaza si in regim de posturi publice, subventionate de autoritatile locale, de sponsori sau chiar prin contributiile ascultatorilor. Posturile tematice au o structura unitara din punctul de vedere al continuturilor si acopera arii geografice locale w mai extinse.

Pentru a face fa(a cheltuielilor de productie tot mai mari, multe posturi se integreaza in retele, afiliindu-se la un post central si preluand o pane dintre programele acestuia; ele obtin astfel programe pentru care nu trebuie sa plateasca si, in plus, beneficiaza de reclamele obtinute de postul central, mult mai cunoscut si mai prestigios. Cunoasterea grilei de programe specifice unei asemenea retele este deosebit de importanta pentru reprezentantul unui birou de presa, deoarece ea ii permite sa evalueze zona de difuzare a unei informatii si sa evite, stiind ca materialele trimise unitatii centrale vor circula in intreaga retea, risipirea energiei pentru contactarea unor jurnalisti de la posturile locale.

In audiovizual functioneaza si alte criterii de clasificare, mai putin importante pentru discutia de fata: posturile pot fi clasificate si in functie de spectrul undelor de emisie (lungi, scurte, ultrascurte), de suportul pe care se transmite prin aer sau prin cablu) sau dupa continut (de stiri, de divertisment si informatie, de muzica pop-rock, de muzica clasica, de cultura si educatie) etc.

Orice tipologie are o anumita nota de conventional. Clasificarea "clasica', de manual, a sistemelor mass-media risca sa devina in curand desueta, datorita transformarilor spectaculoase pe care le anunta noile tehnologii. La limita, este posibil ca granitele (si, implicit, diferentele tipologice) sa dispara. Dupa unul dintre specialistii acestui domeniu, Stewart Brand, "datorita digitalizarii, diversele media vor putea fi translate dintr-una intr-alta si vor scapa de sistemele traditionale de transmitere. Un film, un apel telefonic, o scrisoare, un articol de ziar, toate pot fi transmise digital prin linii telefonice, cablu coaxial, fibre optice, unde ultrascurte, satelit, unde hertziene sau prin stocare pe discuri sau casete. Iar daca acest lucru nu este destul de revolutionar, o data cu digitalizarea, continuturile devin total plastice - orice text scris, orice imagine sau sunet va putea fi editat si transformat dintr-o ipostaza intr-alta'.