"VESTITORUL BESERICESC" - PRIMA GAZETA RELIGIOASADIN ROMANIA SI, TOTODATA, INTAIA PUBLICATIE BUZOIANA

"VESTITORUL BESERICESC" - PRIMA GAZETA RELIGIOASADIN ROMANIA SI, TOTODATA, INTAIA PUBLICATIE BUZOIANA

Aparitia primei publicatii buzoiene si totodata, a celei dintai gazete religioase din Romania - Vestitorul besricesc - este legata de numele ierodiaconului Dionisie Romano, viitor episcop si unul din intemeietorii Academiei Romane, considerat pe drept cuvant "parintele ziaristicei besericesti".

Asupra vietii si activitatii lui Dionisie Romano, "harnic trezitor de cultura" si "un simbol al unitatii culturale romanesti", cum il definea N. Iorga, s-au aplecat numerosi cercetatori, de aceea ne vom rezuma la prezentarea unei scurte fise biografice, pana la venirea acestuia la Buzau.

Nascut la 29 iulie 1806, in Salistea Sibiului, viitorul episcop de Buzau, ramanand orfan la varsta de 14, se indreapta spre Manastirea Neamtu, unde, in 1823, este tuns in monahism primind numele de Dionisie. Urmeaza cursul scurt pentru pregatirea primilor invatatori la scoala "Sf. Sava" din Bucuresti si, atunci, spre a-si castiga existenta, se angajeaza ca lucrator zetar la tipografia boierilor Clinceanu si Topliceanu, de la Cismeaua Mavrogheni, tipografie cumparata ulterior de I. H. Radulescu, unde va continua sa lucreze la "Curierul Romanesc".

Dupa exilarea mitropolitului primat Grigore in Basarabia, in timpul locotenentei mitropolitane, asigurata de episcopii Ilarion al Argesului si Chesarie al Buzaului, devine ucenicul protejat a lui Ilarion, la metocul episcopiei, Manastirea Antim din Bucuresti. In toamna anului 1831, urmeaza cursurile de 3 luni ale Scolii nationale de la Sfantul Sava, proaspat reinfiintata, de la care Dionisie va primi, la 1 februarie 1832, "inscris iscalit de profesorii ce alcatuisera consiliul", ca este in stare sa conduca el insusi o scoala de judet. La 12 martie 1832, Eforia il numeste profesor la "Scoala nationala" din Buzau.[2]

La Buzau, Dionisie Romano, "profesor national" - asa cum ii placea sa se numeasca - gaseste o cladire a scolii refacuta (1830), dar instrumentele de lucru cu elevii - manualele romanesti - lipsesc cu desavarsire. Pentru suplinirea acestor lipsuri, Chesarie il numeste pe Dionisie Romano director al tipografiei episcopiei, acesta urmand, alaturi de ceilalti profesori, "sa se indeletniceasca a alcatui fies-care in parte un curs scurt de toate acele stiinte ce este neaparata trebuinta sa le invete candidatii profesori ce vor merge pe la judete".[3] Sunt imprimate de Dionisie cinci manuale, toate fiind traduceri si prelucrari din frantuzeste, cuprinzand mai ales notiuni generale, menite sa usureze procesul de invatamant.

In acest timp, Chesarie il aduce din Transilvania, ca director al Seminarului, pe Gavriil Munteanu, care va ajunge, mai tarziu, academician si director al Liceului romanesc din Brasov. Dionisie, ca director al tipografiei episcopiei, a avut, impreuna cu Gavriil Munteanu, ideea de a infiinta aici o foaie periodica, intitulata "Vestitorul Besericesc", ce avea sa devina si sa ramana in istoria culturii romanesti, prima gazeta bisericeasca din tara si primul ziar al Buzaului.

In acest scop, la 18 dec. 1838, cei doi redactie publica o "instiintare" raspandita in toate provinciile romanesti, prin care anunta ca "supt insemnatii, cu inceperea anului viitor, voesc sa dea la lumina o foae religioasa si morala subt numele de mai sus". Dupa ce arata ca "trebuinta unei asemenea foi este cunoscuta de tot omul care pretueste religia si cunoaste puterea moralului", constata ca si "gustul de cetire s'a intins si se intinde din zi in zi mai mult, precum in clasele celelalte asemenea si intre cler".

Cum "o foae de colorul acesta ne lipsea pana acum; deaceia subt insemnatii socotesc ca intreprinderea aceasta sa nu fie fara vreme si se lingusesc cu nadejdea ca foaea lor va fi bine venita inainte publicului iubitor de cetire". Foaia va aparea o data pe saptamana - sambata, impreuna cu un adaos, si va cuprinde: "povestiri, anecdote, sententii si tot felul de articole religioase si morale si alte instiintari din launtrul si d'afara care se ating de sfera ei, ori au raport cu scoposul care si l'a pus: de a hrani duhul religios si moral ce a caracterizat tot'dauna pe natia Romaneasca".

La 7 ian. 1839, foaia anuntata iese de sub teascurile tipografiei Episcopiei buzaului, cu urmatorul titlu:

VESTITORUL BESERICESC

gazeta religioasa si morala

Sambata, No. 1, 7 ianuarie 1839.

Aceasta foae impreuna cu o jumatate coala in octavo

ese odata pe saptamana

Sambata.

Prenumerantia se face in Bucuresti la D: Secretarul cantelarii sf. Mitropolii.

La D: Inspectorul Seminarului; si la D: Iosif Romanov

Iar in judete la C. Otcarmuiri: si la D: D: Profesori publici.

Pretul prenumerantii pentru amandoua foile este

un galben imparatesc pe an.

Formatul este 4, cu opt pagini fiecare numar.

Putina presa a vremii il inregistreaza ca un eveniment de seama. "Curierul Romanesc",[4] "Albina romaneasca" si "Gazeta de Transilvania" ii semnaleaza aparitia in termeni elogiosi: "nu putin folos se va pricinui din aceasta foae in mijlocul clerului, cum si fiecaruia ruman". In fapt, "Vestitorul" era o revista mai mult de cultura, de informatie culturala si de etica, decat de teologie propriu-zisa. Ea a adus pe campul culturii locale a vremii nume ca Platon, Epictet, Fnelon, Chateaubriand, Bourdaloue, Masillon, Benjamin Franklin etc. Se mai publica unele cuvantari ale arhimandritului Eufrosin Poteca, alocutiuni la diferite ocazii si chiar traduceri facute de scolari din Seminarul Teologic etc. In afara de unele "anecdote", "dialoguri", "sentinte" si parabole, sunt publicate un numar insemnat de eseuri. Vom da cateva exemple de titluri: Religia (an I, nr. 14), Stiintele (an I, nr. 16), Datoriile tatalui si a mumii. Educatie (an I, nr. 26), Despre datoriile tinerilor (an I, nr. 41), Osteneala si odihna (an II, nr. 23), Spitalul bogatului nedrept (an II, nr. 36), Pentru suflet (an II, nr. 45) etc.

Multe dintre aceste eseuri sunt, probabil, prelucrari din limbi straine, mai ales din franceza, dar aceasta nu le micsoreaza cu nimic valoarea, intrucat Dionisie Romano vadeste un deosebit talent de a le rescrie, de adevarat literat, precum in eseul Dragostea din vremea iernii (an I, nr. 1), pagini de autentica frumusete literara, cu descrieri bogate si metafore inspirate. De aceea, Dionisie Romano trebuie numarat si inscris in istoria culturii romanesti si printre eseisti, cele doua volume ale "Vestitorului" (1839 si 1840) prezentandu-se de fapt ca doua carti de format 20 x 25 cm si, de asemenea, paginatia care e de la un numar la altul in continuare, ceea ce arata intentia autorului de a le considera ca pe o unitate.

De altfel, Dionisie isi va da seama dupa treizeci de ani ca "articolele" sale din "Vestitorul Besericesc" merita sa fie adunate intr-un volum, ceea ce a si facut, in anul 1871. Acestea au fost publicate in tipografia episcopiei Buzaului, cu doi ani inainte de moartea sa, sub titlul: Principii generale de intelepciune si datoriile tinerilor (56 p.), volumul fiind destinat mai ales seminaristilor si altor scolari.

Urmandu-i ideea, Onisifor Ghibu i-a largit cuprinsul, publicand mai multe din articolele sale, intr-un volum cu un titlu apropiat de cel al autorului: Vrei sa fii intelept? (207 p.). Intr-un "Cuvant inainte" el scrie: "Vestitorul Besericesc cuprindea o multime de lucruri menite a-l face pe cetitor luator aminte la cele vesnice,si a-l inzestra cu intelepciune".[9]

"Suplimentul" - anuntat in instiintare - era redactat de Gavriil Munteanu, dand, pe langa fiecare numar, o jumatate de coala, meditatii religioase si traduceri.[10]

La inceputul anului II, redactia tiparea o noua "instiintare" prin care aducea multumiri prenumerantilor "atat celor Besericesti cat si celor Politicesti" si "credincioasa scoposului ce si l'a propus, se va sili cu toate puterile a nu se departa de dansul". Se face precizarea ca, "in anul acesta [1840] vor avea un format ceva mai mare. Adaogandu-se numarul abonatilor, in viitor se va imbunatati hartiea si slovarii Sf. Mitropolii".

Tonul inofensiv, sters, dogmatic si moral al gazetei, dar mai ales lipsa de interes din partea preotimii conduc spre un sfarsit inexorabil al aparitiilor. Spre exemplu, preotii din Campulung-Muscel trimit o jalba protopopului reclamand ca au primit gazeta "Vestitorul Besericesc" in sila, "iar nu cu placere sau vointa, si ca unii ce mijloacele nu ne iarta a le tinea si a plati banii, nici duhul nostru nu ne iarta ca sa intelegem ce cuprinde in ele, macar ca sant scrise in romaneste", ceea ce rezulta ca nivelul lor cultural si didactic era foarte scazut. Neputand sa inteleaga cele scrise, bietii gramatici "au dat jalba Mariei sale, rugandu'l ca sa ridice aceasta sarcina" si scriau protopopului ca "daca sfintia ta voeste ca sa ne iei banii cu sila, precum ne'ai dat gazetele, trimite'ne la arestul politiei si trimite pe vataseiii sf. tale ca sa ne ia zalog despuindu'ne casele, ca noi santem hotarati sa nu dam banii, pana nu va porunci inaltul stapanitor".

Temperamentul si succesul in lumea laica, dar poate si dorinta de a se afirma ca om luminat, fara prejudecati si fara ingustimi ale lui Dionisie Romano a creat o nemultumire profunda in lumea clerului, aceasta declarandu-l a fi un "om cu totul lumesc" si "chiar vatamator pentru Biserica". Acesta insa nu se descurajeaza si peste 10 ani, aflat in retragere la Manastirea Babeni (in fostul jud. Slam Ramnic), initiaza o noua foaie lunara, de aceeasi valoare cu "Vestitorul Besericesc", intitulata "Echo ecclesiastic", cu aparitie de doi ani, 1850 si 1851.

Desi "Vestitorul Besericesc" nu a avut norocul confratelui transilvanean, "Telegraful roman", infiintat in 1853, cu aparitie neintrerupta pana astazi, totusi presa bisericeasca buzoiana a continuat sa-si faca simtita prezenta. Am aminti saptamanalul "Glasul adevarului". editat de Sectia de Cultura a Episcopiei Buzaului, intre anii 1928-1930, si apoi in serie noua, ca revista trimestriala, dupa 1990, "Ingerul" - "revista a clerului din Eparhia Buzaului" -, cu aparitie intre anii 1925-1947 (cu intreruperi), "Indrumatorul bisericesc" (1982), "Almanahul bisericesc" etc.

Trebuie sa mai mentionam si faptul ca unii preoti buzoieni au infiintat si condus reviste proprii ca: "Plugul", in 1907, "Innoirea" (1912-1919), "Buna Vestire" (1926-1949), "Inapoi la Hristos" (1928-1930), "Infratirea" (1923-1938), "Lumina Ortodoxiei" (1932-1942), "Veste Buna" (1932-1933), "Muguri", revista Seminarului din Buzau (1921-1936, reapare in 1990), "Altarul copiilor" (1993), "Educatia crestina" (2004) si altele.

Principiile dupa care s-a condus Dionisie Roman, "parintele ziaristicei besericesti", izvoditorul "Vestitorului", sunt in deplina actualitate. Dupa cum spunea Dionisie, realizarea unei publicatii este "intreprindere grea, ostenicioasa si costisitoare", iar rolul gazetarului este "moralizarea si luminarea poporului", subliniind "cat de folositoare este virtutea si cat de vatamator este vitiul pentru omul de orice clasa si pozitie".

Comunicare prezentata la primul Congres de Istorie a Presei

Arad, Universitatea de Vest "Vasile Goldis,

28 - 30 martie 2008

Comunicarea a fost publicata in vol. "Studii si cercetari de istorie a presei", Editura "Vasile Goldis" University Press, Arad, 2008, pp. 66 - 73, lucrare coordonata de conf. dr. Marian Petcu, vicepresedinte al Asociatiei Romane de Istorie a Presei