MODELE ALE COMUNICARII

MODELE ALE COMUNICARII

Decenii de-a randul, matematicieni, filosofi, lingvisti, precum si alti specialisti preocupati de cum se comunica au creat modele-teorii bazate pe conceptii lineare sau circulare, mai toate de sorginte anglo-saxona, care se mentin inca, datorita punctelor comune pe care le au.

In ceea ce priveste teoriile comunicarii, Modelul matematic al comunicarii al lui Shannon si Weaver (1949) este considerat principala sursa din care s-au dezvoltat studiile comunicarii. In afara de Modelul lui Shannon si Weaver au existat si alte modele ale comunicarii: Modelul lui Gebner (1956), Modelul lui Laswell (1948), Modelul lui Newcomb (1953), Modelul lui Wesley si MacLean (1957), Modelul lui Jackobson (1960).

1 Modelul lui Shannon si Weaver

Acest model prezinta comunicarea ca fiind un proces linear, simplu.

Figura 2. Modelul comunicarii al lui Shannon si Weaver

Shannon si Weaver au identificat trei probleme aparute in studiul comunicarii: Nivelul A (probleme tehnice), Nivelul B (probleme semantice) si Nivelul C (probleme legate de eficienta). Problemele de natura tehnica sunt cel mai simplu de inteles, fiind exact acelea pe care modelul isi propusese sa le explice initial. "Problema semantica se poate intinde de la intelesurile cuvintelor pana la intelesul pe care il poate avea o stire americana de telviziune pentru un rus".[1] Prin imbunatatirea codificarii se obtine cresterea acuratetii semantice. Problemele legate de eficienta se refera la faptul ca cei doi cercetatori vad comunicarea ca pe o manipulare sau propaganda. Trebuie mentionat ca cele trei niveluri nu sunt foarte precise, ci interrelationate si interdependente.

Sursa este vazuta ca reprezentand persoana care ia decizia - decide ce mesaj sa transmita. Acest mesaj selectionat este apoi transformat de catre transmitator intr-un semnal, care este transmis prin intermediul canalului la receptor. In cazul unui telefon, canalul este un cablu, semnalul este curentul electric care circula prin cablu, iar transmitatorul si receptorul sunt aparatele telefonice. Intr-o conversatie, gura este transmitatorul, semnalul este unda sonora care trece prin canalul aer, iar urechea este receptorul. Singurul termen din acest model al carui inteles nu este evident, si care nu este intentionat de catre sursa, este zgomotul - ceva care se adauga semnalului, pe traseul transmitere-receptare. El poate fi o distorsionare a sunetului, paraituri pe firul telefonic, microfonia semnalelor radio sau "puricii" de pe ecranele televizoarelor. Conceptul de "zgomot" a fost extins pentru a semnifica orice semnal receptionat care nu a fost transmis de catre sursa sau orice lucru care face semnalul mai greu de decodificat cu precizie.

Canalul, mijloacele de comunicare si codul sunt alte concepte de baza ale acestui model. Canalul este pur si simplu mijlocul fizic prin care este transmis semnalul. Principalele canale sunt undele de lumina, undele sonore, undele radio, cablurile telefonice, sistemul nervos etc.

Mijloacele de comunicare inseamna : vocea umana, tehnologia transmisiilor audiovizuale etc.

Un cod este un sistem de semnificare comun membrilor unei culturi sau subculturi. El consta atat din semne, cat si din reguli sau conventii care determina cum si in ce contexte aceste semne sunt utilizate si cum pot fi combinate pentru a forma mesaje mai complexe.

Ca si mijloacele de comunicare, feedbackul este un concept pe care Shannon si Weaver nu l-au utilizat, insa pe care l-au gasit de folos cei care le-au continuat opera. Asadar, feedbackul reprezinta transmiterea reactiei receptorului inapoi la emitator. Acesta il ajuta pe vorbitor sa-si ajusteze performanta la nevoile si raspunsurile audientei. Unele canale de comunicare fac dificil feedback-ul. Cuplul radio-telefon permite alternarea transmiterii, alternanta care poate prelua o parte din functiile feedback-ului. In comunicarea fata in fata putem transmite cu vocea si receptiona cu ochii, simultan. Mijloacele de comunicare mecanice, si in special mass media, limiteaza accesul, limitand astfel si feedback-ul. Functia principala a acestuia e sa ajute comunicatorul in ajustarea mesajului si raspunsurile receptorului. Insa mai are si alte cateva functii subsidiare, cea mai mai importanta dintre acestea fiind aceea ca il ajuta pe receptor sa se implice in comunicare.

2 Modelul lui Gerbner

Este un model mai complex decat cel al lui Shannon si Weaver, dar care a preluat ca punct de plecare modelul comunicarii ca proces linear. Principalele elemente sunt evenimentul, evenimentul perceput, forma si continutul, perceptia afirmatiilor despre eveniment. Accesul si disponibilitatea sunt conceptele de baza. Este vorba despre accesul la mijloacele si la canalele de comunicare. Cine sunt cei care detin accesul la mass media in particular reprezinta o problema arzatoare in dezbaterea despre relatia dintre televiziune si societate. Ca si selectivitatea, conceptul de disponibilitate ne ajuta sa determinam ceea ce este perceput efectiv.

Modelul de baza al lui Gerbner reprezinta o relatie triunghiulara intre eveniment, evenimentul perceput si afirmatia despre eveniment. Semnificatia este de gasit in special in aceasta relatie. Cu toata elaborarea lui, acest model este doar o dezvoltare speculativa a modelului lui Shannon si Weaver.

Figura 3. Modelul lui Gerbner

Modelul lui Laswell

Este un model specific comunicarii de masa. El argumenta ca, pentru a intelege procesele comunicarii de masa, trebuie sa raspundem la urmatoarele intrebari :

Cine

Spune ce

Pe ce canal de comunicare

Cui

Cu ce efect?

Aceasta este defapt varianta verbala a modelului initial al lui Shannon si Weaver. Este un model linear, pentru ca vede comunicarea ca pe o transmitere de mesaje.

4 Modelul lui Newcomb

Nu toate modelele sunt lineare. Newcomb prezinta o forma fundamental diferita - un model triunghiular. Principala semnificatie se gaseste in faptul ca acesta este primul model care a cuprins si rolul comunicarii in societate sau in relatiile sociale. Pentru Newcomb, acest rol este simplu - acela de a mentine echilibrul in interiorul sistemului social.

Figura 4. Modelul lui Newcomb

Daca A si B sunt prieteni, iar X este ceva sau cineva cunoscut de catre ambii, va fi important ca A si B sa aiba atitudini similare fata de X. Daca da, atunci sistemul va fi in echilibru.

5 Modelul lui Jackobson

Acest model presupune liniaritati atat cu modelul linear, cat si cu cel triunghiular.

Jackobson a creat o legatura intre modelul comunicarii ca proces si scoala semiotica. Modelul sau este unul dublu. Este vorba despre cei sase factori care trebuie sa fie prezenti pentru a avea loc comunicarea. Un emitator trimite un mesaj unui destinatar. Acesta recunoaste ca mesajul se refera la altceva decat la sine si numeste acest ceva context. Se adauga apoi alti doi factori : unul este contactul, prin care intelege canalul fizic sau conexiunile psihologice dintre destinatar si emitator; iar celalalt, factorul final, este codul, un sistem de semnificare comun cu ajutorul caruia este structurat mesajul.

context

emitator      mesaj destinatar

contact

cod

Figura 5. Factorii constitutivi ai comunicaii

Fiecare dintre acesti factori determina o functie diferita a limbajului. Functia expresiva descrie relatia dintre mesaj si emitator. Aceasta functie este aceea de a comunica emotiile, atitudinile, statutul sau clasa emitatorului. Functia conativa se refera la efectul mesajului asupra destinatarului. Functia referentiala, "orientarea spre realitate" a mesajului, reprezinta o prioritate a comunicarii obiective. Acestea trei sunt functii evidente, accesibile simtului comun.

Functia fatica este aceea de a pastra canalele comunicationale deschise, de a confirma ca are loc comunicarea. Functia metalingvistica este cea a identificarii codului folosit. Ultima functie este cea poetica. Aceasta reprezinta relatia mesajului cu sine. In comunicarea estetica, aceasta functie este esentiala.

Referentiala

Expresiva      Poetica Conativa

Fatica

Metalingvistica

Figura 6. Functiile comunicarii