Claude Debussy (1862-1918)

Claude Debussy (1862-1918)

Pianist si compozitor, este marcat in tinerete pentru scurt timp de arta wagneriana (1888), apoi de muzica rusa, indeosebi Musorgski (cel mai autentic compozitor modal al romantismului) si de arta orientului extrem, pe care o cunoaste la Expozitia universala de la Paris, 1889 (muzica javaneza, gamelan). Anul 1894 ii aduce consacrarea prin Preludiul la dupa-amiaza unui faun, iar dupa 1915 se observa o tendinta spre clasicizarea limbajului (modelele fiind Couperin si Rameau).

Miniatura vocala: porneste de la un stil aflat in prelungirea lui Gounod si Massenet, spre modernitatea impresionista, apoi readuce in prim plan vechiul chanson francez. Din punct de vedere poetic, este remarcabil contactul permanent cu poezia parnasianista si simbolista in cele aproape 80 de melodii: versuri de Thodore de Banville, Alfred de Musset, Paul Bourget, Lecomte de Lisle, Stphane Mallarm, Paul Verlaine, Charles Baudelaire.

Cicluri: Ftes galantes (Verlaine), 1884 (rev.1892) si 1904; Ariettes oublies, 1888 (Verlaine), Cinci poeme dupa Baudelaire (1890) s.a. Ciclurile dupa 1900 apeleaza la vechii poeti francezi (secolele 15, 17): Trei poeme de Tristan l'Hermite (1910), Trei balade de Francois Villon (1910). Revine la lirica simbolista in Trei poeme de Stphane Mallarm, 1913.

Muzica de pian si creatia camerala:

Transformarea stilului pianistic prin alt tuseu necesar, prin rafinamentul jocului de pedale - una din marile inovatii in domeniul timbralitatii ale lui Debussy.

Primele lucrari pastreaza ceva din lirismul romantic (Doua arabescuri, 1882; Suita bergamasca, 1890), apoi estetica impresionista devine suverana in ciclurile pentru 2 sau 4 maini scrise dupa 1900: Pour le piano, 1901; Lindaraja (2 piane, 1901), Stampe (Pagode, Seara in Granada, Gradini sub ploaie,1903);      Masti si Insula vesela (1904), lucrari ample, complexe ca si cele doua serii de cate 3 piese, Imagini (1905, 1907). Aici predomina o virtuozitate nu doar tehnica, dar de mare finete, a armoniilor inovatoare (pentatonii), a scriiturii pianistice extrem de sugestiva, in functie de titlul poetic: Reflexe in apa, Omagiu lui Rameau, Miscare; Clopote printre frunze, Si luna coboara asupra templului care fuse, Pesti de aur. Alt ciclu de 7 miniaturi programatice, destinat varstelor mai tinere, este Coltul copiilor.

Preludiile: doua caiete, 1910 si 1913. Modele: Bach si Chopin. Cate 12 preludii, forme improvizatorice, o extrema bogatie si diversitate armonica (pentatonii, hexatonii, armonii de cvarte si cvinte paralele, secunda adaugata etc.), programatism de sugestie, tipic impresionist (titlul apare in finalul fiecarui preludiu, in paranteze); unele titluri sunt inspirate din poezia impresionista (Verlaine, Baudelaire) sau din alte surse literare (Shakespeare, Dickens), din picturi, altele din natura (indeosebi acvatica). Exista sugestii exotice, de dansuri spaniole, de music-hall (jazz).

I. Dansatoarele din Delphi, Panze, Vantul in campie, Sunetele si miresmele plutesc in aerul serii, Colinele din Anacapri, Pasi pe zapada, Ce a vazut vantul de apus, Fata cu parul balai, Serenada intrerupta, Catedrala scufundata, Dansul lui Puck, Menestreli.

II. Neguri, Frunze vestede, Poarta vinului, Zanele sunt minunate dansatoare, Balarii, Generalul Lavine - excentric, Terasa audientelor clarului de luna, Ondine, Omagiu lui Samuel Pickwick Esq., P.P.M.P.C., Canope (urne funerare antice), Terte alternante, Focuri de artificii.

Procesul de clasicizare al creatiei debussyste este evident in cele 6 Epigrafe antice pentru pian la 4 maini, 1914 (titluri din Chansons de Bilitis de Pierre Louys, colectie pe care Debussy scrisese si melodii), precum si in tripticul In alb si negru, 1915 (2 piane la 4 maini).

Cele 12 studii il plaseaza pe Debussy alaturi de Chopin, Liszt, Skrjabin, in zona studiului de concert. Sunt scrise in memoria lui Chopin, si pun probleme de o originalitate frapanta a tratarii pianistice (Pentru cele 5 degete, Pentru terte, Pentru cvarte, Pentru sexte, Pentru octave, Pentru cele 8 degete, Pentru scari cromatice, Pentru broderii, Pentru note repetate, Pentru sonoritati opuse, Pentru arpegiile compuse, Pentru acorduri.)

Cvartetul de coarde (1883): constructia ciclica, modele traditionale, armonie inovatoare.

3 Sonate: pentru violoncel si pian (1915: Prolog, Serenada si Final), flaut, viola si harpa (1916: idealul estetic impresionist in combinatiile timbrale + spiritul muzicii vechi franceze in structura de suita - Pastorala, Interludiu, Final), vioara si pian (1917: Allegro vivo, Intermde "Fantastique et leger", Final). Tratare libera a tiparelor clasico-romantice.

Muzica simfonica: Preludiul la dupa-amiaza unui faun, 1893: ilustrare libera a unui poem de Mallarm, de o modernitate pregnanta in epoca (flautul in registrul grav, constructie monotematica, variationala, sonoritati cromatice + pentatonice).

Trei Nocturne: Nori, Serbari, Sirene, 1899. Tema celebra a cornului englez din Nori, corul de femei (8 soprane, 8 mezzo) tratat "instrumental" (fara text) in Sirene.

Marea, Trei schite simfonice, 1905: Din zori pana la amiaza pe mare, Joc de valuri, Dialogul vantului cu marea.

Imagini, 1912: Giga, Iberia (la randul sau un triptic: Pe drumuri si pe sosele, Miresmele noptii, Dimineata unei zile de sarbatoare), Hora primaverii.

Alte lucrari: Rapsodia pentru clarinet si orchestra, pentru saxofon si orchestra.

Muzica de scena

Opera Pellas si Mlisande (1895, p.a.1902):

Debussy gaseste subiectul preferat pentru opera in creatia simbolistului belgian Maurice Maeterlinck, Pellas si Mlisande. Respinge influentele wagneriene, precum si modele traditionale de opera (franceza sau italiana), pentru a crea o opera in care personajele "se straduiesc sa cante ca personaje naturale, si nu intr-un limbaj arbitrar".

Opera contine 5 acte si 12 tablouri, muzica se desfasoara neintrerupt, datorita legaturii realizate de interludiile orchestrale (in timpul carora se schimba decorul), dar si a temelor conducatoare (simboluri muzicale): tema padurii, tema lui Golaud, a M lisandei, a lui Pellas, tema fantanii s.a.

Vocalitatea evita belcanto-ul, melodia devine o continua declamatie (uneori recitativ recto-tono sau melodic), urmarind permanent expresivitatea textului. Orchestra e gandita ca un element decorativ, in sonoritati impresionist-descriptive

Trei balete: Khamma (1912), pe un subiect din mitologia egipteana, Jeux (1913, comandat de Diaghilev), Cutia cu jucarii (1913, pantomima, cu citate din Gounod, din Mendelssohn s.a., marcheaza inceputurile baletului modern, alaturi de Sacre du printemps de Stravinski)

Martiriul Sfantului Sebastian (1911), un mister sincretic modern, dansat, cantat si vorbit, dupa un poem de Gabrielle d'Annunzio, o combinatie intre cantata, drama si balet, in stil neoclasic.