Cristian Vasile

Copilaria lui Leonard

A fost numit Cristian dupa numele bunicului, Hristache, tatal mamei sale, care a plecat in lumea celor drepti inainte ca Virginia si Gheorghe sa formeze un cuplu. Le-a adus parintilor o mare bucurie, mai ales ca Gheorghe isi dorea cu ardoare un baiat, sa aiba cine sa-i duca numele mai departe si cum o vrea Dumnezeu la cel de-al doilea urmas! Cand copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecator de profesie, a fost transferat de la Braila la Harsova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanta. Din Harsova, Gheorghe ajungea din cand in cand acasa cu o cursa, pe Dunare, insa din Constanta, cu mare greutate isi revedea familia. Ii era dor in special de Cristian, micutul 'Bibi', care s-a ales cu acest nume de alint de la stalcirea cuvantului Bebe. Gheorghe si-a adus in cele din urma familia aproape, la Harsova. Pe cand Cristian avea un an si sase luni, a venit pe lume al doilea copil al familiei Vasile. Tot un baiat. A fost numit Virgiliu, dupa mama sa, Virginia. Dar si el a fost dezmierdat 'Pitu' de la 'Pisu', fiindca fratele sau mai mare, Cristian, vazand mica faptura in bratele mamei sale, l-a luat drept pisica.

PASIUNE. In atmosfera pasnica a Harsovei, familia Vasile era fericita. Gheorghe castiga atat de bine, incat puteau pune cu usurinta bani deoparte. Impreuna cu parintii, cei doi copii mergeau din cand in cand la restaurantul din parc, unde canta o orchestra. 'Cand il luau cu ei pe Cristian - spune dr Nicu Teodorescu, muzicolog, autorul volumului Ultimul trubadur -, acesta statea numai in preajma orchestrei, sorbindu-i cantarile. Asculta cu atentie, urmarea miscarile dirijorului si se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente. Acasa punea  pe o masuta din curte o maturica, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor si, alaturi, facaletul de mamaliga, apoi se aseza pe scaunelul lui si incepea concertul. Era un fel de om-orchestra.' Cei care il vedeau se minunau de talentul copilului si-i spuneau mamei sale ca micutul va ajunge probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cantaret, cum avea miere in glas, asa frumos ingana tot felul de cantece pe care le auzise in parc. Virginia nici nu voia sa auda. 'Cristian al meu va ajunge inginer', era raspunsul categoric al acesteia, in timp ce pe fiul cel mic, Virgiliu, il vedea imbratisand profesia de avocat, pentru ca protesta vehement atunci cand considera ca a primit vreo pedeapsa pe nedrept.

OPERETA. Anii au trecut, iar Cristian a pasit in clasa I. A inceput scoala la Viziru, judetul Braila, unde tatal sau fusese avansat pe linie judecatoreasca. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat pe Gheorghe Vasile sa-si inscrie copilul in anul urmator la o scoala din Braila. In prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un spectacol al unei companii de opereta care l-a impresionat. Printre actori s-a numarat si faimosul Leonard, pe care Cristian l-a urmarit cu mare atentie. L-a marcat vocea acestuia si eleganta costumatiei lui. Poate ca nu degeaba peste ani a fost supranumit 'Leonardul muzicii usoare romanesti'.

Viata linistita a 'orasului cu salcami', dupa cum numea urbea Mihail Sebastian, coleg de clasa cu Cristian Vasile, a fost tulburata insa. Valtoarea razboiului cuprinsese intreaga tara. Gheorghe Vasile a fost concentrat la Brigada 17 infanterie, Regimentul 9 Vanatori, cantonat la Balcic. Si-a facut 'botezul focului' la Topraisar-Amzacea. A dat dovada de mare vitejie. A primit distinctia 'Coroana Romaniei cu spade in grad de cavaler'. Regimentul sau s-a retras apoi in Moldova.
De teama rigorilor razboiului si cum Braila devenise un oras nesigur, Virginia, surorile sale si cei doi copii ai sai - Cristian si Virgiliu - s-au refugiat, inainte de Craciunul anului 1916, la Husi. Au plecat din oras cu mare greutate, cu ajutorul a doi ofiteri raniti. Au gasit gazduire la Husi la familia inginerului Loghin. In curtea casei, Cristian aduna toti copiii din vecini, 'regizand' mici piese de teatru. Pe timpul verii, Virginia si-a luat copiii si s-a mutat la Pogonesti. Aici i-a gasit Gheorghe in pragul Craciunului. Ii cautase zile intregi, calare, prin mai multe orase din Moldova. Si-a dus familia la Iasi, unde a gasit o locuinta temporara. In restaurantele Targului Iesilor, Cristian avea sa asculte muzica lui Ion Marin, Bajescu-Oarda si Alfred Pagony. Vibratia cantecelor 'Inchide ochii dulci' si 'Cararuie care duci la Bucuresti' ascultate acolo i-au adus toata viata lacrimi in ochi. Il duceau cu gandul la ultimele momente petrecute alaturi de tatal sau. Cei doi copii au asistat la momentul solemn al plecarii  pe front a Regimentului 9 Vanatori. Intr-un suflet, baietii au alergat la parintele lor si l-au sarutat si i-au dat buchetele de flori. Au privit apoi de pe trotuar cum compania se indeparta. In urma, in cateva carute se aflau crucile ofiterilor. A fost pentru prima si ultima data cand Virginia si cei doi copii au vazut crucea lui Gheorghe, care a cazut in luptele de la Marasesti in dupa-amiaza zilei de 17 august.

Un pachet imens de iluzii

A urmat cursurile primare la Scoala nr. 3 de pe Strada Stefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept 'teren de joaca'. Dupa ore, Cristian si Virgiliu, sau Bibi si Pitu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cartile lui Jules Verne. Organizau chiar si intreceri sportive si, ca sa aiba concurenti veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dadea pentru covrigi, cumparau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii castigatorilor.

Virginia le-a sadit permanent copiilor in suflet dragostea pentru muzica. Le canta de mici, mai ales ca la pension luase lectii de canto si avea o voce buna, de soprana. Dupa moartea lui Gheorghe, Virginia n-a mai cantat o vreme. Apoi a hotarat sa resadeasca in inimile copiilor 'lumina vietii'. Sa-i invete sa traiasca senini, pastrand in suflet amintirea tatalui lor.  'Cine-i destept intelege ca eu cant numai din buze', le replica ea celor care o luau la rost ca ar fi uitat ca i-a murit sotul.

VIOARA. Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Asa ca Virginia l-a dus sa studieze vioara la batranul pedagog Grnberg. Acesta vedea in el un mic Kubelik, fiindca se corecta singur atunci cand gresea notele. Cand lectiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara in cui. Staruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica 'Lyra'. Dar lui Cristian i s-a parut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera sa ingane un cantecel, fermecandu-i pe cei care-l auzeau. In clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzica, ba chiar a fost solistul corului scolii.

In 1919, dupa ce a absolvit cursurile primare, s-a inscris la Liceul 'Nicolae Balcescu' din Braila. A avut parte de profesori renumiti la mai toate materiile, inclusiv la muzica, unde l-a avut indrumator pe renumitul Jean Andrian. 'Dupa examenul de capacitate - ne-a spus medicul, scriitorul si muzicologul Nicu Teodorescu -, Cristian a trecut in cursul superior la sectia real, pentru a respecta dorinta tatalui sau de a deveni inginer. Avea insa inclinatii artistice si sportive, nicidecum ingineresti. Practica patinajul, inotul, tenisul si gimnastica. Ii placeau muzica si desenul si era vesnic in compania melomanilor si chiar a lautarilor. Unchiul sau, Mihail, fratele mamei sale, care canta in corul Bisericii Sf. Nicolae, l-a luat la cor, de care copilul s-a indragostit. Avea o memorie muzicala foarte buna si invata repede cantarile. La 12 ani a cantat ca sopran al corului Pre tine te laudam. A trecut apoi la vocea de alto, la cea de bariton. Remarcandu-i calitatile glasului, profesorul Jean Andrian l-a luat la Reuniunea de cantari. Se pregatea tocmai Popasul tiganilor de Schumann. Doua zile i-au trebuit lui Cristian ca sa-si insuseasca partitura. Fiind si profesor la Academia de Muzica Lyra, Jean Andrian l-a dus sa cante si in corul Societatii Filarmonice Lyra si l-a inscris la clasa de canto. Aceleasi remarcabile calitati ale glasului l-au facut pe un alt impatimit de muzica, dirijorul Vintila Voiculescu, sa-l aduca in calitate de solist si in corul Armonia'. Lui Vintila Voiculescu, Cristian avea sa-i multumeasca mai tarziu. ' la matale am facut adevaratul Conservator si matale m-ai invatat sa gust din plin satisfactiile de mai tarziu din cariera mea, adesea grea, spinoasa, o data cu disciplina de fier ce m-a condus tot restul meseriei', avea sa-i scrie peste ani Cristian mentorului sau, Mesterul - cum il numea el pe Vintila Voiculescu.
Drumul spre succes. Dupa ce a absolvit liceul, Cristian a luat drumul Bucurestilor. S-a inscris la Conservator. Dorea sa devina solist de opera. 'Plec la Bucuresti din Braila cu costumul de haine pe mine si sub brat cu pachetelul infasurat in hartie, o camasa de schimb si cu altul, imens, de iluzii.' Sunt cuvintele lui Cristian marturisite intr-una dintre scrisorile adresate mai tarziu dr Nicu Teodorescu.

Marea dragoste : Cantul vocal

In anii dintre razboaie, protipendada intelectuala a Capitalei se dadea in vant dupa spectacole de tinuta. De asemenea, restaurantele si gradinile de vara faimoase precum 'Zissu', 'Cina',  'Lafayette' si alte cateva precum 'La Racaru', 'Baneasa', 'La Sosea' ori 'Roata lumii' erau la mare cautare. Aici poposeau seara de seara orchestre care sustineau programe atat de bune, incat publicul sorbea spectacolul 'pe nerasuflate'. Pentru un provincial precum Cristian Vasile, indragostit pana peste cap de muzica, impatimit chiar, hotarat sa-si urmeze visul de a deveni cantaret de opera, ispita a fost cu atat mai mare, oferindu-i-se doua extreme: glorie si napasta. A gustat din ambele cupe. 

'Opera Ah! Opera! Visul meu dintotdeauna. Ascultam la Braila, pe placi de patefon, pe Battistini, Titta Ruffo, Carusso, Miguel Fleta si imi ziceam: Doamne! Cand voi canta si eu macar jumatate cat ei? Dar pentru asta trebuia sa fac Conservatorul. Locuiam la caminul studentilor braileni, local care astazi se gaseste in Bucuresti pe Strada Plevnei, colt cu Berzei', se destainuia Cristian Vasile inainte de a implini 60 de ani, intr-o scrisoare trimisa dr Nicu Teodorescu.

CANTO. Dupa ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrabiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Romane, de asemenea, brailean. 'Deziluzie!, spunea Cristian Vasile. Nu sunt bariton. Sunt tenor! si-a dat verdictul maestrul Vrabiescu.' Destinul sau avea sa fie insa altul, departe de cariera operetistica la care a visat ani de-a randul.
'Intr-o seara am mers cu colegii la Restaurantul Racaru de pe Calea Grivitei, unde canta orchestra Ion Vasilescu Ploiesti si, rugat de colegi, am indraznit sa cant', mai spunea solistul. A primit aprobarea patronului localului.

A fost rasplatit cu ropote de aplauze. Asistenta i-a cerut sa mai cante ceva. A ales romanta 'Dor de razbunare' a lui George Cavadia, alt brailean, punandu-l intr-o mare incurcatura pe pianist, care bajbaia armoniile. Cristian s-a oprit si a luat-o de la inceput, soptindu-i acompaniamentul corect: 'As voi - la bemol - din piept sa-mi scot - la bemol - Inima - mi bemol - cu dor cu tot - la bemol'. Profitand de moment, solistul vocal al localului 's-a strecurat' in multime si s-a facut nevazut.

Cristian a cantat cu patos, fermecandu-si din nou asistenta. Printre acestia, si renumitul Ionel Fernic. Compozitorul n-a stat prea mult pe ganduri si a mers sa-l felicite pe baiatul cu vocea calda si cu dictia perfecta. A ramas la Racaru toata noaptea. Patronul i-a propus un salariu atragator si un angajament, sa cante seara de seara in restaurant. Era inceputul gloriei sale, dar si al unei frumoase prietenii cu Ionel Fernic. Acesta  avea sa-i incredinteze mai multe piese care au contribuit la succesul lui Cristian Vasile.

CUMPANA. Dupa o noapte de cantec, a doua zi 'a dat piept' cu profesorul Vrabiescu. Acesta i-a pus in brate volumul cu vocalize. Tanarul student s-a poticnit inca de la primele masuri. Vocea gajaita i-a starnit banuieli profesorului de canto. Cristian i-a marturisit ca se daduse in spectacol la Racaru, determinandu-l pe dascal sa fie cat se poate de transant: 'Ori cu mine, ori cu Racaru!'. Fara sa stea pe ganduri, a doua zi, Cristian a revenit la restaurant, unde-l astepta Ionel Fernic. 'La Racaru, Cristian a deschis marea pagina a vietii sale de cantaret de muzica usoara. Aici vocatia sa a inceput sa prinda aripi', spune dr Nicu Teodorescu.

Mama sa, Virginia, dorise sa-l faca inginer. Nici nu concepea altfel. Tarziu a inteles ca atat ea, cat si fratele sau si unchiul baiatului, Mihail, contribuisera, fara sa-si dea seama, la intretinerea climatului muzical al familiei. Nu era spectacol la care Virginia sa nu-si duca baietii. De aceea, pentru Cristian, tainele muzicii erau usor de descifrat. Inca din copilarie lucra ore in sir la muzica, fara sa oboseasca, in timp ce la matematica lucrurile nu stateau deloc la fel. Asa ca, peste ani, drumul baiatului pe aripi sonore a fost unul cat se poate de firesc. 'Cristian si-a facut debutul in muzica usoara purtand in suflet, ca un talisman, amintirea lui Alfred Pagony, a carui voce o ascultase pe placi de patefon', adauga dr Nicu Teodorescu. Insa, dupa cum se destainuia Cristian intr-una dintre scrisorile adresate medicului si muzicologului brailean, a ales sa cante romante si tango nu pentru ca in anii de studentie imbracamintea i se cam lustruise, nici pentru 'hrana cea de toate zilele'. 'Nimic din toate astea', ci  din 'dragoste pentru cantul vocal'. Totusi, salariul de la Racaru l-a ajutat sa aiba alt trai. Si unul in care isi putea permite aproape tot ce isi dorea. A parasit caminul si s-a mutat in gazda pe Strada Cobalcescu, la numarul 16, la mama artistei Mia Apostolescu din Trupa lui Constantin Tanase. 'Cristian nu s-a abatut de la drumul pe care si l-a ales, continua dr Teodorescu. Intrevazuse, probabil, cu multa claritate, ca la celalalt capat al drumului se afla gloria si ca acest capat nu se afla prea departe.'

FAIMA. Dupa ce a plecat din camin, a inceput sa neglijeze cursurile la Conservator. In final, a renuntat la studentie. Pentru profesorul Vrabiescu a fost cea mai mare dezamagire din cariera sa de dascal. Cristian si-a croit destinul in muzica usoara. Aborda tangoul si romanta cu mare lejeritate si canta cu daruire, seara de seara, incat, la scurt timp, numele sau a ajuns pe buzele tuturor bucurestenilor, iar faima i s-a dus, incet-incet, in intreaga tara si dincolo de granitele ei.

Doua iubiri efemere

Nu avea rautati, era sincer, onest si generos. Isi facea repede prieteni, iar increderea oarba in oameni i-a adus numeroase deziluzii. Femeile erau innebunite dupa el. Intotdeauna avea o prezenta impecabila. 'Se imbraca elegant, cu haine de cea mai buna calitate, mereu cu coltul batistei bine asortata cu nuanta costumului, asezata in buzunarul de la piept. Nimeni nu l-a vazut vreodata neglijent. N-a fost purtatorul steagului virginitatii, dar nici despotul vietii destrabalate. El cucerea nu prin barbatie fizica, ci prin candoare si tandrete', spune muzicologul Nicu Teodorescu. Ionel Fernic i-a incredintat o noua melodie: 'Iubesc femeia', care a devenit imediat un mare slagar.

FRANCESCA. Cristian Vasile avea multe iubite. Unele il cautau acasa, determinand-o pe gazda interpretului, doamna Apostolescu, sa faca ordine in randul admiratoarelor. Cea care l-a indemnat sa-si gaseasca o fata alaturi de care sa-si intemeieze o familie a fost insa mama sa. Cristian se gandea insa prea putin la acest aspect. Castiga foarte mult, cheltuia fara masura. A intalnit-o pe Francesca Frangula, o tanara din zona Romanului, care ii facea ochi dulci, mascand o prietenie 'sincera'. In realitate scopul ei era de a pune mana pe banii lui. A divortat de primul sot si s-a mutat la tanarul cantaret. Cristian a mobilat o noua casa pentru femeia de care era indragostit. A inscris-o la Conservatorul de Arta Dramatica, pentru ca, in final, sa o duca in fata ofiterului starii civile. O iubea, dar el nu se bucura de aceeasi rasplata. Francesca se imbraca provocator. Ii vorbea insa mieros, ca sa-i induca o falsa fericire.

LA BAZARGIC. Intr-o seara, la Restaurantul 'Roata lumii', Cristian Vasile a intrat in conflict cu cativa ofiteri. Ca sa se razbune, acestia i-au verificat situatia militara. Cum nu avea serviciul militar satisfacut, l-au trimis la Jilava, apoi, sub escorta, a fost mutat la Cercul de Recrutare din Braila. Mama sa l-a scapat de necaz. Vaduva de razboi, a apelat la cunostinte pentru a fi declarat incorporabil pe motiv ca ar fi mai in varsta decat tinerii recruti. A fost trimis in orasul Bazargic la Regimentul 12 Rosiori, Calarasi. Perioada de 'instructie' a facut-o la Cazinoul Militar, incantandu-i pe ofiteri cu glasul lui inegalabil. In scurt timp a fost lasat la vatra.

S-a intors la Bucuresti, dar comportamentul dezonorant al Francescai l-a determinat sa intenteze divort dupa doar trei luni de casnicie. Invatamintele din casatoria esuata nu i-au fost de nici un folos. S-a aruncat in iuresul vietii, intr-o noua aventura. S-a indragostit de Maud Mary, nascuta Puricescu, mare vedeta a Teatrului de Revista 'Carabus'. Din pacate, legatura s-a dovedit la fel de nereusita ca si prima. S-a recasatorit foarte tarziu, cu Rada Moldoveanu, veche cunostinta.

Oglinda vietii

Numerosi compozitori ii incredintau piesele lor. Cristian era un nume. Era inclus in programele de la Radio, iar casele de discuri Odeon si Columbia ii scoteau disc dupa disc. Columbia avea pe atunci sediul vizavi de Palatul Telefoanelor, dar pentru imprimari Cristian mergea la Viena. Nu-i lua mult sa descifreze o partitura. Cateva piese le-a pus la punct in trenul Bucuresti-Viena, apoi le-a imprimat, fara nici o ezitare, in timp ce alti interpreti faceau zeci de probe. I-a uluit pe managerii casei de discuri.

In tara era 'bataie' pe el. Cand i-a expirat contractul de la 'Racaru', Cristian a primit salariu dublu la 'Grand Restaurant' pe Calea Victoriei. Cum renumiul local 'Lafeyette' se afla alaturi, patronul, vazand cum numarul de consumatori crestea pe zi ce trecea la localul alaturat, multi venind doar sa-l asculte pe Cristian, i-a facut o oferta si mai avantajoasa. Tanarul cantaret a acceptat sa cante doar la bomboneria 'Lafayette', acompaniat de orchestra James Cook. A mai cantat si in gradina de vara numita 'La Bufet' din apropierea Palatului Telefoanelor, dar si in celebrul local 'Roata lumii'. Fiecare seara era un nou triumf pentru Cristian Vasile. Elly Roman i-a incredintat piesa 'Ilona', apoi 'Nusa' si 'Gandeste-te la mine'. Lui Ion Vasilescu i-a lansat de asemenea mai multe cantece: 'Te-astept diseara-n Cismigiu', 'Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?', ultima piesa reluata cu succes de alt brailean: Jean Moscopol. Vechiul sau prieten Ionel Fernic i-a compus o noua piesa - 'Nunuta'. I-a incredintat-o lui Cristian stiind ca nimeni nu o putea interpreta cu acelasi patos si talent. I-a compus apoi si alte cantece faimoase: 'In ochii tai fermecatori', 'Pe bolta, cand apare Luna', 'Aprinde o tigare' si multe altele. Veniturile obtinute de Cristian intr-o luna le depaseau cu mult pe cele ale oricarui functionar diplomatic intr-un an. Nu era deloc cumpatat in privinta cheltuielilor. In plus, Maud Mary, femeia de care era indragostit, l-a adus in pragul disperarii. O iubea nespus, asa ca nu se uita la banii pe care-i cheltuia pentru capriciile ei. Casa acesteia din Strada Basarabiei a fost transformata de Cristian intr-un veritabil palat: mobilierul a fot adus din strainatate. Oglinzile au fost aduse, de asemenea, de la Venetia. Dupa ce si-a atins scopul, Maud Mary l-a indepartat. Distrus sufleteste, a vrut chiar sa se sinucida. A fost salvat de mama sa, 'singura femeie care l-a inteles si l-a iubit cu adevarat', dupa cum spune muzicologul Nicu Teodorescu. 'Ea locuia pe atunci la Predeal impreuna cu fiul mai mic, Virgiliu. In scurta perioada cat a stat cu ei, Cristian si-a recapatat increderea in viata. Incurajat de vesnicul sau optimism, pleaca la Bucuresti in cautarea unui nou angajament. Numai ca fratele sau aflase ca marele diseur cazuse prada unei boli de piept. Intr-o intelegere tacita cu Alfred Pagony, a incercat sa-l determine pe Cristian sa mai ramana la Predeal o vreme, dandu-i 25.000 de lei pentru un viitor angajament, adauga dr Nicu Teodorescu. Imprevizibil, renumitul cantaret a revenit la Bucuresti, insa succesul de odinioara nu l-a mai urmarit. Noptile pierdute candva in restaurante si viata 'trepidanta' si-au spus cuvantul. S-a imbolnavit grav. A fost ingrijit de o admiratoare pana cand mama sa l-a dus la Sinaia, unde avea o vila.

PE FRONT Cand s-a simtit in putere a plecat din nou la Bucuresti. N-a putut sa gaseasca insa nici un contract. S-a inrolat pe front in echipele artistice. A ajuns pana la Don, dar dezastrul militar l-a adus din nou in tara. A plecat apoi pe Frontul de Vest. A revenit la Bucuresti si a fost angajat la un mic restaurant de langa Cismigiu. Respira insa greu si obosea, slabise foarte mult si abia se mai tinea pe picioare. A cazut din nou la pat. Diagnosticul: TBC. 'Femeia de langa el l-a parasit. L-a anuntat pe un prieten de-al lui Cristian, un anume Heimovici, sa vina sa-l interneze deoarce are febra tifoida', adauga dr Teodorescu. A fost dus la Sinaia, unde fratele sau, Virgiliu Vasile, era seful judecatoriei locale. Afland de noua napasta care s-a abatut asupra fiului sau, Virginia a plecat de la Predeal pentru a fi langa baiatul sau. Cu mare greutate familia a reusit sa-i procure medicamentele de care avea nevoie. Se gaseau doar 'la negru'. Ca sa poata

respira a fost supus unui dublu pneumotorax. 'Marele Cristian Vasile, vedeta muzicii usoare, cel din lumina reflectoarelor, aplaudat, bisat, aclamat, admirat, era nevoit sa traiasca la pat. Murea cate putin in fiecare zi. Ros de boala, se hranea doar cu amintirea unui trecut glorios. Desi i se facuse recomandarea de a sta numai in pozitie orizontala, era deseori gasit stand in fotoliu, cu ochii umeziti. Alteori, privea cu orele pe geam', spune dr Teodorescu. Virgiliu Vasile, fratele diseurului, i-a povestit muzicologului Nicu Teodorescu momentele dramatice pe care le-a trait Cristian. 'Singurele inseninari - spunea Virgiliu Vasile - nu-i mai veneau decat de la amintirile succeselor de altadata si atunci ochii i se luminau pentru o clipa. Numai puterea barbatiei tinea stavila lacrimilor. Credeai ca priveste in nestire, de fapt, privea la propria lui viata Se intorcea numai la ce-i placuse. Din acest motiv ii placea sa stea singur. El si cu lumea lui de altadata De asta mi-am dat seama atunci cand, urmarindu-l din camera alaturata prin perdea, l-am zarit odata razand de-a binelea. Care anume pagina din cartea lui de amintiri intorcea, numai el stia!' Mama lui, Virginia, nu l-a scapat nici o secunda din ochi. Asistenta de specialitate i-a fost acordata de reputatul doctor specialist in boli pulmonare Gheorghe Draganescu, fostul medic al maresalului Antonescu. 'Cristian va trai!', o incuraja acesta pe Virginia.

Vremuri grele aveau sa vina in familia Vasile. Virgiliu a fost scos din magistratura in urma unei reorganizari si a fost nevoit sa se ocupe cu diferite activitati, departe de pregatirea lui profesionala, pentru a-i putea procura medicamente fratelui sau. Ulterior si-a vandut chiar si mobila din sufragerie si dintr-un dormitor pentru a cumpara doctoriile necesare. Apoi, Virginia a inceput sa impleteasca mileuri si pulovere ca sa faca rost de bani.

REGIZOR. Cand starea i s-a ameliorat, Cristian a iesit la scurte plimbari prin statiune. Timpul trecea greu in lipsa unei activitati. Si-a cautat un serviciu, pentru a mai usura poverile din casa. A gasit un post: responsabil de camin cultural. A incercat sa dea viata unei echipe de teatru. A cautat amatori, a facut o selectie, a format o trupa, asumandu-si rolul de regizor, solist si director de scena. Activistul de partid i-a oprit insa orice avant. Cu mare greutate a pus in scena 'Napasta'. A jucat rolul lui Ion. Sala a fost plina pana la refuz. La finalul spectacolului, actorii au fost ovationati minute in sir, Cristian amintindu-si astfel de anii de glorie. S-a gandit apoi sa puna bazele unui cor. Dar activistul de partid i-a pus din nou 'bete in roate'. L-a sfatuit sa infiinteze un cor muncitoresc si sa aiba musai in repertoriu piese inchinate lui Stalin. N-a avut incotro. A muncit mult cu ansamblul coral, in sali neincalzite. S-a imbolnavit din nou. Cand si-a revenit, a lucrat o vreme pe santierul Intreprinderii Gaz Metan din Medias. S-a intors apoi in Capitala, unde s-a angajat la Circul de stat, prezentator de programe. A cautat insa un serviciu mai linistit si a gasit un post de regizor la Teatrul de papusi 'Tandarica'. Viata i-a adus-o aproape pe Rada Moldoveanu. S-au mutat la Piatra-Neamt, el ca regizor, Rada sufleur, apoi s-au casatorit. Aici Rada s-a pensionat. I-a urmat si Cristian, din pricina bolii. Respira foarte greu, folosind inhalatia cu alopent, prin intermediul unui mic aparat, procurat de fratele sau, Virgiliu, pe o suma considerabila, dupa cum spune dr Teodorescu.

Cautand un loc cu o clima propice, Rada si Cristian s-au mutat o vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe langa boala de plamani, Cristian a suferit si o paralizie a corzilor vocale si o boala de inima. La Sibiu, Cristian si-a trait ultimele clipe. A murit la jumatatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie si cativa prieteni, printre care si interpreta Mia Braia.

Glas nobil

Sunt cuvintele medicului, dirijorului si muzicologului brailean Nicu Teodorescu. Domnia sa ne-a povestit despre marele cantaret Cristian Vasile, pe care l-a cunoscut la Piatra-Neamt. Marele diseur i-a povestit ulterior in cateva scrisori momentele de glorie si tristetile vietii sale. Dr Teodorescu pastreaza cu drag corespondenta, alaturi de 15 discuri si numeroase fotografii pe care le-a primit de la Cristian si Virgiliu Vasile. Amintirile despre Cristian le-a adunat intr-o carte intitulata cat se poate de sugestiv 'Ultimul trubadur'.

'Dupa ce am absolvit Conservatorul, apoi Facultatea de Medicina, am revenit la Braila, unde am refacut Societatea Filarmonica Lyra, care fusese desfiintata. Renascand Societatea Lyra trebuia sa renasc si oamenii legati de aceasta societate. Si am aflat foarte multe lucruri. Am inceput sa scriu despre ei. Eu m-am gandit la muzica culta, pentru ca asta este formatia mea, dar nu puteam sa nu iau in consideratie doi mari cantareti de talie nationala: Cristian Vasile si Jean Moscopol. Si am inceput sa caut date despre ei. Apoi, la un moment dat, un prieten, Vladimir Boanta, care a studiat pianul la Lyra, m-a sunat si mi-a spus ca vine la Braila la intalnirea cu colegii, promotia 1928. Am fost invitat al altei generatii, eu fiind mai mic decat ei. Printre acestia, fratele lui Cristian Vasile', isi aminteste dr Teodorescu.

'Am vorbit cu mare dragoste despre muzica, iar Virgiliu Vasile m-a intrebat ce stiu despre Cristian. N-aveam prea multe date. E fratele meu. Haide sa-ti dau adresa!, mi-a spus', face precizarea dr Nicu Teodorescu.

INTALNIREA. 'Am fost la Piatra-Neamt, mai adauga muzicologul, si, cum am avut ocazia sa trec prin orasul lui, m-am gandit sa-i fac o scurta vizita. A fost o vizita pe nepregatite, dar Cristian era astfel imbracat de ai fi crezut ca astepta o vizita protocolara. A fost bucuros. N-am vrut sa-l obosesc prea mult, caci am vazut ca avea o respiratie tare grea, de parca ii era prinsa de rugina. Dar timbrul vocii pastra patina lacului de vioara nobila. M-a intrebat: Domnule doctor, stiti care este cea mai grea muzica? Muzica usoara, domnule doctor! Cand eram in puteri si imprimam discuri, ma preocupam, cum este si normal, de continua mea perfectionare. Am avut o fire ambitioasa si nu voiam sa mi-o ia nimeni inainte', continua dr Teodorescu, iar amintirile dau navala. 

CORESPONDENTA. 'A initiat apoi o discutie despre teatru. Am fost uluit. Am crezut ca am venit la diseurul Cristian Vasile si am dat peste omul de teatru Cristian Vasile. Domnule Teodorescu, a spus Cristian referindu-se la teatrul brailean, eu am toate astea in inima. Acesti artisti, aceste spectacole le am aici, in piept. Daca le pastram numai in memorie, precis le uitam. Uitarea este conditia unei minti sanatoase si eu am mintea buna. Pe mine, plamanii ma omoara!. Am inceput sa corespondez cu el. Mi-a trimis si fotografii. Ne-am vazut de vreo doua ori. Nu am mai apucat sa ne revedem, pentru ca a murit. M-am intalnit apoi cu fratele lui in momentul in care m-am hotarat sa scriu o carte despre Cristian Vasile. Virgiliu mi-a povestit apoi foarte multe lucruri. Mi-am notat totul intr-un caiet, asa cum obisnuiesc', a incheiat dr Nicu Teodorescu.

Dedicat femeilor

Valea Prahovei. Predeal si Sinaia. Aici si-a petrecut o parte din viata celebrul interpret Cristian Vasile. Dupa moartea diseurului, fratele acestuia, Virgiliu, s-a stabilit la Brasov. Aici Olga Vasile, cumnata interpretului - astazi la 91 de ani - a pastrat in amintire parfumul tangourilor de altadata. Cu un zambet cald, cu chipul senin, cea care i-a fost ca o sora lui Cristian Vasile ne-a invitat sa pasim in casa amintirilor sale. Fotografii, tablouri, portrete, un 'jurnal al vietii' artistului, scris de Virgiliu, Crucea acordata post-mortem socrului sau, Gheorghe Vasile, dupa ce a cazut in luptele de la Marasesti. Pe toate le pastreaza cu sfintenie. In acest cadru am reusit sa patrundem in lumea lui Cristian Vasile.

M-A IUBIT CA PE O SORA. 'De ce v-ati gandit la Cristian? Ce sa va spun intai?', ne-a trezit doamna Olga Vasile din vis. I-am povestit despre conceptul Editiilor noastre de Colectie dedicate celor mai mari artisti. 'Cristian nu a tinut la mine ca la o cumnata, m-a iubit ca pe o sora: Olguta in sus, Olguta in jos! Ce sa va zic au fost o familie foarte talentata, niste oameni cu adevarat inzestrati. Mama lor era pianista. Sotul meu, judecator ca si tatal lor, era si un mare caricaturist si portretist. Statea la televizor si, din zbor, creiona cate ceva. Toate desenele lui erau niste splendori'.

Cand vine vorba despre familia Vasile, doamnei Olga ii vin in minte amintirile dragi ale momentului in care si-a cunoscut sotul.

VREAU SA NE CASATORIM REPEDE. Povestea de dragoste dintre Virgiliu Vasile, fratele interpretului, si Olga Vasile a inceput intr-o farmacie, cand aceasta abia se angajase, in Predeal. Viitoarea sa soacra a remarcat-o din prima. I-a spus imediat fiului sau 'ce fata faina' lucreaza la farmacia din centru. Virgiliu auzind acestea a replicat: 'Pai, mama, matale care ai atatea cunostinte aici, aranjaza in asa fel incat sa o cunosc si eu'. El fiind judecator avea alta tinuta, trebuia sa faca o impresie buna. Au trecut o luna, doua, cinci si o colega mi-a spus: 'Olguto, sa stii ca se intereseaza de tine fratele lui Cristian Vasile. Judecatorul Vasile'. Eram foarte ocupata si nu aveam prea mult timp liber. Intr-o zi, ieseam de la serviciu si voiam sa plec la Brasov cu autobuzul. Am traversat, iar peste drum, aproape de gara, era o cofetarie. Am vrut sa-mi cumpar ceva dulce. Am traversat, asadar, spre cofetarie. Cineva imi taie calea si-mi zice : 'Va rog sa ma scuzati, sunt judecatorul Vasile, cred ca vi s-a vorbit despre mine!' Mi-a sarutat mana si mi-a spus: 'Vreau sa ne casatorim, si repede ca de aventuri sunt satul! Asta daca sunteti serioasa!' I-am spus ca asta va ramane sa vada el. I-am dat numarul de telefon de la farmacie. Mi-a spus ca imi da ragaz o luna de zile. Daca intr-o luna nu ma hotarasc, legatura se incheie. In tot acest timp ieseam prin parc, ne plimbam prin cele mai frumoase locuri ale Predealului. Cum era pe timpuri.

LOGODNA. Dupa o luna m-a invitat la un film. I-am explicat ca am foarte mult de lucru, dar a insistat: 'Vreau ca maine, pentru ca este sambata si avem mai mult timp la dispozitie, sa mergem la restaurantul Carmen'. Renumitul restaurant 'Carmen'. Si asa a ramas! Nu-mi trecea prin cap ca era timpul unui raspuns Am mers la restaurant si ne-a condus tatal lui Cristian Topescu, care era pe atunci seful restaurantului. Ne-a dat o masa minunata, separata, cu sticle de sampanie, doua sfesnice. Am comandat pastrav la cuptor, friptura el era foarte jenat si se tot uita la domnul Topescu care intreba mereu: 'Desfac sampania?' Mi-am dat seama ca intelegerea aceasta cu domnul Topescu nu suna bine. Dupa un semn al lui Virgiliu, domnul Topescu a venit si a deschis sampania. Am ciocnit si el a spus: 'Amintesc ca astazi se implineste o luna de zile de cand trebuia sa-mi dati un raspuns. Va rog frumos, la aceste cupe de sampanie, sa spuneti da sau ba'. Mi-a intins paharul, am ciocnit, si atunci am raspuns: 'Da, sa fie intr-un ceas bun'. Mi-a sarutat mana, m-a imbratisat si, in acest timp, orchestra a inceput sa cante 'La multi ani!', moment in care Virgiliu a scos din buzunar verighetele, le-am pus pe degete si asa ne-am logodit. Imediat dupa logodna l-am cunoscut si pe fratele lui Virgiliu, Cristian Vasile.

UN DUMNEZEU AL ACELOR TIMPURI. Un interpret pentru care muzica insemna viata. Un interpret pe care l-a iubit tot Bucurestiul, toata Romania: 'Era ca un inger, un Dumnezeu al acelor timpuri. Avea o voce deosebita, nu puteai sa nu-l asculti fara sa plangi', spune Olga Vasile. Era studenta cand Cristian Vasile lansase celebra piesa 'Zaraza'. Un cantec si o poveste: Cristian Vasile ar fi avut o iubita careia i-ar fi dedicat aceasta melodie. Nu este vorba de Francesca, prima lui sotie. Se spune despre ea ca era foarte frumoasa, fiind fiica unui stomatolog. Nu se stie insa despre cine este vorba. Niciodata nu s-a aflat adevarul deoarece Cristian Vasile nu i-a  povestit viata.

ADORAT DE FEMEI. Cand doamna Olga a intrat in familia Vasile, Cristian devenise un om retras, nu-i placea sa vorbeasca despre viata sa personala: 'Era foarte indragit de femei. Din pacate nici una nu a fost o mana de fier. Era bun si dedicat femeilor, insa nu va pot spune pe cine a iubit mai mult. De exemplu, casatoria cu Rada Moldovan a avut loc in urma insistentelor noastre. S-a casatorit cu ea foarte tarziu, cu cativa ani inainte de a muri. Au trait impreuna, dar nu au fost casatoriti decat foarte putin timp.' Cristian Vasile a fost bolnav inca din tinerete. Avea o sensibilitate la plamani, ca si ceilalti membri ai familiei. Probabil ca anii grei, din timpul razboiului, cand familia Vasile s-a refugiat prin diferite orase, mergand cu trenul, din gara in gara, din sat in sat, pe viscol si ger, si-au spus cuvantul. 'Imi amintesc ca eram cu sotul meu la Predeal si ne-a telefonat un doctor, spunandu-ne ca este bolnav.

Ne-am dus acolo sa-l vedem, dar nu am putut sta, ne-am intors la Predeal fiindca nu puteam lipsi de la serviciu. Eu eram farmacista. Dupa trei zile am revenit insa la Sibiu. Intrase in coma. Am plecat din nou la Predeal, iar ne-am intors la Sibiu. Am ajuns la cinci si jumatate dimineata alaturi de sotia lui, Rada Moldovan, dar era deja prea tarziu. La inmormantare au  fost Dina Cocea, Mia Braia. Pentru sotul meu a fost o tragedie, erau foarte atasati unul de altul. Totusi era ceva misterios in familia lor. Erau credinciosi, dar credeau intr-o viata suprema', incheie Olga Vasile. Am lasat in urma noastra o poveste de viata si un fragment desprins parca din capitolul unui roman. Iar pe 'sora' marelui Cristian Vasile incarcata de emotia aducerii aminte Din 1974 si pana acum pare ca a trecut doar foarte putin timp. Amintirile cu si despre el par sa poarte parfumul anotimpului in care s-a nascut. O primavara eterna.

Litanii de iubire

Daca am peregrina prin Bucurestii de azi cantand Bucurestii de ieri, am avea multa nostalgie in priviri si un fel de vina ca nu staruim sa pastram parfumul acelei epoci. Totul e in amintire. Dar, daca-ti pui in ureche sa-ti picure cantecele lui Cristian Vasile, imediat atmosfera revine. Ori de cate ori televiziunea vrea sa vorbeasca despre Micul Paris, coloana sonora care insoteste imaginile este negresit luata din cantecele lui Cristian Vasile - trubadurul trubadurilor

ACORDURI DULCI. Avea atata dulceata in glas incat, astazi, in 2009, cand ii asculti cantecele esti transportat imediat in acel Bucuresti despre care nu stim decat ca era grozav, ca era monden, ca lumea stia sa petreaca si sa se bucure. Era cantaretul inimilor indragostite, al noctambulilor pe care-i apucau zorile 'in trezie', pulverizand noptile. Vocea lui, cu o anumita miere in note, facea din melodiile 'Iubesc femeia', 'Zaraza' si din multe altele, litanii de iubire. Trubadur sentimental in orasul care pe atunci avea o viata de noapte stralucitoare, schimba destine: 'Pe raze de Luna/ Se tes acorduri dulci/ De violina/ Ce-ncerca sa spuna/ O melodie de tacere/ Tu Luna, tu Luna'. Din nici unul dintre slagarele lui Cristian Vasile nu lipseste Luna. Mi-aduc aminte ca-n studentie circula o caseta pe sub mana, pe ascuns. De ce? Nu stiu. Toate aceste melodii pe care le numesc retro - ne fermecau. L-am intrebat pe domnul Ion Vova, care stie tot, si am aflat despre acest Cristian Vasile ca fusese o mare glorie a muzicii usoare. Ca a fost cel mai popular cantaret timp de aproape 30 de ani intre 1920 si 1949. Atat. Schimbarea de sistem politic, capriciile modei, iesirea din razboi, cortina de fier - cine stie - a facut sa fie uitat. Dureros trebuie sa fie pentru un artist care s-a bucrat de adulatie sa traiasca inca 35 de ani intr-o uitare totala. Si totusi se mai canta 'Zaraza' uneori, iar lumea o fredona cu placere. Ciudatenii! Si astazi se canta. A inregistrat zeci de discuri cu repertoriul lui unic, format din romante, tangouri, cantece de inima albastra, cantece de petrecere.

TULBURATOR. Cantaretul Petre Gusti, unul dintre acei trubaduri retro, ii face un portret lui Cristian Vasile. 'L-am vazut la Roata Lumii - era pe Calea Dorobantilor. Era un local de lupi si o rampa de lansare a vedetelor de muzica usoara. Intr-adevar era o forfota de lume eleganta, oglinzi multe, miros de bogatie, reflectoare care dadeau o lumina de basm, chelneri in frac, flori si pate de fois gras. Femei splendide, sampanie, si deodata s-a facut liniste. Rumoarea a fost intrerupta de ceva misterios. Pe scena a urcat Cristian Vasile. Avea o voce care iti tulbura inima. Avea si o frazare extrem de originala. Nu mai vorbesc de tinuta, de felul mandru in care purta fracul. De altfel in acei ani era regele Bucurestiului muzical. Avea distinctie, farmec, daca el canta o melodie intr-o seara, devenea repede slagar. Roata lumii era centrul distinctiei bucurestene. Am fost atat de impresionat de Cristian Vasile incat, dupa ce si-a terminat programul Pe bolta cand apare Luna, am plecat ca in transa afara la aer, in noaptea calda. Eram atat de transportat incat nu mi-am dat seama ca am ajuns in bucatarie, si nu la iesire. Si pe acolo am iesit eu afara unde intr-adevar sus pe bolta era Luna'.

Intre realitate si fictiune

Asa cum 'Trista Duminica', languroasa si macabra melodie a sinucigasilor a fost un plagiat dupa romanta compusa de Ionel Fernic, 'Tiganca' : 'E Rita, fecioara cu ochii sprintari, / Cu sani ca de piatra' si a fost cantata atat de frumos, tot asa, celebrul 'Zaraza' este un plagiat dupa un tango din America de Sud - din Uruguay se pare. Nu era numit plagiat ci un fel de import, un tango importat. Vocea lui de tenor a onorat tangoul iar casele de discuri din Europa au fost foarte interesate de cantaretul bucurestean.

Zaraza este numele unei femei. Frumoase, bineinteles. O femeie care ii facea pe barbati sa se cutremure : 'Cand apari seniorita in parc pe-nserat/ Curg in juru-ti petale de crin/ Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat/ Si ai trupul de sarpe felin'.

POVESTE. Tangoul e in general tulburator dar 'Zaraza' a iscat o seismica a patimii. Un scriitor atat de malitios, atat de atent la miscarile Levantului, inamorat, nu putea sa nu prinda-n 'insectar' aceasta isterie 'tango-amoroasa'.

Imi place mult cum scrie Mircea Cartarescu. Si faptul ca el a fost interesat de 'Zaraza' m-a facut si pe mine sa fiu. Nu stiu de ce cred ca Mircea Cartarescu a vazut ceva nevazut, ceva pervers si erotic. E limpede ca avem nevoie de povesti, de basm, de anecdotica. Si, astfel, in 'De ce iubim femeile ?' Mircea Cartarescu 'a canavat' o poveste, a impletit destine patimase, folosind oameni care au trait si pe care i-a incadrat intr-o oarecare fictiune. A pus in povestea lui intamplari adevarate si nascociri. Doamne, ce mi-a placut! Dar ii si simteam voluptatea si picanteria, bucuria de a reface si a repara erori de destin.

Lumea ar fi avut nevoie de isterii de dragoste. Cum n-a existat o Zaraza care sa-l fi iubit pe unul si sa nu-l fi iubit pe altul. 'Pai, sa o cream', si-a spus acest extraordinar scriitor. Mie mi se pare un mare compliment adus acestor cantareti precum Cristian Vasile si Zavaidoc felului in care au intrat ei in constiinta populara a anilor nebuni. Mircea Cartarescu reface atmosfera bucuresteana din punctul culminant al istoriei orasului aducand-o falnic pe frumoasa tiganca Zaraza. Spune el ca Zaraza inseamna 'Minunata' in limba tiganeasca. Citind despre 'Zaraza' lui Cartarescu eu am aflat totul despre melodie, despre anii aceia nebuni, despre gradinile de vara Rasca, Otetelesanu, Carabus, Bordei despre spectacolele circului Sidoli, care atrageau publicul chiar si pe cel din strainatate. Dar mai ales am aflat despre cum canta Cristian Vasile la 'Vulpea Rosie' si despre aplauzele nebunesti cu care era rasplatit. Cartarescu spune: 'Tangourile lui Cristian Vasile sunt atat de neobisnuite, au o linie sonora atat de originala si de miscatoare'

Il aseamana cu Gardel si cine are o cat de cat informatie despre tango si povestea lui, isi da seama ce compliment grozav i-a facut lui Cristian Vasile. Zaraza mi se pare atat de captivanta, mai ales cu 'samburele de neobisnuit' care sta ascuns 'in camera obisnuitului' cum scrie pe coperta cartii. 'Zaraza' lui Cartarescu este un omagiu adus unui minunat tenor, cantaret de muzica usoara, care a uimit si ne uimeste si astazi prin acea unda de EROTISM din vocea lui, ca si prin sinceritatea interpretarii.

ENIGMA. Dupa ce citesti povestirea te duci repede sa-l asculti pe Cristian Vasile si sa te bucuri si sa intelegi ca e un adevarat omagiu cu tot finalul sinistru pe care l-a descris scriitorul. Cristian Vasile a avut intr-adevar un sfarsit trist insa n-a mancat cenusa iubitei sale. Si-a trait viata din plin. A iubit dar n-a fost iubit pe masura. Iar intre Zavaidoc si Cristian Vasile n-a existat nici o dusmanie. Ei nu aveau rautati. Se respectau.

Cat despre Zaraza, ramane o enigma nedescifrata, o poveste inchinata uneia dintre multele iubite pe care Cristian le-a avut. Sa fi fost Francesca? Sa fi fost Maud Mary?

N-are nici o importanta. Zaraza, spune scriitorul, a fost 'Lili Marlene a Bucurestiului.' Poate ca inventia e inventie si povestea e poveste. Dar pe cine mai intereseaza daca melodia e a noastra si ne picura -n ureche atata 'Erotic'?

Tangoul, obsesie

Micul Paris, Bucurestiul de altadata, era un oras cosmopolit. De la centru la mahalale, orasul renascuse, capatase o frumusete aparte. Viata pulsa in veritabila capitala europeana. Aici, Cristian Vasile devenea 'Regele neincoronat al muzicii usoare'. Era cel mai bun, celebru, iubit. Canta in noptile in care tangoul se simtea in Bucuresti ca acasa, ca in Buenos Aires. Misterul lui Cristian Vasile, povestile despre el se intalneau cu misterul tangoului. Despre acest dans aproape ireal, ne vorbeste Marina Constantinescu, critic de teatru.

'Cred ca Tango-ul a fost una dintre cele mai tari obsesii ale secolului pe care l-am parasit incet, incet. Dar nu ne-am despartit si de tango. El continua sa existe. O data cu noaptea, el vine La Buenos Aires. Noaptea aceea campeneasca in spatele careia linistea dubioasa se instala, ca si in Bucurestiul de altadata, undeva in cafenele, in baruri, oamenii se intalneau, lasandu-si poate iluziile si deziluziile deoparte si incercau sa se detaseze. Poate ca tangoul este o fantastica proiectie in vis. Poate de aici si nostalgia lui, poate de aici si abandonul oarecum frustrant pe care cei angajati in aceasta intalnire il purtau. A iesit acest dans al corpului de la brau in jos, acest dans al marionetelor angajate in pasi foarte bine stabiliti. Nimic nu este intamplator la tango, in ori ce forma de tango. Este ca un fel de ritual binecunoscut de cei doi, desi cei doi, femeia si barbatul, se cunosc atunci, poate. Intalnirea trupurilor se aluneca in acel abandon. Intalnirea poate sa fie de un dans, poate sa fie de-o viata, de-o noapte.'

Un barbat cuceritor

Tino Rossi al Romaniei. Asa il numeste pe Cristian Vasile marele muzician Gheorghe Zamfir. 'Dupa parerea mea, intre cele doua razboaie mondiale, Cristian Vasile a fost un fel de Tino Rossi al Romaniei. Vocea lui era dulce, catifelata, cu o culoare extraordinar de specifica timpului, pentru ca asa se canta atunci. Era o moda. Era un stil. Era epoca tangourilor, a valsurilor, a romantelor. Erau influente franceze, influente vieneze. Cum Bucurestiul era considerat Micul Paris era normal ca tot ce venea de acolo sa fie la moda si la noi. Nu era vorba de a copia, pentru ca noi aveam personalitatea noastra. Aveam stilul nostru folcloric, unic si inimitabil', spune maestrul Zamfir.

IMPACT. Toti bucurestenii care ieseau la plimbare pe Calea Victoriei erau de o eleganta sclipitoare. 'Era un tumult de viata extraordinar in acei ani. In acea epoca un tango, un vals sau o romanta aveau un impact deosebit. Venea lumea de la un restaurat la altul doar sa-i asculte pe marii interpreti: Zavaidoc, Cristian Vasile, Jean Moscopol. Iar interpretii cantau pe viu. Nu erau instalatii de sonorizare. Iar Cristian Vasile avea o voce cuceritoare atat prin dulceata cat si prin felul in care facea frazarea. Avea un farmec extraordinar. Era un barbat frumos. Batalia se dadea intre Moscopol si el. Ei erau cei mai iubiti interpreti din acea perioada. In plus, epoca aceea a fost extraordinar de efervescenta in toate domeniile. Cei mai mari oameni s-au nascut in acea perioada: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Sergiu Celibidache, Grigoras Dinicu, Elvira Popescu, Petre Stefanescu Goanga si multi altii. N-o sa se mai repete ca nimic nu este repetabil, cu toate ca un cantec vechi romanesc spune ca roata morii se-nvarteste. Atunci s-a exprimat si vocea acestei minuni de om care a fost Cristian Vasile care ne-a lasat mostenire nu numai chipul sau candid, ci si stilul si vocea lui exceptionala', incheie maestrul Gheorghe Zamfir.

 De mic, Cristian a fost un copil frumos si sanatos. Se bucura de multa simpatie si toti il admirau pentru voiosia si comunicativitatea lui. Se dezvolta in el atractia pentru muzica La numai doi, trei ani, la Harsova, cand scapa de sub supravegherea politieneasca a familiei si o zbughea pe poarta, il gaseai numai in parcul orasului, in fata chioscului orchestrei. Statea si asculta. Adus acasa, povestea ce vazuse si, imitand cantecul de vioara, tinea imaginar arcusul si intona 'tiii-ia-ia, tiii-ia-ia'. (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)

Parintii, in dragostea lor naiva si in dorinta de ridicare pe culmi cat mai inalte, ne sortisera de mici si profesiunile ce urmau sa le imbratisam cand vom fi mari. Pe Cristian l-au sortit profesiei de inginer, probabil pentru dexteritatea si ingeniozitatea cu care isi confectiona singur jucariile. Iar pe mine, ca judecator, pentru a pastra traditia familiei. Soarta va hotari in parte, dar aceasta decizie pripita, pastrata cu perseverenta de mama dupa disparitia tatalui, va constitui un nou obstacol la alegerea profesiunii sale muzicale. Desi nu aveam decat patru sau cinci ani, parintii erau preocupati de pe acum sa ne faca o biblioteca incepand, bineinteles, pentru moment cu cartile cu poze. Venitul familiei era satisfacator, caci magistratii erau salariatii cei mai bine remunerati. Tatal primea circa 400 de lei lunar, o parte in monezi de aur si argint. Erau atat de harnici si buni gospodari incat faceau si economie multe dintre monezi se strangeau pentru o salba la costumul national al mamei. Era nedespartita de ele in toate peregrinarile (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)

Dupa razboi, am primit dreptul de a locui intr-o alta casa din Braila. A noastra fusese daramata, iar la asta, fiind in paragina, nu plateam chirie. In sfarsit 'acasa', la Braila! Aici, in Bulevardul Carol 169 in care va locui, incepe a doua parte a copilariei lui Cristian, copilarie mai bogata in evenimente legate de viitorul sau. Bulevardul Carol din Braila nu era pe acea vreme ceea ce este astazi. Si poate chiar Braila era departe de imaginea 'orasului de salcami' descris de Mihail Sebastian. (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)

O epoca

I se propuneau contracte peste contracte. Proprietarii restaurantelor faimoase il curtau pentru a canta in localurile lor. Cand pleca de la un restaurant pentru a canta in alta parte, noul patron acoperea pierderile pricinuite de vechiul contract, mai ales ca prin plecarea lui Cristian Vasile parasea localul si o parte din clienti.

Vocea interpretului era ca o vraja pentru auditoriu, magie ce plutea chiar si in momentul in care melodia se sfarsea. Pret de cateva secunde se instala in sala tacerea. Ca la un semn se declansau aplauze furtunoase.

FAIMA. 'Doua decenii (1920-1949), atat a tinut cariera de cantaret de muzica usoara a lui Cristian Vasile' - arata intr-un comentariu ziaristul si compozitorul Geroge Sbarcea, sub semnatura Claude Romano. 'Dar cat timp a tinut a fost o glorie adevarata in domeniul  efemerei arte a melodiilor  repede imbratisate si apoi, tot atat de repede, date uitarii.  Racaru, Roata lumii, Visoiu, restaurantul Grand, terasa Lafayette, acestea au fost localurile in care a cantat. Ii ardeau ochii si-i ardea glasul cand  aparea in public, daruindu-se cantecului cum numai putini interpreti ai acestui gen au facut-o. Celor din generatia mea le mai rasuna in urechi vuietul aplauzelor cu care  ascultatorii rasplateau artistul patimas, care punea sulfet in tot ce canta. Avea o voce calda, clara, maleabila, cu un usor tremur in ea, al carei patetism exprima o intreaga epoca. Ion Vasilescu i-a spus Ultimul trubadur; il vedea  intr-o veche gradina bucuresteana, intre tufele inflorite de iasomie, cantand unei iubite de-o seara sau de-o vara o serenada pe care o acompania la chitara.' De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a recunoscut calitatile pe buna dreptate dupa ce i-a incredintat mai multe melodii care au avut mare succes, printre care si 'Cel din urma tango'.

ELEGANTA. Cristian Vasile a iubit tangoul. A cantat si romante, dar prea putine. S-a aruncat in bratele tangoului, pe care l-a interpretat in stil propriu, unic, cu mare eleganta. 'Cine dintre ascultatorii de astazi nu va descoperi in aceste cantece de altadata un suras uitat pe o strada cu numele de atunci schimbat, soapta unei marturisiri fugare, care lasa in suflet melancolia timpului dus?', se intreba compozitorul si jurnalistul brailean George Sbarcea, sub pseudonimul Claude Romano. Astazi regasim parfumul anilor interbelici prin vocea lui Cristian Vasile, care ne invita la dans. Tango dupa tango!

Privind la anii care au trecut, aflat in pargul varstei de 60 de ani, Cristian Vasile ii marturisea dr Nicu Teodorescu: 'Astazi, pensionar poate inainte de vreme, cu fire de argint in parul cu care ma mandream odinioara, traiesc insingurat la Piatra-Neamt, departe de zbuciumul vietii noastre din trecut, departe de tineretea ce am lasat-o in urma, va ascult vocea la radioul meu, iau parte la succesele voastre, ale celor ce mai sunteti in viata. Ma gandesc la inceputurile mele, la drumul spinos si greu de pionier al genului, cum ma numea pe buna dreptate, cineva la posturile noastre de radio!'.

In aceeasi scrisoare avandu-l ca destinatar pe medicul Teodorescu, interpretul care a avut candva lumea la picioare se destainuia: 'O! Cat de mari mi-ar fi fost si astazi posibilitatile daca o boala grea nu m-ar fi smuls atat de crunt si dramatic din frumosul drum () trimit gandul meu cel bun publicului, in fata caruia ingenunchez. El m-a ajutat sa fiu ce am fost! Lui i-am inchinat toate gandurile mele. Primesc si acum scrisori duioase de la multi dintre ei, drept marturie ca nu m-au uitat'.

Trubadurul Tudor Gheorghe spune ca interpretul Cristian Vasile a avut atata personalitate, incat a devenit personaj de film si de romane: 'Faptul ca din aceasta tripleta minunata a muzicii usoare din perioada interbelica - Titi Botez, Jean Moscopol si Cristian Vasile -, cel din urma a devenit personaj chiar intr-o proza a lui Mircea Cartarescu, nu prea fericit creionat din punctul meu de vedere, si apoi chiar intr-un film al domnului Sergiu Nicolaescu, spune ceva'. Cristian Vasile era un simbol al masculinitatii din acea perioada, 'i-a dat Dumnezeu un glas absolut admirabil si o prezenta scenica fascinanta. Era idealul de artist pentru multe damicele, domnisoare din perioada interbelica. Prezenta lui oriunde era magnetica. In momentul in care aparea se facea liniste si se asculta. Canta domnul Cristian Vasile'. (Mihai Stirbu)

Refren peste timp

Dan Barbu are 17 ani, o varsta pe care o considera 'nepotrivita pentru acest tip de muzica'. Asta nu-l impiedica sa asculte artisti romani ca Jean Moscopol, Titi Botez, Gheorghe Ionescu Gion, Dan Spataru, Constantin Draghici, Mirabela Dauer si, preferatul sau, Cristian Vasile, care se deosebeste de ceilalti cantareti din perioada sa prin vocea si stilul interpretarii cantecelor. 'Din primul moment cand l-am auzit am ramas fermecat, mai ales ca acel pasaj difuzat continea pacaniturile de patefon care ii dadeau savoare', povesteste Dan. Cristian Vasile ii place datorita vocii 'absolut superbe, de neconfundat, melodioasa, dulce'. 'La unele cuvinte, el nu mai pronunta ultima litera, deseori nici nu iti dai seama de acest mic amanunt, datorita stilului sau de interpretare', spune tanarul.

MELODIILE PIERDUTE. Din momentul in care a fost fermecat de Cristian Vasile, Dan Barbu a inceput sa caute tot mai multe informatii. Ii e greu sa spuna ce melodie de-a lui Cristian Vasile este preferata lui. 'As putea spune ca Te-am vazut aseara la fereastra imi place putin mai mult decat celelalte melodii ale sale. Poate pe viitor imi voi schimba aceasta impresie, deoarece nu am ascultat decat 52 de melodii de-ale sale. Se spune ca a inregistrat peste 300, deci inca mai caut restul de melodii pierdute in negura timpului', povesteste Dan.

CAUTARI. 'Cei de la Electrecord au incercat sa redea publicului o parte din cantecele sale prin seria Melodii din Bucurestiul de odinioara, dar, dupa parerea mea, insuficiente ca numar pentru Rasfatatul cantaret al publicului roman din perioada interbelica. Asa ca am incercat chiar eu sa gasesc mai multe cantece. Primul lucru a fost prin internet, dar nu a fost un succes prea mare, doar vreo zece cantece in plus fata de ce aparea pe seria mentionata mai sus. Asa ca am inceput sa caut eu singur discurile originale de ebonita, care au tinut vocea artistului in timp, in jur de 70 de ani', spune Dan.

DISCURILE. A inceput sa caute prin targuri si a gasit cinci discuri de patefon, produse de Columbia, ale lui Cristian Vasile. Le-a salvat in format digital si le-a pus pe internet pentru ca si alti pasionati de Cristian Vasile sa le poata asculta. 'In ceea ce priveste calitatea, discurile de patefon au fost un suport revolutionar in acei ani, dar care  taia  frecventele inalte si adauga fasait, spre deosebire de discurile vinil, care sunt si in ziua de azi cel mai bun suport audio. Daca acel disc era si ascultat pe patefon, datorita acului foarte mare, dupa circa 20 de ascultari se distrugea discul. Nu cred ca voi mai gasi discuri care sa fi fost cel putin o data ascultate pe patefon. In concluzie, melodiile care se vor mai gasi se vor afla in stare bunicica, dar aceasta stare ne spune ca au fost cantate acum 70-80 de ani', spune Dan.

Savoarea cantecului

Probabil ca acest nume, unul dintre cele mai cunoscute si apreciate la vremea aceea, nu mai spune prea mult in ziua de azi. Cei mai in varsta isi mai amintesc de cantecele lui, dar cei tineri, desigur, n-au avut de unde sa afle de el. Poate doar din inregistrarile  ramase pe placile de patefon, in care vocea, din cauza tehnicii neperformante din timpurile acelea, este deformata, nazalizata, alterata si lipsita total de stralucirea ei reala. Si apoi, placile 'Pathe', chiar si cele de calitate, inregistrate sub sigla 'Columbia', erau fabricate din ebonita si, cu vremea, s-au fisurat, au imbatranit, iar acul de fier le-a zgariat iremediabil, motiv pentru care nu s-au pastrat in conditii bune. Cu toate acestea, tangourile lui Cristian Vasile sunt atat de frumoase, au o linie sonora atat de originala si de expresiva, iar textele lor atat de duioase, desi usor siropoase, incat au ramas peste timp.

UN MARE MUZICIAN. Sentimentul ca ofera oamenilor bucurie prin tangourile ramase vesnic tinere l-a marcat profund pe tanarul cantaret, straduindu-se mereu sa fie pe placul ascultatorilor. Criticii muzicali ai timpului l-au elogiat inca de la primele sale aparitii. Adulatiile timpurii nu l-au determinat sa-si piarda capul si sa devina infatuat, ci, dimpotriva, l-au facut sa inteleaga ca nu a gresit calea pe care a ales-o. Cristian Vasile a avut forta, capacitatea si talentul sa devina un mare muzician, un interpret al marii muzici, intelegand prin aceasta muzica de opera. A decis, insa, sa-si canalizeze energiile spre domeniul muzicii usoare, punand o piatra de temelie la edificiul acesteia, dandu-ne dovada unei sinceritati nedisimulate. Cristian Vasile a valorificat la maximum aceasta achizitie atitudinala a sa, acceptand o conectare perpetua la frumusetile lumesti, trezind admiratia tuturor. A descoperit lumea sunetelor muzicale, dar si dexteritatea de a manui aceste sunete, scriind o pagina originala a muzicii usoare romanesti. Cantecele lui inchid in ele o mare taina printr-o inlantuire de idei sonore succesive si complementare, fiind o colectie de raspunsuri la nevoia semenilor sai, de a se lasa in voia clipelor de ragaz si beatitudine, dupa zile de munca asidua.   

CE VREMURI! In perioada interbelica, pe Calea Victoriei se puteau vedea mereu automobile negre si trasuri, care-i duceau pe cei bogati la sosea, la Rasca, Otetelesanu, Carabus si Bordei, renumite gradini de vara, care gazduiau jazz-band-urile si tarafurile autohtone la moda si unde muzica lui Jean Moscopol, Zavaidoc si Cristian Vasile era asteptata cu ardoare, in fiecare seara, de clientela vesela si petrecareata.
Cristian Vasile a cantat mai ales in restaurantul Vulpea Rosie de pe Strada Selari, unde prestatia lui era insotita mereu de aplauze nebunesti. La Vulpea Rosie toata lumea venea, de fapt,  nu ca sa manance, ci ca sa-l asculte pe Cristian Vasile, caci reusea, cu rezonanta vocii sale extraordinare si prin cantecele pline de un farmec neasemuit, sa capteze toata asistenta. Avea o voce aspra, deloc metalica, grava si plina de savoare, ce contrasta fermecator cu textele patrunse de o incarcatura emotionala iesita din comun, dar tocmai de aceea cantecele lui erau iubite de public. Cu un glas patrunzator, frumos armonizat, aducea in fiecare seara un buchet de melodii, cu care reusea sa ajunga la inima ascultatorilor.

Cantecele lui Cristian Vasile au fost adevarate slagare ale epocii interbelice.  'Nusa', 'Nunuto', 'Iubesc femeia', 'Aprinde o tigare', 'Nu!', 'Pentru tine am facut nebunii', 'Pe cer s-a stins o singura stea', 'Pe bolta cand apare luna', 'Minte-ma!', 'Aprinde o tigare', 'Cararuie, du-ma iar', 'Ce vrei sa-ti scriu?', 'De ce mi-ai spus ca ma iubesti?',  'De ce te uiti la mine?', 'Ilona', 'Ochii tai m-au vrajit' sunt doar cateva dintre acestea.

CELEBRUL TANGO. Cel mai cunoscut cantec, insa, al lui Cristian Vasile a fost faimosul slagar 'Zaraza', o versiune romaneasca, cu un text apartinand lui Nicolae Kiritescu, a celebrului tango uruguayan cu acelasi nume, compus in anul 1929 de Benjamin Tagle Lara si interpretat de Ignacio Corsini. O serie de povesti s-au tesut in jurul acestui cantec, legate de numele cantaretului Cristian Vasile si al iubitei sale Zarada, o tanara focoasa, cu ochi stralucitori, care a murit in imprejurari misterioase. Nu se stie nici astazi cat a fost adevar si cat a fost legenda. Dar cui ii mai pasa, de fapt? Savoarea cantecului s-a pastrat nestirbita pana in zilele noastre.

Supranumit Gardel al nostru, de la numele cantaretului argentinian, interpret al unor tangouri celebre, Carlos Gardel, vestit in acea epoca, atat prin muzica lui, cat si prin viata boema pe care a dus-o, Cristian Vasile ramane in constiinta publicului ca unul dintre cei mai iubiti si mai apreciati interpreti de muzica usoara romaneasca ai tuturor timpurilor. Nu putini au fost cei care au dorit sa-i semene si nu putini sunt cei care-i recunosc astazi meritele. Cristian Vasile ne-a lasat mostenire cantecele sale nemuritoare, cu poezia si parfumul lor inconfundabil.

L-a ucis dorul

L-a cunoscut pe 'Domnul Tango-ului' la poalele Ceahlaului. Cornel Nicoara era proaspat absolvent si a fost repartizat la teatrul din Piatra-Neamt, institutie pe care peste ani ajungea sa o conduca. 'Cand am aflat ca regizorul tehnic al teatrului este chiar Vasile Cristian, era sa cad pe jos. Va dati seama. Eram tanar si ca un burete absorbeam cand stateam de vorba cu cei care reprezentau ceva din istoria nu numai a teatrului nostru, ci a culturii romanesti. Vasile Cristian era unul dintre ei.'

CE MAI POVESTI. Interpretul avea un farmec extraordinar. 'Ne povestea, de exemplu: Ba, copii, pe vremea cand aveam cateva masini nu prea erau multe in Bucuresti.' Pentru ca si pe atunci circula acel zvon cu inghititul cenusii, Cornel Nicoara nu s-a sfiit sa elucideze misterul. 'L-am intrebat: Nea Vasile, cum e cu povestea ca ai inghitit nu stiu ce, si zice: Hai, ma, terminati cu prostiile!.' Cand le vorbea mai mult timp, 'la un moment dat facea o pauza si scotea dispozitivul cu eter, care il ajuta la respiratie, si isi pompa in gat'.

NOSTALGIC. Senzatia de atunci a proaspatului absolvent era ca solistul care a cantat iubirea a fost omorat de dor. 'In clipa in care a disparut din viata lui iubirea, pentru ca a iubit-o extraordinar, el si-a pierdut scopul in viata. A trait spre final in virtutea inertiei. Venea la serviciu, manca In schimb, ii facea o placere extraordinara, nebuna, sa stea de vorba cu oamenii. Eu nu am avut intelepciunea sa il intreb atunci: Nea Vasile, cand esti acasa, ce faci?. Poate mi-a fost frica sa-l intreb, si de mila nu l-am intrebat. Erau niste lucruri extraordinare in el', incheie Cornel Nicoara.