REPREZENTANTI AI MUZICII SPANIOLE SI FINLANDEZE DIN SECOLUL 20

reprezentanti ai muzicii spaniole si finlandeze din secolul 20

Manuel de Falla

Compozitorul spaniol scrie 26 de lucrari, dintre care prime incercari sunt in genul zarzuelei.

La vida breve (1904-5): opera intr-un act si 3 tablouri, prim pas spre opera nationala spaniola (actiunea: despre gitanii grenadieri), prin melodica spaniola combinata cu tratarea de tipul operei italiene si cu un stil armonic wagnerian.

In 1907, de Falla pleaca la Paris, unde cunoaste pe Albeniz, Debussy, Ravel, Honegger, Cocteau, Diaghilev, Enescu, Picasso s.a. La Paris va compune: Piese spaniole pentru pian (1908), suita in 4 parti; Trei melodii pentru voce-pian (1909) pe versuri de Thophile Gautier, in care este vizibila o apropiere de muzica franceza a epocii, de declamatia caracteristica impresionistilor; Sapte cantece populare spaniole pentru voce-pian (1914); Nopti in gradinile Spaniei (1909-15) pentru pian si orchestra, 3 poeme programatice.

In 1914, de Falla se intoarce in Spania, unde creeaza doua balete 'nationale'

Amorul vrajitor (drama) si

Tricornul (comedie ce alatura formule melodico-ritmice spaniole structurilor neoclasicismului european).

In amandoua introduce cantul vocal: in Amorul vrajitor - ultima creatie a compozitorului inspirata din folclorul gitan - dansul cantat (cante jondo), iar in Tricornul - scris la cererea lui Diaghilev - o mezzosoprana solista.

Alta faza stilistica a lui de Falla este marcata de tranzitia dinspre caracterul national spaniol spre neoclasicism. Aici se incadreaza:

opera de camera cu marionete, Papusile maestrului Pedro (1922), ce adopta formula de teatru in teatru, in adaptarea dupa un episod din Don Quijote de Cervantes. Sunt evocate muzica de curte medievala, de sorginte modal-gregoriana, muzica populara spaniola (v. prozodia caracteristica).

Concertul pentru clavecin (pian), flaut, oboi, clarinet, vioara, violoncel (1926), dedicat clavecinistei Wanda Landowska, este o mostra de abordare neoclasica in formele clasico-romantice, contrapunctul sever, din care insa nu lipsesc vechi melodii spaniole, cantari religioase.

Jean Sibelius (1865-1957)

Compozitorul finlandez scrie peste 150 de lucrari in toate genurile muzicale, in principal in domeniul coral si al liedului, dar si piese vocal- simfonice, muzica simfonica programatica, simfonii. Caracteristica principala: muzicalizarea vorbirii literare si populare finlandeze, crearea unui stil national fara a culege folclor.

Liedurile (cca 150): stil traditional romantic, limbile folosite in textele poetice sunt suedeza, germana, finlandeza.

Creatia camerala: miniaturi programatice pentru pian, sonate, sonatine pe linia Chopin, Schumann, Brahms, Ceaikovski, Grieg. Alte piese pentru ansambluri diferite (duo cvintet, v. Cvartetul de coarde Voces intimae, 1909)

Creatia simfonica si concertanta: influentele romantice si limbajul statornic tonal nu exclud inovatia printr-un nou concept simfonic, care nu se bazeaza pe dinamism si miscare, ci pe staticism. Sibelius a scris 7 simfonii (1900-1924, in 3 sau 4 parti, a 7-a simfonie fiind monopartita), declarandu-se impotriva interpretarilor programatice in acest gen si folosind adesea structuri strofice, de barr.

In cele 9 poeme simfonice se inspira din epopeea nationala Kalevala, punand in prim plan figuri de eroi sau o tematica istorica (Kullervo, 1892, Finlandia, 1899, Tapiola, 1926).

2 suite (Lemminkinen, 1893), uvertura si alte miniaturi orchestrale, Concertul in re pentru vioara si orchestra, 1905.