FORMELE MONODIEI LAICE IN MUZICA MEDIEVALA

FORMELE MONODIEI LAICE IN MUZICA MEDIEVALA

Termenul de "monodie" isi are origine in doi termeni de origine greaca cu semnificatia "singur"+ "cantec", avand sensul initial de cantec la o singura voce, termenul aplicandu-se asupra muzicii al carui element de expresie este melodia. (Dictionar de termeni muzicali Ed. stiintifica si enciclopedica Bucuresti, 1984)

Monodia, in aceasta acceptiune ocupa o arie larga, atat pe plan istoric cat si geografic, luand nastere in fazele primitive ale omenirii, in perioada antica si evul mediu, si supravietuind pana azi in folclorul unui mare numar de popoare.

Formele pe care le imbraca sunt determinate de conditiile epocilor si culturilor carora le apartine.

Se pot face unele diferentieri astfel :

• monodie primitiva
• monodie antica (exemplu muzica greaca)
• monodie medievala - 1.) monodia religioasa - cantecul bizantin ce cuprinde doua categorii de cantari: a.) cantarile liturgice, care s-au nascut si dezvoltat odata cu cultul crestin;

b.) cantarile laice (aclamatiile - fiind singura muzica laica transmisa de Bizant in notatia neumatica)

- cantecul gregorian( ce defineste repertoriul cantului oficial al bisericii latine, cant care a inceput sa se organizeze si cristalizeze incepand cu secolele al VI-lea si al VII-lea, dezvoltandu-se si imbogatindu-se pana in secolul XI-lea)

- 2.) monodia laica - melodiile profane cu text latin din secolele IX si X , "chansons de gestes", muzica trubadurilor, a truverilor si a Minesangeri-lor, cantecele de dans , de petrecere, etc.

In muzica medievala, epoca melodiilor trubadurilor a insemnat unul din cele mai caracteristice momente. Hranindu-se din poezie, abordand o tematica predilect cavalereasca sau erotica, aceasta arta a insemnat si achizitia unor mijloace de expresie si tipare formale.

Arta trubadurilor a inflorit in cea de-a doua jumatate a secolului al XI-lea si a cunoscut o perioada de autentica maiestrie, hranindu-se din viziuni realiste si traind in poezie, ca la finele secolului al XIII-lea sa-si anunte crepusculul (patria acestor opere fiind sudul Frantei). Ramificatiile frumosului infaptuit de acesti oameni s-a resimtit in Italia, Spania precum si in Anglia, in Germania - se prezinta sub titlu de "Minesangeri", "tropatores", "truvers", nume cu straveche etimologie, cuvantul "trobar" care inseamna a nascoci, a inventa, arata ocupatia acestor artisti.

Perioadele in care se subdivide epoca lor de activitate, avand semnificatii stilistice si influente asupra formelor practicate de ei sunt:

1.- Nasterea si dezvoltarea artei trubadure (1090 - 1140)

2.- Inflorirea artei lor ( 1140 - 1250)

3.- Crepusculul cantecului trubadur ( 1250 - 1290)

Legatura organica dintre muzica si poezie in creatia "trubadurilor" si "trouverilor" se poate observa si din marea importanta pe care o au genurile practicate de acestia:

Ø     Cantecele istorice ( cantecele care preamaresc faptele de vitejie ale unor eroi binecunoscuti - cruciadele, care poarta si denumirea de " chanson de geste"- forma epica medievala asemanatoare baladei. Cel mai celebru exemplu il reprezinta "La Chanson de Roland" ( sec.XI). Simpla formula melodica folosita ca suport intonational se repeta in fiecare vers, doar ultimul vers avea melodie proprie cu caracter conclusiv.)

Ø     Cantecele dramatice ( care au la baza "drama liturgica" - cea care s-a dezvoltat in cadrul slujbei religioase catolice, aproximativ intre sec. X-XIII capata aspectul unor creatii originale din punct de vedere muzical cand se face tot mai mult simtita influenta melodiilor profane ale "trubadurilor" si "truverilor", transformandu-se dintr-o cantare monodica ce era la inceputurile ei, presupunandu-se devenind mai tarziu o lucrare ce incepuse sa utilizeze si formule polifonice ale timpului. Astfel, solo-urile vocale alternau cu dialoguri cu coruri, utilizandu-se in acest moment desigur pentru acompaniament si instrumente. "Drama liturgica" a anticipat cu cateva secole aparitia teatrului laic si a operei.). Cantecele dramatice au fost practicate la spectacolele de teatru ale vremii.

Ø      Cantecele de dans ( cele care circulau din castel in castel).

Ø     Cantece de mai ( luna calendaristica considerata a fi cea mai frumoasa, ce proslaveste reinvierea naturii)

Ø     Pastorale ( it. pastorale "pastoresc, campenesc"), spectacol muzical al carui subiect se bazeaza pe o idila pastoreasca, descriind incantarea in fata naturii, linistea, puritatea oamenilor simpli, traind in aceasta atmosfera de pace rustica.

Ø     Cantecele zorilor (matinale) - cantece pastorale ce preamaresc frumusetea diminetii.

Ø      Cantece pioase ( de nunta, religioase - unele au patruns in teatrul vremii).

Toate acestea influenteaza puternic modul de constructie al formelor. Poezia fiind cea care avea o importanta deosebita, cantecul nu se mai numea "chanson" ci "vers"

Fenomenul de stransa legatura dintre stroficitatea poeziei si diviziunile ce le determina in morfologia cantecelor, au adanci implicatii si in alcatuirea formelor muzicale.

Dupa opinia lui H. Davenson "poezia andaluza din sec.al IX-lea , cu rimele dispuse in simetrie alternativa au o influenta hotaratoare asupra intregului univers al cantecelor trubadurilor. Astfel, in cantecele lui Guillaume de Machault apare o forma prescurtata a acestui gen de poezie, avand schema A A A B.

Tot sub influenta poeziei, mai precis a metricii versului, se produce in "cantecul trubadur" un inceput de organizare ritmica. Transpunerea picioarelor metrice in grupari de valori (conform notatiei timpului) are drept rezultat formarea "modusurilor" - corespondent muzical al acestor picioare de vers, mostenite din metrica poeziei elene : "trohaicus", "iambicus", "dactilus", "anapestus", "spondaicus", "tribachicus".

Din juxtapunerea acestora, intr-o anumita ordine, se vor obtine modurile ritmice sau "manieriile". Acestea vor avea o mare importanta in structurarea ritmica a pieselor, cat si a unor forme mult mai complexe, cum ar fi, de pilda, cele polifonice ale evului mediu.

Trebuie insa specificat faptul ca, in respectarea valorilor unei "manierii" oarecare, se pune uneori necesitatea constrangerii sau unirii mai multor sunete pe o singura silaba, de unde rezulta asa-zisul fenomen echivalenta. Este deci, un element melismatic, necesar respectarii periodicitatii succesiunii valorilor din interiorul manieriei :

In totalitate se cunosc astazi un numar de 6 "manierii" obtinute prin repetarea diferitelor "modusuri" : 1. 2.

3. 4.

5. 6.

Forme si tipare

Cantecul "trubadur" cunoaste doua categorii importante de forme, alcatuite in functie de ritmica pe care o intrebuinteaza:

a.)    Forme cu ritmica de cantare plana

b.)    Forme cu ritmica mensurala

a.)    Formele cu ritmica plana - sunt formele unde stroficitatea este de natura asimetrica, apropiata de structurile in lant in care apar elemente de variatie celular - figurala . Conform inlantuirii strofelor intr-un exemplu "Cantec trubadur"- Guirault de Borneil - realizeaza o catena (lant) de fraze de tipul : a - b - c - d . Aspecte de variatie melodica isi fac aparitia in ultimele doua strofe, astfel, tiparul poate fi corectat devenind : a - b - c - cv . Ritmica plana are deci o puternica influenta asupra formei, aliniind-o tiparelor practicate de cantarea gregoriana sau postgreoriana.

b.)   Formele cu ritmica mensurala - sunt formele foarte raspandite, in care succesiunile ritmico-melodice devin acum generatoarele unor morfologii simetrice patrate, prevestind perioada muzicala baroca. Incadrarea in lumea modurilor diatonice medievale, cadentele insuficient conturate melodic si functional, prezente frecventa a subtonicelor modale, fac ca aceste morfologii periodice, sa fie doar o starea primara insuficient inchegata. Totusi in ultimele exemple ale timpului se pot intalni formatiuni apropiate de perioada muzicala, din 8, respectiv 16 masuri, atunci cand melodia adera la alcatuirea simetrica. Aceasta periodicitate este determinata de 2 principali factori: - stroficitatea cu simetriile interne ale versurilor si rimelor poeziei si

- aderenta tot mai pronuntata a modurilor de stare majora - in care cadentele melodiei se articuleaza cu ajutorul notelor sensibilizate ce conduc spre tonica (finalis). Astfel, putem intalni 16 masuri ce cuprinde un fragment periodic ce se divide in doua subunitati de tip frazeologic de 8 masuri fiecare. Unitatea in intregul ei va dobandi schema 16 + 8 de unde A = a + a1, ambele fraze continand un material comun diferentiat doar la cadente.

Dispunand de un numar redus de mijloace de expresie monodia atribuie acestora in schimb o mare varietate, ceea ce duce la o deosebita bogatie a ei in privinta modurilor, a ritmului si a ornamentarii. Pe de alta parte, lipsindu-i constrangerea incadrarii intr-o structura polifonica, ea se desfasoara in deplina libertate, sub impulsul unui nestavilit avant improvizatoric, dand prilej repetarilor in nesfarsite variante. Constituindu-se ca o structura muzicala care se exprima pe o singura voce, solo sau amplificata la unison sau in octave, si desfasuradu-se pe axa succesivitatii orizontale, monodia este deci o structura fundamentala a limbajului muzical, la care se pot raporta celelalte categorii ale sintaxei muzicale.

Bibliografie:

XXX - Dictionar de termeni muzicali. Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1992

XXX - Dictionar de Mari Muzicieni, Larousse. Ed. Univers enciclopedic, 2000

XXX - La musique francaise du Moyen age a la R volution, Edition des Biblioteques Nationale de France, 1943

Teodorescu Ciocanea Livia - Tratat de forme si analize muzicale.