Robert Schumann

Robert Schumann

V.1. Sonata pentru pian si vioara op. 105, in la minor

Prima sonata schumanniana dedicata duo-ului pian - vioara a fost compusa in 1851, este tripartita si apare in tonalitatea la minor.

Prima parte - la minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 26] Tema I(26) 10+8+8 la

[27 - 34] punte(8)

Expozitia(64) [35 - 42] II.1(8) Do

Tema II(30) [43 - 58] II.2(16) 8+8

[59 - 64] concluzie(6)

[65 - 74] D1(10) la

[75 - 87] D2(13) do, sol, re, Fa

Dezvoltarea(45) [88 - 95] D3(8) Sib

[96 - 109] D4(14)

[110 - 140] Tema I(31) 5+26 la

[141 - 148] punte(8)

epriza(67) [149 - 156] II.1(8) Do

Tema II(30) [157 - 172] II.2(16) 8+8

[173 - 176] concluzie(4)

[177 - 188] Dc1(12)

Dezvoltare codala(33) [189 - 198] Dc2(10)

[199 - 209] Dc3(11)

Mit leidenschaftlichem Ausdruck , prima miscare a sonatei nr. 1 pentru vioara si pian, este structurata pe o arhitectura de sonata bitematica. Expozitia debuteaza cu prezetarea temei principale - alcatuita din trei perioade muzicale: prima - 10 tacte, iar urmatoarele doua - cate 8 masuri. Din punct de vedere stilistic remarcam linia melodica pasionala, trista si expresiva (segmentata in fraze muzicale diferite timbral: vioara - pian), clocotul dramatic al acompaniamentului pianistic (figuratii armonice pe formule de saisprezecimi), traseul tonal al celor doua perioade muzicale (Fa major - la minor) si cadenta II - V - VI - I - IV - V - I a tonalitatii de baza:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea I, mas. 1 - 5.

Puntea, mas. 27, se desfasoara pe 8 masuri (perioada muzicala) si face trecerea tonala si tematica spre cea de-a doua tema a formei de sonata. Din punct de vedere armonic aceasta debuteaza in tonalitatea de baza, moduland - in cea de-a doua fraza - la tonalitatea dominantei (mi minor), iar la nivel dinamic articulatia se desfasoara in nuanta mare (f, fluctuatii dinamice, sf).

Tema a doua apare in tonalitatea relativei - Do major si se structureaza pe doua idei muzicale. Prima idee muzicala, mas. 35 - o perioada de 8 tacte, este alcatuita din doua fraze muzicale simetrice de 4 masuri fiecare: prima - expunerea violinei, iar cea de-a doua - expunerea instrumentului cu claviatura. Din punct de vedere stilistic remarcam profilul melodic arcuit, cu accente dinamice tipic stilisticii romantice si cu numeroase sincopesimetrice,

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea I, linia melodica a temei secunde, mas. 35 - 39.

acompaniamentul pianistic ce consta dintr-o pulsatie constanta de saisprezecimi, debutul pe acordul treptei a doua si cadentele finale deschise ale celor doua fraze muzicale (acordul dominantei).

A doua idee muzicala, mas. 43, deriva tematic din prima si se desfasoara pe doua perioade muzicale. Primul segment muzical arhitectonic are 8 masuri - doua fraze simetrice anacruzice de 4 tacte fiecare. La nivel stilistic semnalam instabilitatea tonala asigurata de acordul tonicii alterat suitor si dublajul liniei melodice a violinei la pian (unison timbral). Cea de-a doua perioada muzicala - 8 masuri, proceseaza materialul muzical din perioada precedenta si aduce un plus de lirism datorita fluctuatiilor dinamice ample (crescendo - decrescendo - din prima fraza muzicala si ascensiunea dinamica p - cresc. - f de pe intreaga suprafata arhitectonica) si a dezvoltarii registrale din cea de-a doua fraza.

Expozitia formei de sonata de incheie printr-o concluzie de 6 masuri (mas. 60 cu auftakt). Aceasta fraza muzicala reprezinta repriza tematica a puntii - expusa aici la terta mica ascendenta (in tonalitatea relativei - Do major).

Dezvoltarea, Im Tempo (mas. 65), este sectiunea centrala a formei de sonata si se structureaza in patru segmente muzicale arhitectonice. Primul este o perioada muzicala de 10 masuri - repriza variata a temei principale (in tonalitatea de baza - la minor). Schumann aduce modificari in cea de-a doua fraza muzicala: ascensiune tensionala (crescendo, dezvoltare prin secventare, marsuri armonice ascendente).

Al doilea segment muzical al dezvoltarii, mas. 75, este o perioada muzicala de 13 masuri, compusa din doua fraze muzicale asimetrice: prima - 9 tacte (trei motive muzicale de 3 masuri), a doua - 4 masuri. Din punct de vedere stilistic remarcam caracterul muzical dramatic - introvertit, scriitura muzicala pulsatorie de tip baroc, secventele armonice ce traverseaza tonalitatile do minor, sol minor, re minor si Fa major, dialogul timbral in stretto pian - vioara si cadenta I - VI ce leaga acest segment muzical de urmatoarea sectiune a dezvoltarii.

Cel de-al treilea segment muzical debuteaza in tonalitatea Sib major si se caracterizeaza prin ritmica obstinata de saisprezecimi, imitatia polifonica in stretto vioara - pian si accentele de la pian din masurile pare ale articulatiei muzicale de 8 masuri (perioada muzicala alcatuita din doua fraze simetrice de 4 tacte fiecare). Compozitorul german dezvolta tematic debutul melodic al celei de-a doua fraze muzicale din prima sectiune a dezvolarii.

Ultima sectiune, mas. 96, reprezinta o perioada muzicala de 14 tacte structurata in trei fraze asimetrice: primele doua - cate 4 masuri, ultima - 6 tacte. Compozitorul romantic continua aici procesele dezvoltatoare din segmentul muzicale precedent, tensiunea muzicala fiind sporita datorita dinamicii mari, a secventarilor melodice si a arpegiului ascendent pe saisprezecimi de la instrumentul cu claviatura. Ultima fraza muzicala este similara cu primul segment muzical al celei de-a treia perioade a temei principale.

Repriza formei de sonata este anticipata tematic printr-o fraza muzicala de 5 masuri (augmentarea si dezvoltarea ritmica a primului motiv muzical - in cadrul liniei melodice expuse de instrumentul cu coarde si arcus). Repriza propriu-zisa, Im Tempo - in tonalitatea la minor, prezinta tema principala a formei in varianta identica, compozitorul romantic pastrand atat parcursul armonic, cat si coordonatele stilistice si structural - muzicale.

Puntea, perioada de 8 masuri, este prezentata quasi identic raportat la cea din expozitie (modificare cadentiala datorita mutarii centrului tonal la tonalitatea omonimei).

Tema secunda - mas. 149, in tonalitatea omonimei (La major), pastreaza structurarea bipartita din cadrul expozitiei. Schumann prezinta discursul muzical al temei secundare asemanator celui din expozitie, concluzia din finalul articulatiei fiind redusa la 4 masuri.

Printr-o cadenta dramatica V - VI (acord alterat coborator) se face trecerea spre segmentul muzical final al formei de sonata - coda. Datorita amplului travaliu dezvoltator, aceasta se transforma intr-o dezvoltare codala compusa din trei idei muzicale. Prima idee - mas. 177, o perioada muzicala de 12 masuri, proceseaza muzical finalul expozitiei cu inceputul acesteia. A doua idee muzicala, perioada de 10 masuri se structureaza in doua fraze muzicale asimetrice: prima - 6 tacte (pedala figurata pe acordul dominantei), a doua fraza - 4 tacte (pedala figurata pe acordul tonicii). Din punct de vedere stlistic remarcam aici cadenta autentica V - I a tonalitatii de baza (extinsa pe 10 masuri) si pulsatia ritmica ostinata de saisprezecimi. Ultima perioada muzicala, 11 masuri, incheie aceasta prima miscare caracterizata printr-un dramatism sfasietor si un patetism tipic stilisticii muzicale schumanniene.

Partea a II‑a - Fa major - lied - rondo (ABACA)

Schema formei:

[1 cu auftakt- 15] A(15) - tripartit: a1(8) a2(4) a1'(3) Fa, re, Fa

[16 - 25] B(10) 4+6 fa

[26 cu auftakt - 40] A(15) - tripartit: a1(8) a2(4) a1'(3) Fa, re, Fa

[41 - 56] C(16) - tripartit: c1(4) c2(6) c1'(6) re

[57 cu auftakt - 79] A(23) 8+3+12(coda) Fa

Allegretto - partea a doua - apare in tonalitatea Fa major (relativa subdominantei) si degaja o atmosfera lirica, plina de substanta muzicala romantica. Din punct de vedere structural, aceasta miscare a sonatei se grupeaza pe o forma de lied - rondo cu elemente variationale (ABACA).

Prima sectiune are 15 masuri si se structureaza tripartit: a1 - perioada de 8 masuri, a2 - 4 masuri si a1' - 3 tacte. Din punct de vedere stilistic remarcam, in segmentele muzicale extreme ale formei, caracterul meditativ al acestei veritabile confesiuni muzicale, agogica fluctuanta de tip rubato (numeroase fermate, ritenuto-uri urmate de a tempo), profilul melodic descendent, organizat anacruzic si asimetric la nivel motivic, accentele dinamice fp si parcursul tonal Fa major - re minor - Fa major:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea II, mas. 1 - 3.

Sectiunea mediana, mas. 9 cu auftakt, debuteaza la tonalitatea relativei, are un ritm giusto, o scriitura muzicala izomorfa si un caracter giocoso datorita ritmului de dactil si a manierei staccato.

A doua sectiune, Im Tempo - mas. 16, apare in tonalitatea omonimei - fa minor - si aduce cu sine atat o schimbare de scriitura muzicala, cat si o schimbare de caracter. Desfasurat pe o perioada de 10 tacte, acest B al formei prezinta o linie melodica tanguitoare, expresiva, trista si lirica la instrumentul cu coarde, acompaniat de pulsatia ritmica ostinata de saisprezecimi de la pian (figuratii armonice):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea II, mas. 16 - 19.

Din punct de vedere armonic, acest tronson arhitectonic parcurge tonalitatile fa minor - Lab major - fa minor, cadentand deschis (pe acordul dominantei).

Repriza A-ului, mas. 26 cu auftakt, este prezentata identic, Schumann ornamentand melodic discursul muzical.

Cea de-a patra sectiune, Bewegter - C, apare in tonalitatea re minor si deriva tematic din fraza muzicala mediana a A-ului. Din punct de vedere structural acest segment muzical are o forma tripartita cu repriza: c1 - fraza muzicala de 4 masuri, c2 - fraza muzicala de 6 tacte, iar c1' - fraza muzicala de 6 masuri. Din perspectiva stilistica semnalam ritmica giusto, scriitura muzicala divizionara omofon - izomorfa, accentele plasate pe timpi neaccentuati - ce dau un caracter dansant, ascensiunea dinamica si caracterul agitat, emotionat sugerat si prin notatia compozitorului romantic.

Repriza primei sectiuni, Tempo I - mas. 57 cu auftakt, este prezentata augmentat si variat. Schumann dezvolta ultimul segment muzical al formei tripartite prin augmentarea structurala cu 8 tacte. Primul segment muzical pastreaza aproape aceleasi coordonate stilistic - muzicale, cadenta finala realizandu-se pe acordul tonicii subdominantei (Sib major - precedata de o scurta inflexiune modulatorie). Tronsonul muzical central al formei este variat si concentrat: in tonalitatea de baza, desfasurat pe 3 masuri. Remarcam aici bogata ornamentatie din cadrul liniei melodice a violinei, pe un ritm dactil, acompaniat de optimile staccato de la pian. Repriza primei sectiuni se divide in doua segmente arhitectonice: primul - o fraza de 4 masuri (tema expusa de instrumentul cu claviatura), iar al doilea - o perioada de 8 masuri ce are rol de coda (rarefierea structural - muzicala a fenomenului sonor). Prin cadentele plagale I - IV (cu terta coborata - acord "dramatic") se finalizeaza aceasta reverie muzicala schumanniana.

Partea a III-a - la minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 24] Tema I(24) tripartita - (8+8+8) la

Expozitia(63) [25 - 28] punte(4)

[29 - 47] Tema II(19) tripartita - (8+4+7) Fa

[48 - 63] concluzie(16)

[64 - 77] D1(14) mi

Dezvoltarea(53) [78 - 100] D2(23) 10+13 Mi, fa#, La

[101 - 116] D3(16) 8+8 laV

[117 - 140] Tema I(24) tripartita - (8+8+8) la

Repriza(51) [141 - 144] punte(4)

[145 - 163] Tema II(19) tripartita - (8+4+7) Do, La

[164 - 167] tranzitie(4)

[168 - 175] Dc1(8)

Dezvoltarea [176 - 191] Dc2(16) 8+8 laV

codala(46) [192 - 202] Dc3(11) laI

[203 - 213] Dc4(11)

Ultima parte a sonatei schumanniene - Lebhaft - este o miscare alerta scrisa in forma de sonata bitematica, ce se desfasoara in tonalitatea de baza a sonatei - la minor.

Expozitia formei de sonata debuteaza cu prezentarea temei principale - trei perioade muzicale simetrice cu 8 tacte fiecare organizate pe o forma interna tripartita cu repriza (aba). Caracterul muzical al acestei primei idei muzicale este energic, barbatesc, incisiv, pulsatia constanta dand discursului muzical continuitate si motricitate ritmica. Prima perioada este alcatuita din doua fraze muzicale de 4 masuri, a doua fiind repetarea primei fraze - cu planurile melodice ranversate (pian - vioara):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea III, mas. 1 - 5

A doua perioada aduce o scriitura muzicala dezvoltatoare (secvente, marsuri armonice si imitatii polifonice), iar ultima perioada reprezinta repriza primului segment muzical arhitectonic. Din punct de vedere stilistic semnalam pulsatia constanta, sacadata (Nicht gebunden ) de saisprezecimi, imitatiile polifonice in stretto pian - instrument cu coarde, basul ostinat ce consta din octavele maini stangi a pianului (saisprezecimi) si centrul tonal al lui la minor.

Tema secunda, mas. 29, se desfasoara in jurul unei singure idei muzicale si este expusa in tonalitatea Fa major (relativa subdominantei). Aceasta este precedata cu o fraza muzicala de 4 masuri ce are rol de punte (ritm pregnant, imitatii contrapunctice pian - vioara). Apoi urmeaza expunerea idei tematice secundare - cantilena expresiva, luminoasa, dolce si intima expusa de vioara - acompaniata de instrumentul cu claviatura. La fel ca si tema principala, si aceasta se grefeaza pe o arhitectura tripartita cu repriza: a - perioada de 8 masuri, b - fraza muzicala de 4 masuri (in tonalitatea la minor) si repriza primei perioadei - 7 tacte (repriza concentrata si variata). Din perspectiva stilistica remarcam candoarea, feminitatea si ornamentarea melodica a temei expuse de violina, acordurile in nuanta de f ce despart motivele muzicale (cadenta V - I), acompaniamentul tensionat al pianului (contratimpi, fluctuatii dinamice, formule ritmice contratimpate, cromatisme) si parcursul armonic arcuit Fa - la - Fa:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 105, partea III, mas. 29 - 33.

Concluzia, sectiunea finala a expozitiei se intinde pe 16 masuri (doua perioade muzicale) si are rol dublu din punct de vedere structural: pe de o parte incheie discursul muzical (cadenta V - I a tonalitatii Fa major), iar pe de alta parte pregateste parcursul tonal pentru aparitia dezvoltarii (tonalitatea la minor). Din punct de vedere tematic, aceasta aduce materialul muzical al temei principale (pulsatia constanta de saisprezecimi staccato), inchizand astfel ca un arc tematic intregul demers sonor expozitiv.

Dezvoltarea, mas. 64, incepe printr-o idee tematica proprie si se desfasoara pe trei sectiuni structurale. Prima sectiune, 14 masuri, are un caracter maiestuos, incisiv, chiar brutal si apare in tonalitatea dominantei - mi minor. Remarcam aici imitatia contrapunctica libera vioara - pian la distanta de un timp, ritmul de dactil, sincopele de la instrumentul cu claviatura si accentele marcato. Ultimele doua masuri au rol de conjunctie structurala pentru sectiunea urmatoare: acordul dominantei lui Mi major, ritm de triolet.

A doua sectiune se desfasoara in tonalitatea Mi major (omonima tonalitatii sectiunii precedente) si se compune din doua perioade muzicale. Prima, 10 tacte, se structureaza in doua fraze de 5 masuri si degaja o atmosfera calda, expresiva, luminoasa, asemanatoare caracterului temei secunde. La nivel stilistic remarcam ritmul ternar al acompaniamentului pianistic, parcursul tonal Mi - do# - Mi. A doua perioada deriva tematic din tema secundara a formei de sonata, se desfasoara pe 13 masuri si este instabila tonal (debuteaza in fa# minor, apoi moduleaza spre La major, finalizand pe dominanta lui Mi major). Schumann suprapune aici cele doua idei tematice de baza: linia melodica expresiva, unduitoare, fluctuanta a violinei si ritmul punctat, incisiv, staccato, pe saisprezecimi din stima pianului).

Cea de-a treia sectiune, mas. 101 cu auftakt, se arcuieste pe 16 masuri (doua perioade muzicale simetrice de 8 tacte) si se contituie intr-o falsa repriza datorita faptului ca este prezentata tema principala a miscarii intr-o alta tonalitate decat cea de baza: mi minor (tonalitatea dominantei). Totodata, acest segment muzical de 16 masuri se constuie intr-o ampla pedala pe dominanta tonalitatii principale la minor.

Repriza formei de sonata prezinta tema principala, in tonalitatea de baza, aidoma celei din expozitie: 24 de masuri reprezentand 3 perioade muzicale de 8 tacte.

Tema secunda, mas. 145, incepe in tonalitatea relativei - Do major, pentru ca ulterior sa se stabileaza in tonalitatea omonimei - La major. Forma de lied tripartit se respecta si aici (prima subsectiune - 8 tacte, a doua sectiune - fraza de 4 masuri, iar repriza primei subsectiuni - 7 tacte). Din perspectiva stilistica raman identice caracteristicile prezentate in cadrul primei sectiuni, cu precizarea ca prima fraza a temei secunde apare in la minor, Schumann mutand apoi centrul tonal la tonalitatea omonimei (diferenta de caracter muzical: introvertit - extrovertit).

Ultima sectiune a reprizei reprezinta o fraza tranzitiva spre dezvoltarea codala (4 masuri - acordul dominantei tonalitatii La major).

Prin debutul dezvoltarii codale, compozitorul romantic aduce o surpriza atat tematica, cat si structural - armonica. Cadenta intrerupta V - VI a tonalitatii de baza si ideea muzicala a primei miscarii - prezentata de violina sunt concludente in acest sens. Dezvoltarea codala se compune din patru sectiuni: prima - perioada de 8 masuri (sinteza tematica intre prima si ultima miscare), a doua - doua perioade de 8 tacte fiecare (reprezentand o ampla pedala pe dominanta tonalitatii de baza), a treia - o perioada de 10 masuri (ce prezinta materialul tematic din debutul dezvoltarii), iar ultima - o coda ce stabileste tonalitatea si caracterul intregii miscari finale a sonatei.

Prin acest caracter muzical sacadat, tensionat si trist se sfarseste prima sonata schumanniana dedicata duo-ului pian - vioara.

V.2. Sonata pentru pian si vioara op. 121, in re mino,

A doua sonata schumanniana dedicata duo-ului vioara - pian este cvadripartita.

Partea I - re minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 20] Intro(20) 8+12 re

[21 - 42] Tema I(22) 13+9 re

Expozitia(75) [43 - 56] punte(14)

Tema II(36) [57 - 79] II.1(23) tripartit (7+4+12) Fa

[80 - 92] II.2(13)

[93 - 95] concluzie(3)

[96 - 114] D1(19) 11+8

[115 - 130] D2(16) 6+6+4

Dezvoltarea(93) [131 - 138] D3(8)

[139 - 154] D4(16) 6+6+4

[155 - 170] D5(16) 8+8

[171 - 188] D6(18) 10+8

[189 - 210] Tema I(22) 13+9 re

[211 - 224] punte(14)

Repriza(78) Tema II(36) [225 - 247] II.1(23) tripartit (7+4+12) Re

[248 - 260] II.2(13) re

[261 - 266] concluzie(6)

[267 - 279] C1(13) re

Coda(29) [280 - 286] C2(7)

[287 - 295] C3(9)

Prima miscare a sonatei apare in tonalitatea de baza si debuteaza cu o introducere de 20 de masuri - Ziemlich langsam Articulata pe doua perioade muzicale (prima - 8 tacte, a doua - 12 masuri), introducerea stabileste coordonatele tematice ale intregii prime parti. Linia melodica din acordurile primei fraze muzicale va deveni tema principala a formei de sonata. Semnalam aici caracterul energic, incisiv si dramatic al discursului muzical, izoritmia celor doua voci timbrale (ritm de optimi cu pauze si ritm punctat urmat de saisprezecime), staccato-urile de pe fiecare acord, armonizarea clasica a liniei melodice de tip cantus firmus (situate in sopran la cele doua instrumente), relatia armonica VII - III din mas. a patra, dinamica masiva si diminuendo-ul din final:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 1 - 5.

Fraza muzicala de mai sus se continua printr-o cadenta solistica a viorii (3 masuri), desfasurata pe o pulsatie ritmica de saisprezecimi, pe acordul dominantei cu septima si nona mica.

A doua perioada muzicala este augmentarea variata a primului segment. Prima fraza muzicala este identica la pian, violina polifonizand enuntul muzical cu o contramelodie ascendenta cu rol de dialog timbral. Fraza muzicala de 4 tacte se continua cu o alta fraza de 6 masuri, urmata de un motiv de legatura (Schneller). Din perspectiva stilistica remarcam aici salturile melodice ascendente de la vioara, dinamica discreta (p, "ecoul" primei expuneri tematice), pedala pe dominanta din ultimele 4 masuri, scurta inflexiune modulatorie la tonalitatea relativei (mas. 7 a perioadei muzicale) si anacruza dramatica produsa de acordul disonant al dominantei, cu septima mica si nona mica (ultimele 2 masuri - nuanta de ff) si ascensiunea tensionala a viorii (ritmica divizionara - treizecisidoimi, profil melodic descendent, trisonul dominantei cu septima si nona):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 19 - 20.

Expozitia formei de sonata, Lebhaft , debuteaza cu prezentarea temei principale - linia melodica a frazei muzicale din introducere - prezentata intr-un context muzical nou. Din punct de vedere arhitectonic, intreaga idee tematica principala se desfasoara pe doua perioade muzicale organizate dupa principiul antecedent - consecvent. Primul segment arhitectonic, 13 tacte, se caracterizeaza prin organizarea polifonica a temei: subiect, expus de vioara - 4 masuri, raspuns real, expus de pian - 4 tacte si raspuns tonal, expus de ambii parteneri instrumentali - 5 masuri). La nivel stilistic semnalam linia melodica sincopata si contratimpata, cu rol secundar, de la pian (mana dreapta), izoritmia vioara - pian (registrul grav), raportul sincopa contratimpata - saisprezecimi din cadrul partiturii instrumentului cu claviatura (dublat si de accent dinamic - cu rol de accentuare a caracterului agitat - dramatic), accentele de tip marcato (pe patrimi), fluctuatiile dinamice ale celor 3 expuneri tematice:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, prima perioada a temei principale, mas. 21 - 33.

A doua perioada muzicala, mas. 34, debuteaza pe acordul treptei a VI-a cu septima mare (cadenta "intrerupta" in relatia cu acordul precedent: V - VI) si se compune din 9 tacte. Acest consecvent al temei principale se structureaza in doua fraze muzicale asimetrice (prima - 4 tacte, iar cea de-a doua - 5 masuri) si reprezinta cadentele autentice si plagale ale tonalitatii de baza. In prima fraza remarcam relatia armonica atipica V - IV (din cadenta IV - V - IV - I a primului motiv), inacceptabila de armonica clasica, dar justificata aici prin caracterul pasager si prin polivalenta acordului ), dialogul tematic pian - vioara (discurs melodic de saisprezecimi), iar in cea de-a doua fraza muzicala - revenirea tematica a primei perioade (dialogul timbral pe ritm de saisprezecimi), ritmul complementar divizionar, cadenta II - V - I a tonalitatii re minor si accentuarea caracterului dramatic - agitat prin nerezolvarea acordurilor disonante pe pedala pe dominanta (ultimele 3 masuri).

Puntea, segmentul arhitectonic central al expozitiei, se arcuieste pe 14 masuri (perioada muzicala alcatuita din 3 fraze muzicale) si are rolul de a lega centrii tonali ai celor doua idei muzicale si de a dilua incrancenarea tensionala a temei principale, pregatind atmosfera calda, linistita si luminoasa a temei secunde. Prima fraza, 4 tacte, este secventata augmentat la cvarta perfecta descendenta (a doua fraza - 6 masuri). Ultima fraza, mas. 53, indica parcursul tonal II - VII - V - II - V - I a tonalitatii Fa major. Schimbarea caracterul muzical este reliefat prin rarefierea scriiturii muzicale, diminuendo-ul din motivele secunde al primelor doua fraze muzicale, profilul melodic descendent si procesarea tematica prin eliminare. Indicatia semantica a compozitorului din ultimele doua masuri (Etwas zurckhaltend ) contribuie la ambianta intima ce pregateste aparitia celei de-a doua teme a formei de sonata.

Grupul tematic secund apare in tonalitatea relativei - Fa major si se compune din doua idei muzicale.

Prima idee tematica se articuleaza pe o forma de lied tripartit - aba. Prima sectiune, perioada de 7 masuri, propune un discurs sonor expresiv, intim si feminin. Remarcam aici anticipatia si apogiatura cromatica din prima fraza muzicala (4 masuri), linia melodica lasciva a violinei - pe valori ritmice mari, acompaniamentul pianului ce pastreaza dramatismul temei intai (sincope contratimpate, saisprezecimi, triolete, arpegii) si instabilitatea tonala data de rezolvarea acordurilor disonante in rasturnarea intai, evitand astfel certitudinea noii tonalitati (o singura exceptie - acordul tonicii, in rasturnarea intai - mas. 6):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, tema a doua, mas. 57 - 60

Debutul perioadei asigura un centru tonal pe sol minor (tonalitatea contradominantei), parcursul armonic dovedind ulterior caracterul pasager al respectivei tonalitatii si confirmarea centrului tonal pe Fa major:

Cea de-a doua sectiune a primei idei, fraza muzicala de 4 masuri, se compune dintr-un motiv de 2 masuri repetat variat timbral. Caracterul muzical devine candid, gingas si suav, iar din perspectiva stilistica amintim profilul descendent melodic, lantul omogen de sincope simetrice pe jumatate de timp (vocea mediana de la pian) si debutul pe acordul treptei a VI-a (urmat de cadenta IV - I - II - V - I):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 64 - 67.

Repriza primei sectiuni este augmentata si variata: perioada de 12 masuri formata din doua fraze simetrice de 6 tacte. Prima fraza reprezinta repriza variata, linia melodica fiind interpretata de catre pian (sopran), violina avand rol acompaniator. Inflexiunile modulatorii la Sib major si la Do major indeparteaza gravitatia centrului tonal al lui Fa major, iar pulsatia constata de sincope simetrice leaga din punct de vedere afectiv prima tema de acest grup tematic secund. A doua fraza se caracterizeaza prin imitatie inversata timbral la nivel de celula muzicala (o masura), secventarea primului motiv la terta descendenta (Fa major - re minor), si imitatia polifonica in stretta din ultimul motiv muzical. Mai remarcam prezenta ritmului de saisprezecimi ce provine din acompaniamentul pianistic al temei principale. Din punct de vedere al formei de bar, aceasta fraza muzicala secunda se structureaza pe un aab (bar), la nivel de motiv muzical.

A doua idee tematic, mas. 80, readuce materialul muzical al temei intai in tonalitatea festiva Fa major. Structurata pe 3 fraze muzicala, aceasta perioada de 13 masuri are caracter concluziv, ascensiunea ritmico - tensionala (figuratiile armonice pesasiprezecimi si crescendo-ul amplu) incununand expozitia formei de sonata:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 80 - 83.

Ultimele 3 masuri se constituie intr-o pedala pe dominanta lui Fa major.

Expozitia se incheie printr-o fraza concluziva de 4 masuri - repriza variata a primei fraze a introducerii (linia melodica ascendenta sprijinita de acorduri masive ):

,

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 93 - 96.

repetitia din final conducand cei doi instrumentisti la reluarea primei sectiuni.

Dezvoltarea, segmentul central al formei de sonata, se compune din 6 sectiune delimitate la nivel tematic. Prima, D1 - 19 tacte, prelucreaza tematic prima idee muzicala a grupului secund. Structurata in doua perioade muzicale asimetrice (prima - 11 tacte, iar a doua - 8 masuri), aceasta se caracterizeaza la nivel stilistic prin parcursul armonic variat ce urmareste numai tonalitati minore (re minor - sol minor - fa minor - do minor), dialogul tematic permanent intre cei doi instrumentisti, tensiunea muzicala asigurata de sincopele simetrice si de pulsatia ritmica de saisprezecimi. Daca prima perioada muzicala are independenta tematica, cea de-a doua este, in fapt, o punte spre cea de-a doua sectiune a dezvoltarii. Schumann readuce chiar si parcursul ritmico - melodic descendent al puntii din expozitie (lant de sincope simetrice pe sfert de timp).

A doua sectiune - D2 (mas. 115) - este alcatuita din 3 fraze muzicale ce formeaza o ampla perioada muzicala de 16 tacte (primele doua fraze - 6 masuri, iar cea de-a treia - 4 tacte). La nivel tematic compozitorul prezinta materialul muzical al primei idei muzicale a sonatei, combinat cu elemente din punte. In primele doua fraze semnalam dialogul imitativ al primelor doua masuri din tema principala (pian, registrul grav - proposta, violina - risposta, la cvinta perfecta ascendenta), motivul descendent al puntii (cel de-al treilea motiv muzical) si parcursul armonic sib minor - fa minor - sol minor - re minor. Ultima fraza muzicala aduce o ascensiune tensionala provenind din diminuarea ritmica a temei, anticiparea raspunsului fugato-ului de la vioara si continuarea secventelor armonice (mi minor - Fa major - sol minor):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 127 - 130

Cea de-a treia sectiune a dezvoltarii, mas. 131, reprezinta repriza concentrata a primeia. Perioada de 8 tacte aduce materialul tematic din prima idee tematica a grupului secund: prima fraza - segmentul central al formei de lied, iar a doua fraza - prima sectiune. Traseul armonic debuteaza pe sol minor, moduland ulterior la do minor, iar inflexiunea modulatorie la tonalitatea "napolitana" (Reb major) din finalul articulatiei muzicale creaza o zona afectiva luminoasa in contextul introvertit al dezvoltarii.

Urmatoarea sectiune, D4, se articuleaza pe 16 masuri si se compune din 3 fraze muzicale: primele doua - cate 6 masuri, iar ultima - 4 tacte. Semnalam aici procesare celulei melodico - ritmice preganante din tema principala (dialog timbral) si a doimilor din debutul aceleiasi teme muzicale (imitatie in stretto intre pian - vioara):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 141 - 144.

Ultima fraza muzicala, mas. 151 (reperul F), incununeaza intreaga tensiune acumulata anterior (climax).

A cincea sectiune a dezvoltarii, in do minor, aduce o semnificativa schimbare a tehnicii de compozitie: linie melodica sincopata la pian, acompaniament de optimi si franturi tematice din finalul temei principale (pasajul de saisprezecimi):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 155 - 158.

Fraza muzicala de mai sus va fi transpusa ulterior la cvinta perfecta ascendenta - tonalitatea sol minor, linia melodica fiind interpretata de vioara, structura muzicala nou infiintata reprezentand o perioada de 8 tacte. A doua perioada a sectiunii, tot 8 masuri, readuce materialul tematic al primei fraze (tonalitatea do minor), parcursul tonal avand un sens arcuit: do minor - Mib major - do minor. Crescendo-ul gradat, inceput in prima masura al perioadei secunde, creaza ascensiunea tensionala precedenta aparitiei reprizei.

Ultima sectiune, mas. 171, se desfasoara pe 18 masuri (2 perioade muzicale) si se caracterizeaza prin utilizarea tehnicii de dezvoltare prin eliminare a unui singur submotiv muzical:

.

Uluitoarele imitatii pian - vioara, revenirea la dominanta tonalitatii de baza si continuarea ascensiunii dinamice din sectiunea precedenta creioneaza un nou climax tensional (mas. 13 a sectiunii). Aceasta culminatie tensionala (pedala figurata pe dominanta tonalitatii de baza) este urmata de un descensio tensional pana la revenirea temei principale a formei de sonata.

Repriza debuteaza cu prezentarea temei principale in tonalitatea re minor. Cu exceptia primei fraze (ce este adusa variat - ornamental), cele doua perioade muzicale sunt reluate identic.

Variatia ornamentala din prima perioada apare in cadrul acompaniamentului: diminuare ritmica (puulsatie de saisprezecimi), figuratii armonice. Reperele stilistice semnalate in expozitie raman valabile si aici.

Puntea apare si ea quasi identica, Schumann modificand finalul sectiunii din ratiuni tonale (cele doua masuri finale - moduleaza la tonalitatea omonimei - Re major).

Grupul tematic secund apare in tonalitatea luminoasa Re major. Prima idee tematica este reluata identic, transpunerea la terta mica descendenta impunand un plan interpretativ extrovertit raportat la Fa majorul din expozitie . Si cea de-a doua idee tematica este prezentata identic din punct de vedere cantitativ (perioada de 13 tacte), compozitorul german conducand discursul muzical spre tonalitatea de baza - re minor, fapt ce duce la o schimbare a etosului muzical (major - minor: Fa major in expozitie, respectiv re minor in repriza). Fraza concluziva este amplificata la 6 masuri printr-o augmentare cadentiala.

Coda, segmentul final al formei de sonata, aduce o impresionanta ascensiune ritmica si tensionala si o idee tematica noua, la instrumentul cu coarde si arcus, acompaniata de pasajele de saisprezecimi de la pian. Din punct de vedere arhitectonic finalul se structureaza in 3 sectiuni organizate dupa principiul formei tripartite aab. Prima sectiune, perioada de 13 tacte (2 fraze de 4 masuri, urmate de una cu 5 tacte) se caracterizeaza prin profilul descendente al liniei melodice de la vioara, ritmul punctat si dialogul imitativ pe formula de saisprezecimi, pasajul ornamental contratimpat al pianului si caracterul antrenant - cursiv al discursului sonor:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 267 - 269.

A doua sectiune, Schneller , se desfasoara pe 7 masuri si reprezinta repriza condensata a primului segment muzical. Ultima sectiune, intr-o dinamica discreta de p (cu mici fluctuatii de nuanta), se articuleaza pe 9 tacte si incheie intregul arc structural al formei de sonata prin reamintirea motivului tematic de baza (ascensiunea melodica pe arpegiu, cu valori de doimi, de la vioara), aici avand rol cadential (I - IV - V):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea I, mas. 289 - 290.

Partea a II-a - si minor - rondo ABACA - (Scherzo cu 2 Trio-uri)

intro(2) si

Scherzo - A(45) [3 - 18] a'(16) 8+8

[19 - 45] a''(27) 11+8+8

Trio 1 - B(32) [46 - 61] b1(16) 8+8 fa#

[62 - 77] b2(16) 8+8 si, fa#

Scherzo - A(43) [78 - 93] a'(16) 8+8 si

[94 - 120] a''(27) 11+8+8

Trio 2 - C(32) [121 - 136] c1(16) 8+8 Si

[137 - 152] c2(16) 8+8

intro(2) Do

Scherzo - A(44) [153 - 170] a'(16) 8+8 si

[171 - 196] a''(26) 11+8+7

Coda(29) [197 - 225] 8+8+13 Si

Sehr Lebhaft - 6/8, este un insufletit si ritmat Scherzo in tonalitatea si minor. Schumann articuleaza aceasta miscare alerta pe o structura de rondo cu doua cuplete (ABACA - scherzo cu 2 trio-uri).

Prima sectiune se caracterizeaza printr-o semantica introvertita, nelinistita, tipic romantica si se structureaza monotematic dublu expus (a' - a''). Primul segment muzical debuteaza cu un motiv introductiv de o masura si jumatate (ritmica pregnanta ce sta la baza intregului discurs sonor: troheu, urmat de tribrah pe optimi):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 1 - 2.

Acesta se compune din doua perioade muzicale "patrate" de 8 tacte, fiecare avand la baza multiplul lui 2 (fraza de 4 tacte, motive de 2 masuri). Prima perioada este alcatuita dintr-o fraza de 4 masuri repetata variat cadential. Din punct de vedere stilistic semnalam organizarea anacruzica a motivelor muzicale, raportul activ - static si cel dinamic la nivel de fraza muzicala (prima - ritmica motorica - in nuanta de p, iar cea de-a doua - pasiva - cu o dinamica de f, continand valori ritmice de patrimi cu punct), cadenta deschisa a primei fraze (acordul dominantei) si inflexiunea modulatorie la tonalitatea dominantei din finalul frazei a doua:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 3 cu auftakt - 6.

A doua perioada are in componenta doua fraze muzicale diferite (ambele avand radacini tematice in prima perioada muzicala) si se caracterizeaza prin pedala figurata pe dominanta tonalitatii si minor (prima fraza muzicala), respectiv pedala pe contradominanta (dominanta dominantei - a doua fraza) si accentele dinamic - expresive pe climax-ul melodic al fiecarui motiv muzical (sf) si inflexiunea modulatorie la tonalitatea dominantei din finalul frazei a doua:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 9 cu auftakt - 12.

A doua expunere tematica, mas. 19 cu auftakt, se structureaza pe trei perioade muzicale: prima - 11 tacte, iar celelalte doua - cate 8 masuri fiecare. Primul segment arhitectonic provine din prima perioada a celei dintai expuneri, compozitorul modificand a doua fraza - inflexiune modulatorie la tonalitatea subdominantei (mi minor), apoi la dominanta. A doua perioada reprezinta repriza variata a segmentului omonim al primei sectiuni (pedala figurata pe dominanta tonalitatii de baza), a doua fraza fiind variata (cadentele "intrerupte" al parcursului armonic V - VI - IV - V - VI - IV suspendand, pentru moment, centrul tonal al lui si minor). Semnalam aici dinamica masiva (f), accentele (sf) si crescendo-ul din finalul frazei secunde (subito p - crescendo), acordul disonant al subdominantei cu septima mica (penultima masura a perioadei), respectiv trisonul micsorat al subodminantei alterate suitor, cu septima micsorata (ultima masura). Ultima perioada, cu rol de concluzie, se constituie intr-o ampla pedala pe dominanta lui si minor, Schumann utilizand tehnica de procesare prin eliminare.

A doua sectiune a formei intregii miscari este sinonima cu un Trio - atat datorita schimbarii majore a caracterului muzical cat si a parametrilor stilistici. Desfasurata in tonalitatea dominantei - fa# minor - acest segment muzical degaja un lirism feminin, un dramatism sfasietor des intalnit in muzica schumanniana. Structura muzicala este bipartita, fiecare sectiune fiind alcatuita dintr-o perioada muzicala de 8 masuri, ce se repeta identic. Prima perioada este alcatuita din doua motive identice (prima fraza muzicala), urmate de o augmentare variata (a doua fraza muzicala) si remarcam profilul descendent al liniei melodice a viorii, contrar cu cel ascendent de la pian (linie melodica secundara - in octave - registrul grav), poliritmia intre cele doua voci timbrale (ritm de cvartolet pe optimi la vioara, respectiv ritm ternar la pian), ritmul complementar de la instrumentul cu claviatura (ce are rol acompaniator), fluctuatiile dinamice (pe cadenta I - VII) si cadenta deschisa (acordul dominantei lui fa# minor):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 46 - 53.

A doua articulatie a B-ului, aduce o ambiguitate structurala: fraza secunda a perioadei muzicale este repriza variata a primei sectiuni. Din aceste considerente intreaga arhitectura sonora a Trio-ului poate fi considerata si un lied tripentapartit (b1-b2-b1-b2-b1). Datorita echilibrului structural propun, totusi, structura bipartita ca fiind cea mai viabila optiune, fiecare segment muzical fiind repetat identic (b1-b1-b2-b2).

Prima fraza a perioadei aduce o inflexiune modulatorie la tonalitatea subdominantei (si minor) -

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 62 - 65

in schimb ce a doua fraza readuce centrul tonal al lui fa# minor:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, mas. 66 - 69.

Aceasta repriza concentrata a sectiunii b1 este adusa variat intrucat al doilea motiv este modificat stilistic (cadenta V - I, inchisa, a tonalitatii fa# minor). Datorita caracterului muzical lasciv - feminin al Trio-ului si a schimbarii scriiturii muzicale, adopt in actul interpretativ un Meno mosso, densitatea melodica si relatiile armonice la distante mici fiind astfel mai bine constientizate de catre public.

Repriza Scherzo-ului, mas. 78 cu auftakt, este prezentata identic de compozitor, reperele stilistice si structura monopartita dublu expusa ramanand valabile si aici. Motivul introductiv este eludat aici din ratiuni structural - muzicale (introducerea pulsatiei ritmice de baza nefiind justificata).

Al doilea Trio, echivalent cu cel de-al doilea cuplet al formei de rondo - mas. 121 cu auftakt, penduleaza tonal intre si minor - Si major (tonalitatea omonima). Din punct de vedere structural sectiunea se articuleaza bipartit, similar cu primul Trio (patru periode de 8 masuri), perioadele secunde din cele doua sectiuni fiind repetate identic.

Prima perioada, c1, se defineste prin profilul melodic in forma de arc de la vioara, poliritmia celor doua instrumente protagoniste (pianul - ritm ternar, vioara - ritm binar punctat), linia melodica secundara de la pian (optimi - figuratii armonice), raportul semantic introvertit - extrovertit rezultat din parcursul tonal (prima fraza - si minor, a doua - Si major) si unitatea tematica a celor doua fraze muzicale de 4 masuri (a doua este reluarea variata ornamental a primeia):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, al doilea cuplet, mas. 120 - 128 .

Perioada celui de-al doilea segment muzical, c2 - mas. 137, aduce repere tonale centrate in jurul lui Si major (Mi major - tonalitatea subdominantei, sol# minor - tonalitatea relativei). Din perspectiva melodica, segmentul muzical provine tematic din prima sectiune, parametrul armonic si fragmentarea discursului tematic al frazei secunde la cele doua instrumente (primul motiv apare la pian - vocea interna, al doilea motiv fiind preluat de vioara) fiind singurele elemente stilistice contrastante.

A doua revenire a Scherzo-ului, mas. 153, aduce o surpriza tonala - debutul in tonalitatea treptei a doua coborate a lui si minor (Do major - tonalitatea napolitana). Este o repriza concentrata si variata deoarece Schumann modifica ambele expuneri tematice. Prima expunere isi pastreaza structurarea in doua perioade muzicale, cea dintai - fara repetitie, in timp ce a doua expunere este variata semnificativ. A doua perioada muzicala din expunerea secunda are 16 masuri, cu una mai putin decat primul A si se defineste prin pedala ampla pe dominanta lui si minor (pedala figurata, brodata cu acordul subdominantei). Crescendo-ul gradat, fluctuatiile dinamice, cromatismele ascendente figuratiile armonice prezente atat la vioara cat si la pian, alcatuiesc un ascensio tensional consistent ce se rezolva pe debutul sectiunii urmatoare - coda.

Ultimul segment arhitectonic al miscarii, mas. 197 cu auftakt, reprezinta o coda structurata tripartit (forma interna de tip aab: primele doua perioade fiind similare, iar ultima - diferita). Prima perioada, avand un caracter dinamic, maestuos si solemn, are 8 masuri si se defineste prin cadenta I - IV - V - I si revenirea tematica a Scherzo-ului la pian (vocea interna - a doua fraza muzicala). A doua perioada, fraza de 4 masuri repetata variat registral, apare in tonalitatea omonima (Si major) si cu o dinamica grandioasa (ff), relevand astfel climax-ul intregului discurs muzical al miscarii:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea II, coda, mas. 205 cu auftakt - 212.

Ultimul segment muzical, perioada de 13 tacte, incheie acest antrenant Scherzo printr-o cadenta ce contine acordul major al treptei a doua coborate ("sexta napolitana" in cadenta I - II - V - I), arpegiile suitoare imitate in stretto la cele doua instrumente configurand acest final senin, maiestuos si luminos.

Partea a III-a - Sol major - lied tripartit compus (ABA)

Schema formei:

[1 - 24] tema (24) 8+8+8 Sol

A(71) [25 - 48] var. I(24) 8+8+8

[49 - 70] var. II(23) 8+8+7

B(34) [71 - 105] 10+13+11 mi

A(23) [106 - 128] 8+8+7 Sol

Coda(12) [129 - 140]

Leise, einfach , a treia miscare a acestei sonate camerale romantice, este "o spendida pagina a lirismului schumannian si a coloristicei lui variationale" , pornita din simplitatea unei melodii cu caracter de cantec popular. Desfasurata pe o structura muzicala de lied tripartit cu elemente variationale (ABA), aceasta miscare lenta apare in tonalitatea Sol major, metrul fiind de 3/8.

A-ul, prima sectiune, este o veritabila tema cu doua variatiuni. Tema, in tonalitatea Sol major, este alcatuita din 3 perioade muzicale de 8 masuri, organizate pe o forma tripartita de tip abb (contrabar). Scriitura muzicala de coral, fragmentata timbral la cele doi interpreti, contine firul melodic in sopran (sopranul trisonurilor in pizzicato la vioara si portativul mainii drepte de la pian), pedala figurata din registrul grav al instrumentului cu claviatura avand rol de baza armonica (pedala pe tonica - prima fraza, respectiv cadenta I - IV - V - I a tonalitatii dominantei - a doua fraza muzicala):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 1 - 8.

Amintim structurarea motivica anacruzica, profilul melodic sinuos, ritmica ternara (ritm complementar), instabilitatea celei de-a doua fraze muzicale (inchisa cadential prin acordul tonicii lui Re major) si caracterul delicat, simplu si dolce.

A doua perioada, cu rol de consecvent al celei dintai, se caracterizeaza prin climax-ul melodic din debut (sunetul mi2), urmat de un profil preponderent descendent pana la tonica tonalitatii de baza, cadenta "intrerupta" din final (V - VI) si variatia ritmica de la pian (formula de tribrah cu elipsa - alterneaza cu cea de troheu - ). Caracterul muzical devine usor extrovertit in prima fraza muzicala de 4 tacte (climax melodic, acordul subdominantei, inflexiune modulatorie la tonalitatea Do major), apoi introvertit (revenire tonala pe Sol major, apoi cadenta V - VI):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 9 - 16.

A treia perioada muzicala - 8 tacte - se defineste prin variatia parcursului armonic, raportata la cea precedenta. Acordul subdominantei din debut este inlocuit cu trisonul contradominantei, aceasta devenind tonica pentru primul motiv muzical (inflexiune la tonalitatea la minor), apoi trisonul major cu septima mica al mediantei inferioare din Sol major este reliefat dinamic de compozitor, discursul muzical finalizandu-se pe tonica tonalitatii de baza a miscarii.

Prima variatiune, mas. 25 cu auftakt, este ornamentala, aceasta definindu-se prin maniera arco a delicatei melodii de la vioara, polifonizarea scriiturii componistice prin pasajul de saisprezecimi de la pian (o suava si expresiva contramelodie pe figuratii armonice, pasaje si broderii diatonice si cromatice) si modificarea fundamentului armonic (registrul grav din partitura instrumentului cu claviatura):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 25 - 32.

Structurarea tripartita de tip abb totalizand 24 de masuri (3 perioade de 8 tacte) si indicatiile stilistice prezentate in tema ramand valabile si aici.

A doua variatiune, Etwas lebhafter - tot ornamentala ca si cea precedenta, readuce izoritmia din tema la acompaniament (pian - sincopa contratimpata pe jumatate de timp, urmata de trei saisprezecimi - ), instrumentul cu coarde si arcus interpretand o delicata si gratioasa polifonie la doua voci (tema - in sopran, vocea a doua - rol subordonator):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 49 - 54.

Si treapta dinamica ascendenta (mf) contribuie la tehnica variationala schumanniana. Structura muzicala este restransa la 23 de masuri, datorita conjunctiei ultimei masuri din a treia perioada muzicala cu debutul urmatoarei structuri muzicale.

Sectiunea mediana a formei, Etwas bewegter , apare in tonalitatea relativei (mi minor), repriza variata a discursului muzical al partii secunde si aduce un contrast semnificativ al caracterului muzical (introvertit - agitat, dramatic). Scriitura muzicala combina doua segmente muzicale: primul - ritm de triolet pe saisprezecimi, diminuarea ritmica a motivului muzical din partea a doua a sonatei, dinamica masiva (f) si caracterul muzical masculin, incisiv - dramatic (avand indicatia compozitorului privind echivalenta metrica cu miscarea precedenta -

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 72 - 75

iar cel de-al doilea o cantilena expresiva in decime, respectiv sexte paralele, pe un acompaniament sincopat al pianului, avand un caracter introverti si feminin -

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas. 87 - 91.

Din perspectiva structurala sectiunea se compune din trei perioade muzicale (prima - 10 tacte, a doua - 13 masuri, iar ultima - 11), din cea armonica semnalam parcursul tonalitatilor minore apropiate: mi minor - la minor - mi minor - si minor - mi minor, iar la nivel dinamic remarcam desele fluctuatii de nuanta (simultane cu schimbarea caracterului muzical).

Repriza A-ului, Tempo wie vorher , readuce semantica luminoasa, calda, delicata si gratioasa a primei sectiuni. Schumann propune o repriza concentrata si variata: fraza muzicala romantica, de larga respiratie - la vioara, pulsatie constata de treizecisidoimi (figuratii armonice si melodice la acompaniamentului pianistic) si eludare ultimei masuri din ratiuni structural - muzicale (intocmai ca si a doua variatiune din prima sectiune, masura finala fiind conjuncta cu debutul urmatoarei articulatii muzicale):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea III, mas.106 - 112.

Aceasta fermecatoare reverie schumanniana se incheie printr-o coda articulata pe 11 masuri (perioada muzicala), ce reprezinta o sinteza tematica a sectiunilor precedente. Discursul sonor, o pedala figurata pe tonica lui Sol major, isi pierde consistenta (p, apoi pp) pana la stingerea completa a fenomenului muzical.

Partea a IV-a - re minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 21] TemaI(21) 8+13 re

[22 - 38] punte(17) 9+8

Expozitia(57) [39 - 51] TemaII(13) Fa

[52 - 57] concluzie(6)

[58 - 77] D1(20) 10+10 re, la, do, Do

Dezvoltarea(44) [78 - 85] D2(8) Mib

[86 - 101] D3(16) 8+8 fa, sib, Si, mib

[102 - 122] TemaI(21) 8+13 re

[123 - 137] punte(15) 9+6

Repriza(55) [138 - 150] TemaII(13) Sib

[151 - 156] concluzie(6)

Coda(29) [157 - 185] 8+11+10 Re

Ultima miscare a sonatei apare intr-un tempo antrenant, agitat (Bewegt ) in tonalitatea de baza a acestei capodopere a muzicii camerale. Ritmul motoric dat de pulsatia constanta de saisprezecimi imprima un caracter muzical tulburator, viu si agitat.

Expozitia formei de sonata - structura muzicala a acestui final - debuteaza cu prezentarea temei principale - ambele instrumente avand rol melodic principal. Ideea tematica se desfasoara pe 21 tacte (doua perioade muzicale de 8, respectiv 13 masuri, organizate dupa principiul antecedent - consecvent) si se caracterizeaza prin clocotul involburat degajat de semantica muzicala, ritmul motoric de saisprezecimi, cel complementar (preluarea formulei de 4 saisprezecimi de la un instrument la altul in prima masura a fiecarei fraze muzicale), ritmul punctat si sincopele simetrice din final, fluctuatiile dinamice (p - f - ff), accentele dinamice, raportul staccato - legato si cadentele autentice (V - I) din finalurile segmentelor muzicale:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea IV, mas. 1 - 4.

Prima perioada (doua fraze muzicale de 4 tacte) este deschisa tonal, ea cadentand pe trisonul tonicii tonalitatii dominantei, in timp ce a doua perioada (o fraza muzicala de 6 tacte, urmata de una cu 7 masuri) se finalizeaza pe tonica lui re minor.

Puntea, mas. 22, aduce o idee tematica derivata din al doilea motiv al primei fraze muzicale din tema principala. Ea apare la pian, acompaniata de figuratiile melodice de saisprezecimi staccato (registrul grav), fiind preluata apoi de catre instrumentul cu coarde si arcus:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea IV, mas. 22 - 23.

Segmentul muzical tranzitiv se articuleaza pe 17 masuri si se structureaza in doua perioade asimetrice: prima - 9 tacte, iar a doua - 8 masuri. Din perspectiva stilistica semnalam acumularea tensionala datorata ritmului motoric (interesant discurs muzical baroc pe un ritm complementar in ultimele 3 masuri ale primei perioade), accentele asimetrice din a doua perioada muzicala, melodicii variate (cu numeroase salturi intervalice, figuratii armonice si polifonii latente) si parcursului tonal introvertit (re minor - la minor - sol minor, apoi secventari armonice descendente si cadenta finala de acordul dominantei lui Fa major, precedat de trisonul major al dominantei lui La major). Relatia armonica ce precede aparitia celei de-a doua idei muzicale reprezinta un raport tonal de terta mare descendenta (La - Fa) - frecvent intalnit in creatia romantica.

Tema secunda - mas. 39 cu auftakt - apare in tonalitatea relativei (Fa major) si degaja o atmosfera luminoasa, un caracter muzical visator si liric. Ideea muzicala se desfasoara pe 13 masuri (perioada muzicala compusa din 2 fraze asimetrice, prima - 5 masuri, iar cea de-a doua - 6 tacte, urmate de un motiv de 2 masuri ce anticipa concluzia formei). Melodia apare la violina, dublata de pian si are un acompaniament bazat pe o polifonie latenta (saisprezecimile de la vocea interna de la pian) si suportul armonic din registrul grav):

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea IV, tema II, mas. 39 cu auftakt - 41.

Intarzierea rezolvarii acordului de dominanta, din exemplul de mai sus, creaza o tensiune lirica subtila, specifica muzicii schumanniene, iar inflexiunea modulatorie la Sib major (finalul primei fraze muzicale) conduce discursul sonor spre zone subdominantice. Dezvoltarea prin eliminare din a doua fraza muzicala, respectiv aditia ultimului motiv muzical (ca anticipatie a concluziei expozitiei), intregesc peisajul sonor al acestei mari sonate camerale .

Concluzia expozitiei, fraza muzicala de 6 tacte, readuce prima fraza muzicala a temei principale si, implicit, caracterul tumultuos al temei principale (transpusa aici in tonalitatea impozanta si stralucitoare a relativei). Cele doua masuri finale, in tonalitatea La major, au un rol bivalent din punct de vedere tonal - structural (pe de o parte asigura legatura cu reluarea expozitiei, impusa de semnele de repetitie si pe de alta parte aduce planul tonal al debutului dezvoltarii - dominanta lui re minor).

Dezvoltarea proceseaza tematic primele trei masuri la ideii muzicale principale si debutul puntii. Aceasta se structureaza pe 3 sectiuni, fiecare fiind alcatuita dintr-un segment muzical polifonic cu un caracter static (ritm preponderent de patrimi), urmat de un altul cu un ritm motoric si caracter activ (debutul temei principale).

Prima sectiune, D1 - mas. 58, este structurata pe doua perioade muzicale simetrice ca numar de masuri: prima - discurs muzical contrapunctic imitativ de 10 tacte (alcatuita din doua fraze similare din punct de vedere tematic: prima - 6 tacte, iar cea de-a doua - 4 masuri), iar cea de-a doua - prelucrarea primului motiv al temei principale (prima fraza - 6 tacte), respectiv procesarea materialului muzical al puntii (a doua fraza). Din punct de vedere stilistic remarcam contrapunctul triplu din prima perioada muzicala (imitatie la cvinta ascendenta - fugato - prima fraza, respectiv imitatia in stretto, pian - vioara, din cea de-a doua fraza muzicala), fluctuatiile dinamice si parcursul armonic la cvinta descendenta: re minor - la minor - sol minor - do minor - sol minor:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea IV, mas. 58 - 62

A doua sectiune este reprezentata de o perioada de 8 tacte. Semnalam aici structurarea pe doua fraze diferite (prima, 4 tacte - repriza tematica a perioadei initiale din sectiunea precedenta, iar cea de-a doua - repriza variata a perioadei secunde a aceleiasi sectiuni) si traseul armonic Mib major - fa minor.

Ultima sectiune, D3 - mas. 86, este alcatuita din doua perioade muzicale de 8 tacte fiecare. Prima reprezinta repriza variata a primei perioade din sectiunea D1 (imitatii in stretto la octava decalate metric cu un timp, parcurs tonal fa minor - sib minor - mib minor), iar cea de-a doua - repriza perioadei secunde. Aceasta perioada secunda, ascensio tensional - dinamic, graviteaza tonal in jurul centrului lui mib minor, cu o mica exceptie pe debut (tonalitatea Si major, precedata de o modulatie enormonic - cromatica mib - Si si urmata de revenirea pe acordul tonicii tonalitatii minore).

Repriza, mas. 102, readuce prima idee tematica a formei de sonata in varianta identica. Prezentarea acordului tonicii in rasturnarea a doua, la inceputul primei perioade, este justificat datorita soliditatii tonale a lui mib minor (tonalitatea ce incheie dezvoltarea), procesul modulatoriu necesitand un spatiu arhitectonic amplu). Din aceste considerente tonalitatea precedenta reprizei reprezinta tonalitatea treptei a doua coborate din re minor (tonalitatea "napolitana" - reprezentata prin acordul dominantei), urmata de traseul armonic al treptelor IV alterat suitor, respectiv V (acordul dominantei, cu aceasta functie debutand repriza) din tonalitatea de baza.

Puntea, mas. 123, este condensata la 15 masuri si se compune dintr-o perioada de 9 tacte, urmata de o fraza de 6 tacte, aceasta din urma reprezentand segmentul modulatoriu - spre tonalitatea Sib major (relativa subdominantei).

Tema secunda, in tonalitatea Sib major, descrie discursul sonor al ideii muzicale omonime din expozitie transpus la cvarta perfecta ascendenta:

Ex. muz.: R. Schumann - Sonata pentru pian si vioara op. 121, partea IV, mas. 136 - 141

Alegerea acestei tonalitati, situata in zona subdominantelor, releva o relatie armonica de terta intre cei doi poli tonali ai temelor : re - Fa (expozitie), respectiv re - Sib (repriza). Sensul primei relatii armonice este echivalent cu cel din planul tonal traditional al formei de sonata (tonica - dominanta, sens ascedent). Fiind o repriza identica se pastreaza atat structurarea muzicala a perioadei de 13 tacte, cat si caracteristicile tuturor parametrilor stilistici.

Fraza muzicala concluziva stabileste tematica intregii reprize, motivul muzical din final readucand tonalitatea de baza a sonatei (cadenta IV - V din re minor).

Coda, mas. 157 - segmentul muzical final, apare in tonalitatea luminoasa a omonimei (Re minor). Structura muzicala se arcuieste pe 3 perioade muzicale (prima - 8 tacte, a doua - 11 masuri, iar ultima - 10), iar din punct de vedere stilistic remarcam pedala pe dominanta si crescendo-ul amplu din prima perioada, cadenta II - V - I si repriza temei secunde, in tonalitatea Re major, din a doua perioada muzicala si cadentele plagale I - IV, respectiv cele autentice (grup de cadente I - V) din ultimul segment muzical.

Intr-o atmosfera luminoasa, stralucitoare si optimista se incheie aceasta grandioasa sonata a repertoriului romantic cameral, "lucrare pe care ilustrul violonist si compozitor roman George Enescu a iubit-o si a propagat-o cu o daruire deosebita"