Franz Schubert

Franz Schubert

IV.1. Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr.1 in Re major

Prima sonatina dedicata duo-ului pian - vioara se desfasoara in tonalitatea Re major si este tripartita. Semantica acestei muzici este luminoasa, joviala si stralucitoare, specifica stilisticii lirice a lui Schubert.

Partea I - Re major - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 12] - Tema I(12) 4+4+4 Re

Expozitia [13 - 36] - Puntea(24): Per1(8) + Per2(8) + Per3(8)

[37 - 65] - Tema II: II1(12) + II2(17) 9+8 La

[66 - 73] - D1(8) mi

[74 - 81] - D2(8) re

Dezvoltarea [82 - 93] - D3(12) Fa

[94 - 101] - D4(8)

[102 - 113] - Tema I(12) 4+4+4 Re

Repriza [114 - 141] - Puntea(24): Per1(8) + Per2(12) + Per3(8)

[142 - 170] - TemaII: II1(12) + II2(17) Re

[171 - 180] - Coda(10)

Allegro molto, prima miscare, are o forma muzicala de sonata clasica, fara introducere. Tema principala se arcuieste pe 12 tacte si reprezinta o perioada muzicala structurata in 3 fraze simetrice de 4 masuri (fiecare fiind structurata in doua motive de doua tacte). Din punct de vedere al analizei formei de bar, aceasta prima idee muzicala poate fi privita ca o forma de tip aab: [(4+4)+4]. Din perspectiva stilistica semnalam unisonul octavizat, caracterul insinuant - misterior, dar optimist - luminos, micile nuante dramatice date de pasajul cromatic ascendent al masurilor 3, 7 si 11, formulele de arpegiu ascendent din debutul fiecarei fraze muzicale si echilibrul arhitectonic - semantic asemanator muzicii mozartiene:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 1, mas. 1 - 13

Urmatoarea idee muzicala, mas. 13 - puntea, propune un dialog polifonic imitativ in stretto vioara - pian (registrul grav) pe acompaniamentul de optimi ostinato al pianului (mana dreapta). Aceasta se desfasoara pe doua perioade muzicale simetrice de 8 masuri, fiecare fraza muzicala de 4 tacte fiind conjuncta cu urmatoarea . Tensiunea muzicala se amplifica datorita deselor inflexiuni modulatorii: Re major - mi minor - Sol major - Re major. Acordul modulatoriu este pus in relief de compozitor printr-un accent dinamic, iar pulsatia egala de optimi a pianului are rol de legatura intre cele doua planuri melodice polifonice. Ultima perioada muzicala a puntii, mas. 29, aduce o ascensiune tensionala importanta: dinamica maxima (ff general), raport armonic Re major - Fa major, raportul ritmic doimi - optimi. Acordul tonicii lui Fa major este interpretat ca acordul "napoletan" al dominantei tonalitatii temei secunde: Fa major, pentru Mi major.

Tema secunda, in tonalitatea dominantei (La major) - mas. 37, este alcatuita din doua idei muzicale independente din punct de vedere tematic.

Prima, perioada muzicala de 12 masuri, se compune din trei fraze muzicale simetrice de 4 tacte (doua fraze similare, urmate de o a treia diferita, cu rol de concluzie - microforma de bar: aab). Din punct de vedere stilistic semnalam aici scriitura muzicala melodica polifonic - imitativa (pian - proposta, vioara - risposta), la distanta de o masura, debutul pe dominanta (V5/4 - 6/4 - 5/3), apoi o cadenta complexa a tonalitatii La major (I - II6 - V6/4 - IV↑7 - V4-3 - I) ce include o broderie armonica V - IV - V:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 1, mas. 37 - 41

Remarcam, tot aici, caracterul muzical liric, feminin, luminos, acompaniamentul de optimi al pianului (registrul grav - formula de arpegiu) si dinamica discreta mentinuta pe intregul parcurs al segmentului muzical (cu o mica exceptie pe cadenta - reliefarea climaxului tensional printr-un arc dinamic: acordul alterat ascendent al subdominantei, cu septima micsorata).

Cea de-a doua idee muzicala tematica are un caracter jovial, dolce, cu accente scherzoso si se compune din doua perioade muzicale: prima 9 masuri, iar cea de-a doua, 8 tacte, repetarea concentrata si diferita timbral a primei perioade. Primul segment muzical arhitectonic, mas. 49, aduce linia melodica la instrumentul cu coarde si arcus, pianul avand rol secundar (punctare armonica):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 1, mas. 49 - 57

Din punct de vedere stilistic amintim ritmul complementar (vioara - pian), contratimpii de la pian, structurarea arhitectonica pe formula tripartita de bar [(2+2)+4] - aab, caracterul vocal al liniei muzicale , dolce si amabil, raportul staccato - legato si prezenta acordului cu sexta marita (trisonul treptei a doua, cu terta alterata suitor, cvinta coborata si cu septima mica - mas. 6 din exemplul muzical de mai sus). A doua fraza muzicala de patru masuri, cu rol de consecvent, se reliefeaza printr-o dinamica sporita si un pasaj melodic arcuit.

A doua expunere tematica apartine pianului, inversare de planuri timbrale, vioara trecand in planul al doilea. Ultima fraza muzicala a expozitiei (4 masuri) reia materialul tematic al temei principale (in tonalitatea dominantei) si are un dublu rol arhitectonic: pregateste reluarea primei teme a formei de sonata si leaga expozitia de urmatorul segment muzical arhitectonic. Semnul de repetitie obliga instrumentistii la repetarea discursului muzical expozitiv.

Dezvoltarea debuteaza cu un segment muzical arhitectonic instabil (scurte inflexiuni modulatorii spre mi minor, apoi la minor) - perioada de 8 tacte. Remarcam aici unisonul octavizat vioara - pian, caracterul dramatic - tensional determinat de parcursul armonic, sensul melodic ascendent, dinamica mare (f) si intervalica disonanta ce alcatuieste linia melodica (cvinta micsorata si septima micsorata - trisonuri micsorate, cu septima micsorata, eliptice de cvinta).

Sectiunea centrala a formei se structureaza in patru segmente arhitectonice: primele doua - perioade muzicale de 8 tacte, al treilea - 12, iar ultimul segment - 8 masuri.

Prima sectiune a dezvoltarii - D1, perioada de 8 masuri (ce se incheie la reperul F al partiturii), proceseaza materialul tematic al temei principale pe acompaniamentul ostinat de patrimi (staccato - legato). Prima expunere, fraza intai (4 masuri), apartine instrumentului cu arcus, pianul avand rol subordonator (acordul dominantei tonalitatii re minor ): broderie armonica V - 7/5/3 - 6/4 - 7/5/3. Cea de-a doua expunere aduce o inversare a planului melodic - timbral: pianul preia linia melodica (in sopran), violina acompaniind discursul muzical printr-un ritm de patrimi (septima mica rezolvata pe interval de sexta mica). Intregul segment muzical se continuie intr-o pedala pe acordul dominantei tonalitatii lui re minor.

Urmatoarea sectiune a dezvoltarii - D2, mas. 82, debuteaza printr-o modulatie la tonalitatea Fa major si se desfasoara pe o perioada muzicala de 12 tacte (trei fraze muzicale simetrice de 4 tacte fiecare). Discursul muzical are la baza o imitatie polifonica de tip canon intre violina (proposta) si pian - registrul grav (risposta) la distanta de o masura si la interval de doua octave descendente. Din punct de vedere stilistic semnalam crescendo-ul dinamic al ultimei fraze muzicale, instabilitatea tonala mult mai mare decat cea a sectiunii precedente (secventarea liniei melodice la secunda mica ascendenta - violina, respectiv la secunda mica descendenta - pian) ce determina un caracter muzical dramatic, deosebit de tensionat. Aceasta sectiune este climax-ul tensional al intregii prime miscari a sonatinei, pe langa argumentele de mai sus adaugand si pulsatia constanta de patrimi.

A treia sectiune a dezvoltarii - D3 - pregateste aparitia reprizei printr-o rarefiere a discursului muzical (atat ritmica - valori mai mari, cat si melodica - profil descendent si armonica - acordul dominantei tonalitatii re minor, brodat de cel al treptei a VII-a). Profilul melodic descendent se suprapune si cu un diminuendo dinamic, aceste doua elemente muzical determinand o relaxare a tensiunii acumulate pe tot parcursul dezvoltarii. Considerand faptul ca a doua sectiune a dezvoltarii graviteaza in jurul centrului dominantei lui re minor, putem considera intreaga desfasurare a dezvoltarii o intinsa pedala pe dominanta a tonalitatii de baza.

Repriza, reperul G (mas.102), apare intr-o nuanta discreta de pp - tema principala in atmosfera luminoasa si optimista a Re majorului de baza. Expunerea temei intai este prezentata identic, cu modificare parametrului dinamic (pp, raportat la nuanta de p din expozitie).

Puntea este extinsa la 28 de tacte datorita numeroaselor inflexiuni modulatorii si modulatiei finale la tonalitate subdominantei. Aceasta se structureaza in doua perioade muzicale, fiecare fiind alcatuite din fraze simetrice de 4 masuri: prima - 12 tacte, iar cea de-a doua - 8 masuri. Primul segment muzical propune traseul armonic re minor - Fa major - sol minor si se caracterizeaza prin polifonismul imitativ, pulsatia ritmica egala de optimi (pian - mana dreapta) si acordul modulant din finalul fiecarei fraze muzicale (subliniat printr-un accent - acordul dominantei cu septima mica). A doua perioada muzicala propune un crescendo dinamic gradat pana la nuanta de ff si debuteaza in tonalitatea Sib major . Evolutia armonica a acestei ultime perioada este surprinzatoare datorita debutului in tonalitatea Sib major (relativa majora a tonalitatii precedente), revenirea tonala la sol minor, apoi inflexiune modulatorie la omonima (Sol major). Utilizarea zonei tonale a subdominantei este justificata aici datorita unitatii tonale a celor doua idei muzicale corespunzatoare reprizei. Amplul proces de travaliu melodic si mai ales armonic producand auditorului o "evadare" din ambianta centrului tonal al lui Re major.

Ultima perioada muzicala a puntii, reperul I, apare in tonalitatea Sol major si contine, asemeni sectiunii omonime din expozitie (reperul B) un raport armonic de terta mica ascendenta: Sol major - Sib major. Desi acordul tonicii lui Sib major apare ca intarziere armonica a dominantei tonalitatii de baza (acordul major al contradominantei coborate pentru La major), perceptia relatiei armonice de terta mica ascendenta (trei cvinte descendente) este deosebit de pregnanta in constiinta publicului.

Tema secunda, mas. 142 (reperul K), apare in tonalitatea de baza si are aceeasi structurare formala - doua idei muzicale. Prima perioada muzicala, 13 masuri, respecta cu strictete discursul muzical din expozitie, transpus aici la cvinta perfecta descendenta. Caracterul muzical devine feminin, cantabil, liric. A doua idee muzicala tematica este simetrica cele din prima sectiune a formei de sonata - doua perioade totalizand 17 masuri (prima - 9 tacte, iar cea de-a doua - 8 masuri). Semantica familiala si intima a perioadei precedente devine jucausa, joviala, aproape copilareasca. Elementele stilistice ale discursului muzical al expozitiei raman valabile si in repriza.

Prima parte a sonatinei se incheie printr-o coda - sinteza temei principale (remember tematic). Schubert leaga motivele intai din primele doua fraze muzicale de cea de-a treia fraza muzicala, motivele cu ritm de patrimi fiind eludate:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 1, mas. 171 - 180.

In acest fel compozitorul da nastere unei idei muzicale oarecum noi ce are caracter concluziv. Din punct de vedere stilistic semnalam raportul dinamic pp - ff (stabilit chiar pe final - ultimele doua acorduri), unisonul octavizat si structurarea melodica pe arpegiu ascendent (doimi).

Partea a II-a - La major - lied tripartit compus (ABA)

Schema formei:

[1 - 30] - A tripentapartit: a1(10) a2(5) a1'(5) a2'(5) a1'(5) La

[31 - 60] - B - cvadripartit: b1(8) b2(6) b1'(4) b3(12) la

[61 - 88] - A tripartit: a1(10) a2(5) a1'(5) + Coda(7) La

Andante, miscarea lenta, se desfasoara in tonalitatea dominantei (La major) si are o forma muzicala tripartita compusa - ABA. Aceasta miscare lenta a sonatinei are un ethos introvertit si liric, apropiat de cel al miscarilor secunde mozartiene.

Prima sectiune a formei, A - in tonalitatea La major, se articuleaza pe o structura muzicala tripentapartita (lied - ababa). Segmentele muzicale provin din aceeasi entitate tematica, cele contrastante dezvoltandu-se in tonalitatea dominanta (Mi major). Fraza muzicala ce sta la baza intregului edificiu muzical arhitectonic este asimetrica - 5 masuri (un motiv anacruzic de 3 tacte, urmat de altul, cruzic, cu 2 masuri) in care predomina ritmul punctat, apogiaturile si arpegiile descendente:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 2, mas. 1 - 5

Aceste elemente stilistice determina un caracter quasi giocoso, jovial, alaturi de cel serios - liric al discursului muzical. Prima perioada muzicala, 10 tacte, se compune dintr-o expunere a pianului (exemplul muzical de mai sus), urmat de cea a instrumentului cu coarde si arcus. Interesant este, din punct de vedere timbral, expunerea ideii muzicale de la vioara la octava descendenta a liniei de la pian, a patra coarda a violinei avand o culoare timbrala de contralto. Astfel, compozitorul inoveaza timbral discursul muzical, cantul melodic in octave (pian - vioara) degajand un lirism deosebit. Fraza muzicala din exemplul muzical anterior este urmata de un consecvent, ce cadenteaza pe acordul tonicii (cadenta inchisa) - 5 masuri.

Prima sectiune contrastanta, mas. 11 cu auftakt, este o fraza muzicala de 5 masuri ce apare in tonalitatea Mi major . Structurata asimetric, la fel ca si prima fraza muzicala (un motiv de 3 masuri, urmat de unul cu 2 tacte), aceasta are rol de antecedent pentru cel dintai segment muzical arhitectonic (profil melodic ascendent):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 2, mas. 11 - 15

Din punct de vedere strict formal, prima sectiune contine o inversare a sensurilor semantice la nivel frazeologic: prima fraza - rol de consecvent (profil melodic descendent - stabilitate tonala), fraza muzicala contrastanta - rol de antecedent (profil melodic ascendent, instabila armonic). Din prisma celor 6 fraze muzicale (organizate astfel: a1-a1-a2-a1-a2-a1), raportul semnatic dintre fraze muzicale respecta principiul clasic: antecedent - consecvent.

A treia sectiune a formei - a1, interpretata exclusiv de catre pian - este repriza celui de-al doilea segment muzical al primei perioade muzicale (cadenta tonala inchisa - acordul tonicii tonalitatii de baza). Urmatoarea fraza muzicala, repriza subsectiunii a2, reprezinta expunerea viorii, continuata de ultima prezentare a frazei a1.

Din punct de vedere stilistic, sectiunea A se desfasoara intr-o dinamica discreta de p (culminatiile de nuanta fiind pe finalul subsectiunilor a2 - mf), ductus-ul melodic este interpretat preponderent de catre instrumentul cu claviatura (violina sustinand melodia la octava inferioara, pe intinderea a trei fraze muzicale), structurarea motivelor muzicale este de doua feluri: anacruzice (primul motiv, trei masuri, al fiecarei fraze muzicale), respectiv cruzice (motivul al doilea din cele sase fraze muzicale, aceasta fiind conjuct - adesea - cu motivul urmator).

Din punct de vedere al formei de bar cele sase fraze muzicale (a1-a1-a2-a1-a2-a1) pot fi grupate cate doua, obtinand astfel o structura muzicala de tip ABB (contrabar: A - a1-a1, B - a2-a1, B - a2-a1). Aceasta privire arhitectonica este mai logica si mai echilibrata decat cea enuntata in debutul analizei acestei sectiuni.

Sectiunea mediana a formei, B - mas. 31, apare in tonalitatea omonimei (la minor), determinand o schimbare radicala a caracterului muzical si se structureaza pe o forma atipica cvadripartita b1-b2-b1-b3. Structurarea gramatical - muzicala este clasica: perioade de 8 masuri, fraze de 4 masuri, motive de 2 tacte, iar scriitura muzicala este alcatuita dintr-un ritm complementar de saisprezecimi (la pian, cu mici franturi melodice) si o linie melodica introvertita, trista si melancolica expusa de catre instrumentul cu coarde si arcus.

Prima subsectiune, 8 masuri, reprezinta o perioada muzicala alcatuita din fraze simetrice de 4 tacte oraganizate dupa principiul intrebare - raspuns (antecedent - consecvent). Prima fraza este deschisa - cadenta pe acordul dominantei, iar cea de-a doua fraza moduleaza la tonalitatea relativei - Do major. Linia melodica a viorii are un profil sinuos, este expusa in registrul inalt pe valori ritmice mari (patrimi si optimi, rar saisprezecimi) si are un caracter cantabil, expresiv, cu nuante depresive:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 2, mas. 31 - 38

Motivul al doilea, din cele doua fraze muzicale, contine la pian o contramelodie cu un profil ascendent - cromatic, iar pulsatie constanta de saisprezecimi determina o unitate organica intregului segment muzical arhitectonic. Perioada muzicala se repeta identic, indicat grafic de compozitor. In interpretare optez pentru tehnica baroca de "ecou" la reluarea discursului muzical al acestui segment muzical: prima expunere - p, iar reluarea - pp.

A doua subsectiune, b2, este o fraza muzicala de 6 tacte ce debuteaza printr-o inflexiune modulatorie la tonalitatea subdominantei - re minor. Instabilitatea armonica se continua printr-o scurta inflexiune la Do major apoi catre tonalitatea de baza - la minor (acordul dominante - brodat prin acordul treptei a VI-a, cadenta intrerupta). Caracterul muzical devine mai extrovertit, mai avantat, datorita pasajului ascendent urmat de un salt descendent de sexta si a fluctuatiilor dinamice (crescendo - decrescendo). Semnalam prezenta trisonurilor micsorate cu septima micsorata (masurile 1 si 3) ce au rolul de a potenta tensiunea muzicala. Subito pp din ultimul motiv muzical creste interesul discursului muzical si totodata se continuie in punct de plecare pentru ascensiunea dinamica precedenta aparitiei reprizei.

Repriza primei sectiuni a B-ului este prezentata concentrat (o singura fraza muzicala) si variat (diferenta cadentiala). Semnul de repetitie obliga cei doi instrumentisti sa reia discursul muzical al sectiunilor b2 si b1.

Ultima sectiune structurala a B-ului, b3, reprezinta o perioada muzicala de 12 tacte (3 fraze simetrice de 4 masuri) si are rol de legatura arhitectonica (tranzitie). Scriitura muzicala comporta mici modificari morfologice: acompaniamentul ritmic de saisprezecimi apare in bas la pian (formula de arpegiu), linia melodica este alcatuita din sincope simetrice pe jumatate de timp, discursul armonic si melodic devine cromatic. Din punct de vedere armonic, parcursul discursului muzical tranziteaza tonalitatile re minor, sol minor, la minor, re minor si Mi major. La conturarea ascensiunii tensionale catre ultima masura a perioadei muzicale contribuie secventarea motivica ascendenta, trisonurile micsorate cu septima micsorata si crescendo-ul gradat finalizat prin fermata de pe acordul dominantei tonalitatii de baza a acestei miscari. Cele doua instrumente se contopesc muzical, vioara completand expunerea pianului si ajutand astfel la realizarea gradarii cresterii tensionale.

Repriza primei sectiuni a formei, mas. 61 cu auftakt (reperul E), este prezentata de compozitor concentrat si variat. Schubert pastreaza primele 20 de masuri (4 fraze muzicale de 5 tacte), in locul ultimelor doua segmente muzicale introducand o coda (7 masuri). Structura muzicala a reprizei A-ului devine astfel tripartita (aba), prima subsectiune avand 10 masuri. Din punct de vedere al analizei formei de bar, A-ul poate lua infatisarea unei forme de bar cu repriza (aaba). Din punct de vedere stilistic remarcam tehnica variationala aplicata mai ales viorii (arpegii, pasaje diatonice si cromatice, diminuare ritmica), aceasta parcurgand o pulsatie preponderent de saisprezecimi:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 2, mas. 61 - 66, linia melodica a viorii.

In cadrul partiturii pianului, compozitorul opereaza eludari de sunete (prima fraza muzicala), dublaje melodice (paralelism melodic in a doua si a patra fraza muzicala), dublaje armonice (ultimele doua fraze muzicale).

Coda reprezinta o dubla cadenta I - IV - V a tonlitatii de baza suprapusa pe o pedala pe tonica. Din punct de vedere stilistic semnalam aici profil melodic descendent (similar cu sensul discursului muzical), pedala pe tonica din registrul grav de la pian, augmentarea ritmica de la pian (mana dreapta: primul motiv, 3 masuri - sasiprezecimi, urmatorul - patrimi si optimi), tehnica de ecou utilizata la repetare (primul motiv - p, al doilea - pp), ornamentarea si salturile descendente din cadrul liniei melodice a viorii. Cea de-a doua miscare se incheie printr-o disolutie a fenomenului muzical, urmarind totodata un sens muzical descendent.

Partea a III-a - Re major - forma de rondo - sonata (ABABA)

Schema formei

[1 - 56] A - tripentapartit: a1(16) a2(10) a1'(10) a2'(10) a1'(10) Re

[57 cu auftakt - 72] punte(16)

[73 cu auftakt - 109] B - tripartit: b1(11) b2(8) b3(18) La

[110 - 114] punte(5)

[115 - 142] A - tripartit: a1(8) a2(10) a1'(10) Re

[143 - 166] punte(24)

[167 cu auftakt - 204] B - tripartit: b1(11) b2(8) b3(19) Sol, Re

[205 - 232] A - tripartit: a1(8) a2(10) a1'(10) Re

[233 - 245] Coda(13)

Allegro vivace se desfasoara in tonalitatea de baza si are o forma de rondo cu elemente de sonata (ABABA). Caracterul muzical este jovial, giocoso, dansant.

Prima sectiune, refrenul - A, se articuleaza pe o structura interna de lied tripentapartit (a1-a2-a1-a2-a1). Semantica senina, jucausa si antrenanta este data de numeroasele apogiaturi, accentele plasate pe timpi neaccentuati, planurilor dinamice si permanentul dialog tematic si timbral vioara - pian. Cel dintai segment muzical este alcatuit dintr-o perioada muzicala de 8 tacte (doua fraze muzicale simetrice, fiecare fiind structurata in motive de 2 masuri), repetata diferit din punct de vedere timbral: prima expunere apartine instrumentului cu coarde, cea de-a doua - pianului. Structurarea motivica a liniei melodice este alcatuita dupa principiul antecedent - consecvent, acompaniamentul pianistic realizand punctari armonice pe valori ritmice de optimi:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 3, mas. 1 - 8

Din punct de vedere armonic, perioada muzicala moduleaza catre tonalitatea dominantei si cadenteaza pe acordul tonicii noii tonalitati.

In cadrul celei de-a doua expuneri tematice, mas. 9, linia melodica este preluata de catre pian (in sopran), vioara contrapunctand discursul muzical cu arpegii pe optimi.

Segmentul muzical contrastant, mas. 17, este o perioada muzicala de 10 tacte organizata in doua fraze: prima - 4 tacte (doua motive simetrice), iar cea de-a doua - 6 masuri (3 motive de 2 tacte). Caracterul muzical devine mai extrovertit si pasional datorita culminatiei melodice (sunetul do# la vioara), marsului armonic din prima fraza (V - II - V - I) si dinamicii crescute (mf):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 3, mas. 17 - 20

Linia melodica apare la instrumentul cu coarde, pianul avand rol subordonator. Primele doua motive ale frazei secunde contine un singur motiv muzical repetat identic, pe o pedala de tonica la pian (registrul grav), ce conduce la posibilitatea interpretarii celui de-al doilea motiv cu ecou (subito pp). Ultimul motiv, cadenta II - V, determina cadentarea deschisa a perioadei muzicale.

Prima repriza a subsectiunii a1 apare concentrat si variat: perioada muzicala de 10 masuri, cea de-a doua fraza muzicala fiind modificata cadential (cadenta inchisa - acordul tonicii). Vioara expune firul melodic, pianul acompaniind discursul muzical. Cea de-a doua fraza contine doua cadente intrerupte (V - VI), lucru ce duce la o intensificare a tensiunii muzicale, rezolvate pe ultimul acord - tonica lui Re major.

Repriza subsectiunii a2 este identica din punct de vedere cantitativ - structural: perioada de 10 masuri alcatuita din doua fraze. Melodia expresiva si cromatic - descendenta este interpretata de instrumentul cu claviatura in octave (in sopran), vioara marcand ritmul ostinat prin formule de optimi (arpegii).

Ultima aparitie a subsectiuni a1 este similara primei reprize - perioada muzicala de 10 tacte. Schubert aduce modificari dinamice si armonice ultimei fraze muzicale: un amplu crescendo pana la ff, a doua cadenta V - VI fiind inlocuita aici cu una autentica (V - I). Linia melodica apare la pian, violina acompaniind prin cunoscutele arpegii pe formule egale de optimi.

Refrenul se continua printr-o punte ce face legatura cu cupletul. Aceasta debuteaza printr-o fraza muzicala cu rol de tranzitie - 4 masuri (a doua zona a puntii ) - ce prezinta o ascensiune dinamica (ff), ritmica (ritm de saisprezecimi) si moduleaza la tonalitatea dominantei (La major). Perioada muzicala ce se succede acestei fraze tranzitive reprezinta cea de-a treia zona a puntii - pedala pe dominanta - 12 masuri. Structural, aceasta se compune din 3 fraze muzicale ordonate dupa forma de bar (aab): primele doua - quasi identice (diferente timbral - inversare de planuri), iar ultima, 4 masuri, contrastanta. Din punct de vedere stilistic remarcam aici profilurile melodice contrare (vioara - pian), linia melodica de la instrumentul cu claviatura fiind in octave, pe suportul dominantei tonalitatii cupletului:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 3, mas. 60 - 68

Ultima fraza muzicala contine cadenta II6 - V a tonalitatii La major.

Cupletul, mas. 73 cu auftakt cu auftakt, apare in tonalitatea dominantei - La major si se compune din 3 idei muzicale tematice. Prima idee, perioada de 11 masuri, se compune din 2 fraze muzicale asimetrice: prima - 5 tacte, iar cea de-a doua - 6 masuri. Prima fraza este alcatuita din doua motive muzicale de doua masuri, la care se adauga o masura anacruzica, al doilea motiv reprezentand inversarea primului:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 1, partea 3, mas. 73 - 78

Din punct de vedere stilistic remarcam aici caracterul solemn - maestuos dat de articulatia staccato, accentele pe timpii accentuati si scriitura muzicala uniform - omofona, stabilitatea armonica a primei fraze (exemplul muzical anterior), instabilitatea celui de-al doilea segment muzical (model de o masura ce este secventat la secunda ascendenta si cadenta deschisa - acordul dominantei), scriitura muzicala de tip canon in stretto (aceeasi fraza muzicala secunda), profilul melodic arcuit si caracterul muzical mai introvertit si intim al aceleiasi fraze muzicale secunde.

A doua idee muzicala debuteaza pe dominanta, urmat de o cadenta VII - I - II - V - I a tonalitatii temei secunde. Este in fapt un complement cadential al primei idei muzicale, reprezentat printr-o perioada muzicala de 8 tacte, structurate in doua fraze simetrice de 4 masuri. Din perspectiva stilistica semnalam aici pauzele ce segmenteaza si franeaza fluiditatea discursului muzical anterior, accentele dinamice de pe acordul sensibilei cu septima micsorata, profilul melodic descendent si legatura ultimului motiv muzical cu debutul viitoarei structuri muzicale (motiv conjunct).

Cea de-a treia idee muzicala a grupului tematic secund, mas. 92, se compune din doua perioade muzicale quasi identice de 9 tacte, cea de-a doua avand diferente timbral - registrale (prima expunere tematica apartine violinei, iar cea de-a doua - pianului). Caracterul concluziv al acestor doua perioade muzicale este dat de pedala figurata pe tonica (8 tacte, peste care Schubert suprapune cadenta I alterat suitor - II - VII - I), urmat de acordul treptei a V-a (ultima masura), impreuna alcatuind un grup de cadente (I - V).

Fraza muzicala urmatoare, 5 tacte, are rol de tranzitie (acordul dominantei tonalitatii de baza, cu septima mica ) si pregateste aparitia primei reprize a refrenului.

La mas. 115 semnalam prima revenire a refrenului - A. Aceasta repriza este concentrata atat cantitativ (ca numar de masuri), cat si calitativ (forma devine tripartita cu repriza - a1-a2-a1). Primele doua perioade muzicale (de 8, respectiv 10 tacte) reprezinta repriza sectiunilor a1 si a2, in timp ce ultima perioada aduce elemente de noutate tematica: linia melodica scherzando apare la violina, iar acompaniamentul pianistic aduce pulsatia constanta de optimi (specifica sectiunilor anterioare de la violina).

Puntea ce urmeaza debuteaza cu cel de-al doilea segment - cel modulatoriu (la tonalitatea dominantei). Aceasta fraza muzicala de 4 tacte este identica cu primul segment muzical al puntii ce urmeaza primului refren. Segmentul muzical arhitectonic ce se succede, reperul L, este augmentat in raport cu cel din prima punte. Lungimea arhitectonica crescuta a puntii se explica prin procesul modulatoriu laborios. Traseul armonic urmareste tonalitatile La major - Do major - Mib major - Sol major. Totodata liniile melodice cromatice, inversarea polifonica si secventarile tematice contribuie la procesul dezvoltator armonico - melodic. Ultimele 9 masuri se constituie in pedala pe dominanta tonalitatii reprizei sectiunii B.

Repriza cupletului, mas. 167 cu auftakt, debuteaza in tonalitatea subdominantei (Sol major), apoi se desfasoara in tonalitatea de baza . Acesta este identic cu cel omonim anterior, structurarea pe 3 idei muzicale tematice respectandu-se si aici. Prima perioada muzicala, 11 masuri, debuteaza cu cea dintai fraza in tonalitatea Sol major, pentru ca apoi centrul tonal sa moduleze la tonica. A doua perioada, 8 tacte, reprezinta o dubla cadenta VII - I - II - V - I a tonalitatii Re major. Concluzia ce urmeaza, reperul N (doua perioade muzicale identice de 9 tacte, la care se adauga o masura de pauza generala), intareste tonalitatea Re major, intocmai ca ultima idee muzicala din primul B (tema secunda).

Ultima aparitie a refrenului, A - mas. 205, apare brusc datorita suspendarii discursului muzical anterior (finalizarea B-ului anterior pe acordul dominantei cu septima mica, urmat de o pauza generala psihologica). Din punct de vedere structural aceasta sectiune respecta arhitectura primei reprize a A-ului (forma tripartita cu repriza: a1-a2-a1). compozitorul prezentand identic cu al doilea refren intregul discurs muzical.

Ultima miscare a sonatinei schubertiene se incheie printr-o coda antrenanta - mas. 233. Reprezentata printr-o perioada muzicala complexa de 13 tacte (trei fraze muzicale organizate dupa principiul formei de bar: aab), coda are un caracter giocoso - saltaret datorita raportului melodico - ritmica activ - static (reprezentat prin optimi - patrimi), apogiaturilor simple, cadentelor autentice compuse I - IV - V - I, apoi grupul de cadente I - V - I a tonalitatii luminoase specifice literaturii muzicale violistice (Re major). Fenomenul muzical aflat in disolutie melodica (p - pp) se termina brusc prin doua acorduri pe tonica cu o dinamica generoasa (ff), ce finalizeaza maestuos si demn intregul edificiu sonor schubertian.

IV.2. Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, in la minor

Cea de-a doua sonatina se desfasoara in tonalitatea la minor si are o forma cvadripartita de tip clasic (o parte miscata, una lenta, o miscare dansanta si, in final, una alerta).

Prima parte - la minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 - 22] Tema I(22) Exp. pian(9) la

Exp. vioara(13)

Expozitie [23 - 54] Tema II(32) II1(18) 8+10 Do

II2(14) 6+(4+4) Fa

[55 - 57] tranzitie(3)

[58 - 67] D1(10) re, mi

Dezvoltarea [68 - 77] D2(10) mi, fa#, re

[78 - 99] Tema I(22) Exp. pian(9) re

Exp. vioara(13)

Repriza [100 - 131] Tema II(32) II1(18) 8+10 Fa

II2(14) 6+(4+4) la

[132 - 137] Coda(6)

Allegro moderato are o structura muzicala de sonata bitematica. Tema principala a expozitiei este dramatica, masculina si are doua versiuni timbrale: prima expunere apartine pianului, cea de-a doua - instrumentului cu coarde. Prima perioada, tema pianului, se desfasoara pe 9 masuri (o fraza muzicala de 4 tacte, urmata de una cu 5 masuri) si se caracterizeaza prin salturile intervalice mari, disonante, linia melodica cromatica din ultimul motiv si acompaniamentul pe pulsatia de optimi contratimpate de la mana stanga:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 1, mas. 1 - 4.

In a doua fraza muzicala a primei perioade semnalam fluctuatiile dinamice (crescendo - diminuendo), profilul melodic arcuit, subito pp si dinamizarea ritmica a ultimului motiv muzical (complement cadential I - II6 - V6/5 - 5/3 - I). A doua perioada muzicala, expunerea violinei, amplifica semantica muzicala prin salturile considerabile (tertiadecima, cvartadecima si duble octave in fraza muzicala secunda), dinamica mare (f), sacadarea discursului muzical cu ajutorul subito piano-ului din al doilea motiv al primei fraze (cadenta II - V) si instabilitatea armonica a ultimelor doua fraze muzicale (cate 4 masuri fiecare). Toate aceste elemente stilistice se traduc semantic printr-un dramatism crescut, caracter muzical trist dar decis. In cea de-a doua fraza muzicala semnalam cromatismul ascendent (la-sib-si-do), relatia armonica I - II6N , apoi succesiunea a doua trisonuri cu septima, iar in ultimul segment muzical diferentierea dinamica produsa de subito p, diminuendo-ul pana la pp si modulatia catre tonalitatea relativei - Do major. Tot aici amintim si acordul cu sexta marita (trisonul major al treptei a II-a din Do major, cu cvinta coborata, in rasturnarea a II-a).

Grupul tematic debuteaza cu prezentarea primei idei muzicale in tonalitatea Do major, ce se desfasoara pe doua perioade muzicale similare. Prima perioada, 8 tacte, reprezinta expunerea pianului. Din perspectiva stilistica remarcam caracterul cantabil, dolce si feminin al liniei melodice creionata simplu si jovial, acompaniamentul ostinat din registrul grav (formule de arpegiu, pulsatie ritmica de optimi - triolet), apogiaturile simple, ritmul dublu punctat si raportul patrimi - optimi:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 1, tema secunda, mas. 23 - 27.

Parcursul armonic al perioadei muzicale urmareste functiile I - IV - V - I - IV - V - I - II - I - II - V - I. Primele doua cadente compuse se suprapun pedalei pe tonica a tonalitatii Do major.

Cea de-a doua expunere tematica, mas. 31, apartine instrumentului cu coarde si arcus si se desfasoara pe intinderea unei perioade muzicale de 10 masuri (augmentarea arhitectonica a primei perioade). Semnalam aici fragmentele melodice cromatice descendente de la pian si procesarea tematica prin secventare din a doua fraza muzicala, segment muzical ce aduce o modulatie la tonalitatea subdominantei - Fa major. Tot in plan stilistic remarcam dinamica discreta (p, la fel ca si prima expunere), crescendo urmat de subito p (mas. 7 - 9), pulsatia constanta de optimi pe formule de triolet si conjunctia ultimului motiv muzical cu debutul viitoarei articulatii.

Concluzia expozitiei, mas. 41, apare in tonalitatea Fa major. Alegerea acestei tonalitati, aflata in relatie de terta mare descendenta raportata la tonalitatea de baza este un procedeu des intalnit in creatia schubertiana . Perioada de 14 masuri (o fraza de 6 tacte, urmata de doua fraze a cate 4 masuri fiecare), acest segment muzical concluziv se caracterizeaza prin frecventa cadentelor ce asigura stabilitatea noii tonalitati (I - VI - II - V - I), inversarea melodic - timbrala din prima fraza muzicala (structurata atipic in 2 motive de 3 tacte) si pulsatia sacadata de triolet pe optimi - la pian:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 1, mas. 41 - 44.

Frazarea melodica necesita mici fluctuatii dinamice culminand pe maximum-ul melodic al fiecarei celule muzicale (prima patrime).

Ultimele doua fraze muzicale ale acestei perioade cu rol de concluzie se caracterizeaza prin diferentele dinamice mari (f - p, f dim. p, p dim. pp), scriitura muzicala polifonic - imitativa (imitatie canonica pian - vioara la distanta de jumatate de masura si la interval de octava descendenta) -

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 1, mas. 47 - 48.

cromatismul descendent de la pian (octave) si ampla cadenta armonica ce contine si acordul tonicii cu septima mica (ce conduce traseul tonal, pentru foarte scurt timp, catre tonalitatea subdominantei - Sib major) - ambele din cea de-a treia fraza. Expozitia se finalizeaza printr-o scurta fraza muzicala de 3 masuri, instabila tonal datorita dublei valente (revenire tonala pentru tema principala si procesare armonica specifica dezvoltatii, ce are rol de concluzie a intregii expozitii - readucerea, transpus tonal, a materialului tematic din tema principala. Semnul de repetitie din final obliga cei doi protagonisti la repetarea expozitiei.

Din punct de vedere al structurii muzicale de bar (barform ), tema secunda poate fi privita ca o forma de tip aab (primele doua sectiuni reprezentand cele doua expuneri tematice similare, iar ultima - concluzia expozitiei).

Dezvoltarea se caracterizeaza printr-o accentuata instabilitate tonala si proceseaza exclusiv materialul muzical al temei principale. Din punct de vedere structural delimitam doua perioade muzicale, ambele avand cate 10 tacte.

Primul segment muzical, structurat pe o fraza de 6 masuri (2 motive de 3 tacte fiecare) urmata de una de 4 masuri, parcurge traseul tonal re minor - mi minor. Dramatismul muzicii deriva din formulele ritmice de 3 optimi contratimpate (de la pian), liniile melodice cromatice (vioara si pian) si utilizarea acordurilor cu septima ce se rezolva la un alt acord disonant. Arcurile melodice pe fraze de 3 masuri, respectiv cate 2 in ultimul segment muzical, asigura continuitate discursului sonor si totodata "ghideaza" instrumentistii spre diferentele dinamice produse de parcursul armonic. In ultima fraza muzicala, datorita repetarii quasi identice a celui de-al doilea motiv muzical, se impune o treapta dinamica inferioara in cadrul acestuia din urma.

A doua perioada muzicala, mas. 68, debuteaza in tonalitatea fa# minor (acordul dominantei), apoi moduleaza la re minor. Structurata tot pe doua fraza muzicale (prima - 4 masuri, a doua - 6), aceasta perioada continua dramatismul liric schubertian prin nerezolvarea acordurilor cu septima, prin pulsatia constanta de optimi si liniile melodice cromatice (vioara si pian - registrul grav).

Repriza aduce o surpriza armonica temei principale - tonalitatea subdominantei, re minor. O posibila explicatie a folosirii tonalitatii re minor, pentru debutul temei principale, este faptul ca Schubert a respectat relatia armonica de terta mica ascendenta intre temele formei de sonata (relatia armonica la relativa), specifica expozitiei (tema a II-a a reprizei desfasurandu-se, vom vedea, in Fa major).

Prima expunere a temei principale apartine instrumentului cu claviatura - perioada muzicala de 9 masuri, compozitorul transpunand la cvinta perfecta descendenta intregul segment muzical al expozitiei formei de sonata.

A doua expunere, reprezentand perioada secunda - 13 masuri, este si ea prezentata quasi identic - transpunere la cvinta descendenta a perioadei omonime din expozitie. Toate reperele stilistic enumerate in cadrul primei sectiuni a formei raman valabile si aici. Aceasta perioada reprezinta puntea ce leaga cele doua idei muzicale ale formei, ea moduland spre tonalitatea relativei - Fa major.

Tema secunda, in tonalitatea luminoasa Fa major, aduce o puternica o decisiva schimbare a caracterului muzical. Acesta devine liric, cantabil, jovial si simplu. Raportat la perioada omonima din expozitie, primu segment al temei secunde aduce substantiale modificari de scriitura muzicala: eludarea trioletelor pe optimi si inlocuirea lor cu o pedala pe tonica, introducerea unei contramelodii la vocea interna si ornamentarea liniei melodice pe final (triluri pe optimi):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 1, mas. 100 - 105.

Pulsatia de triolet revine in cea de-a doua expunere tematica - cea a violinei (mas. 108). Perioada de 10 masuri, acest segment muzical respecta acelasi discurs muzical din expozitie, compozitorul modificand cadenta finala (din ratiuni tonale: concluzia apare in tonalitatea de baza a sonatinei).

Concluzia, mas. 118, apare in tonalitatea la minor, fapt ce conduce la o modificare a caracterului: din extrovertit - liric in expozitie, in introvertit - melancolic in repriza. Structurarea pe 3 fraze muzicale ramane similara, la fel si parametrii stilistici din cadrul expozitiei.

Ultima fraza muzicala, precedenta semnelor de repetitie, reprezinta coda intregii reprize: cadente armonice ale tonalitatii la minor. Discursul muzical se "stinge" prin diminuendo-ul pana la ppp, ultimul acord fiind cu coroana.

Partea a II-a - Fa major - lied tripentapartit (ABABA)

Schema formei:

[1 - 20] A - tripartit: a1(8) a2(8) a1`(4) Fa - sol - Sib - Fa

[21 - 40] B - bipartit: b1(12) b2 (8) Sib - do - mib

[41 - 60] A - tripartit: a1(8) a2(8) a1`(4) Lab

[61 - 85] B - tripartit: b1(6) b2 (7) b1'(12) Reb, La, Fa

[86 - 114] A - bipartit: a1(8) a2(8) + Coda(13) Fa

Andante - 3/4, se desfasoara in tonalitatea Fa major (relativa subdominantei), are un caracter muzical meditativ - liric si o forma de lied tripentapartit - ABABA.

Prima sectiune, A - in tonalitatea de baza, se arcuieste pe o forma muzicala de lied tripartit si se remarca printr-o scriitura muzicala de coral. Prima perioada muzicala, a1 - 8 tacte, este alcatuita din doua expuneri tematice articulate formal la nivel de fraza muzicala: prima, 4 masuri, expunerea pianului, iar cea de-a doua - expunerea viorii. Cea dintai fraza muzicala se caracterizeaza prin structurarea motivica anacruzica, profilul melodic arcuit ascendent, imitatia polifonica bas - sopran (primul motiv) si cadenta deschisa (acordul dominantei) si traseul armonic complex (trisonurile micsorate, cu septima micsorata, ce reprezinta dominantele secundare ale treptelor II si VI):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 2, mas. 1 - 4.

Expunerea viorii aduce o inflexiunea modulatorie la tonalitatea dominantei - Do major. Aici mai semnalam ascensiunea ritmica (pulsatia de saisprezecimi), linia melodica in octave (pian - vioara) si cadenta inchisa pe acordul tonicii noii tonalitati.

In cea de-a doua perioada muzicala, a2 - 8 tacte, remarcam instabilitatea tonala (sol minor - Sib major), fluctuatiile dinamice - mf, cresc, p si organizarea muzicala pe principiul antecedent - consecvent. Prima fraza, 4 masuri, se compune din doua motive muzicale de 2 tacte (primul - sol minor, al doilea, secventarea primului - Sib major) si este interpretata de catre instrumentul cu claviatura. Melodia celui de-al doilea segment arhitectonic apare la vioara, pianul dubland la octava inferioara discursul liric si expresiv al acesteia. Fraza secunda readuce tonalitatea optimista a debutului si se caracterizeaza prin profilul melodic sinuos, ornamentica melodica din partitura viorii (tril, broderie cu echapèe), ritmul punctat (provenit din prima articulatie a lied-ului) si organizarea anacruzica a motivelor muzicale.

Repriza primei sectiuni consta din revenirea variata si concentrata a celei de-a doua fraze muzicale a sectiunii a1. Aceasta pastreaza traseul armonic al cadentei IV - V7 - I, dar este transpusa in tonalitatea Fa major. Discursul sonor apare la ambele instrumente protagoniste. Semnul de repetitie din final obliga la reluarea sectiunii a2 si a reprizei concentrate a segmentului a1. Din punct de vedere al structurii de bar, putem organiza intregul discurs muzical al A-ului pe un contrabar: abb (prima sectiune - a1, iar urmatoarele doua - expunerea repetata a sectiunii a2 si a micii reprize)

A doua sectiune a formei - B - apare in tonalitatea Sib major si se articuleaza pe 20 de masuri. Din punct de vedere structural, intreaga sectiune - lied bipartit - se compune din 2 fraze muzicale de 6 tacte, urmate de o perioada de 8 tacte; cele trei segmente muzicale prelucrand tematic un singur motiv muzical - ritm constant de saisprezecimi cu un profil melodic descendent. Prima fraza muzicala este compusa din doua motive muzicale asimetrice de 3 tacte fiecare. Primul reprezinta expunerea liniei melodice la vioara (arpegii de patrimi, cu salturi intervalice considerabile), pianul completand discursul muzical cu o contramelodie pe un ritm ostinat si cu un sens melodic descendent:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 2, mas. 21 - 24.

Al doilea motiv propune o inversare a planurilor timbral - melodice: vioara preia linia melodica de saisprezecimi, in timp ce pianul are rol principal (melodia de patrimi in sopran, iar in bas intalnim o pedala figurata pe tonica tonalitatii - ritm constant de optimi).

A doua fraza provine tematic din primul motiv: linia melodica de patrimi este interpretata de instrumentul cu coarde si arcus, in timp ce pianul are rol acompaniator. Diferenta consta in lantul de sincope simetrice de la pian (sopran), pulsatia ritmica ostinata situata in registrul grav al instrumentului cu claviatura, ascensiunea dinamica (pp - cresc. - f) si instabilitatea tonala (parcursul armonic tranziteaza Sib major - do minor - mib minor).

Perioada muzicala, mas. 33 - segmentul muzical b2 al formei, se articuleaza pe doua fraze muzicale simetrice de 4 masuri fiecare. Primele 3 motive muzicale sunt alcatuite dintr-o expunere in f (celula muzicala de o masura), urmata de expunerea in nuanta redusa (p - efect de "ecou"). Din punct de vedere stilistic remarcam preluarea viorii a profilul melodic descendent, pe un ritm de saisprezecimi, pianul - avand rol acompaniator - interpreteaza lantul de sincope simetrice, iar traseul tonal graviteaza in jurul centrului lui Lab major (II - V). Ultimul motiv muzical reprezinta o intarziere 6/4 la 5/3 pe acordul dominantei cu septima mica.

Repriza primei sectiuni - A - apare in tonalitatea Lab major. Este o repriza identica la nivel structural, si ornamentala, intrucat se respecta forma muzicala a primului A, discursul sonor fiind imbogatit la nivel variational. Din punct de vedere stilistic semnalam cateva diferente intre cele doua expuneri: ascensiunea ritmica din partitura pianului (pulsatia de optimi - figuratie armonica la vocea interna), octavizarea liniei melodice in a doua fraza muzicala a lui a1, inversarea registrelor melodice din a doua fraza a sectiunii a2, unisonul melodic din mica repriza a formei.

Repriza sectiunii B, mas. 61 cu auftakt, apare in tonalitatea Reb major. Schubert pastreaza raportul tonal plagal intre centrii tonali ai sectiunilor A si B (Fa - Sib, respectiv Lab - Reb). Repriza este augmentata cu 5 masuri din considerente tonale: procesul remodulator ce necesita mai mult "spatiu" arhitectonic. Din perspectiva stilistica semnalam structurarea tripartita (prima fraza - 6 masuri, a doua - 7 tacte, iar ultima sectiune - perioada de 12 masuri), diversitatea parcursului armonic (Reb major - reb minor - La major - Fa major - sol minor - do minor - Fa major). Ultimele 8 masuri reprezinta pedala pe acordul dominantei tonalitatii acestei miscari secunde a sonatinei (exceptie facand broderia armonica V - IV - V). In ultima fraza muzicala remarcam profilurile melodice contrare al celor doua instrumente protagoniste (sens melodic ascendent la pian, in sopran, respectiv sens melodic descendent la vioara).

A doua repriza a A-ului apare in tonalitatea de baza - Fa major si este augmentata structural: mica repriza, specifica sectiunilor anterioare, este dilatata arhitectonic cu 9 tacte. Cele doua segmente muzicale ale formei (a1 si a2) sunt prezentate identic, compozitorul eludand semnele de repetitie. Fraza muzicala de 4 masuri, reprezentand mica repriza a primei sectiuni, este parte inegranta a unei code ample. Aceasta perioada muzicala se desfasoara pe 13 masuri si se structureaza tripartit pe o forma de lied: primele doua fraze - cate 4 masuri, iar ultima - 5 tacte. Din punct de vedere stilistic remarcam figuratiile armonice de la pian (pulsatia ostinata de optimi - prima repriza a A-ului), cadenta extinsa a tonalitatii Fa major (I - II - V - I), arcul dinamic consistent (p - cresc. - f - pp) si rarefierea scriiturii muzicale in ultima fraza muzicala. Prin aceasta atmosfera sublima, calda, de reverie, se finalizeaza cea de-a doua miscare a sonatinei schubertiene.

Partea a III-a - re minor - lied tripartit compus (ABA)

Schema formei:

[1 - 30] - Menuetto (A) - tripartit: a1(12) a2(8) a1'(10) re

[31 - 50] - Trio (B) - tripartit: b1(8) b2(8) b1'(4) Sib

Menuetto Da Capo (A)      re

Allegro, cea de-a treia parte a sonatinei, este o miscare dansanta articulata pe o forma traditionala de lied tripartit (Menuet - Trio - Menuet da capo).

Prima sectiune a formei, Menuetto, apare in tonalitatea re minor si are o structura tripartita cu repriza articulata astfel: a1-a2-a1. Prima perioada muzicala, a1, se desfasoara pe 12 masuri si se compune din 3 fraze muzicale ordonate dupa principiul formei de bar (aab). Cea dintai fraza muzicala este anacruzica si are in componenta doua motive muzicale: primul - izoritmic (masculin, in nuanta de f, cu un caracter maestuos), cel de-al doilea - polifonic, dialog timbral vioara - pian (feminin, in nuanta de p, cu un caracter de echivoc):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 3, mas. 1 - 4.

Din punct de vedere armonic prima fraza debuteaza pe acordul tonicii si cadenteaza pe acordul dominantei, iar a doua fraza incepe cu trisonul subdominantei si moduleaza la tonalitatea relativei - Fa major. Ultima fraza muzicala confirma noua tonalitate (cadenta I - II -V - I din Fa major) si reprezinta concluzia celor doua fraze anterioare. Din perspectiva stilistica urmarim dublarea liniei melodice a viorii la pian, structurarea anacruzica a motivelor muzicale, dinamica ce parcurge reperele f, mf si p si ascensiunea ritmica din ultima fraza (pulsatie de optimi la pian - vocea interna apoi in sopran). Repetarea primei sectiuni a Menuetto-ului se realizeaza identic.

A doua sectiune, a2 - mas. 13 cu auftakt, se articuleaza pe 8 masuri si aduce o schimbare a scriiturii muzicale: polifonic - imitativa in stretto. Aceasta perioada muzicala se compune din doua fraze muzicale: prima - 4 tacte (scriitura contrapunctic - imitativa), iar cea de-a doua - scriitura omofona. Din punct de vedere stilistic remarcam debutul in tonalitatea Sib major (subdominanta relativei), apoi traseul Fa major - re minor, ritmul motoric ostinat de la ambele instrumente (vioara - pulsatie constanta de optimi - staccato si ritmul de troheu de la pian), cromatismul prezent atat in cadrul partiturii pianului (linie melodica treptat descendenta - mana stanga ), cat si la vioara si pastrarea aceleiasi trepte dinamice pe durata intregii sectiuni - f.

Repriza primei sectiuni, mas. 21 cu auftakt, este concentrata si variata. Perioada muzicala este diminuata cantitativ la 10 masuri: prima fraza - 6 masuri (sinteza primelor doua fraze muzicale), iar cea de-a doua - 4 tacte (repriza transpusa tonal a ultimei fraze). Semnalam aici revenirea tonala la re minorul de baza, dinamica extrema (ff in prima fraza muzicala) si profilul melodic arcuit al celor 10 masuri (ascendenta primei fraze, respectiv profilul descendent al frazei secunde). Semnul de repetitie din final impune instrumentistilor reluarea sectiunilor a2 si a1'.

Trio, sectiunea centrala a formei de menuet, aduce un caracter linistit, expresiv, nobil si intim. Tonalitatea Sib major impune un o atmosfera calda, familiara in contrast cu rigiditatea sectiunii anterioare. Din punct de vedere arhitectonic acest segment se desfasoara pe o forma tripartita.

Prima sectiune, b1, este o perioada muzicala "patrata" de 8 tacte alcatuita din doua fraze muzicale simetrice de 4 masuri. Linia melodica, structurata pe motive anacruzice, apare la instrumentul cu coarde si arcus (optimi - profil melodic sinuos), acompaniamentul pianistic fiind suport armonic:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 3, mas. 31 - 34.

A doua fraza muzicala moduleaza la tonalitatea dominantei - Fa major, iar din punct de vedere dinamic semnalam ascensiunea frazei secunde (p - cresc. - mf). Parcursurile tensionale din primele 3 motive muzicale (cu 2 tacte fiecare) au profiluri arcuite (crescendo o masura, diminuendo in cea de-a doua masura), in ultimul motiv parcursul fiind descendent (datorita sensului cadentei armonice: V - I). La repetarea identica a perioadei muzicale as opta pentru tehnica de "ecou" specifica barocului muzical: prima expunere - p, iar cea de-a doua - pp.

A doua sectiune, b2, aduce o inversare a planului tematic - timbral: linia melodica este interpretata de pian (registrul grav, apoi in sopran), violina avand rol acompaniator. Perioada de 8 masuri, aceast segment muzicale se structureaza in doua fraze muzicale de 4 tacte. Din perspectiva formei de bar, cele 8 masuri se configureaza pe o structura de tip aab [(2+2)+4]. Primul motiv al primei fraze cadenteaza pe acordul dominantei lui sol minor, al doilea pe dominanta lui Fa major (secventarea la secunda descendenta a primului motiv), iar fraza a doua readuce tonalitatea de baza a Trio-ului.

Mica repriza a sectiunii b1 apare la nivel de fraza muzicala (repriza primei fraze a perioadei), cu o dinamica discreta de pp. Semnul de repetitie din final impune reluarea sectiunilor a2 si a reprizei concentrate a lui a1.

Menuetto da capo obliga instrumentistii la reluarea primei sectiuni mari, repriza fiind concentrata intrucat nu se mai respecta semnele de repetitie.

Partea a IV-a - la minor - rondo - sonata (ABCABCA)

Schema formei:

[1 - 34] A(34) - tripartit: a1(12) a2(12) a1'(10) la

[35 - 68] B(34) - monopartit dubluexpus: b'(14) b"(20) Fa

[69 - 122] C(54) - bipartit: c1(20) c2(34) re

[123 - 156] A(34) - tripartit: a1(12) a2(12) a1'(10) la

[157 - 190] B(34) - monopartit dubluexpus: b'(14) b"(20) Do

[191 - 249] C(59) - bipartit: c1(20) c2(39) la

[250 - 283] A(34) - tripartit: a1(12) a2(12) a1'(10) la

[284 - 310] Coda(27)

Allegro - 2/4, ultima miscare a sonatinei, se desfasoara in tonalitatea de baza - la minor si se articuleaza pe o structura muzicala de rondo cu elemente de sonata (ABCABCA). Structura rondo-ului este libera intrucat succesiunea refren - cuplet nu se pastreaza mereu, iar trasaturile formei de sonata se releva prin tonalitatile cupletelor (Fa major si re minor pentru B, respectiv C; Do major si la minor pentru repriza B-ului, respectiv a C-ului).

Refrenul are un caracter introvertit, expresiv si curgator, iar forma muzicala este de lied tripartit cu repriza: a1-a2-a1'. Prima sectiune reprezinta o perioada muzicala de 12 tacte articulata pe 3 fraze muzicale simetrice de 4 masuri. Din punct de vedere stilistic semnalam profilul melodic sinuos si arcuit al violinei, contramelodia de la pian (ultimele doua fraze muzicale - registrul grav), ritmul contratimpat si ostinat de la instrumentul acompaniator - figuratie armonica de arpegiu ascendent (pian - portativul mainii drepte), nuanta constanta de p si crescendo-ul din final ce impune un nou centru tonal - Do major.

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 2, partea 4, mas. 1 - 12.

A doua sectiune, mas. 13, se caracterizeaza prin luminozitoarea si atmosfera extrovertita degajata de tonalitatea Do major si schimbarea scriiturii muzicale. Compozitorul utilizeaza o scriitura polifonica - imitatie in stretto vioara - pian: instrumentul cu coarde interpretand proposta - acordul tonicii, iar pianul - risposta - acordul dominantei. Raspunsul polifonic al instrumentului cu claviatura trebuie sa fie interpretat molto legato si cu doua arcuri expresive (la nivel de motiv muzical), astfel realizandu-se un discurs sonor omogen melodic - timbral. Acompaniamentul pianistic se modifica prin inlocuirea formulelor de arpegiu cu o pedala figurata pe dominanta tonalitatii relativei (pulsatie constanta de optimi). Din punct de vedere structural aceasta perioada de 12 masuri se compune tot din 3 fraze muzicale simetrice de 4 tacte fiecare. Dinamica evolueaza in jurul reperului mf, pe final Schubert readucand caracterul introvertit al tonalitatii la minor (decresc. - pp). Remodulatia din finalul segmentului muzical aduce tonalitatea de baza a primei sectiuni a refrenului.

Repriza primei sectiuni este concentrata si variata. Perioada muzicala are doar 10 masuri si se structureaza asimetric intr-o fraza de 6 tacte urmata de o fraza cu 4 tacte. Semnalam, din perspectiva stilistica, revenirea tonala, utilizarea acordului major al contradominantei coborate si fluctuatiile dinamice finalizate printr-o treapta de nuanta discreta pe acordul tonicii (pp). Semnul de repetitie din final impune instrumentistilor reluarea ultimelor doua sectiuni. Privita desfasurat, forma muzicala se configureaza pe o structura tripentapartita (datorita repetitiilor: a1-a2-a1'-a2-a1').

Primul cuplet, mas. 35, apare in tonalitatea Fa major si se compune din doua idei muzicale quasi identice (doua expuneri). Prima perioada muzicala, 14 tacte, este interpretata exclusiv de catre pian si se compune din doua fraze de 4 tacte, urmate de o alta fraza cu caracter concluziv (6 masuri). Din punct de vedere stilistic remarcam linia melodica vesela, joviala si antrenanta, cromatismele melodice, ritmul punctat, scriitura muzicala omofona la 4 voci si structurarea semnatica in antecedent (8 masuri), urmat de consecvent (ultima fraza muzicala).

Expunerea viorii, mas. 49, augmenteaza structura muzicala la 20 de masuri. Primele doua fraze raman identice, ele configurand o perioada muzicala de 8 masuri (linia melodica a viorii este dublata la pian). Urmatoarea articulatie, perioada de 12 tacte, este extinderea arhitectonica a frazei de 6 tacte, aceasta moduland in final la tonalitatea relativa - re minor. Pe langa cromatismul ascendent din ultimele 4 masuri, mai amintim si anticiparea pulsatiei ritmice ternare - triolet pe optimi.

Cel de-al doilea cuplet - C, mas. 69 - se desfasoara in tonalitatea re minor si se compune din doua idei muzicale. Caracterul muzical devine dramatic, tensional si introvertit datorita pulsatiei ritmice constante de triolet, etosului tonal minor si secventarii ascendente a modelului muzical de 2 masuri. Prima idee tematica - 20 de masuri - se articuleaza in doua perioade muzicale: prima - 13 masuri, iar cea de-a doua - 7 tacte. In primul segment muzical remarcam modelul melodico - ritmic anacruzic de la vioara (cu un caracter muzical avantat, ce va fi procesat prin secventare ascendenta), gamele cromatice pe formule ritmice de triolet pe optimi de la pian (atat ascendente, cat si descendente), arpegiile din registru grav al aceluiasi instrument (fundamentul armonic pe valori de doimi), profilul melodic ascendent si dinamica de ff. Legile naturale ale fizicii impune sensuri melodice diferite la cele doua instrumente: la pian crescendo pe sensul ascendent al gamei, respectiv diminuendo pe coborare, iar la vioara un ascensio tensional catre cel de-al treilea sunet re, urmat de un descendio pe rezolvarea armonica. Amplul crescendo tensional din prima perioada este rezolvat de sensul muzical al celei de-a doua perioade muzicale (7 tacte) - descendio datorita secventarii descendente. Aici, Schubert opereaza modificari in cadrul scriiturii muzicale: gamele pe formule de triolet sunt preluate de catre vioara, pianul avand rol de suport armonic (ritm complementar pe valori mari).

A doua idee muzicala, mas. 89, aduce o alta tehnica de compozitie: scriitura muzicala contrapunctic - imitativa. Proposta violinei (motiv de 2 tacte, sens melodic ascendent), este imitata liber si in stretto de catre instrumentul cu claviatura in registrul grav (risposta). Cele 34 de masuri ce compun intreaga articulatie se structureaza in 3 perioade muzicale: prima - 9 tacte, a doua - 11 masuri, iar ultima - 14 tacte. In prima perioada sensul imitatiei polifonice este vioara - pian, dinamica evolueaza intr-o zona discreta de p, iar centrul tonal graviteaza in jurului lui Sib major . A doua perioada inverseaza sensul imitatiei (pianul propune, iar vioara imita), centrul tonal se muta cu un ton mai sus (tonalitatea do minor), iar din pespectiva dinamica remarcam fluctuatiile f - p, f - mf. A treia perioada muzicala se compune din 3 fraze muzicale de 4 masuri, urmate de un motiv de legatura (2 tacte). Sensul melodic cromatic ascendent de la vioara, se suprapune cu cel descendent cromatic de la pian (registrul grav). Totodata disolutia fenomentului muzical, ce vine in intampinarea reprizei refrenului, este data de diminuendo-ul dinamic si de repetarea aceleiasi celule muzicale.

Prima repriza a refrenului, mas. 123 (reper H), este prezentata identic, compozitorul eludand semnele de repetitie din finalul sectiunii muzicale.

Repriza primului cuplet - B - apare in tonalitatea Do major (relativa tonalitatii de baza). Ca si refrenul anterior, si aceasta repriza este prezentata quasi identic (transpusa la o cvarta perfecta descendenta). Atat structurarea monopartita dubluexpusa (doua strofe), cat si reperele stilistice se pastreaza si aici. Schubert este printre primii compozitori care ordoneaza tonalitatile ideilor muzicale pe relatia de terta . In prima expunere B-ul apare in Fa major (deci o relatie armonica de terta mare descendenta fata de la minor), iar repriza B-ului apare in Do major (cu o terta mica ascendenta).

Repriza C-ului, mas. 191, se desfasoara in tonalitatea de baza si este augmentata arhitectonic. Prima idee tematica este prezentata identic, cu diferentele de tranpunere (la cvarta perfecta descendenta): o perioada de 13 masuri, urmata de una cu 7 tacte. A doua idee muzicala este reordonata din punct de vedere al secventarii motivice, aceasta sectiune contrapunctica fiind augmentata cu 5 tacte. Prima perioada muzicala are 10 tacte, linia melodica de la instrumentul cu coarde prezentand o gama ascendenta de pe sunetul do. A doua perioda, 14 tacte, deriva tematic din prima, motivul muzical de 2 masuri avand debutul la secunda mare ascendenta (2 fraze muzicale de 4 masuri), respectiv la terta mare suitoare (debut pe sunetul mi - fraza de 6 masuri). Urmatoarea perioada muzicala, 8 tacte, reprezinta climax-ul tensional al intregii miscari: figuratii armonice la violina (arpegii in ambele sensuri melodice), dinamica ascendenta, rezolvarea acordurilor disonante pe alte disonante. Fraza muzicala tranzitiva, ce se continua acestei perioade, se desfasoara pe 7 masuri si are rol de punte pentru ultima repriza a refrenului. Semnalam aici fermata pe doime - acordul micsorat, cu septima micsorara, la treptei a VII-a, apoi cadenta I - IV - V - I a tonalitatii de baza.

Repriza refrenului, A - mas. 250, este prezentata de compozitor identic. Se pastreaza atat configuratia structural - muzicala, cat si parametrii stilistici expusi anterior.

Coda, mas. 284 (reperul Q), este segmentul muzical final al discursului sonor. Din perspectiva arhitectonica remarcam structurarea bipartita in doua perioade muzicale. Prima, 12 masuri, este alcatuita din 3 fraze muzicale de 4 tacte (primele doua - identice, cea de-a treia - diferita) si se caracterizeaza prin scriitura muzicala polifonic - omofona (dialog melodic vioara - pian, pe un suport ritmico - armonic ostinat al pianului - registrul grav). A doua perioada, 15 masuri, se compune din doua fraze muzicale de 6 masuri, urmate de un motiv cadential. Aici, semnalam cadenta complexa a tonalitatii de baza ce include si acordul sextei napoletane.

Cu acest discurs aproape soptit, in nuanta de p si expceptand ultimele doua acorduri masive - ff), se incheie cea de-a doua sonatina a lui Schubert dedicata duo-ului vioara - pian.

IV.3. Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, in sol minor

Ultima sonatina pentru vioara si pian din ciclul schubertian op. 137 se desfasoara in tonalitatea sol minor si este cvadripartita. Are o structura arhitectonica sonora clasica si se aseamana cu atmosfera stilistica haydniana.

Prima parte - sol minor - forma de sonata

Schema formei:

[1 cu auftakt - 11] Tema I(11) sol

[12 - 17] punte(6)

[18 - 31] Tema II1(14) Sib

Expozitia Grup tematic secund [32 - 34] tranzitie(3)

(53) (34) [35 - 42] Tema II2(8) Mib

[43 - 51] Tema II3(9)

[52 cu auftakt - 53] tranzitie(2)

[54 cu auftakt - 65] - D1(12) sol, Mib

Dezvoltarea [66 - 76] - D2(11) Mib, sib, Lab

(33) [77 - 86] - D3(10) solV

[87 cu auftakt - 97] Tema I(11) sol

[98 - 106] punte(9)

[107 - 120] Tema II1(14) Mib

Repriza Grup tematic secund [121 - 123] tranzitie(3)

(59) (34) [124 - 131] Tema II2(8) Sib

[132 - 140] Tema II3(9) sol

[141 cu auftakt - 145] Coda(5)

Allegro giusto - 3/4 - se structureaza pe o arhitectura sonora clasica de sonata. Expozitia debuteaza cu prezentarea temei principale - o idee muzicala dramatica, incordata desfasurata pe o perioada muzicala de 11 masuri. Aceasta se compune din 3 fraze muzicale (organizate pe o structura tripartita de tip abb): prima fraza, 4 tacte - cu un caracter maestuos, masculin si giusto (unison general, dinamica mare, ritm punctat si sacadat) -

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 1 - 14.

urmatoarele doua (expunerea pianului - de 4 si respectiv 3 masuri) avand un caracter feminin, expresiv, mai intim (monodie acompaniata, dinamica discreta, scriitura muzicala pluristratificata):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 5 - 8.

Din punct de vedere stilistic remarcam maniera staccato a primei fraze muzicale (discurs muzical sacadat), configuratia melodica pe formule de arpegiu si pe sensibilele treptelor principale ale tonalitatii sol minor, respectiv maniera legato a urmatoarelor fraze muzicale, acompaniamentul din registrul grav (figuratie armonica de optimi, suprapusa cu o pedala pe tonica - doime cu punct) si discursul muzical cursiv, in contrast cu prima fraza muzicala.

Puntea, segmentul muzical tranzitiv al formei, se desfasoara pe o fraza muzicala de 6 tacte si face trecerea catre tonalitatea extrovertita a relativei majore - Sib major. Fraza muzicala se compune din 3 motive de 2 tacte, ultimele doua fiind asemanatoare si remarcam aici modulatia cromatica intre cele doua tonalitati asigurata de relatia armonica sol V - Sib I alterat suitor, cu septima micsorata.

Grupul tematic secund, mas. 18, se compune din trei idei muzicale. Prima idee, T II 1, apare in tonalitatea Sib major si se articuleaza pe o perioada muzicala de 14 tacte compusa din 3 fraze muzicale anacruzice, ordonate dupa criteriul formei tripartite de tip aab: primele doua fraze - cate 4 masuri, iar ultima - 6 tacte. Linia melodica apare la instrumentul cu claviatura, in sopran si are un profil descendent - treptat, alcatuit din formule de doua optimi legate:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 18 - 22.

Acompaniamentul apare atat la vioara - saisprezecimi pe figuratie armonica, cat si la pian (patrimi pe formula de arpegiu ascendent). Caracterul muzical este luminos, dolce, candid si expresiv. A doua expunere, reprezentand cea de-a doua fraza muzicala, este imbogatita registral (linia melodica apare in octave), iar ultima fraza (dezvoltarea tematica a frazelor anterioare) aduce o contramelodie de saisprezecimi la violina - pasaje melodice:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas 26 - 30.

A doua idee muzicala este precedata de 3 masuri tranzitive, mas. 32 - 34. Acestea au rolul de a intari noua tonalitate - Mib major prin 3 cadente V - I (procesarea tematica a incipitului primei teme - cu o dinamica mare). Ideea tematica secunda este o perioada muzicala de 8 tacte alcatuita dintr-o fraza de 4 masuri repetata variat - registral. Linia melodica, simpla si joviala este alcatuita din trei subcelule identice (ritmul punctat anacruzic), urmat de o concluzie - formula de optimi, iar acompaniamentul pianistic consta dintr-o pulsatie constanta de optimi (trison repetat), pe cadenta I - V a noii tonalitati majore:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 35 - 38

Linia melodica este imitata de catre pian, in cadrul frazei secunde, vioara dubland la octava inferioara. Ultima masura, acordul domnantei, este variata ornamental melodic.

Ultima idee muzicala, perioada de 9 tacte, are caracter concluziv dat de cadenta I - II - V - I si se desfasoara tot in tonalitatea Mib major . Firul melodic este cantabil, dolce, expresiv, el fiind fragmentat timbral: prima fraza - expunerea instrumentului cu coarde si arcus, cea de-a doua apartinand pianului:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 43 - 47.

Scriitura muzicala este mai complexa raportata la ideea tematica precedenta: figuratii melodice cromatice in octave (la pian), armonizare la 3 voci. Expunerea pianului, a doua fraza, apare in octave, linia melodica sinuoasa de optimi fiind interpretata de vioara. Ultimele doua masuri au rol de tranzitie catre dezvoltare, ori de a creea revenirea tonala a primei teme (reluarea expozitiei).

Dezvoltarea se structureaza in trei sectiuni, toate fiind reprezentate formal la nivel de perioada muzicala. Prima sectiune, D1, provine tematic din T II 3 (ultima idee muzicala a grupului tematic secund) si se compune din 3 fraze muzicale de 4 tacte. In prima fraza linia melodica este expusa de catre vioara, pianul avand rol subordonator (figuratie armonica pe formula de trison repetat pe optimi), iar la nivel armonic segmentul muzical se desfasoara pe acordul dominantei tonalitatii sol minor. A doua fraza aduce linia melodica in registrul grav al instrumentului cu claviatura, aceasta moduland la tonalitatea Mib major. Cea de-a treia fraza muzicala debuteaza pe trisonul misorat al sensibilei tonalitatii fa minor (cu septima micsorata), pentru ca ulterior centrul tonal sa se aseze pe Reb major. Remarcam aici linia melodica in octave, intonata de cele doua instrumente protagoniste, modulatia la terta inferioara fa minor - Reb major si jocul dinamic f - p.

A doua sectiune a dezvoltarii, D2 - mas. 66, incepe intr-o dinamica discreta de pp si in tonalitatea Reb major. Scriitura muzicala a acestei perioade de 11 tacte este alcatuita dintr-o linie melodica in terte (prima fraza muzicala - 4 masuri),

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 66 - 69.

urmata de o imitatie polifonica vioara - pian (urmatoarele doua fraze muzicale):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 70 - 74.

Din punct de vedere stilistic semnalam cadenta plagala I - IV - I si pregnanta melodica a primei fraze muzicale. Desi are la baza tematica ultimei idei muzicale a expozitiei, Schubert modifica finalul motivului muzical realizand astfel un discurs muzical nou, bazat pe raportul legato - staccato. Urmatoarele 7 masuri se caracterizeaza prin accentele de pe inceputul celulei motivice imitate in stretto, instabilitatea tonala (sib minor, apoi Lab major) si crescendo-ul dinamic gradat.

Ultima sectiune a dezvoltarii, mas. 77, se constituie intr-o pedala figurata pe dominanta tonalitatii de baza (broderie armonica I - VII - I a tonalitatii Re major ). Imitatia contrapunctica in stretto se continua si in aceasta perioada muzicala de 10 tacte (prima fraza - 4 masuri), a doua fraza - apartinand instrumentului cu clape - aducand o cadenta "intrerupta": in formula cadentiala V - VI - II - V. Climax-ul tensional este reliefat aici prin mai multi parametrii stilistici: melodic (sunetul do4 la pian - septima acordului dominantei), dinamic (nuanta de f), armonic (broderie armonica, respectiv acordul disonant al dominantei cu septima mica) si polifonic (imitatii in stretto).

Repriza formei de sonata, mas. 87 cu auftakt, este precedata de o fermata pe timp ce are si rol psihologic - afectiv: suspenda tensiunea acumulata in dezvoltare (acordul dominantei). Tema principala este expusa identic cu cea din expozitie - perioada de 11 tacte compusa din 3 fraze muzicale.

Puntea este extinsa cu 3 masuri - perioada muzicala de 9 tacte - datorita relatie sol minor - Mib major (tonalitatea de debut a temei secunde) ce necesita inserarea lui do minor pentru a se realiza apoi modulatia la relativa majora (do - Mib ).

Grupul tematic secund, mas. 107, are tot 3 idei muzicale. Prima idee, perioada de 14 tacte, apare in tonalitatea Mib major si este transpunerea la cvarta perfecta ascendenta a segmentului omonim al expozitiei. Micile variatiuni ornamentale sunt prezente la vioara (pulsatia de saisprezecimi - modificarea pasajului melodic) si in finalul discursului de la pian (acordul dominantei apare cu o intarziere 6 - 5). Urmatoarele trei masuri au rol modulatoriu spre tonalitatea relativa a lui sol minor - Sib major.

A doua idee muzicala apare in tonalitatea Sib major - transpusa deci la cvarta perfecta inferioara. Compozitorul modifica finalul ultimei fraze muzicale a perioadei de 8 masuri - reluarea identica a finalului primei fraze.

In cea de-a treia idee tematica a grupului secund are loc o modificare a etosului muzical - revenirea la tonalitatea minora de baza. Aceasta perioada de 9 tacte prezinta mai multe variatii ornamental - melodice raportat la segmentele muzicale precedente: Schubert inlocuieste pasajul cromatic din cadrul acompaniamentului pianistic cu o figuratie armonica pe optimi -

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 1, mas. 133 - 136.

Prima parte a sonatinei se incheie printr-o fraza codala - motto-ul din debut al intregii miscari (prima fraza muzicala, urmata de o cadenta V - I in ff). Semnele de repetitie din final impun celor doi instrumentisti reluarea dezvoltarii si a reprizei formei de sonata.

Partea a II-a - Mib major - lied - sonata (ABA)

Schema formei:

[1 - 27] A(27) bipartit: a1(8) Mib

a2(19) 7+7+5 Sib

[28 - 47] B(20) 12 + 8 Sib, Si, Sol, Mib

[48 - 74] A(27) bipartit: a1(8) Mib

a2(19) 7+7+5 Mib

Andante - 2/4 - apare in tonalitatea Mib major si se structureaza pe o forma de lied - sonata (ABA), sectiunile componente ale A-ului fiind ordonate dupa criteriul tonal al formei de sonata. Este o miscare ce degaja o semantica linistita, calma, visatoare si suava.

Prima sectiune - A, sinonima cu expozitia arhitecturii de sonata debuteaza cu o perioada muzicala de 8 tacte, tema principala, compusa din doua fraze de 4 tacte: prima - antecedent (cadenta deschisa - acordul dominantei), iar cea de-a doua - consecvent (cadenta finala inchisa - acordul tonicii). Linia melodica, dolce si espressivo, apare la vioara si se caracterizeaza printr-un discurs ornamental (arpegii, apogiaturi, broderii si pasaje melodice, grupetto-uri) si ritm punctat, iar acompaniamentul pianistic dubleaza ductus-ul melodic printr-un suport armonic cu durate ritmice mai mari (patrimi si optimi):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 1 - 8.

Organizarea motivica este determinata de structura formei tripartite de bar (aab: primele doua masuri avand oarecum acelasi continut tematic, cel de-al doilea motiv - concluzie, acesta din urma fiind activ din punct de vedere semantic).

Tema secunda, in tonalitatea dominantei - Sib major - mas. 9, se compune din doua perioade muzicale quasi identice de 7 masuri fiecare (doua expuneri tematice), urmate de o fraza muzicala concluziva (5 tacte).

Linia melodica a primei perioada apare la pian (registrul sopranului) si provine tematic din al doilea motiv al temei principale (ritmul punctat de saisprezecimi):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 9 - 12.

Perioada muzicala se structureaza in doua fraze asimetrice: prima - 4 masuri (doua motive de 2 tacte, reprezentand relatia armonica I - V), iar cea de-a doua - 3 masuri (condensarea variata a primei fraze). Instrumentul cu coarde si arcus are rol acompaniator - saisprezecimi egale (pedala pe tonica, respectiv dominanta noii tonalitati - in prima fraza muzicala), iar in cadrul celei de-a doua fraze muzicale aceasta dubleaza, la octava inferioara, linia melodica a pianului.

A doua perioada muzicala aduce linia melodica, in decime, la vioara si pian, saisprezecimile de la acompaniament fiind interpretate aici de catre pian (vocea mediana). Aceasta expunere secunda incepe intr-o dinamica masiva (f), pentru ca cea de-a doua fraza sa apara in p. Ultima masura reprezinta o anticipatie tematica pentru fraza muzicala concluziva (pasajul descendent de treizecisidoimi).

Concluzia primei sectiuni, fraza de 5 tacte, se desfasoara pe o pedala pe tonica tonalitatii Sib major, peste care Schubert suprapune cadenta I - II - VII - I. Din punct de vedere stilistic remarcam aici imitatiile polifonice ale pasajului descendent de treizecisidoimi, planurile dinamice (primul motiv - f, al doilea - p) si apogiatura tripla din finalul segmentului muzical (apogiatura inferioara a fundamentalei, cea superioara a treptei I si apogiatura superioara a tertei, toate aduse prin anticipatie):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 23 - 27, concluzia A-ului..

Semnul de repetitie din final conduce catre reluarea primei sectiuni (expozitia formei de sonata).

Sectiunea centrala, B - similara cu dezvoltarea in arhitectura de sonata, se desfasoara pe 20 de masuri ce compun doua perioade muzicale. Prima perioada, reprezentand cea dintai sectiune a dezvoltarii, are 12 masuri si aduce un parcurs tonal surprinzator: Sib major - Dob major - Si major - Sol major - Mib major. Modulatia enarmonica dintre prima si cea de-a doua fraza muzicala (ambele avand cate 4 masuri) aduce o extraordinara extrovertire semantica datorata distantei de 12 cvinte naturale ascendente intre tonalitatile Dob major - Si major. Prima fraza muzicala este caracterizata de lantul de sincope simetrice de la pian, arcul melodic suav si candid al viorii (p - cresc.) si parcursul tonal Sib major - Dob major. A doua fraza muzicala, ce parcurge traseul armonic Si major - Sol major , aduce un material tematic propriu ce deriva din fraza concluziva a A-ului (pasajul melodic treptat descendent de trezecisidoimi). Imitatiile vioara - pian din primul motiv si mobilitatea treptei a treia (major - minor) imbogatesc scriitura muzicala, acompaniamentul de saisprezecimi ostinate fiind interpretat de catre pian, iar cadenta I - VII - I a tonalitatii Sol major contine treapta a VI-a coborata:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 32 - 35.

A treia fraza muzicala, tot 4 masuri, este similara celei precedente, Schubert propunand traseul armonic Sol major - Mib major (tot aceeiasi relatie de terta mare). Concluzionand, prima perioada poate lua configuratia unei forme tripartite de tip abb (ultimele doua fraze muzicale fiind similare, iar prima - contrastanta).

A doua sectiune, mas. 40 - perioada de 8 tacte, provine din tematic celei precedente: pasajul descendent de trezecisidoimi:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 40 - 43.

In plan armonic, compozitorul utilizeaza numai cadenta VI - IV - V a tonalitatii de baza a acestei miscari, in varianta melodica, sublinind astfel tensiunea muzicala rezolvata prin revenirea tonala a reprizei A-ului. Perioada muzicala este formata dintr-o fraza muzicala de 4 tacte, cu linia melodica la violina, repetata variat - inversare timbrala (pianul - rol melodic, vioara - rol acompaniator). In plan dinamic remarcam cele doua trepte de nuanta: prima fraza - p, iar cea de-a doua - pp.

Repria primei sectiuni, mas. 48, aduce prima perioada muzicala (tema principala) in tonalitatea de baza, dar intr-o varianta ornamentata melodic si armonic. Ornamentarea melodica rezida din inserarea de pasaje melodice, broderii cromatice si diatonice, iar cea armonica din introducerea acordului micsorat cu septima micsorata al fundamentalei (prima masura din cele doua fraze componente):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 2, mas. 48 - 53.

Tema secunda, a doua subsectiune a A-ului - mas. 55, apare in tonalitatea de baza si este transpunerea la cvarta perfecta ascendenta a sectiunii omonime din expozitie. Se pastreaza aici atat reperele stilistice cat si structurarea in doua perioade de 7 tacte (doua expuneri tematice). Si ultima fraza, tot 5 masuri, este prezentata quasi identic - transpusa in tonalitatea Mib major. Semnele de repetitie din final ne indica repetarea dezvoltarii si a reprizei acestei forme hibrid de lied - sonata.

Partea a III-a - Sib major - lied tripartit compus (ABA)

Schema formala:

[1 - 16] - a1(16) 8+8 Sib

Menuetto (A) - tripartit [17 - 28] - a2(12)

(38) [29 - 38] - a1'(10) 8+2

[39 - 46] - b1(8) Mib

Trio (B) - tripartit [47 - 54] - b2(8)

(24) [55 - 62] - b1'(8)

Menuetto Da Capo (A) Sib

Menuetto - Allegro vivace - este o miscare dansanta ce se desfasoara in tonalitatea Sib major. Structura arhitectonica sonora respecta forma traditionala tripartita cu repriza (Menuet - Trio - Menuet da capo).

Prima sectiune, Menuetto, apare in tonalitatea de baza, se articuleaza tot pe o forma de lied tripartit (a1-a2-a1) si are un caracter nobil, generos, masculin. Cel dintai segment muzical este alcatuit din doua perioade muzicale simetrice, fiecare avand cate 8 tacte, ordonate dupa criteriul antecedent - consecvent. Prima fraza, 4 tacte, identica in ambele segmente muzicale, are un caracter masculin, generos si festiv. Linia melodica apare in octave la cele doua instrumente (violina la octava inferioara fata de pian), are un profil tensional - melodic ascendent si este ornamentata printr-un tril:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, mas. 1 - 4.

Acompaniamentul consta dintr-o pedala pe tonica - o pulsatie ritmica egala de optimi - si apare in registrul grav al instrumentului cu claviatura.

A doua fraza muzicala are un caracter feminin, intim si elegant datorat schimbarii de scriitura muzicala: dinamica de p, monodie acompaniata (linia melodica, pasaj de optimi cu un profil descendent, apare la violina, pianul avand rol secundar), motiv concluziv in ultima masura (cadenta I - V - I - pasaj armonic cu broderie melodica pe triolet):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, mas. 5 - 8.

Sensul muzical al celor doua perioade este dat cadenta finala a celor doua fraze muzicale secunde: prima, exemplul de mai sus, cadenta pe acordul tonicii (in rasturnarea I), iar cea de-a doua - acordul tonicii tonalitatii dominantei (Fa major).

A doua subsectiune, mas. 17, este o perioada muzicala de 12 masuri alcatuita din trei fraze muzicale de 4 tacte, ordonate dupa principiul formei tripartite abb (prima fraza - contrastanta, urmatoarele doua identice). Prima fraza este repriza variata a inceputului primei sectiuni, adusa pe acordul dominantei, cu septima, a lui Sib major. Linia melodica are doua planuri contrare (violina - sens ascendent, pianul - sens descendent), iar acompaniamentul revine la pulsatia constata de optimi (octave in registrul grav al pianului):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, mas. 17 - 20 .

In plan armonic aceasta fraza este o broderie 7/5/3 - 6/4 - 7/5/3 suprapusa pedalei pe dominanta.

Urmatoarele doua fraze muzicale ale acestei sectiuni mediane reprezinta o secventare armonica (cadenta I - IV) si melodica la secunda mare ascendenta, simultan cu un crescendo tensional - dinamic (p - cresc. - f). Scriitura muzicala devine polifonica (la pian - contrapunctul dublu din sopran), violina interpretand un ritm motoric ostinat de optimi (raportul legato - staccato).

Repriza primului segment al Menuetto-ului, mas. 29, este concentrata deoarecele Schubert prezinta aici doar prima perioada muzicala (8 tacte), urmata de cadenta V - I a tonalitatii majore de baza (motiv muzical de 2 tacte). Atat sectiunea a2, cat si repriza celei dintai se reiau in executie datorita semnelor de repetitie impuse de compozitor.

Trio-ul apare in tonalitatea subdominantei - Mib major si are, la randul sau, o forma tripartita de lied. Prima perioada, b1, este o idee muzicala ce degaja noblete, expresivitate si cantabilitate. Linia melodica, insinuanta si suava, este interpretata de catre vioara (pe coarda la), aceasta fiind structurata pe o alternata de ritm de troheu si tribrah:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, prima sectiune a Trio-ului - linia melodica a viorii, mas. 39 - 46.

Acompaniamentul pianistic are la baza o figuratie armonica de optimi (arpegiu), linia melodica a viorii fiind contrapunctata in registrul grav al instrumentului cu claviatura:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, mas. 39 - 46.

Structurata "patrat" in doua fraze de 4 tacte (prima - antecedent, a doua - consecvent, aceasta perioada muzicala repetata identic cadenteaza deschis pe acordul dominantei.

A doua perioada muzicala, subsectiunea b2, are 8 tacte si se caracterizeaza prin secventarea la secunda mare descendenta a primei fraze de 4 masuri:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 3, mas. 47 - 54.

Prima fraza muzicala, in tonalitatea do minor, este alcatuita dintr-un grup de cadente V - I si apare cu o dinamica de mf. Cea de-a doua apare in tonalitatea dominantei (Sib major) si se caracterizeaza printr-o treapta dinamica inferioara datorita sensului melodic descendent.

Repriza primului segment muzical este variata in plan armonic - cadenta finala pe acordul tonicii (cadenta inchisa). Din punct de vedere stilistic remarcam dinamica discreta de pp, organizarea frazelor in antecedent - consecvent (cadenta primei fraze - acordul dominantei, cadenta celei de-a doua fiind inchisa) si repetarea sectiunilor b2 respectiv b1 .

Repriza menuetului, Menuetto da capo - in tonalitatea de baza, apare concentrat deoarece - in interpretare - se eludeaza semnele de repetitie.

Partea a IV-a - sol minor - forma de sonata

Schema formei

Tema I(16) [1 - 8] Exp. vioara(8) sol

[9 - 16] Exp. pian(8)

Punte(24) [17 - 28] Exp. vioara(12) Mib

Expozitia(64) [29 - 40] Exp. pian(12)

[41 - 48] Exp. vioara(8) Sib

Tema II(24) [49 - 56] Exp. pian(8)

[57 cu auftakt - 64] Concluzie(8)

Dezvoltarea(19) [65 - 72] D1(8) sol, Mib

[73 - 83] D2(11)      fa, Mib

Tema I(16) [84 - 91] Exp. vioara(8) do

[92 - 99] Exp. pian(8)

Punte(24) [100 - 111] Exp. vioara(12)

Repriza(66) [112 - 123] Exp. pian(12) Sib

[124 - 131] Exp. vioara(8) Sol

Tema II(26) [132 - 139] Exp. pian(8)

[140 cu auftakt - 149] Concluzie(10) 8+2

Finalul, Allegro moderato - 2/4, este similar ultimei parti a sonatinei precedente din punct de vedere muzical - afectiv. Dramatismul intregii miscarii este dat de formula ritmica a acompaniamentului pianistic, de linia melodica cursiva si de planul tonal minor. Structura arhitectonica respecta tiparul clasic traditional de sonata bitematica.

Tema principala a expozitiei, in tonalitatea sol minor, este dublu expusa. Expunerea violinei, perioada de 8 tacte - antecedent, se caracterizeaza printr-o linie melodica dolce, expresiva, unduitoare si dramatica, alcatuita din valori ritmice divizionare binar, in care remarcam saltul interval de cvarta perfecta ascendenta, rezolvat printr-un mers treptat coborator:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina op. 137 nr. 3, partea 4, tema principala, expunerea viorii

Acompaniamentul pianistic se bazeaza pe un ritm complementar contratimpat, format din formula ostinata de trei optimi precedate de pauza aferenta lor:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 1 - 4.

Prima perioada cadenteaza in tonalitatea relativei (Sib major - acordul tonicii), inflexiunea modulatorie fiind reliefata printr-un arc dinamic pe culminatia melodica (mas. 5 - 6: crescendo - decrescendo).

A doua expunere, cu rol de consecvent, inverseaza timbral continutul tematic: cantabilitatea liniei melodice este interpretata de instrumentul cu claviatura, vioara avand rol subordonator. Acest segment muzical, prezentat in acelasi cadrul dinamic discret (nuanta de p), cadenteaza pe acordul tonicii tonalitatii de baza.

Puntea, mas. 17, debuteaza cu cea de-a doua zona structurala - cea modulatorie. Tonalitatea Mib major se impune inca de la inceput, ea fiind subliniata si printr-o schimbare dinamica majora (f). In plan structural, aceasta sectiune tranzitiva este alcatuita din doua perioade muzicale de 12 tacte, reprezentand - la cel ca tema principala - doua expuneri tematice. Firul melodic al primei perioade, compusa din 3 fraze simetrice de 4 tacte, este intonat de catre instrumentul cu coarde si arcus si are rol tematic (tema puntii). Aceasta este luminoasa, optimista si bogat ornamentata prin broderii, pasaje, grupetto-uri si figuratii melodice:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 17 - 23.

Acompaniamentul pianistic, dupa cum observam din exemplul muzical de mai sus, are rol activ in cadrul discursului muzical (prima fraza - suport armonic, in a doua fraza - ascensiune ritmica datorata pulsatiei de saisprezecimi[28], iar in ultima fraza revine la rolul de suport armonic - valori ritmice mari: patrimi si doimi). Cea de-a treia fraza muzicala moduleaza si cadenteaza la tonalitatea Sib major (dominanta tonalitatii anterioare).

A doua expunere aduce linia melodica la pian, cele doua planuri timbrale fiind inversate. Ultima fraza a acestei perioade de 12 tacte este instabila tonal (scurte inflexiuni modulatorii la tonalitatile do minor si Re major), traseul armonic sporind dramatismul si tensiunea muzicala. Suspansul tonal creat prin acordul tonicii lui Re major, urmat de pauza de patrime este rezolvat printr-o relatie armonica de terta mare descendenta - tonalitatea Sib major.

Tema secunda, in tonalitatea relativei (Sib major), prezinta o idee muzicala simpla, joviala si jucausa. Caracterul muzical giocoso este sugerat de optimile staccato, raportul ritmic optimi - saisprezecimi, pulsatia constanta de saisprezecimi a acompaniamentului (polifonie latenta) si prin formulele melodice repetate, ordonate dupa principiul intrebare - raspuns. Din punct de vedere formal, a doua tema a expozitiei se compune din trei perioade muzicale "patrate" (8 tacte) alcatuind o macroforma tripartita de bar - aab (ultima sectiune avand rol concluziv).

Prima expunere tematica apare la vioara, linia melodica sacadata, jucausa, cu un profil melodic arcuit, fiind acompaniata de ritmul motoric al pianului (pedala figurata pe dominanta, alcatuind o subtila polifonie latenta la doua voci):

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 41 - 48.

Din punct de vedere stilistic mai semnalam cadentele autentice I - V - I din prima fraza muzicala, procesarea tematica prin eliminare din cea de-a doua fraza si inflexiunea modulatorie la tonalitatea dominantei (Fa major).

A doua expunere inverseaza planurile timbrale, melodia lejera, spontana si copilareasca fiind interpretata - in octave - la pian. Rolul de consecvent al acestei expuneri secunde rezulta din stabilitatea tonala a lui Sib major si cadentarea pe acordul tonicii:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 49 - 56.

Ultima perioada muzicala, cu rol de concluzie a expozitiei, se desfasoara pe 8 masuri si este intonata cu o dinamica mare - f. Structurarea motivica anacruzica, cadentarea deschisa a primei fraze, respectiv inchisa in finalul celei de-a doua, pulsatia constanta de saisprezecimi de la vioara (figuratii melodice: arpegii si pasaje) si parcursul izoritmic din stima pianului sunt caracteristicile stilistice ale acestei concluzii in tonalitea Sib major:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 58 - 64.

Dezvoltarea, segmentul structural central, se articuleaza doar pe doua perioade muzicale si dezvolta elemente tematice din concluzia expozitiei. Primul segment muzical arhitectonic, 8 tacte, se compune dintr-o fraza de 4 masuri (cadenta a tonalitatii sol minor) ce este secventata la terta mare descendenta (tonalitatea Mib major). Din perspectiva stilistica remarcam caracterul incisiv - dramatic, structurarea motivica pe principiul antecedent - consecvent, izoritmia celor doua instrumente, ascensiunea ritmica a motivelor secunde (pulsatie de saisprezecimi la vioara) si cadentele V - I - IV - V - I ale celor doua tonalitati:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 65 - 72.

A doua perioada muzicala, 11 masuri, aduce un caracter feminin si echivoc, subliniat printr-o schimbare a scriiturii muzicale: dinamica mica, dialog tematic vioara - pian (optimi - saisprezecimile din registrul grav) si instabilitate tonala:

Ex. muz.: F. Schubert - Sonatina pentru vioara si pian op. 137 nr. 3, partea 4, mas. 73 - 80.

Din punct de vedere stilistic mai semnalam parcursul tonal fa minor - Mib major - do minor, nerezolvarea acordurilor dominantice cu septima (secventari descendente - prima fraza muzicala), broderia armonica IIN[29] - V - I a tonalitatii Sol major - tonalitate ce devine dominanta pentru reluarea tematica a primei idei muzicale, repetarea tematica pe o treapta dinamica inferioara (ultima fraza muzicala) si fermata pe acordul dominantei tonalitatii do minor (finalul dezvoltarii).

Repriza, mas. 84, aduce tema principala a formei de sonata in tonalitatea do minor (subdominanta). Schubert a ales acest plan tonal datorita dezvoltarii scurte, ce nu a putut sa tranziteze decat trei tonalitati (sol minor - Mib major si do minor) si, totodata, pentru a creea sentimentul unei false reprize, aceasta surpriza armonica aducand prospetime si unicitate discursului sonor. Structurarea se respecta intocmai ca si cea din expozitie, la fel ca si reperele stilistice enumerate anterior (prima expunere apartine viorii, iar cea de-a doua - instrumentului cu claviatura).

Puntea, mas. 100, se compune tot din doua perioade muzicale de 12 masuri fiecare: prima este prezentata identic, iar cea de-a doua este transpusa in tonalitatea Sib major. Ultima fraza a expunerii pianului reprezinta o pedala figurata (broderie armonica V - IV - V) pe dominanta tonalitatii temei secunde.

A doua idee tematica, mas. 124, apare in tonalitatea optimista a omonimei, ea respectand structurarea tripartita din expozitie: prima expunere apare la instrumentul cu coarde, a doua - la pian, iar perioada muzicala concluziva este amplificata cu un motiv cadential de 2 masuri. Din punct de vedere stilistic semnalam transpunerea la terta mica inferioara a materialului tematic din expozitie, dinamica masiva a ultimei perioade (ff) si concluzia ultimelor trei acorduri pe tonica ce incheie aceasta antrenanta "bijuterie muzicala schubertiana" .

IV.4. Duo pentru vioara si pian op.162, in La major

Alaturi de cele 3 sonatine dedicate cuplului instrumental vioara - pian, compozitorul vienez romantic a mai lasat repetoriului cameral si duo-ul op. 162 in La major. Lucrarea se inscrie in genul cvadripartit al sonatei clasice si se aseamana cu celelalte lucrari camerale, dedicate respectivului duo, prin problematica muzical - afectiva simpla, echilibrul arhitectonic - muzical mozartian si criteriul intervalului de terta in organizarea traseelor tonale.

Prima parte - La major - forma de sonata

Schema formei

[1 - 19] Tema I(19) 4+15 La

[20 - 28] punte(9)

Expozitia [29 - 39] II.1(11) mi

(76) Grup tematic [40 - 56] II.2(17) 10+7 Sol - Si

secund(48) [57 - 66] II.3(10) concluzie Mi

[67 - 76] II.4(10) Mi

[77 - 85] D1(9)

Dezvoltarea [86 - 93] D2(8)

(25) [94 - 101] D3(8)

[102 - 120] Tema I(19) 4+15 La

[121 - 129] punte(9)

Repriza [130 - 140] II.1(11) la

(76) Grup tematic [141 - 157] II.2(17) 10+7 Do - Mi

secund(48) [158 - 167] II.3(10) concluzie La

[168 - 177] II.4(10) La

Allegro moderato - 4/4 - apare in tonalitatea de baza si se structureaza pe o forma de sonata bitematica. Expozitia debuteaza cu prezentarea temei principale - o idee muzicala lirica, intima, plina de caldura si duiosie. Perioada muzicala ce reprezinta aceasta tema se desfasoara pe 15 masuri, precedata de o fraza muzicala introductiva (4 tacte). Acest scurt segment arhitectonic introductiv este interpretat de pian si consta in stabilitea cadrului ritmic si armonic al acompaniamentului: linie melodica in registrul grav, pe un ritm punctat, iar la mana dreapta - armonie figurata (cadenta I - V a tonalitatii de baza). Linia melodica lirica a temei principale este interpretata de violina si se structureaza in 3 fraze muzicale asimetrice, ordonate dupa principiul formei abb (contrabar): prima fraza - 4 tacte, a doua - 6 masuri, iar ultima - 5). Ultimele doua fraze au aproximativ acelasi continut stilistic muzical (diferente cadentiale):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, tema intai, mas. 1 - 19

Observam fluctuatiile dinamice din cele doua fraze similare, profilul melodic arcuit al frazei secunde si cel ascendent al ultimului segment si eludarea masurii a treia a ultimei fraze.

Puntea, mas. 20, este o perioada muzicala de 9 masuri ce se structureaza in doua fraze simetrice de 4 tacte, urmate de o masura de legatura (pedala pe dominanta). Prima fraza apare in tonalitatea de baza (zona nemodulatorie), iar cea de-a doua in tonalitatea dominantei (zona modulatorie a puntii). Remarcam aici ritmul de triolet (din primul motiv al celor doua fraze), compensat printr-unul punctat (cadenta), dinamica discreta si cele doua trepte de nuanta (p - decresc. - pp) si crescendo-ul amplu din ultima masura (a treia zona constitutiva a puntii).

Grupul tematic secund debuteaza in tonalitatea omonima a dominantei si se structureaza pe 4 idei muzicale. Prima idee, perioada muzicala de 11 masuri, este activa si extrovertita - in raport cu tema principala - si se caracterizeaza prin pulsatia constanta de saisprezecimi (grupul de 2 saisprezecimi legate de la pian - sopran). Structurarea arhitectonica este atipica [(4+4)+3], fiecare fraza fiind alcatuita dintr-un motiv repetat, iar cea de-a doua fraza reprezinta transpunerea la terta mare ascendenta a primeia. Ultima fraza, 3 masuri, este cadentiala - rol concluziv. Profilul melodic descendent, ritmul ostinat, diferentele dinamice, parcursul tonal mi minor - Sol major si cadenta V - I (acordul dominantei fiind cu septima si nona) sunt cateva din caracteristicile stilistice ale acestei idei muzicale:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, prima idee a grupului tematic secund,

mas. 29 - 39

A doua idee tematica, mas. 40, se desfasoara pe 17 masuri si se compune din doua perioade muzicale: prima - 10 tacte, iar a doua - 7. Caracterul muzical devine mai static (datorita pedalelor pe dominanta si augmentarii ritmice) si mai liric raportat la perioada precedenta. Linia melodica a primei perioade apare la pian (in sopran - pentru prima fraza), respective la vioara (fraza secunda) si se defineste prin mersul cromatic ascendent, ornamentica melodica, pedala pe dominanta din prima fraza (la vioara) si parcursul armonic Sol major - Si major

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, grupul tematic secund, mas. 40 - 49

Cea de-a doua perioada este repriza concentrata si variata a celei precedente - 7 tacte. Segmentul structural debuteaza in tonalitatea Si major si cadenteaza in Mi major (tonalitatea dominantei). Din perspectiva stilistica semnalam pedala figurata pe dominanta, realizata prin pulsatia ostinata de saisprezecimi (ascensiune ritmica - la pian), arcul dinamic (p - cresc. - dim.) si accentele plasate pe timpii neaccentuati (mas. 3 - 4).

La nivel structural putem lua in considerare si o alta viziune formala - 8+(8+12) - abb, datorita faptului ca finalul primei ide muzicale se regaseste augmentat si variat in a doua idee muzicala. In acest sens, prima idee muzicala s-ar desfasura pe 8 tacte, iar cea de-a doua idee muzicala s-ar grupa in doua subsectiuni (prima - 8 tacte, iar cea de-a doua - 12 masuri). Totusi pregnanta tematica de la reperul B (mas. 40), dihotomia tematica neta si stabilitatea tonala pe Sol major ne indruma catre varianta arhitectonica expusa initial.

A treia idee tematica, mas. 57, apare in tonalitatea Mi major si se caracterizeaza prin jovialitate, un ritm antrenant si extrovertire semantica. Caracterul giocoso este dat de dialogul tematic pe arpegiu ascendent (desfasurat pe 3 octave), optimile staccato si accentul dinamic de pe ultimul timp al fiecarei masuri:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, mas. 57 - 58

Prima fraza, 4 masuri, este alcatuita dintr-un motiv repetat (cadenta I - V - exemplul muzical de mai sus), iar cea de-a doua - 6 masuri - din 2 motive de 3 tacte.

Ultima idee muzicala are rol concluziv si se desfasoara pe o perioada de 10 tacte in care remarcam sincopele simetrice pe jumatate de timp din cadrul liniei melodice expuse de vioara, acompaniamentul pe ritm complementar de la pian, grupul de cadente din Mi major (I - V - I) si pulsatia constanta de optimi. Linia melodica este lirica, deosebit de expresiva si de calda si are un profil sinuos:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, mas. 67 - 76.

Semnul de repetitie din final obliga instrumentistii la reluarea expozitiei formei de sonata.

Dezvoltarea incepe cu o inflexiune tonala la fa# minor. Intreaga sectiune se compune din 3 perioade muzicale organizate dupa principiul formei tripartite abb (contrabar).

Cel dintai segment muzical architectonic, 9 tacte, se compune din doua fraze asimetrice (prima - 5 tacte, a doua 4 masuri) si se caracterizeaza prin instabilitate tonala (fa# minor, Mi major, si minor), procesarea tematica a grupului de 4 optimi (din prima idee muzicala a grupului tematic second) si acompaniamentul pianistic ce consta dintr-un ritm contratimpat de patrimi:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, mas. 78 - 79.

A doua perioada muzicala, 8 tacte (mas. 86), aduce o noua perspectiva ritmica - pulsatia de triolet de la violina si ritmul complementar de optimi de la acompaniamentul pianistic. Semnalam aici raportul de articulatie staccato - legato (din cadrul liniei melodice dramatice a instrumentului cu coarde si arcus), accentele de pe timpii neaccentuasi de la pian, traseul tonal si minor - Re major si dinamica discreta:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 1, mas. 86 - 89.

In registrul grav al acompaniamentului observam ritmica temei principale - augmentata melodic si variata din punct de vedere al articulatiei muzicale.

Ultima perioada muzicala provine tematic din cea precedenta, are acelasi numar de tacte si se structureaza atipic in 3 motive asimetrice: primul - 3 masuri, al doilea - 2, iar ultimul - 3 tacte. Din perspectiva stilistica semnalam aici inversarea planurilor melodice (linia melodica apare in bas - la pian, iar ritmul punctat - la vioara), tonalitatea Re major dizolvata apoi pentru a se realiza revenirea tonala pe La major. Ultimul motiv muzical reprezinta pedala figurata pe dominanta pentru tonalitatea temei principale.

Repriza, mas. 102, apare in tonalitatea de baza (La major) si are rolul de a readuce atmosfera senina, calma si duioasa caracteristica acestei idei muzicale. Compozitorul prezinta identic ideea tematica principala: 4 masuri introductive urmate de o perioada muzicala complexa de 15 masuri (3 fraze muzicale). Atat parametrii stilistici cat si configuratia arhitectonica raman neschimbate in cadrul revenirii tematice.

Puntea se desfasoara pe 9 masuri (similara cu cea din expozitie), compozitorul modificand aici cea de-a doua fraza muzicala din ratiuni armonice: unitate tonala intre cele doua teme ale formei de sonata. In concluzie, a doua fraza muzicala este repetarea variata timbral a primei fraze.

Grupul tematic secund are tot 4 idei muzicale ca cel din expozitie. Prima idee tematica apare in tonalitatea omonimei - la minor si are acelasi numar de masuri (perioada de 11 tacte) si pastreaza identic caracteristicile stilistice (tonalitatile la minor - Do major, caracterul extrovertit - dramatic, pulsatia ritmica ostinata de optimi si grupul de saisprezecimi).

A doua idee muzicala, mas. 141, apare in tonalitatea Do major si reprezinta transpunerea identica la cvarta perfecta ascendenta a sectiunii omonimei din cadrul grupului secund al expozitiei. Intocmai ca si perioada precedenta si acest segment muzical pastreaza identic parametrii stilistici (17 masuri ce alcatuiesc 2 perioade muzicale asimetrice, character muzical calm si luminos, ornamentica melodica, formula ritmica de optimi contratimpate, pedala pe dominanta si parcursul tonal la terta mare ascendenta Do - Mi

Ultimele doua idei tematice, mas. 158 respectiv 168, sunt expuse aidoma celor din expozitie, cu deosebirea planului tonal - centrul tonal al tonalitatii de baza. Prin aceasta revenire identica se incheie prima miscare a acestui Duo schubertian.

Partea a II-a - Mi major - lied tripartit compus (ABA)

Schema formei:

[1 - 16] - a1(16) 8+8 Mi

[17 - 36] - a2'(20) Sol

Scherzo(82) [17 - 56] - a2(40) [37 - 48] - a2''(12)

[49 - 56] - a2'''(8) Mi

[57 - 82] - a1'(26) 8+(8+10)

[83 - 97] - b1(16) Do

[98 - 115] - b2(18)

Trio(52) [116 - 127] - b1'(12)

[128 - 133] - tranzitie(6)

Scherzo da capo

Scherzo este o miscare antrenanta (Presto), ternara (3/4), ce se structureaza pe o forma tripartita cu repriza (Scherzo - Trio - Scherzo da capo). Caracterul jucaus, jovial si insufletit este dat de raportul de articulatie (staccato - legato) si cel dinamic (trepte dinamice bruste).

Prima sectiune, A-ul formei de lied, are tot o forma tripartita (a1-a2-a1). Acest Scherzo apare in tonalitatea Mi major (dominanta tonalitatii de baza) si are caracteristic pulsatia ritmica de patrimi staccato. Cel dintai segment muzical este dublu expus (repetitii cu doua volte) si se compune din doua perioade muzicale simetrice de 8 tacte fiecare. Prima perioada debuteaza cu o expunere a pianului (fraza de 4 masuri - 3+1 - arpegiul ascendent al tonicii tonalitatii Mi major), urmata de o fraza a viorii (cadenta V - I - IV, ascensiune ritmica - pulsatia de optimi) si se defineste prin fluctuatiile si accentele dinamice (pp - f - ff - p), maniera sacadata de cant - staccato si caracterul giocoso si luminos:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 1 - 8.

A doua perioada muzicala este instabila tonal datorita inflexiunii modulatorii la tonalitatea dominantei - Si major. Este compusa dintr-o fraza muzicala de 4 masuri (doua motive de 2 tacte, cadenta V - I a noii tonalitati), repetata variat cadential (prima - antecedent, a doua - consecvent) si se remarca prin accentele dinamice ale fiecarui motiv muzical si largirea ambitusului instrumentului cu coarde si arcus:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 9 - 16, melodia violinei.

Din punct de vedere al manierei de cant a viorii semnalam atat prezenta legato-ului, a optimilor staccato si legato, cat si a notelor staccato.

A doua sectiune a Scherzo-ului, mas. 17, aduce o modulatie la tonalitatea Sol major si se structureaza pe 3 idei muzicale. Prima, reprezentata de doua perioade simetrice (precedate de o fraza de legatura), proceseaza tematic al doilea motiv al perioadei secunde din sectiunea anterioara (patrimile scurte, profil melodic uniform) pe cadenta I - V a tonalitatii Sol major:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 21 - 29.

Din perspectiva stilistica semnalam diferentele de nuanta (ce contribuie la consolidarea caracterului muzical jucaus) si patrimile legate peste bara de masuri (pseuso sincopa - apogiaturi armonice).

A doua idee muzicala a sectiunii, mas. 38 cu auftakt - perioada de 12 tacte, este un dialog tematic vioara - pian (violina - profil melodic ascendent, pianul - descendent) ce aduce o inflexiune modulatorie la tonalitatea do# minor (instabilitate tonala). Rarirea tempo-ului (rit. poco a poco), dinamica discreta (pp, dim.), rarefierea scriiturii muzicale si secventarea unui singur motiv muzical reprezinta caracteristicile de stil muzical ale perioadei muzicale.

Ultima idee tematica, Tempo I, reprezinta - in fapt - o anacruza a reprizei primei sectiuni. Ascensiunea tensionala (dezvoltare prin eliminare, revenirea pulsatiei ritmice de optimi, largirea ambitusului timbral si dinamica extrema - ff) este specifica acestei perioade muzicale de 8 masuri in care ultima fraza reprezinta pedala pe dominanta (arpegiul dominantei cu septima - intins pe doua octave - la violina).

Repriza primei sectiuni, mas. 57 cu auftakt - precedata de o pauza psihologica (fermata pe timp), este variata si augmentata. Prima perioada muzicala, 8 tacte, este prezentata identic, iar cea de-a doua este dilatata arhitectonic, prin procesare tematic - armonica, la 18 masuri. A doua perioada, reprezentand dezvoltarea tematica a primului motiv, are 8 tacte si se caracterizeaza prin cadenta II - V a tonalitatii de baza (repetata identic datorita frazei muzicale dublu expuse), alternanta pulsatiei ritmice optimi - patrimi, accentele dinamice si staccato-urile prezente atat la vioara cat si la acompaniamentul pianistic.

Ultima perioada muzicala, 10 tacte, reprezinta dezvoltarea tematica a ultimelor 6 masuri din perioada secunda a aceleiasi prime sectiuni. Structurata in doua fraze asimetrice (prima - 4 tacte, iar cea de-a doua - 6 masuri), segmentul muzical are rol de concluzie (grup de cadente I - V) si se caracterizeaza prin ambitusul registral larg (5 octave), dinamica masiva (ff) si accentele dinamice simetrice (primul motiv al frazelor), respectiv asimetrice (al doilea motiv). Perioada muzicala este stabila tonal - Mi major, semnele de repetitie din final obligand instrumentistii la reluarea sectiunilor a2-a1'.

Trio, sectiunea centrala a structurii arhitectonice tripartite mari, se desfasoara in tonalitatea Do major, se arcuieste pe o forma tripartita interna (b1-b2-b1'), intocmai ca si Scherzo-ul si degaja o atmosfera senina, linistita si intima. Prima perioada muzicala, 12 masuri, se compune din doua fraze de 6 tacte, precedate de o fraza muzicala introductiva (4 masuri). Introducerea, avand si rol de conjunctie formala, apare exclusiv la vioara si consta dintr-o gama cromatica ascendenta. Perioada muzicala este repetata variat cadential si se caracterizeaza prin linia melodica sinuoasa, pulsatia ritmica preponderent de patrimi, imitatia melodica vioara - pian (primul motiv muzical, imitatia viorii - in sextet paralele), instabilitatea tonala a frazei secunde (moduleaza la tonalitatea dominantei - Sol major), dinamica retinuta (pp, usoare arcuri dinamice) si scriitura muzicala simpla (in raport cu cea a Scherzo-ului):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 87 - 97

A doua sectiune a trio-ului, mas. 98, se compune dintr-o perioada de 12 tacte (3 fraze simetrice de 4 masuri), urmata de o pedala pe dominantaa lui Do major (fraza de 6 masuri). Scriitura muzicala se amplifica prin figuratia ritmica a basului (patrimile staccato de la pian) si prin contramelodia de la acelasi intrument cu claviatura (inlocuind imitatia primei perioade). Parametrul dinamicii se amplifica prin debutul in p, apoi prin arcul dinamic considerabil (crescendo - diminuendo). Cele 3 fraze muzicale componente se organizeaza structural pe o forma interna tripartita de tip aab (barform), ultima fraza fiind extrovertita si instabila tonal (inflexiune spre Fa major, apoi trisonul major al mediantei superioare cromatizate descendent, apoi cadenta II - V):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 98 - 109.

Pedala pe dominanta apare exclusiv la intrumentul monodic si sporeste tensiunea muzicala prin prezenta nonei mici si a septimei mici, simultan cu relaxarea dinamica:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 2, mas. 110 - 115

Repriza primei perioade muzicale - b1 - este prezentata concentrat si variat: perioada de 8 tacte (2 fraze de 4 masuri, ultima fiind inchisa tonal - cadenta pe acordul tonicii), precedata - la fel ca in debut - de o fraza introductiva (variata aici printr-o linie melodica contrara la pian si vioara). Semnele de repetitie impun solistilor instrumentisti reluarea ultimelor doua sectiuni ale Trio-ului, urmate de o fraza de 6 tacte cu rol de tranzitie catre reluarea Scherzo-ului (remodulatie la Mi major prin cadenta VI - II - V a tonalitatii de baza). Mai semnalam aici atat figuratia tonicii lui Mi major (bitonie: mi - fa#), pedala pe treapta a VI-a coborata (registrul grav al pianului), mersul melodic ascendent de la vioara (valori ritmice augmentate) cat si diminuendo-ul finalizat printr-o pauza psihologica generala (fermata).

Scherzo Da Capo apare concentrat datorita faptului ca la reluare se omit semnele de repetitie. Planul tonal al intregului demers sonor al acestei miscari secunde[38] alcatuieste un arc tonal in care tonalitatile se afla in raport armonic de terta mare: Mi - Do - Mi (Scherzo - Trio - Scherzo Da Capo).

Partea a III-a - Do major - lied - rondo (ABACA)

Schema formei:

[1 - 8] A(8) Do

[9 - 10] punte(2)

[11 - 25] B(15) 2+13 Reb, sib, Solb, fa#

[26 - 33] A(8) Do

[34 - 47] punte(14) fa, do

[48 - 65] C(18) 7+11 Lab

[66 - 72] punte(7)

[73 - 80] A(8) Do

[81 - 86] punte(6)

[87 - 92] Coda(6)

Andantino - 3/4, a treia parte, este lirica, introspectiv - meditativa, simpla prin natura continutului afectiv - muzical si apare in tonalitatea Do major. Structura arhitectonica se desfasoara pe o forma de lied - rondo[39]: ABACA.

Prima sectiune, A - tonalitatea de baza, este reprezentata de o perioada muzicala de 8 tacte structurata in doua fraze similare diferite cadential: prima - antecedent - 4 tacte (cadenteaza deschis pe acordul dominantei), iar a doua - consecvent - acelasi numar de masuri (cadenteaza inchis pe acordul tonicii):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, prima sectiune(A), mas. 1 - 8

Din punct de vedere stilistic semnalam caracterul luminos si cald, cantabilitatea vocala a liniei melodice expuse de violina, ornamentarea melodica a acesteia, acompaniamentul pianistic - pulsatie constanta de saisprezecimi (figuratie armonica), stabilitatea tonala pe Do major, dinamica mica (p) si diferenta manierelor de cant ale celor doua instrumente (staccato - instrumentul melodic, legato - la pian). Discursul melodic al pianului prezinta franturi melodice cu rol de contramelodie (motivul secund al ambelor fraze muzicale - registrul grav). Printr-o inflexiune la tonalitatea subdominantei (Fa major - reper A), Schubert ne prezinta o scurta punte (motiv de 2 tacte in nuanta de f) catre cea de-a doua sectiune a formei.

B-ul, al doilea segment arhitectonic, apare in tonalitatea Reb major (tonalitatea "napolitana") si se compune dintr-o perioada muzicala de 13 masuri, precedata de un motiv introductiv de 2 masuri. Aceasta perioada se structureaza in 3 fraze muzicale: prima - 5 tacte, iar urmatoarele doua - cate 4 masuri. Motivul introductiv consta intr-o figuratie armonica de saisprezecimi (cadenta V7/5/3 - 6/4 - in bas la instrumentul cu claviatura), insotita de un tril pe dominanta (sopran) si completarea armoniei la violina, intr-o dinamica extrem de suava:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 9 - 10

Prima fraza muzicala se defineste prin imitatia melodica in stretto vioara - pian, poliritmia rezultata din suprapunerea ritmului ternar de triolet pe saisprezecimi cu cel binar, arpegiile ce compun profilul melodic - cu sens concav si acordul treptei a VI-a din finalul acesteia:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 13 - 17.

A doua fraza muzicala indeparteaza si mai mult centrul tonal de baza printr-o modulatie enarmonica si cromatica (Solb major - fa# minor). Poliritmia apare aici numai la instrumentul cu claviatura, violina interpretand un lant de sincope augmentate pe timp. Aceste 4 masuri compun doua motive muzicale simetrice, fiecare motiv fiind alcatuit dintr-o masura repetata identic. Ultima fraza muzicala a B-ului debuteaza printr-o modulatie cromatica (fa# minor - Do major IV), pulsatia ritmica ternara (arpegii descendente) fiind interpretata de vioara. Acest segment muzical are si rol de tranzitie catre reluarea primei sectiuni (cadenta IV - V - I).

Prima repriza a A-ului, mas. 26, este o perioada de 8 tacte variata ornamental. Linia melodica apare la pian, in sopran si se caracterizeaza prin diminuari ritmice (trezecisidoimi), insert de sunete (polifonie latenta - anacruza frazei secunde). Acompaniamentul este imbogatit prin optimile pianului (mana stanga) si figuratia armonica a viorii, cu scurte dialoguri tematice (al doilea motiv):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 26 - 29.

Sectiunea ce urmeaza se constituie intr-o ampla punte desfasurata pe 14 masuri. Aceasta perioada muzicala se compune din 3 fraze (prima - 6 masuri, urmatoarele cate 4 tacte) organizate pe principiul ternar al formei de contrabar (abb). Prima fraza muzicala proceseaza tematic puntea dintre primele doua sectiuni (mas. 9 - 10), ritmizata prin diminutie (treizecisidoimi - provenite din A-ul anterior). Din punct de vedere armonic acest segment muzical, structurat motivic tot pe o forma de tip abb, debuteaza in fa minor, apoi moduleaza in tonalitatea do minor (tonalitatea omonimei - prezentata prin acordul dominantei). Urmatoarele doua fraze muzicale prezinta un dialog imitativ, pe formula melodica de arpegiu, la pian - vioara (la octava ascendenta), insotit de pulsatia obstinata de saisprezecimi. Alaturi de aceasta izoritmie remarcam si schimbarea armoniei de pe ultimul timp al fiecarei masuri, raportul staccato (saisprezecimi) - legato (treizecisidoimi), fluctuatiile si accentele dinamice (p - decresc. - cresc.) si - poate cel mai important - anticiparea tematica a sectiunii urmatoare (formula melodica de arpegiu - trezecisidoimi):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 40 - 47

Parcursul armonic instabil evolueza catre tonalitatea Lab major.

A patra sectiune a acestei parti, C-ul formei - mas. 48, apare in tonalitatea majora amintita mai sus si se caracterizeaza prin pregnanta tematica, expresivitate si cantabilitate muzicala. Se structureaza pe doua perioade muzicale asimetrice, urmate de o fraza tranzitiva.

Prima perioada, antecedent - 7 tacte, prezinta o concentrare structurala a ultimei fraze (doar 3 tacte) si se caracterizeaza prin dialogul polifonic vioara - pian (dupa principiul intrebare - raspuns), accentele de pe timpul secund al fiecarei masuri (climax melodic), pulsatia constanta de saisprezecimi staccato de la acompaniamentul pianistic (in contrast cu legato-ul liniei melodice), stabilitatea tonala si cadentarea pe acordul tonicii (cadenta inchisa):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 48 - 52

A doua perioada, consecvent - 11 masuri, este compusa din doua fraze asimetrice (prima - 5 tacte, iar a doua - 6 masuri), in care cea dintai reprezinta o pedala figurata pe dominanta (la pian - vocea interna), iar cea de-a doua - cadenta tonalitatii Lab major. Ambele segmente muzicale se remarca prin continuitatea dialogului tematic, planul dinamic diversificat (pp, p, cresc. - f, p) si caracterul muzical extrovertit si activ, raportat la cel al primei perioade muzicale.

Fraza muzicala tranzitiva, 7 tacte, se compune din 3 motive de 2 masuri, precedate de un arpegiul al tonicii lui Lab major (prima masura). Aceasta are ca scop remodularea la Do majorul de baza si se remarca prin ritmica motorica de saisprezecimi, parcursul fluctuant din punct de vedere dinamic si acordul "sextei napoletane" - echivalenta modulatiei (LabIV - DoII6N). Ultimele doua tacte reprezinta o pedala pe dominanta (cu septima mica si nona mare) a tonalitatii luminoase majore.

Ultima aparitie a sectiunii A, refrenul in forma de rondo - mas. 73, apare variata ornamental, fapt ce apropie structura muzicala de forma variationala specifica muzicii clasico - romantice (tema cu variatiuni). Ornamentarea demersului sonor este data de arpegiul contratimpat din registrul grav al pianului:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 73 - 78

Puntea ce urmeaza, fraza de 6 masuri, largeste ambitusul armonic prin tonalitatile Fa major si Lab major, iar coda - segmentul final - readuce materialul muzical al A-ului amintit mai sus. Remarcam in fraza concluziva dinamica discreta (pp, diminuendo), mobilitatea treptei a treia - ce determina un parcurs tonal Do major - do minor - Do major si ostinato-ul armonic (grup de cadente I - V) si ritmic (arpegiul contratimpat din registrul grav si ritmul sacadat al liniei melodice de la vioara):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 3, mas. 87 - 91.

Prin aceasta linie melodica repetitiva, expresiva si cantabila, reliefata si printr-o atmosfera calma, senina si lirica, se incheie cea de-a treia miscare a Duo-ului schubertian.

Partea a IV-a - La major - forma de sonata

Schema formala

[1 cu auftakt - 16] Tema I(16) 8+8 La

[17 - 32] punte(16) 12+4

Expozitia [33 - 56] II.1(23) 8+8+7 Do

(105) Grup tematic [57 cu auftakt - 72] punte(16)

secund(73) [73 - 96] II.2(24) (8+8)+8 Mi

[97 - 106]concluzie(10)

[107 cu auftakt - 124] D1(18) 8+10 Do

Dezvoltarea [125 cu auftakt - 141] D2(17) 8+9 Fa

(60) [142 cu auftakt - 166] D3(25) 8+8+9 sib, si, Mi

[167 cu auftakt - 182] Tema I(16) 8+8 La, Re

[183 - 198] punte(16) 12+4

Repriza [199 - 222] II.1(23) 8+8+7 Fa

(111) Grup tematic [223 cu auftakt - 238] punte(16)

secund(73) [239 - 262] II.2(24) (8+8)+8 La

[263 - 272] concluzie (10)

[273 cu auftakt - 278] - concluzia reprizei(6)

Finalul, Allegro vivace, se desfasoara in tonalitatea de baza - La major (3/4) si se articuleaza pe o forma de sonata, avand totodata un caracter muzical vesel, jucaus si antrenant - caracteristicile unui scherzo.

Tema principala, in tonalitatea de baza, este alcatuita dintr-o perioada de 8 masuri ce se repeta diferit timbral. Cele doua expuneri se compun din 2 fraze muzicale simetrice de 4 tacte organizate dupa principiul antecedent - consecvent. Prima fraza - in f, cu rol de intrebare, apartine pianului (arpegii ascendente, in staccato, pe o ritmica de anapest), violina completand discursul muzical cu punctarea armonica pe timpul al doilea al masurii si este instabila tonal - moduleaza la tonalitatea dominantei (Mi major):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, prima fraza muzicala.

A doua fraza muzicala, consecvent, deriva ritmic din prima fraza prin ritmica de anapest (staccato - decalata metric), elementul de noutate tematica fiind gama cromatica ascendenta de la violina (in crescendo) si trilul in octave pe treapta a sasea coborata a tonalitatii de baza (in fapt - o apogiatura ascendenta a dominantei - la pian):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, a doua fraza muzicala, mas. 5 - 8

Cea de-a doua expunere inverseaza planurile timbrale, compozitorul prezentand discursul muzical al primei fraze in p. Gama cromatica ascendenta, interpretata de pian - de data aceasta, apare in octave si difera prin crescendo-ul continuu si prin largirea ambitusului la peste 2 octave.

Puntea, mas. 17, propune o pulsatie ritmica obstinata de optimi (derivata din tehnica acompaniamentului de tip bas Alberti) si se structureaza pe o perioada muzicala de 12 masuri, urmata de o tranzitie catre grupul tematic secund. Perioada se compune din 3 fraze simetrice si se caracterizeaza prin dialogul tematic imitativ pian - vioara, accentele de pe ultimul timp, diferenta staccato - legato si modulatia la tonalitatea Mi major (dominanta):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4,mas. 17 - 32

Scriitura muzicala polifonic - tematica se modifica in ultima fraza (omofona), cadenta I - IV - VII si dinamica maestuoasa avand rol deoseb it de important in conturarea primului climax tensional al expozitiei formei de sonata. Fraza tranzitiva consta intr-o pedala repetata pe tonica tonalitatii Mi major, urmata de o ascensiune melodica cromatica la terta mica.

Grupul tematic secund, mas. 33, se structureaza pe doua idei muzicale. Cea dintai apare in tonalitatea Do major, precedata de o pedala la terta mare ascendenta (Mi) si se compune din trei expuneri tematice variate ornamental melodic - timbral.

Prima perioada muzicala, similara primei expuneri, apartine instrumentului monodic prin excelenta si are un caracter jovial, infantil, voios si luminos. Linia melodica este cantabila, expresiva si are un profil melodic arcuit (climax pe debutul celei de-a doua fraze), iar acompaniamentul pianistic consta dintr-un ritm ostinat de troheu (patrimi staccato, structura ritmica creata prin pauza de pe timpul al doilea):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, tema secunda, mas. 33 - 40

Mai semnalam, in cadrul expunerii tematice de mai sus, pedala pe tonica a primei fraze (peste care Schubert suprapune cadenta plagala I - IV - I), traseul V - I - II7 - V din cadrul celei de-a doua fraze muzicale (primul acord avand cvinta mobila: re - re#) si cadenta deschisa a perioadei muzicale (acordul dominantei, insotita si de instabilitate armonica).

Cea de-a doua expunere apare in registrul grav al pianului (in bas), iar violina intoneaza o figuratie melodico - ritmica de optimi (polifonie latenta):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, mas. 41 - 48.

Sigura diferenta variationala este inserarea - in cadenta - a acordul contradominantei din penultima masura (timpul al doilea).

Linia melodica a ultimei expuneri tematice apare la pian - in octave si este variata din punct de vedere al articulatiei (primele doua patrimi - legato, iar ultimup timp - staccato), acompaniamentul de optimi - din expunerea precedenta - fiind interpretat si de instrumentul cu claviatura (la terta descendenta, in bas):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, mas. 49 - 55.

Cea de-a patra perioada muzicala a primei idei tematice este modificata cadential (inchisa tonal - acordul tonicii) si, totodata, este cel mai expansiv, extrovertit si antrenant segment muzical arhitectonic al sectiunii .

Sectiunea ce urmeaza este o punte desfasurata pe 16 tacte - o perioada muzicala complexa structurata pe 3 fraze. Prima fraza apartine tematic primei teme - arpegiu ascendent de optimi, patrimi staccato si accente:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, partea 4, mas. 57 - 62.

A doua fraza muzicala, 6 tacte, deriva tematic din prima idee muzicala a grupului secund, ea prefigurand - totodata - cea de-a doua tema a respectivei sectiuni formale (patrimi staccato, urmate de o doime cu punct):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, mas. 63 - 68.

Modelul de 2 masuri, motiv muzical, este dublu secventat, segmentul muzical fiind caracterizat de ascensiunea dinamica (crescendo) si accentuarea instabilitatii tonale. Ultima fraza muzicala, 4 masuri, stabileste o cadenta a tonalitatii mi minor (I6 - II6 - V) si readuce dinamica discreta a primei idei muzicale.

A doua idee tematica a grupului secund, mas. 73, apare in tonalitatea dominantei - Mi major și se articuleaza tripartit pe o forma de tip aab, urmata de o perioada concluziva. Cele doua expuneri tematice, sectiunile a, se definesc prin caracterul muzical luminos, expresiv, cantabil si jovial, nuanta discreta, accentele, apogiaturile melodice simple si pedala pe tonica - in bas (punct de orga ).

Prima expunere tematica, perioada de 8 masuri, apartine pianului (linia melodica in registrul sopranului), se structureaza in doua fraze simetrice (organizate in antecedent - consecvent), iar acompaniamentul are 2 planuri: primul - arpegiile ascendente de patrimi (la vioara si pian - vocea interna), iar cel de-al doilea pedala pe sunetul mi la pian (in bas):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, mas. 73 - 80.

Totodata remarcam si parcursul armonic I - IV - I - IV - I - V7 - I suprapus pedalei din registrul grav.

A doua expunere apartine instrumentul cu coarde si arcus si are aceleasi caracteristici stilistice enumerate mai sus. Difera doar articulatia acompaniamentului de patrimi al pianului (doua patrimi legato, a treia - staccato):

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, mas. 81 - 88.

Cea de-a treia perioada, cu rol de concluzie pentru primele doua, are tot 8 tacte si reprezinta un mars armonic (la interval de cvarta perfecta ascendenta) urmat de o cadenta a tonalitatii majore: V - I - III - VI - I - IV - V - I. Semnalam aici ascensiunea ritmica (formula de patru optimi - grupetto), articulația legato a celor 4 motive muzicale, parcursul concav al dinamicii (p - diminuendo - crescendo - p) si anticiparea tematica - prin ultimul motiv - a concluziei ce urmeaza.

Ultima perioada muzicala a expozitiei, 10 masuri, are rol de concluzie si se defineste prin contrapunctul imitativ dublu format dintr-o linie melodica curbata inferior (mers melodic treptat) - - intonata de vioara, respectiv una curbata superior (arpegiu) - - pian. Mai semnalam ostinato-ul de la vocea interna a pianului (arpegiu), acelasi punct de orga pe tonica tonalitatii Mi major si diminuendo-ul ce relaxeaza tensional fenomenul muzical al intregii expozitii:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, concluzia expozitiei, mas. 97 - 106.

Semnele de repetitie din final indica reluarea intregului demers sonor al expozitiei.

Dezvoltarea, sectiunea centrala a formei de sonata, se articuleaza pe 3 sectiuni grupate pe o macroforma de tip aab (barform).

Prima sectiune, 18 masuri, este alcatuita din doua perioade (prima - 8 masuri, iar cea de-a doua - 10 masuri) si proceseaza tematic tema principala a miscarii. Din perspectiva stilistica remarcam dinamica masiva si caracterul incisiv - maestuos din prima perioada, nuantele mici specifice perioadei secunde (p si pp) si caracterul expresiv, cantabil si introvertit al aceluiasi segment muzical. Aceasta prima expunere se desfasoara pe acordul tonicii lui Do major, cu prezenta acordului "napoletan" si cu cromatizarea descendenta a treptei a VII-a (variana melodica), iar la nivel tematic a doua perioada are un relief melodic bine definit (arpegii in legato la vioara).

A doua expunere este concentrata la 17 masuri, ultima masura a perioadei secunde fiind omisa. La nivel stilistic se pastreaza elementele segmentului arhitectonic precedent, tonalitatea Fa major (cu acordul major al treptei a II-a coborate si treapta a VII-a cromatizata descendent) si inversarea timbrala din a doua fraza a celei de-a doua perioade fiind singurele diferente muzicale.

Ultima sectiune a dezvoltarii, mas. 142 cu auftakt, prezinta o schimbare majora a scriiturii muzicale - polifonie imitativa la 3 voci:

Ex. muz.: F. Schubert - Duo op. 167, mas. 142 - 145.

Proposta pianului (mana dreapta) debuteaza pe sunetul fa, iar cele doua raspunsuri simultane (cea a viorii - in varianta normala, iar cea din registrul grav al pianului - in varianta inversata) sunt la cvinta perfecta ascendenta, respectiv terta mare ascendenta (raspunsul cu profil descendent).

Din punct de vedere structural aceasta sectiune finala a dezvoltarii se compune din 3 perioade muzicale: primele doua - cate 8 masuri, ultima - 9 tacte. Traseul dinamic, in zona nuantelor extrem de fine, prezinta mici fluctuatii (pp - cresc., pp - cresc. - decresc. - pp - dim.), iar parcursul armonic, structurat pe trisonuri disonante, tranziteaza tonalitatile sib minor, si minor si Mi major.

Precedata de o fermata pe dominanta, repriza formei de sonata (mas. 167 cu auftakt) debuteaza cu prezentarea temei principale (in tonalitatea La major) in varianta modificata tonal: prima perioada cadenteaza pe acordul tonicii (stabila si inchisa tonal), iar cea de-a doua expunere - in tonalitatea subdominantei. Caracterul maestuos, incisiv si antrenant revine in repriza temei principale.

Puntea, mas. 183, debuteaza in tonalitatea Re major si este similara celei din expozitie: perioada de 12 tacte, urmata de o fraza tranzitiva. Evolutia tonala la cvinta perfecta suitoare este prezenta si aici: Re major - La major. Fraza tranzitiva, expusa aici in nuanta de pp, este variata prin inserarea accentelor de pe ultimul timp.

Grupul tematic secund, mas. 199, este transpunerea la cvarta ascendenta a celui din expozitie. Prima idee tematica, in tonalitatea Fa major , este quasi identica cu cea in Do major din prima sectiune. Singura modificare apare la acompaniamentul viorii din cea de-a doua expunere (diferenta de articulatie: patru optimi legate cate doua, iar ultimele doua sunt staccato). Comentariile parametrilor stilistici raman valabili si in cadrul acestei reprize.

Puntea are tot 16 masuri si remoduleaza la tonalitatea de baza dupa principiul relatiei armonice la terta: Fa major - La major. Perioada complexa de 16 masuri isi pastreaza structurarea interna, la fel si parcursul dinamic.

A doua idee tematica a grupului tematic secund, in tonalitatea de baza, este reluarea variata (la cvarta perfecta ascendenta) a segmentului omonim din cadrul expozitiei: o forma tripartita de tip aab, urmata de o perioada concluziva.

Aceasta capodopera camerala se incheie printr-o fraza de 6 masuri cu caracter de memento tematic al intregii miscari finale (concluzia reprizei - arpegiu ascendent pe formula de anapest). Duo-ul vioara - pian op. 167, pentru "vadeste tendintele de desprindere din rigorile conceptului clasic" , muzica lui Schubert fiind caracterizata prin intimitatea scriiturii muzicale si lirismul sincer al romantismului timpuriu.