MUZICA UNGARA IN SECOLUL 20

Muzica ungara in secolul 20

Zoltan Kdaly (1882-1967)

Folclorist si compozitor, pune bazele compozitiei ungare moderne.

Bela Bartk (1881-1945)

A cules, studiat, sistematizat folclorul Europei de est, ajungand in culegerile sale folclorice pana in nordul Africii. Este unul din promotorii folcloristicii si etnomuzicologiei moderne (alaturi de Constantin Brailoiu), imprimand pe cilindri de ceara melodii populare din Ungaria, Slovacia, Romania, Ucraina, Bulgaria etc.

Influenta folclorica este evidenta in creatia sa, in special din zona ungara, romana, slovaca.

Cateva principii si tehnici componistice extrase din folclor:

Structurile modale bi-tri-tetra-pentatonice, pentacordice; moduri caracteristice (cel alcatuit pe tronsonul ton-semiton);

sistemul tonal al axelor: nu l-a definit Bartk, ci muzicologul Ern Lendvai. Dedus din ordinea naturala a cvintelor, sistemul cuprinde 3 centri (tonica, dominanta, subdominanta) si axele lor aflate la cvarta marita.

Ritmica: alaturi de Stravinski si de Messiaen, Bartk ramane unul din principalii inovatori ai ritmului in secolul 20. Pregnanta, varietatea, complexitatea ritmica au o directa legatura cu sistemele ritmice populare (indeosebi giusto si aksak).

Procedee instrumentale specifice, precum scordatura, pizzicato Bartk.

Alte caracteristici de stil bartkian:

Anumite atribute neoclasice, prin preferinta pentru polifonia de tip bachian, forma de sonata beethoveniana dar si lisztiana, alte forme clasice si romantice (variationale, tripartite, de rondo etc.).

Sectiunea de aur (calculata cu ajutorul numarului 0,618), sirul lui Fibonacci determina in buna masura parametrii muzicii lui Bartk, de la unele structuri pana la acordul Major-minor (mi-sol-do-mib).

Creatia lui Bartk se poate imparti in trei perioade:

Romantica-ungara, de asimilare a unor orientari clasico-romantice, impresioniste:

Cvartetul de coarde nr.1 p.1 - fuga de tip beethovenian, p.2 - Allegretto, p.3 - Allegro vivace.

Influente debussy-ste in opera intr-un act Castelul Printului Barba Albastra op.11 (1911, opera dialog, de un tragism concentrat, cu un subiect de orientare expresionista, dar cu o muzica mai degraba sugerand impresionismul).

Allegro barbaro pentru pian (1911): violenta percutanta a tratarii pianistice, ciocnirile disonante, bi-politonale inaugureaza un nou stil in muzica pentru pian a secolului 20.

Printul cioplit din lemn op.13 (1916), poem coregrafic intr-un act, cu similitudini stravinskiene.

Cvartetul de coarde nr.2 (1917): 3 parti (forme: sonata, tripartita, asociata scherzo-ului, contrapunctica), scriitura polifonica predominanta, expresie romantica.

Aplicarea principiilor extrase din folclor in creatii originale, uneori traversate de idei neoclasice.

Mandarinul miraculos op.19 (1919), al doilea balet-pantomima, intr-un act (ultima lucrare scenica a compozitorului): violenta, exacerbarea ritmului (pe filonul folcloric al unui fond ancestral), actiune cu accente expresioniste.

Doua Sonate pentru vioara si pian (1921-22)

Concertul nr.1 pentru pian si orchestra (1926): tripartit, cu elemente neoclasice (motivul beethovenian al "destinului"), acorduri "ciorchine", incisivitate ritmica, un anume dinamism motoric.

Cvartetul de coarde nr.3 (1927): doua parti si o Coda, scriitura contrapunctica, caracter rapsodic ungar (in partea a doua).

Cvartetul de coarde nr.4 (1928): constructie palindromica - Allegro (sonata), Scherzo, /Non troppo lento (balada pe un mod de 7 sunete)/, Scherzo (in pizz., inclusiv pizz. Bartok), Allegro (ritm de dans 3+3+2 in masura de 2/4).

Cantata Profana (1930), singura lucrare vocal-simfonica, in 3 sectiuni, pe tema romaneasca Feciorii preschimbati in cerbi. Dintr-un ciclu proiectat de 3 cantate, compozitorul a definitivat-o doar pe aceasta, in care sfera intonatiilor populare din folclorul romanesc este evidenta, ca si scriitura polifonica (fuga).

Concertul nr.2 pentru pian (1931): tripartit, neoclasic, pianul este tratat percutant, cu armonii disonante (apropiate de cluster).

Cvartetul de coarde nr.5 (1934): tot pentapartit ca nr.4, tot cu o constructie simetrica, de data aceasta cu doua parti lente incadrand Scherzo-ul median.

Muzica pentru instrumente de coarde, percutie si celesta (1936), una din capodoperele bartkiene. Formatia instrumentala se compune din 2 cvintete de coarde incadrand percutia (in care se include si pianul), harpa. Cele patru parti se configureaza astfel: 1. - fuga lenta, construita dupa principii bachiene pe un subiect cromatic (asemanator cu conturul melodic al motivului B.A.C.H.), dezvoltat conform sistemului axelor; fuga are punctul culminant la sectiunea de aur (varful arcului formal, de la care discursul "coboara", subiectul de fuga fiind inversat); 2. - sonata, Allegro, teme folclorice; 3. - lied ABCBA (incepe cu ritmul nonretrogradabil al xilofonului); 4. - rondo, din nou teme folclorice, revenirea ciclica a subiectului fugii din partea 1.

Sonata pentru doua piane si percutie (1937): un alt unicat in literatura moderna, lucrare in care compozitorul foloseste cu mare eficacitate expresiva proportiile sectiunii de aur; ritmul este esential, devine parametru principal al muzicii; constructia tripartita demonstreaza modernitatea unor forme ca sonata, lied, rondo.

Mikrokosmos (1937): suita de 153 de miniaturi, oranduite progresiv, dupa criterii didactic-pianistice, intr-o mare varietate de structuri; semnificativa pentru principiile armoniei moderne bazata pe modalism.

3. Sinteza intre caracterul popular arhaic si traditiile muzicale internationale. Acum se accentueaza o tendinta neoclasica.

Concertul pentru vioara si orchestra (1938) in trei parti traditionale;

trio-ul Contraste pentru vioara, clarinet, pian (1938);

Divertimento pentru orchestra de coarde (1939), lucrare tripartita in spirit clasic;

Cvartetul de coarde nr.6 (1939), ultima lucrare europeana, in 4 parti (pretutindeni fiind prezenta indicatia Mesto), traversata de tragism.

In 1940, Bartk se stabileste in S.U.A., adoptand un stil mai accesibil, asemenea multor compozitori stabiliti in aceasta perioada acolo (Schnberg, Stravinski, Hindemith, Martinu, Krenek).

Concertul pentru orchestra (1943): spiritul concerto-ului grosso este prezent in derularea partilor: Introducere, Allegro vivace; Joc de doi; Elegia (cvasi-impresionista); Intermezzo interrotto (scherzo fantastic); Finale (cu o expozitie de fuga

Sonata pentru vioara solo (1944): reactualizarea spiritului Partitelor bachiene; are 4 parti, a doua fiind o Fuga.

Lucrari neterminate: Concertul pentru viola si orchestra (neoclasic, in 3 parti), Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra (sinteza intre omofonie si polifonie).

Gyrgy Ligeti (1923-2006

Nascut la Tarnaveni, in Romania, Ligeti a studiat la Budapesta, de unde a emigrat dupa miscarile politice din 1956, stabilindu-se la Viena si Hamburg. Este unul din cei mai semnificativi compozitori postbelici, muzica sa fiind bogata si diversa, lansand ideea micropolifoniei, dar si o noua diatonie, inspirandu-se din muzicile orale din Africa, din Europa de est, aratand o bogatie ritmica neobisnuita.

Atmosphres pentru orchestra, 1961: drum deschis pentru ideea de masa sonora, de textura. 88 instrumente ale orchestrei canta fiecare individual, foarte rar exista dublaje in decursul celor 9 minute ale lucrarii. Partitura are pagini uriase, uneori cu 56 de divisi la corzi. Intrepatrunderea complexa de voci care genereaza o suprafata densa este definita de compozitor ca micropolifonie.

Lontano pentru orchestra, 1967: vocabularul se diversifica de la clustere pe semitonuri spre intervale mai mari, sonoritati mai deschise. Multiplele linii individuale nu mai sunt "particule" intr-o masa sonora, ci voci distincte, intretesute canonic intr-o adevarata tapiserie.

Le Grand macabre, 1977: Pana la sf. anilor 60, Ligeti a fost figura centrala in explorarea maselor sonore si a densitatilor in scriitura instrumentala si corala. Se va axa apoi din ce in ce mai mult spre evidentierea unor trasee melodice, a unor gesturi ritmice pregnante si tratarea inovatoare a vocilor si instrumentelor individuale. In opera sa porneste de la umorul negru al libretului, extras de el insusi din piesa olandezului Michel de Ghelderode. Umorul e caustic, vizeaza institutii sociale si muzicale (inclusiv opera), se observa inca din debut (o textura contrapunctica de 12 claxoane de automobil). Alta trasatura sardonica este perechea Nekrotzar (bas profund de tip Sarastro) si asistentul sau beat (tenor inalt, a carui partida este intretaiata de sughituri, balbaieli etc.). Parodia este prezenta prin citate scurte la Eroica, un cancan din Offenbach, aluzii la Rameau, Schubert, Stravinski s.a. Daca operele experimentale ale anilor 60-70 evita roluri bine delimitate muzical, o actiune cu sens, toate acestea sunt prezente in Le Grand Macabre, o "anti-anti-opera", cum anunta compozitorul.

Cele trei volume de Studii pentru pian (1985-2001) reactualizeaza ideea studiului de concert de o mare dificultate pianistica (tehnica, poliritmica) si de o imagistica extrem de expresiva si sugestiva (pe linia Preludiilor lui Debussy).

Gyrgy Kurtg (n.1926)

Nascut la Lugoj, Kurtg a studiat la Budapesta, s-a stabilit in Franta dupa 1990. Muzica sa continua filonul miniaturilor condensate de tip webernian, reflecta de asemenea influente din Bach, Bartk, Messiaen. Prefera exprimarile vocale in diferite limbi, multe din lucrarile sale fiind scrise pentru ansamblu cameral: Mesajele defunctei Domnisoare Trusova op.17 pentru soprana si ansamblu (poeme de Rimma Dalos, in limba rusa, 1981) constituie un ciclu care i-a asigurat celebritatea compozitorului ungur. Alte creatii cunoscute ale sale: quasi una fantasia op. 27 no. 1, 1988, Sapte volume de Jocuri (Jtkok), pentru pian, pana in 2007, Officium breve in memoriam Andreae Szervnszky pentru cvartet de coarde (1988-1989), Stele pentru orchestra (1994).