Karlheinz Stockhausen (n

Karlheinz Stockhausen (n.1928)

Exponent al avangardei de la Darmstadt, Stockhausen fundamenteaza, impreuna cu Boulez, serialismul integral de la inceputul anilor `50, apoi experimenteaza aleatorismul si muzica electronica (sfarsitul anilor `50- inceputul anilor `60), muzica de meditatie, colajul, variante ale postmodernismului in monumentalul ciclu de 7 opere, intitulat Lumina (1977-2003).

Kreuzspiel pentru oboi, clarinet bas, pian si trei percutionisti (6 tom-tom, 2 tobe conga, 4 cinele suspendate), 1952. Este un exemplu timpuriu de serialism integral, tehnica respectiva fiind plasata intr-un context al naratiunii dramatice. Sunt create succesiuni rapide de registre contrastante, nivele de volume, articulatii, rezultand texturi pointiliste. Piesa se compune din 3 parti, incadrate de o introducere si o coda. Se incearca permanent reflectarea "jocului incrucisat" - in registratie, inaltimi, durate, volum, instrmentatie. Operatiunile de incrucisare si permutarea lor seriala creeaza forma ce se desfasoara in cca 10 minute. Intentia estetica a compozitorului este paradoxal radicala si conservatoare: creeaza agregate de particule aparent disociate, dar incearca totodata sa construiasca o configuratie, un context dramatic pentru aceste particule.

Pe la sfarsitul anilor `50, incepe sa combine serialismul cu forma deschisa si accentul pus pe optiunea interpretului. Klavierstck XI (1956) se constituie din 19 pasaje, fara legatura, disparate vizual in partitura. Sunt precizate inaltimea si durata, raman deschise articulatia, tempo-ul, dinamica. Interpretarea piesei se considera completa cand fiecare pasaj s-a auzit de cate 3 ori. Stockhausen continua aceasta idee in Refrain pentru claviatura si percutie, in Zyklus pentru un percutionist (ambele scrise in 1959).

Studie II (1954) - prima sa compozitie electronica semnificativa si este prima piesa electronica notata pe hartie, aratand precizia cu care este controlat fiecare element, rigoarea pre-compozitionala. Gesang der Jnglinge (1956): prima incercare de a reconcilia muzica concreta cu cea electronica. Exploreaza transformarile discursului uman, organizat in mod serial. Sursa concreta - voce de baiat care citeste din Cartea lui Daniel - este supusa unei multitudini de manipulari pe banda (multiplicata, supraimprimata), integrata intr-un material pur electronic. La inceput "purist" in ceea ce priveste folosirea exclusiva a sursei electronice, Stockhausen trece printr-o perioada de "deschidere" fata de muzica concreta, in anii urmatori incorporand compozitia live cu banda, elemente de indeterminare, media.

Kontakte pentru pian, percutie si banda generata electronic (1960): notatie proportionala, spatiala, cu referinte vizuale si temporale importante pentru interpret, aratandu-i cand incep si se termina evenimentele sonore. Hymnen (1966-67): simbolizeaza unitatea mondiala, dureaza cca 2 ore, foloseste imnuri nationale inregistrate, uneori moduland electronic unul intr-altul. Alte obiecte sonore sunt adaugate (franturi de discurs vorbit, sunete ale multimii, conversatii, o piata chineza, botezul unei corabii.) Se divide in 4 miscari, sau "regiuni", fiecare concentrata pe anumite regiuni si imnuri.

Stimmung (1968): 6 cantareti contribuie la o textura interactiva de mare subtilitate. Un acord (pe armonice, o nona de dominanta) este produs cu minimum posibil de vibrato, f. incet, suprafata sa fiind variata prin incantatii individuale.

Alti compozitori germani semnificativi:

Hanns Eisler 1962), Bernd Alois Zimmermann (1918-1970), Hans Werner Henze (n.1926), Mauricio Kagel (n.1931), Helmut Lachenman (n.1935), Wolfgang Rihm (n.1952)