Istoria muzicii orientari stilistice in muzica romaneasca in a doua jumatate a sec. xx

ISTORIA MUZICII

ORIENTARI STILISTICE IN MUZICA ROMANEASCA IN

A DOUA JUMATATE A SEC. XX

Privind retrospectiv scoala componistica romaneasca, o scoala fara traditie, se poate afirma faptul ca a avut o nastere si o ascensiune miraculoasa. Ea s-a racordat treptat la avangarda vestului pentru a se desprinde din contextul acesteia prin idei si realizari proprii, originale.

Datele native ale spiritualitatii romanesti, contemplatia, vocatia purificarii, si esentializarii cu pornire de la sursele arhaice ale folclorului, de la pictura si liturghia bizantina, sculptura lui Brancusi, gandirea lui Mircea Eliade, deschiderile muzicii lui Enescu au favorizat aceasta originalitate. Aceasta a fost apreciata de critici renumiti ca Ulrich Dibelius ce descoperea cu uluire in 1970 ca "muzica romaneasca moderna dispune de o baza larga si trainica cum nu exista poate in nici o alta tara", percepand-o ca "miscare in plina efervescenta". Harry Halbreich afirma in anul 1983 ca "noua scoala romaneasca este fenomenul cel mai fascinant al muzicii europene din ultimii ani".

George Enescu este primul care sparge barierele provincialismului autohton, aspirand catre o dimensiune a esentialitatii si universalitatii mijloacelor si mesajului sau. Traditia bizantina si-a spus cuvantul. Spiritualitatea acesteia a stiut sa-si conserve "ochiul launtric" si "urechea launtrica", privirea de dincolo de realitatea "epidermica", palpabila, a reusit sa "prinda" intotdeauna duhul ascuns al lucrurilor si sa aspire la sublim. Cantul liturgic ii furnizeaza lui Enescu doua dintre aspectele fundamentale ale creatiei sale: starea nonpulsatorie si monodia, ritmul parlando-rubato si eterofonia, fiind de sorginte folclorica. Subliniera intaietatii lui Enescu asupra utilizarii eterofoniei nu este intamplatoare, ca si "paternitatea" compozitorului Stefan Niculescu asupra directiei muzicale eterofonice. Compozitorii romani au contribuit substantial la declansarea si conturarea curentului muzical spectral, la recuperarea rezonantei naturale a sunetului, ca si la aparitia in Romania a muzicii morfogenetice, legata de numele lui Aurel Stroe inca din anii 1960.

Mai mult de atat, prinde contur si se afirma orientarea arhetipala. Accederea la arhetip este "ideea ce-i uneste pe toti romanii si nu o impart cu nimeni". Arta, muzica arhetipala aparea ca o solutie romaneasca a postmodernitatii, absorbind tendintele, realizarile si dimensiunile fundamentale, esentiale ale miscarilor creatoare ce o preced si o anticipa pe acelasi teren de vocatie spirituala.

Este necesara o reevaluare a principalelor orientari, directii, curente, idei si realizari din domeniul muzicii romanesti contemporane.

1. Muzica nationala de inspiratie folclorica

Exploatarea folclorului in creatia culta se concetizeaza odata cu aparitia lucrarilor lui George Enescu si ale compozitorilor generatiei sale. Directia folclorismului se autorecomanda explicit la generatiile mai vechi sau actuale prin raportarea directa si intentionata la genurile si modelele melodico-ritmice ale muzicii populare nationale.Apare limbajul mulat pe seva cantecului si jocului romanesc al lui Mihail Jora, valorificarea folclorului banatean la Sabin Dragoi, influenta jocului popular la Mihail Andricu, tratarea polifonica a cantecului si dansului romanesc la Zeno Vancea sau solidaritatea continua cu universul folcloric la Martian Negrea. Rapeluri directe de folclor se intalnesc si in creatia lui Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Mircea Chiriac, Tudor Jarda. Si alte generatii de compozitori au impartasit aceleasi optiuni, aducand folclorul in diferite contexte.(Vasile Timis, Nicolae Beloiu, Felicia Donceanu, Irina Odagescu, Carmen Petra-Basacopol, Dan Buciu, Maya Badian, Irina Hasnas, Sabin Pautza).

Incadrandu-se unei tendinte neofolcloriste productiile unor tineri compozitori isi propun valorificarea melosului si ritmului popular romanesc.Inte acestias enumara: Violeta Dinescu, George Balint, Dan Teodorescu, Mihaela Stanculescu-Vosganian.

Pe o treapta superioara apare sugestia folclorica, ethosul si parfumul arhaic romanesc ce se dezvaluie prin intermediul dimensiunii intonationale modale de sorginte populara uzitate de compozitori ca: Alxandru Pascanu, Theodor Grigoriu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici, Liana Alexandra, Sigismund Toduta.

De-a lungul perioadei au existat mai multe stadii de utilizare a folclorului in creatia romaneasca si totodata mai multe modalitati de integrare, de stilizare, de esentializare. Mai intai s-a profilat pregnant sinteza elementelor folclorice cu tehnici noi de creatie, asimilate din "rezervorul" cuceririlor avangardei contemporaneitatii. La Cornel Taranu este remarcata "cautarea continua de noi mijloace de expresie", Liviu Glodeanu utilizeaza "grupari de microformule melodice de provenienta folclorica", Mihai Moldovan aduce un folclor esentializat, iar Ulpiu Vlad filtreaza sursele sonore ale folclorului. Folclorul tratat morfogenetic apare in creatia lui Aurel Stroe, iar orientarea catre un folclor universal este aspiratia lui Corneliu Cezar.

Toate aceste modalitati de absorbtie a folclorului coexista astazi si se reflecta in diferite curente si atitudini componistice ale muzicii romanesti.

2. Muzica de inspiratie bizantina

Parintele a ceea ce ar putea fi numit bizantinism in muzica romaneasca a sec. XX, a fost Paul Constantinescu. Creatia sa numara multe opusuri dedicate aestei orientari. Similar ca intentie este Martian Negrea, iar Liviu Comes vine sa completeze creatia de sorginte religioasa, conturand drama ritualului bizantin prin materialul sonor creat de compozitor in campul stilistic al traditiilor noastre.

Inaintand pe firul cronologice se poate conststa o revenire a preocuparii pentru muzica de inspiratie bizantina. Doru Popovici este in acest sens un reprezentant al muzicii neobizantine careia ii foloseste intonatiile si structurile modale stravechi. Stefen Nichifor isi dedica si el lucrarile apropierii de muzica bizantina, iar Gheorghe Firca sondeaza corespondente instrumentale cu spiritul vocal al formelor imnice.

Alte influente ale cantului psaltic sunt: aparitia cantului bizantin in limba greaca si interludiul orchestral din finalul operei-oratoriu Mesterul Manole a lui S. Toduta. Apoi Bizant dupa Bizant unde T. Grigoriu amesteca elemente bizantine cu nostalgii culturale clasico-romantice, pentru ca F. Donceanu sa combine nuantele folclorice si cele bizantine intru obtinerea unui melos cu parfum arhaic. Spiritul Muzicii de strana este prezent si la N. Brandus, iar Miriam Marbe cauta unirea limbajului vechi bizantin cu cel al sec. XX.

Muzica bizantina ca functie, ca ethos, ca aluzie, ca interferenta, iata o multime de posibilitati de integrare a sa in arta contemporana.

Compozitorul Octavian Nemescu proiecteaza in muzica sa o lume sonora metabizantina cu multiple implicatii si conotatii.

3. Balcanismul estetic

A doua latura a spiritualitatii romanesti este balcanitatea sau balcanismul, care nu inseamna numai mediul geografic si obiceiuri specifice, dar si atitudine in fata vietii. Ea se traduce printr-un umor exercitat asupra omului si a desertaciunilor ce il ispitesc. Privind spre originile respectivei orientari se descopera un filon ce porneste spre literatura (Filimon, Caragiale, Barbu, Urmuz) si spre muzica (Otescu, Mihalovici, Jora. Vieru) de la Anton Pann, deci dintr-un strat al folclorului, cu precadere cel orasenesc, puternic colorat de influentele greco-orientale ale vremii.

Colaborarea literaturii cu muzica i-a imprumutat acesteia inconfundabila amprenta a respiratiei sale balcanice. Majoritatea lucrarilor componistice inscrise pe directia balcanismului estetic sunt muzici cu text sau au la baza un suport literar. De aceea originalitatea rezida in principal din maniera de invesmantare sonora a textului literar, de punere in valoare a acestuia.

Au apelat la I.L.Caragiale: Paul Constantinescu, Adrian Iorgulescu, Anatol Vieru, in operele lor universul caragialesc fiind unul si acelasi, un spatiu inchis in care predomina coruptia, minciuna, fanfaronada. Daca la Paul Constantinescu (opera O noapte furtunoasa) se contureaza o intrupare sonora fidela a textului, la Anatol Vieru tratarea muzicala este investita cu rolul de comentariu al libretului. Adrian Iorgulescu creeaza in opera Revolutia (dupa Conu Leonida fata cu reactiunea) o adevarata metamuzica. El reuseste sa puna in valoare cuvantul, iar comedia absurda, jocurile de masti si comicul de limbaj sunt doar cateva repere ale desfasurarii discursului sonor in cazul lui Adrian Iorgulescu.

Lumea absurda, suprarealista in componistica romaneasca contemporana apare generata si de alti stimuli. Piesa de teatru instrumental Infrarealism a lui Nicolae Brandus dispune trei interpreti intr-un spatiu heptagonal si comenteaza poemul cu acelati titlu de Ion Barbu, alcatuit din sapte versuri imaginar plasate in cate unul din colturile poligonului ca atare trasat. Mihai Vartosu foloseste sugestia unei virtuozitati verbale in lucrarea Parfumuri, Crinoline dupa un text de Stefan Foarta, descompus in 11 silabe carora le corespund 11 sunete aflate intr-o continua reasamblare.

O alta maniera de raportare la balcanism poate fi cea pe care poetul Ion Barbu o suscita la granita spiritului ludic, narativ, cu esenta transcendenta, filozofica a eposului sau versificat.

In concluzie, se poate vorbi de un recurs la Orient, de o proiectie in ambientul sau ademenitor, de un miraj asumat artistic, care alaturi de cealalta fateta, a bsurdului, a "comediei tragice" sau "tragismului comic" dau individualitate in muzica romaneasca de sorginte balcanica.

Bibliografie:     

Anghel, Irinel, Orientari, directii, curente ale muzicii romanesti dina doua

jumatate a secolului XX, Ed. Muzicala a Uniunii Compozitorilor     

din Romania, 1997