EFECTE TEHNICE SI TIMBRALE IN MODERNISM PENTRU CONTRABAS

EFECTE TEHNICE SI TIMBRALE IN MODERNISM PENTRU CONTRABAS

Principalul obiectiv pe care mi-l propun pe perioada ciclului

de invatamint postuniversitar este acela de a-mi aprofunda

cunostintele teoretice, dar mai ales cele practice, dobindite in ciclul

universitar. Sfirsitul secolului XIX si prima jumatate a secolului

XX reprezinta perioada in care contrabasul este unul dintre

instrumentele cele mai des folosite de catre compozitori in

orchestre, dar mai ales ca intrument solo, aceasta avind ca urmare

examinarea cit mai amanuntita a capacitatilor sonore ale

instrumentului, cit si a capacitatilor tehnice ale instrumentistului.

In ciclul universitar am avut ca prioritati rezolvarea

problemelor tehnice, cit si aprofundarea interpretativa al unor

lucrari apartinind curentelor clasic si romantic, modernismul

raminind un curent necercetat indeajuns, exceptie facind ultimul an

de studii, in care am avut placerea de a studia doar o infima parte a

repertoriului pentru contrabas, atit solo, cit si in ce priveste muzica

de camera.

Pentru a-mi motiva alegerea acestui titlu trebuie sa fac o mica incursiune in istoria contrabasului. Contrabasul este singurul

instrument din formatia gambelor care a fost pastrat in practica

interpretativa de catre formatiile orchestrale moderne. In trecut

contrabasul a jucat un rol aproape exclusiv de sustinere a basului

armonic si fiind baza armonica a orchestrei s-a cautat mereu a se

obtine o extindere a registrului grav. Aceasta este si perioada in

care contrabasul(violone) devine popular, prin creatiile marilor

compozitori ai vremii cum ar fi Franz Joseph Haydn, care scrie si

primul concert pentru contrabas cunoscut, dar pierdut, sau prin

compozitiile virtuosilor contrabasului ai vremii: Karl Maria von

Dittersdorf( 2 concerte si o Simfonie concertanta), Johan Baptist

Vanhal, Franz Anton Hoffmeister(3 concerte) sau Johannes Matthias Sperger(18 concerte).     

Mai tirziu, incepind cu epoca romantismului, instrumentul a

primit un rol din ce in ce mai complex (figurativ, polifonic sau

solistic). Figura proeminenta a istoriei contrabasului in romantism

este cu siguranta Giovanni Bottesini(dirijor de opera, compozitor si

contrabasist). Cunoscut ca si "Paganinni al contrabasului" este cel

mai mare virtuoz al vremii. Compune diferite piese solo, concerte,

de o deosebita dificultate tehnica, folosind salturi rapide si mari

pentru a acoperi aproape intreaga suprafata a corzilor, pentru a

realiza o cit mai mare diversitate timbrala, folosind atit flageoletele

naturale cit si cele artificiale. Alti reprezentanti remarcanti sint:

Franz Simandl, Theodore Albin Findeisen, Josef Hrabe sau Adolf

Misek.

Momentul de trecere de la romantism la modernism,

releva in creatiile compozitorilor o emancipare a limbajului

muzical atit in armonie, ritm cit si in instrumentatie.

In creatiile pentru contrabas ale compozitorilor apartinind

secolului al XX-lea, se observa o pastrare a unei continuitati,

dorinta de dezvoltare a conceptelor transmise prin traditie si

descoperirea unor noi efecte. Majoritatea compozitorilor care au

scris lucrari solistice pentru contrabas sau muzica de camera cu

contrabas au fost ei insisi virtuosi. Figura proeminenta a

modernismului e cu siguranta Serge Koussewitzky, virtuoz al

contrabasului, dar cunoscut mai ales ca si dirijor al orchestrei

simfonice din Boston. Alti reprezentanti sint Eduard Tubin, Nino

Rota sau Paul Hindemith.

Contrabasul este des folosit in muzica de camera, lucrari

representative care includ contrabasul sint: W.A.Mozart "Eine

kleine Nachtmusick", Franz Schubert "Pastravul", Felix

Mendelssohn-Sextet pentru pian si corzi, Paul Hindemith-Octet,

sau Serge Prokofiev-Quintet.

In prezent contrabasul este folosit frecvent in mai toate

formatiile muzicale : orchestra simfonica, orchestra de opera sau

opereta, ansambluri de muzica de camera, in activitatea solistica a

marilor virtuosi, formatii de divertisment sau de jazz si in

formatiile de folclor.

Compozitorii secolului XX au cautat cele mai variate asociatii timbrale si procedee de dramatizare a discursului muzical cum ar fii: modulatii neasteptate, preferinta pentru contraste puternice, mijloace de expresie specifice instrumentului sau improvizatia si variatia. Limbajul muzical in continua expansiune include cele mai eterogene elemente, dintre care ritmul si sfera timbrala reprezinta noi si importanti factori in muzica instrumentala.

In domeniul tehnicii contrabasului compozitorii secolului XX

au exploatat toate resursele tehnice si timbrale ale instrumentului,

descoperind noi combinatii timbrale si efecte tehnice: acorduri

duble, triple sau cvadruple executate cu arcus sau pizzicato,

flageolete naturale sau artificiale, glissando, pizzicato, scordatura

sau folosind microintervalele. Pentru o mai mare varietate a

efectelor timbrale compozitorii au folosit de asemenea diferite

combinatii, cum ar fii: Arco-Pizz, unde ciupirea se executa cu

degetele libere de la mina stinga sau Arco sul ponticello. Avind in

vedere multitudinea de armonice ale contrabasului, compozitorii au

insistat pe acest aspect folosind des flageoletele, atit cele naturale

cit si cele artificiale, acestea realizindu-se prin apasarea cu

fermitate a degetului mare pe coarda in timp ce degetul

corespunzator(2 sau 3) atinge usor coarda la interval de: cvinta

perfecta, cvarta perfecta, terta mare, terta mica sau secunda mare,

astfel obtinindu-se: cvinta, decima, duodecima sau dublarea

octavei.

Lucrarile pe care le am in vedere sint:

Th. Albin Findeisen: Konzert Nr.1, op. 15

Konzert Nr.2, op. 25

H. Rottger : Concertino pentru contrabas si pian

Wilfried Jentzsch : Sonate

Adolf Misek : Sonata in La Major, op.5

Sonata in mi minor, op.6

Paul Hindemith : Sonata pentru contrabas si pian

Pop Adrian : Tempi pentru contrabas solo

W. Sydeman : For double bass alone

Jan Segers : Dragonflies