RAPSODIA - SCURT ISTORIC AL GENULUI

RAPSODIA - SCURT ISTORIC AL GENULUI

Aparitia si evolutia rapsodiei ca gen muzical bine determinat cunoaste doua etaje distincte: primul - anterior creatiei lui Liszt si al doilea - marcat de contributia originala (atat in continut cat si in forma) a lui Franz Liszt. Rapsodiile lui (19 la numar), constituie inceputul unei noi intelegeri a genului, fiind preluat si de alti compozitori.

Astfel, Rapsodia devine treptat un gen instrumental si simfonic foarte cultivat de compozitorii scolilor nationale.

Baza tematica a Rapsodiei izvoraste din folclor, imbinand fie citate fie melodii in spirit popular. Temele nu sunt folosite in forma lor originala, ci sunt prelucrate, dezvoltate, urmarindu-se realizarea unor contraste de expresie pe intreg parcursul lucrarii.

Dramaturgia muzicala a unei rapsodii se intemeiaza (de altfel) tocmai pe organizarea judicioasa a acestor contraste.

Forma rapsodiei este libera, neexcluzandu-se posibilitatea incadrarii acesteia intr-una din formele de lied.

Ca gen muzical, rapsodia a fost destinata atat pianului (rapsodiile lui Liszt, Brahms) cat si unui instrument solist cu acompaniament de orchestra sau numai pentru orchestra.

Rapsodia op. 79 nr. 1 in si minor este compusa pe structura formei de lied, incadrandu-se in forma tristrofica mare:

A - B -A + concluzie

A = armonia - si minor

a + tranzitie + b + tranzitie + a + concluzie

B = armonia - si major

a + b + tranzitie

A' = identic cu cu A (expozitia)

Concluzie

In Rapsodia op. 79 nr. 1 in si minor, Brahms ne uimeste prin plasticitatea temelor, prin cantabilitatea si nobletea melodiei, prin consecventa in prelucrarea detaliata a temelor, prin coloritul discret, retinut, tipic compozitorilor neoromantici.

In expozitie (A) compozitorul aduce doua teme principale (a + b) in contrast ritmico-melodic.

Daca prima tema (a),

cu un caracter agitat si tumultuos are un profil abrupt cuprinzand multe octave simple si cifrate (care ofera maretie si noblete inceputului), tema a doua (b),

trece in zona intima, lirica, profilul ascendent (la - re- mi) scris in durate lungi ii confera o nota plina de cantabilitate si duiosie. Atmosfera plina de calmitate este intrerupta de zvacniri ale acordurilor ce amintesc de dramatismul din expozitie (a).

In B conceput intr-un tempo mai asezat si in tonalitatea omonimei (si major) recunaostem material tematic din A - respectiv mersul ascendent in valori mari (patrimi), prezent in b.

Tonalitatea majora confera intregii strofe o atmosfera luminoasa, cu transparente celeste, plina de devotiune si serenitate.

Repriza (A') repeta intru totul A-ul initial (expozitia), iar concluzia ce se bazeaza pe material tematic din b - care aduce o linistire ce se realizeaza atat prin mersul descendent al melodiei, cat si prin rarefiere ritmica.

Cncluzia se desfasoara pe o pedala de si minor, in care planul tonal este restrans, alternand treptele I-IV, autorul folosind spre final sexta napolitana.

Limbajul armonic folosit de Brahms in repriza este unul tipic perioadei post-romantice - compozitorul foloseste multe cromatisme, apeland la trepte secundare, enarmonii, relatia dintre planul armmonic din a si b fiind una indepartata: a (si minor) si b (re minor).

In B, dupa cum am aratat anterior, temele sunt i tonalitatea omonimei (si major), iar planul tonal este mult mai transparent si mai simplu.

Din punct de vedere armonic, repriza (A') este identica cu expozitia (A).

In strofele extreme ritmul este punctat, sacadat, trioletul pe saisprezecimi reprezentand formula dominanta prezenta cu ostinatie, ceea ce confera caracterul agitat si tumultuos pretins de compozitor.

b face exceptie (prin ritmul linear in patrimi si doimi), aducand o schimbare radicala de atmosfera.

In B acompaniamentul izoritmic in valori de optimi confera stabilitate si echilibru intregii strofe, discretia lui lasand loc de afirmare a temei scrisa in patrimi si optimi care este destintaa mainii drepte.

In concluzie, ritmuml este expus initial in durate de patrimi ce ulterior sunt divizate in trioleti. Ritmul acesta leganat instaleaza o atmosfera de liniste si calmitate, ce este preluata mai apoi in ultimile patru masuri si de mana stanga.

In strofele extreme, nuantele penduleaza intre ff (a) si pp (b).

Brahms se desfasoara pe un plan dinamic fara contraste in zona nuantelor mici, respectiv p - pp.

Strofele extreme sunt scrise in viteza mare, cu devieri de tempo (ralentando, accelerando, sostenuto sempre, poco ritenutto) folosite de compozitor pentru a ilustra caracterul tumultuos si agitat.

B - nu implica deviatii de tempo.

Atat in A cat si in B distingem o tesatura polifonica de mare maiestrie, procedeu componistic in care Brahms a excelat si care confera sobrietate si noblete discursului muzical.

Rapsodia op. 79 nr. 1 in si minor solicita din partea interpretului stapanirea tehnicii mari: arpegii, acorduri, octave simple si cifrate alaturi de un legatto de calitate, pentru a ilustra pasajele de cantilena.