Cerebelul

Cerebelul

Cerebelul (creierul mic) este un organ de integrare pus in derivatie pe toate caile senzitive si motorii. Este situat in fosa posterioara a craniului, posterior de trunchiul cerebral. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi cerebelosi, ce contin fibre aferente si eferente. Pedunculii cerebelosi inferiori asigura legatura cu bulbul, cei mijlocii cu puntea, iar cei superiori cu mezencefalul.

Functiile cerebelului.

Functiile cerebelului sunt strans legate de structura sa, precum si de conexiunile aferente si eferente pe care le realizeaza. Astfel, cerebelul participa, alaturi de alti centri nervosi, la mentinerea tonusului muscular, la coordonarea miscarilor automate si la pastrarea echilibrului.

Din punct de vedere filogenetic si functional cerebelul prezinta trei lobi: lobul floculonodular, lobul anterior si lobul posterior. Extirparile partiale cerebeloase au evidentiat zone diferite din punct de vedere functional, functiile fiind cu atat mai complexe cu cat portiunea respectiva este mai noua filogenetic.

Unele formatiuni sunt filogenetic mai vechi, alcatuind arhicerebelul, care reprezinta centrul echilibrului gravitational, al orientarii si mentinerii pozitiei capului. El participa la coordonarea reflexelor de redresare labirintice si statokinetice.

Extirparea acestei portiuni determina pierderea echilibrului (tulburari de statica), mers ebrios (de om beat), caderea pe spate.

Lobul anterior impreuna cu formatiunile vermiene din lobul posterior reprezinta paleocerebelul (al doilea segment care apare in filogeneza). Prin informatiile proprioceptive pe care le primeste, paleocerebelul are un important rol in reglarea tonusului muscular postural al muschilor antigravitationali, fiind considerat un veritabil creier proprioceptiv.

Leziunile acestui lob induc exagerarea reflexelor osteo-tendinoase, hipertonia muschilor antigravitationali, disparitia reflexelor de sustinere si de redresare (ataxia cerebeloasa) si tulburari de mers .

Lobul posterior reprezinta partea cea mai evoluata si mai noua filogenetic, numita neocerebel si este format din emisferele cerebeloase. Neocerebelul este in legatura directa cu cortexul cerebral, prin circuitul cerebelo-rubro-talamo-cortical, fiind implicat in controlul automat al motilitatii voluntare si semivoluntare, in reglarea miscarilor fine. Extirparea lui determina pierderea preciziei miscarilor fine cu hipermetrie, tulburari ale mersului, o usoara hipotonie musculara si tremor intentional.

Interventia cerebelului in activitatea motorie se datoreaza asezarii sale in derivatie cu axul cerebro-spinal, astfel incat comenzile cerebeloase ajung la nivelul cailor piramidale si extrapiramidale medulare prin intermediul unor structuri intermediare care le moduleaza (formatiunea reticulata, cortexul cerebral etc.).

Cerebelul este informat in permanenta asupra aferentelor proprio-, extero- si interoceptive, precum si asupra tuturor comenzilor motorii date de alte segmente nervoase, pe care le influenteaza, le optimizeaza. El informeaza scoarta cerebrala (aria motorie) despre tonusul si pozitia membrelor, precum si despre executia miscarilor voluntare initiate de cortexul motor. Astfel, prin conexiunile realizate, cerebelul se comporta ca un mecanism de feed-back compensator pentru controlul activitatii motorii a scoartei cerebrale si a nucleilor motori centrali. De asemenea, prin conexiunile cu nucleii vestibulari din bulb intervine si in realizarea echilibrului static si dinamic.

Leziunile intinse ale cerebelului se manifesta prin sindromul cerebelos, tulburarile fiind produse mai ales prin afectarea circuitului ponto-dento-rubro-talamo-cortical. Intr-o prima faza sindromul se caracterizeaza printr-o activitate motorie excesiva si dezordonata.

Ulterior se instaleaza urmatoarele semne clinice: atonia (scaderea tonusului muscular), astazia (tulburare a echilibrului static al corpului, in care persoana adopta o pozitie cu largirea poligonului de sustinere), astenia (oboseala musculara), tremorul intentional (imposibilitatea de a efectua miscari voluntare, acestea realizandu-se sacadat) sau static (la sustinerea unui obiect), mersul ebrios (asemanator celui aparut in contextul intoxicatiei alcoolice) si tulburari ale vorbirii articulate (dizartrie).

In timp are loc o compensare a sindromului cerebelos, prin dobandirea unor noi functii de catre structurile ramase integre si mai ales printr-un proces de invatare si de antrenament, care permite corectarea deficientelor.

Functiile cerebelului pot fi studiate experimental prin extirpari globale si partiale (localizate), prin stimulare electrica, inregistrarea potentialelor evocate sau observatie clinica.

Cerebelul joaca un rol important in invatarea motorie deoarece comportamentul motor normal cere o ajustare permanenta la circumstante aflate mereu in schimbare. Comanda generala a miscarilor este data de catre centrii cerebrali superiori, iar detaliile de executie ale acestora se afla sub controlul mecanismelor subcorticale si cerebeloase.

Dincolo de rolul motor jucat de cerebel, ipotezele fiziologice actuale atribuie cerebelului o serie de functii non-motorii, rolul cognitiv al cerebelului fiind sugerat recent (1994), deoarece nu se cunosteau functiile partilor laterale ale emisferelor cerebeloase. In acest sens a fost luat in consideratie rolul cerebelului in initierea miscarii si capacitatea acestuia de a contribui la actiuni voluntare cognitive legate de limbaj. Alti autori au emis ipoteza implicarii cerebelului in diferite procese psihologice: procesarea emotiilor, modularea emotiei, realizarea unor procesari cognitive.

Intelegerea rolului cerebelului in comportamentul motor si cognitiv impune cunoasterea circuitelor cerebeloase. Astfel, se stie ca proiectiile fronto-ponto-cerebeloase isi au originea atat in cortexul motor, cat si in cortexul asociativ.

Proiectiile cerebelului la cortexul cerebral de asociatie sunt mai putin cunoscute decat proiectiile cortico-pontine.