Citologie animala

Citologie animala

Schema organizarii lumii vii

Cap. 1

Introducere in stududiul citologiei animale

a)      obiectul de stud al disciplinei si caract gen

Celula repr unit morf funct si genetica fundamentala a lumii vii prod al unei indelungate evolutii avand o ordine interna complexa care-I confera capactitatea de crestere, dezv si reproducere aflata in rel de echilibru dynamic cu mediul inconjurator. (Diculescu 1983)

Citologia este o ramura a ftiintelor biologice care generic se ocupa cu stud celulelor ca entitati constitutive ale tuturor    org cunoscute. Acest fapt rezulta si din orig greceasca a nnumelui sau care este format din doua substantive diferite:

Citologia: 1 gr. Cytos=celula

2 gr. Logos= stiinta

In mod particular citologia stud aspecte precum:

Dimensiunile

Morfologia

Structura

Ultrastructura

Dif tipurilor part de cellule fiind inrudita din acest pt de vedere cu alta ramura biologica: histologia

Histologia: 1. gr. Histos= tesut

Histologia a aparut ca domeniu distinct spre sf primei jum a sec al XIX-lea (odata cu elaborarea asa-numitei teorii celulare) ea dezvoltandu-se si dupa acest moment prin acumularea progresiva de date privind structura, ultrastructura si rolul functional al componentelor celulare.

Teoria celulara a fost data de Shwandel si Shwan.

Inca de la constituirea sa citologia s-a diferentiat si diversificat in functie de aplicatiile sale, din acest pt de vedere putandu-se discuta despre citologie vegetala, animala s protozoarelor etc.

Majoritatea acestor informatii au fost fundamentate pe tehnicile de microscopie (fotonica.

si electronica) din ce in ce mai perfectionate ca mijloace esentiale de investigatie citologia a avut si continua sa aiba un aspect predominant descriptiv.

In ultimele 5 decenii datorita cresterii ponderii studiilor de citochimie, fiziologie celulara, genetica etc precum si a colerarii acestora cu inf citologice microscopice disciplina a capatat o noua dimensiune fiind denumita din ce in ce mai frecvent: biologie celulara aperativ care caracterizeaza continutul si orientarea sa actuala.

Biologia cel are ca prin obiectiv dezvaluirea legilor generale de desfasurare a proceselor vitale la nivel de organizare celulara.

In ultimi 30 ani s-a accentuat tendinta de interfrecare a tuturor proceselor celulare la nivel molecular fapt care justifica denumirea de biologie celulara si molecular ace a devenit una din cele mai noi si progresiste ramuri ale biologiei.

Cap. 2

b)      Caracteristicele biosistemului celular

In istoria dezvoltarii stiintelor mmetodologia de cercetare a fost diferita in functie de epoca. Daca evul mediu a fost dominat de scolastica care consta aproape exclusiv in interpretarea textelor sacre in sec al XVI-XVIII lea s-a inpus metoda analitica numita si carteziana ca prima metoda stiintifica de cercetare a naturii.

Desi in biologie aceasta metoda a dus la acumularea masiva de material factic ea a fost in esenta reductionista prin explicarea legilor si proprietatile intregului prin reducerea lor la legile partilor componente ale acestuia.

In sec al XIX-lea sub impusul evolutionismului s-a conturat metoda istorica numita si metoda darvinista conform careia fiecare structura sau functie trebuie privita ca rezultat al uneui indelungat process de dezvoltare a viului.

Metoda analitica si metoda istorica s-au dovedit in realitate a nu fi opuse ci complementare necesitand aplicarea lor concomitenta in intelegera man vitale; totusi principalul dezavantaj al acestor metode a constat in ignorarea organizarii materiei in general si a materiei vii in particular. Acest aspect a fost remediat insa prin introducerea metodei sistemice. Aceasta metoda considera intreaga materie este organizata in sisteme ierarhizate. Orice system este constituit din subsisteme si este la randul sau subsistem al unui system mai cuprinzator.

Notiunea ca a tare de sitem a fost introdusa initial in fizica de catre Ludovic von Boulanffi, ea capatand apoi o larga aplicativitate si in biologie.

Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente aflate in interactiune unite prin conexiuni intr-o formatiune complexa si relative stabila care se comporta ca un intreg cu proprietati si ft proprii distincte de propr elem componente sau de cele alea altor sisteme.

Materia vie este o ierarhie complexa de sis successive cu diferite grade de complexitate.

Ierarhizarea biologica este o problema inca discutata, existand o mare diversitate de pareri si diferente de terminologie in aceasta privinta.

In 1963 biologul American Peter Weisz a prezentat schematic o ierarhie biologica larg acceptata in present.

Formarea imaginilor in micro electronica se bazeaza pe refractie (de modificare a directiei acestor radiatii atunci cand acestea trec prin medii tranasparente cu densitati diferite, marimea fizica care cuantifica amploarea fenomenului de refractie se numeste indice de refractie (n))

Conform consulatelor opticii obligatorii viteza radiatiei electromagnetice (a luminii) care este de aproximativ 180 mii de km/sec in vid descreste atunci cand radiatiile patrund in diferite substante gradul de reducere fiind d.p. cu natura (densitatea substantei) si cu frecventa radiatiei incidente. In aceasta perspective indicele de refractie al diferitelor materiale transparente este definit prin expresia (n=c/b) din aceasta ecuatie rezulta ca odata cu cresterea densitatii materialului se produce o descrestere a vitezei luminii in material si in consecinta o crestere a indicelui de refractie (ex. n=1.003 -aer- n=1.33 -apa- n=1.52 -sticla-) dpdv geometric a doua medii cu densitati diferite (aer-sticla) razele luminoase vor suferi intodeauna o deviere, unghiul formal de radiatiile incidente cu normala (unghi de incidenta) fiind intotdeauna mai mare decat unghiul format de radiatiile refractate care poarta numele de unghi de refractie atunci cand cel de-al doilea mediu este mai dens decat primul si invers.

Traseul razelor luminoase si formarea imaginilor in microscopia fotonica. Microscopul fotonic prin intermediul sistemului de lentile cu care este prevazut dar si a altor dispozitive (prisme, oglinzi) realizeaza refractii multiple, focalizari si dispersii succesive ale radiatiei luminoase in vederea formarii unei imagini marite si clare a preparatului (specimenului studiat). Lumina vizibila furnizata de o sursa interna sau externa este in primul rand focalizata prin condensator care ilumineaza preparatul cu un con mic de lumina dar de intensitate suficienta pentru relevarea detaliilor de strucura dupa marimea finala.

Preparatul asezat pe lama microscopului este situat inafara focarului principal al obiectivului. Obiectivul produce o imagine reala si inversata care se formeaza in interiorul focarului principal al lentilei ocularului.

Ochiul uman privind prin lentila maritoare a ocularului percepe o imagine marita a imaginii formate de obiectiv. Sistemul de medii refringente ale ochiului in special cristalinul fromeaza pe retina o imagine reala a imaginii virtuale create de ocular.

In realitat emicroscoapele nu ofera o rezolutie maxima teoretica a imaginii, scaderea capacitatii de rezolutie are mai multe cause posibile

Una din cele mai frecvente cauze este difractia razelor luminoase in momentul in care ele patrund prin deschiderea unei lentile. Acest fenomen genereaza discuri de refractie inconjurate de inele concentrice intunecate si luminoase. Daca inelele de difractei a doua puncte adiacente se suprapun aceste puncte nu vor mai fi rezolvate de microscop.

In cazul in care intre preparat si obiectiv se gaseste aer indicele de refractie mai mic al acestuia fata de sticla face ca rezolutia imaginii sa scada.utilizandu-se un lichid vascos (ulei de cedru/glicerina) cu indicele de refractie apropiat de cel al sticlei traiectoria razelor luminoase emergente nu va mai fi modificata si in cosecinta o parte a informatiei furnizate de obiect nu se va mai pierde

Aberatiile lentilelor ce constituie un factor limitativ al rezolutiei. Pentru diminuarea efectelor negative ale acestor aberatii microscoalepe moderne sunt doatate cu sisteme complexe de lentile dintre care una este maritoare in genere iar celelalte compenseaza eventualele erori.

Este lungimea de unda a luminii folosite care poate pontenta fenomenele de difractie. Cu cat lungimea de unda este mai mare cu atat si marimea dicusirlor de refractie este mai mare in majoritatea cazurilor in microscopia curenta iluminarea se face cu lumina alba, policromatica. Prin folosirea unor surse de lumina speciale sau prin utilizarea unor filtre plasate intre sursa si preparat se genereaza radiatii cu lumina de unda mai mica (apropiata de domeniul ultraviolet) care imbunatatesc rezolutia.

Prin combinarea tuturor sitatiilor se rezulta urmateaorea fractie : bla bla bla bla

Bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla