HOMO SAPIENS SAPIENS - Trasaturile morfologice generale ale lui Homo sapiens sapiens

HOMO SAPIENS SAPIENS

Trecerea de la Homo erectus la Homo sapiens s-a desavarsit in mod gradat, transformarile inregistrate nu par a fi contemporane de la o regiune la alta, iar diversele parti ale scheletului au evoluat diferit in timp si ca ritm. Dupa cum am vazut aceasta filiatie a fost complicata mult de aparitia omului de Neandertal in Europa si regiunea mediteraneeana, acesta fiind azi incadrat ca o varietate a lui Homo sapiens.

Se poate spune deci ca diferentierea dintre Homo erectus si Homo sapiens este aleatorie, atata timp cat Homo erectus, ca paleospecie, s-a transformat printr-o evolutie morfologica in Homo sapiens.

Originea lui Homo sapiens sapiens este foarte veche si trebuie cautata dupa majoritatea cercetatorilor in afara Europei. Reprezentantii africani par deocamdata cei mai timpurii, depasind 100.000 de ani.

Biologul J. S. Wainscot, pentru a verifica daca Homo sapiens deriva din Homo erectus si daca acest proces s-a infaptuit gradat in Africa sau Asia, a analizat repartitia statistica a secventelor cromozomice de ADN, pornind de la principiul ca polimorfismul se explica printr-o distanta genetica intre diversele grupe umane. Au fost cercetate opt grupe actuale, antropologic distincte si s-a ajuns la concluzia ca africanii se disting de toate celelalte populatii prin absenta unei secvente genetice ca urmare a unei indepartari biologice fata de alte populatii. Aceasta ar presupune o vechime mai mare a populatiilor africane.

Pentru adeptii ipotezei stramosului unic african a lui Homo sapiens aceste concluzii sunt importante si incurajatoare, pentru ca indivizii unor astfel de populatii ar fi cucerit Lumea Veche la inceput prin forma Homo erectus, pentru ca ulterior sa se produca raspandirea descendentilor acestuia. Aceasta ipoteza, sustinuta de A. Wilson, R. Cann, M. Stoneking, pe de o parte, si G. Lucotte, pe de alta parte, isi gaseste suficiente justificari in descoperirile de fosile umane din Orientul Apropiat, din Africa orientala (valea Omo) si din Africa de Sud (Klasies River Mouth).

B. Vandermeersch este autorul tezei dublei deplasari intre Orientul Apropiat si
Europa. Omul de Neandertal, indeobste european, ar fi castigat Orientul Apropiat prin unii
reprezentanti ai sai in jurul datei de 100.000 de ani. Aici el a coabitat cu alte populatii cu
caractere fizice moderne. Sunt binecunoscuti in jurul datei de 55.000 de ani neandertalienii
de la Kebara in Israel sau cei din Irak. In aceasi vreme, vechii ocupanti de tipul Homo
sapiens au fost documentati la Mont Carmel (Skhul) si Galilea (Qafzeh), ei prezentand
multe trasaturi asemanatoare cu tipul de Cro-Magnon din Europa de mai tarziu. In
Mediterana orientala Homo sapiens era cunoscut intr-o serie de situri datate la 90.000-
100.000 de ani, adica ei apartineau la o epoca cu mult anterioara aceleia cand Homo sapiens
sapiens a fost relevat in zacamintele cu Paleolitic superior din Franta de exemplu. In jurul
datei de 40.000 de ani, un grup de imigranti de Homo sapiens sapiens au patruns in Europa
occidentala si orientala, probabil pe drumul pe care il parcursesera neandertalienii in sens
invers cu mai multe milenii in urma. Acesti indivizi au fost botezati de antropologi oamenii
de Cro-Magnon. Ei s-au instalat in aceleasi regiuni locuite de neandertalieni, cu care au
convietuit, dupa cum rezulta din asezarea chatelperoniana de la Saint-Cesaire, dar asupra
carora si-au impus suprematia destul de rapid. De altfel, P.-Y. Demars afirma ca
Chatelperonianul este un Musterian angajat intr-un proces de transformari spre Paleoliticul
superior, adevarata ruptura inregistrandu-se in Franta intre Chatelperonian si Gravetian.
Totusi, Chatelperonianul nu poate sa fie calificat ca un Musterian mai evoluat. Mai mult J.-
Ph. Rigaud il considera o cultura proprie paleoliticului superior, dar ai carei artizani sunt
totusi neandertalienii.

C. Farizy afirma ca Chatelperonianul reprezinta un progres cultural indiscutabil,
remarcandu-se printr-o organizare a habitatului diferita de cea a musterienilor, dar si printr-
o reducere dramatica de populatie.

Coabitarea neandertalienilor si oamenilor moderni in Europa de est pare azi o realitate indubitabila. Ne-am putea gandi ca procesele tehnologice specifice Chatelperonianului in raport cu Musterianul sunt rezultatul unui fenomen de aculturatie, adica ultimii neandertalieni au imprumutat de la noii veniti o parte din tehnologia lor. Din punct de vedere arheologic insa mijloacele actuale nu ne permit sa detectam o influenta aurignaciana. Aceasta inseamna ca procesul de coabitare Neandertal-om modern nu s-a derulat prin schimbari tehnologice profunde.

O alta intrebare care s-ar putea pune ar fi aceea daca contemporaneitatea dintre cele doua populatii a fost acompaniata de schimburi biologice intre ele. Descoperirile de pana acum de Homo sapiens sapiens din Paleoliticul superior european nu indica nici o trasatura neandertaliana caracteristica.

In acest sens, observatia lui JJ. Hublin precum Pre-neandertalienii vechi pot prezenta mai multe asemanari cu oamenii moderni decat cu neandertalienii clasici pare extrem de interesanta. Aceasta ipoteza ar putea sa puna in discutie teoria presapiens europeana.

In concluzie, in faza actuala a cunostintelor arheologice din Europa occidentala se poate spune ca neandertalienii au fost contemporani cu Homo sapiens sapiens la inceputul paleoliticului superior. Cu toate ca Chatelperonianul a reprezentat un progres tehnologic fata de Musterian, diminuarea neandertalienilor si apoi disparitia lor s-a produs rapid. Chiar

daca la prima vedere acest proces pare ca a fost provocat de sosirea lui Homo sapiens sapiens, nu se poate preciza modalitatile in care s-a produs acest transfer de populatie. Poate cercetarile viitoare, bazate pe metode noi si mijloace de analiza mai sensibile, vor putea explica acest fenomen.

Pentru Europa centrala adesea echivalentul cultural al Chatelperonianului este considerat Szeletianul, ca industrie de tranzitie de la Musterian la Paleoliticul superior. Din pacate sunt prea putine informatii asupra artizanilor acestei culturi.

La Vindija (Croatia) s-au descoperit fragmente umane intr-un strat musterian imbogatit in elemente din Paleoliticul superior. Prin urmare, neandertalienii de la Vindija au fost interpretati ca facand tranzitia spre Homo sapiens sapiens.

B. Vandermeersch afirma ca o serie de resturi umane din Aurignacianul vechi de la Mladec, Zlaty Kun si Predmosti 3 prezinta evidente caractere care amintesc de Neandertal, dar ale caror trasaturi particulare totusi lipsesc.

In Orientul Apropiat coabitarea omului de Neandertal si Homo sapiens sapiens este mult mai clara datorita datarilor absolute a mai multor situri. Neandertalienii erau prezenti in zacamintele de la Tabun, Shanidar, Amud si Kebara, in timp ce in aceeasi perioada omul modern traia se pare la Qafzeh si Skhul. Omul modern din Orient este foarte vechi si el ar putea constitui rezultatul unei evolutii regionale. Aceasta presupune ca neandertalienii de aici sunt niste imigranti tardivi care nu au ajuns in aceasta regiune inaintea ultimului interglaciar sau chiar inceputul perioadei glaciare Wurm. Neandertalienii de la Kebara sunt datati la 60.000 de ani, iar scheletele umane de morfologie moderna de la Qafzeh la 92.000 de ani. Existenta lui Homo sapiens sapiens in Orientul Apropiat, la o data asa de timpurie, anuleaza ipoteza unei filiatii regionale Neandertal-Homo sapiens sapiens.

In concluzie, omul modern a fost anterior neandertalienilor in unele regiuni, contemporan in altele, iar intre cele doua specii nu au existat relatii filogenetice. La sfarsitul Chatelperonianului omul modern reuseste sa-1 indeparteze pe omul de Neandertal, fara sa putem nuanta modul in care s-a facut inlocuirea aceasta de populatie, etapele si cauzele acestui proces. Coincidenta dintre disparitia neandertalienilor si sosirea lui Homo sapiens sapiens nu trebuie neaparat privita ca o proba a unei relatii cauza-efect, dupa cum subliniaza B. Vandermeersch.

Populatiile de Homo sapiens sapiens au fost supuse unei permanente diversificari adaptative, deterrminata de diferentele geografice si climatice ale mediului pe care 1-a colonizat de-a lungul timpului, ceea ce explica variatiile antropologice actuale. In cazul evolutiei sale recente, umanitatea si-a marit aria de expansiune, Australia fiind ocupata in jurul datei de 40.000 de ani, America probabil in urma cu 30.000 de ani, iar regiunile reci ale emisferei nordice au fost populate probabil permanent cu retrageri si reveniri in functie de fluctuatiile climatice.

Trasaturile morfologice generale ale lui Homo sapiens sapiens

Cand vorbim de trasaturile morfologice care caracterizeaza specia Homo sapiens sapiens ne referim de fapt la morfologia specifica subspeciei sau rasei cunoscuta sub numele de Cro-Magnon.

In linii generale acestea ar fi urmatoarele: statura inalta de circa 1,80 m, scheletul in general robust, craniul foarte voluminos si foarte alungit, cu bolta relativ joasa (fig. 140), orificiul occipital proeminent, fata larga si scurta cu orbite joase, alungite si rectangulare, o depresiune evidenta a radacinii nasului care imprima proeminenta osului nazal, schelet postcranian foarte robust, in special la nivelul articulatiilor, prezentand antebratele si gambele mai lungi decat bratul si respectiv coapsa.

Fig. 140 - Comparatie intre un Austhralopitec (linie groasa) si un Homo sapiens sapiens (linie subtire) din profil si din spate.

Siturile cele mai importante cu resturi fosile de Homo sapiens sapiens

Adapostul sub stanca de la Combe-Capelle se gaseste situat in comuna
Montferrand din Dordogne (Franta). Zacamantul de aici a livrat in 1909 lui O. Hauser un
schelet uman. In timpul sapaturilor s-a observat ca acesta era insotit de o podoaba din
cochilii si o bifaciala de tip acheulean langa mana stanga.

Acest schelet a fost cumparat in 1910 de Muzeul din Berlin, pentru a fi studiat de antropogul H. Klaatsch. Din pacate, in timpul unui bombardament din cel de al doilea razboi mondial oasele au fost arse.

Scheletul de la Combe-Capelle a fost atribuit unui barbat de 40-50 de ani, care prezenta un craniu de dimensiuni crescute si forma alungita, cu o capacitate craniana destul de ridicata. Fruntea era moderat tesita, iar orbitele inalte (fig. 141). inaltimea sa era modesta, de numai 1,63 m.

S-au facut apropieri intre tipul uman de la Combe-Capelle si cele de la Brno 2 si 3, Pavlov, Koneprusy, Zvitavka si Predmosti din Cehia, Stetten din Germania si Engis din Belgia.

Celebrul sit Cro-Magnon se gaseste pe teritoriul la fel de binecunoscutei comune
Tayac, in apropeire de Eyzies, provincia Dordogne. Aici, cu ocazia constructiei unei linii de
cale ferata, in 1868, s-au descoperit resturile de la cinci schelete umane, dispuse deasupra
vetrelor care cuprindeau silexuri cioplite, oseminte de animale si numeroase cochilii
marine. Sapaturile au fost efectuate ulterior de Louis Lartet, iar studiul antropologic al
resturilor umane de P. Broca si apoi de o serie de alti specialisti.

Capacitatea craniana a fost estimata la 1.600 cm³, craniul este alungit, cu fruntea ridicata, bolta craniana este in general inalta. O trasatura particulara este data de discrepanta dintre craniul inalt si fata joasa si larga. Nasul era lung si ingust, pragmatismul este absent, mandibula robusta cu o barbie masiva si bine evidentiata (fig. 142). Talia a fost calculata la 1,80 m.

La Grimaldi exista un complex de pesteri care au oferit mai multe descoperiri de
resturi umane. Astfel, in 1872 E. Riviere descoperea in pestera Cavillon scheletul 'omului
de Menton'; in 1873 vor fi scoase la zi din pestera Baousso de Tare trei schelete; in 1874 si
1875, acelasi E. Riviere descopera doua schelete de copii din pestera ce se va numi de acum
'pestera Copiilor', iar in anii urmatori aici vor fi sapate alte patru morminte ce vor fi
publicate sub numele de Cro-Magnon. Talia oamenilor de la Grimaldi, apartinand tipului de
Cro-Magnon, era apreciabila (1,80-1,95 m), capacitatea craniana mare, acelasi dezacord
dimensional dintre craniu si fata, barbia era proeminenta de forma triunghiulara.

Descoperiri ulterioare din Europa au fost raportate la tipul uman de la Grimaldi, cum ar fi fosilele descoperite la Mladec, Doini Vestonice, Predmosti, Kostenki, Cioclovina, Rhunola, Orstarf si Neuessing.

* Zacamantul de la Raymonden, comuna Chancelade (Dordogne) a fost cercetat de mai multe generatii de antropologi, dintre care amintim pe H.V. Vallois.

Scheletul descoperit la Chancelade apartinea unui barbat de 35-40 de ani si avea o capacitate craniana ridicata de 1710 cm³. In raport cu celelalte descoperiri, se caracteriza prin armonia fetei cu cutia craniana. Nasul se pare ca era foarte mare, mandibula puternica, barbia impinsa in fata. Inaltimea era modesta, fiind apreciata doar la 1,60 m.

Fig. 141 - Homo sapiens de la Cro - Magnon (Franta) (1); Combe Chapelle (Franta) (2); Predmosti (Cehia) (3); Grimaldi (Italia) (4); Chancelade (Franta) (5); Afalou-Bou-Rummel (Algeria) (6), Wadjack (Java) (tip protoaustralian) (7); Talgai (Australia) (craniu de tip protoaustralian) (8), Tepexpan (Mexic) (9) (dupa J.Chaline, 1985)

*

Homo sapiens sapiens este considerat pe drept cuvant cuceritorul globului. La nivelul paleoliticului superior, populatiile omului modern au fost estimate intre 3-5 milioane de indivizi.

In America de Nord Homo sapiens sapiens a patruns se pare prin stramtoarea Behring in urma cu circa 30.000 de ani, dar de populare a continentului se poate vorbi cu adevarat inainte sau foarte putin timp dupa expansiunea maxima a perioadei glaciare Wisconsin, adica dupa 20.000 de ani. Spre sfarsitul ultimei perioade glaciare, omul modern patrunde in continentul sud american ca vanator-culegator.

In Africa, in literatura de specialitate mai veche sunt mentionate o multime de zacaminte care ar fi livrat resturi umane atribuite lui Homo sapiens. Din pacate, pe masura efectuarii unor datari aboslute, multe din acestea au fost atibuite neoliticului. Le vom mentiona pe cele mai interesante si care nu ridica probleme de incadrare.

In Africa de Sud, in Transvaal, se gaseste zacamantul in aer liber de la Boskop. Aici s-a descoperit in 1913 o calota craniana si cateva fragmente de oase lungi dintr-un strat cultural cunoscut sub numele de 'Middle Stone Age' dupa incadrarile initiale ce se vor dovedi destul de incerte. R. Broom, in 1918, a dorit sa faca din materialul fosil de la Boskop o noua specie umana pe care dorea sa o boteze Homo capensis. In realitate, la Boskop avem un Homo sapiens sapiens care a stat la formarea populatiilor prebosimane.

Tot in Africa de Sud este situat situl de la Florisbad, care a livrat in 1932 un craniu uman incomplet, datat intre 49.000 si 38.500 de ani. Prin morfologia sa este un Homo sapiens sapiens.

In Africa de Nord, din punct de vedere cultural, nu putem vorbi de un Paleolitic superior propriu-zis, ci numai, eventual, de un Epipaleolitic reprezentat prin doua culturi: Capsianul si Iberomaurusianul. Daca Iberomaurusianul apare spre 15.000 de ani in urma, Capsianul este intotdeauna situat stratigrafie deasupra sa.

In Iberomaurisian vanatorii erau de talie ridicata, dolicocefali sau mesocranieni, cu orbite rectangulare. Fata larga si ingusta era in dezacord cu craniul. Este binecunoscut tipul Mechta.

Capsianul se dezvolta incepand din mileniul al VIII-lea si cuprinde Capsianul tipic si Capsianul superior care se va transforma din mileniul al Vl-lea in neolitic de traditie capsiana.

Din punct de vedere antropologic, in timpul Capsianului Homo sapiens sapiens prezenta urmatoarele trasaturi:

tipul de Mechta Afalou era de talie mare, craniul era alungit sau moderat, fata de
marime medie sau joasa, bolta craniana mijlocie sau inalta;

tipul mechtoid este mai evoluat si mai gracil;

tipurile protomediteraneene cuprindeau doua forme.

Asa cum spuneam, in Orientul Apropiat sunt binecunoscute de acum siturile de la Qafzeh si Skhul.

Pestera Qafzeh a fost semnalata in 1932 si sapata la inceput (1933-1935) de R. Neuville si M. Stekelis si apoi de B. Vandermeersch de-a lungul anilor 1965-1979.

R. Neuville si M. Stekelis au considerat ca in pestera este reprezentat un Levalloisian (stratele L-M), un Musterian (F) si un Paleolitic superior (E-C).

La randul sau, B. Vandermeersch separa pestera de 'vestibul'. In acesta din urma a fost relevata numai industrie musteriana (stratele XXIV-IX). In pestera, stratele musteriene (14-12) sunt suprapuse de un amestec Paleolitic mijlociu-Paleolitic superior (stratele 10-11), comtemporan probabil unei faze de eroziune. In partea superioara urmeaza stratele 9-5 din Paleoliticul superior si, in sfarsit, stratele 4-1 atribuite neoliticului si etapelor mai recente.

In vestibul s-au gasit resturile fosile umane de la sase adulti si opt copii acompaniate de ocru. Se remarca o inmormantare dubla: un adult in pozitie semi-indoita pe ale carui picioare zacea un copil. Un alt copil avea masacrat un cerb pe picior. Varsta stratelor XXIV-XVII, in care s-au descoperit aceste schelete umane a fost apreciata prin termoluminescenta intre 100.000 si 90.000 B.P.

Resturile umane de la Qafzeh, datorita trasaturilor morfologice moderne, apropiate de ale tipului de Cro-Magnon, au fost numite Proto-Cro-Magnon. Oamenii moderni de la Qafzeh ar putea sa reprezinte ancestralii populatiilor de Homo sapiens sapiens din Europa de vest, ei fiind mai vechii, dupa cum se vede, decat neandertalienii.

Pestera Skhul este sapata in calcarele cenomoniene de la Mont Carmel (Israel). Ea reprezinta o mica cavitate pe stanga uedului el-Mughara. Industria litica a fost atribuita de D. Garrod la un 'Levaloaso-Musterian vechi', iar A. Jelinek afirma ca aschiile destul de subtiri din stratul B apartin mai mult unui Musterian evoluat. Datarile prin rezonanta paramagnetic electronic au indicat varsta de 101.000-81.000 B.P. pentru stratul B.

Fosilele umane sunt livrate de sapte adulti si trei copii. Scheletele lasa impresia ca au fost introduse fara prea multa grija in gropile respective. Unul pare a fi insotit de o mandibula de porc, iar un altul ar fi suferit o rana care i-ar fi afectat femurul si bazinul.

Prezenta simultana a caracterelor moderne pe aceste schelete si a trasaturilor arhaice a fost interpretata ca rezultat al unui metisaj intre neandertalieni si oameni moderni. In ultima vreme insa, resturile umane de la Skhul au fost asociate cu populatiile de tip Cro-Magnon europene ai caror ancestrali ar putea sa fie.

*

O privire retrospectiva asupra trasaturilor generale ale aparitiei si evolutiei omului ne releva faptul ca inlantuirea cunostintelor, de care beneficiem in prezent, este lipsita inca de multe verigi, adesea importante, pentru intelegerea deplina a acestui complex si complicat proces. Pe langa cateva certitudini exista suficiente semne de intrebare care ne

indeamna la prudenta si ne fac sa credem ca pe campul ipotezelor surpriza nasterii unor concluzii neasteptate nu trebuie exclusa cu desavarsire.

Azi pare o certitudine ca cele mai timpurii fosile umane, atribuite lui Homo sapiens sapiens, de peste 100.000, de ani au fost descoperite in sudul Africii si in Orientul Mijlociu, de unde se presupune ca omul modern a patruns in urma cu abia circa 40.000 de ani in vestul Europei (fig. 143, 144).

Fig. 143 - Harta distributiei fosilelor umane cu localizarea celor mai importante situri si varsta acestora care dovedeste originea omului modern. Omul de Neandertal a fost descoperit exclusiv in zona hasurata. Cele mai timpurii descoperiri ale omului modern au fost mentionate in Africa sud-sahariana si in Orientul mijlociu (dupa R. Leakey, 1994)

Cu toate acestea, dovezile arheologice sunt incomparabil mai numeroase privind activitatea omului modern in vestul Europei. Asa cum remarca R. Leakey, pentru fiecare sit datat din Paleoliticul superior din Africa exista circa doua sute de astfel de dovezi in Europa de vest.

Este si mai surprinzator sa constatam ca saracia urmelor arheologice din Africa este suplinita de dovezi privind originea africana a comportamentului tehnic al omului modern, pentru ca tehnologii bazate pe folosirea unor lame inguste sunt mentionate aici cu mai bine de 100.000 de ani in urma.

Totodata, in Orientul Mijlociu, Homo sapiens sapiens a fost contemporan cu omul de Neandertal si in acest timp ambele forme au creat o industrie unica atribuita musterianului. Aceasta inseamna ca Homo sapiens sapiens din Orientul Mijlociu, desi era modern anatomic, practica o industrie specifica Paleoliticului mijlociu.

Fig. 144 - Doua ipoteze privind originea omului modern. Modelul multiregional (in stanga) arata ca populatiile de Homo erectus s-au raspandit dincolo de granitele Africii acum circa 2 mii. de ani ocupand intreaga Lume Veche. Continuitatea genetica a fost mentionata peste tot in Lumea Veche prin fluxul genic in populatiile locale, astfel incat tendinta evolutiva spre formarea lui Homo sapiens modern s-a manifestat concentrat pretutindeni unde au existat populatii de Homo erectus. Modelul Out of Africa, conform caruia Homo sapiens modern a aparut recent in Africa si s-a raspandit rapid in restul Lumii Vechi, inlocuind populatiile preexistente de Homo erectus si Homo sapiens timpuriu (dupa R. Leakey,

Daca omul de Neandertal a coexistat in Orientul Mijlociu cu Homo sapiens sapiens de-a lungul mai multor zeci de milenii, de ce in Europa de vest inlocuirea omului de Neandertal cu omul modern a fost asa de rapida ?

Sa fie aceasta coabitare doar aparenta, rezultata din faptul ca populatiile respective au ocupat acelasi areal in mod alternativ, in functie de schimbarile climatice, in sensul ca Homo sapiens sapiens s-a deplasat in sud in perioadele reci, iar omul de Neandertal a ocupat Orientul Mijlociu, pe cand in perioadele calde fenomenul era invers ?

Toate aceste semne de intrebare isi vor gasi probabil raspunsurile cuvenite pe masura ce cercetarea stiintifica va avansa ca intensitate si mijloacele tehnice de investigare vor fi tot mai moderne.

DESCOPERIRI PALEOANTROPOLOGICE IN ROMANIA

Cele mai vechi resturi umane descoperite pana acum in Romania sunt doua falange de la mana si una de la picior descoperite in pestera Bordul Mare de la Ohaba Ponor, jud. Hunedoara. Prin materialele osteologice descoperite pana in anul 1928 in pestera Bordul Mare, St. Gaal a separat prima falanga a celui de-al doilea deget al piciorului drept, pe care a atribuit-o lui Homo primigenius Schwalbe {Homo primigenius neandertalensis). Din materialele arheologice descoperite in anul 1929, tot St. Gaal avea sa distinga o falanga a degetului aratator de la mana stanga si o alta falanga a degetului inelar pe care le-a atribuit aceleiasi specii.

C.S. Nicolaescu-Plopsor, in anul 1956, poate sub influenta descoperirii din pestera Muierilor de la Baia de Fier a unei forme de Homo sapiens fossilis in mediu musterian, considera ca St. Gaal s-a grabit in atribuirea celor trei falange lui Homo primigenius, dar nu justifica aceasta neincredere si nici nu ofera o alta incadrare.

O explicatie in acest sens va incerca sa gaseasca fiul sau, D. Nicolaescu-Plopsor in 1968, care insa o va face nu prin restudierea materialului antropologic, cum ar fi fost firesc, afirmand ca ar fi inutila o discutie cu privire la morfologia si descrierea metrica a pieselor in vederea precizarii apartenentei lor la o specie umana mai arhaica - Neandertal, sau mai evoluata - Homo sapiens. Cum St. Gaal mentionase ca falangele umane din pestera Bordul Mare apartin lui Homo primigenius pe considerentul unei asociatii faunistice ce ne-ar indrepta spre timpurile musteriene precoce, D. Nicolaescu-Plopsor incerca sa creeze un nou model care sa demonstreze ca exista o mare diferenta intre asociatia biotop si fauna unor nivele de locuire, iar valoarea cronologica a faunei din aceasta pestera nu trebuie absolutizata. Prin urmare, la Ohaba Ponor ar fi vorba de un 'habitat de lunga durata' care ar apartine unui musterian superior si, prin urmare, inclusiv cele trei falange pot sa fie atribuite lui Homo sapiens fossilis.

Este evident ca demonstratia lui D. Nicolaescu-Plopsor nu pare prea convingatoare, pentru ca ea nu face altceva decat sa porneasca de la o slabiciune a demersului lui St. Gaal, pentru a o inlocui cu altele lipsite si mai mult de argumentatia faptica. Aceasta nu inseamna ca excludem a priori ca resturile umane din pestera Bordul Mare sa apartina lui Homo sapiens sapiens.

O alta descoperire interesanta si curioasa in acelasi timp este cea facuta in mediul musterian din pestera Muierilor de la Baia de Fier, jud. Gorj.

In publicatia din anul 1953, C.S. Nicolaescu-Plopsor mentiona ca in stratul inferior, atribuit unui musterian care nu s-ar inscrie totusi in formele clasice ale acestei culturi, s-au gasit cateva resturi umane: un craniu care pastreaza in mare parte masivul facial; un fragment din jumatatea dreapta a unei mandibule si alaturi, impreuna cu oase de urs de pestera, o tibie umana cu urme de roadere pe extremitati; la 30 cm mai jos a aparut o scapula umana. In aceasta faza a cercetarilor, craniul si tibia au fost atribuite lui Homo sapiens fossilis, iar mandibula si scapula lui Homo primigenius.

intr-un articol aparut trei ani mai tarziu, C.S. Nicolaescu-Plopsor, referindu-se la aceeasi descoperire, mentioneaza ca la Baia de Fier s-a descoperit un craniu de Homo sapiens sapiens care a conservat o buna parte din masivul facial, impreuna cu un fragment de mandibula, o scapula si o tibie. Este lesne de observat ca s-a renuntat la atribuirea unora din resturile osteologice lui Homo primigenius (neandertalensis) si se mentioneaza ca intregul material apartine unei unice specii - Homo sapiens fossilis.

Nu este exclus ca aceasta schimbare sa se fi produs sub influenta expertizei antropologice oferite de Al. Gheorghiu si N. Haas, care atribuiau intregul material lui Homo sapiens fossilis, mai precis unei femei de 50-65 ani.

D. Nicolaescu-Plopsor, intr-un studiu din 1968, considera ca resturile umane de la
Baia de Fier apartin unei femei de 40-45 ani din specia Homo sapiens fossilis cu anumite
caractere mai arhaice si cateva trasaturi negroide pe care o atribuie in ansamblul sau la tipul
Grimaldi din pestera Copiilor.

Datorita implicatiilor unei astfel de descoperiri - Homo sapiens in strat musterian -multi specialisti, printre care si O. Necrasov, au privit cu indoiala rezultatele din pestera Muierilor. in schimb, Alex. Bolomey incearca sa gaseasca o explicatie asupra trasaturilor oarecum deosebite ale resturilor umane din aceasta pestera, care frapeaza prin caracterul lor modern 'sapiensoid', dar care au fost totusi recuperate dintr-un strat musterian tardiv, asemanator celui care exista in alte pesteri carpatice, asa cum au demonstrat cercetarile cronoclimatice.

Dar, de Homo sapiens fossilis in mediu musterian, D. Nicolaescu-Plopsor vorbeste si in localitatea Pestera, corn, Moieciu, jud. Brasov. Ultimele observatii asupra materialului de aici, facute de M. Pattou si P. Auguste au demosntrat ca resturile osteologice respective nu sunt de la un hominid.

E. Terzea comunica descoperirea unei falange, probabil de Homo neanderthalensis,
dintr-un strat din pestera Livadita, corn. Pescari, jud. Caras-Severin, atribuit de V.
Boroneant unui Musterian ce se apropie de tipul Quina si de cel tipic.

Semnele de intrebare care insotesc unele descoperiri antropologice din stratele musteriene din Romania impune revizuirea intregului material osteologic, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme, o serie de cercetatori, printre care B. Vandermeersch, afirma ca in anumite regiuni oamenii moderni au fost anteriori sau contemporani cu neandertalienii. De altfel, situatiile din Romania, la prima vedere confuze, au fost relevate si in alte regiuni din Europa centrala si de sud. Asa de exemplu la Vindija in Croatia au fost gasite fragmente umane in nivele musteriene imbogatite in elemente din Paleoliticul superior, iar neandertalienii de aici au fost interpretati ca stabilind o tranzitie spre Homo sapiens sapiens. De asemenea, resturile umane din Aurignacianul vechi de la Mladec si Zlatny Kun din Cehia poseda evidente caractere arhaice, care au putut sa persiste la Predmost 3 in nivele mai recente ale paleoliticului superior.

Din stratele atribuite paleoliticului superior, cea mai cunoscuta descoperire antropologica este cea din pestera Cioclovina, corn. Bosorod, jud. Hunedoara.

Nu este exclus ca prima descoperire a unui craniu uman in pestera Cioclovina sa fi fost facuta inca din anul 1910, cand M. Roska a fost anuntat de doi turisti si istorici amatori din Calan ca in 'sala mare' au fost gasite cranii de ursi si un craniu de om. Din pacate, in anul urmator el nu avea sa mai gaseasca decat un dinte de urs.

La inceputul deceniului al cincilea incepe exploatarea depunerilor bogate in fosfati din pestera Cioclovina, cu aceasta ocazie fiind descoperit un craniu uman. Craniul, descoperit intamplator, nu a beneficiat de observatii stratigrafice atente. Acest craniu a ajuns prin intermediul a doi ingineri la geologul I. Simionescu si a fost supus unui studiu antropologic de Fr. Rainer. Trei piese litice care insoteau craniul au fost atribuite aurignacianului.

Dupa Fr. Rainer si I. Simionescu, craniul din pestera Cioclovina apartine unui individ de sex feminin, de 30-40 de ani, din specia Homo sapiens diluvialis, cu mentiunea ca exista elemente care amintesc de Homo primigenius, omul de Neandertal. Sunt invocate analogii ale craniului din pestera Cioclovina cu craniul de la Predmost din Moravia.

Cu ocazia construirii podului peste Dunare de la Giurgiu in aluviunile de baza ale ostrovului Mocanu, la peste 20 m adancime, in pozitie secundara, cu evidente urme de

rulare, s-a recuperat un frontal atribuit unei femei de 40 de ani din specia Homo sapiens fossilis.

In pestera Ciurului-Izbuc, corn. Rosia, jud. Bihor si in pestera 'Ghetarul de la Vartop', catunul Casa de Piatra, corn. Arieseni, jud. Bihor, s-au descoperit amprente ale piciorelor umane. Pentru prima din aceste pesteri s-au incercat analogii cu urmele de pasi similare din pesterile franceze Tuc d'Audoubert, Cabrerets, Montespan, Niaux etc. sau pestera Sorciere din Italia.

Locuirea tardigravetiana (romanello-aziliana) de la Cuina Turcului, corn. Dubova, jud. Mehedinti a livrat mai multe resturi ososase umane. Descoperiri similare s-au facut se pare si in pestera Climente II, corn. Dubova, jud. Mehedinti.