f)

 

e)

 

			g)		h)		i)

Fig. 33 - Aranjamentul de baza al impresiunilor musculare la Cytheracea si cateva exemplificari: a) Xenocythere sp., b) Loculicytheretta sp., c) Cytheretta sp., e), f) Paracyprideis sp., g) Loxoconchella sp., h) Camptocythere sp.,

i) Macrodentina sp. (completata dupa Triebel, in Van Morkhoven, 1962)

- la Darwinulidae, impresiunile musculare sunt aranjate in forma de rozeta. Numarul lor nu este foarte mare si poate varia chiar in cadrul aceleiasi specii (de exemplu la Darwinula stephensoni rozeta este formata din noua pana la unsprezece impresiuni) (Fig.34)

	a)		b)

Fig.34 - Impresiunile muschilor adductori la genul Darwinula (dupa Triebel, in Van Morkhoven, 1962)

- la subord. Metacopina (superfam. Healidiacea), campul muschilor centrali are o forma circulara si este alcatuit din minnimum 25 de impresiuni. Numarul si aranjamentul acestora este diferit de la o specie la alta si chiar in cadrul aceleiasi specii. La aceste impresiuni ale muschilor adductori se mai pot adauga, o impresiune frontala si doua mandibulare. Majoritatea genurilor de Healidiacea sunt intalnite doar la nivelul Paleozoicului, cele postpaleozoice fiind reprezentate doar in Liasic prin Hungarella si Healdia (Fig.35).

	a)		b)

Fig. 35 - Impresiunile musculare la Healdiacea; a) Hungarella sp. (Liasic), b Healdia sp. (Carbonifer)

(dupa Tiebel, in Van Morkhoven, 1962)

- la subord. Platycopina (fam. Cytherellidae), impresiunile musculare, de obicei situate pe o suprafata usor ridicata in interiorul valvelor, sunt intotdeauna dispuse pe doua siruri aproape simetrice, usor convexe spre partea anterioara.(Fig.36). Acest aranjament este specific doar pentru grupul respectiv. Impresiunea frontala si cele mandibulare lipsesc. Numarul spoturilor individuale care formeaza cele doua siruri variaza de la 17 in cazul formelor primitive, la 11-14 pentru formele mai noi.

			a)			b)

Fig. 36 - Impresiunile musculare la Cytherellidae; a) schita cu aranjamentul tipic, b) Cytherella sp.

(dupa Triebel, in Van Morkhoven, 1962)

- la subord. Myodocopina, care grupeaza majoritatea formelor liber inotatoare, se pare ca nu exista un model de baza pentru impresiunile musculare. Numarul impresiunilor este de obicei destul de mare dar inconstant, iar aranjamentul acestora este variabil (Fig.37). Importanta Myodocopinelor se reduce la nivelul paleozoicului, fiind foarte rar intalnite printre ostracodele post-paleozoice.

a)

b)

c)

d)

e)

Fig. 37 - Impresiunile musculare la subord. Myodocopina; a) Azygocypridina sp., b) Cyclasterope sp., c) Cypridina sp.,

d) Philomedes sp., e) Entomoconchus sp.

- la subord. Cladocopina, se intalneste un aranjament format din trei impresiuni musculare, apropiate una de cealalta, situate aproimativ in centrul celor doua valve subsferice (Fig.38). Nu au fost inca observate impresiuni frontale sau mandibulare

Fig. 38 - Impresiunile musculare la subord. Cladocopina (genul Polycope

Pata ocelara

La ostracodele din ordinul Podocopida, ochii sunt situati in peretele calcaros al lamelei externe, in unghiul antero-dorsal al fiecarei valve, loc in care acestea pot sa prezinte o structura caracteristica. Uneori, pozitia ochilor este marcata pe carapace doar printr-o pata hialina sau prin lipsa ornamentatiei. Adesea, la interiorul valvelor, le corespund cate o depresiune, mai mult sau mai putin adanca, iar la exterior o ridicatura hialina ca o lentila sau un tubercul semisferic (Fig.39). La multe genuri, acest tubercul poate sa se dezvolte foarte mult, ca un tub calcaros care poarta lentila semisferica (ca la genul Exophthalmocythere)

	a)		b)		c)

Fig. 39 Tuberculi ocelari la Cytheridae; a) Carinocythereis carinata, b) Parexophtalmocythere (Amphiexophthalmocythere) oertlii (a - dupa H.Uffenorde, 1972, b,c - dupa J-F. Babinot, 1980)

Gradul de dezvoltare al tuberculilor ocelari variaza de la specie la specie, dar, in general, prezenta sau absenta unei structuri de acest tip poate fi considerata ca un caracter ce intra in calcul la definirea genurilor. Mai mult, prezenta unui tubercul ocelar bine dezvoltat are valoare la nivel taxonomic superior genului, aceste genuri apartinand cu certitudine Cytheridae-lor. La Bairdidae si Cyprididae, poate sa existe o pata hialina in dreptul ochilor, dar niciodata un tubercul clar, iar Darwinulidele, Platycopele si Cladocopele nu prezinta ochi si ca atare nici structuri ocelare pe valvele calcaroase.

Lamela interna

Spre deosebire de lamela externa, ce interna este calcifiata doar la periferie. Cand vorbim despre lamela interna, din puct de vedere paleontologic, ne referim doar la patrea calcifiata al stratului intern al duplicaturii si nu si la partea moale, necalcifiata. Gradul de dezvoltare al lamelei interne este diferit de la un grup la altul si poate fi partial sau total sudata la lamela externa. Suprafata pe care aceste doua lamele sunt sudate se numeste zona marginala iar limita interna a acestei zone se numeste linie de concrestere. Marginea interna reprezinta limita proximala (de la interior) a lamelei interne. Atuni cand lamela interna nu este total fuzionata la cea axterna, intre ele ramane un spatiu numit vestibul. De asemenea pe suprafata externa a lamelei interne, in zona ei periferica, se gaseste o creasta proeminenta numita selvage (lama de unire). Spre parte interioara pot sa mai apara creste mai mici secundare ca niste cute (list) si uneori un set de striuri sau santuri (Fig.40).

Fig. 40 - Sectiune in partea periferica a unei valve cu indicarea elementelor morfologice ale lamelei interne

(dupa Kesling, modificata in Van Morkhoven, 1962)

Importanta taxonomica a lamelei interne.

Toate aceste elemente sunt diferite de la un taxon la altul si de aceea modul de prezentare al lamelei interne reprezinta un caracter important cu valoare taxonomica. Elementele legate de lamela interna folosite la aprecieri taxonomice sunt urmatoarele:

-Extinderea lamelei interne. Gradul de dezvoltare al lamelei interne este variabil la diferite categorii taxonomice.

La subor.Platycopina, aceasta este foarte ingusta, greu de recunoscut, fiind intim sudata cu lamela externa, reprezentand de fapt o continuare a ei si cu dificultate se pot recunoaste elementele morfologice caracteristice (Fig.41).

La aceste ostracode, zona marginala reprezinta un plan de legatura dintre cele doua lamele find marcat in sectiune printr-o linie mai inchisa la culoare, mai mult sau mai putin perpendiculara pe suprafata valvelor. De aceea, nu exista o diferenta foarte clara intre canalele porifere normale (perpendiculare pe suprafata valvelor) si cele marginale (situate in planul zonei marginale). Pe valva mai mica (cea stanga la Cytherellidae) exista o creasta ceva mai ridicata care ar putea fi asimilata selvage-ului, care se angreneaza, atunci cand valvele sunt inchise, intr-sant situat pe valva mai mare. De asemenea pe valva mai mare apare o creasta situata periferic, similara bordurii care, adesea, este subdivizata intr-o serie de denticoli marginali. Lamela interna fiind total sudata la cea externa, marginea interna a acesteia va coincide cu linia de concrestere.

Aceasta structura primitiva a lamelei interne se intalneste doar la acest grup de ostracode si de aceea, pentru ele, reprezinta un caracter definitoriu.

Fig. 41 - Lamela interna cu morfologie primitiva la subord. Platycopina. a) Cytherella sp., b) c) Hungarella sp.

(dupa Triebel, in Van Morkhoven)

La subordinele Podocopina, Myodocopina, Cladocopina, lamela interna este de obicei bine reprezentata sub forma unei benzi calcaroase care urmareste anterior, posterior si ventral periferia lamelei externe. In zona dorsala, aceasta este modificata penru a forma dentitia si de aceea, este mai greu de separat fata de lamela externa.

La Cyprididae, Bairdidae si Cytheridae (din subord. Podocopina), lamela interna este ceva mai lata in partile anterioare si posterioare si mai ingusta ventral. In unele cazuri, aceasta este mai dezvoltata posterior (ca in cazul genului Semicytherura) iar in alte cazuri poate lipsi (ca la genul Isocypris). Partea ventrala a lamelei interne poate fi uneori chiar foarte dezvoltata (genul Argiloecia) si uneori este calcifiata pe o latime foarte mare (genul Cytheretta) (Fig.42).

	a)
	b)
	c)

Fig. 42 - Tipuri de lamela interna la cateva genuri din subord. Podocopina. a) Isocypris sp., b) Semicytherura sp., c) Cythereta sp. (dupa Mueller, Wagner, Ruggieri, in Van Morkhoven, 1962)

La Darwinulidae, lamela interna este foarte ingusta, dificil de recunoscut, dar nu de tipul primitiv ca la Platycopinae, respectand structura de baza de la subord. Podocopina.

- Zona marginala, linia de concrestere, vestibulum.

La ord. Myodocopida, lamela interna nu este niciodata complet fuzionata la cea externa, ramanad intodeauna o margine interna libera. De asemenea, la Cyprididae (atat dulcicole cat si marine), Bairdidae si o parte dintre Cytheridae, lamela interna are intotdeauna, anterior si posterior (uneori si ventral), o parte libera formand un vestibul bine dezvoltat. In shimb, la alte Cytheridae, lamela interna este destul de ingusta , uneori complet fuzinata la cea externa (ca in cazul genurilor salmastre sau marine, de apa putin adanca, cu o carapace puternic calcifiata).

Prezenta sau absenta unui vestibul bine dezvoltat reprezinta un caracter cu valoare taxonomica la nivel de gen, dar raportul dintre latimea zonei marginale si cea a partii libere a lamelei interne variaza de la o specie la alta in cadrul aceluiasi gen si chiar intre indivizii aceleiasi specii.

Linia de concrestere (definita ca limita interna a zonei marginale), poate sa fie mai mult sau mai putin paralela cu marginea interna sau externa (abateri mai mari pot sa apara). Traseul acesteia reprezinta un caracter taxonomic important, in special pentru genurile care prezinta deviatii exagerate fata de margini (exp. Cythereta, Atjehella, Semicytherura, Argilloecia, Isocypris, etc.). La astfel de forme, traseul general al liniei de concrestere reprezinta un caracter diagnostic la nivel de gen, in timp ce micile variatii au valoare la nivel de specie.

Linia de concrestere poate fi usor recunoscuta, deoarece, de la nivelul ei pleaca spre periferia valvelor canalele porifere marginale. Totusi, in unele cazuri, cand canalele porifere marginale sunt foarte largi si ramificate sau vestibulum-ul este subdivizat prin lipirea pe anumite zone a partii libere a lamelei interne la lamela externa, aceasta este destul de slab conturata, fiind greu de urmarit (exp. Krithe, Paracyprideis, Munseyella, etc.).

- Selvage-ul, cutele si striurile. Selvage-ul reprezinta cel mai important element, ca valoare in taxonomie, al lamelei interne. El se intinde de-a lungul periferie lamelei interne, uneori sub forma unei creste slab conturate, joase, alteori ca o structura inalta si delicata, iar cateodata accentuat recurbat spre exterior. La Podocopide, in zona anteroventrala, este mereu situat la partea distala a lamelei interne, suprapunandu-se cu marginea externa. Spre partile anterioara si posterioara ale valvelor, poate sa ocupe de asemenea o pozitie periferica dar, in cele mai multe cazuri este deplasat spre interior, parasind marginea externa. Pe marginea dorsala, acesta se modifica, participand la formarea dentitiei.

La majoritatea Cytheridelor si Bairdidelor, selvage-ul este situat la partea distala a lamelei interne (si implicit al zonei marginale). Adesea este paralel cu marginea externa sau chiar coincide cu aceasta. Cyprididele prezinta un selvage ce poate sa fie dispus mult spre interior, pe partea libera a lamelei interne, formand uneori o structura foarte complicata (ca la genul Chlamydotheca).

		a)		b)

Fig. 43 - Sectiune schematica prin marginea anterioara la Cyprideis sp. (Cytheracea) (a) si Chlamydotheca sp. (Cypridacea) (b). (dupa Triebel, in Van Morkhoven 1962)

Indiferent de forma si pozitia acestuia, selvage-ul reprezinta mecanismul de inchidere al valvelor. Pozitia lui pe cele doua valve nu este identica iar cand acestea se inchid, selvage-ul valvei mici se insereaza intr-un sant prezent pe lamela interna a valvei mari. Pentru a asigura o inchidere mai etanse a carapacei, partea distala a fiecarui selvage este prelungita cu o lamela chitinoasa (observata la speciile actuale).

La multe specii, in special de Cyprididae, paralel cu selvage-ul, apar o serie de creste si striuri fine, mai mult sau mai putin pronuntate.

Morfologia zonei marginale a valvelor (extindera si forma lamelei interne, gradul de fuzionare cu cea externa, prezenta si pozitia selvage- ului, cutelor, striurilor, forma si pozitia borduri si a canalelor porifere marginale) prezinta o mare importanta taxonomica. Aceste caractere morfologice sunt diferite de la un gen la altul, dar constante pentru speciile din cadrul aceluiasi gen. Importanta lor este deosebita in special pentru clasificarea ostracodelor netede, care nu prezinta multe alte caractere necesare pentru o corecta diagnosticare.

Porii

Valvele ostracodelor sunt perforate de pori, ocupati de o serie de perisori, ca niste tepi subtiri elastici. Acestia au rol senzorial si sunt conectati prin nervi cu sistemul nervos central (Fig.44).

Fig. 44 - Sectiune prin partea antero-ventrala a valvei drepte de Cypridopsis vidua

(modificata dupa Kesling)

In carapacea calcaroasa se pot distinge doua categori de pori: pori normali (sau laterali) si porii marginali (canale porifere marginale)

- Porii normali. Sunt goi la interior, de obicei perpendiculari pe lamela externa si raspanditi pe suprafata acesteia. In zona marginala, acolo unde lamela interna se lipeste la cea externa, nu exista pori normali, deoarece aceasta zona nu are corespondenta directa cu corpul moale al animalului.

Numarul acestora este variabil, putand fi foarte numerosi la unele specii sau rari la altele, iar distributia lor pare sa respecte un anumit model. Unele specii prezinta asa de multi pori, incat este dificil de apreciat daca acestia se incadreaza intr-un model bine definit, in schimb, la alte specii cu mai putin pori, distributia si numarul lor sunt similare la toti indivizi speciei respective (Fig.45)

Fig. 45 - Distributia similara a porilor normali la doi indivizi ai speciei Paracyprideis rarefistulosa

(dupa Triebel, in Van Morkhoven)

Porii normali pot fi de doua tipuri:

- pori normali deschisi (Fig.46 a), care reprezinta canale simple ce uneori se largesc spre interior; sunt de dimensiuni relativ mici si au contur circular sau subcircular.

- porii normali ciuruiti (Fig.46 b, c), a caror deschidere la exterior este partial obturata de un fel de placa ciuruita ca o sita (brazdata de mici deschideri). In sectiune au baza larga sau ingustata iar placa ciuruita poate fi situata la suprafata valvei sau mai adesea usor in interior.

	a)		b)		c)

Fig. 46 - Sectiune schematica prin diferite tipuri de pori. a) por normal deschis, b) por ciuruit cu baza larga, c) por ciuruit cu baza ingusta (dupa Van Morkhoven, 1962)

Acesti pori sunt mai mari decat cei deschisi (simpli), in majoritatea cazurilor un contur circular sau subcircular iar uneori alungiti (Fig.47).

Fig. 47 - Exemple de pori ciuruiti. a) Cnestocythere sp., b) Paracyprideis sp., c), d) Cyprideis sp.

(dupa Triebel, in Van Morkhoven)

-Porii marginali (canalele porifere marginale) (Fig.48). Acestia se prezinta ca niste canale lungi ce pornesc din dreptul liniei de concrestere spre marginea externa, in planul de fuziune al lamelei interna cu cea externa (zona marginala). Numarul lor variaza intre cinci si o suta, fiind mai multe in partea anterioara decat in cea posterioara sau ventrala. Atunci cand se termina pe marginea externa, sunt considerate canale porifere marginal adevarate), iar cand ating suprafata intre linia de concrestere si marginea externa, se numesc canale porifere marginale false. Canalele porifere false parcurg spre parte lor finala o zona din grosimea lamelei interne si ating suprafata intotdeauna distal (la exterior) fata de selvage.

Unele canale porifere marginale, inainte de a intersecta marginea externa, se ramifica, capatand uneori aspectul unor manunchiuri de ramuri unite la baza. De asemenea, de obicei spre partea distala a lor, pot sa apara un fel de dilatari in care se inserau perisorii din zona marginala.

				a)		b)				c)
								e)
		d)

Fig. 48 - Diferite tipuri de canale porifere marginale la Cytheracea. a) simple, arcuite anterior, atat adevarate cat si false, la Semicytherura sp., b) ramificate, grupate in manunchiuri, la Callistocythere sp., c) numerose, grupate cate doua-trei, la Cytheretta sp., d) drepte, putine si larg distantate, la Palmenella sp., e) adevatate si false, rare, cu dilatari, la Pleurocythere sp., (dupa Triebel, in Van Moekhoven)

Importanta taxonomica a porilor.

Un anumit tip de pori normali este constant in cadrul unui gen si chiar la nivel taxonomic superior, fiind in acest fel de o mare importanta taxonomica. De exemplu, porii normali ciuruiti sunt cunoscuti aproape in exclusivitate doar la Cytheridae si dintre acestea doar la anumite subfamilii. Sunt mai des intalniti la Cytherinae, Hemicytherinae (cei cu baza larga, Fig.46 b), Progonocytherinae, Cyhtherideinae (de obicei cu baza ingusta, Fig.46 c), Loxoconchinae si Xestoleberinae.

In ceea ce priveste canalele porifere marginale si acestea prezinta o mare valoare taxonomica. Numarul aproximativ, dispozitia si foma lor de ansamblu, reprezinta caractere constante pentru speciile congenerice iar la nivelul indivizilor din aceeasi specie, variatiile acestor elemente sunt foarte mici. De exemplu, toate speciile genului Loxoconcha, prezinta in zona anterioara, sapte pana la zece canale porifere marginale, simple, drepte si larg distantate. La specia Loxoconcha elliptica Brady, exista constant noua astfel de canale porifere, indivizii cu opt sau zece fiind foarte rari. Canale ramificate si stranse in manunchiuri se intalnesc doar la Cytheracea (exp. Tyrrhenocythere, Callistocythere) fiind destul de rare la Cypridacea (exp. Paracypris).

Dentitia.

De-a lungul marginii dorsale, la majoritatea ostracodelor, se gaseste un dispozitiv special care tine valvele atasate una de cealalata atunci cand acestea sunt deschise din diferite motive de catre organism. Acest dispozitiv poate fi mai simplu sau mai complicat, fiind format in esenta din santuri sau fosete, carora le corespund pe valva opusa creste sau dinti. Aceste elemente, care provin din modificare lamelei interne (in special a selvage-ului) si posibil si a lamelei externe, luate impreuna, formeaza asa numita dntitie. Pe langa dentitie, la unirea valvelor, mai participa, uneori in exclusivitate, o structura elastica ce se numeste ligament.

Dentitia poate fi atat simpla, formata din cate un element pe fiecare vala, cat si compusa, la care acesta este subdivizat in mai multe elemente.

- Dentitia simpla. Este formata, dupa cum am mentionat anterior, din cate un element pe fiecare valva, reprezentat printr-un sant pe valva mai mare (de obicei valva stanga) in care se angreneaza marginea dorsala a valvei mici (Fig.49a).

- Dentitia compusa. Aceasta este formata din cate trei elemente de baza pe fiecare valva si anume, anterior, median si posterior (Fig.49 b). Elementele terminale (cel anterior si posterior) sunt reprezentate prin dinti pe valva mai mica (de obicei cea dreapta), carora le corespund fosete pe cea mare. Elementul median alterneaza cu cele terminale, astfel incat daca acestea din urma sunt reprezentate prin dinti, atunci elementul median va fi un sant si invers, daca acestea sunt fosete, atunci elemntul media va fi o creasta. Exceptii de la aceasta regula exista, cum este cazul la Cyhteridea (Haplocytheridea), unde toate elementele de pe valva mare sunt adancite in timp ce toate de pe valva mica sunt proeminente. Dar, chiar si in aceste cazuri, diferente exista, elementele terminale (indiferent ca sunt dinti sau fosete) fiind mai grosier crenelate sau mai accentuate.

	a)		b)		c)

Fig. 49- Subdivizarea in elemente a dentitiei, exemplificata pe o valva stanga in vedere dorsala (dupa Silvester-Bradley, in Van Morkhoven, 1962).

Aceasta dentitia compusa se poate complica prin aparitia celui de-al patrulea element, rezultat prin subdivizarea celui median intr-un element anteromedian si unul posteromedian (Fig.49c). La unele forme mai primitive, distinctia dintre aceste doua elemente este destul de discreta, cel anteromedian fiind de obicei mai grosier crenelat, in shimb, la formele mai evoluate, elementul anteromedian se scurteaza si are de obicei aceeasi amplitudine cu cel anterior, in timp ce elementul posteromedian se alungeste.

Elemenele care intra in componenta dentitiei (santuri, fosete, creste, dinti) prezinta o mare diversitate de forme si complicati:

- Creste / santuri. Elementele dentitiei simple (adonta) sau elementul median de la cea compusa, sunt reprezentate pe una din valve printr- o creasta ce se angreneaza intr- un sant situat pe valva opusa. Acestea pot fi netede, sau fin pana la grosier crenelate. Crenelatia, atunci cand exista, se gaseste de obicei in planul varetical de contact al celor doua valve si mai rar (exp. Caudites), la partea superioara a margini dorsale, in plan orizontal (Fig.50). Uneori creasta poate sa fie reprezentata de marginea dorsala a valvei mici iar atunci cand iese in relief fata de aceasta, se numeste bara.

	a)		b)

Fig. 50 - Tipuri de crenelatie ale elementului median. a) crenelatie in plan vertical, b) crenelatie in plan orizontal

(dupa Van Morkhoven, 1962)

La unele genuri, santurile sunt marginite la partea ventrala de cate o creasta fina (la Pontocythere este destul de proeminenta si crenelata), care nu este considerata a fi un element distinct al dentitiei, ea facand parte din morfologia santului (anti-slip bar)

- Dinti / fosete. Dintii reprezinta elementele proeminete situate la extremitatile anterioara si posterioara pe valva mica, precum si cel anteromedian de pe valva mare iar depresiunile corespunzatore lor pe valva opusa se numesc fosete.

Forma unui dinte variaza foarte mult. Acesta poate fi ca o proeminenta scunda si elongata, un tubercul rotunjit,conic sau reniform. De asemenea, un dinte poate fi simplu sau impartit in mai multi lobi. Cand este divizat in doi lobi se numeste bifid, iar cand este divizat in mai multi se numeste lobat (tri-, multilobat). In acest caz, foseta corespunzatore lui va fi si ea subdivizata. In unele cazuri, dintele anterior poate fi diferentiat intr-o parte distal (in fata) si una proximala (spre elementul anteromedian) mai inalta (Fig.51)

Fig. 51 - Subdivizarea dintelui anterior de pe valva mica, vedere dorsala (dupa Van Morkhoven, 1962)

Fosetele (sau chiar santurile) pot fi deschise la partea ventrala (ca la genul Cytheretta) sau, pot fi marginite de o ridicatura a margini interne, care, uneori este foarte pronuntata (anti-slip tooth sau anti-slip bar)

Pe langa aceste elemente ale dentitiei, marginile valvelor mai pot prezenta o serie de structuri care, chiar daca nu fac parte din dentitie, joaca un rol in mecanismul de deschidere al valvelor. Acestea sunt:

- Santul de acomodare. Reprezinta o suprafata, de obicei triunghiular-elongata, situata deasupra elementului median al uneia dintre valve, avand rolul de a gazdui marginea dorsala a celeilate valve atunci cand carapacea se deschide. In general, este situat pe valva mai mare (de obicei valva stanga), fiind uneori foarte evident (ca la genul Apatocythere). In foarte rare cazuri, acest sant de acomodare se gaseste pe valva mai mica, atunci cand marginea dorsala a acesteia este mai inalta decat cea a vlavei mari (Camptocythere, Cytheropteron).

- Asimetria marginii dorsale. Prezenta pe valva mai mare a unor fosete terminale bine dezvoltate, determina o modificare a conturului acestei valve in partea anterodorsala si posterodorsala. Aceste deformari (hinge ears) apar datorita ingroserii marginilor carapacei in dreptul fosetelor, prin adaugarea de material calcaros suplimentar pentru a da o rezistenta mai mare valvelor in aceste zone.

- Denticulatiile marginale. La unele specii de Bairdia si la o specie de Triebelina, imediat dorsal fata de unghiul anterior si posterior, pe valva dreapta, apar o serie de denticulatii mici carora le corespunde un sir de mici fosete pe cea stanga. Acestea sunt situate destul de departe, sub linia dentitiei, iar atunci cand carapacea este deschisa, elementele respective de pe cele doua valve nu mai vin in contact, neavand deci rol in unirea valvelor ca elementele dentitiei.

- Principalele tipuri de dentitie. In functie de pozitia si forma elementelor care intra in componenta dentitiei, sau separat trei tipuri de baza de dentitie si mai multe subtipuri:

Tipul adont (Fig.52); Este cel mai simplu, fiind format dintr-o bara pe valva mica care se insereaza intr-un sant de pe valva mare

Fig. 52 - Dentitia de tip adont

2. Tipul merodont (Fig.53); Reprezinta o dentitie compusa formata din trei elemente si anume, doua terminale (anterior si posterior) si unul median. Elementul median nu este subdivizat iar dintii se gasesc la extremitati doar pe valva mica. In cadrul acestui tip de dentitie s-au separat doua subtipuri:

- subtipul lophodont (Fig.53 a), atunci cand toate elementele sunt netede (Bythocythere, Camptocyhtere, etc.);

- subtipul entomodont (in unlele lucrari numit si taxodont) (Fig.53 b), la care elmentele terminale sunt crenelate sau lobate, iar elementul median este neted sau poate fi si el crenelat (exp. Schuleridea, Cytheropteron, etc.).

Dintre cele doua subtipuri, cel entomodnt este cel mai des intalnit. Tot in cadrul tipului merodont, intra si aceea dentitie formata din trei elemente, dar la care acestea sunt toate proeminente sau toate depresionare, cu mentiunea ca elementul median este mai putin dezvoltat ca inaltime decat cele terminale.

Fig. 53 - Dentitia de tip merodont.a) subtipul lophodont, b) subtipul entomodont

Tipul amphidont (Fig.54); La acest tip de dentitie, elementul median (sant sau bara), este subdivizat intr-un element anteromedian mai scurt si un element posteromedian mai lung. In cadrul dentitie de tip amphidont, s-au separat patru subtipuri:

- subtipul archidont (Fig.54 a); subdivizarea elementului median nu este foarte pronuntata, acest subtip reprezentan o forma de tranzitie intre dentitia merodonta si cea amphidonta. Elementul anteomedian se deosebeste de cel posteromedian prin faptul ca este mai grosier crenelat, fara a fi insa mai depresionar sau mai ridicat decat cel din urma. De asemenea, elementul anterior este intotdeauna crenelat iar cel posterior poate fi crenelat sau neted (exp. Progonocythere, Lophocythere, etc.).

- subtipul lobodont (Fig.54 b); elementul median este accentuat subdivizat, intr-o protuberanta anteromediana lobata urmata de o bara lunga neteda sau crenelata pe valva mai mare, iar elementele anterioare si posterioare de pe valva mica sunt de asemenea reprezentate prin dinti lobati (exp. Acanthocythere, Cythereis, etc.).

Fig. 54 - Subtipurile dentitiei amphidonte; a) archidont, b) lobodont, c) heterodont, d) schizodont

(dupa Van Morkhoven).

- subtipul heterodont (Fig.54 c); la acest subtip diferentierea elementului anterior este foarte pronuntata, fiind divizat (pe valva mare) intr-un dinte anteromedian puternic, simplu, urmat de o bara lunga neteda sau crenelata. Elementul anterior de pe valva mai mica este un dinte robust, neted, cu o forma variabila, in timp ce elementul posterior este de asemenea un dinte puternic, reniform, simplu sau lobat; acest subtip de dentitie apare numai la Cytheridae fiind si cel mai des intalnit printe aceste ostracode (exp. Trachyleberis, Carinocythereis,etc.)

- subtipul schizodont (Fig.54 d); reprezinta o variatie a tipului amphidont, la care elementele anterioare si anteromediane sunt bifide (exp. Schizocythere, Palmenella, etc.)

Pe langa aceste tipuri si subtipuri de baza, pot sa apara cazuri particulare, complicatii ale elementelor, cum ar fi prezenta unor dinti crescentrici si o alternanta a elementelor mediane (exp. Cyhteridea, Cyprideis), sau cu tendinta de subdivizare a elementului posteromedian la extremitate sa posterioara intr-un fel de protuberante (Fig.55).

Fig. 55 - Diferite modificari ale dentitiei; a) Pontocythere elongata (Brady), cu foseta anterioara foarte alungita si marginita ventral de o bara "anti-slip", b) Cyprideis torosa (Jones), cu elementul median format dintr-un dinte anteromedian divizat si un sant posteromedian scurt, in timp ce elementele terminale sunt foarte alungite,

c) Callistocythere crispa (Brady), la care elementul median este separat de marginea dorsala printr-un sant adanc si crenelat, d) Loxoconcha rhomboidea (Fischer), cu dintele anterior crescentric si cu o foseta posterioara bilobata si alungita; A- element anterior, AM - element anteromedian, AP - element postero-median, P - element posterior. (prelucrat dupa van Morkhoven, 1962)

Importanta taxonomica a dentitiei.

Dentitia a constituit unul din elementele de baza in clasificarea ostracodelor, in special a formelor fosile. Datorita multitudinilor de forme pe care aceasta le imbraca, dentitia a fost folosita, de multe ori exagerat, la separarea diferitelor ranguri taxonomice. Punctele de vedere s-au schimbat oarecum, in sensul ca, fara a neglija rolul important al acesteia, trebuie avut in vedere ca dentitia, ca si multe alte elemnte morfologice ale carapacei de ostracode, este afectata de modificarile evolutive. Astfel, grupe taxonomice poligenetice, pot sa atinga simultan acelasi grad de dezvoltare a dentitiei. De aceea, pentru definirea adevaratelor grupe taxonomice poligenetice, pe langa dentitie, mai trebuiesc luate in consideratie si alte elemente morfologice ale valvelor (discutate anterior). Un gen, fosil sau recent, nu poate fi definit doar pe baza dentitiei, iar valoarea postulatului "aceeasi dentitie = acelasi gen", emis de anumiti autori (Schweyer, Mandelstam), trebuie reconsiderata.

In cadrul unei specii, detaliile fine ale dentitiei sunt relativ constante, chiar daca la cele fosile efectele modificarilor evolutive apar cateodata vizibile. Oricum, de cele mai multe ori in aceste cazuri, alte elemente morfologice care au evoluat in timul geologic, au dus deja la despartirea speciei repective in mai multe specii noi.

La ostracodele actuale (sau recente), dentitia unei specii este constanta, inclusiv la nivel de detaliu. Astfel, de exemplu, numarul crenelatiile elementului posteromedian de la Loxoconcha elliptica BRADY este constant (37 la femele si 42 la masculi).

Pentru deosebiea categoriilor sistematice supragenerice, dentitia, cu unele exceptii, joaca un rol secundar. De exemplu, unele variatii ale tipului amphidont, se intalnesc doar la cateva subfamilii de Cytheridae si este de presupus ca, genurile care prezinta aceste variatii pot fi incadrate destul de precis la subfamiliile respective. La unele subfamilii, un anumit tip de dentitie este predominant dar, nici un astfel de tip nu este caracteristic doar pentru o singura subfamilie. De obicei, la Cyprididae si Bairdidae, sunt mai des intalnite tipurile mai putin evoluate, adont si merodont (cel adont fiind frecvent la Cyprididae). Dentitia amphidonta este intalnita la Cytheridae, iar gradul ei de dezvoltare poate fi mai mult folosit pentru deosebirea stadiilor juvenile de cele adulte (stadiile juvenile nu au elementul median subdivizat).

Orientarea carapacei.

Studiul ostracodelor fosile este imposibil fara o corecta orientare a carapacei, adica fara determinarea marginilor anterioara si posterioara, dorsala si ventrala, a valvei drepte si valvei stangi. De multe ori acest lucru este foarte usor de facut chiar la o prima vedere dar, alteori, trebuiesc luate in consideratie o multitudine de elemente ajutatoare si nu in ultimul rand, experienta de lucru devine hotaratoare. Iata principalele criteri ce pot fi folosite pentru o corecta orientare a carapacei de ostracode:

- Impresiunile muschilor adductori se gasesc in general in zona anteromediana a valvelor (Fig. 56 a,d,e,k.). Cand acestea nu sunt foarte vizibile, pozitia lor este data de tuberculul subcentral de la exteriorul valvelor, deoarece impresiunile musculare se gasesc in interiorul acestuia (Fig.56c,f,g)

- Sulcusul median are partea convexa orientata posterior, iar cel antenal, daca exista, este situat anterior fata de el. Deoarece sulcusul median este generat de atasare muschilor adductori la partea interna a valvelor, acesta va fi pozitionat in jumatata anterioara. De asemenea, atunci cand intre acesti sulcusi exista un tubercul, acesta va fi orientat (recurbat) spre partea posterioara (Fig.56b,n).

- Pata sau tuberculul ocelar se gasesc mereu antero-dorsal (Fig.56 a,g).

- Proeminentele laterale, aripile sau spini, sunt orientat spre partea posterioara (Fig.56h,l,m,o). De asemenea la unele specii apare un spine terminal care este intotdeauna posterior (spine posteroventral) (Fig.56 d)

- Marginea posterioara este de obcei mai ingusta, deseori foarte ascutita. Rostrumul si ciocul, atunci cand exista, marcheaza partea anterioara (Fig.56 h,j)

- Elementele anterioare ale dentitie sunt de obicei mai puternic dezvoltate.

- Zona marginala este mai dezvoltata in partea anterioara (mai larga, mai multe canale porifere marginale, vestibul mai mare).

- Partea anterioara este de obicei mai inalta decat cea posterioara, care este mai ingusta (exista si exceptii) (Fig.56 a,d,f).

- Marginea dorsala poarta dentitia si de multe ori este dreapta; cea ventrala poate fi dreapta, convexa sau concava, dar este mai aplatizata si de obicei aici se observa acoperirea dintre cele doua valve (Fig.56 k,m,n)

Fig. 56 - Orientarea carapacei la ostracode (explicitarea figurilor in text) (dupa Van Morkhoven)

Stadiile larvare (juvenile)

Dupa cum am mentionat, cresterea la ostracode (ca si la alte arthropode) este discontinua adica, atunci cand corpul moale al animalului a devenit prea mare pentru carapacea rigida, isi da jos carapacea veche (naparleste) si isi construieste una noua, evident mai mare. Majoriatea ostracodelor trec prin opt astfel de stadii larvare dar, evident, numai in ultimele dintre ele carapacea nou secretata are o consistenta care sa-i dea posibilitatea de a se fosiliza. In probele micropaleontologice se intalnesc frecvent la un loc stadiile juvenile si cele adulte ale aceleiasi specii si ca atare, este foarte important ca aceste sa fie bine deosebite pentru a nu crea confuzii si erori in determinare. Chiar daca importanta lor in studiile stratigrafice si paleoecologice nu este foarte mare, neacordarea atentiei cuvenite acestora, a dus la creearea pe seama lor a unor specii noi, care ulterior au fost invalidate. Iata cateva criterii de diferentiere a stadiilor juvenile de cele adulte:

- Marimea. Dupa cum am mentionat, este normal ca valvele nou formate sa fie mai mari decat cele anterioare. Acest aspect nu poate fi suficient pentru recunoastere stadiilor larvare decat atunci cand se cunoaste intreaga serie de astfel de forme ale unei specii. Unii autori considera ca exista o relatie matematica intre diferitele stadii succesive de crestere (Fig.57), dar oricum, este dificil de a se generaliza intocmai.

Fig. 57 - Diagrama cu media lungimii (L), inaltimii (H) si distantei de la punctul de maxima inaltime pana la marginea anterioara (D), a fiecarui stadiu larvar si a celui adult; este prezentata evolutia conturului si a marimii, precum si aparitia diferitelor apendice la o succesiune de stadii juvenile de la specia Cypridopsis vidua (O.F. Meller)

(dupa Kesling, in Van Morkhoven, 1962)

- Forma. Forma primului stadiu este intotdeauna rotujita, corespunzand cu forma eliptica a oului din care a iesit. In stadiile care urmeaza, carapacea imbraca o forma subtriunghiulara, cu partea anterioara cea mai inalta, cea ventrala inca convexa, fara a fi marcata de o inflexiune in dreptul gurii. In ultimele stadii (in special in stadiile sapte si opt), carapacea imbraca din ce in ce mai mult forma celei adulte, raportul dintre lungime, inaltime si grosime fiind aproximativ acelasi.

- Consistenta valvelor. Aceasta creste cu fiecare stadiu in parte, valvele din stadiul adult fiind cele mai groase. Cazurile particulare, cand sunt gasite valve foarte subtiri, fata de alti indivizi, dar cu caractere de adult (dentitie definitivata), se pare ca se datoresc faptului ca individul a murit rapid dupa ultima naparlire, carapacea neavand timp sa se consolideze pana la capat.

- Ornamentatia. Daca ornamentatia primara (de baza) apare inca de la stadiile larvare, elementele care tin de ornamentatia secundara vor apare toate doar la individul adult. Oricum, ornamentatia stadiilor tinere poate sa difere considerabil de a celor adulte. De exemplu, la majoritatea Cyheridelor bogat ornamentate, stadiile larvare sunt mai slab ornamentate, cu elementele secundare slab conturate sau absente. Uneori, la stadiile tinere pot sa apara anumite elemente mai proeminente care, odata cu calcifierea mai pronuntata din stadiul adult pot sa fie estompate, dand impesia ca acesta din urma este mai slab ornamentat decat stadiul precedent (exp. Basslerites, Cytheretta, Thalmannia, etc.). De asemenea, la unele specii netede, in stadiile larvare se dezvolta pe suprata valvelor o punctuatie destul de dezvoltata, care nu se mai regaseste la stadiul adult (exp.Bairdia). Tipurile particulare de ornamentatie, cum este cel spongios (exp. Platycythereis), apare ca o simpla reticulatie la stadiile tinere, devenind spongios doar la adult.

- Extensiile laterale si sulcusii. Elementele de acest tip care sunt de origine genotipica, apar destul de devreme in cadrul stadiilor larvare. De exemplu, sulcusii de la Ilyocypris si prelungirile alare de la Pterygocythereis, sunt prezente sau clar marcate in toate stadiile tinere intalnite in mod normal in probele micropaleontologice. Dezvoltarea lor este din ce in ce mai mare odata cu un nou stadiu de crestere. Umflatura ventrala se intalneste in special la stadiile adulte. Tuberculii de natura fenotipica se pot intalnii atat la formele adulte cat si la cele tinere, prezenta lor fiind indusa de conditiile de mediu (exp. Cyprideis, Cytheridea, Cytherissa, etc.).

- Impresiunile musculare si ale organelor moi. Impresiunile musculare centrale apar vizibile doar in ultimele doua stadii larvare si se pare ca aranjamentul tipic al acestora pentru o anumita specie se realizeaza doar in stadiul adult. Urmele lasate la interiorul carapacei de organele genitale sunt prezente cel mult la stadiile sapte si opt, deoarece dezvoltare completa a cestor organe se realizeaza doar la adult.

- Lamela interna. Structura si gradul de dzvoltare al acesteia reprezinta principalul criteriu de deosebire a stadiilor tinere de cele adulte. La primele stadii larvare, aceasta este slab conturata fiind foarte ingusta. In stadiile urmatoare, lamela interna se dezvolta treptat, dar totalitatea elementelor caracteristice (selvage, zona de fuziune, cute, striuri) sunt prezente doar la adult. La toate stadiile imature, zona de fuziune intre lamela interna si cea externa este foare ingusta, ramand portiuni nesudate. Selvage-ul, in primele stadii, se situeaza spre marginea externa pentru ca, in stadiile urmatoare, acesta sa migreze spre interiorul lamelei interne. Traseul liniei de concrestere este dependent de gradul de dezvoltare al zonei de fuziune. La stadiile larvare, aceasta se situeaza foarte aproape si aproximativ paralel cu marginea externa.

- Canalele porifere marginale si normale. Canalele porifere marginale difera destul de mult, in ceea ce priveste numarul si forma lor, de la un stadiu de dezvoltare la altul. De obicei, aceste canale porifere marginale sunt destul de greu de sesizat la primele stadii tinere si oricum, mai putin numeroase la urmatoarele, decat la adult. Sunt simple si drepte la stadile tinere, iar tipul ramificat nu a fost intalnit decat la formele adulte. De asemenea, porii normali sunt mai rari la stadiile tinere. Cei de tip placa ciuruita se pot intalni si la penultimul stadiu de dezvoltare.

- Dentitia. Tipul amphidont de dentitie se diferentiaza cu toate elementele lui caracteristice (subdivizarea elementului median) doar in stadiul adult. De aceea, pentru formele care poseda acest tip de dentitie, gradul de dezvoltare al lui este de prima importanta pentru separarea formeor tinere de cele adulte, cele tinere prezentand o dentitie de tipul merodont.

- Dimorfismul sexual. Diferenta dintre sexe, atunci cand este reflectata in morfologia carapacei, nu poate fi observata decat in stadiul adult (doar la formele adulte organele genitale sunt complet dezvoltate)

In mod normal, toate aceste diferente dintre stadiile larvare si cele adulte, fac destul de usoara separarea lor. Acest lucru este valabil in special la formele marine, ornamentate, dintre Cytheridae. La unele ostracode netede, pot sa mai apara probleme. De asemenea se poate intampla ca din diferite motive (ecologice, transport selectiv), in unele sedimente sa apara foarte multe forme juvenile, cele adulte fiind foarte rare. In acest caz este posibil ca stadiile tinere de talie mai mare sa fie considerate adulte.

4. Dimorfismul sexual

La ostracode, sexele sunt intodeauna separate. Uneori masculii lipsesc si reproducerea are loc pe cale partenogenetica. Atunci cand exista atat masculii cat si femelele, de multe ori diferentele in ceea ce priveste partea moale, sunt reflectate si la nivelul carapacei calcaroase. Pentru micropaleontologi este deosebit de important depistarea manifestarii dimorfismului sexual la nivelul carapacei. Exista multe cazuri cand, datorita neobservarii acestui dimorfism, au fost create specii noi, ulterior invalidate. In unele cazuri, diferentele morfologice intre mascul si femela sunt atat de mici, incat este foarte dificil ca sa fie separate. Chiar daca diferentele sunt mai mari, au multe caractere comune ce arata ca femelele si masculii respectivi apartin la aceeasi specie. Principalele caractere care diferntiaza carapacele de la masculi si femele sunt:

- Forma, conturul si marimea carapacei. De cele mai multe ori carapacea masculilor este mai elongata si mai putin inalta decat cea a femelelor care, in general este mai umflata posterior. Alungire carapacei de la masculi se datoreaza dimensiunilor destul de mari ale aparatului copulator. Aceasta alungire a carapacelor mascule nu este intotdeauna foarte evidenta, necesitand de multe ori o examinare foarte atenta pe un numar foarte mare de exemplare. Alteori diferentele sunt notabile De asemenea, in multe cazuri, diferentele de inaltime nu sunt foarte clare. La unele genuri, in schimb, masculul este mult mai ingust decat femela (Fig.58).

Fig. 58 - Diferentele de lungime si inaltime ale valvelor de ostracode, cauzate de dimorfismul sexual; a),b) Eucytherura dentata Lieneklaus c),d) Hemicytheridea cancellata (Brady) e),f) Cuneocythere (Monsmirabila) faveolata (Bosquet)

La femele partea posterioara a carapacei este mai dilatata (Fig.59 b,c), datorita faptului ca unele genuri folosesc acest spatiu pentru depozitarea oualelor sau chiar pentru adapostirea stadiilor larvare. Astflel de umflaturi posterioare a carapacelor de femele pot deveni foarte evidente (exp. Xestoleberis, Gomphocythere, Metacypris, Cytherella, etc.), in acest caz fiind foarte simplu de diferentiat masculii de femele. In unele cazuri, mult mai rare, se poate intampla ca si carapacea masculilor sa fie mai dilatata posterior, datorita dezvoltarii exagerate a organelor genitale (exp. unele specii de Semicytherura). Uneori, datorita acestui fapt, pot sa apara diferente si in conturul valvelor, cele de la masculi fiind mai inalte posterior decat cele de la femele (exp. Candona) (Fig.59c,d)

Fig. 59 - Modificari ale partii posterioare si a conturului carapacei determinate de dimorfismul sexual; a), b) Theriosynoecum silvana (Martin); c, d) Candona studeri Kaufmann.

- Ornamentatia. In mod normal nu exista diferente mari in ceea ce priveste ornamentatia carapacei de la masculi si femele. Diferente de detaliu pot sa apara, dar acestea sunt o consecinta a formei si marimi diferite dintre mascul si femela. Totusi, in unele cazuri exceptionale, pot aparea diferente notabile de ornamentatie. De exemplu, femelele de la specia Loculicytheretta pavonica (BRADY), prezinta in partea ventrala trei excavatii circulare (Fig.60), numite loculi, care nu se intalnesc la carapacea masculilor si care nu au corespondent la interioriul valvelor, fiind considerate deci elemente de ornamentatie. Acesti loculi sunt considerati ca fiind puncte de sprijin pentru a ajuta atasarea masculilor in timpul copulatiei. La nivelul formelor paleozoice, sunt destul de des intalnite structuri ventrale, ca niste buzunare, ce aveau rolul de spatiu pentru depozitarea oualelor.

Fig. 60 - Prezenta loculior ventrali ca efect al dimofismului sexual la Loculicytheretta pavonica (Brady). a) femela , vedere laterala, b) femela,vedere ventrala, c) mascul, vedere laterala, d) mascul, vedere ventrala.

-Raportul numeric dintre masculi si femele. Chiar daca nu reprezinta un caracter morfologica al carapacei, acest raport poate fi adesea un criteriu util in depistarea indivizilor care apartin aceleiasi specii, dar au aspect morfologic oarecum diferit datorita dimorfismului sexual. In general numarul masculilor este mult mai mic decat cel al femelelor, dar raportul variaza de la specie la specie si este influentat si de factorii climatici, variatii sezoniere etc.. Femelele sunt de trei pana la zece ori mai numeroase decat masculii. Uneori masculii sunt extrem de rari, doar cu totul accidental sunt mai numerosi decat femelele.

5 Criterii de definire a categoriilor sistematice

Valoarea sistematica a diferitelor caractere morfologice a fost discutata in subcapitolelele anterioare. Dupa cum am mentionat, din punct de vedere paleontologic, clasificarea ostracodelor se face tinand cont de morfologia carapacei, singura care se fosilizeaza. De aceea, este de preferat sa se ia in consideratie acele caractere morfologice ale carapacei, care reprezinta pe cat posibil, o reflectare a corpului moale (forma, contur, impresiuni musculare, etc.). Acest lucru este necesar pentru a se evita existenta unei clasificari neontologice (biologice) si in paralel a uneia paleontologice. Cel mai bine este ca cele doua tipuri sa se combine intr-o clasificare utilizabila atat pentru formele fosile, cat si pentru cele actuale.

Cand se discuta la nivel de gen si specie, trebuie avut in vedere ca acestea nu sunt statice, ci evolueaza si ca atare este necesar sa se considere toata istoria lor geologica. De aici rezulta o multitudine de probleme deoarece, este posibil ca formele de "inceput" si cele "finale" sa difere suficient de mult incat, fara a se cunoaste evolutia lor in timpul geologic, sa fie coonsiderate genuri si specii diferite.

Criteriile morfologice de baza pentru definirea categoriilor sistematice de rang superior (clasa, ordin, subordin), sunt mult mai putin afectate de schimbarile evolutive. Oricum, pentru definirea anumitor categorii taxonomice, indiferent de rangul acestora, trebuiesc luate in consideratie mai multe caractere care sa se poata completa reciproc. Numarul acestora este cu atat mai mare cu cat categoria taxonomica ce urmeaza a fi definita este de rang mai mic (gen, specie). Principalele caractere morfologice folosite pentru definirea categoriilor sistematice:

A. Clasa - prezenta prezenta unei carapace formata din doua valve unite dorsal, perforate si fara striuri de crestere.

B. Ordin    - prezenta unei deschideri anterioare a carapacei (rostrum) (numai la Myodocopida)

- forma si aranjamentul impresiunilor musculare

- prezenta unei lamele interne primitive (la Platycopida)

- grad pronuntat de acoperire a valvelor (la Podocopida)

C. Subordin - impresiunile musculare centrale

- prezenta unei dentitii bine dezvoltate

- prezenta tuberculilor ocelari (doar la Cytherocopina)

- prezenta porilor normali ciuruiti (doar la Cytherocopina)

D. Familie - detalii ale impresiunilor musculare

- gradul de dezvoltare al ornamentatiei

- tipul general de dentitie

- prezenta petei ocelare

- numarul relativ al canalelor porifere marginale

E. Gen - forma (contur, prezenta extensiilor laterale si a depresiunilor)

- tipul de ornamentatie

- tipul de dentitie

- prezenta sau absenta petei ocelare

- detalii fine ale impresiunilor muculare

- traseul liniei de concrestere

- numarul, tipul si distributia canalelor porifere marginale

- gradul de acoperire al valvelor

- latimea si structura zonei marginale

F. Specie - detalii de ornamentatie

- pozitia si numarul canalelor porifere marginale

- variatii ale formei

- dezvolatea selvage-ului

- marimea

- detalii fine ale dentitiei

- distributia si numarul porilor normali

- prezenta si forma zonelor opace pe suprafata valvelor

- prezenta si numarul denticulatiilor marginale

- gradul de acoperire al valvelor

Determinarile la nivel de specie devin mai dificile datorita dimorfismului sexual si stadiilor succesive de naparlire.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Vizualizari: 3061
Importanta:

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved

Distribuie URL
https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Ostracodele-caractere-generale55966.php

Adauga cod HTML in site
<a href="https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Ostracodele-caractere-generale55966.php" target="_blank" title=" - https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Ostracodele-caractere-generale55966.php">Ostracodele - caractere generale si diagnosticarea lor</a>