Calinul

Calinul (Viburnum opulus) creste mai mult prin locurile umede, prin luncile raurilor, pe marginea paraielor si le impodobeste cu tipsia florilor lor albe. Nu creste inalt de regula, de si prin ingrijire, in gradini, poate ajunge ca un copacel. Svacneste insa iute, dar nu traeste mult; in schimb da lesne dela radacina lastare noui. Frunza lui seamana putin cu a vitei de vie; e impartita in trei, prin doua crestaturi adanci.

Prin Mai infloreste. In varful crengutelor sunt adunate florile marunte, albe-galbui, formand o tipsie lata. Florile de pe margine, albe, sunt mai boghioase, cu petale mari, dar sterpe. Fructele, boabe rosii, fac podoaba arbustului, de cu toamna pana iarna tarziu. Se mananca si au un gust amarau. Iarna se recunoaste dupa crengutele cu muchi netede, putin cafenii, cu mugurii lipiti de ele si ascutiti; la varf crenguta are un mugure in mijloc, mai subtire si alti doi mai umflati pe laturi.

Nu are multa intrebuintare, de cat doar ca fructele se mananca, dupa cum in medicina populara joaca un rol destul de insemnat. Se cultiva in gradini, mai ales varietatea cu florile toate sterpe si ingramadite ca un bot de omat (Boule-de-neige).

Darmocsului (Viburnum Lantana) spre deosebire de fratele sau, ii plac mai mult partile cu soare.

Are frunze late, mari, intregi, cu marginele dintate si cu.fetele incretite. Stau fata in fata pe crenguta neteda, dreapta ca o lumanare. Florile marunte, albe, plapand mirositoare, sunt ingramadite iarasi pe o tipsie lata la capatul crengutelor. Fructele frumoase, la inceput ca margeanul, apoi negricioase au o carne mai tare decat a calinelor.

Iarna, pe crengutele netede si ca presarate cu o pulbere galbue, se afla fata in fata muguri lungareti, fara solzi invelitori. Frunzulitele plapande sunt aparate de o pasla deasa.

Nuelusele flexibile servesc la impletitul cosurilor, iar din scoarta radacinei se scoate un clei, cu care se prind pasarile.