Genul Larix Mill

Genul Larix Mill

Include aproximativ 10 specii din emisfera nordica.

Arborii au coroana rara, cu verticile neregulate, lujeri lungi si scurti, ace liniare, moi, cazatoare, pe lujerii lungi inserate spiralat, pe cei scurti grupate in rozete sau smocuri. Lujerii lungi au muguri axilari din care se dezvolta in anii urmatori brahiblaste purtatoare de flori si frunze. Florile unisexuat monoice, conurile au solzi pielosi, persistenti. Maturatia anuala, seminte mici, aripate, fara pungi rezinifere.

Larix decidua Mill subsp. carpatica (Larix decidua var polonica, Larix europaea) - larice, zada

Genul Larix dateaza din era secundara. Stramosul laricelui european este Larix glacialis. In era tertiara (jurasic si cretacic) in China Centrala s-au separat doua grupe de specii ale genului Larix, una orientala, alta occidentala din care s-a desprins Larix decidua si Larix sibirica. Larix decidua a migrat prin Siberia pana in Europa inca din jurasic. In timpul glaciatiunilor cuaternare, laricele eurasiatic s-a divizat in Larix decidua in Europa si Larix sibirica in Siberia. In postglaciar, laricele european a ramas cantonat in zone montane si premontane cu climat continental.

Laricele este o specie europeana, cu areal fragmentat si concentrat aproape exclusiv pe teritorii montane (fig.7). Creste natural in Muntii din Europa Vestica si Centrala, mai ales in Alpi, in Alpii Maritimi si Occidentali ai Frantei. In Alpii Elvetiei, ajunge pana la 2500 de m altitudine in amestec cu Pinus cembra, in Alpii Centrali si Orientali unde coboara pana la 400m, Larix decidua ssp. decidua. In Sudeti si Tatra cresc la altitudini intre 300 si 800m, in Polonia ajung chiar la 150-200m.

Laricele din tara noastra apartine ssp. carpatica . La noi laricele spontan se concentreaza in cinci centre montane: Ceahlau, Bucegi, Lotru, Apuseni, Muntii Garbova, in general se intalneste la altitudini de peste 1000m, ajunge frecvent la 1700 (2000)m, iar altitudinea minima este de 650m.

Laricetele naturale vegeteaza de regula, in climate continentale, caracterizate prin amplitudini mari de temperatura, sezon de vegetatie relativ scurt, ierni aspre, ingheturi frecvente. Specia se poate adapta cu succes in climate mai calde si mai moderate. Pentru cultura laricelui in aceste conditii sunt periculoase ingheturile tarzii. Pretinde soluri afanate, aerisite, structurate, scheletice, care retin bine apa. Transpiratia este intensa (primul loc la conifere), de aceea nu-i convin decat versanti bine aerisiti si cu insolatie puternica; lancezeste in vai umede. Daca precipitatiile sunt bogate, nevoile sale ridicate pot fi satisfacute si pe soluri relativ superficiale, cu textura usoara bine drenate sau chiar pe stancarii. Nu suporta soluri compacte, argiloase, cu prea multa umiditate, pseudogleizate.

Are temperament pronuntat de lumina.

Laricele (fig. 58) este arbore de marimea I si atinge inaltimi de 40-50 m (60 m) si diametre de 1-2 m. Inradacinarea este dezvoltata mai mult oblic siradacina este bine ancorata in sol. Pe solurile argiloase, pseudogleizate, radacinile devin superficiale. Tulpina este dreapta, bine elagata. Frecvent se produce insabierea (arcuirea) trunchiului la baza sau infurcirea varfului (sub forma de baioneta) etc. Scoarta este cenusie; ritidom gros, format de timpuriu, se desprinde in placi neregulate, cu fundul crapaturilor de culoare rosie-violaceae. Coroana este conica, relativ ingusta, concentrata in partea superioara a tulpinii; in conditii de luminare neuniforma se dezvolta asimetric. Se compune din verticile neregulate si ramuri orizontale, este foarte rara si luminoasa. Lujerii sunt subtiri, pendenti, galbui, glabri; lujerii scurti, negriciosi, au cate un mugure terminal, care porneste mai devreme primavara decat mugurii de pe lujerii lungi. Acele cazatoare, de 1-3 cm lungime, sunt izolate si asezate spiralat pe lujerii lungi, grupate in fascicule de cate 30-40 pe lujerii scurti. Au culoarea verde-deschis, iar toamna inainte de cadere devin galbene-portocalii, foarte decorative.

Florile sunt monoice: cele femele, rosii-violacee, cu numerosi solzi imbricati. Conurile de 2-3 cm lungime, scurt ovoide sau aproape sferice, brune-deschis, persistente, cu solzi concavi, rotunjiti sau emarginati la varf, bracteea ascunsa; stau prinse pe un peduncul recurbat. Semintele de 3-4mm lungime, sunt concrescute cu o aripa de 7-8mm lungime si fara contin pungi de rasina.

Laricele are o crestere rapida in tinerete, la 3 ani poate ajunge la 1m inaltime. Cresterile cele mai mari in inaltime au loc la 25-30 de ani.

Longevitatea este de 400-500 ani.

Rezistent la doboraturi de vant, pagubele sunt provocate de rupturile de zapada si vant, mai ales in plantatii tinere.

Larix leptolepis (Sieb. & Zucc.) Gard - larice japonez.

Specie exotica endemica din Japonia (insula Honda), unde ocupa un areal restrans, la altitudini de 1200-2400m.

Necesita un climat montan-oceanic, cu precipitatii si umiditate atmosferica abundente, este destul de rezistent la ingheturi tarzii si geruri de iarna. Prefera soluri profunde, fertile, cu suficienta umezeala. Are o mare plasticitate ecologica.

Arbore pana la 30 m inaltime, cu lujeri roscati-violacei si mugurii rosii (fig.60). Acele de 2-3,5 cm lungime, verzi-albastrui, grupate in fascicule de 40, toamna se coloreaza in violaceu; cad tarziu. Florile mascule galbene, cele femele rosii-carmin. Conurile aproape sferice, de 3-5cm, cu bractee neevidente; solzii au marginea superioara stirbita si mult rasfranta in afara; prin uscare se departeaza mult de ax.

Speciile de larix suporta tunderea.

Cultivarurile:

Larix leptolepis cv. Pyramidalis,

Larix leptolepis cv. Argentea

Larix leptolepis cv. Pendula

Larix leptolepis cv. Prostrata, sunt foarte interesante.

Sunt introduse ca exemplare solitare, grupuri si garduri vii tunse (in pozitii bine luminate).

Inmultirea prin seminte: in aprilie-mai (recoltarea se face in martie si conurile se usuca natural la soare), cu samanta nestratificata dar tratata cu miniu de plumb ori umectata doua saptamani (rezultate s-au obtinut prin refrigerarea semintelor umectate 18- 30 zile, iar temperatura 0- 5⁰C). Umbrirea si uscarea sunt necesare la inceput. In Anglia, Germania, Polonia s-au obtinut puieti si prin butasire in anumite conditii (pe pietris la o caldura de 22⁰C si irigare automata).