TEIUL

Dar prin codri ea patrunde

Langa teiul vechi si sfant,

Ce cu flori pana-n pamant

Un izvor vrajit ascunde.

(Povestea teiului de M. Eminescu)

Mandru este portul teiului cand traeste deavalma cu alti arbori, dar mai ales cand e in libertate. Trunchiul se inalta drept dela radacina, ca o coloana antica, cu ramurile aproape deopotriva de lungi, cele mai de jos indoite spre pamant, celelalte resfirate in toate partile; isi desfasoara coroana-i cu frunzis des ca un balon umflat, gata sa-si ieie sborul spre inaltimi. Dintre toti arborii este acela a carui prezenta se tradeaza mai lesne, prin mireasma dulce, dela departare, a florilor sale ca de ceara. In drumul teilor dintre Meidanchioi si Nicolitel in Dobrogea de nord, te adoarme puternicul miros ce te cuprinde in cale; in Iunie, cand florile sunt in toiu, randurile dese de tei, de pe Soseaua Jianu din Bucuresti, la amiaza. cand micutele cadelnite dau din plin parfumul imbatator, te fac sa uiti de forfota sgomotoasa a capitalei. Nu se putea ca Romanului sa nu-I placa acest arbrore din pacate tot mai imputinat, afara de plantarile ce se fac in orase pentru umbra deasa ce-l da si mirosul ce-l imprastie.

Fig. 35. Fructe de tei cu foaie mare

Teiule cu foaie lata

Nici un vant sa nu te bata

Ca bine mi-ai prins odata.

Trunchiul teiului in tinerete e imbracat cu o coaja neteda, stralucitoare, ce se poate desprinde lesne de lemn, ceiace copiii stiu, facand fluere si sueratori din crengile puse in Dumineca-Mare la intrarea in casa.

Teiul batran are coaja crapata in lung, dar nu prea adanc; creste inalt ajungand si 30 m., cu un diametru aproape de pamant de 1.28 m., ca la teiul mare dela Valiug (Jud. Caras) plantat acum 145 ani de colonistii austriaci. Unul, la Ciclova (Oravita) are diametru si de 133 cm., inalt de 22 m. Pe langa trunchiul principal, desfasoara o bogata ramificatie, ceeace ce-i da o impunatoare infatisare.

Teiul mai are o insusire. Dela radacina ies lastare numeroase. In jurul arborelui in varsta, e o padurice de mlada, iar cand cel batran e taiat, repede se inalta in locul lui zeci de puisori din trupul celui disparut.

Teiul e umbros, pentru ca are frunze multe si late.

Frunzele sunt mari, in forma de as de cupa, cu varful ascutit si cu codita neteda, lunga si subtire. Cu cata prevedere ies prinavara din mugur ! Cei doi solzi ca de arama, care le invalue peste iarna, se dau la o parte si apar niste scutece mai groase, aburite cu purpuriu, puse sa apere frunzulitele plapande.

Fig. 36. Teiul de la via Academiei Romane, Sascut. (Foto I. Simionescu).

Acestea nu ies decat incet, se desfasoara cu prudenta, pe cand solzii care le aparau se desprind si cad, imprastiati de vantul de primavara ca niste petale ceva mai scortoase; sunt parti de timpuriu jertfite din trupul arborelui, murind dupa ce si-au indeplinit sarcina de a apara frunzele delicate, pe care bruma de primavara usor le-ar parli.

Frumos e teiul chiar si iarna. Ramai oprit in loc in fata lui nu numai prin ramificatia bogata, mai regulata decat a stejarului, dar si prin bobitele trandafirii, elegante, insirate rar pe crengutele tinere din anul trecut, cu abur rosietic pe ele. Sunt mugurii boghiosi, ce par floricele.

Spre deosebire de alti arbori, teiul infloreste tarziu, in mijlocul verii, caci mugurii din primavara dau numai frunza. Florile ca de ceara, sunt mirositoare si mai ales bogate in miere.

Cat tine floarea, teiul e un roiu. Albinele de dimineata pana in seara nu fac alta decat, cu harnicie, aduna nectarul dat din belsug, dar totdeodata duc si polenul de pe o floare pe alta.

Petalele cad; mirosul se stinge. In locul unde erau florile apar bobite galbui de o data, rumenite ceva mai tarziu. Sunt fructele. Spre toamna, vantul le rupe si le raspandeste, caci de codita principala este lipita o frunza palida, lunguiata, ca o aripa.

Pe langa toate teiul este si un copac cu mult folos pentru Roman. Din lemnul lui moale, usor de lucrat, face coveti, vase si linguri. Icoanele din lemn de tei, usor de histruit, se zugravesc mai usor, iar catapiteazma tot din tei mai lesne se lucreaza. Betele de chibrituri ca si cutiile in care sunt puse, se capata si din lemn de tei. Mangalul bun din lemn de tei se fabrica, iar din scoarta, Oboroace. Fibrele din liber dau sfoara asemenea celei de rafie, folosita la legatul viei, si la facerea rogojinelor.

Scandurile de tei se pot lesne lustrui si lucra; putandu-se taia subtile lemnul e folosit si ca "furnir', imbracaminte fina, cu ape frumoase, pentru mobilele facute din alt lemn.

In sfarsit florile de tei pe langa hrana imbelsugata data albinelor, sunt cautate la facerea ceaiului impotriva tusei.

La noi cresc mai multe soiuri de tei:

Teiul-rosu (Tilia parvifolia), cel mai raspandit, are frunzele mici, cu fata de un verde inchis care contrasteaza cu dosul aproape argintat. Florile sunt marunte, numeroase pe o codita

principala si foarte mirositoare. Fructele coapte iarasi marunte, sunt ruginii.

Fig. 37. Teiul-ros (K).

Fig. 38. Teiul-alb.

Teiul alb (Tilia alba), are frunzele mult mai palide chiar pe fata. Pe dos sunt paroase, pare ca ar fi presarate cu scama.

Frunzele nu sunt prea ascutite, iar acolo unde iese codita sunt mai scobite de cat la alti tei. Se mai deosebeste usor dupa floare, cu mult mai numeroase stamine - pana la 50, - mai scurte de cat petalele, in dreptul carora se vad niste solzisori galbui, asa in cat floarea pare batuta. E cel mai cautat pentru gradini si strazi, caci da umbra deasa. In Cazane creste si la 50 m. inaltime; dar si mai sus de 900 m. in Bihor.

Teiul-cu-foaie-mare. (T. grandifolia), ca si precedentul, se vede mai des in parcuri; in natura creste si pana la 920 m.; traeste indelung, chiar 1000 ani. Are frunzele mari, late, cu codita lunga, verzi si pe dos; da umbra deasa, infloreste mai de vreme, iar pe fiecare codita rar cand se gaseste mai mult de trei flori, mascate. Se deosebeste deasemenea si prin frunza ca o limba, care invalue codita florilor pana jos, unde iese de pe creanga.