Genul Rosa

Genul Rosa

Cuprinde foarte multe specii montane, hibrizi naturali si cultivaruri de interes horticol. Specii spontane, se intalnesc in regiuni temperate si subtropicale. Sunt arbusti taratori, erecti sau cataratori, cu tulpini frecvent ghimpoase si frunze imparipenat-compuse, alterne, cu stipele concrescute la baza petiolului.

Florile complete, terminale, solitare sau in raceme umbeliforme, cu invelis floral pe tipul 5, sepale intregi sau divizate, cazatoare la maturitatea fructului sau persistente la varful acestuia. La maturitate receptacul devine carnos, formand un fruct fals multiplu (maceasa), care include numeroase achene mici, paroase.

Rosa canina L. (R. Dumalis Bechst.) - maces

Specie indigena cu larga raspandire. Arealul sau cuprinde Europa, Asia Mica, Asia Centrala si Nordul Africii. La noi este cea mai raspandita dintre speciile de Rosa, este un    arbust comun la dealuri si in regiunile montane, se intalneste din campie, urca pana la 1700 m.

Prezinta o amplitudine climatica mare, obisnuit se intalneste pe soluri uscate pana la revene, suporta bine solurile compacte si chiar cele degradate.

Are temperament de lumina.

Este un arbust de pana la 2-3 m inaltime, cu ramuri arcuite, cu ghimpi puternici, recurbati, latiti la baza, comprimati lateral. lujeri bruni-roscati si ghimpi foarte puternici, recurbati, mugurii sunt mici, rosii,    frunzele sunt imparipenat-compuse, cu 7 foliole oval-eliptice, cu margini simplu sau imperfect dublu-serate, glabre pe ambele fete, florile sunt roz-albe, terminale, solitare sau in perechi pana la 3, fructul este fals, multiplu, elipsoidal, cu numeroase achene mici, paroase (fig. 173).

Pe langa valoarea ornamentala sau ca specie amelioratoare de sol, macesul are importanta pentru fructele sale bogate in vitaminele C, P si D.

Se obtine din samanta, butasi si marcote. Semanatul se face la sfarsitul verii, in august-septembrie sau primavara, cu samanta stratificata. Butasirea se face cu butasi cu calcai, primavara sau vara. Rezultate bune se obtin din marcotajul de vara cu ramuri arcuite.

Rosa canina se utilizeaza ca portaltoi pentru obtinerea varietatilor horticole de trandafiri. Se prefera altoirea in ochi dormind in august - septembrie, efectuata la colet. Exemplarele altoite se acopera complet cu pamant. Aceeasi metoda se recomanda pentru obtinerea altor specii din genul Rosa.

Rosa gallica L. - maces de camp

Arbust originar din Europa Centrala, Sudica si Asia Vestica, raspandita la noi in regiunile de campie. Se intalneste si in silvostepa si sporadic urca la deal. Specie euterma si xerofita, de soluri bogate, prefera substrate calcaroase, dar suporta si soluri compacte.

Este un arbust cu inaltimi mai mici decat Rosa canina, cu inaltime de 0,5 - 1 m, cu stoloni subterani si tulpini aeriene, adesea taratoare, din care pornesc ramuri ascendente. Lujerii sunt verzi sau roscati, cu ghimpi inegali, drepti sau arcuiti, subtiri. Frunzele sunt pentate, eliptice, pieloase, rotunjit-obtuze la varf, verzi- inchis, lucitoare, aspre pe fata, verzi-deschis, paroase, cu nervatiuni proeminente pe dos. Florile sunt solitare, rar grupate cate 2-3, cu petale purpurii. Fructele sunt piriforme sau globuloase, de 1-1,5 cm, aspru paroase. (fig. 174). Prezinta importanta naturalistica, ornamentala si in cosmetica, se obtine -"apa de roze".

Rosa pendulina L. (R. alpina L.) - maces de munte

Specie indigena, raspandita in regiunile montane din Europa Centrala si de Sud. La noi apare la munte, urcand in etajul subalpin; prefera soluri scheletice, superficiale, dar cu usoara umiditate, suporta o    usoara umbrire.

Arbust pana la 1 m inaltime, cu ramuri subtiri, divergente, adesea fara spini, frunzele au 7-9 (11) foliole ovat-eliptice, marunt dublu-serate, glabre pe fata superioara, paroase pe fata inferioara, mai ales pe nervurile principale, florile sunt mari, fructele sunt elipsoidale, uneori incovoiate (fig. 175).

Se poate cultiva ca specie ornamentala, fructele se recolteaza pentru continutul ridicat de vitamina C.

Rosa spinosissma L. (R. pimpinellfolia L.) - maces

Specie indigena, cu raspandire in Europa si Asia, intalnita la noi de la campie pana la munte, preferential pe substrate calcaroase, in locuri insorite, cu soluri superficiale, scheletice.

Este un arbust scund, uneori pitic, alteori pana la 1 m, formand tufe cu tulpini numeroase, erecte. Lujerii sunt subtiri, brun-inchis sau bruni-roscati, cu numerosi ghimpi, inegali si cu peri rigizi. Frunzele imparipenat-compuse, cu 5-11 foliole, mai frecvent 7, mici eliptice sau subrotunde. Florile sunt de obicei solitare, mari, albe, doar cu baza galbui sau slab rozee. Fructele sunt globuloase, de pana la 1 cm diametru, negri-purpurii (fig. 176).

In cultura se folosesc varietati horticole, unele dintre ele cu flori viu - colorate. Se poate folosi la consolidarea versantilor abrupti.