Genul Carpinus L.

Genul Carpinus L.

Include circa 25 de specii de arbori si arbusti din regiunile temperate si subtropicale ale Europei, Chinei, Japoniei, Americii de Nord.

Scoarta neteda, numai exceptional formeaza ritidom la batranete; mugurii alterni, fusiformi; frunzele ovat-eliptice, acut serate, asezate distic. Florile sunt unisexuat-monoice, grupate in amenti, apar primavara, odata sau imediat dupa infrunzire. Floarea mascula are 3-20 stamine, fara perigon, invelita la baza de o bractee paroasa; amentii femeli au numerosi solzi membranosi, caduci, care poarta o cima biflora. Floarea femela, aflata la subsuoara unei bractei si a doua bracteole, este alcatuita dintr-un ovar bilocular, cu perigon ingust, denticulat. Dupa fecundare, amentul devine pendent. Fructul este o achena, turtita si costata, la varf cu urmele perigonului si stilele persistente, asezat la baza involucrului fructifer. Lastaresc si rareori drajoneaza.

Carpinus betulus L. - carpen

Carpenul este originar din Europa si Asia de sud-vest (fig.17). Centrul raspandirii sale il constitue tinuturile EuropeiCentrale mijlocii, de unde se intinde spre vest si sud pana la tarmurile Atlanticului si Marii Mediterane.

In tara noastra participa la constituirea padurilor de sleau. Din zona sa optima altitudinal, de la campie s deal intre cca. 100 si 450m, patrunde si in regiunea padurilor montane, in fagete si amestecuri de fag si rasinoase, bradete (mai ales in Moldova de Nord si in Banat), pana la cca. 1000m altitudine, in Carpatii Meridionali.

Carpenul este mezoterm si rezistenta deosebit de bine la geruri si in special, la ingheturi tarzii, ceea ce ii permite instalarea gauri de ger. Desi pretentios fata de caldura din timpul sezonului de vegetatie, acesta este mezofit, nu suporta seceta si uscaciunea, dupa cum nu suporta nici gerurile excesive (sub -35⁰C).

Are temperament de semiumbra-umbra.

Prospera pe soluri fertile, bogate si constant umezite; de pe cele compacte, argiloase, cu variatii mari de umiditate, ca in statiunile de terase sau de interfluvii, el lipseste complet.

Carpenul este arbore de marimea a II-a depasind foarte rar 25m. Radacina este ramificata, puternic dezvoltata. Tulpina dreapta in masiv, uneori rasucita, torsionata. Are scoarta neteda, cenusie-albicioasa, asemanatoare cu a fagului, dar cu o serie de santuri inguste (caneluri) longitudinale. Are coroana ovoida, bogat ramificata, cu frunzis des ce acopera bine solul. Lujerii subtiri, geniculati, cu lenticele albicioase, slab-pubescenti in tinerete (fig.87). Mugurii sunt alterni, solzosi, fusiformi, accutiti, la varf parosi, de 0,5-1cm lungime si alipiti de lujer. Frunzele, asezate distic, sunt ovat-eliptice, de 5-8 cm lungime, la varf acuminate, la baza usor cordate sau rotunjite, pe margini dublu serate, pe dos sericeu-paroase, cu nervuri proeminente.

Infloreste si fructifica la varste relativ reduse (15-20 de ani). Florile sunt unisexuat-monoice, grupate in amenti pendenti, cilindrici; apar o data cu frunzele (prin luna aprilie).cele femele au perigon ingust, denticulat si sunt plasate in axila unei bractee concrescute cu doua bracteole mici, care dupa fecundare, dau nastere unui invelis fructifer trilobat de culoare verzuie, lobul median este mult mai lung decat lobii laterali. Fructele sunt asezate la baza involucrului, lat-ovoide, turtite lateral, de 0,8-1 cm lungime, verde-inchis, apoi brune, costate longitudinal, la varf cu cele doua stile si resturi de perigon. In anii de fructificatie abundenta, (periodicitatea 1-2 ani), involucrele fructifere, bine dezvoltate, de 6-15 cm lungime, dau nota dominanta in intreaga coroana. Fructele se imprastie usor la distante apreciabile, iar dupa germinatie (capacitatea germinativa 50-70%), plantulele se instaleaza in numar apreciabil.

Pe langa capacitatea foarte mare de regenerare din samanta, carpenul poseda si o remarcabila vigoare de inmultire pe cale vegetativa, din lastari.

Cresterea lenta in primii ani devine activa la 10-15 ani, pentru a incetini din nou si in mod definitiv la 40-50 de ani.

Longevitatea mica cca. 80-100 ani.

Specie putin variabila, carpenul prezinta totusi cateva forme si varietati interesanta, cum sunt:

Carpinus betulus f. purpurea K. Koch, cu frunze in tinerete purpurii;

Carpinus betulus var. incisa Alt., cu frunze lobate;

Carpinus betulus var. fastigiata, Jacq., cu coroana piramidala,

Carpinus betulus var pendula etc.

Are putini vatamatori biotici si este relativ rezistent la doboraturi si rupturi de vant sau zapada.

Se remarca prin capacitatea sa mediogena, modificand sensibil climatul intern, mediul devine umbros, racoros, moderat, protejeaza si solul, pe care-l structureaza, il afaneaza si il imbogateste cu litiera sa bogata, usor alterabila.

Carpenul este folosit cu succes si la crearea gardurilor vii, deoarece poate fi tuns, indesindu-si coroana si capatand forme dorite. Este indicat si pentru plantarea in masive si la formarea zidurilor verzi (mult utilizat in gradinile arhitecturale).

Carpinus betulus se obtine din samanta, iar varietatile prin altoire pe forma tipica. Semanatul se executa toamna, dupa dezaripare, cu seminte recoltate in parga (august-septembrie), in aer liber. Daca samanta se recolteaza la maturitate, semintele vor fi stratificate si semanate primavara.

Carpinus betulus var. incisa, se obtine prin altoire, in despicatura, executate in februarie, in sera. Altoaiele se confectioneaza din lujeri lignificati din sezonul de vegetatie precedent.

Carpinus orientalis Mill. - carpinita, sfinaec

Specie indigena, cu areal submediteranian, se intinde din Italia spre rasarit peste Peninsula Balcanica, in sud-estul Europei, Crimeea Caucaz, Asia Mica si Centrala, inaintand, in general mai spre sud decat carpenul in bazinul mediteranian (fig.17).

La noi creste spontan in regiunea de coline si campie, in statiuni calde si relativ uscate din zona forestiera sau din silvostepa. Se intalneste in Dobrogea, sudul Banatului si vestul Olteniei. Formeaza tufarisuri caracteristice, pe coaste insorite.

Este o specie termofila, dar destul de rezistenta la ger, si pronuntat xerofita, nepretentioasa fata de conditiile edafice, vegeteaza si pe solurile cele mai uscate, superficiale, cu mult schelet

Are temperament mai de semiumbra, mai de lumina decat carpenul, dar poate totusi sa reziste si in subarboret, prin padurile rarite de cvercinee.

Se deosebeste de carpen prin: inaltimea redusa, 8-10m; lujerii foarte subtiri, fin pubescenti, cu muguri mai mici, de 0,5 cm, in patru muchii (fig.88); frunzele de numai 2-5 cm lungime, marunt dublu-serate, ciliate, pe dos pubescente, cu petiol scurt si paros; amenti fructiferi mai scurti, de 3-6 cm; fructele achene mici, fiecare asezata pe o bractee ovat-ascutita, mica, asimetrica si neregulat dintata.

Tinand seama de rezistenta deosebita la seceta, puterea mare de lastarire, intereseaza ca specie de prima impadurire a terenurilor degradate de pe coastele calcaroase si uscate, contribuind la ameliorarea solului prin frunzisul sau destul de bogat. Importanta sporita are insa in Dobrogea, unde apare frecvent, devenind pe alocuri chiar coplesitoare.

Cu toate ca are aspect decorativ, este destul de rar folosit ca arbore ornamental.