LIANELE NOASTRE

LIANELE NOASTRE

Padurile ecvatoriale se caracterizeaza prin liane, odgoane vii, care nu se pot ridica de cat sustinandu-se de alti arbori. Acum se incolacesc in jurul trunchiului ca un boa, sugrumandu-1; acum se asvarle de pe un trunchiu pe altul, formand trapeze pentru sglobiile maimute si incalcindu-se atat de des in cat fac padurile greu de strabatut.

Si la noi nu lipsesc plante de asemenea fel. Prea putine se vad in desisurile padurii. Umbra deasa a boltei de frunzar le-ar incetini viata. Se intalnesc insa la margine de padure, in tufisuri si curaturi.

Formeaza decoruri atractive prin variatia de culori a plantei acatarate, amestecate cu a sustinatoarelor ei. In interiorul padurii doar iedera (Hedera Lelix) se incumeta sa traeasca, imbracand trunchiurile batrane cu ghirlanda frumoaselor frunze, verzi si peste iarna.

Fig. 122. Crenguta de iedera.

Trunchiul iederii se acatara prin ajutorul unor radacini adventive, scurte, incolacindu-se adesea pana in varful arborilor inalti. Creste incet, dar poate ajunge gros, cu o circonferinta de 1 m.

Frunzele sunt cunoscute si de un copil; rezista la ger, ramanand verzi si peste iarna. Pe o codita ceva mai lunga e un limb ca de piele, impartit in trei. Fata lor lucie e ca marmora, avand fondul verde inchis, cu vine si pete alburii.

La varful ramurilor secundare sunt maciuci de flori marunte, verzui, frumoase prin forma lor de stea regulata cu 10 raze, din care 5 sunt ale petalelor si alte 5 staminele. Abea in primavara viitoare se coc fructele. E una din plantele noastre decorative, caci imbraca trunchiurile uscate, zidurile, cu haina lor mereu inverzita.

In medicina populara a tuturor popoarelor se bucura de o mare catare; lemnul si fructele sunt socotite ca da sudoare bogata. Din radacini se fac bauturi impotriva viermilor intestinali, iar frunzele se pun la rani spre a le lecui.

Fig 123 Curpanul-de-padure

Curpanul-de-padure (Clematis vitalba), e podoaba huceagurilor. Nu poate fi tablou mai gingas de cat cand curpanul se acatara de macies, de paducel sau de alti arbusti cu fructe oachese. Toamna e o intrecere de culori, curpanul avand fructe argintii cu coada lunga, matasoasa, stranse gramada. Si vara cand e in floare e frumos. Florile adunate in crengute. ramicate sunt la culoare asemenea celor de lamai, albe-galbui, cu multe stamine. De altfel si dupa frunze se deosebeste. Le are compuse, ca ceruite si palide la culoare. Se acatara cu trunchiul ca un odgon; cu codita frunzelor se innoada de crengile arbustilor, putand da si sfichiuri verzui, care-l incolaceesc si mai strans. Fructele pisate dau rpsata si arsuri pe piele. Aiurea i se spune "iarba calicilor', caci adesea cersetorii, ca sa atraga mila trecatorilor, isi fac rani pe piele prin ajutorul acestei plante.

Frumoasa e ruda ei din partile muntoase, cu flori mari, singuratice, albastre.

Tot asa de interesanta e Vita-salbatica (Vitis nimfera) sprijinita in vii pe haraci ori pe garduri de sarma. In stare salbatica e mai indrasneata. Se urca pana in varful arborilor de 10-15 m., inaltime, prinzandu-se de ramuri; vroind uneori sa se urce si mai sus de varful arborelui pe care se agata; nepu-tandu-se sustine prin propriile ei puteri, se revarsa ca niste plete resfirate.

Prin Oltenia, Banat, dar mai ales prin Delta Dunarii, in padurile de pe grindul Letea, formeaza astfel tablouri fermecatoare, de toamna, cand frunzele ei devin stacojii, cu nuante felurite. Vita salbateca poate ajunge groasa la trunchiu cat un brat. Avand crengile mladioase dar si vanjoase, din ele se fac frumoase bastoane.

Aspectul arborilor si al boschetelor acoperite cu aceste liane este mai frumos toamna prin coloritul diferit al frunzelor: rosu, visiniu, pana la rosu de rubin, pentru frunzele de vita, galben-roscat, pentru curpan, verde-patat, pentru edera, pe fondul impestritat al frunzelor colorate. Sunt scenerii atractive; multi fug pana in Italia ca sa le vada, de si se gasesc si langa noi.

Hameiul (Humulus lupulus) se intrece in acatarare cu curpanul, intovarasindu-se spre a forma boschete la margenea drumurilor sau a paraelor de prin paduri.

Trunchiul e ca un odgonas, cu multi peri aspri pe el si prin incolacirea caruia planta se aburca pe crengile arborilor; adesa se tin una de alta, cel tanar folosindu- se de trunchiul celui batran, incalcindu-se des pana cand ajung si creanga unui arbore. Samana, in miniatura, cel mai apropiat cu lianele ecvatoriale.

Fig. 124. Fructe de hamei. (Des. E. Saulea-Bocec).

Frunzele tot aspre, au trei loburi adanc despartite, iar coada lor lunga se poate invalatuci si ea pe suport. Iarna cand frunzele au cazut, trunchiurile formeaza o incalcitura deasa.

Nu le prea zaresti florile, caci nu sunt colorate, ca ale Curpanului. Cele barbatesti pe un trunchiu, sunt verzui, marunte, formand ciorchini lungi. Polenul bogat este imprastiat de vant si dus pe florile femeesti de pe alt trunchiu din apropiere. Si acestea sunt verde-galbui; abea se deosebesc dintre frunze. Numai catre toamna le vezi cand semintele sunt formate. De trunchiul plantei spanzura numeroase conuri verzui, asemenea unor conuri de pini, colorate in galban-albicios. Solzii albiciosi, au pe fata dinlauntru numeroase ghinduri galbii, pare ca-s presarate cu faina de porumb. In ele se afla substanta amarie, care da gustul berei si din care cauza hameiul este cultivat, prea putin la noi, mai intins in Cehoslovacia

In padurea de pe valea Batovei linga Ecrene pina si maciesul devine ca un curpan, de se acata pina'n virful arborilor, impestritindu-i cu florile trandafirii.