Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


LATICIFERELE

Botanica



+ Font mai mare | - Font mai mic



LATICIFERELE

Laticiferele sunt specifice regnului vegetal, provin prin fuzionarea unor celule secretoare suprapuse, avand aspectul unor tuburi lungi, ramificate sau nu, formate din celule lipsite de pereti transversali, in interior cu un strat fin de citoplasma in care sunt inglobati mai multi nuclei si grauncioare de amidon de forme diferite: sferica, baghete, haltere etc. Produsul de secretie al laticiferelor este latexul, o emulsie apoasa de diferite culori in a carei compozitie chimica se afla: apa, glucide, acizi organici, saruri minerale, alcaloizi (morfina, codeina etc), taninuri, mucilagii si chiar enzime proteolitice (papaina de la Carica papaya). Latexurile sunt lichide vascoase, in general de aspect laptos (Euphorbia cyparissias - Alior, Ficus elastica - Ficus, Lactuca virosa - Laptuca veninoasa), mai rar limpede, transparent (Morus alba - Dud, Nerium oleander - Leandru). Latexurile, de regula, au culoarea alba, dar la anumite plante poate fi colorat: galben (Chelidonium majus - Rostopasca); brun-galbui (Cannabis indica - Canepa); oranj sau rosu (la unele specii de Papaver - Mac).



Dupa modul de formare si dupa organizarea lor la completa diferentiere, se clasifica in doua categorii: laticifere nearticulate si laticifere articulate.

Laticiferele nearticulate sau neadevarate, le intalnim atunci cand fiecare laticifer provine dintr-o singura celula care se alungeste considerabil. In functie de specie, celula alungita poate fi ramificata sau neramificata. In cursul cresterii celulei, nucleii se divid repetat fara ca procesul de cariocineza sa fie urmat de citocineza, deci nu apar pereti transversali, asa incat fiecare laticifer este format dintr-o singura celula foarte lunga (chiar si 10 m) ce contine numerosi nuclei. Astfel de laticifere raman independente unele de altele, fara a se anastomoza. Acest tip de laticifere este caracteristic plantelor din familiile: Cannabaceae, Apocynaceae, Euphorbiaceae (fig. 168), Moraceae etc.

Fig. 168. Laticifere din Euphorbia resinifera

Laticiferele articulate - sunt elemente secretoare ce provin din fuzionarea mai multor laticifere, fiecare dintre ele reprezentand un articul al laticiferului astfel format. Peretii transversali, care separa initial articulele intre ele, pot persista (Convolvulus sp. - V olbura), pot fi perforati de numerosi pori (Chelidonium majus - Rostopasca, fig. 169) sau pot fi complet resorbiti (Asteraceae). Laticiferele articulate pot ramane independente fara ca sa se anastomozeze (Chelidonium majus, Convolvulus arvensis) sau se pot anastomoza formand o adevarata retea (Papaver somniferum - Mac de gradina; Lactuca virosa - Laptuca veninoasa (fig. 170); Taraxacum officinale - Papadie, Hevea brasiliensis - Arbore de cauciuc (fig. 171).

Fig. 171. Laticifere din Hevea brasiliensis

 

Fig. 169. Laticifere din Chelidonium majus

 

Fig. 170. Laticifere articulate din Lactuca virosa

 

Laticiferele au rol

in metabolismul plantelor (latexul este un produs de excretie);

latexul este un produs de rezerva (datorita continutului sau in amidon);

in cicatrizarea ranilor;

de protectie a plantelor impotriva consumarii lor de catre animale, impotriva ciupercilor patogene si microorganismelor;

Latexul prezinta o deosebita importanta in industria farmaceutica. Latexul obtinut de la:

- Euphorbia resinifera - sta la baza obtinerii produsului euphorbium;

- Lactuca virosa - contine lactucarium;

- Papaver somniferum - latexul macului contine peste 20 de alcaloizi cu importanta medicinala majora (morfina, papaverina, codeina etc);

- Chelidonium majus - contine numerosi alcaloizi (chelidonina, cheleritrina, captizina etc.), cu proprietati antiseptice, coleretice, colagoge, antimicrobiene etc.

- Ficus elastica - contine enzima ficina, utilizata ca antihelmintic; Carya papaya - fructele sunt bogate in enzima proteolitica numita papaina, o enzima proteolitica.

In scopuri industriale latexul este deosebit de pretios. Asa este latexul din care se extrage cauciucul natural: Hevea brasiliensis - Arborele de cauciuc, Ficus elastica etc. Latexul extras din Brosimum galactodendron - Arborele vaca, originar din Venezuela, este dulce si contine substante nutritive fiind folosit in alimentatie.

O importanta deosebita o au plantele din care se extrage gutaperca, un izomer al cauciucului. Astfel, din Pallaquium gutta (familia Sapotaceae) se extrage gutaperca utilizeaza ca izolator electric, ca materie prima la prepararea cleiului de cizmarie, izolator al cablurilor submarine, in medicina ca materie plastica in chirurgie, la fabricarea instrumentelor medicale, pentru plombe in stomatologie, pentru confectionarea unor panze impermeabile pentru bandaje si in puericultura.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2901
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved