Tisa (Taxus baccata)

Tisa (Taxus baccata)

Tisa este un arbust sau arbore care atinge inaltimi de maximum 10-20 (25) m. Tulpina este dreapta; la exemplarele provenite din lastari,, tulpina este culcata sau baza este culcata si virful indreptat in sus, avind forma de tufa. Scoarta este subtire, de culoare cenusie-roscata si la maturitate se desprinde si cade sub forma de placi. Lemnul omogen, este unul dintre cele mai compacte mai tari si mai fine din cite exista in padurile de la noi Coroana, ovoid-conica sau rotunjita, are cetina foarte bogata, deasa, de culoare intunecata. Exemplarele virstnice au coroane mult mai rare si mai putin compacte. Mugurii, grupati in virful lujerilor! sint ovoizi, de culoare verzuie. Frunzele, persistente, sint liniar-latite, pe fata verzui intunecate, lucitoare, iar pe dos nelucitoare, verde-galbui. Florile sint de doua feluri: unele barbatesti si altele femele asezate pe indivizi diferiti. Din fiecare floare femela se va forma o saminta ovoida, lunga pina la 1 cm, cu coaja tare. lemnoasa, la maturitate bruna, acoperita pina aproape de virf cu o formatiune carnoasa si rosie numita arii. Semintele se coc prin august-septembirie.

Fig. 2 - Tisa (Taxus baccata): a - ramura cu seminte; b - ramura cu flori mascule; c - floare mascula marita

Tisa creste foarte incet, dar are o viata foarte lunga, ajungind pina la 2000-3000 de ani.

Toate partile plantei, afara de arii, contin doua substante otravitoare numite taxina si taxi catina. Toxicitatea acestei plante este cunoscuta din antichitate. Poporul grec credea ca aceasta planta este asa de otravitoare incit este destul ca un om sa treaca pe linga ea pentru a fi in pericol de moarte. Iulius Cezar povesteste ca galii otraveau sagetile lor cu sucul extras din "fructul' de tisa. V e r g i 1 i u sfatuieste pe crescatorii de albine sa se fereasca de a avea acest arbore in apropierea stupilor, florile fiind otravitoare pentru albine, iar P 1 i n i u Secundus si Dioscoride acuza pina si umbra arborelui de a fi primejdioasa pentru viata omului (V. Zanoschi si colab., 1981).

In tara noastra, tisa se intilneste sporadic in etajul montan pe tot intinsul arcului carpatic si al Muntilor Apuseni; in citeva puncte coboara si la dealuri, iar la Cazane, pe valea Dunarii, apare la circa 90 de metri altitudine. Se gaseste, mai ales, in regiuni cu relief accidentat, pe stincarii abrupte, grohotisuri sau sub forma de pilcuri prin padurile de fag, amestecuri de fag si rasinoase. Este o planta care prefera locurile adapostite, umbrite, cu umiditate atmosferica ridicata. Adeseori se cultiva ca arbore sau arbust ornamental ori pentru garduri vii.

Avind un lemn foarte tare, rosiatic, a fost mult cautat din timpuri stravechi pentru confectionarea arcurilor[1], sagetilor, vaselor, unor obiecte de arta populara si mestesugareasca. Lemnul a fost, de asemenea, utilizat in constructii, ori la cioplirea unor piese necesare pentru instrumentele agricole primitive, traditionale, ca material pentru mobile etc. Din aceste motive, planta a devenit tot mai rara in tara noastra, iar in locurile usor accesibile ea a fost adeseori exterminata.

Pentru salvarea de la pieire, tisa a fost declarata monument al naturii fiind pusa sub ocrotirea legii, cu clauza speciala ca este interzisa comercializarea lemnului ei oriunde s-ar gasi si de oriunde ar proveni.