ULMUL

In padurile de fag mai rar, mai des in cele de stejar si pana in lunca multor rauri mari, creste ulmul, adesa plantat si in parcurile din orase, din cauza portului sau asemenea, in multe privinti, cu al teiului. Se recunoaste dupa frunzele nesimetrice la baza. O jumatate este mai lunga de cat cealalta, rotunjita, asa in cat pare ca invalue codita.

La ulmul propriu zis (Ulmus campestris), cel mai raspandit dela noi, frunzele dintate pe margini, sunt verzi, de un verde inchis pe fata de sus, cu nervuri divizate la varf, pe cand pe dos sunt mai albicioase si cu un puf roscat la locul unde se imbina nervurile secundare cu cea principala.

Frumos e copacul cand infloreste. Lasa ca e unul din prevestitorii primaverii, inflorind chiar prin Martie, dar da drumul florilor inaintea frunzelor, asa in cat pare impodobit cu bombite matasoase trandafirii, in tot lungul crengutelor mai tinere.

Florile stau gramada, iesite din niste muguri mai umflati. Fiecare floare e ca o cupa, cu marginile resfrante, pe care sunt infipte patru stamine; in mijloc se afla partea femeiasca.

Dupa ce infloreste, plesnesc si mugurii cu frunze, mai mici, insirati de o parte si alta a crengutelor tot cate unul.

Cand sunt pe deplin desfasurate, ulmul da umbra destul de deasa, pana toamna tarziu, cand vecinul sau artarul si-a lepadat aproape toata podoaba frunzelor. De aceia e cautat pentru parcuri sau pentru umbrirea soselelor.

Fig. 42. Frunze si fructe de ulm (R.)

In locul florilor se arata fructele, ca niste foite de hartie de matase, sau mai bine ca o petita pentru pistoalele cu care se joaca copii. In mijloc e samanta, invaluita in fruct, al carui perete se prelungeste ca o foaie de hartie de tigara, spre a putea fi usor luat de vant si imprastiat.

Fig. 41. Crenguta de ulm cu flori (Des. C. Motas).

In deplina lui putere, ulmul e un arbore impunator, inalt, ramuros, cu scoarta avand crapaturi dese in lung, asa ca pare ca e imbracat peste tot intr'o panza de solzi, insirati dealungul trunchiului.

Lemnul ulmului, in privinta folosintei lui, nu sta departe de al stejarului, ba in unele privinti e mai bun, pastrandu-se bine sub apa. Tarusii pe care e zidita Venetia sunt in mare parte din ulm. E folosit mult la facerea caroseriei de automobile, la vagoane, dar si la mobile. Cu lemnul de ulm se imiteaza acela, mai scump, de Mahagoni.

E bun si de foc, de si lasa multa cenusa, in schimb aceasta e bogata in potasiu. Are multi dusmani. Gandacul ulmului ii mananca frunza, el si larva lui, de nu lasa de cat ta-sutul nervurilor. Mai periculoasa e o boala presupusa microbiana, careia nu i s'a dat de rost, care-l ataca incet-incet, de-i stange vlaga vietii, lasandu-i numai scheletul uscat, dupa vre-o 2-3 ani. Se vad in lungul drumurilor noastre asemenea bolnavi, de o data cu frunze ramase numai spre varf apoi desfrunzi cu totul.

In afara ulmului propriu zis, la noi mai traeste si Vanjul (Ulmus effusa) cu frunzele si mai nesimetrice, cu mugurii mai mici, mai ascutiti si cu florile cu codite mult mai lungi si colorate rubinii. Scoarta, crapata destul de des, se jupueste in solzi indoiti in afara.

Des se intalneste si ulmul de munte (Ulmus montana), cu frunze mult mai mari, adesea avand spre varf trei colturi mai rasarite. Frunzele par ca stau deadreptul pe crengute, asa de scurta e codita. Nu prea se bucura de mare catare, caci lemnul e bun doar numai pentru foc.