ACTIUNI PIONIERESTI

ACTIUNI PIONIERESTI

Culai Brailoiu se uita neputincios in curtea scolii. Iar l-au trezit din somn blestematii aia de pionieri! S-a culcat azi-noapte tirziu, pentru ca a dat cu bidineaua niste cai de furat Se gindise ca a doua zi, fiind duminica, va dormi si el pina mai tirziu. Si tocmai cind visa ca-n Vintileasa ramasese mai departe regimul burghezo-mosieresc, din curtea scolii izbucnise corul 'Sintem a tarii primavara'! Sarise ca ars. Prin pinza somnului intelesese ceva cu colectivizarea. Daduse buzna pe prispa crezind c-au venit lamuritorii. Il intimpinasera de indata zeci de priviri voioase. Nu era vorba de lamuritori. Era ceva mai rau. Erau pionierii. Culai Brailoiu se uita prosteste. N-avu curaj sa faca nimic. Nici macar sa injure. O facuse o data, pe la inceputul verii trecute, si avusese numai necazuri. Pionierii il pusera imediat personaj negativ intr-o sceneta. Auzind de asta, Culai Brailoiu scuipa si zise ca putin ii pasa. Era cu mai multi la un pahar de vin. Cei din jur risera si ei. Nu vazusera in viata lor o piesa de teatru si habar n-aveau ce inseamna personaj negativ. Oricum, nu era vorba de o injuratura. Socrul lui Culai Brailoiu ii atrase insa atentia ca nu era chiar asa de simplu. El, de exemplu, fusese la spectacolul pionierilor. N-avusese incotro, trebuise sa se duca, dat fiind ca-i crapa buza dupa o autorizatie de fabricat inghetata. La Caminul Cultural, unde se daduse piesa, fusese multa lume. Si popa, si militianul, si presedintele Sfatului Popular. Toti de-ai satului, care-l stiau pe Culai Brailoiu. Fusese insa si noul instructor raional, un tinar uscativ, tuns cu masina pe timple. Cind aparuse pe scena pionierul care-l interpreta pe Culai Brailoiu, instructorul se aplecase spre presedinte si-l intrebase ceva. Putea fi ceva in legatura cu Culai Brailoiu. Se bau si se glumi in continuare. Culai Brailoiu se tinu de tot felul de sotii. Musca o bucata de pahar si o minca plescaind de placere. Dadu pe git, dintr-o singura gilgiitura, toata damigeana. Vru sa bea o ulcica de vin stind in cap, dar nu-i reusi. Prin toate aceste prostiii il urmareau insa cele spuse de socru-sau. Era atit de ingrijorat, ca nici nu se putea imbata. Dupa plecarea celorlalti, descoperi ca era perfect treaz. Si chiar de a doua zi simti ca ceva nu era in regula. Ducind la Floresti un transport de vin clandestin, il prinse militia, care ii confisca totuL I-ar fi luat si calul, daca militienilor nu le-ar fi fost lehamite sa care la acea ora din noapte ditamai animalul. Colac peste pupaza, i se marira si cotele! Iata de ce Culai Brailoiu le zimbeste larg pionierilor care ies cintind din curtea scolii. - Salut voios de pionier! le raspunde Culai Brailoiu, numai in izmene, luind pozitie de drepti, cu mina la timpla.

Multi ani dupa caderea comunismului, cei citiva batrini ai satului se mai certara pe tema tragediei strabatute de tarile Europei de Est. Vintileasa se transformase din temelii. Pe locul fostului Camin Cultural se inalta acum o Fabrica de Computere, filiala Vintileasa a IBM. Presedintele Consiliului de administratie era Vasile Barbana, baiatul cel mic al lui Culai Barbana fugit in America pe vremea lui Ceausescu. El se intorsese in sat intr-o masina lunga si lata, leganindu-se ca o cadina. Proprietarul o lasa in Piata si urca pe jos pina in Vintileasa Deal. Nu pentru ca se dadea in vint dupa mersul prin praful satului natal, cum afirmau citeva fetiscane proaste din Vintileasa, ci pentru ca ulita era strimta in citeva locuri. La putin timp dupa infiintarea filialei IBM, isi facura aparitia in sat niste japonezi mici si iuti. Acestia ajunsera in Vintileasa dimineata, si pina seara, miscindu-se cu o agerime naucitoare, transformara biata ulita intr-o mindra sosea nationala. Acolo unde strimtimea fusese mai grozava, respectivii amenaja rapid o acolada avind in centru un mic bar. Comuna se racorda deplin si iremediabil la circuitul european. Numai ei, cei citiva batrini, fosti liberali, fosti taranisti, ba chiar si fosti comunisti, se mai adunau, seara de seara, pe prispa lui Vasile Norocea (care-si pastrase casuta ca pe vremuri, la interventii pe linga Guvernul roman, ale nepotilor sai, membri in Parlamentul european) si isi aminteau de trecut. Anii '50 erau anii tineretii lor. De aceea, seara de seara, se intorceau cu totii la acel timp nostalgic pe care-l luau si-l disecau in amanuntime, doar-doar vor descoperi in el secretul straniu, inefabil al vietii pentru totdeauna pierdute. Se certau pe o mie si una de fleacuri. Dar mai ales in problema ce-a fost mai rau si mai rau in comunism. Unii ziceau ca inchisorile. Altii ca deportarea. Si-n toiul acestei ciorovaieli, Culai Brailoiu isi amintea brusc: da' pionierii?! Toata lumea se lumina. Da, intr-adevar ce mai trasesera si cu pionierii?! Nu fusesera ca lamuritorii veniti sa-i vire in colectiv cu forta. Nu fusesera ca inundatiile sau cutremurul. Fusese totusi un cosmar. Un cosmar vesel, la a carui amintire fetele lor zbircite se imblinzeau. Si mai ciudat decit toate, era un lucru: ca nici unul din ei n-ar fi putut spune, oricit s-ar fi straduit, cum si de unde veneau aceste valuri ale initiativelor pionieresti. Pentru ca nu incapea nici o indoiala: era vorba de niste valuri ucigatoare, care se repetau la o distanta de citiva ani, si care se stingeau la fel de repede cum se nascusera.

Intr-o primavara, de exemplu, peste pionieri dadu initiativa confectionarii de casute tip, pentru pasarele. Scinteia pionierului din acea vreme publicase un amplu articol, insotit de fotografii, despre rolul acestor casute in lupta pentru pace. Se dadea drept model pionierul Ciun-Ciang dintr-un sat din Coreea de Nord, care facuse, in timpul sau liber si fara ajutorul nimanui, 500 de casute pentru pasarele. Gratie faptei lui eroice, satul fusese salvat de la bombardamentul imperialistilor americani. Intreaga unitate asculta articolul, citit cu glas tare de Steluta Munteanu, presedinta detasamentului nr. 1. Si, intr-un entuziasm desavirsit, hotarira cu totii sa nu mai lase fara adapost nici o pasare din perimetrul satului sau din cele in trecere prin spatiul sau aerian. Mai ales ca, din cite le spuse instructoarea, nu era exclus ca o astfel de pasare sa fie purtatoarea, peste mari si tari, a unui mesaj trimis de un copil negru sarac din New York spre mareata Uniune Sovietica, mai precis spre Kremlin, unde locuia tatal tuturor copiilor din lume, losif Visarionovici Stalin. Fusese, din cite isi aminteau cei de pe prispa, o dupa-amiaza tulbure. Plouase toata noaptea si drumurile se desfundasera. Pe la doua iesise soarele. Rece si strain, ca dosul unei monede. O picla usoara sta in vazduh. Si in aceasta lume strimta, cu hotarele brusc micsorate, satul simti ca se sufoca. - S-a dat cu bomba atomica! - tipara unii. - Ba nu, cu gaze de lupta! - ii contrazisera cei ce facusera razboiul. Abia cind iesira pe prispa, sau pe la porti, isi dadura seama ce era: copacii gemeau de pionieri. Pina si in salcia de la moara, de care nimeni nu se atinsese pina atunci, pentru ca se apleca primejdios deasupra girlei, se afla unul: baiatul cel mic al lui Culai Tacu. Se straduia sa agate acolo, fara teama c-ar putea pica in scoc, o casuta cu ferestre si cerdac pentru graurii calatori, dupa modelul decupat din Pionierskaia Pravda. Vazduhul suna de pitigaitul ciocanelor mici, realizate la atelierul scolii, de rontaitul ferastraielor, de strigatele vesele ale pionierilor. Se lucra intr-o organizare perfecta. Unii le confectionau. Altii le atirnau. Fruntasii la invatatura, ramasi jos, pe pamint, dadeau indicatii.

Observatiile lor erau imediat transpuse in practica. In marele stejar din centru, linga statia de supraveghere a undelor pe care veneau Europa Libera si Vocea Americii, detasamentul clasei a saptea urmarea atent ca nu cumva dusmanul de clasa sa apara pe raza comunei.

Valului casutelor pentru pasarele ii urma, intr-o toamna posomorita, cel al micului meteorolog amator. Totul pornise, ca de obicei, de la blestemata aia de Scinteie a pionierului! Revista, pentru care orice pionier din sat ar fi fost in stare sa se bata cu parintii, publicase serialul 'Si eu voi fi meteorolog, ca bunicul!' Schite viu colorate ilustrau articolele care prezentau principiile fundamentale ale luptei de clasa de-a lungul meteorologiei, situatia dezastruoasa a timpului probabil in tarile capitaliste, rolul taranimii sarace in prognoza vremii. Serialul se incheia cu un grupaj de indrumari privind confectionarea unei statii meteorologice de uz scolar. Drept urmare, satul cazu intr-un nou cosmar. Peste tot, pe garduri, pe peretii caselor, prin copaci atirnau barometre. Un instrument urias, cu acul de marimea unei furci, era spinzurat sub streasina Sfatului Popular. Cadranul lui arata mereu furtuna. Un fisiit persistent, ca si cum stoluri de pasari ar fi trecut prin vazduh, umplea inserarea. Erau sutele de giruete cocotate pe acoperisuri. De dimineata pina seara, puteai intilni prin toate locurile, de la poienitele din vii pina la lastarisul din marginea padurii, pionieri atenti la cele mai mici mutatii din atmosfera. Umblau gravi, cu carnetele in miini, notindu-si totul. Si au mai aparut, de-a lungul timpului si alte cosmaruri. Astfel, unii s-au napustit asupra batrinilor satului, epuizindu-i in lungi interviuri. Intr-un an, pionierii legara, prin intermediul unui telefon realizat in atelierul scoala, sediul G.A.C, de cea mai departata brigada. Evident, aparatul nu functiona. Pionierii nu gasira la magazinul din sat, cum ii sfatuia revista lor de specialitate, cutiile de crema de ghete care, prin incalzire la flacara unei spirtiere, puteau fi folosite drept receptoare. Cu toate acestea, ei instalara firul. Si cind cei de la sediu vrura sa-l rupa, taraboiul ajunse pina la raion.

Nu trecu mult de la initiativa asta, si satul ajunse din nou in preajma unei mari incercari. Detasamentul clasei a cincea se apuca sa sape soseaua Horesti - Vidra pentru a sadi straturi de flori in forma de stea, potrivit unui stravechi obicei din Azerbaidjan. Numai prezenta de spirit a presedintelui reusi sa evite catastrofa. Cu chiu cu vai, ii lamurira ca aveau nevoie pentru ca totul sa iasa bine, de sprijinul pionierilor sovietici.

Toti batrinii cadeau insa de acord ca nici una din aceste nenorociri n-o intrecea pe cea din iarna lui '52. Inca din toamna, pionierii hotarira, in cadrul unor adunari generale extraordinare, sa mearga prin sat cu Plugusorul. Invatasera repede versurile: Sculati voi romani plugari/ Muncitori si carturari/ Ca pe cer de Rasarit/ Stea mareata s-a ivit/ Tot poporul o zari/ Si la lupta se porni/ Si-a scapat in miez de vara/ De stapini si de ocara. O luna intreaga satul si imprejurimile sale vuira de strigate, de clopote, de buhaiuri si de plesnituri de bici. O luna intreaga, adica exact cit durara repetitiile. Satul primi aceste manifestari cu profunda ostilitate, Intii si-ntii, pentru ca, asa cum spuneau babele, era pacat sa zici Plugusorul intr-o alta zi decit Ajunul Anului Nou. Apoi, multi insi, auzind clopotele si buhaiul, se intrerupeau din lucru si exclamau: ei dracie, a venit Anul Nou! Cind isi dadeau seama ca miine nu-i revelionul, ca pina la faimoasa petrecere mai era atita timp de griji si roboteala, ii apuca o ciuda naprasnica pe derbedeii aia din curtea scolii. N-aveau ce le face, cum n-aveau ce le face nici fiilor lor, si ei pionieri. Odata ajunsi cu cravata la git, cu insigna prinsa in piept, capatau cu totii o incapatinare greu de inchipuit. Mustrarilor, ei le opuneau constiinta lor curata de pionieri ai tarii, injuraturilor, ei le raspundeau fara sa clipeasca, privindu-si fix parintii in ochi, cu citate elocvente din clasicii marxism-leninismului. Si, vorba lui Vasile Laluci din Vintileasa Deal, cum dracu' sa scoti cureaua si sa-i arzi citeva la cur unuia care-ti da citate din Lenin. Astfel ca, in Ajunul Anului Nou, satul ramase definitiv in stapinirea pionierilor plugari. Toate eforturile de a-i opri se dovedira zadarnice. Gospodarii trasera zavoarele si se ascunsera prin beciuri. Dar pionierii scoasera portile din titini, dadura buzna sub ferestre si nu plecara de acolo pina cind proprietarii biruiti de foame si sete, nu aparura in prag cu darurile prevazute de traditiile noastre populare. Unii gospodari le iesira inainte cu topoare, cu securi, cu furci, injurind cit ii tineau gura, dar pionierii nu se lasara intimidati. Exemplul lui Pavlik Morozov, marele pionier sovietic, le dadea curaj sa infrunte tot ce li se ridica in cale.