Franz Kafka, METAMORFOZA

Franz Kafka, METAMORFOZA

Intr-o buna dimineata, cind Gregor Samsa se trezi in patul lui, dupa o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat intr-o ginganie inspaimintatoare. Zacea intins pe spatele sau tare ca o carapace si, cind ridica putin capul, isi vedea abdomenul cafeniu boltit in sus si divizat in segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai tinea sa nu alunece cu totul de pe aceasta proeminenta. Nenumaratele lui picioare, jalnic de subtiri in comparatie cu dimensiunile sale de altadata, ii tremurau, neajutorate, inaintea ochilor.

Ce s-a intimplat cu mine ? ii trecu prin gind. Nu era vis. in jur se afla camera lui linistita - o adevarata camera omeneasca, desi cam mica - cuprinsa intre cei patru pereti pe care-i cunostea atit de bine. Deasupra mesei, pe care se vedea, imprastiata, o colectie de mostre de stofe - caci Samsa era voiajor comercial - sta atirnata fotografia ce-o taiase deunazi dintr-o revista ilustrata si o pusese intr-o rama frumoasa, aurita. Reprezenta o femeie cu caciulita in cap si cu un boa de blana la git : femeia sedea drept si intindea spre privitor un manson mare de blana, in care ii disparea intregul brat, pina la cot.

Privirea lui Gregor luneca apoi spre fereastra, si vremea mohorita de afara - caci se auzeau picurile de ploaie tiriind pe glaful de tabla - il facu profund melancolic. Ce-ar fi, daca as mai trage un pui de somn si as uita de toate smintelile astea, gindi el, dar ideea se dovedi intru totul nerealizabila, deoarece se obisnuise sa doarma pe partea dreapta si, in situatia actuala, nu se putea intoarce in pozitia respectiva. Cu oricita forta cauta sa se arunce pe partea dreapta, se rostogolea de fiecare data indarat pe spate, incerca de sute de ori, inchizind ochii pentru a nu fi nevoit sa-si vada picioarele zvircolindu-se, si renunta abia in clipa cind incepu sa simta intr-o parte o durere usoara, surda, pe care n-o cunoscuse pina atunci.

Of, Doamne, gindi el, ce meserie obositoare mi-am mai ales si eu ! Zi de zi pe drumuri. Neplacerile afacerilor sint mult mai nesuferite decit cele din magazinul parintesc de odinioara ; in plus, mai trebuie sa indur si chinul voiajurilor, grija de a nu pierde legaturile trenurilor ; mesele neregulate si proaste, relatiile cu oamenii, care se schimba mereu, nu dureaza si nu pot deveni niciodata mai intime. Duca/se dracului toate astea ! Simti o usoara mincarime pe burta, deasupra ; se impinse, incet, pe spate, spre tablia patului, pentru a-si putea ridica mai bine capul ; zari locul mincarimii, acoperit cu niste punctisoare mici, albe, despre care nu stia ce sa creada ; apoi vru sa pipaie locul cu unul din picioare, dar il trase numaidecit indarat, intrucit il treceau fiori reci de indata ce-l atingea.

Luneca indarat, in pozitia de mai-nainte. Sculatul asta dis-de-dimineata, gindi el, te timpeste de tot. Omul trebuie sa doarma ca lumea. Alti voiajori duc o viata fara griji, ca niste cadine in harem. De pilda, cind ma reintorc la birt, in cursul diminetii, pentru a transcrie comenzile obtinute, ii gasesc pe toti domnii astia abia la micul dejun. Sa indraznesc eu sa fac una ca asta, cu seful meu ! As zbura numaidecit. La urma urmei, cine stie daca n-ar fi mai bine pentru mine sa se intimple asa. Daca nu m-as stapini, de dragul parintilor, de mult mi-as fi dat demisia, m-as fi prezentat inaintea sefului si i-as fi spus parerea mea pe sleau. Si sint sigur ca ar fi cazut de pe pupitru ! Ce maniera ciudata mai e si asta, sa te asezi cu fundul pe pupitru si sa vorbesti de la inaltimea aceea cu salariatul, care trebuie sa se dea cit poate mai aproape deoarece seful este surd. Ei, dar nu e pierduta cu totul orice speranta ; cind voi avea, odata, strinsi laolalta toti banii pentru a putea plati datoria parintilor mei fata de el - s-ar putea sa mai dureze vreo cinci-sase ani pina atunci - am sa fac neaparat si acest lucru. Si apoi sa vezi, ce mai viata ! Deocamdata, fireste, trebuie sa ma scol numaidecit, intrucit trenul meu pleaca la cinci

isi intoarse privirea spre desteptatorul care ticaia pe dulap. Sfinte Dumnezeule ! se sperie el. Era sase si jumatate, iar limbile ceasului mergeau linistit inainte, trecusera chiar de jumatate si se apropiau de fara un sfert. Sa nu fi sunat oare desteptatorul ? Se vedea bine din pat ca fusese potrivit cum trebuie pentru ora patru ; cu siguranta ca si sunase. Dar cum a putut oare sa doarma fara sa-l auda, ca doar, cind suna, misca pina si mobilele din loc ! De fapt, nu dormise prea linistit, dar probabil ca, in schimb, dormise cu atit mai adinc. Si acum ce mai putea face ? Trenul urmator pleca la sapte ; ca sa-l prinda macar pe asta, trebuia sa dea un zor nemaipomenit ; dar colectia de mostre inca nici nu era impachetata, iar el nu se simtea citusi de putin odihnit si inviorat. La urma urmei, chiar daca ar mai prinde trenul, de praftorita sefului tot nu scapa, de vreme ce omul de serviciu al intreprinderii l-a asteptat la trenul de cinci si a raportat de mult despre intirzierea lui. Asta era omul sefului, n-avea nici sira spinarii si nici minte. Ce-ar fi sa anunte ca este bolnav ? Ar fi penibil si ar da de banuit, intrucit Gregor n-a fost inca niciodata bolnav in cei cinci ani de serviciu. Cu siguranta ca seful va veni impreuna cu medicul Asigurarilor sociale, le va face reprosuri parintilor pentru puturosul lor de fiu si va respinge toate pretextele, sprijinindu-se pe parerea medicului Asigurarilor, pentru care nu exista decit oameni sanatosi, dar care umbla sa scape de munca. Si, in cazul de fata, oare n-ar cam avea dreptate ? Daca facea abstractie de dorinta de-a continua sa doarma, ceea ce era cu totul nejustificat dupa un somn atit de lung, in rest se simtea cu adevarat foarte bine si avea si-o pofta de mincare cit se poate de zdravana.

In timp ce reflecta, in cea mai mare graba, la toate astea, fara a se putea hotari sa se scoale - iar desteptatorul tocmai arata trei sferturi - cineva ciocani usurel la usa de linga capul palului. "Gregor, striga o voce - era a mamei - e sapte fara un sfert. N-aveai de gind sa pleci la drum ?' Ce voce blinda ! Gregor se sperie singur, cind isi auzi glasul cu care raspunse : era, fara indoiala, vocea lui de totdeauna, dar in ea se amesteca, venind parca de undeva, din adinc, un piuit dureros, pe care nu-l putea retine si care facea ca toate cuvintele sa nu fie clare decit in primul moment, dupa care rezonanta lor se deforma intr-atit, incit nici nu-ti mai dadeai seama daca ai auzit cu adevarat bine sau nu. Gregor ar fi vrut sa raspunda pe larg si sa explice totul, dar, in imprejurarile de fata, se margini doar sa spuna : "Da, da, multumesc mama, ma scol indata ''. Datorita usii de lemn, schimbarea vocii lui Gregor nu se putu observa de-afara, de vreme ce mama fu satisfacuta de acest raspuns si pleca tirsindu-si pasii. Dar scurta discutie atrase atentia celorlalti membri ai familiei asupra faptului ca, in ciuda oricaror asteptari, Gregor mai era inca acasa ; si iata-i numaidecit pe tatal sau batind incetisor, dar cu pumnul, in usa laterala. "Gregor ! Gregor ! striga el, ce s-a intimplat ?' Apoi, dupa o scurta tacere il soma inca o data, cu glas mai gros : "Gregor ! Gregor !' La cealalta usa laterala il chema incet, tinguitor, sora lui : "Gregor ! Nu te simti bine ? Ai nevoie de ceva ?' Gregor raspunse in ambele directii : "Sint gata, uite-ma', si se stradui ca, printr-o articulare cit mai ingrijita si prin intercalarea unor lungi pauze intre cuvinte, sa inlature din glasul lui tot ce ar fi putut parea surprinzator. Tatal lui se si intoarse la micul dejun, dar sora continua in soapta : "Gregor, deschide, te implor !' Lui Gregor, insa, nici prin gind nu-i trecea sa deschida, asa ca binecuvinta obiceiul, dobindit in cursul calatoriilor, de-a incuia toate usile in timpul noptii, chiar si acasa.

Mai intii voia sa se scoale in liniste, nestingherit, sa se imbrace si mai ales sa-si manince micul dejun, si abia dupa aceea sa chibzuiasca ce era de facut, intrucit bagase de seama ca, in pat, nu-si putea aduna gindurile. isi aminti cum uneori, stind culcat, simtea o usoara durere, pricinuita probabil de faptul ca dormise intr-o pozitie incomoda, si cum durerea aceasta pierea, ca o simpla nalucire, de indata ce se scula ; si fu nespus de curios sa vada cum se vor sfirsi halucinatiile lui de astazi. Nu se indoia citusi de putin ca schimbarea vocii nu era altceva decit simptomul prevestitor al unei raceli strasnice, boala profesionala a tuturor voiajorilor.

Ii fu foarte usor sa dea plapuma la o parte : nu trebui decit sa se umfle putin si ea cazu de la sine. Mai departe insa, ii veni foarte greu, intrucit era neobisnuit de lat la trup. Ar fi avut nevoie de miini si de picioare, pentru a se ridica in sus ; dar, in locul acestora, n-avea decit nenumaratele picioruse, care se miscau necontenit in toate felurile si pe care, in plus, nici macar nu le putea stapini. Daca, la un moment dat, voia sa indoaie unul din ele, atunci acesta era primul care se intindea ; si daca, totusi, izbutea pina la urma sa execute cu el miscarea dorita, celelalte se framintau, intre timp, ca scapate de sub control si pareau cuprinse de o agitatie dureroasa. Numai sa nu stau degeaba in pat, ii trecu lui Gregor prin minte.

intii vru sa coboare cu jumatatea inferioara a corpului, dar aceasta parte, pe care de altfel inca nici n-o vazuse si despre care nu-si putea face o idee precisa, se dovedi foarte greu de urnit din loc ; totul mergea nespus de incet ; si cind, in cele din urma, cuprins de o furie aproape salbatica, isi aduna puterile si-si facu vint inainte, fara a tine seama de nimic, constata ca gresise directia si se lovi puternic de tablia de la picioarele patului ; iar din pricina durerii taioase care il sageta intelese ca tocmai partea inferioara a corpului era, pentru moment, probabil cea mai sensibila.

De aceea incerca sa coboare mai intii cu jumatatea superioara a trupului si intoarse, precaut, capul spre marginea patului. Lucrul acesta fu mai usor de realizat si, in ciuda latimii si greutatii, masa corpului urma si ea, incet, intoarcerea capului. Dar cind se vazu, in cele din urma, cu capul suspendat in gol, in afara patului, se temu sa mai inainteze in felul acesta, intrucit daca si-ar fi dat in sfirsit drumul sa

cada astfel, ar fi trebuit sa se intimple o adevarata minune ca sa nu se aleaga cu o rana la cap. Si, in nici un caz, nu trebuia sa-si piarda cunostinta ; asa ca, prefera sa ramina in pat.

Dar cind, dupa ce repeta efortul, ofta adinc, caci se pomeni iarasi in aceeasi pozitie si cind isi mai vazu si piciorusele luptindu-se aprig intre ele, fara a putea gasi modalitatea de a le potoli si de a le orindui miscarile, isi spuse din nou ca e imposibil sa mai ramina in pat si ca lucrul cel mai intelept era sa faca orice sacrificiu, daca intrevedea macar o speranta, cit de mica, sa poata scapa de acolo. Totodata nu pierdu insa prilejul sa-si aminteasca, printre picaturi, ca e preferabil sa chibzuiasca linistit si chiar cit se poate de linistit, decit sa ia hotariri disperate. In asemenea clipe isi atintea ochii pe fereastra dar din pacate privelistea cetii matinale, care ascundea privirilor pina si cladirile de pe cealalta parte a strazii, nu-i putea insufla nici incredere si nici vioiciune. <-S-a si facut sapte, isi spuse el, cind auzi ceasul batind din nou, s-a si facut sapte si inca nu s-a ridicat ceata. Sezu citava vreme linistit, abia respirind, de parca ar fi asteptat ca linistea desavirsita sa se reinstaureze, poate, o situatie reala si fireasca. Apoi isi spuse insa : Cind o batea sapte si un sfert, trebuie sa fiu de mult in picioare. De

altfel chiar si pina atunci va veni cineva de la magazin, ca sa intrebe de mine, intrucit magazinul se deschide inainte de sapte. Si incepu sa se legene, pentru a-si face vint, jos din pat, cu tot trupul o data. Daca-si va da drumul sa cada in felul acesta, atunci capul, pe care avea de gind sa-l ridice cit mai sus in timpul caderii, va scapa probabil fara nici o leziune. Spatele i se parea rezistent ; cu siguranta ca nu va avea nimic de suferit cu ocazia caderii pe covor. Cea mai mare grija i-o pricinuia insa perspectiva zgomotului puternic, care urma sa se produca si care avea sa trezeasca, indaratul usilor, daca nu spaima, macar ingrijorare. Dar trebuia sa accepte si acest risc.

Cind Gregor ajunse cu jumatatea corpului afara din pat - noua metoda era mai mult joc decit efort, nu trebuia decit sa se legene intr-una, ritmic - ii fulgera prin minte, cit de usor ar fi totul, daca i-ar da cineva o mina de ajutor. Doi oameni puternici - se gindi la tatal sau si la slujnica - ar fi fost intru totul de ajuns ; n-ar fi trebuit decit sa vire miinile sub spinarea lui boltita, sa-l ridice astfel din pat, apoi sa se aplece cu povara si sa astepte atenti, pina cind se va rasturna printr-un salt pe podea, unde piciorusele isi vor afla - de buna seama - un rost. Dar, facind totusi abstractie de faptul ca usile erau incuiate, trebuia oare, cu adevarat, sa strige dupa ajutor ? Cu toata situatia tragica in care se afla, nu se putu stapini sa nu zimbeasca, in clipa cind ii trecu prin minte asemenea idee. Ajunsese atit de departe ineit, cind se legana mai tare, abia isi mai putea tine echilibrul ; trebuia sa ia acum o hotarire decisiva, intrucit mai erau cinci minute pina la sapte si un sfert - cind se auzi deodata soneria de la intrare. E cineva de la magazin, isi spuse el aproape inlemnit, in timp ce piciorusele se zbateau cu atii mai grabite. Vreme de-o clipa domni liniste. Nu-i deschide nimeni, gindi Gregor, cuprins de o speranta nesabuita. Dar, dupa putin, servitoarea se duse la usa, fireste ca intotdeauna, cu pasi indesati, si deschise. Lui Gregor nu-i trebui sa auda decit primul cuvint de salut al vizitatorului si stiu cine era - insusi procuristul. De ce numai el, Gregor, era condamnat sa munceasca la o firma, unde, la cea mai mica abatere, se trezeau neintirziat cele mai grave banuieli ? Erau oare toti salariatii, fara exceptie, niste pungasi ? Nu se gasea printre ei nici un om vrednic de incredere, devotat, pe care sa-l mustre constiinta cind nu putea folosi pentru firma lui citeva ceasuri din cursul diminetii, sau care sa fie in imposibilitate de-a se da jos din pat ? N-ar fi fost oare suficient daca trimeteau un practicant sa intrebe ce s-a intimplat cu el - bineinteles daca aceasta investigatie era neaparat necesara ? Trebuia oare sa vina numaidecit orocuristul insusi, pentru a arata intregii familii, care n-avea nici o vina, ca cercetarea acestor imprejurari suspecte nu putea fi incredintata decit priceperii lui ? Si, mai mult ca o consecinta a enervarii care-l cuprinsese in urma acestui rationament, decit ca rezultat al unei adevarate hotariri, Gregor isi facu vint cu toata forta, jos din pat. Se auzi o busitura puternica, dar nu era un zgomot propriu-zis. Caderea fusese intrucitva amortizata de covor ; de altfel si spinarea lui Gregor se dovedise mai elastica decit isi inchipuise el insusi, asa ca sunetul inabusit al caderii nu alarmase pe nimeni. Dar capul nu si-l feri cu destula grija si se lovi ; de necaz si durere, il intoarse intr-o parte si-l freca de covor.

"Acolo, inauntru, a cazut ceva', vorbi procuristui in camera din stinga. Gregor incerca sa-si imagineze, daca nu i s-ar putea intimpla si procuristului, intr-o buna zi, ceea ce patise el azi ; de fapt, trebuia admisa existenta unei asemenea posibilitati. Dar, ca un fel de raspuns brutal la aceasta intrebare, procuristui facu acum citiva pasi indesati prin camera alaturata, scirtiindu-si ghetele de lac. Din camera aflata in dreapta, vorbi in soapta sora, pentru a-si preveni fratele : "Gregor, a venit procuristul - "Stiu', raspunse Gregor ca pentru sine ; dar nu indrazni sa ridice glasul atit de mult, incit sa-l poata auzi si sora lui.

"Gregor, spuse apoi tatal din camera din stinga, a venit domnul procurist si se intereseaza de ce n-ai plecat cu trenul de dimineata. Nu stim ce sa-i raspundem. De altfel, vrea sa-ti vorbeasca personal. Asa ca te rog sa deschizi usa. Fireste ca va avea bunatatea sa scuze dezordinea din camera ta.' "Buna dimineata, domnule Samsa !^u striga intre timp procuristul, prietenos. "Nu se simte tocmai bine, spuse mama catre procurist, in vreme ce tatal inca mai vorbea cu Gregor prin usa, nu se simte bine, credeti-ma, domnule procurist. Altfel cum ar putea Gregor sa piarda trenul ! Baiatului nu-i sta mintea la altceva, decit la magazin. Mai ca-mi vine sa ma si supar uneori, fiindca niciodata nu iese seara in oras ; iata, sint opt zile de cind n-a mai plecat in provincie si seara de seara a stat acasa. Sade la masa alaturi de noi si citeste linistit ziarul sau studiaza mersul trenurilor. Pentru el este o adevarata distractie sa-si treaca timpul lucrind traforaj. Asa, de pilda, in vreo doua-trei seri a sculptat o mica rama ; o sa va minunati cit e de frumoasa : a atirnat-o la el in odaie ;

_so puteti vedea, de-ndata ce va deschide usa. De altfel sunt bucuroasa ca ati venit la noi, domnule procurist ; fara dumneavoastra nu l-am fi putut face pe Gregor sa ne deschida usa ; este atit de incapatinat ! Si sint sigura ca nu se timte bine de loc, cu toate ca azi-dimineata n-a vrut sa recunoasca.' "Vin numaidecit', articula Gregor incet si cu grija, dar nu se clinti pentru a nu pierde nici un cuvint din discutia de-alaturi. "Nici nu-mi pot explica altfel lucrurile, doamna, afirma procuristul, sa speram ca nu e nimic grav. Desi, pe de alta parte, trebuie sa spun ca noi, oamenii de afaceri, din fericire sau din nenorocire, cum vreti s-o luati, trebuie sa trecem foarte adesea peste micile noastre suferinte, arunci cind nu e vorba de afaceri.' "Ei bine, poate sa intre acum la tine domnul procurist ?' intreba tatal nerabdator si batind din nou in usa. "Nu', raspunse Gregor.

In camera din stinga se facu o liniste penibila, in cea din dreapta sora incepu sa plinga, suspinind incetisor.

De ce nu se duce sora lui dincolo, la ceilalti ? Probabil ca abia s-a sculat din pat si ca inca n-a apucat sa se imbrace. Si de ce plinge, la urma urmei ? Pentru ca el nu se da jos din pat, ca sa-i deschida procuristului ? Pentru ca era amenintat sa-si piarda slujba si, in cazul acesta, patronul va incepe din nou sa-i siciie pe parinti cu vechile lui pretentii ? Griji cu totul inutile, pentru moment. Gregor inca mai era linga ei si nici prin gind nu-i trecea sa-si paraseasca familia la ananghie. Deocamdata, fireste, zacea intins pe covor si oricine ar fi stiut in ce stare se afla nu i-ar fi putut pretinde cu tot dinadinsul sa-i deschida procuristului. Dar aceasta mica impoliteta, pentru care va gasi usor, mai tirziu, o scuza plauzibila, nu putea fi un motiv de concediere imediata a lui Gregor. Si Gregor isi spuse ca ar fi mult mai rezonabil acum sa-l lase in pace si sa nu-l tulbure cu bocetele si insistentele lor. Dar, desigur, motivul care ii nelinistea pe ceilalti si le scuza comportarea era incertitudinea.

"Domnule Samsa, striga acum procuristul, ridicind vocea, ce inseamna asta?! Te baricadezi acolo, in camera dumitale, nu raspunzi dccit cu da si nu, le faci griji inutile parintilor si - in treacat fie zis - iti neglijezi indatoririle profesionale

intr-un mod inadmisibil. iti vorbesc aici in numele parintilor si al sefului dumitale si te rog foarte serios sa ne dai numaidecit o explicatie lamurita. Sint uimit, sint foarte uimit. Te credeam un baiat asezat, cuminte, si iata ca, dintr-o data, mi se pare ca incepi sa ne terorizezi cu toanele dumitale nesabuite. Azi-dimineata, seful a facut aluzie la o interpretare posibila a lipsei dumitale - se referea la incasarile care ti-au fost incredintate deunazi - dar eu am respins-o, garantind aproape cu cuvintul meu de onoare, ca nici nu poate fi vorba de asemenea explicatie. par acum sint nevoit sa iau act de incapatinarea dumitale si te asigur, domnule Samsa, ca aproape mi-a pierit pofta sa-ti mai iau vreodata apararea. Iar situatia dumitale nu e citusi de putin dintre cele mai sigure. La inceput am avut intentia sa-ti spun toate astea intre patru ochi ; dar, de vreme ce ma faci sa-mi pierd timpul aici in mod inutil, nu vad de ce as mai ascunde ceva parintilor dumitale. Afla deci ca munca dumitale din ultima vreme a fost cu totul nesatisfacatoare ; recunoastem si noi ca anotimpul nu e prea favorabil pentru afaceri stralucite ; dar nu exista, si nici nu poate sa existe vreun anotimp, domnule Samsa, in care sa nu se incheie afaceri.'

"Dar, domnule procurist, striga Gregor iesindu-si din fire si uitind, in enervarea sa, de orice precautie, va deschid numaidecit, indata. Am avut o usoara indispozitie, o ameteala care m-a impiedicat sa ma scol. Mai sint inca in pat : dar ma simt din nou in puteri. Chiar acum ma dau jos. Un moment de rabdare, numai. Nu ma simt inca atit de bine, cum mi-am inchipuit. Dar mi-a mai trecut. Cum poate veni boala peste om ! Aseara, inca, mi-era foarte bine, parintii mei stiu si ei ca e asa ; sau, mai exact, aseara am simtit un prim simptom fara importanta. Ar fi trebuit sa ne dam seama. De ce nu ne-am gindit sa anuntam la magazin ! Dar, vezi, totdeauna iti inchipui ca ai sa invingi boala fara sa stai in casa. Domnule procurist ! Crutati-mi parintii. Toate reprosurile pe care mi le faceti sint fara temei ; de fapt, nu mi s-a spus pina acum nici un cuvint despre asta. Poate ca n-ati vazut ultimele comenzi pe care le-am expediat. De altfel, voi pleca la drum chiar cu trenul de opt ; cele citeva ore de odihna m-au pus pe picioare. Nu vreau sa va pierdeti timpul, domnule procurist ; voi veni numaidecit la magazin ; va rog sa fiti atit de bun sa-i comunicati asta domnului director si sa-l salutati respectuos din partea mea !'

in timp ce rostea aceasta avalansa de cuvinte, 'fara a sti prea bine ce spune, Gregor se apropie de dulap, cu o usurinta ce se datora exercitiilor anterioare din pat, si incerca sa se ridice, sprijinindu-se de el. Voia intr-adevar sa deschida usa, sa-si faca aparitia si sa-i vorbeasca procuristului ; era nerabdator sa vada ce vor spune, cind vor da cu ochii de el, toti cei care-l chemau acum atit de insistent. Daca se vor inspainiinta, atunci va insemna ca nu mai are nici o raspundere si ca poate sa fie linistit. Iar daca vor primi totul cu bine, atunci nu va mai avea nici un motiv de ingrijorare si. grabindu-se putintel, va putea ajunge intr-adevar la gara, inainte de ora opt. La inceput aluneca de citeva ori in jos, fiindca dulapul era lustruit, dar pina la urma se avinta cu toata forta si izbuti sa se ridice drept in sus ; nici nu mai lua seama la durerile din abdomen, oricit erau de ascutite. Apoi isi dadu drumul sa cada inainte pe spatarul unui scaun din apropiere si se prinse cu piciorusele de marginea lui. In acelasi timp isi recapata stapinirea de sine si tacu milc, pentru a putea asculta din nou ce spunea procuristul.

"Ati inteles macar un singur cuvint ? ii intreba procuristul pe parinti, vreau sa sper ca nu-si bate joc de noi !?' "Sfinte Dumnezeule ! striga mama izbucnind in plins, pesemne ca e tare bolnav si noi il chinuim, saracul. Grete ! Grete !' chema ea apoi. "Mama !' tipa sora, din partea cealalta, incercind sa comunice cu ea prin peretii camerei lui Gregor, care era situata la mijloc. "Trebuie sa te duci imediat dupa doctor, Gregor e bolnav. Fuga la doctor. L-ai auzit cum vorbeste?' "A fost un glas de animal!' isi dadu cu parerea procuristul si vocea lui parea sa rasune in surdina prin comparatie cu strigatele mamei. "Anna ! Anna ! izbucni tatal alergind prin antreu spre bucatarie si batind din palme, adu numaidecit un lacatus !' Si iata-le pe cele doua fete alergind prin antreu si fosnindu-si fustele (oare cind se imbracase Grete atit de repede ?) ; apoi deschisera in pripa usa de la intrare, dar nimeni n-o mai auzi trintindu-se din nou ; probabil ca o lasasera deschisa, asa cum se intimpla de obicei in casele unde s-a abatut o mare nenorocire.

Gregor era acum mult mai linistit. Asadar, cuvintele sale nu se mai intelegeau, cu toate ca lui i se parusera deslusite, mai deslusite ca-nainte, poate pentru ca i se obisnuise urechea. Oricum, insa, incepusera sa-si dea seama ca i se intimplase ceva anormal si erau gata sa-i vina intr-ajutor. Singele rece si siguranta cu care luasera primele masuri il imbarbatara. Se simtea reintegrat in societatea oamenilor si nadajduia ispravi marete si surprinzatoare din partea medicului si a lacatusului, deopotriva, fara a face de fapt vreo deosebire intre ei. Pentru a-si drege si limpezi vocea in vederea discutiilor ce aveau sa urmeze, tusi putin, fireste straduindu-se s-o faca cit mai incetisor cu putinta, intrucit era posibil ca si acest zgomot sa sune altfel decit o tuse omeneasca - si nu era sigur ca isi va mai putea da seama de o eventuala deosebire. intre timp se facuse liniste adinca in camera alaturata.

Poate ca parintii sedeau la masa cu procuristul si se sfatuiau, poate ca erau cu totii linga usa sj trageau cu urechea.

Gregor se tiri incet spre usa, sprijinindu-sc de scaun ; ajuns acolo, lasa scaunul, se izbi in usa si se tinu drept, rezemindu-se de ea - capetele rotunjite ale picioruselor secretau o substanta lipicioasa ; apoi se odihni o clipa de efortul facut. Dupa aceea se cazni sa rasuceasca incet cu gura cheia in broasca. Dar cu ce sa apuce cheia ? Din pacate, se parea ca n-avea dinti ca toti dintii, in schimb mandibulele erau foarte puternice ; cu ajutorul lor izbuti chiar sa clinteasca putin cheia, neluind in seama faptul ca se ranise, fara indoiala, de vreme ce din gura ii curgea un lichid cafeniu, care se prelingea pe cheie si picura pe podele. "Ascultati, spuse procuristul din camera de-alaturi, intoarce cheia in broasca.' Pentru Gregor, aceasta imbarbatare fu binevenita ; ar fi dorit ca toata lumea, si tata, si mama, sa-i strige : Hai, Gregor, curaj, da-i inainte, rasuceste cheia ! Si, imaginindu-si ca toti ii urmareau cu incordare eforturile, musca plin de furie cheia, fara a se mai gindi la nimic. Pe masura ce cheia se rasucea, Gregor topaia in jurul broastei ; se tinea acum doar cu gura si, dupa cum era nevoie, se atirna de inelul cheii sau il apasa in jos cu toata greutatea corpului. Clinchetul sonor al

broastei, care ceda in cele din urma. il trezi cu totul la realitate. Rasuflind usurat, isi zise: lata, n-ara avut nevoit de lacatus, apoi apasa cu capul pe clanta pentru a deschide, in fine, usa. intrucit fu nevoit sa se dea dupa usa, tragind-o dupa el, aceasta ajunse sa fie larg deschisa si Samsa inca nu se zarea. Trebui dupa aceea sa ocoleasca incet canatul deschis, si anume cu multa atentie, daca nu voia sa cada pe spate, cit era de lung, mai inainte de a-si fi facut aparitia. Era inca preocupat de aceasta manevra dificila si n-avea ragazul sa mai fie atent si la altceva, cind il auzi deodata pe procurist scotind un "Oh!' sonor, asemeni suieratului vintului ; apoi, procuristul fiind cel mai aproape de usa, Gregor il vazu ducindu-si mina la gura intredeschisa si tragindu-se incet indarat, ca si cum o forta invizibila, de intensitate constanta, l-ar fi impins afara din camera. Mama - care in ciuda prezentei procuristului ramasese cu parul inca ravasit si zburlit de somnul noptii - arunca mai intii o privire tatalui, impreunindu-si miinile, apoi facu doi pasi spre Gregor si se pravali gramada, cu fustele infoiate in jur, in timp ce fata ei, cazuta in piept, nu se mai vedea de loc. Tatal strinse pumnul cu o mutra dusmanoasa, de parca ar fi vrut sa-l izgoneasca indarat, in camera lui, apoi privi oarecum nesigur in jur, prin odaie, isi acoperi ochii cu miinile si un plins cu sughituri incepu sa-i scuture pieptul voinic.

Deocamdata Gregor nu inainta in sufragerie, ci se rezema de celalalt canat al usii, care era prins cu zavorul, si nu-si arata corpul decit pe jumatate ; iar deasupra acestuia se ivi capul inclinat intr-o parte, cu care pindea reactia celorlalti. Intre timp vremea se mai luminase ; de partea cealalta a strazii se zarea acum limpede un cadru din interminabila cladire neagra-cenusie din fata - un spital - cu un sir monoton de ferestre ce strapungeau cu o nota de seriozitate fatada ; ploaia continua sa cada, dar numai ca niste picaturi mari, bine si distinct conturate, vizibile fiecare in parte si rostogolindu-se una cite una pe pamint. Vesela pentru micul dejun se rasfata cu imbelsugare pe masa, intrucit gustarea de dimineata era, pentru tatal lui Gregor, cea mai importanta masa a zilei ; adeseori o prelungea ore in sir, facind intre timp lectura diferitelor ziare. Chiar pe peretele opus se afla o fotografie a lui Gregor din vremea militariei, unde era infatisat ca sublocotenent, cu mina pe minerul sabiei, zimbind fara grija si parca impunind respect prin tinuta si uniforma lui. Usa dinspre antreu era deschisa si, cum nici cea de la intrare nu fusese inchisa, se putea vedea palierul scarii din fata apartamentului si primele trepte care duceau in jos.

"Ei, incepu Gregor vorba, constient de faptul ca era singurul care-si pastrase cumpatul, acum ma voi imbraca numaidecit, voi stringe colectia de esantioane si voi pleca. Vreti sa ma lasati sa plec ? Vreti ? Vedeti dar, domnule procunst, ca nu sint incapatinat si ca muncesc cu placere ; e neplacut sa tot voiajezi, dar n-as putea trai fara asta. incotro plecati, domnule procurist ? La magazin ? Da ? Veti relata totul exact, nu-i asa ? Orice om poate fi pentru o vreme in incapacitate de-a lucra, dar atunci e momentul cel mai potrivit pentru a-ti aduce aminte de realizarile lui anterioare si a te gindi ca mai tirziu, de-ndata ce dificultatea va fi invinsa, va depune cu atit mai multa sirguinta si stradanie in munca lui. Stiti foarte bine cit sint de indatorat domnului director. Pe de alta parte port de grija parintilor mei si surorii mele. Sint la ananghie, insa voi izbuti sa ies din nou la liman, prin munca. Nu-mi ingreunati si mai mult situatia. Luati-mi apararea la magazin ! Stiu, comis-voiajorul nu este agreat. Toata lumea isi inchipuie ca el cistiga din plin si ca duce astfel o viata imbelsugata. Oamenii nu prea au vreun motiv special ca sa chibzuiasca mai indeaproape asupra acestor prejudecati. Dar dumneavoastra, domnule procurist, cunoasteti situatia mai bine decit tot restul personalului, ba - intre noi fie vorba - mai bine chiar decit seful insusi care, in calitatea lui de patron, se lasa adeseori usor influentat in defavoarea unui salariat. Stiti de asemenea foarte bine ca un

comis-voiajor, care mai tot timpul anului lipseste de la magazin, poate cadea usor victima clevetirilor, intimplarii sau reclamatiilor neintemeiate ; impotriva acestora nu se poate apara, pentru ca. de cele mai multe ori, nu afla nimic despre ele sau, cel mult, simte tristele lor consecinte, pe propria lui piele, cind se intoarce acasa, istovit de calatorie, si cind nu le mai poate descifra cauzele. Domnule procurist, nu plecati fara sa-mi spuneti un cuvint, din care sa inteleg ca-mi dati dreptate, macar in parte!'

Dar, la primele cuvinte ale lui Gregor, procuristul se si intoarse sa plece,

tuguindu-si buzele si privindu-l doar peste umarul care-i zvicnea convulsiv. in timp ce Gregor vorbea, procuristul nu statu o clipa locului, ci fara a-l pierde din ochi, se retrase spre usa incet, pe nesimtite, ca si cum un ordin secret i-ar fi interzis sa paraseasca odaia. Ajunse, in fine, in antreu si, judecind dupa miscarea brusca cu care isi trase piciorul la ultimul pas, ai fi zis ca dusumeaua sufrageriei ii ardea talpile. Odata ajuns in antreu, intinse mina dreapta spre scara, de parca ar fi

asteptat de-acolo cine stie ce izbavire supranaturala.

Gregor isi dadu seama ca nu-l putea lasa nicicum pe procurist sa plece in asemenea stare de spirit, daca nu voia sa-si piarda slujba. Parintii nu sesizasera prea bine situatia ; in decursul anilor, le intrase in cap ideea ca Gregor avea existenta asigurata, la acest magazin, pentru tot restul vietii si, in afara de asta, acum erau atit de coplesiti de ingrijorarea momentana, incit nu mai erau capabili sa priveasca la viitor. Dar Gregor avea aceasta previziune. Trebuia sa-l retina pe procurist, sa-l linisteasca si sa-l cistige de partea lui ; ca doar intreg viitorul lui si al familiei depindeau de acest lucru ! De-ar fi fost macar sora lui de fata ! Ea era o fata desteapta, intelegea totul ; plinsese inca de cind Gregor sedea intins pe spate, fara nici o grija. Si cu siguranta ca procuristul, care era sensibil la femei, i-ar fi dat ascultare ; ea ar fi inchis usa apartamentului si l-ar fi descintat in antreu, pina cind i-ar fi spulberat spaima. Dar, tocmai acum, sora lui nu era de fata, asa ca trebuia sa actioneze chiar Gregor insusi. Fara a se mai gindi daca situatia actuala ii ingaduia sa se miste din loc si daca vorbele lui puteau - sau aveau sansa - sa fie intelese, Gregor parasi canatul de care se sprijinea si porni pe usa deschisa, vrind sa-l prinda din urma pe porocurist, care se apucase cu amindoua miinile de balustrada palierului, intr-un mod ridicol. Cautind un sprijin, Gregor cazu pe multiplele lui picioruse si scoase un strigat de spaima. Dar nu-niaidecit simti, pentru prima oara in dimineata aceasta, o senzatie placuta de satisfactie fizica ; avea pamintul sub picioruse, iar acestea - dupa cite isi putea da seama - il ascultau de minune, ba chiar ardeau de nerabdare sa-l poarte oriincotro voia ; incepu, in fine, sa creada ca sfirsitul suferintelor lui era foarte aproape. Dar, chiar in clipa cind clatinindu-se pe picioare din cauza trepidarii retinute, cazu pe podea nu departe de mama sa, ba chiar in fata ei, aceasta, desi parea cu totul dusa pe ginduri, sari in sus ca arsa, intinse bratele in laturi cu degetele rasfirate si tipa : "Sariti, pentru Dumnezeu, ajutor !' Apoi isi apleca fata, de parca ar fi vrut sa-l vada pe Gregor mai bine, dupa care fugi pe neasteptate inapoi, ca scoasa din minti, uitind ca indaratul ei se afla masa inca pusa ; se aseza in graba pe ea ca o persoana distrata, si paru sa nu observe ca, din cana rasturnata, cafeaua se revarsa suvoi pe covor.

"Mama, mama', spuse Gregor incetisor, catind in sus spre ea. Pentru o clipa, Gregor uita cu totul de procurist ; in schimb, vazind cum curge cafeaua, nu se putu abtine sa nu clefaie de citeva ori cu mandibulele, in gol. Vazind aceasta, mama se porni din nou sa tipe ; apoi sari de pe masa si cazu in bratele tatalui, care-i iesise inainte. Dar Gregor n-avea timp acum sa se ocupe de parinti ; procuristul se afla deja pe scara, de unde, cu barbia rezemata de balustrada, mai arunca o privire indarat. Gregor isi lau vint, pentru a-l ajunge cit mai repede din urma ; dar pesemne ca procuristul banuia ceva, intrucit sari dintr-un salt mai multe trepte si disparu, dupa ce mai apuca sa strige un ,.au !', care rasuna in toata casa. Din pacate, aceasta fuga precipitata a procuristului paru sa-l scoata cu totul din minti si pe tatal lui Gregor, care pina acum isi pastrase intrucitva cumpatul ; in loc sa alerge dupa procurist, sau macar sa nu-l impiedice pe Gregor s-o faca, el prinse cu dreapta bastonul, pe care procuristul il abandonase pe un fotoliu impreuna cu palaria si pardesiul, iar cu stinga apuca un ziar mare de pe masa si se apuca sa tropaie din picioare, agitind bastonul si ziarul, pentru a-l goni pe Gregor indarat, in camera lui. Gregor il implora in toate felurile, dar nu-i ajuta cu nimic : de altfel, rugamintile lui nici nu fura intelese ; oricit de umil isi intorcea capul spre tatal sau, acesta tropaia si mai tare din picioare. Dincolo mama deschise larg o fereastra, in ciuda vremii reci, si se pleca mult in afara cu fata ingropata in palme. Un curent de aer puternic se porni intre strada si casa scarii, fluturind perdelele, facind sa fosneasca ziarele de pe masa si leganind prin aer citeva foi care se imprastiara pe podele. Tatal isi hartuia neinduplecat fiul, suierind ca un salbatic. insa, cum Gregor inca nu era deprins sa mearga de-a-ndaratelea, se misca intr-adevar foarte incet. Daca ar fi putut sa se intoarca, ar fi ajuns intr-o clipita in camera lui, dar se temea sa puna la grea incercare rabdarea tatalui prin incetineala intoarcerii si se simtea amenintat de bastonul din mina lui, care-i putea da in orice moment o lovitura mortala pe spate sau in cap. in cele din urma, Gregor nu mai avu ce face, itrucit era constient ca, mergind de-a-ndaratelea, nu era in stare nici macar sa tina directia : astfel, aruncind intr-una priviri speriate spre tatal sau, incepu sa se intoarca in loc, cit putea mai repede, dar in realitate foarte incet. Pesemne ca tata bagase de seama buna lui intentie, intrucit nu-l stinjeni in manevra lui, ci il dirija, din cind in cind, de la distanta, cu virful bastonului. Daca macar ar fi incetat odata cu suieratul acela insuportabil, din cauza caruia Gregor isi pierduse capul cu desavirsire ; Gregor se intorsese aproape complet, cind, obsedat mereu de suierat, se zapaci si porni sa se rasuceasca indarat in partea cealalta. Apoi. cind ajunse, in sfirsit, cu capul

in dreptul deschiderii usii, se vadi ca trupul lui era prea lat pentru a putea trece fara dificultati. In starea de spirit momentana, tatalui nici nu-i trecu prin minte sa deschida, eventual, si canatul celalalt pentru a-i face lui Gregor suficient loc de trecere. N-avea decit o singura idee fixa. aceea de a-l vedea cit mai repede pe Gregor in camera lui. Nici gind sa ingaduie preparativele indelungate care i-ar fi permis lui Gregor sa se ridice in sus si sa poata intra in felul acesta pe usa. Mai degraba porni o larma infernala cautind sa-si determine fiul sa inainteze, ca si cum n-ar fi avut in fata nici un obstacol ; ceea ce auzea Gregor in urma lui nu mai parea sa fie doar vocea unui singur tata ; asa ca nu mai era de glumit si - fie ce-o fi - porni drept spre usa. Dar se intepeni in ea, cu o latura a corpului ridicata in sus si zgiriata atit de tare, incit vopseaua alba a usii se acoperi cu petele respingatoare ale lichidului ce mustea din rani ; nu se mai putea urni singur din loc, piciorusele de pe o parte se agitau in aer, iar cele de pe partea cealalta erau strivite dureros sub corp ; si atunci tatal sau ii dadu o lovitura puternica in spate. care-i produse o senzatie de usurare si-l facu sa zboare - singerind abundent - tocmai in mijlocul odaii lui. Usa fu trintita, in urma Iui, cu o lovitura de baston, apoi se facu, in sfirsit, liniste.

II

Gregor se trezi abia in amurg dintr-un somn gereu, asemeni unui lesin. Chiar daca n-ar fi fost tulburat din somn, tot nu s-ar fi desteptat mult mai tirziu, intrucit se simtea destul de odihnit si dormise pe saturate ; dar i se paru ca fusese trezit de zgomotul unor pasi usori si al usii dinspre antreu, pe care cineva o incuiase cu bagare de seama. Lumina lampadarelor electrice de pe strada proiecta pete livide, ici-colo, pe tavan si pe partile de sus ale mobilelor, dar jos, unde se afla Gregor, era intuneric bezna. Pipaind in jur cu antenele, a caror utilitate ajunse abia acum s-o aprecieze, Gregor se tiri incet spre usa, pentru a vedea ce se intimplase. Simti partea stinga a corpului ca o cicatrice lunga, care-l tinea dureros, si fu nevoit sa schiopateze cu adevarat pe cele doua rinduri de picioare. De altfel, unul dintre picioruse - mare mirare ca numai unul - fusese ranit grav cu prilejul pataniilor diia cursul diminetii, si se tira de parca era paralizat. Abia cind ajunse la usa isi dadu seama ce anume il atrasese intr-acolo ; mirosul de mincare. Gasi pe jos un castronas plin ochi cu lapte indulcit, in care pluteau citeva felioare de piine alba. Ii veni sa rida de bucurie, intrucit foamea il chinuia acum si mai tare decit in cursul diminetii ;isi viri deci capul, aproape pina peste ochi, in lapte il retrase insa de indata, dezamagit, nu numai pentru ca nenorocita aceea de rana din partea stinga il durea cind minca - si nu putea minca decit sforaind si umflindu-si tot trupul - dar pentru ca nu-i mai placea nici laptele, care fusese totdeauna mincarea lui preferata si pe care sora lui i-l pusese acolo, desigur, din acest motiv. Asa ca se departa cu dezgust de castronas si se tiri spre mijlocul camerei.

Gregor vazu, prin crapatura usii, ca in sufragerie fusese aprinsa lampa de gaz aerian ; dar, in timp ce altadata, tatal lui obisnuia, la aceasta ora din zi, sa citeasca cu glas tare ziarul de dupa-amiaza, pentru mama si, uneori, chiar pentru sora lui, astazi nu se auzea nimic. Cine stie, poate ca aceasta lectura cu glas tare, despre rare-i povestea si-i scria totdeauna Grete, nu mai facea parte, in ultima vreme, dintre tabieturile familiei. Pretutindeni in jur domnea linistea, desi era sigur ca apartamentul nu era gol. Ce viata linistita a mai dus si familia noastra, isi spuse Gregor, privind tinta inainte, prin intuneric, si simtindu-se mindru ca le putea asigura parintilor si surorii sale un asemenea trai, intr-o locuinta atit de frumoasa. Dar ce se va intimpla acum, daca toata linistea, bunastarea si huzureala lor trebuia sa ia sfirsit intr-un mod inspaimintator ? Pentru a nu se lasa prada unor astfel de ginduri, Gregor prefera sa faca putina miscare si porni sa se tirasca prin camera in sus si-n jos, in cursul lungii seri, cineva intredeschise pe rind cind o usa, cind alta, apoi o inchise repede la loc : probabil simtea nevoia sa intre la el in camera, dar de fiecare data anumite reticente ii impiedicau. Gregor se opri acum chiar linga usa sufrageriei, hotarit sa determine in vreun fel pe sovaielnicul vizitator sa vina inauntru, ori macar sa afle cine era; dar usa nu se mai deschise si astepta in zadar. De dimineata, cind usile erau incuiate, toti ar fi vrut sa intre in camera lui iar acum, cind deschisese el singur o usa, iar celelalte fusesera descuiate - pare-se - si ele in cursul zilei, nu mai venea nimeni inauntru, desi cheile erau in broaste pe dinafara.

Lumina din sufragerie fu stinsa noaptea tirziu si Gregor isi putu da seama foarte usor ca parintii si sora lui vegheasera pina atunci, intrucat ii auzi pe toti trei departindu-se in virful picioarelor. Acum era sigur ca nu va mai veni nimeni la el pina in zori ; avea asadar destul timp inainte, pentru a chibzui nestingherit cum

sa-si rinduiasca viata in viitor. Dar camera aceasta inalta si mare, in care era silit sa zaca intins pe jos, il ingrozea, fara sa-si poata da seama de ce, ca doar locuia in ea de cinci ani ; facind o intoarcere aproape inconstienta, de care se si rusina oarecum, se viri degraba sub canapea, unde se simti curind foarte bine, cu toate ca spinarea ii era cam turtita si nu-si putea ridica nici capul ; ii paru rau doar ca avea trupul prea lat pentru a intra cu totul sub canapea. Petrecu acolo noaptea-ntreaga, cind furat de un somn usor din care-l trezea necontenit foamea, cind framintat de griji si sperante nelamurite, ce duceau toate la concluzia ca, deocamdata, trebuie sa se poarta cu calm, rabdare si menajamente, pentru a-si ajuta familia sa indure cit mai usor neplacerile pe care, in situatia actuala, era silit sa i le produca.

A doua zi in zori, cind inca nici nu se luminase bine de ziua, Gregor avu prilejul sa verifice forta hotaririlor sale, atunci cind Grete, aproape complet imbracata, deschise usa dinspre antre si privi curioasa inauntru. Nu-l vazu numaidecit, dar ce Dumnezeu ! trebuia sa fie pe undeva, ca doar nu putuse zbura de-acolo; cind il descoperi sub canapea, se sperie atit de tare incit, fara sa se poata stapini, trinti usa la loc, pe dinafara. Apoi, ca si cum ar fi cuprins-o remuscarea, o deschise numaidecit din nou si intra in virful picioarelor, ca in camera unui bolnav grav sau a unui strain. Gregor scoase capul pina aproape de marginea canapelei si o privi atent. Oare va observa Grete ca lasase laptele neatins, fireste nu fiindca nu-i era foame ; si se va gindi oare sa-i aduca altceva mai pe gustul lui ? Daca n-o va face din proprie initiativa. Gregor avea de gind mai bine sa flaminzeasca, decit sa-i atraga atentia asupra acestui lucru, desi simtea, de fapt, o pornire nestavilita sa tisneasca de sub canapea si sa i se arunce la picioare, implorind-o sa-i aduca ceva bun de mincare. Dar sora lui observa indata, cu uimire, castronasul inca plin, din care se revarsase putin lapte primprejur ; il ridica numaidecit, insa nu-l apuca direct cu mina, ci cu o cirpa, si-l scoase afara. Gregor era nespus de curios sa vada ce-i va aduce in schimb si facea tot felul de presupuneri. Dar nicicind n-ar fi fost in masura sa ghiceasca de ce era in stare sora lui, in marea ei bunatate. Pentru a-si putea da seama de gusturile lui, ii aduse tot felul de lucruri, pe care le insira pe un jumal vechi : zarzavaturi pe jumatate putrezite, oase ramase de la cina si pe care se inchegase un fel de sos alb, citeva stafide si migdale, o bucata de brinza, despre care Gregor spusese cu doua zile in urma ca nu mai e buna de mincat, o felie de piine goala, uscata, una unsa cu unt si alta cu unt si sare. Alaturi de ele, mai puse si un castronas, in care turnase putina apa si care parea sa-i fie destinat definitiv lui Gregor. Apoi, stiind ca fratele sau nu va minca fata de ea, avu delicatetea sa se retraga in graba si chiar sa rasuceasca cheia in broasca -

doar-doar sa observe Gregor ca se poate simti in voie, la largul sau. Lui Gregor ii sfiriira piciorusele cind se putu repezi, in sfirsit, la mincare. De altfel, pare-se ca ranile se vindecasera de tot, intrucit nu mai simtea nici o stinjeneala ; faptul acesta il facu sa se mire nespus si sa-si aduca aminte cum se taiase putin la un deget cu cutitul, cu mai bine de o luna in urma, si cum rana il mai durea inca destul de rau, nu mai departe decit alaltaieri. Oare am devenit mai putin sensibil ? gindi el si incepu sa suga lacom din bucata de brinza, care-i atrasese atentia numaidecit, mai imperios decit toate celelalte alimente. Cu ochii inlacrimati de multumire, infuleca in graba, pe rind, bucata de brinza, zarzavatul si sosul ; in schimb mincarurile proaspete nu-i placura, nici macar nu le putea suporta mirosul, asa ca toate lucrurile, pe care voia sa le manince, le trase mai la o parte. Terminase de mult de mincat si inca mai adasta lenes in acelasi loc, cind Grete rasuci incet cheia in broasca, pentru a-i da sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi il cam toropise somnul, fu cuprins de spaima si se tiri in graba la locul lui, sub canapea. Dar ii trebui multa stapinire de sine pentru a putea ramine acolo chiar si scurtul rastimp, cit sora isi facu de lucru prin camera, intrucit masa imbelsugata il cam rotunjise abdomenul si abia mai putea respira, atit de ghemuit era. Simti ca se sufoca si ca i se umfla ochii in cap, dar privi cuminte la sora lui, care nu banuia nimic si aduna cu matura nu numai resturile, dar chiar si alimentele pe care nu le atinsese ; apoi, ca si cum n-ar mai fi fost bune de nimic, le rasturna grabita, intr-o galeata pe care o acoperi cu un capac de lemn si scoase totul afara. Nici nu intorsese inca bine spatele, cind Gregor iesi de sub canapea, intinzindu-se si umflindu-si abdomenul in voie.

Gregor isi capata acum hrana in felul acesta, o data dimineata, cind parintii si slujnica inca mai dormeau, iar a doua oara dupa masa de prinz, intrucit atunci parintii isi faceau siesta, iar servitoarea era trimisa de acasa, de catre Grete, cu vreo treaba oarecare. Fireste ca nici ei nu voiau ca Gregor sa rabde de foame, dar poate ca n-ar fi suportat sa stie, decit din auzite, ca maninca, sau poate ca sora lui voia

sa-i scuteasca de o mica amaraciune in plus. ca doar sufereau destul si fara asta.

Gregor n-a putut afla niciodata sub ce pretext au fost indepartati din casa, in prima zi. medicul si lacatusul, intrucit nimeni nu-l pricepea cind vorbea si toti - pina si sora lui - isi inchipuiau ca nici el nu-i intelege pe ceilalti ; astfel, cind Grele venea in odaia lui, Gregor trebuia sa se multumeasca sa asculte, din cind in cind, oftaturile ei si invocarea sfintilor. Abia mai tirziu, cind sora lui se mai obisnuise intrucitva cu situatia - de obisnuinta deplina nici nu putea fi vorba - Gregor mai prindea din zbor cite o observatie, care era rostita cu buna intentie sau putea fi talmacita ca atare. "Astazi stiu ca i-a placut', spunea ea cind Gregor devora mincarea pina la ultima farima ; iar in situatia inversa, care, treptat, se repeta tot mai frecvent, obisnuia sa remarce aproape cu tristete : "Iar a ramas totul neatins!'

Dar, daca Gregor nu putea afla direct nici o noutate, in schimb tragea cu urechea pe la usi si afla tot ce se vorbea in camerele alaturate ; cum auzea voci, alerga numaidecit la usa respectiva si se lipea cu tot corpul de ea. Mai ales in primele timpuri nu exista discutie in care sa nu fi fost vorba de el, chiar si pe ocolite. Vreme de doua zile a putut auzi, la toate mesele familiei, consfatuiri cu privire la atitudinea ce trebuia adoptata ; chiar si intre mese nu vorbeau decit tot despre aceeasi tema, in orice moment aflindu-se in casa cel putin doi membri ai familiei, deoarece nici unul nu voia sa ramina singur si nici nu se-ndurau sa plece cu totii de acasa. De altfel servitoarea - desi nu era prea clar ce si cit aflase despre cele intamplate - ceruse chiar din prima zi sa i se dea drumul numaidecit ; si cind, un sfert de ora mai tirziu, isi lua ramas bun. multumi cu lacrimi in ochi, ca si cum concedierea ar fi fost cea mai mare binefacere, apoi, fara sa-i ceara cineva, se lega cu juramint groaznic sa nu sufle nici o vorba nimanui.

Acum trebuiau sa gateasca sora impreuna cu mama ; fireste, nici nu era cine stie ce osteneala, ca doar nu mincau mai nimic. Gregor ii auzea necontenit imbiindu-se unul pe altul, dar primind mereu acelasi raspuns : "Multumesc, am luat destul', sau altceva asemanator. Nici de baut se pare ca nu beau mai nimic. Adesea, sora lui ii intreba pe tatal lor daca nu vrea o bere si se oferea binevoitoare sa se duca sa i-o cumpere chiar ea; iar citid acesta tacea, Grete spunea - pentru a-i inlatura ultimele motive de retinere - ca o poate trimite, in definitiv, si pe portareasa, dar atunci el raspundea, intr-un tirziu cu un "nu' raspicat si nu mai vorbea nimeni despre asta.

inca din prima zi, tatal expuse limpede, atit mamei cit si surorii lui Gregor, intreaga situatie financiara si toate perspectivele. Din cind in cind se ridica de la masa si scotea vreun document sau cine stie ce carnetel de insemnari, din minuscula casa de bani Wertheim, pe care o salvase din falimentul pe care-l daduse cu cinci ani in urma. Se auzea cum descuia broasca atit de complicata si cum o incuia la loc, de fiecare data, dupa ce lua din ea ceea ce cauta. Aceste explicatii ale tatalui sau fura pentru Gregor primul lucru imbucurator pe care-l auzi de la inceputul captivitatii. Totdeauna isi inchipuise ca tatal sau nu mai ramasese cu nimic de pe urma magazinului de odinioara, iar acesta nu-i afirmase niciodata contrariul - de altfel nici Gregor nu se interesase niciodata. Grija lui Gregor fusese, pe atunci, sa faca tot ce-i sta in putinta, pentru a ajuta familia sa uite cit mai repede de crahul financiar, care-i aruncase pe toti in bratele disperarii. Si astfel incepuse sa munceasca cu toata ardoarea, ajungind peste noapte, dintr-un biet functionaras, un comis-voiajor care avea, fireste, alte posibilitati de cistig si ale carui succese in afaceri se transformau numaidecit in bani pesin : acesti bani ii putea aduce acasa si pune pe masa, in fata familiei uimite si fericite. Frumoase timpuri, dar splendoarea lor nu se mai repeta dupa aceea, desi Gregor cistiga si mai tirziu destui bani pentru a putea asigura existenta familiei - lucru pe care il si facea. Se obisnuisera cu totii, atit familia, cit si Gregor ; unii primeau banii cu recunostinta, celalalt ii da cu placere, dar fara ca sa se mai nasca din aceasta o atmosfera de calde efuziuni. Doar sora mai ramasese atasata de Gregor si planul lui tainic era - dat fiind faptul ca, spre deosebire de el, Grete iubea muzica si cinta emotionant de frumos la vioara - s-o trimita la conservator in anul urmator, fara a tine seama de cheltuielile pe care i le va prilejui aceasta hotarire si pe care va cauta sa le acopere in alt mod. Adesea, cind Gregor petrecea citeva zile acasa, conservatorul revenea in discutiile dintre el si sora lui, dar totdeauna doar ca un vis frumos, imposibil de realizat, despre care parintilor nici nu le placea sa auda vorbindu-se ; insa Gregor se gindea foarte serios la acest lucru si intentionase sa le-o comunice solemn in ajunul Craciunului.

Asemenea ginduri, cu totul inutile in situatia actuala, ii treceau prin minte in timp ce sedea in picioare, lipit de usa, si tragea cu urechea. Uneori il dobora oboseala si, nemaiputind asculta, lasa capul sa-i cada si sa se izbeasca de usa, apoi il tinea iarasi nemiscat, intrucit chiar si cel mai mic zgomot produs de el se auzea alaturi si-i silea pe-ai casei sa amuteasca. "Ce-o fi tot facind acolo', spunea tata dupa un rastimp, intorcind probabil capul spre usa, apoi discutia intrerupta se pornea din nou, cu incetul.

Batrinul Samsa repeta explicatiile de mai multe ori, pe de-o parte pentru ca nu-i mai erau de mult familiare problemele respective, pe de alta parte pentru ca mama nu pricepea totul din prima data ; astfel Gregor afla amanuntit ca, in ciuda ghinionului avut, familia mai ramasese din vremurile de odinioara cu o mica avere, fireste nu prea importanta, dar pe care o mai sporisera, intre timp, si dobinzile. In afara de asta, banii pe care Gregor ii aducea lunar acasa - si din care el nu-si pastra decit citiva guldeni - nu fusesera cheltuiti in intregime, asa ca din economii se mai adaugase un mic capital. indaratul usii lui, Gregor aproba din cap, cu convingere, bucurindu-se de acest neasteptat spirit de prevedere. De fapt, gratie acestor sume economisite, Gregor ar fi putut sa amortizeze mai repede datoria tatalui fata de directorul sau, grabind astfel cu mult sosirea zilei cind ar fi putut sa scape de aceasta slujba ; dar, in imprejurarile actuale, era fara indoiala mai bine asa cum rinduise tatal lucrurile.

Totusi, banii acestia nu erau suficienti pentru ca familia sa sa poata trai numai din dobinzi ; ar fi ajuns, poate, pentru a le asigura existenta un an, doi, dar nu rnai mult ; nu puteau fi considerati, asadar, decit ca o rezerva, ce nu trebuia sa fie atacata, ci doar pastrata pentru zile negre; banii necesari pentru existenta zilnica trebuiau sa fie agonisiti intr-alt fel. Oricit ar fi fost de sanatos, tata era totusi un om batrin, care nu mai lucrase nimic de peste cinci ani si nu-si putea face prea multe iluzii ; de altfel, in cursul acestor cinci ani, care reprezentau prima lui vacanta dupa o viata plina de truda, incheiata cu un insucces, se cam ingrasase si devenise destul de greoi. Si atunci cine sa cistige bani ? Poate cumva mama, care suferea de astma si pe care simplul mers prin casa o obosea si-o obliga sa se intinda pe divan in fata ferestrei deschise, abia mai tragindu-si sufletul ? Sau sora sa care, cu toti cei saptesprezece ani ai ei, mai era inca un copil ce se complacea in existenta de pina acum si care nu stia sa faca altceva decit sa se imbrace dragut, sa doarma pina tirziu, sa ajute la gospodarie, sa ia parte la citeva distractii modeste si, mai ales, sa cinte la vioara ? Cind discutiile din camera alaturata ajungeau la tema necesitatii de-a cistiga bani, Gregor se dezlipea de usa si se arunca pe canapeaua de piele cautind in racoarea ei alinarea rusinii si tristetii care-i incingea trupul.

Adeseori isi petrecea pe ea noptile lungi, fara a da geana de geana, ci doar riciind pielea ore in sir. Alteori nu-si cruta osteneala de-a impinge un fotoliu linga fereastra ; apoi se agata de glaf si, sprijinindu-se pe fotoliu, se rezema de cercevea, dar nu pentru a se uita afara, ci pentru a retrai probabil senzatia de eliberare care-l cuprindea odinioara, cind privea pe geam. Caci, pe zi ce trecea, Gregor vedea tot mai nelamurit toate lucrurile aflate la oarecare distanta de el ; acum nu mai deslusea spitalul din fata a carui priveliste o blestemase de-atitea ori in trecut ; si, daca n-ar fi stiut cu precizie ca locuieste in linistita, dar intru totul citadina Charlottenstrasse, ar fi putut crede ca, de la fereastra lui, vede o pustietate, in care nu se intrezareste nici o linie de demarcatie intre cerul cenusiu si pamintul tot cenusiu. Surorii lui i-a fost suficient sa remarce doar de doua ori fotoliul linga fereastra, pentru a intelege totul ; dupa aceea, de fiecare data cind deretica prin odaie, impingea fotoliul linga geam, ba chiar lasa ferestrele dinauntru deschise.

Daca ar fi putut sa vorbeasca cu sora sa si sa-i multumeasca pentru tot ce facea de dragul lui, Gregor ar fi acceptat mai usor toate serviciile aduse ; dar asa, condamnat la tacere, suferea nespus. Fireste ca ea cauta sa atenueze, pe cit posibil, impresia penibila si, cu cit trecea vremea, izbutea sa se prefaca tot mai bine ; dar si Gregor ii intelegea din ce in ce mai limpede jocul. Simpla ei aparitie ii procura o suferinta cumplita. Cum intra in odaie, Grete nici nu inchidea bine usa oricit era ea de grijulie sa le ascunda celorlalti privelistea camerei lui Gregor - si alerga indata la fereastra, de parca s-ar fi sufocat ; o deschidea larg, cu miini grabite si, fie cit de frig, raminea o clipa cu capul scos afara, respirind adinc. De doua ori pe zi il inspaiminta pe Gregor cu alergatul si zgomotul ei ; tot timpul cit era geamul deschis, Gregor tremura de frig sub canapea ; stia si el foarte bine ca Grete l-ar fi scutit de supliciul acesta, daca i-ar fi fost cit de cit posibil sa stea cu ferestrele inchise intr-o camera, in care se afla si el.

O data - cam la vreo luna dupa metamorfozarea lui Gregor, deci cind Grete n-ar mai fi avut motive sa se mire de infatisarea lui - ea veni ceva mai devreme ca de obicei si-l gasi pe fratele ei tocmai stind la fereastra, nemiscat, intr-o pozitie care trezea spaima. Gregor se astepta s-o vada renuntind de a intra in camera, intrucit, din locul unde se afla, o impiedica sa deschida fereastra numaidecit ; dar Grete nu se multumi doar sa nu intre, ci se trase speriata indarat si trinti usa ; un strain si-ar fi putut inchipui ca Gregor o pindise si voise s-o muste. Fireste ca Gregor se ascunse indata sub canapea, dar trebui sa astepte pina la prinz reintoarcerea ei ; iar cind veni, paru mai ingrijorata ca de obicei, Gregor isi dadu astfel seama ca aspectul Iui nu incetase sa-i inspire dezgust si ca biata fata trebuia sa se stapineasca, pentru a nu fugi de indata ce-l vedea pe el sau vreo particica din corpul lui, ce se zarea de sub canapea. Pentru a o scuti si de acest spectacol, Gregor cara intr-o zi cu spinarea un cearsaf de pat - i-au trebuit patru ceasuri pentru aceasta - si-l duse pe canapea, unde-l aseza in asa fel, incit frupul sa-i fie complet acoperit cind statea dedesubt, iar Grete sa nu-l poata vedea nici chiar daca se apleca in jos. Daca sora sa ar fi fost de parere ca cearsaful nu era necesar, n-avea decit sa-l traga la o parte - caci doar era destul de limpede, ca Gregor nu se izolase astfel de placere ; dar ea lasa cearsaful cum era, ba chiar o data, cind Gregor dadu usor cearsaful in laturi cu capul, pentru a observa ce impresie i-a facut surorii lui noua orinduiala, i se paru ca surprinde o privire de recunostinta in ochii ei.

In primele doua saptamini, parintii nu-si putura lua inima in dinti sa intre la el in camera si Gregor ii auzi rostind cuvinte de lauda cu privire la munca actuala a Gretei - ei care, in trecut, se plingeau deseori ca nu le da nici o mina de ajutor in casa. Acum asteptau adesea - si tata si mama - in fata usii lui Gregor, in timp ce sora lui deretica prin camera ; de-ndata ce iesea de la el, o descoseau amanuntit, in ce stare a gasit odaia, ce-a mincat Gregor, cum s-a comportat de rindul acesta si daca n-a remarcat vreo ameliorare oricit de mica. De altfel, mama a vrut destul de curind sa intre in camera lui Gregor, dar tatal si sora lui au impiedicat-o, la inceput cu argumente logice, pe care Gregor le asculta cu multa atentie si le aproba intru totul. Mai tirziu trebuira s-o opreasca cu forta, iar cind mama incepu sa strige : "Lasati-ma sa intru la Gregor, la bietul meu baiat nefericit ! Nu pricepeti ca trebuie sa ma duc la el ?', Gregor se gindi, ca poate n-ar fi rau daca mama ar veni inauntru, fireste nu in fiecare zi, dar macar o data pe saptamina ; ea intelegea totul mult mai bine decit Grete care, cu tot curajul ei, nu era decit un copil si care, de fapt, nu-si asumase aceasta grea povara decit, poate, doar din usurinta copilareasca.

Dorinta lui Gregor de a-si vedea mama se implini curind. in timpul zilei, Gregor nu voia sa se arate la fereastra, pentru a nu-si compromite parintii, dar nici de plimbat nu se putea plimba prea mult pe cei citiva metri patrati de dusumea, iar de stat culcat linistit ii venea greu chiar si noaptea ; in scurta vreme nici mincarea nu-i mai producea vreo placere si astfel lua obiceiul sa se distreze catarindu-se, crucis si curmezis, pe pereti si pe tavan. in special ii placea sa stea atirnat de plafon ; era cu totul altceva decit sa zaca lungit pe podele ; respira mai liber ; simtea in tot trupul ca un fel de vibratie ; si, in starea de euforica uitare de sine care-l cuprindea acolo sus, i se intimpla uneori, spre marea lui surprindere, sa-sj dea drumul si sa vina gramada jos. Dar acum stia, fireste, sa-si stapineasca mai bine corpul si nu patea nimic, chiar cind cadea de la asemenea inaltime. Sora lui observa curind aceasta noua distractie - dat fiind ca Gregor lasa, in timpul preumblarilor, urme de lichid viscos pe ici, colo - si atunci ii veni in gind sa-i usureze cataratul. pe cit posibil, si sa scoata din camera toate mobilele care l-ar fi putut impiedica, in primul rind dulapul si biroul. Dar, singura, nu era in stare sa indeplineasca acest lucru ; pe tata, nu indraznea sa-l cheme ; servitoarea - o fata de saisprezece ani - nu i-ar fi dat in nici un caz vreo mina de ajutor intrucit, desi rezista curajos pe pozitie de la plecarea fostei bucatarese, ceruse ingaduinta sa tina bucataria incuiata tot timpul si sa nu deschida decit atunci cind era chemata in mod special ; Grete nu avea altceva de ales, decit s-o cheme pe mama, odata, in lipsa tatalui de acasa. Mama accepta cu exclamatii de bucurie, dar cind ajunse in fata usii de la camera lui Gregor, amuti. Grete se uita mai intii prin camera sa vada daca totul e in ordine ; abia dupa

Aceea ii dadu voie si mamei sa intre. Gregor trase in graba cearsaful mai jos decit de obicei si-i facu mai multe falduri, dindu-i un aspect de parca fusese aruncat din intimplare pe canapea. De rindui acesta se abtinu de a mai spiona pe sub cersaf si nu se uita dupa batrina ; era multumit sa stie doar ca venise, in sfirsit. "Poti intra,nu se vede', spuse Grete mamei, conducind-o probabil de mina. Gregor auzi doar cum cele doua femei plapinde miscau din loc vechiul si masivul sifonier - Grete tinind sa-si asume tot greul muncii, in pofida temerilor mamei, care o avertiza sa nu faca un efort prea mare. Totul dura destul de mult. Dupa un sfert de ora de truda, mama spuse ca ar fi totusi mai bine sa puna sifonierul la loc intrucit, in primul rind era prea greu si ele doua n-ar fi putut termina treaba inainte de inapoierea tatalui, iar daca-l lasau in mijlocul camerei l-ar fi incurcat pe Gregor ; si-apoi, in al doilea rind, nu stiau sigur daca, prin indepartarea mobilelor, ii faceau placere lui Gregor. Ea era de alta parere : aspectul peretilor goi ii producea o stringere de inima, si oare Gregor - care se obisnuise de aita vreme cu mobilele din camera lui - nu va avea, si el, acelasi, sentiment si nu se va simti parasit, in odaia goala ? Apoi conchise vorbind in soapta, ca totdeauna, de parca ar fi vrut ca Gregor - despre care nu stia in ce loc se afla - sa nu-i auda nici macar vocea, caci despre faptul ca nu intelege cuvintele era convinsa. "Si-apoi prin scoaterea mobilelor, dam dovada ca renuntam la orice speranta de a-l mai vedea insanatosit si ca-l parasim fara mila, in voia soartei ? Cred ca cel mai bun lucru ar fi sa incercam a pastra camera in starea dinainte, pentru ca Gregor sa gaseasca totul neschimbat, cind se va reintoarce la noi, si sa poata uita mai usor cele petrecute intre timp.'

Auzind aceste cuvinte ale mamei, Gregor isi dadu seama ca cele doua luni, in care nimeni nu-i adresase cuvintul si in care dusese o viata monotona in sinul familiei, ii tulburasera probabil mintile ; altfel nu-si putea explica cum de-l cuprinsese dorinta nestramutata de a-si vedea camera golita de mobile. Oare dorea cu adevarat ca odaia lui calda si confortabil mobilata, cu piese de familie, sa fie transformata intr-o caverna, unde sa se poata tiri nestingherit in toate directiile, desi pretul acestei libertati ar fi insemnat uitarea rapida si totala a trecutului sau omenesc ? Era oare pe punctul de-a uita totul si doar vocea mamei, pe care n-o mai auzise de mult, izbutise sa-l trezeasca din aceasta toropeala ? Nu, nu trebuia scos nimic din camera ; totul trebuia sa ramina pe loc ; nu se putea lipsi de influenta binefacatoare a mobilelor ; chiar daca acestea il impiedicau sa se tirasca fara rost in toate directiile, nu era nici o paguba ; dimpotriva, era mai bine asa.

Din pacate, Grete fu de alta parere decit mama ; ea se obisnuise - fireste, pe buna drepte - sa treaca in fata parintilor drept o autoritate in toate chestiunile care-l priveau pe Gregor ; asa ca, si de rindul acesta parerea mamei o determina sa hotarasca, dimpotriva, scoaterea nu numai a dulapului si biroului, cum intentionase la inceput, dar si a tuturor celorlalte mobile, cu exceptia indispensabilei canapele. Desigur ca hotarirea nu fusese dictata numai de incapatinarea ei copilareasca si de sentimentul increderii in sine, pe care-l dobindise, atit de pe neasteptate si cu atita truda, in ultima vreme ; dar Grete observase, totodata, ca Gregor avea nevoie de mult spatiu pentru a se misca in voie si ca - din cite isi putea da ea seama - nu se folosea citusi de putin de mobile. Poate ca mai contribuise, insa, la hotarirea asta si romantismul virstei - un sentiment care cauta totdeauna satisfactie si care-i insuflase dorinta sa dramatizeze peste masura situatia fratelui sau, pentru a putea sa i se devoteze cu atit mai mult. Caci nimeni, in afara de ea, n-ar fi cutezat sa intre intr-o camera, in care Gregor haladuia intre peretii goi.

Iata de ce nu se lasa clintita din hotarirea ei, aici chiar de catre mama care, simtindu-se nelinistita si nesigura in camera lui Gregor, amuti incurind si incepu

s-o ajute, dupa puterile ei, la caratul mobilelor afara. La urma urmei, Gregor putea sa se lipseasca de dulap, dar biroul ar fi trebuit sa ramina la locul lui. Abia parasira femeile camera, impingind dulapul cu opinteli si icneli, ca Gregor si scoase numaidecit capul de sub canapea, ca sa vada cum ar putea interveni si el, cit mai prudent si mai cu tact. Din nefericire, insa, cea care se intoarse mai intii fu tocmai mama, in timp ce Grete ramase in camera de alaturi, unde cuprinsese dulapul cu bratele si incerca zadarnic sa-l clinteasca din loc, clatmindu-l intr-o parte si

intr-alta. Dar mama nu era obisnuita cu aspectul fiului ei si ar fi putut sa se imbolnaveasca de spaima ; asa ca Gregor, speriat. se retrase de-a-ndaratelea pina la celalalt capat ai canapelei si nu putu evita ca, in fata, cearsaful sa se miste putin. Acest fapt fu de-ajuns pentru a atrage atentia mamei ; ea ramase o clipa tintuita locului, apoi alerga indarat la Grete.

Desi Gregor isi repeta intr-una ca nu se intimpla nimic neobisnuit, si ca doar se schimba locul citerva mobile, trebui sa recunoasca, pina Ia urma, ca acest dute-vino al femeilor, micile ior exclamatii, hirsiitul mobilelor pe dusumele ii faceau impresia unui vacarm ce izbucnea din toate partile ; si, oricit isi ascundea capul, stringindu-si picioarele si ghemuindu-se la pamint, era nevoit sa-si spuna ca nu va mai putea indura multa vreme tortura asta. Femeile ii golira camera si luara tot ce-i era drag; dulapul, in care~si tinea traforajul si toate sculele, fusese scos ; acum incercau sa clinteasca biroul, ale carui picioare se adincisera cu vremea in lemnul podelei - biroul pe care isi scrisese temele ca student la Academia Comerciala, ca elev de liceu si chiar ca scolar in clasele primare ; acum nu mai avea timp sa tina seama de bunele intentii ale celor doua femei, de a caror prezenta in camera aproape ca uitase, mai ales ca oboseala le facea sa roboteasca in tacere si nu se mai auzea decit tropaitul infundat al pasilor lor pe dusumele.

Astfel Gregor iesi la iveala - in clipa cind femeile tocmai se rezemasera de birou, in camera alaturata, pentru a-si trage sufletul - si isi schimba de patru ori directia mersului, intrucit nu stia nici el ce trebuia sa salveze mai intii ; deodata zari pe peretele gol tabloul doamnei imbracata toata in blanuri, se catara grabit in sus si se lipi cu abdomenul infierbintat pe geamul rece, care-i dadu o senzatie placuta de racoreala Macar tabloul acesta, pe care-l acoperea cu trupul lui, nu i-l va lua nimeni. intoarse capul spre usa, pentru a putea observa femeile cind vor reveni in odaie.

Ele nu se odihnira prea mult si se intoarsera indata ; Grete o prinse pe mama de mijloc aproape purtind-o pe sus. "Ei, acum cemai luam ?' spuse fata privind in jur. Deodata dadu cu ochii de Gregor, catarat pe perete. Nu izbuti sa-si pastreze cumpatul decit, probabil, pentru ca era si mama de fata ; isi pleca fata spre ea, pentru a o impiedica sa se uite in jur, si-i vorbi precipitat, tremurind toata : "Vino, nu vrei sa mergem mai bine, pentru o clipa, indarat in sufragerie ?' Gregor intelese limpede intentia Gretei ; voia s-o puna pe mama la adapost, pentru ca dupa aceea sa-l goneasca de pe perete. Ei bine, n-avea decit sa incerce ! Sta intins, cit era de lung, pe tabloul lui si n-avea de gind sa renunte si la acesta. Mai degraba ii va sari surorii in cap.

Dar cuvintele rostite de Grete nu avura alt rezultat, decit s-o nelinisteasca pe mama sa, care facu un pas intr-o parte, zari imensa pata cafenie de pe tapetul inflorat, scoase un tipat si, pina sa-si dea seama ca era vorba de Gregor, icni cu glas strident si sugrumat: "O, Doamne! 0, Doamne !', apoi cazu pe canapea, cu bratele intinse in laturi, parca a renuntare totala, si ramase nemiscata. "Uf, Gregor !' striga Grete, amenintandu-l cu pumnul si sfredelindu-l cu privirea. Erau primele cuvinte pe care i le adresa direc, de cind se metamorfozase. Apoi Grete alerga in camera alaturata, pentru a aduce niscaiva saruri, cu care s-o trezeasca pe mama din lesin ; Gregor se hotari sa dea si el o mina de ajutor - pentru salvarea tabloului mai era timp si dupa aceea ; dar se lipise puternic de tablou si trebui sa faca un efort violent pentru a se desprinde ; alerga indata in camera de alaturi, ca si cum ar fi fost in stare s-o ajute pe Grete cu sfatul, ca odinioara ; dar trebui sa ramina inactiv in spatele ei, in timp ce ea rascolea febril printre sticlute ; ba o mai si sperie, cind fata se intoarse si dadu cu ochii de el ; o sticluta ii scapa pe jos si se facu tandari ; un ciob il rani pe Gregor la fata, in timp ce doctoria coroziva ii scalda piciorusele ; fara sa mai intirzie, Grete lua atitea sticlute, cite putea tine in mina, si alerga indarat la mama, inchizind usa cu piciorul. Gregor se vazu asadar izolat de mama, care era poate pe moarte, din cauza lui ; usa nu putea s-o deschida, de teama ca nu cumva s-o puna pe fuga pe sora lui, si ea trebuia doara sa ramina linga mama ; n-avea altceva de facut, decit sa astepte ; chinuit de remuscari si de ingrijorare, incepu sa se tirasca peste tot, se catara pe pereti, pe mobile si pe tavan, apoi, cuprins de disperare si simtind ca totul parca i se invirte in jur, cazu lat in mijlocul mesei celei mari.

Trecu o vreme ; Gregor sta locului, istovit ; in jur domnea liniste - poate ca era semn bun. Deodata se auzi soneria. Servitoarea era incuiata, fireste, in bucatarie, asa ca trebui sa se duca chia; Grete sa deschida. Venise tata. "Ce s-a intim-plat ?' fura primele lui cuvinte ; fara indoiala ca infatisarea fetei il facuse sa banuiasca ceva. Grete raspunse cu glas infundat - probabil isi ascunsese fata la pieptul tatalui: "A lesinat mama dar acum ii e mai bine ; Gregor a iesit din ascunzatoare !' "Ma asteptam la una ca asta, raspunse tata, de cind va tot spun eu, dar cine

se-ntelege cu voi, femeile !' Gregor isi dadu seama ca tata interpreta gresit lamuririle laconice ale fetei si-si inchipuia ca fiul lui se facuse vinovat de vreo violenta. De aceea Gregor trebuia sa incerce acum sa-l imbuneze, caci de explicatii mai pe larg n-avea nici timp si nici nu era in stare. Asa ca se refugie linga usa camerei lui si se lipi de ea, pentru ca, atunci cind va intra in sufragerie, tata sa vada numaidecit buna intentie a lui Gregor de-a se intoarce in odaia sa, si sa-si dea seama ca nu e nevoie sa-l goneasca cu forta. ci doar sa-i deschida usa pentru ca el sa dispara numaidecit.

Dar tata nu era in dispozitia de-a observa asemenea subtilitati. "Aha !' striga el de cum intra, cu o intonatie de minie si totodata de bucurie. Gregor isi departa capul de usa si-l ridica spre tatal lui. Dar nu-si inchipuise sa-l vada asa, cum arata acum ; e drept ca, in ultima vreme, se lasase furat de noul sau obicei de-a se catara peste tot si uitase sa se mai intereseze, ca la inceput, de toate evenimentele din restul apartamentului ; si doar trebuia sa se astepte la unele schimbari Totusi, totusi mai era acesta intr-adevar tatal lui ? Era oare acelasi om, care sedea ghemuit in pat, ostenit, atunci cind Gregor pleca altadata la drum ; care, la intoarcere, il primea imbracat in halat, sezind in fotoliu ; care nici macar nu mai era in stare sa se scoale si se multumea doar sa ridice bratele in semn de bucurie ; si care, in cursul rarelor plimbari familiale - in doua-trei duminici din an si in zilele de mare sarbatoare - se tira anevoie intre Gregor si mama, desi mergeau destul de incet ; acel batrinel care umbla incotosmanat intr-un palton rapanos, sprijinindu-se cu grija in baston, si care, cind voia sa spuna ceva, se oprea in loc si-si chema insotitorii linga el ? Acum insa isi revenise atit de bine, incit Gregor nu-l mai recunostea ; avea pe el o uniforma albastra, strinsa pe corp si cu nasturi aurii, cum purtau usierii institutiilor bancare ; peste gulerul inalt si rigid al uniformei se revarsa o gusa dubla, bine implinita ; umbrita de sprincene stufoase, privirea ochilor lui negri tisnea vioaie si tinara ; parul alb, de obicei ravasit. si-l pieptanase cu carare in crestet si-l ferchezuise cu grija. Batrinul isi arunca pe canapea sapca, pe care era brodata monograma unei banci oarecare - facind-o sa descrie un arc de cerc de-a curmezisul camerei - apoi, rasfringindu-si pulpanele lungi ale surtucului spre spate si virind miinile in buzunare, se indrepta spre Gregor, cu o privire crunta. Nici el singur nu stia ce trebuia sa faca ; in orice caz pasea rar, ridicind picioarele mult in sus, iar Gregor privi uimit la grosimea neobisnuita a talpilor de la bocanci. Dar nu se multumi doar sa priveasca, intrucit stia chiar din primele zile ale noii lui existente, ca tata considera severitatea excesiva ca singura atitudine potrivita fata de fiul sau. Asa ca Gregor incepu sa se retraga ditiaintea lui, oprindu-se ori de cite ori batrinul sta pe loc, si pornind din nou la cea mai mica miscare a lui. Dadura astfel ocol camerei de mai multe ori, fara ca sa se petreaca ceva hotaritor, ba chiar fara ca ritmul lent al miscarilor sa dea impresia ca ar fi vorba de-o urmarire. De aceea Gregor ramase deocamdata pe podele, de teama ca nu cumva tatal sau, vazindu-l catarindu-se pe pereti sau pe plafon, sa-si imagineze ca avea vreo intentie rea. Gregor intrevedea limpede, fireste, ca nu putea rezista multa vreme la aceasta alergatura, dat fiind ca, in timp ce tatal sau facea un singur pas, el trebuia sa-si miste de nenumarate ori piciorusele. incepu sa simta ca-si pierde rasuflarea, mai ales ca nici inainte vreme nu se prea putuse lauda cu plaminii. Mergea astfel serpuind intr-una si, stapinit de gindul de a-si pastra toate fortele in vederea unui efort suprem, abia daca-si mijea ochii ; iar zapaceala care-l cuprinsese il facu sa nu se mai gindeasca decit la fuga, ca singurul mijloc posibil de scapare, uitind ca mai avea la dispozitie si peretii, chiar daca erau mascati in parte de mobile frumos sculptate, pline de horbote si dantele. Deodata ceva trecu in zbor usor chiar pe linga el, cazu jos si se duse de-a dura inaintea lui. Era un mar ; numaidecit zbura si al doilea dupa el ; de spaima, Gregor se opri pe loc ; era inutil sa alerge mai departe, de vreme ce tatal lui se hotarise sa-l bombardeze. Acesta isi umpluse buzunarele din fructiera de pe bufet si acum arunca mar dupa mar, deocamdata fara sa ocheasca precis. Merele mici si rosii se rostogoleau pe jos si se ciocneau intre ele, de parca erau electrizate. Un mar, aruncat fara multa forta, atinse spinarea lui Gregor, dar luneca pe ea fara sa-i faca vreun rau; urmatorul insa, care veni numaidecit, se infipse pur si simplu in spinarea lui ; Gregor incerca sa se tirasca mai departe, ca si cum ar fi sperat ca - deplasindu-se - va putea scapa de ingrozitoarea durere care-l sagetase pe neasteptate ; dar se simti tintuit locului si se intinse cit era de lung, pierzindu-si cunostinta cu totul. Cu o ultima privire mai vazu usa de la camera lui deschizindu-se brusc, apoi pe sora lui tipind si alergind dupa mama, care fugea inainte, fara bluza, intrucit Grete i-o scosese in timpul lesinului pentru a o ajuta sa respire mai usor ; vazu de asemeni cum mama se repezi spre tata, pierzindu-si pe drum fustele descopciate si impiedicindu-se in ele, apoi cum il cuprinse cu bratele pe dupa git, lipindu-se de el, si cum - in timp ce lui Gregor i se impaienjenisera ochii - il implora sa crute viata fiului lor.

III

Marul ramase infipt in carnea lui - amintire palpabila - intrucit nimeni nu indraznise sa-l scoata de-acolo ; iar grava rana, de pe urma careia zacu mai bine de o luna, parea sa-i fi amintit chiar si tatalui sau ca, in ciuda tristei si respingatoarei forme actuale, Gregor era totusi un membru al familiei, pe care nu-l putea trata ca

pe-un dusman, si ca datoria familiei era sa-si infringa dezgustul si sa-l tolereze, pur si simplu sa-l tolereze.

Si chiar daca, din cauza ranii, Gregor isi pierduse mult din agilitate, probabil pentru totdeauna, si-i trebuiau deocamdata minute mtregi pentru a traversa camera, ca un batrin invalid - de catarat pe pereti nici nu mai putea fi vorba - totusi obtinuse, in schimbul acestei agravari a starii sale, o compensatie care i se parea satisfacatoare : usa sufrageriei se deschidea acum in fiecare seara si Gregor - care incepea sa supravegheze nerabdator usa cu un ceas, doua inainte - putea sa vada, din ascunzisul camerei sale intunecate, intreaga familie stind la masa luminata, si putea asculta discutiile, cu incuviintarea lor, deci cu totul altfel decit inainte.

Desigur ca nu mai erau discutiile insufletite de altadata, la care Gregor se gindea totdeauna cu nostalgie cind se vira in asternutul jilav al vreunei camarute de hotel. Acum nu prea aveau multe sa-si spuna. Tata adormea in fotoliul sau indata dupa cina ; mama si sora se indemnau reciproc la tacere ; aplecata, la lumina lampii, mama broda rufarie fina pentru un magazin de lenjerie ; sora, care se angajase vinzatoare, invata seara stenografia si franceza, pentru a putea obtine cindva un post mai bun. Tata se trezea uneori si, ca si cum n-ar fi dormit intre timp, ii spunea mamei : "Ce mult mai lucrezi azi !', apoi adormea la loc, in vreme ce mama si sora isi zimfeeau ostenite.

Stapinit de un fel de incapatinare capricioasa, tata refuza sa-si scoata livreaua, chiar si acasa ; si, pe cind halatul de casa atirna inutil in cuier, el atipea in fotoliul lui, complet imbracat, de parca ar fi vrut sa fie gata de serviciu in orice clipa si s-ar fi asteptat sa auda, chiar si aici, chemarea vreunui superior. Din aceasta cauza uniforma lui, care nu fusese noua nici cind o primise, isi pierdea din stralucire pe zi ce trecea, oricita grija aveau mama si Grete s-o curete ; iar Gregor privea adeseori seri intregi la acest surtuc, plin tot de pete si cu nasturii lustruiti luna, in care batrinul tata dormea cit se poate de incomod, dar linistit.

De-ndata ce batea ora zece, mama incerca sa-l trezeasca pe tata vorbindu-i incetisor, apoi cauta sa-l convinga ca e vremea de mers la culcare, intrucit asta nu e somn adevarat, iar ei, care trebuie sa fie la serviciu dimineata la sase, are nevoie sa doarma bine. Dar, cu incapatinarea care pusese stapinire pe el de cind era usier, batrinul staruia totdeauna sa mai ramina la masa, desi adormea numaidecit din nou, cu regularitate, iar dupa aceea cu greu mai putea fi determinat sa se mute din fotoliu in pat. Oricit insistau apoi mama si Grete, avertizindu-l in fel si chip, el clatina incetisor din cap timp de un sfert de ora, fara a deschide ochii si fara a se scula. Mama il tragea de mineca, ii soptea la ureche cuvinte magulitoare, Grete isi lasa lucrul pentru a sari in ajutorul mamei, dar totul fara nici un rezultat. Batrinul se infunda si mai adiac in fotoliu. Abia cind femeile il apucau de subsuori, el isi mijea ochii si obisnuia sa spuna : "Ce mai viata ! Asta e odihna batrinetelor mele ?' Apoi, sprijinit de cele doua femei, se ridica anevoie, de parca si-ar fi fost sie-insusi o povara nespusa, se lasa condus pina la usa, le facea semn sa plece si-si continua singur drumul, in timp ce mama arunca in graba broderia, iar Grete tocul, pentru a alerga pe urma lui, ca sa-l ajute mai departe.

Cine oare, din aceasta familie trudita si ostenita peste masura, ar fi avut timp sa se ocupe de Gregor mai mult decit era strict necesar ? Bugetul familiei se redusese tot mai mult ; pina la urma concediasera si slujnica ; o femeie de serviciu angajata cu ora, o namila ciolanoasa, cu parul alb fluturindu-i in jurul capului, venea dimineata si seara pentru treburile mai grele ; de rest se ingrijea mama, biaeinteles paralel cu brodatul care nu se mai termina. Ajunsesera chiar sa vinda diferite bijuterii de familie, pe care mama si Grete le purtau odinioara, cu nespusa bucurie, la petreceri si sarbatori - si lucrul acesta il afla Gregor seara, cind discutau despre preturile obtinute. Dar cel mai puternic motiv de nemultumire era, totdeauna, faptul ca nu puteau renunta la apartamentul acesta - mult prea mare pentru posibilitatile actuale - intrucit nu stiau cum sa-l mute si pe Gregor. insa acesta isi dadea seama ca nu numai reticentele cu privire la el ii impiedicau sa se mute, caci pe el l-ar fi putut transporta intr-o lada corespunzatoare, cu citeva gauri mici pentru aer ; ceea ce oprea familia sa schimbe locuinta era descurajarea totala care-i cuprinsese si gindul ca fusesera loviti de-o nenorocire cum nu mai era alta in cercul lor de rude si prieteni. Toate obligatiile pe care lumea le impune celor sarmani, le indeplineau cu virf si indesat : tata se ducea sa cumpere de mincare functionarilor de la banca, mama se jertfea trudind pentru rufaria altora, Grete alerga de colo pina colo indaratul tejghelei pentru a raspunde la chemarile clientilor ; dar asta era tot ce putea face familia cu fortele ei proprii. Lui Gregor parca i se re-deschidea rana din spinare cind le vedea pe mama si pe Grete revenind in sufragerie, dupa ce-l culcau pe tata, apoi lasind lucrul deoparte si apropiindu-si capetele, in timp ce mama spunea : "inchide usa de colo, Grete !' ; Gregor raminea atunci din nou in intuneric, pe cind alaturi femeile isi amestecau lacrimile sau ramineau cu ochii secati, atintiti spre masa.

Gregor isi petrecea zilele si noptile aproape fara somn. Din cind in cind se gindea ca, de-ndata ce se va deschide usa, sa ia din nou in mina toate treburile familiei, ca odinioara. in gindurile lui isi faceau iar aparitia - dupa o lunga absenta - directorul si procuristul, functionarii comerciali si practicantii, servitorul cel greoi la minte, cei doi-trei prieteni de la alte firme, o camerista de la un hotel din provincie - amintire fugara, dar draga - o casierita dintr-un magazin de palarii, careia ii facuse curte in mod serios, dar prea sovaitor ; toti reveneau ca prin ceata, amestecindu-se cu chipuri necunoscute sau uitate de mult ; dar, in loc sa-i ajute lui si familiei, ramineau inaccesibili, iar Gregor era bucuros cind toate fantasmele acestea dispareau din nou in bezna. Apoi ii pierea pofta de-a mai purta de grija familiei si simtea ca-i cuprinde minia din cauza proastei ingrijiri pe care i-o dadeau ; si, cu toate ca nu stia nici el singur ce-ar fi poftit sa manince, facea planuri cum sa ajunga in camara si sa ia de-acolo tot ce i se cuvenea, chiar daca nu-l indemna foamea. Fara sa-si mai bata capul cam ce-ar putea sa-i placa lui Gregor, Grete venea pe fuga, dimineata si la prinz, inainte de a pleca la magazin, si impingea cu piciorul in camera lui o mincare oarecare, pe care seara o scotea cu matura afara, fara a tine seama daca ciugulise din ea sau - de cele mai multe ori - nici macar n-o atinsese. Curatenia camerei, de care se ocupa acum seara, o expedia cit putea mai repede. Dire de murdarie brazdau peretii, iar pe alocuri se-nsirau gramajoare de praf si gunoi. La inceput, Gregor se aseza semnificativ in diferite colturi, pentru ca sora lui, venind in camera, sa inteleaga reprosul tacit. Dar putea sta acolo saptamini in sir, ca Grete tot nu deretica ; vedea fi ea murdaria, intocmai ca Gregor, dar se hota-rise s-o lase asa cum era. Aceasta n-o impiedica sa staruie - cu romantica ei sensibilitate, care emotionase intreaga familie - ca dereticatul camerei lui Gregor sa fie lasat in seama ei. O data, mama se apuca de curatenie generala la Gregor in camera, folosind mai multe galeti cu apa, spre disperarea acestuia, care se refugie de umezeala pe canapea, unde ramase nemiscat si amarit. Dar mama nu scapa de pedeapsa : de-ndata ce Grete observa, seara, schimbarea din odaia lui Gregor, fugi in sufragerie, ofensata la culme, si izbucni intr-un plins cu sughituri, cu toate ca mama isi fringea miinile, implorind-o sa se linisteasca ; tata sari speriat din fotoliul unde atipise si privi scena cu neputincioasa nedumerire ; apoi, agitatia ii cuprinse pe toti ; tata ii facu, pe de o parte, reprosuri mamei ca n-o lasa pe fata sa aiba grija de curatenie, iar pe de alta parte tipa la Grete, ca nu-i va mai ingadui niciodata sa deretice in camera lui Gregor ; intre timp, mama se straduia sa-l tirasca in dormitor pe batrinul care-si iesise din fire, pe cind Grete, suspinind din rarunchi, batea cu pumnii ei mici in masa ; iar Gregor suiera din rasputeri, de furie ca nimeni nu se gindise sa inchida usa, pentru a-l scuti de acest spectacol si scandal.

Dar chiar daca Grete, obosita de slujba ei. se saturase sa-i tot poarte de grija fratelui ei, ca mai-nainte, totusi n-ar fi fost nevoie ca mama sa-i ia locul si nici ca Gregor sa fie neglijat. Caci acum aveau o femeie de ajutor. Aceasta vadana batrina, care scapase in viata ei din multe nenorociri, numai datorita ciolanelor ei solide, nu simtea nici o repulsie fata de Gregor. Fara a fi curioasa din fire, deschisese intr-o zi, intimplator, usa camerei acestuia si ramasese cu miinile incrucisate pe burta, uitindu-se la faptura aceea care, luata prin surprindere, alerga zbuciumindu-se de colo pina colo, desi n-o ameninta nimeni. De atunci nu trecea nici o zi fara ca femeia sa nu deschida usa in treacat, dimineata si seara, si sa priveasca inauntru la Gregor. La inceput il chema la ea, strigindu-l cu cuvinte pe care le socotea prietenoase : "Ia vino-ncoa', gindacule ! sau "Uite-l si pe gindacul asta batrin'. Dar Gregor nu raspundea in nici un fel la asemenea chemari, ci raminaa la locul lui, nemiscat, de parca nici nu s-ar fi deschis usa. in loc ca familia s-o lase pe aceasta batrina sa-l deranjeze inutil, oricind avea pofta, mai bine ar fi pus-o sa deretice zilnic odaia ! intr-o zi, cind ploaia izbea puternic in geam, prevestind parca primavara Gregor era grozav de nervos si, cind slujnica incepu sa-l cheme, ca de obicei, se indrepta spre ea, incet si greoi, ca si cum ar fi vrut s-o atace Dar, in loc sa se sperie, femeia apuca un scaun de linga usa si-l ridica in sus, deschizind gura cu intentia vadita de-a n-o inchide la loc deci: dupa ce scaunul se va fi abatut pe spinarea Iui Gregor. "Ei ? Asta-i tot ?' intreba ea cind il vazu pe Gregor facind stinga-mprejur ; apoi, cu un gest potolit, puse scaunul indarat la locul lui. Gregor nu mai minca acum aproape nimic. Doar cind trecea intimplator pe linga mincarea ce-i fusese pregatita, lua o imbucatura, mai mult in joaca, o tinea in gura ore de-a rindul, apoi o scuipa de cele mai multe ori pe jos. La inceput se gindise ca ceea ce ii taia pofta de mincare era tristetea pricinuita de halul jalnic in care ajunsese camera lui ; dar se-nselase, intrucit se impacase foarte repede cu noul ei aspect. Ai casei se

obsnuisera sa care la el in odaie toate lucrurile, ce nu-si gaseau loc altundeva - si erau destule asemenea lucruri, mai ales de cind una din camerele apartamentului fusese inchiriata la trei locatari. Acesti domni seriosi - toti trei aveau barbi mari, dupa cum constata Gregor intr-o zi, prin crapatura usii - tineau foarte mult la buna rinduiala nu numai a camerei lor, ci a intregii gospodarii si mai ales a bucatariei, cita vreme locuiau aici cu o chirie. Nu suportau sa vada lucruri inutile si, mai ales, murdare. in plus, adusesera cu ei aproape tot ceea ce le era necesar. Din aceasta cauza devenisera inutile multe obiecte, pe care familia nici nu le putea vinde si nici nu se indura sa le arunce. Toate acestea luara calea camerei lui Gregor. in curind le urma lada cu cenusa si galeata de gunoi din bucatarie. Tot ceea ce nu-si afla intrebuintare, pentru moment, era aruncat pur si simplu in camera lui Gregor, de catre femeia de serviciu, care era totdeauna grabita ; din fericire, Gregor nu vedea, in general, decit obiectul respectiv si mina care-l tinea. Probabil ca batrina avea intentia sa le ia de-acolo, la prima ocazie, sau sa le arunce pe toate deodata ; dar, in realitate, ele ramineau chiar pe locul unde fusesera azviriite de la bun inceput, afara doar daca nu le clintea Gregor de acolo, mai intii din nevoia de a-si croi drum pe

unde sa se tirasca, mai apoi pentru ca operatia aceasta ii facea din ce in ce mai multa placere - desi dupa asemenea exercitii raminea ore intreg nemiscat, obosit de moarte si trist.

intrucit locatarii luau uneori masa de seara acasa, in sufrageria comuna, usa dintre aceasta si camera lui Gregor raminea inchisa in serile respective ; dar Gregor renunta foarte usor la deschiderea usii, ca doar si in alte seri, cind usa era deschisa, se intimpla sa nu profite de acest lucru. ci sa stea ascuns in ungherul cel mai intunecos, fara ca familia sa bage macar de seama. O data, insa, femeia de serviciu lasa usa dinspre sufragerie intredeschisa ; si usa ramase astfel crapata pina seara cind domnii locatari venira in sufragerie si aprinsera lumina. Se asezara la capatul mesei unde sedeau odinioara tata, mama si Gregor, isi despaturira servetele si asteptara cu furculita si cutitul in mina. indata se ivi in usa mama, cu un castron de rasol si, imediat in spatele ei, Grete cu un castron de cartofi plin cu virf. Mincarea aburea intens, scotind adevarati nori. Chiriasii se plecara deasupra castroanelor puse dinainte, de parca ar fi vrut sa le verifice pina a nu incepe sa manince ; si intr-adevar, cel care sedea la mijloc si parea sa fie o adevarata autoritate fata de ceilalti doi, taie o bucata de carne in doua, asa cum se afla in castron, probabil pentru a controla daca este destul de frageda si daca nu cumva e cazul s-o trimita indarat la bucatarie. Se arata multumit, iar mama si sora,care privisera cu incordare la toata operatia, ponira sa zimbeasca usurate.

Familia insasi minca la bucatarie. Totusi, inainte de a se duce acolo, tata venea in sufragerie, se inclina o singura data, cu sapca in mina, si facea apoi inconjurul mesei. Chiriasii se ridicau tustrei si mormaiau ceva in barba. Dupa ce ramineau singuri, mincau fara a scoate aproape nici un cuvint. Lui Gregor i se parea ciudat ca, dintre zgomotele de la masa, se auzea mai intens doar scrisnetul dintilor mestecind, ca si cum cei trei ar fi vrut sa-i arate prin asta ca, pentru a minca ai nevoie de dinti buni si ca si cele mai strasnice mandibule nu fac doi bani daca n-au dantura. Mi-e foame si mie, isi marturisi Gregor ingrijorat, dar nu de asemenea lucruri. Cum mai infuleca locatarii astia ! In timp ce eu mor de foame !

Gregor nu-si amintea s-o mai fi auzit pe sora lui cintind la vioara, in tot acest rastimp ; tocmai in seara aceasta insa, sunetul viorii rasuna dinspre bucatarie. Chiriasii abia terminasera de cinat, cel din mijloc scosese un ziar, din care daduse cite o foaie celorlalti doi, iar acum citeau toti, rezemati comod pe spate, si fumau. Cind incepu cintecul viorii, devenira cu totii atenti si se dusera, in virful picioarelor, pina la usa antreului linga care se oprira, gramaditi unul intr-altul. Dar pasii lor se auzisera, totusi, pina-n bucatarie intrucit tata le striga : "Va supara cumva vioar domnilor? Poate inceta numaidecit'. "Dimpotriva, spuse domnul din mijloc, n-ar vrea domnisoara sa vina inauntru si sa cinte aici in camera, unde e mai placut si mai comod ?' "Fireste ca da !' striga tatal, de parca el ar fi fost cel care cinta la vioara. Domnii se reintoarsera in camera si asteptara. Dupa putin veni si tatal cu un pupitru de note, apoi mama cu notele si, in fine, sora cu vioara. Grete pregati totul, linistit, pentru a incepe sa cinte ; parintii, care nu mai dadusera pina acum camere cu chirie, exagerau cu politetea fata de chiriasi, neindraznind nici macar sa se aseze in propriile lor fotolii ; tatal se rezema de usa, cu mina dreapta virita intre doi nasturi ai livrelei incheiate corect ; mamei, insa, ii oferise unul dintre domni un fotoliu si ea sedea acum intr-un ungher, deoparte, intrucit lasase fotoliul in locul unde, intimplator, il pusese chiriasul. Sora incepu sa cinte ; tata si mama ii contemplau cu atentie miscarile miinilor - fiecare de la locul sau. Atras de cintecul viorii, Gregor indrazni sa inainteze putin si se trezi cu capul in sufragerie. Aproape nici nu-l mai surprindea faptul ca, in ultima vreme, uitase cu totul de grija de-a nu deranja pe ai casei, grija de care fusese atit de mindru odinioara. Si, in fond, abia acum ar fi avut mai multe motive sa stea ascuns, intrucit, din cauza prafului care-i naclaise camera si care se ridica in aer la cea mai mica miscare, era colbait tot si tira dupa el, pe spinare si pe laturi, scame, fire de par si resturi de mincare ; totul ii devenise acum mult prea indiferent, pentru a se mai intoarce pe spate si a se curati frecindu-se de covor, cum facea inainte vreme de mai multe ori pe zi. in ciuda halului in care se afla, nu se sfii sa inainteze citiva pasi pe dusumelele impecabil lustruite ale sufrageriei.

Fireste ca nimeni nu baga de seama. Familia era cu totul vrajita de cintecul viorii ; in schimb chiriasii, care statusera la inceput cu miinile in buzunare, mult prea aproape de pupitru, ca si cum ar fi vrut sa urmareasca notele - ceea ce sigur ca o stinjenea pe Grete - se retrasera curind linga fereastra, vorbind destul de tare, cu capetele plecate, si ramasera acolo sub privirile ingrijorate ale tatalui. Se vedea destul de limpede ca pareau inselati in speranta lor de-a auzi o piesa de vioara frumoasa sau macar agreabila, ca se si saturasera si ca doar politetea ii determina sa mai suporte aceasta tulburare a siestei. Mai cu seama felul in care suflau in aer fumul trabucurilor, pe nas sau pe gura, vadea o mare nervozitate din partea lor. Si, cu toate acestea, Grete cinta atit de frumos ! Fata ii era aplecata pe-o parte, iar privirea urmarea, incordat si trist, notele de pe portativ. Gregor mai inainta putin, cu capul cit mai aproape de podea, incercind sa-i intalneasca privirea. Oare era doar un simplu animal, cind muzica il emotiona atit de profund ? Avea impresia ca descopera, in fine, calea catre hrana necunoscuta, pe care o dorea atit de mult. Se hotari sa-si faca drum pina linga Grete, apoi s-o traga de fusta pentru a-i da sa inteleaga ca trebuie sa vina cu vioara in camera lui, intrucit nimeni dintre cei de fata nu-i aprecia arta atit de mult, ca el. Dupa aceea n-o va mai lasa sa plece din odaia lui, cel putin atit timp cit va mai fi el in viata ; aspectul lui inspaimantator ii va fi, pentru prima oara, de folos ; va sta de paza la toate usile camerei sale si se va repezi, pufnind, impotriva agresorilor ; dar Grete trebuia sa ramina nu din constringere, ci de bunavoie ; sa se aseze pe canapea, linga fratele ei, si sa-l asculte in sfirsit ; voia sa-i destainuie ca avusese intentia ferma s-o dea la conservator si ca, daca nu s-ar fi intimplat intre timp nenorocirea, le-ar fi comunicat tuturor hotarirea sa la Craciunul trecut - oare a si trecut Craciunul ? - fara a tine seama de eventualele lor impotriviri. Sora lui va fi miscata de aceasta declaratie si va izbucni in lacrimi ; iar Gregor se va salta pina la umarul ei si o va saruta pe git, mai ales ca, de cind se ducea la slujba, Grete nu mai purta cordeluta si guleras, ci umbla cu gitul decoltat. "Domnule Samsa !' striga domnul din mijloc ; apoi, fara a mai rosti vreun cuvint, ii arata tatalui, cu degetul, pe Gregor, care inainta incet. Vioara amuti, iar domnul din mijloc le zimbi prietenilor lui, dind din cap, dupa care privi din nou spre Gregor. Tatalui i se paru mai urgent sa-i linisteasca pe locatari, decit sa-l scoata pe Gregor de-acolo, desi acestia nu pareau de loc alarmati, iar Gregor parea sa-i amuze mai mult decit vioara. Tatal alerga spre ei, cu bratele intinse in laturi, si incerca sai impinga spre camera lor, impiedicindu-i totodata sa-l mai vada pe Gregor. Dar ei incepura sa se cam enerveze, fara a se putea sti precis, daca era din cauza purtarii tatalui sau a faptului ca incepeau sa-si dea seama de vecinatatea ce le fusese impusa, fara stirea lor. Ii cerura explicatii domnului Samsa, ridicind si ei bratele in sus si tragindu-se nervosi de barba, apoi pornira spre camera lor, dar foarte incet. intre timp, Grete, care se pierduse cu totul atunci cind se oprise din cintat, isi reveni; mai statu o vreme cu vioara si arcusul in miinile ce atirnau moi in jos si privi notele de parca ar fi vrut sa mai cinte ; apoi se reculese brusc, puse instrumentul in poala mamei, care mai sedea inca in fotoliu si abia isi tragea rasuflarea, dupa aceea dadu buzna in camera spre care se indreptau chiriasii, zoriti din urma de batrinul Samsa. Se putea vedea cum, sub miinile indeminatice ale fetei, plapumile si pernele din paturi zburau prin aer pentru a se rindui la locul lor. Mai inainte ca locatarii sa fi ajuns in camera lor, Grete terminase de asternut paturile si se si strecurase afara. Tatal parea sa fi cazut din nou prada toanelor lui bizare, intrucit uitase de respectul pe care-l datora chiriasilor. El insista si-i impinse intr-una pina cind, ajuns in pragul usii, domnul din mijloc batu o data puternic cu piciorul in podea, facindu-l pe batrin sa se opreasca locului. "Va aduc la cunostinta prin aceasta, spuse el, ridicind mina si cautind cu privirea si pe cele doua femei, ca date fiind conditiile respingatoare ce domnesc in aceasta familie

- dupa aceste cuvinte, lua o hotarire brusca si scuipa pe jos - voi parasi camera imediat. Fireste ca nu voi plati absolut nimic pentru zilele cit am stat aici, si voi mai chibzui daca nu e cazul sa va cer chiar si daune, care - credeti-ma - vor fi foarte usor de motivat.' Apoi tacu, privind fix inaintea lui si asteptind parca ceva. intr-adevar, cei doi prieteni intervenira si ei.

"Si noi plecam imediat.' Dupa aceasta, domnul din mijloc apuca violent clanta si trinti usa rasunator.

Clatinindu-se si cautind sprijin in jur cu miinile, tatal se indrepta spre fotoliu si-si dadu drumul sa cada de sus in el ; ai fi zis ca s-a intins pentru obisnuitul lui somn de dupa cina ; doar tremurul zvicnit al capului arata ca nu dormea citusi de putin. in tot acest rastimp, Gregor statuse linistit in locul unde-l surprinsesera chiriasii. Deceptia esuarii planului sau, dar poate si slabiciunea datorita prelungitei infometari il facea incapabil sa se urneasca din loc. Se temea de iminenta certa a unei catastrofe generale, ce trebuia sa se abata asupra lui, si astepta. Nu-l sperie nici macar sunetul rasunator al viorii pe care mama o scapa din poala, unde o tinuse pina atunci cu degetele tremurind.

"Dragii mei parinti, spuse sora, batind cu mina in masa in chip de introducere, asa nu mai merge. Daca voi, poate, nu va dati seama, eu imi dau perfect. Nu vreau sa rostesc numele fratelui meu in fata acestui monstru, de aceea spun numai atit : trebuie sa cautam sa ne descotorosim de el. Am incercat tot ceea ce era omeneste cu putinta pentru a-l ingriji si a-l suporta, si cred ca nimeni nu ne poate reprosa nimic.'

"Are de-o mie de ori dreptate ! spuse tata!. Fara a-si fi putut regasi inca respiratia, mama incepu sa tuseasca inabusit, cu mina la gura, capatind o expresie de dementa in privire.

Grete alerga la mama si o tinu de frunte. Tatal, caruia cuvintele surorii lui Gregor pareau sa-i fi limpezit gindurile, se aseza batos pe un scaun si se juca intr-una cu sapca printre farfuriile ramase pe masa de la cina chiriasilor, privind din cind in cind spre fiu-sau, in tacere.

"Trebuie sa ne descotorosim de el, se adresa Grete acum exclusiv tatalui sau, intrucit mama nu mai auzea nimic din cauza tusei, altfel parca vad c-o sa va bage pe-amindoi in mormint. Cind cineva munceste din greu asa cum facem noi, nu mai poate indura aceasta vesnica tortura, ori de cite ori se intoarce acasa. M-am saturat pina-n git.' Si izbucni intr-un asemenea plins, incit lacrimile incepura sa-i picure de sus pe fata rnamei, de pe care le sterse cu gesturi mecanice.

"Dar ce sa facem, fata mea ?' spuse tatal induiosat, vadind o surprinzatoare intelegere.

Grete ridica din umeri, exprimind astfel ne-hotarirea care o cuprinsese o data cu plinsul si care destramase atitudinea ferma dinainte.

"Daca ne-ar intelege', relua tata oarecum intrebator ; dar Grete, continuind sa plinga, facu un gest violent din mina, in semn ca nici gind nu poate fi de asa ceva.

"Daca ne-ar intelege, repeta batrinul Samsa si inchise ochii, ca pentru a-si reprezenta mai limpede convingerea fetei despre imposibilitatea

acestui lucru, atunci poate ca ar fi posibil sa ne invoim cu el. Dar asa'

"Sa dispara, striga sora, este singura cale, tata ! Trebuie sa te eliberezi de gindul ca el este Gregor. Toata nenorocirea noastra provine din faptul ca am crezut atita vreme acest lucru. Dar cum ar putea sa fie Gregor ? Daca ar fi fost el, ar fi inteles de mult ca nu e posibila convietuirea intre oameni si astfel de animale si ar fi plecat de bunavoie. Atunci n-am mai fi avut nici un frate, dar ne-am fi putut continua viata si i-am fi cinstit memoria. Dar asa, animalul asta ne urmareste, ne goneste chiriasii, parc-ar vrea sa puna stapinire pe intreg apartamentul si sa ne sileasca sa innoptam pe ulita. Uite, tata, tipa ea deodata, iar incepe !' Cuprinsa de o groaza pe care Gregor nu si-o putea explica, Grete o parasi chiar si pe mama, smulgindu-se de iinga fotoliul ei, parind gata s-o lase prada monstrului, si se refugie in graba indaratul tatalui ei, care se scula enervat, ridicind bratele in laturi, ca pentru a o apara. Dar Gregor nici nu se gindea sa sperie pe cineva, si cu atit mai putin pe Grete. incepu doar sa se intoarca, pentru a se indrepta spre camera lui ; iar miscarea aceasta produse stupoare, fireste, intrucit slabiciunea il obliga sa se ajute, in momentele dificile, cu capul, pe care-l ridica de mai multe ori, izbind apoi cu mandibulele in podea. Se opri si privi in jur. Familia parea sa-si fi dat seama de bunele lui intentii ; spaima nu dainuise decit o clipa. Acum il priveau cu totii, in tacere si abatuti. Mama zacea in fotoliu cu picioarele intinse si lipite strins. abia mai tinind ochii deschisi de istovita ce era ; tatal si Grete sedeau pe scaun unul linga altul, iar fata isi petrecuse bratul pe dupa gitul batrinului.

Acum ma vor lasa, probabil, sa ma intorc, gindi Gregor si-si relua truda. Nu se putea stapani sa nu giifiie de oboseala si, din cind in cind, trebuia sa se odihneasca. De altfel nimeni nu-l grabea, il lasau in voia lui. Dupa ce termina intoarcerea, porni indata drept inainte spre camera lui. Era uimit de distanta pina acolo si nu intelegea cum putuse face atita drum, cu putin timp inainte, dat fiind halul de slabiciune in care se afla. N-avea in gind decit cum sa se tirasca mai repede indarat, asa ca nici nu observa tacerea familiei, care nu-l tulbura cu nici un cuvint, cu nici o exclamatie. Abia cind ajunse in pragul usii, intoarse capul, dar nu de tot, intrucit simtea cum incepe sa i se intepeneasca gitul ; mai vazu, totusi, ca nu se schimbase nimic in urma lui, doar Grete se ridicase in picioare. Ultima lui privire fu pentru maica-sa, care adormise de-a binelea.

Nici nu ajunse bine in camera, cind cineva si inchise usa precipitat, in urma lui, zavorind-o bine si incuind-o. Zgomotul neasteptat, din spate, il sperie pe Gregor atit de tare, incit i se taiara picioarele. Sora lui fusese cea care se grabise astfel. Ea se sculase numaidecit, pentru a fi pregatita, apoi se repezise in virful picioarelor dupa el, atit de usor, incit Gregor nici n-o auzise venind, "in sfirsit!' striga ea parintilor, rasucind cheia in broasca.

Si-acum ? se intreba Gregor, uitindu-se in jur prin bezna. Curind facu descoperirea ca nu se mai poate misca de loc. Nu-l mira citusi de putin, mai degraba i se paru neverosimil ca fusese intr-adevar in stare, pina acum, sa se urneasca din loc cu piciorusele lui firave. De altfel, ii era destul de bine. E drept

ca-l sagetau dureri prin tot corpul, dar avea impresia ca nu mai simtea nici marul putred infipt in spinare, nici inflamatia din jurul lui, care era acoperita de praf scamos. isi aminti din nou de familie, cu duiosie si dragoste. Stia si el ca trebuie sa dispara si hotarirea lui era mai ferma chiar decit cea a surorii sale. Ramase astfel, in starea aceasta de meditatie pasnica si vana, pina cind orologiul din turn batu al treilea ceas spre dimineata. Mai apuca sa vada si mijitul zorilor, afara, in fata ferestrei. Apoi, fara sa vrea, lasa capul sa-i cada in jos si, din narile lui, mai adie slab o ultima suflare.

In faptul zilei veni femeia de serviciu care - desi fusese rugata in repetate rinduri sa nu faca zgomot - trintea usile cu putere, grabita, astfel incit dupa sosirea ei nu mai era chip de somn linistit in tot apartamentul ; deschizind usa camerei lui Gregor, pentru obisnuita-i vizita scurta, nu observa la inceput nimic extraordinar. isi inchipui ca Gregor sta cu buna intentie astfel nemiscat si ca face pe ofensatul ; il credea in stare de astfel de actiuni deliberate. Cum, intimplator, avea in mina o matura cu coada lunga, incerca din usa sa-l gidile. Cind vazu ca nici cu asta n-are succes, se enerva si-l ghionti cu coada maturii ; abia cind isi dadu seama ca trupul lui aluneca fara nici o rezistenta, deveni deodata mai atenta. Si, cind intelese realitatea, facu ochii mari, fluierind incetisor ; dar nu ramase mult timp pe loc, ci deschise brusc usa dormitorului si striga in intunericul dinauntru :

"Ia veniti sa vedeti, a crapat ; zace pe jos, mort de-a binelea !'

Sotii Samsa se ridicara in capul oaselor, in patul conjugal, si, mai inainte de a intelege sensul vestii aduse, incercara sa-si potoleasca spaima produsa de strigatele femeii. Apoi domnul si doamna Samsa se dadura grabnic jos din pat, fiecare pe partea sa ; domnul Samsa isi arunca pledul pe umeri, doamna Samsa aparu doar in camasa de noapte, si ammdoi navalira in camera lui Gregor. intre timp se deschisese si usa sufrageriei, unde dormea Grete de la venirea chiriasilor ; Grete era complet imbracata, ca si cum n-ar fi inchis ochii toata noaptea ; de altfel si fata ei trasa parea sa confirme acest lucru. "Mort ?' ingaima doamna Samsa si cata intrebator spre femeia de serviciu, cu toate ca ar fi putut sa verifice singura si chiar sa-si dea seama fara sa mai verifice. "De-a binelea !' spuse femeia si, ca dovada, impinse cit colo, cu matura, hoitul lui Gregor. Doamna Samsa schita un gest, de parca ar fi vrut sa retina matura, dar renunta. "Ei, spuse domnul Samsa, acu putem sa-i multumim lui Dumnezeu !' isi facu cruce, iar cele trei femei ii urmara exemplul. Fara a-si lua ochii de la cadavru, Grete murmura : "Ia uitati-va, cit era de slab ! De altfel nu mai minca nimic de multa vreme. Mincarea o luam din camera lui asa cum o aduceam.' intr-adevar, corpul lui Gregor era supt de tot si uscat ; abia acum, cind trupul nu se mai sprijinea pe picioruse si cind privirile nu mai erau abatute de altceva, se vedea cu adevarat cit era de slab.

"Vino o clipa la noi in camera, Grete', spuse doamna Samsa cu un zimbet indurerat si Grete porni pe urma lor, spre dormitor, dupa ce mai arunca o privire asupra cadavrului. Femeia de serviciu inchise usa si deschise larg fereastra Desi era inca foarte de dimineata, aerul proaspat aducea o boare calduta. Se apropia sfirsitul lui martie.

Cei trei chiriasi iesira din camera lor si cautara cu privirea, mirati, micul dejun ; ii uitase toata lumea. "Unde e micul dejun ?' o intreba posac, domnul din mijloc pe femeie. Aceasta duse degetul la buze si le facu semn, in tacere, s-o urmeze repede in odaia lui Gregor. Se dusera si se oprira in jurul hoitului lui Gregor, stind cu miinile in buzunarele surtucurilor cam ponosite, in mijlocul camerei scaldate de lumina.

Atunci se deschise usa dormitorului si domnul Samsa aparu imbracat in livrea, cu sotia de un brat si cu fiica de celalalt. Toti trei aveau ochii plinsi ; Grete isi lipea, din cind in cind, fata dt bratul tatalui.

"Sa plecati numaidecit din casa mea !' spuse domnul Samsa arattndu-le usa, in timp ce continua sa le tina de brat pe femei. "Ce vreti sa intelegeti prin asta ?' intreba domnul din mijloc, cam consternat, si schita un zimbet mieros. Ceilalti doi domni stateau cu miinile la spate si le frecau intr-una, asteptindu-se la o cearta apriga ce trebuia sa se termine, bineinteles, in favoarea lor. "inteleg exact ceea ce spun', riposta domnul Samsa, indreptindu-se spre locatar impreuna cu cele doua femei, care mergeau in pas cu el. Chiriasul astepta mai intii linistit si privi in jos, ca pentru a-si aduna gindurile in vederea unui nou plan. "Bine, atunci sa mergem', zise el intr-un tirziu si se uita la domnul Samsa cu o privire, de parca un sentiment neasteptat de umilinta il indemna sa-i ceara voie chiar si pentru aceasta hotarire. Domnul Samsa il aproba doar din ochi, scurt, repetind gestul de citeva ori. Dupa care chiriasul porni intr-adevar, cu pasi mari, spre antreu ; cei doi prieteni, care de citeva clipe incetasera sa-si mai framinte miinile. se repezira si ei indata dupa el, de parca s-ar fi temut ca nu care cumva sa ajunga domnul Samsa inaintea lor in antreu si sa le taie legatura cu seful. In antreu, cei trei isi luara palariile din cuier, scoasera bastoanele din suportul pentru umbrele, facura o inclinare muta si parasira

apartamentul. Minat de o neincredere - cum se vadi dupa aceea - neintemeiata, domnul Samsa iesi impreuna cu cele doua femei pe palierul din fata apartamentului sprijiniti de parmaclicul scarii, ii vazura pe cei trei domni coborind incet, dar fara oprire, disparind la fiecare etaj, pentru citeva clipe, in dreptul unei cotituri, apoi ivindu-se din nou ; cu cit ajungeau mai in jos, cu atit slabea si interesul familiei Samsa, astfel incit, inmomentul in care o calfa de macelar trecu pe linga ei, cu tava plina de marfuri pe cap, si urca mindru mai departe, domnul Samsa si cele doua femei parasira parmadicul scarii si se intoarsera in apartament, de parca li se luase o piatra de pe inima.

Hotarira ca ziua aceasta s-o inchine odihnei si plimbarii : nu numai ca meritau aceasta intrerupere a lucrului, dar chiar aveau nevoie de ea. Si, astfel, se asezara la masa pentru a scrie trei scrisori de scuze, domnul Samsa catre directorul lui, doamna Samsa catre patronul care-i da comenzi, iar Grete catre seful ei de raion. in timp ce scriau, intra inauntru femeia de ser viciu, pentru a le spune ca pleaca, intrucit si-a terminat treaba. Cei trei, aflati in toiul scrisului, dadura la inceput doar din cap, fara a ridica ochii de pe hirtie si, abia cind vazura ca femeia n-avea de gind sa plece, privira spre ea, enervati. "Ce mai e ?' intreba domnul Samsa. Femeia se oprise in prag, zimbind de parca ar fi avut sa anunte familiei cine stie ce mare fericire - dar numai daca va fi descusuta pe indelete. Pana mica de strut, care era infipta drept in sus in palarie si care-l enervase pe domnul Samsa inca din clipa cind femeia incepuse sa lucreze la ei, se clatina in toate directiile. "Ei, ce mai vrei, la urma urmei ?' intreba doamna Samsa, pe care femeia o respecta cel mai mult. "Mda ! raspunse femeia si un ris prietenos o impiedica sa continue numaidecit, va sa zica nu trebuie sa va mai bateti capul cum sa scapati de chestia aia de dincolo.

S-a si facut.' Doamna Samsa si Grete isi plecara din nou capul asupra hirtiei, vrind parca sa continue cu scrisul ; domnul Samsa, care-si dadu seama ca femeia vrea sa le povesteasca pe larg tot ce facuse, o opri cu un gest energic al miinii. Vazind ca nu-i chip de povestit, servitoarea isi aduse aminte ca e foarte grabita si le striga, vizibil ofensata : "Alivoar la toata lumea !' apoi se rasuci, furioasa, pe picioare si iesi din casa, trintind usa rasunator.

"Asta seara ii dam talpasita', preciza domnul Samsa, dar nu primi raspuns nici de la sotia sa, nici de la Grete, a caror liniste abia dobindita parea ca fusese din nou tulburata de catre femeia de serviciu. Se ridicara amindoua de pe scaune si se dusera la fereastra unde ramasera o vreme imbratisate. Domnul Samsa se intoarse in fotoliu cu fata spre ele si le contempla o clipa. Apoi le striga : "Hai, sa mergem. Terminati odata cu toate povestile astea vechi. Si mai ingrijitiva si de mine.' Femeile il ascultara numaidecit, alergara linga el, si-l alintara, apoi isi terminara in graba scrisorile.

Dupa aceea iesira tustrei, impreuna, din apartament - lucru care nu se mai intimplase de luni de zile - si pornira cu tramvaiul electric spre marginea orasului, la iarba verde. Vagonul cu care mergeau era scaldat de un soare caldut. Asezati comod pe bancheta, se sfatuira cu privire la perspective si ajunsera la concluzia ca, privite mai de aproape, ele nu pareau citusi de putin rele, mai ales ca toate cele trei slujbe - despre care, pina acum, nici nu-si pusesera unul altuia intrebari - prezentau avantaje nespuse si erau foarte promitatoare pentru viitor. Primul lucru, si cel mai urgent, pentru a-si imbunatati situatia, era, fireste, schimbarea locuintei ; aveau de gind sa caute un apartament mic si mai ieftin, dar mai bine situat si mai practic decit acesta, pe care il gasise Gregor. in timp ce discutau astfel si priveau la fiica lor care se inflacara tot mai mult, domnul si doamna Samsa observara, cam in acelasi timp cum Grete - in ciuda tracasarilor din ultima vreme care-i ofilisera obrazul - inflorise si se transformase intr-o fata frumoasa, cu forme pline. Devenind mai tacuti si intelegindu-se, aproape fara sa-si dea seama, doar din priviri, le trecu prin minte ca ar cam fi vremea sa-i caute un barbat cumsecade. Noile lor visuri si bunele intentii parura sa-si afle confirmarea cind, ajungind la capatul calatoriei, fata se ridica prima de pe banca si-si intinse trupul tinar.