SOLILOCVII

SOLILOCVII

Poetul Mihai Condali (nascut la 19 aprilie 1932 la Iablanca si stins din viata in urma unui accident tragic) este cunoscut mai ales ca autor de poezii pentru copii.

Placheta de versuri intitulata "Carari" si aparuta in cadrul colectiei revistei "Lumina" (initiativa laudabila a colegiului redactional) cuprinde o selectie lirica din antumele poetului, precum si un numar de poezii inedite.

In majoeritatea scrise in maniera traditionala a genului, unele cu evidente ecouri bacoviene, poeziile transmit acea stare de risipire sufleteasca proprie unui temperament melancolic: "Parfum pribeag se risipise/ In noaptea plina de acord /Orasul impleteste vise, /Polara tremura la nord." (,,Nocturna"). Sau: "E toamna! - ce pustiu de vreme -/ Vezi, frunzesle-s atat de rare; / in schimb poveri de crizantene/ - Un vant venit din departare/ Plecatu-s-a sa le sarute/ Dar le resfira in petale () (,,In parc").

Tristeti autumnale bantuite de presimtiri. Timpul pare irosit in lungi dezertatii dupa natura. Mereu intarziind intre manuscrisele sale poetul observa, surprinde personaje si imagini din realitatea imediata, nu fara o unda de compasiune.

Intr-un muzeu al memoriei au loc "procesiuni de nervi bolnavi", iar Ursa Mare scapara "Amnare rare", in timp ce la geam "Duhul batran sta de paza". Este aici, in franturi de vers si simtire redescoperita o lume aproape imemoriala, cu ciobani si hoti, cu rapsozi (se contureaza in mai multe poeme, portretul lui Mos Goruianu ori al lui Mos Gheorghe), cu batranii tinand sobor, cu lupi flamanzi coborand din codri ninsi etc. In cest sens "Scrisoarea" cu care se deschide volumul, publicata fragmentar, este revelatoare pentru intentiile poetice ale autorului: "... Cartea pe care o deschizi acum/ deschide atatea drumuri cuprinse intr-un drum./ E drumul ce ramas-a din buni si din strabuni/ serpuitor prin neaguri, lasat peste furtuni, /Ori inaltat agale spre cate-un colti de disc/ pe-al carui fum nadejdia luceferi noi a scris." (,,Scrisoare").

Cateva scurte poeme in proza ("Preludiu", "Traversari peste tenebre", "Ursa Mare") cuprind un filon epic remarcabil, impresionand prin concretete si printr-o mai mare concentrare asupra metaforei. Si totusi "Decorul" nu se schimba. Aceleasi reflexe de hrisov "cazut in apus", aceleasi "legi nescrise" in care Mos Goruianu murind "lumeau nu-l mai doare". Sentimentul pierderii irevocabile a identitatii, sublimat de melancolie si de pulsul unor alese resemnari este probabil acel pact pe care poetul l-a incheiat cu sine insusi si implicat cu natura umanizata dupa chipul si asemanarea sa. Iata, scrise ca in umbra unui hai-ku aceste versuri cu profil de crochiu, abia creonat in cateva linii: "Pomii mor./ Brun covor/ cu chenare brune/ toamna-n zari/ pe carari/ cu maini ude pune." (,,Toamna").

Pentru Mihai Condali poezia a fost o nesfarsita scara, o coloana a infinitului, un urcus spre cunoasterea sinelui nespus si mereu in cautarea unor posibile zodii. Viata sa scurta irosita in "denii de pripas", asa cum se exprima autorul, a cunoscut prin poezie sublimul unor trairi intense, proprii numai celor alesi.