STANIUL (Sn) SI COMPUSII SAI

STANIUL (Sn) SI COMPUSII SAI

Etiologia intoxicatiilor. Pe timpul lui Paracelsus, pulberea de staniu a fost folosita ca vermicid neglijandu-se. actiunea toxica posibila asupra organismului.

In general intoxicatiile cronice provocate de staniu si sarurile sale, cu o incidenta destul de mica, sunt de natura alimentara, terapeutica si profesionala.

Intoxicatii accidentale de natura alimentara pot fi cauzate de cutiile de conserve care contin staniu, iar acesta in prezenta sarii (NaCl) si a acizilor grasi din conserve poate trece in SnCl₂ si SnCl₄, produsi foarte toxici.

Intoxicatii accidentale de natura terapeutica au avut o incidenta mai mare deoarece unele saruri de staniu au fost folosite in terapie, ca antistafilococice (Stenoxil), antihhelmitice si antituberculoase. Astfel, in Franta, in 1954, folosirea iodurii de dietilstaniu [Sn(C₂H₅)₂] I₂ in combinatie cu acidul linoleic, pentru tratamentul furunculozei, a provocat peste 100 de cazuri letale.

Intoxicatiile profesionale au fost cauzate in special de compusi organici ca diclorura de dimetil [Sn(CH₃)₂] Cl₂, diclorura de dibutil [Sn(C₄H₉)₂] Cl₂, care se folosesc drept catalizatori in industria maselor plastice.

Toxicocinotica. Patrunde in organism pe cale digestiva si respiratorie. Se localizeaza in majoritatea organelor. Eliminarea are loc pe cale renala.

Actiune toxica. Mecanism de actiune.

Staniul metalic nu este considerat toxic. Totusi in conditii industriale, sub forma de pulbere sau vapori, atat staniul, cat si compusii sai pot provoca stanoza (pneumoconioza), dermatoze, febra de fan ( in cazul staniului, daca este incalzit peste p.f. 2362C).

Cei mai toxici compusi sunt:oxizii, hidrura stanica (Sn H₄), care este mai toxica decat hidrogenul arsenat (As H₃).

Derivatii organici sunt foarte toxioi avand actiune asupra S.N.C.; derivatii
dialchilati (in concentratii de 1. 10^{-7 M) inhiba α - cetooxidaza (cumulare de piruvat), iar cei trialchilici inhiba procesele fosforilarii oxidative din mitocondrii.}