INTOARCEREA DIN CRUCIADA

INTOARCEREA DIN CRUCIADA     

Radu Gyr

Trist suna cornul stinsei cruciade,

iar noi, betegi si jalnici seniori,

ne-mpleticim in platose schiloade

sub vechi armuri, carpite stramb cu sfori ;

baroni si printi ce-au fulgerat in spade

Ierusalimul altor aurori . . .

Cu trupul plin de rani ce se usuca,

amar si greu ne clatinam in fier.

Cati au murit ? Si cati mai pot s-aduca

o tandara de chivara de cer ?

. . . pe-o umbra de martoaga , o naluca ;

. . . pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler !

-Cand am plecat demult an Cruciada,

- mai stii Bertrand ? - eram numai lumini ;

tot burgul sta pe ziduri sa ne vada,

ne troienea cu roze si cu crini,

iar noi, pe armasarii de zapada,

treceam printre vasali si palatini.

Cetatea scanteia in mii de fete,

ne asternea covor de borangic

sub stralucirea zalelor semete .

-Iti mai aduci aminte, Alberic ?-

cu fruntea-n cer, cu spada-n tinerete,

incovoiam vecia ca pe-un spic ! . . .

Iar soarele batea medalioane

pe scuturi si pe platose -minuni-.

Multimile vuiau, iar din balcoane

madonele cu maini de rugaciuni

ne suradeau prin lacrimi, ca-n icoane,

si ne-aruncau in sulite cununi . . .

Acum ne-napoiem : o hada ceata,

pe piept cu cate-o urma de blazon ;

cu coiful spart, cu fata sfasiata,

sub zdreanta unui rest de gonfalon,

strigoi de cruciati ce altadata

au stralucit in zale de baron.

Acum povara-ntoarcerii ne frange . . .

Pe cai ologi, sub zale care curg,

convoiul de fantome parca plange,

scurgandu-se spre vechiul nostru burg,

pe cand nebiruit si plin de sange

Ierusalimul scapara-n amurg.

O clipa numai portile de-arama,

-sub care n-a fost dat sa biruim-

se fac de foc si-n urma se destrama,

topindu-se sub cerul lor sublim . . .

Si tot mai jalnic cornul trist ne cheama

tot mai departe de Ierusalim . . .

-Gotfrid, Gotfrid, de ce ne inspaimanta

o rana-n piept si-un harb de scut beteag,

cand inca-n noi Ierusalimul canta

si mai purtam prajina unui steag

si cand nobletea-ntreaga-i neinfranta

in sangele ramas pe zale chiag ?

Iar dac-a fost armura sa se sparga,

De ce suspini, nevolnic scutier ?

Aduna-mi trupu-n platosa prea larga,

din spada mea da-mi ciotul de maner

si fa-mi pentru intoarcere o targa

din crengi ceresti si verzi de palmier !

Presara-mi-o cu crini si roze toata,

de dulcea lor mireazma sa mp-mbat

ca-n burgul fermecat de altadata,

cand ne-ngropau sub floare de omat ;

si-asa intins pe targa-nmiresmata

purtati-ma spre tara indarat.

Azi, sfartecati sub platose schiloade,

ne clatinam in zdrente prin furtuni,

dar maine-n burgul nostru cu arcade

madonele cu maini de rugaciuni,

zambind in cinstea altor cruciade,

ne-or impleti mai fragede cununi.

Iar cei care-au cazut pe metereze,

in piept cu-acele crunte sfasieri,

o vesnicie n-or sa sangereze.

Candva uita-vor marile dureri

si bratele s-or ridica mai treze ,

sfintite-n mirul ranilor de ieri.

Iar maine burgu-ntreg o sa se scoale

in cantece de calfe si fierari ;

saltand, vor dantui pe nicovale

sabii mai lungi si platose mai tari,

in focuri se vor fauri noi zale

si noi potcoave pentru armasari.

Si iarasi strabatand albastre spatii,

peste doi ani sau poate peste trei,

cu sulitele-nfipte-n constelatii

si platosele evului in sei,

ti-or sta in fata portii Cruciatii

Ierusalime care nu ne vrei.

Si vor veni mai multi din soare-apune

-si cei de ieri si cei ce azi nu-i stim-

pe vechile morminte or sa tune

noi cavaleri cu chip de heruvim ;

si ei, sau altii, tot te vor supune

stralucitorule Ierusalim !