CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
REGULI DE IGIENA
REGULI DE IGIENA
Masurile de igiena previn imbolnavirea organismului. Astfel, pentru copilul mic, se are in vedere insusirea unui limbaj adecvat identificarii si recunoasterii comportamentelor sanatoase, a tipurilor de boli, a principalelor pericole pentru sanatate.Obiectivele comportamentale vizeaza aplicarea corecta a normelor igienico-sanitare, dar si initierea de masuri active pentru recunoasterea in viata de zi cu zi a factorilor interni si externi care determina starea de boala.
Respectarea regulilor de igiena personala se face prin realizarea:
Igienei pielii: O piele curata, bine ingrijita este capabila, prin mijloacele sale specifice, sa se apere impotriva microbilor, distrugandu-i.
Igienei gurii si a dintilor: Inseamna sa nu uiti sa te speli pe dinti de cel putin doua ori pe zi, dimineata si seara.
Cariile dentare pot constitui focare de infectii pentru organism, declansand imbolnaviri ale articulatiilor, inimii si rinichilor.
Dinti sanatosi
Ascultati un sfat copii:
Dupa fiecare masa,
Dimineata la sculare
Dar si seara la culcare,
Luati pasta si periuta,
La chiuveta dati fuguta,
Dintii sa ii periati
Microbii sa-i alungati.
Aveti si-un zambet frumos,
Dar este si sanatos!
Igienei parului: Se respecta prin pieptanatul si periatul zilnic al parului.Neingrijirea parului poate conduce la aparitia micozelor(dezvoltarea ciupercilor parazite) sau la adunarea parazitilor(paduchi).
Nu se imprumuta de la colegi caciula, basca sau diferite accesorii de par.
Igienei mainilor: La fiecare 3 minute, un copil pune mana pe nas si gura. Avand in vedere ca unele virusuri si bacterii pot supravietui 2 ore sau mai mult pe suprafete cum ar fi mesele din cafenele, manerele usilor si bancile pe care copiii le ating pe parcursul zilei, este usor de sesizat ca spalarea mainilor este deosebit de importanta in evitarea bolilor.Se spala mainile cu apa calda si sapun, obligatoriu inainte de masa, dupa folosirea WC-ului sau ori de cate ori s-au murdarit.
Igiena mainilor se mentine si prin intretinerea unghiilor, deoarece sub acestea se acumuleaza praf, microbi si oua de paraziti.Pentru a evita acest fapt, se taie unghiile cat mai scurt, la 1-2 saptamani.
Igienei ochilor, care se face impreuna cu spalarea intregii fete.Dupa spalarea fetei, ochii se sterg cu un prosop propriu, curat.
Nu se foloseste prosopul altei persoane, deoarece exista riscul de imbolnavire de conjunctivita.
Igienei urechilor, care se intretine prin spalarea lor zilnica cu apa si sapun.Nu trebuie uitat nici spatiul din spatele urechilor.Dupa spalare, se sterg cu coltul prosopului.Nu se introduc in ele bete de chibrit, agrafe sau alte obiecte, ce pot provoca rani.
Igienei nasului, care se pastreaza sufland
usor mucozitatile, intr-o batista igienica, evacuand fiecare
Cand esti racit sau stranuti, se pune batista la nas, pentru a nu transmite si altora microbii.
Igienei picioarelor, care se realizeaza spalandu-le, in fiecare seara, cu apa calda si sapun.Zilnic se schimba perechea de ciorapi purtata.Unghiile trebuie ingrijite ca si cele de la maini.Prin aceasta se impiedica aparitia iritatiilor sau dezvoltarea unor ciuperci parazite.
Igienei intime, care se realizeaza prin spalarea zonelor intime in fiecare seara, inainte de culcare.
In colectivitati, cele mai raspandite boli sunt cele infectioase provocate de microbi si virusuri, care patrund in organismul sanatos pe diferite cai (calea bucala, calea respiratorie etc.)
Cea mai sigura metoda de prevenire a bolilor infecto-contagioase este vaccinarea.
Prevenirea hepatitei virale acute(hepatita A),consta in respectarea alimentatiei rationale, eliminarea posibilitatii de transmitere a virusurilor din alimente, protectia surselor de apa contra infectarii lor, respectarea masurilor de igiena individuala si colectiva prin spalarea frecventa si corecta a mainilor, curatenia corporala, evitarea contactului copiilor sanatosi cu cei bolnavi de hepatita.
Hepatita B poate fi prevenita prin masuri medicale, care constau in sterilizarea corespunzatoare a instrumentelor medicale, intrebuintarea acelor si a seringilor de unica folosinta.
Frecventa bolilor digestive la copii se datoreaza neaplicarii masurilor preventive sau aplicarii insuficiente ale acestora.
Toxiinfectiile alimentare pot fi prevenite prin:
spalarea mainilor cu apa si sapun inainte de prepararea alimentelor, inainte de servirea mesei sau dupa folosirea toaletei;
spalarea meselor si a veselei de bucatarie;
spalarea legumelor si a fructelor;
folosirea surselor sigure de apa potabila pentru prepararea alimentelor si pentru baut; daca exista indoieli in privinta puritatii apei, aceasta este bine sa fie fiarta inainte de consum.
depozitarea alimentelor sa se faca in spatii unde nu patrund mustele, gandacii sau soarecii.
Toxiinfectia alimentara se manifesta prin urmatoarele semne:stari febrile, dureri de cap, varsaturi, dureri abdominale si diaree.
Bolile parazitare intestinale sunt provocate de giardii localizate in ficat si intestine, oxiuri care produc mancarimi in jurul anusului, tenie si limbrici care paraziteaza intestinul si care cer masuri de igiena personala ca: spalarea frecventa a mainilor, spalarea obligatorie a legumelor si fructelor inainte de consum, taierea unghiilor sub care se pot depozita oua de oxiuri, prajirea si fierberea indelungata a carnii de porc din care se pot lua chisti de tenie sau trichina.
Zoonozele sunt boli transmise prin intermediul animalelor care vietuiesc langa om(caine, pisica, papagal etc.) si care pot purta paraziti.
Daca se respecta normele sanitare veterinare si normele de igiena personala umana, nu exista risc de imbolnavire.Animalele trebuie sa fie vaccinate si deparazitate.
Igiena si anotimpul
Asa cum avem grija de corpul nostru, trebuie sa avem grija si de imbracamintea noastra.Ea este cea care asigura stratul de aer dintre corp si piele, aparandu-ne in acest mod de frig si dand voie pielii sa respire.
Daca imbracamintea este murdara, porii tesaturilor se astupa si pielea nu mai poate indeplini rolul pe care il are.
Pe de alta parte, o imbracaminte murdara poarta in ea microbi sau alti agenti infectiosi, care vor afecta pielea.
Imbracamintea trebuie aleasa in functie de anotimp, astfel:
Iarna:
Este de preferat o imbracaminte formata dintr-un singur strat foarte gros si nu una formata din mai multe straturi.
Peste maiou se imbraca un singur pulover si nu numeroase straturi de haine.
Peste pulover, in afara incintelor, se poarta o haina calduroasa.
Pantalonii imbracati nu trebuie sa fie prea stramti, deoarece acestia nu asigura stratul de aer necesar protectiei impotriva frigului
Este de preferat ca sosetele sau ciorapii sa fie din bumbac, deoarece absorb transpiratia si mentin caldura, avand rol de protectie impotriva degeraturilor.Daca se folosesc mai multe perechi de ciorapi, picioarele se supraincalzesc, transpira si apare senzatia de frig.
Incaltamintea trebuie sa fie adecvata, nici prea larga, nici prea stramta, deoarece se pot produce neplaceri in timpul mersului sau leziuni ale pielii(rosaturi, bataturi). Se prefera incaltamintea din piele de animal, deoarece este impermeabila, maleabila si piciorul nu transpire in ea.
Vara:
Se recomanda o imbracaminte usoara care permite aerisirea pielii si eliminarea transpiratiei.
Imbracamintea trebuie sa fie lejera si in culori deschise si e bine sa fie confectionata din materiale subtiri (matase, in, etc.)
Capul trebuie protejat cu o palariuta contra soarelui puternic.Neglijarea acestui fapt poate conduce la insolatie.De asemenea, ochii trebuie protejati prin purtarea ochelarilor de soare.
Incaltamintea purtata e de preferat sa fie usoara, de tip sanda, papuc.Ea are rolul de a proteja piciorul fata de asperitatile solului.
Pentru a respecta igiena imbracamintei trebuie sa avem grija de:
Scuturarea si perierea zilnica a hainelor, apoi depozitarea lor in spatii bine aerisite.
Purtarea unor haine lejere, adaptate pentru corp.Imbracamintea stramta ingreuneaza circulatia sangelui si respiratia, iar cea larga nu protejeaza organismul contra frigului.
Schimbarea zilnica a lenjeriei intime.
Folosirea altor haine pentru a sta in casa sau pentru a dormi.
Curatarea zilnica a incaltamintei, de praf sau noroi.
Prin consiliere prosanatoasa se poate forma o atitudine responsabila a copilului fata de igiena personala dar si fata de starea de boala la care poate ajunge la un moment dat. Astfel prin atitudini scolare/extrascolare legate de sanatate se pot constitui atitudini preventive.
Copiii invata ceea ce traiesc:
Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.
Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie incurajatori.
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se pretuiasca pe sine.
Daca traiesc incojurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.
Dorothy Law Nolte
COLORATI SI RECUNOASTETI REGULILE DE IGIENA
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 18049
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved