NIELS HENRIK DAVID BOHR

N. H. D. Bohr s-a nascut in Copenhaga la 7 octombrie 1885. Tatal fiind profesor de fiziologie la Universitatea din Copenhaga, Niels si fratele sau, Harald, au crescut intr-un climat propice activitatii intelectuale. Dupa terminarea liceului, in 1903, intra la Universitatea din Copenhaga unde studiaza fizica. Termina facultatea (1909) si obtine titlul de doctor in fizica in anul 1911.

Reperele importante ale activitatii sale sunt: 1911 - Cambridge, laboratorul Cavendish condus de J. J. Thomson; 1912 - laboratorul Universitatii din Manchester unde lucreaza cu E. Rutherford; 1913 - lector asociat la Universitatea din Copenhaga; 1914 - acelasi post la Universitatea Victoria din Manchester; 1916 - profesor la Universitatea din Copenhaga; 1920 - directorul Institutului de fizica teoretica, creat la initiativa sa. Intre 1943 si 1945 se refugiaza in S.U.A. unde participa activ la crearea primei bombe atomice. Dupa razboi se intoarce in Danemarca unde va conduce in continuare institutul pe care l-a infiintat. Moare la Copenhaga in 18 noiembrie 1962.

A avut sase fii dintre care cei care au supravietuit s-au remarcat in diferite domenii: Hans (doctor in medicina), Erik (inginer chimist), Aage (doctor in fizica, laureat al premiului Nobel in 1975) si Ernest (jurist).

Studiile sale au fost in special de fizica cuantica elaborand principiul de corespondenta care afirma ca rezultatele din fizica clasica pot fi obtinute din rezultatele fizicii cuantice punand anumite conditii de trecere la limita. Un alt principiu, formulat impreuna cu Heisenberg si care sta la baza conceptiilor "scolii de la Copenhaga", este principiul de complementaritate care se aplica microparticulelor si care afirma ca materia prezinta doua aspecte (complementare) care nu se pot observa simultan in acelasi experiment: corpuscular si ondulatoriu. Cele doua imagini ale realitatii nu se pot desparti, formand un tot unitar. Acest principiu nu a fost acceptat de toti fizicienii fiind celebra controversa cu A. Einstein pe aceasta tema. Niels Bohr a elaborat "modelul cuantificat al atomului" precum si "modelul picatura al nucleului". In ultima parte a vietii s-a dedicat aplicatiilor pasnice ale fizicii nucleare si s-a preocupat de noile descoperiri ale biologiei moleculare.

Premiul Nobel pentru fizica l-a obtinut in anul 1922 pentru elaborarea teoriei structurii atomului care se mai numeste si "modelul lui Bohr". Aceasta teorie este un hibrid intre modelul planetar al atomului elaborat de E. Rutherford si teoria cuantica a radiatiei elaborata de M. Planck. Modelul lui Bohr se bazeaza pe doua postulate:

1. Electronii se misca in jurul nucleului pe orbite stationare, fara sa se produca emisie sau absorbtie de energie (conditia de stationaritate). Razele orbitelor se obtin din regula de cuantificare:

unde r este raza orbitei electronului, m este masa electronului, v este viteza electronului pe orbita, h este constanta lui Planck.

2. Emisia sau absorbtia de energie se face la trecerea de pe o orbita stationara pe o alta orbita stationara energia cuantei de energie schimbata fiind egala cu diferenta energiilor celor doua stari (conditia frecventelor). Frecventa radiatiilor emise sau absorbite este data de:

h ν_kn = E_n - E_k.

Pe baza acestor postulate se pot determina corect, pentru atomii hidrogenoizi (cu un singur electron), razele orbitelor, vitezele electronilor, frecventele radiatiilor emise sau absorbite. Desi a fost perfectionat de catre E. Schrdinger si alti fizicieni, acest model oarecum fortat, nu a putut fi aplicat atomilor cu mai multi electroni. O data cu crearea mecanicii cuantice si ondulatorii au fost elaborate alte modele (Schrdinger, Heisenberg, Dirac).

Bibliografie:

Chiorcea, Nicolae; Fizicienii laureati ai premiului Nobel, Editura Teora, Bucuresti, 1998