Repetitia lexicala

Cea mai simpla repetitie lexicala consta in reluarea imediata

a unui cuvant in propozitie sau in vers.

Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,

Care vine, vine, vine, calca totul in picioare.

(Mihai Eminescu - Scrisoarea III)

In versurile de mai sus, repetitia da impresia de crestere progresiva.

Combinate cu aliteratia si asonanta, repetitiile simple din versurile urmatoare sugereaza continuitatea actiunii:

Si plutesti, plutesti, plutesti,

Printre alge, printre pesti

Si inoti, inoti, inoti,

Pana simti ca nu mai poti.

(Gellu Naum - Cartile cu Apolodor)

Repetitia unui adjectiv sau a unui adverb da impresia de superlativ:

O furnica mica, mica,

Dar infipta, vasazica.

(Tudor Arghezi - O furnica)

Repetitia apare uneori intr-o invocatie, sugerand intensitatea sentimentului. Disperarea oitei din Miorita este redata tocmai printr-o astfel de repetitie:

Stapane, stapane

Iti cheama s-un cane.

Uneori, repetarea unui cuvant sau a unui grup de cuvinte este intrerupta, efectul fiind intensificarea ideii prin insistenta:

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!

(Vasile Alecsandri - Iarna)

Uneori, un cuvant sau un grup de cuvinte se repeta la inceput de vers.

Macar cateva crampeie,

Macar o tandara de curcubeie,

Macar nitica scama de zare,

Nitica nevinovatie, nitica departare.

(Tudor Arghezi, Cuvant)

Cuvantul se poate repeta la sfarsit de vers

Astfel vine mladioasa, trupul ei frumos il poarta,

Flori albastre are-n paru-i si o stea in frunte poarta.

Mihai Eminescu - Calin (file din poveste)

Se poate repeta un cuvant sau un grup de cuvinte la finalul si apoi la inceputul unei unitati sintactice, ca in versul urmator:

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!

(Vasile Alecsandri - Sfarsit de toamna)